„democratizarea rugbyului”
Pentruca un amic m-a întrebat ce am vrut sa spun, în prima mea interventie de acum câteva zile, referindu-ma la democartizarea rugbyului si ca discutiile ce le purtam în grup ar putea ajuta procesul („ce oare rugbyul nostru nu este democratic?”) , iata ca-i raspund:
Nu ,nu este democratic, poate decât în procesele verbale si mecanismele electorale, nu si între relatiile oamenilor nostri.
O dovada este si faptul ca iata de câtva timp discutam despre o criza evidenta la nivelul copiilor si juniorilor si, pâna acum, nici-un antrenor de la acest nivel nu a participat. Iar eu cunosc tot oful si tristetea lor, în repetate discutii cu colegi de la diferite niveluri si diverse localitati am fost socat de zbuciumul pe care îl traiesc singulari în activitate, fara nici-o tutela, fara nici-un sprijin moral. Dar mai ales m-a întristat pesimismul pesimismul general legat de viitorul activitatii la aceste esaloane. Cine poate sa-si dea seama de aceasta tragedie profesionala, rasfânta grav în elanul ce trebuie sa-l sadeasca antrenorul în inimile micutilor sportivi, poate întelege totul.
Cine cred eu ca nu întelege fenomenul este tocmai forul federal care ar trebui sa vegheze ca activitatea acestora sa nu fie simpla figuratie.
Si, n-au intervenit pâna acum pentruca nu au exercitiul democratiei prin exprimarea publica a opiniilor, sau teama prejudicierii echipei cu ceva ajutoare de la federatie: baloane, participare la transport în competitii sau promovari la loturi etc.?
Nu, nu este democratie în rugbyul nostru, atâta timp cât o adunare generala a federatie ce se petrece din 4 în 4 ani (în care, pe lânga alegerea conducerii se prezinta rapoarte si analize ale activitatii trecute cum si planuri de perspectiva si angajamente) , se petrece cu usile închise, pazite de echipe de badyguarzi care nu stiu nici de tata nici de mama, ne lasând nici-un intrus sa deranjeze marile lucrari.
Si daca nu este democratie nu este nici respect pentru munca si valoare, astfel:
- un adevarat monument al rugbyului nostru nu este lasat sa simta si sa traiasca framântarile rugbyului, în respectiva adunare generala (!); un alt mare international, ce a glorificat cu talentul si dedicatia sa rugbyul nostru, este scos afara de la un banchetu a nationalei (?!); oamenii evita sa mai treaca pe la federatie, întâmpinati de mutre acre si aroganta.
Apoi ce sa mai spunem ca unui jurnalist i se dicteaza sa nu mai scrie ce nu trebuie, dupa un articol cu opinia polemica a unui fost international de al nostru; sau despre suspendarea unei emisiune telivizate ce dezbatea aspecte ale rugbyului nostru si la care participau si trei mari internationali.
Chiar nu ti se pare draga amice ca democratia rugbyului nostru este cam schioapa, ce aminteste parca de alte timpuri triste, perpetuând anacronic teama de exprimare libera si replesarii la ce nu convine?
Iar grupului nostru de discutii, asa cum este el onorat de personalitatile marcante ale rugbyului actual, îi revine misiunea de a schimba ceva.
Vasile Constantin - Mao
Pentruca un amic m-a întrebat ce am vrut sa spun, în prima mea interventie de acum câteva zile, referindu-ma la democartizarea rugbyului si ca discutiile ce le purtam în grup ar putea ajuta procesul („ce oare rugbyul nostru nu este democratic?”) , iata ca-i raspund:
Nu ,nu este democratic, poate decât în procesele verbale si mecanismele electorale, nu si între relatiile oamenilor nostri.
O dovada este si faptul ca iata de câtva timp discutam despre o criza evidenta la nivelul copiilor si juniorilor si, pâna acum, nici-un antrenor de la acest nivel nu a participat. Iar eu cunosc tot oful si tristetea lor, în repetate discutii cu colegi de la diferite niveluri si diverse localitati am fost socat de zbuciumul pe care îl traiesc singulari în activitate, fara nici-o tutela, fara nici-un sprijin moral. Dar mai ales m-a întristat pesimismul pesimismul general legat de viitorul activitatii la aceste esaloane. Cine poate sa-si dea seama de aceasta tragedie profesionala, rasfânta grav în elanul ce trebuie sa-l sadeasca antrenorul în inimile micutilor sportivi, poate întelege totul.
Cine cred eu ca nu întelege fenomenul este tocmai forul federal care ar trebui sa vegheze ca activitatea acestora sa nu fie simpla figuratie.
Si, n-au intervenit pâna acum pentruca nu au exercitiul democratiei prin exprimarea publica a opiniilor, sau teama prejudicierii echipei cu ceva ajutoare de la federatie: baloane, participare la transport în competitii sau promovari la loturi etc.?
Nu, nu este democratie în rugbyul nostru, atâta timp cât o adunare generala a federatie ce se petrece din 4 în 4 ani (în care, pe lânga alegerea conducerii se prezinta rapoarte si analize ale activitatii trecute cum si planuri de perspectiva si angajamente) , se petrece cu usile închise, pazite de echipe de badyguarzi care nu stiu nici de tata nici de mama, ne lasând nici-un intrus sa deranjeze marile lucrari.
Si daca nu este democratie nu este nici respect pentru munca si valoare, astfel:
- un adevarat monument al rugbyului nostru nu este lasat sa simta si sa traiasca framântarile rugbyului, în respectiva adunare generala (!); un alt mare international, ce a glorificat cu talentul si dedicatia sa rugbyul nostru, este scos afara de la un banchetu a nationalei (?!); oamenii evita sa mai treaca pe la federatie, întâmpinati de mutre acre si aroganta.
Apoi ce sa mai spunem ca unui jurnalist i se dicteaza sa nu mai scrie ce nu trebuie, dupa un articol cu opinia polemica a unui fost international de al nostru; sau despre suspendarea unei emisiune telivizate ce dezbatea aspecte ale rugbyului nostru si la care participau si trei mari internationali.
Chiar nu ti se pare draga amice ca democratia rugbyului nostru este cam schioapa, ce aminteste parca de alte timpuri triste, perpetuând anacronic teama de exprimare libera si replesarii la ce nu convine?
Iar grupului nostru de discutii, asa cum este el onorat de personalitatile marcante ale rugbyului actual, îi revine misiunea de a schimba ceva.
Vasile Constantin - Mao
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu