Voi prezenta in cateva interventii portretul, pe scurt, al unor presedinti ai federatiei noastre. Este de fapt un subcapitol dintr-o eventuala carte, de care am mai vorbit, si din care am redat si prezentarea antrenorilor nostri reprezentativi. Pe langa omagiul adus presedintilor federatiei, ideia este da a reaminti celor mai varstnici personalitati ce, din aceasta importanta postura, si-au pus amprenta pe destinele rugbyului nostru, iar celor mai tineri de a le da ocazia sa stie ce a mai fost si inainte de ei
Vasile Constantin-Mao
Capitolul 4
Cluburi si personalitati
4.2. Presedintii de federatie
Istoria rugbyului nostru in ultimii 50 de ani nu a cunoscut, din pacate, prin presedintii federatiei, daca nu mari reformatori care sa impulsioneze activitatea in genul celebrului Grigore Caracostea (parintele rugbyului romanesc), macar conducatori dotati pe langa pasiunea rugbystica si cu perspicacitatea la perfectionarea unuia sau a altuia din segmentele fundamentale ale acestui sport, consolidandu- i baza si continuand expansiunea acestuia in mase. Pentru ca un presedinte, cu toata echipa lui (vicepresedinti, comisii si colegii federale) dispune de un cadru institutional si poate forma un mecanism competent si capabil de a directiona organizatoric, metodologic si etic activitatea in fruntea careia se afla, facand-o, neaparat, cat mai profitabil social.
Este adevarat ca de prin anii ´50 pana in ´90, mare parte din perioada la care ma refer, pentru presedintia unei federatii sportive se cautau personalitati politice, potentati ai zilei, ce acordau un gir politic activitatii respective. Pentru jocul de rugby, etichetat dupa 23 august 1944, asa cum am vazut, drept «sport de elita», cosmopolit si chiar reactionar, prezenta unui inalt politician la presedintie era determinanta; adese ori, insa, in aceasta situatie, presedintii de federatie erau departe de o pregatire socio-sportiva si chiar fara nici-o pasiune deosebita pentru sportul respectiv.
Din fericire, si asa, rugbyul romanesc a gasit oameni de isprava, presedinti care prin perioade de restriste (trebuie amintite campaniile politice comuniste, adevarate calamitati, ce duceau la epurarea si din activitatea sportiva a, asa ziselor, elemente reactionare sau a ramasitelor burgheze si care se gaseau masiv in rugby) au facut ca jocul nostru sa fiinteze si chiar sa se extinda la dimensiunile atinse in anii ´60-´80.
Incep prezentarea acestor personalitati cu trei figuri proeminente ale rugbyului romanesc din afara perioadei ultimei jumatati de secol (n.a.: perioada la care se referea cartea respectiva): Grigore Caracostea, Ascanio Damian si Serban Ghica. Preferinta se datoreaza respectului si admiratiei pentru dedicatia acestora acordata rugbyului, modului exemplar cu care au onorat presedintia federatiei.
GRIGORE CARACOSTEA (1986-1956)
Perioada: 1915-1940
Este figura cea mai proeminenta a pionieratului rugbyului din þara noastra; jucator lina a doua la Tenis Club Roman, component al primei reprezentative de rugby a Romaniei participanta la Jocurile Interaliate de la Paris (1919). Si-a facut studiile in Franta iar in 1907 a jucat la CR Racing Paris. A condus echipa noastra olimpica castigatoare a medaliei de bronz la JO de la Paris (1924).
Pe drept cuvant este considerat parintele rugbyului in tara noastra, fiind fondatorul si primul presedinte al Comisiei Centrale de Football-Rugby (1915), care ulterior a devenit Federatia Romana de Rugby (1931). A fost presedintele federatiei pana in anul 1940. A fost membru si consilier in primul Comitet FIRA (for infiintat in 1934).
Oficialitatile franceze i-au conferit Ordinul Legiunea de Onoare (1931) si Medalia de Aur pentru Educatie Fizica (1935).
Ca presedinte ale celor doua foruri pe care le-a si fondat, pe parcursul celor 25 de ani, a determinat o admirabila structura organizatorica ce a impulsionat dezvoltarea rugbyului, in teren complet virgin, la cote impresionante; reamintesc in acest sens ca in capitala in anul 1934 activau 36 de grupari de rugby, cum si faptul ca tot aici se practica acest joc in toate liceele !
Nu dispun de date, dar cu siguranta, in afara de distinctia data de Regele Carol II in anul 1937 (ofiter al “Meritului Cultural pentru Sport”), insasi federatia ce el a creat, nu a gasit prilejul sa-i omagieze personalitatea, dar mai ales meritele in implantarea rugbyului la noi. Cred eu ca statuia sa in preajma federatiei ar fi fost un imbold pentru generatiile ce i-au urmat de a iubi onest rugbyul si de a-l sluji cu toata dedicatia, spre bucuria celor ce vin.
SERBAN GHICA (1919-2006)
Perioada: 1943-1945
«Printul Ghica» a cunoscut rugbyul la Colegiul National Sfantul Sava, iar apoi la Universitatea din Birmingham (Anglia) unde a studiat un an. Dupa terminarea Facultatii de Mine si Metalurgie in 1942 a fost angajat la Societatea “Petrosani”, unde impreuna cu alti colegi jucatori de rugby a infiintat doua echipe, una la Petrosani si alta la Lupeni (ultima reinfiintata) . A fost campion national cu echipa Tenis Club Roman si de 4 ori international, jucand pe postul de aripa de treisferturi.
Intre anii 1943-1945 este presedintele FRR, functie din care este inlaturat de regimul comunist. Pentru o lunga perioada peregrineaza prin puscarii si diferite domicilii fortate, interzicandu- i-se chiar sa mai calce pe un teren de rugby; si totusi la Buzau in anul 1974 se imprieteneste cu un prim secretar de judet (!) si infiinteaza gruparea Constructorul/ Contactoare, echipa care timp de 15-20 de ani a avut o buna prestatie in prima divizie.
Ca presedinte al FRR la numai 24 de ani, printul Ghica, pe langa conducerea destinelor rugbyului nostru intr-o perioada destul de critica (pe sfarsitul celui de al doilea razboi mondial), se identifica cu o initiativa concretizata materialiceste benefic pentru rugbyul romanesc si in acelasi timp onoranta, fiind si o premiera mondiala: primul timbru filatelic din lume cu tematica de rugby.
Fortat si de dificultati financiare (federatia nu avea bani pentru echipament si nici pentru sustinerea actiunilor echipei nationale) are ideea editarii unui timbru care avea sa faca din FRR cea mai bogata federatie a vremii din sportul romanesc.
La 22 august 1944 sediul federatie este distrus complet de bombardament si odata cu acesta si toata arhiva; nu si timbrele (zeci de mii) si o importanta suma de bani ce, printr-o premonitie, tanarul presedinte le-a ridicat in preziua catastrofei (vezi istoria primului timbru cu tematica sportiva (pag. 143).
Vasile Constantin-Mao
Capitolul 4
Cluburi si personalitati
4.2. Presedintii de federatie
Istoria rugbyului nostru in ultimii 50 de ani nu a cunoscut, din pacate, prin presedintii federatiei, daca nu mari reformatori care sa impulsioneze activitatea in genul celebrului Grigore Caracostea (parintele rugbyului romanesc), macar conducatori dotati pe langa pasiunea rugbystica si cu perspicacitatea la perfectionarea unuia sau a altuia din segmentele fundamentale ale acestui sport, consolidandu- i baza si continuand expansiunea acestuia in mase. Pentru ca un presedinte, cu toata echipa lui (vicepresedinti, comisii si colegii federale) dispune de un cadru institutional si poate forma un mecanism competent si capabil de a directiona organizatoric, metodologic si etic activitatea in fruntea careia se afla, facand-o, neaparat, cat mai profitabil social.
Este adevarat ca de prin anii ´50 pana in ´90, mare parte din perioada la care ma refer, pentru presedintia unei federatii sportive se cautau personalitati politice, potentati ai zilei, ce acordau un gir politic activitatii respective. Pentru jocul de rugby, etichetat dupa 23 august 1944, asa cum am vazut, drept «sport de elita», cosmopolit si chiar reactionar, prezenta unui inalt politician la presedintie era determinanta; adese ori, insa, in aceasta situatie, presedintii de federatie erau departe de o pregatire socio-sportiva si chiar fara nici-o pasiune deosebita pentru sportul respectiv.
Din fericire, si asa, rugbyul romanesc a gasit oameni de isprava, presedinti care prin perioade de restriste (trebuie amintite campaniile politice comuniste, adevarate calamitati, ce duceau la epurarea si din activitatea sportiva a, asa ziselor, elemente reactionare sau a ramasitelor burgheze si care se gaseau masiv in rugby) au facut ca jocul nostru sa fiinteze si chiar sa se extinda la dimensiunile atinse in anii ´60-´80.
Incep prezentarea acestor personalitati cu trei figuri proeminente ale rugbyului romanesc din afara perioadei ultimei jumatati de secol (n.a.: perioada la care se referea cartea respectiva): Grigore Caracostea, Ascanio Damian si Serban Ghica. Preferinta se datoreaza respectului si admiratiei pentru dedicatia acestora acordata rugbyului, modului exemplar cu care au onorat presedintia federatiei.
GRIGORE CARACOSTEA (1986-1956)
Perioada: 1915-1940
Este figura cea mai proeminenta a pionieratului rugbyului din þara noastra; jucator lina a doua la Tenis Club Roman, component al primei reprezentative de rugby a Romaniei participanta la Jocurile Interaliate de la Paris (1919). Si-a facut studiile in Franta iar in 1907 a jucat la CR Racing Paris. A condus echipa noastra olimpica castigatoare a medaliei de bronz la JO de la Paris (1924).
Pe drept cuvant este considerat parintele rugbyului in tara noastra, fiind fondatorul si primul presedinte al Comisiei Centrale de Football-Rugby (1915), care ulterior a devenit Federatia Romana de Rugby (1931). A fost presedintele federatiei pana in anul 1940. A fost membru si consilier in primul Comitet FIRA (for infiintat in 1934).
Oficialitatile franceze i-au conferit Ordinul Legiunea de Onoare (1931) si Medalia de Aur pentru Educatie Fizica (1935).
Ca presedinte ale celor doua foruri pe care le-a si fondat, pe parcursul celor 25 de ani, a determinat o admirabila structura organizatorica ce a impulsionat dezvoltarea rugbyului, in teren complet virgin, la cote impresionante; reamintesc in acest sens ca in capitala in anul 1934 activau 36 de grupari de rugby, cum si faptul ca tot aici se practica acest joc in toate liceele !
Nu dispun de date, dar cu siguranta, in afara de distinctia data de Regele Carol II in anul 1937 (ofiter al “Meritului Cultural pentru Sport”), insasi federatia ce el a creat, nu a gasit prilejul sa-i omagieze personalitatea, dar mai ales meritele in implantarea rugbyului la noi. Cred eu ca statuia sa in preajma federatiei ar fi fost un imbold pentru generatiile ce i-au urmat de a iubi onest rugbyul si de a-l sluji cu toata dedicatia, spre bucuria celor ce vin.
SERBAN GHICA (1919-2006)
Perioada: 1943-1945
«Printul Ghica» a cunoscut rugbyul la Colegiul National Sfantul Sava, iar apoi la Universitatea din Birmingham (Anglia) unde a studiat un an. Dupa terminarea Facultatii de Mine si Metalurgie in 1942 a fost angajat la Societatea “Petrosani”, unde impreuna cu alti colegi jucatori de rugby a infiintat doua echipe, una la Petrosani si alta la Lupeni (ultima reinfiintata) . A fost campion national cu echipa Tenis Club Roman si de 4 ori international, jucand pe postul de aripa de treisferturi.
Intre anii 1943-1945 este presedintele FRR, functie din care este inlaturat de regimul comunist. Pentru o lunga perioada peregrineaza prin puscarii si diferite domicilii fortate, interzicandu- i-se chiar sa mai calce pe un teren de rugby; si totusi la Buzau in anul 1974 se imprieteneste cu un prim secretar de judet (!) si infiinteaza gruparea Constructorul/ Contactoare, echipa care timp de 15-20 de ani a avut o buna prestatie in prima divizie.
Ca presedinte al FRR la numai 24 de ani, printul Ghica, pe langa conducerea destinelor rugbyului nostru intr-o perioada destul de critica (pe sfarsitul celui de al doilea razboi mondial), se identifica cu o initiativa concretizata materialiceste benefic pentru rugbyul romanesc si in acelasi timp onoranta, fiind si o premiera mondiala: primul timbru filatelic din lume cu tematica de rugby.
Fortat si de dificultati financiare (federatia nu avea bani pentru echipament si nici pentru sustinerea actiunilor echipei nationale) are ideea editarii unui timbru care avea sa faca din FRR cea mai bogata federatie a vremii din sportul romanesc.
La 22 august 1944 sediul federatie este distrus complet de bombardament si odata cu acesta si toata arhiva; nu si timbrele (zeci de mii) si o importanta suma de bani ce, printr-o premonitie, tanarul presedinte le-a ridicat in preziua catastrofei (vezi istoria primului timbru cu tematica sportiva (pag. 143).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu