Si cei mai invatati sunt asa pentru ca le-a dat Dumnezeu
Stiinta sportului, cel putin cea care se refera la performanta, este de o vasta complexitate si profunda subtilitate, adunand date, studii si experiente din cele mai diverse domenii. Fundamental, in intelegerea fenomenului, este cunoasterea sportului respectiv in toata intimitatea sa, cunoastere ce nu se poate realiza decat practicandu-l indelungat si la cel mai inalt nivel, dublata de pregatirea prin studiu aprofundat si experienta in practica antrenoratului, cum si informarea la zi asupra noutatilor in instruire.
Performanta sportiva in substratul ei este dependenta de trei factori determinanti (vezi articolul „pentru o metodologie moderna de instruire” publicat in stiri_rugby@yahoo.groups.com la 14.1.2007), astfel:
Potentialul genetic al sportivilor, care se refera la:
- valoarea biologica - constitutia fizica;
- valoarea personalitatii - constitutia psihica.
Valoarea intelectuala si experienta tehnicienilor, care se refera la:
- posibilitatile metodologice de concepere si dirijare a procesului de pregatire;
- capacitatea acestora de optimizare a mijloacelor didactice.
Alte elemente organizatorice, precum:
- timpul disponibil pentru pregatire;
- posibilitatile material-financiare ;
- sistemul competitional si nivelul acestuia;
- factorii sociali.
Intre acesti factori exista o interdependenta logica, lipsa sau nivelul precar al unuia compromitand aspiratiile la performanta.
Daca ne uitam mai atent peste aceasta sumara schema ne dam seama usor unde ne-am impiedicat la plamadirea unor performante veritabile ale rugbyului nostru tanar.
Ma voi referii doar la doua aspecte, astfel:
1. Maturizarea sportiva, in general si la fel si in rugby (adica: perfectionarea calitatilor motoare, consolidarea bagajului tehnico-tactic, fortificarea psihologica si multe alte elemente importante pentru activitatea de echipa), stare conditionanta pentru performanta, se obtine dupa minimum 6-8 ani de instruire sportiva. Nimic nu poate substitui acest proces prelungat de fortificare si perfectionare biologica si sportiva a jucatorilor.
Nu se pot astepta performante mari in alte situatii. Pentru aceasta a si aparut conceptul de atragere si instruire precoce a sportivilor, de aceea activitatea la copii trebuie tratata cu toata atentia. Nu cu mult in urma se si spunea ca diferenta intre rugbyul francez si cel neozeelandez este ca primii incep rugbyul la 6-7 ani iar ceilalti la 3-4 ani, cu consecintele stiute si atat de relevante in performanta!
2. Apoi, instruirea sportiva se face intr-un proces unitar de antrenament si competitie, ambele faze fiind de importanta capitala in perfectionarea sportiva: individuala, dar mai ales colectiva-de echipa. Daca antrenamentul este cumulativ in atatea repere bio-sportive ce insotesc formarea si perfectionarea sportiva, competitia este etapa de cizelare calitativa si de consolidare a abilitatilor tecnico-tactice si psihice, exacerbate de disputa sportiva. Or antrenamentul intr-o parte si competitia in alta parte, chiar daca mai sunt asemenea practici la altii, este clar o mare eroare metodologica cu riscul asumat de compromiterea aspiratiilor, dublate si de imensul si inutilul sacrificiu financiar.
Daca vorbim de subiectul la zi, testarea internationala a viitorului nostru rugbystic, numit pe buna dreptate de un jurnalist „momentul adevarului”, personal am in vedere (1) experienta proprie in calitate de antrenor al echipei nationale de juniori, (2) selectia, pregatirea si rezultatele obtinute de reprezentativele noastre in aceasta primavara, si (3) accentuarea preocuparilor pentru performanta la acest segment, implicit competitivitatea la nivel international ce au intervenit ulterior.
Se poate intampla frecvent la o baza mica de selectie (din pacate situatie in care ne plasam si noi) sa intervina o generatie mai „subtire” (fara o pregatire de baza robusta, fara lider) si la care si fragilitatea psihica specifica varstei sa-si puna cuvantul in contra-performanta. In acest sens n-am fost scutit nici eu de umilinte, in vremuri, cand pregatirea lotului se facea in doua-trei stagii de pregatire.
Apoi mai pot interveni si erori de pregatire a competitiei precum o presiune psihica excesiva prin super motivare sau dramatizare a consecintelor unui rezultat de joc, ce la un teren labil poate determina efecte negative, inhibitoare (asa cum banuiesc ca s-a intamplat la jocurile de debut ale reprezentativelor U18 si U19; la ultima presupun ca a lipsit si tactul pedagogic, sau subtilitatea psihologica, pentru redresarea imediata a moralului de competitie).
Chestiunea la subiect este ca chiar si cu rezultatele mai bune care se asteptau, nu se schimba nimic in situatia dezolanta a activitatii de la noi:
- redusa cantitativ ca arie de practicanti si ne slefuita calitativ, educativ si formativ, la cerintele actuale (tot 10-12 echipe de juniori mari pentru 20-22 de echipe de seniori, iar categoria copii ramasa doar cu vagi urme ale trecutului);
- tot aceeasi structura organizatorica, neimplicata corespunzator si nedirijata;
- tot aceiasi instruire mostenita din vremurile vestitului amatorism rugbystic etc.
Or cand selectia se face dintr-un contigent infim, inevitabil, valorile sunt rare, iar sansele la performanta expuse hazardului. Imi reamintesc cum acum trei ani cand R.Antonin, insotit de specialistii nostri, a facut prin tara cateva actiuni de selectie pentru actualul lot, s-a remarcat numarul foarte limitat al candidatilor, valoarea fizica slaba a acestora (exceptand grupul de la Iasi), si, categoric, manifestarea generala foarte slaba a abilitatilor rugbystice.
Si totusi cunoscand programul de instruire a celor doua generatii imi este greu sa-mi explic cum de nu s-a realizat mai mult. Si asta mai ales pentru generatia U19 care a intrat in actualul an competitional dupa un altul plin de cantonamente (130 de zile !) finalizat cu rodaj in campionatul european, urmat apoi in majoritatea timpului de instruire centralizata (in cadrul Centrului National sau stagii de pregatire in tara si strainatate) .
Cata investitie a necesitat acest proiect, iata falimentar? Ce alte actiuni serioase de stimularea si largirea activitatii s-ar fi putut face cu atata banet prapadit in van ?
Amintea cineva in comentarii la site-ul prosport de diferitele propuneri ce le-am facut pentru stimularea concreta a activitatii la segmentul tanar. Ei bine, nu pot sa marturisesc toata mahnirea ce ma incearca la negarea de catre federalii nostri a situatiei triste din teren, lasand sa se inteleaga ca totul este sub control, iar interventiile colaterale fara rost..
Sunt sincer inspaimantat pentru acest viitor al rugbyului nostru, tot asa cum parea a fi si actualul presedinte al frr, prin anii 1998-99, cand pleda aprig pentru masuri capitale de stimulare a activitatii la nivel de copii si juniori. In locul acestora au aparut solutii de sera extrem de costisitoare, sau altele neconcludente.
In locul deciziei de statuare a activitatii de copii si juniori ca obiectiv prioritar al frr care ar fi presupus un efort organizatoric si mobilizator general, de responsabilizare a tuturor unitatilor si personalului salariat si benevol din rugby, s-a ales ca solutie de baza actiunea rugby-tag, care nu zic ca nu este o actiune meritorie, dar daca cineva asteapta o reanimare a activitatii de aici se inseala, chiar cu tot numarul mare de echipe si de practicanti declarati. Crede cineva ca aceasta este o actiune revigoranta pentru rugbyul nostru, cand marea majoritate a acestor „rugbysti” ar trebui pregatita de niste profesori de educatie fizica (fara nici-o contigenta cu sportul acesta) si care vor mai aparea (sau nu) in acest sezon la vre-o competitie de ocazie ?
Ma gandesc numai ca o mica parte din sumele cheltuite, iata inutil cu atatea cantonamente ale loturilor U18 si U19 (suprapuse peste semi-cantonamentul permanent in care acestea erau la c.n.r), care puteau fi dirijate pentru a activa si sustine centre de copii si juniori mai ales la Barlad , Suceava, Petrosani etc. actiune cu dublu efect, care ar fi stimulat si respectivele sectii de seniori ce stau astazi intr-un fir de ata si din lipsa unor loturi complete de jucatori.
In fine, cred ca acum, la jumatatea programului finantat de IRB, fara nici-o clipa de ragaz ar trebui totul regandit, modificat ce este de modificat, pentru ca altfel nici rezultatele de acum nu ne vor mai fi la indemana peste putin timp.
Cu tot gandul bun pentru rugbyul nostru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu