Calendar incarcat pentru rugbystii nostri: in tara sau in strainatate preocupari accentuate pentru finalizarea competitiilor. Apoi, polarizeaza mult atentia si apropiatul turneu IRB Nations Cup, ce angajeaza plenar reprezentativa noastra de a face, intr-o competitie puternica, o verificare temeinica in vederea participarii la Cupa Mondiala. Turneul, prima ocazie de acest gen in tara noastra, solicita imens si capacitatea organizatorica a federatiei, careia ii dorim succes la trecerea cu bine a mult exigentului examen.
Domnilor,
va propun, si pentru diversificarea trairilor rugbystice, o privire atenta, si mai mult retrospectiva, asupra unui element decisiv al sustinerii si propulsarii minunatului joc: antrenorii.
Interventia mea in acest sens survine acum, cand, iata, mai toate treburile metodologice importante ale rugbyului nostru (modernizarea conceptului de pregatire si joc – de altfel, insesizabila in practica -, pregatirea echipei nationale, academia de rugby) sunt facute de tehnicieni straini.
Situatia trista ce o traieste acum rugbyul nostru reprezentativ, apeland masiv la ajutor strain, n-a mai avut-o nici-o data, nici chiar la primele mari examene de inceput ale aventurii noastre internationale. Aveau pionierii rugbyului nostru abilitatea si enormul interes de a invata tot ce era important de la francezi, dar si multa „mandrie dacica” de a nu se da inocenti, nici chiar in acea situatie extrema. Singura aparitie a unui consilier francez a fost in anul 1938, arbitrul Henri Ruffy, care s-a oferit sa participe la pregatirile nationalei pentru jocul cu Franta (8-11). In rest totul, dar absolut totul (sa ne reamintim acele incredibile victorii ce socau lumea rugbyului), a fost construit cu migala si stiinta a-lor nostri. Mai mult, antrenorii nostri isi dovedeau inaltul profesionalism cuprinzand, in cuplu principal-secund, toata problematica ce azi o acopera o intreaga armata de specialisti, valorificand la maximum talentul si disponibilitatile jucatorilor romani. Acestia, la echipa nationala sau la cluburi, s-au dovedit si mari strategi ce anulau cu destoinicia lor imense decalaje istorice, organizatorice, umane si materiale etc.
Referitor la echipa tehnica a reprezentativei de seniori, sustinuta, acum, de cei patru francezi si cam tot atatia autohtoni, mi-ar place sa cred ca ai nostri nu sunt simple elemente de decor si au personalitate si un cuvant serios de spus, fie in conceperea strategiei de competitie, fie in desfasurarea celei de instruire. Participarea la un proces atat de laborios cum este acompanierea unei reprezentative, si mai ales la o cupa mondiala, este o experienta valoroasa ce trebuie neaparat fructificata chiar si in elevarea profesionala a intregului nostru corp de tehnicieni. Zic asta si pentru ca de cativa ani buni au aparut ca secondanti ai „principalilor” francezi tehnicieni de-ai nostri, nesemnificativi in antrenorat, care, nu ca nu s-au facut simtiti cine stie ce, dar nici macar nu si-au exprimat o minima responsabilitate sau chiar opinia la dificila si angajanta sarcina la care au fost chemati. Ba, mai mult, unii au si disparut complet din activitate, irosindu-se aiurea acea importanta experienta ce o traise langa nationala.
In fine, am recompus cu destula greutate (avand in vedere firavele referiri scrise, sau chiar statistice, ale activitatii antrenorale) portretele antrenorilor reprezentativi pe care personal i-am cunoscut. Prin prezentarea succinta a marilor antrenori ai rugbyului romanesc, pe langa profundul omagiu ce il aduc cu toata admiratia, imi declar si intentia de incitare a celor mai tineri, prin semnificativul exemplu, la perfectionare profesionala si ambitii spre veritabila performanta.
Voi prezenta acest capitol (ce face parte dintr-o lucrare ce n-am reusit sa o public) succesiv, in pasaje de dimensiune rezonabila. Imi cer scuze celor neinteresati de subiect si carora le voi incarca inutil posta electronica. Cei care au elemente semnificative de adaogat sau corectat sunt insistent invitati sa o faca.
Fac aceasta prezentare pentru ca asa inteleg sa-mi cinstesc meseria care mi-a dat enorme satisfactii, sau colegii de breasla care prin prestigioasa lor activitate mi-au desteptat orgoliu de antrenor de rugby.
Vasile Constantin-Mao
Domnilor,
va propun, si pentru diversificarea trairilor rugbystice, o privire atenta, si mai mult retrospectiva, asupra unui element decisiv al sustinerii si propulsarii minunatului joc: antrenorii.
Interventia mea in acest sens survine acum, cand, iata, mai toate treburile metodologice importante ale rugbyului nostru (modernizarea conceptului de pregatire si joc – de altfel, insesizabila in practica -, pregatirea echipei nationale, academia de rugby) sunt facute de tehnicieni straini.
Situatia trista ce o traieste acum rugbyul nostru reprezentativ, apeland masiv la ajutor strain, n-a mai avut-o nici-o data, nici chiar la primele mari examene de inceput ale aventurii noastre internationale. Aveau pionierii rugbyului nostru abilitatea si enormul interes de a invata tot ce era important de la francezi, dar si multa „mandrie dacica” de a nu se da inocenti, nici chiar in acea situatie extrema. Singura aparitie a unui consilier francez a fost in anul 1938, arbitrul Henri Ruffy, care s-a oferit sa participe la pregatirile nationalei pentru jocul cu Franta (8-11). In rest totul, dar absolut totul (sa ne reamintim acele incredibile victorii ce socau lumea rugbyului), a fost construit cu migala si stiinta a-lor nostri. Mai mult, antrenorii nostri isi dovedeau inaltul profesionalism cuprinzand, in cuplu principal-secund, toata problematica ce azi o acopera o intreaga armata de specialisti, valorificand la maximum talentul si disponibilitatile jucatorilor romani. Acestia, la echipa nationala sau la cluburi, s-au dovedit si mari strategi ce anulau cu destoinicia lor imense decalaje istorice, organizatorice, umane si materiale etc.
Referitor la echipa tehnica a reprezentativei de seniori, sustinuta, acum, de cei patru francezi si cam tot atatia autohtoni, mi-ar place sa cred ca ai nostri nu sunt simple elemente de decor si au personalitate si un cuvant serios de spus, fie in conceperea strategiei de competitie, fie in desfasurarea celei de instruire. Participarea la un proces atat de laborios cum este acompanierea unei reprezentative, si mai ales la o cupa mondiala, este o experienta valoroasa ce trebuie neaparat fructificata chiar si in elevarea profesionala a intregului nostru corp de tehnicieni. Zic asta si pentru ca de cativa ani buni au aparut ca secondanti ai „principalilor” francezi tehnicieni de-ai nostri, nesemnificativi in antrenorat, care, nu ca nu s-au facut simtiti cine stie ce, dar nici macar nu si-au exprimat o minima responsabilitate sau chiar opinia la dificila si angajanta sarcina la care au fost chemati. Ba, mai mult, unii au si disparut complet din activitate, irosindu-se aiurea acea importanta experienta ce o traise langa nationala.
In fine, am recompus cu destula greutate (avand in vedere firavele referiri scrise, sau chiar statistice, ale activitatii antrenorale) portretele antrenorilor reprezentativi pe care personal i-am cunoscut. Prin prezentarea succinta a marilor antrenori ai rugbyului romanesc, pe langa profundul omagiu ce il aduc cu toata admiratia, imi declar si intentia de incitare a celor mai tineri, prin semnificativul exemplu, la perfectionare profesionala si ambitii spre veritabila performanta.
Voi prezenta acest capitol (ce face parte dintr-o lucrare ce n-am reusit sa o public) succesiv, in pasaje de dimensiune rezonabila. Imi cer scuze celor neinteresati de subiect si carora le voi incarca inutil posta electronica. Cei care au elemente semnificative de adaogat sau corectat sunt insistent invitati sa o faca.
Fac aceasta prezentare pentru ca asa inteleg sa-mi cinstesc meseria care mi-a dat enorme satisfactii, sau colegii de breasla care prin prestigioasa lor activitate mi-au desteptat orgoliu de antrenor de rugby.
Vasile Constantin-Mao
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu