Regret enorm înfrângerea ce ne-am facut-o la jocul cu italienii. Zic asta, pentru ca în nici-un caz nu a fost o victorie reusita de ei ; daca am lua în consideratie doar eseurile ce s-au marcat si ar fi deajuns : ale noastre muncite si spectaculos realizate, ale lor . . . le stim.
Regret ca internationalii nostri nu au avut stapânirea de sine, concentrarea si organizarea cea mai buna în joc, pentru a trece de un adversar fragil (la acest joc), dar si peste ineptiile din instruire si din strategia de joc. Cu toate acestea victoria ne-a surâs. Amintesc numai faza din care adversarul a marcat ultimele puncte sau cea în care fundasul nostru nu a lucrat ca la carte un posibil eseu.
Regret amaraciunea tuturor.
Ma voi referi pe scurt numai la câteva aspecte :
Dl C.Bozonceanu vine cu niste întrebari de bun simt la care nu cred ca cineva din echipa tehnica a încercat vre-un raspuns, sau mai corect sa-si fi asumat responsabilitatea erorilor (a raspuns foarte explicit în schimb Laurentiu).
Recunosc am fost placut surprins de capacitatea internationalilor nostri la angajament si daruire în joc, fapt ce nu s-a manifestat si asupra abilitatilor tehnice, explicat clar de surghiunul la balon impus de specialistii nostri în perioada care impunea finisarea acestora ( numesc doar inexactitatile în circulatia balonului, la jucarea marginii sau la loviturile de picior de fructificare) .
Nu am înteles de ce nu ne-am inspirat de la lectia argentiniana, de atac cu lovituri de picior înalte, arma cu care acestia i-au înghesuit pe francezi.
Este clar ca echipei i-a lipsit Mitu, ïn joc ca si la fructificare. Cine a pedepsit echipa si rugbyul românesc cu aceasta stupida masura, uitând balta de sânge în care Petre a terminat jocul victorios cu Georgia de la Tblisi, sau genunchii rupti la nationala, trebuie sa- asume grava eroare fie el oricine presedinte, antrenor, manager.
In fine, personal, dupa aceasta prima repriza a sesiunii de doctorat rugbystic la care ne-am prezentat cu o lectie de bacaloreat, si aceea prost pregatita, din numeroasa echipa tehnica asi pastra vreo doi specialisti, ca sa avem insotitori de echipa, si i-as lasa pe baieti cu Tincu si Gontineac în cap sa se mobilizeze si sa joace cum stiu ei mai bine.
Este adevarat ca nu m-as mira ca Mr Antonin sa dea vina, inocent, pe antrenorul Italiei ca i-a sugerat cum sa joace tusa (cum l-a trimis, parca, si la ascensiuni prin Pirinei !), sau infatuat si artagos sa ne mai reaminteasca bogatul CV.
Dupa debutul competitiei, cu ratarea de aproape a unei mult asteptate victorii, urmeaza a 2-a mare sansa a nationalei noastre, jocul cu Scotia, sansa de a face, asa cum zicea cineva, istorie. M-ar revolta cine stie ce alta nastrusnicie « antrenoreasca » si de aceasta data, cum spre exemplu menajarea unor jucatori pentru jocul cu Portugalia! Sansa noastra, asa mica cum pare, este marea noastra sansa. Ar trebui sa declanseze ambitii si revolte. N-aveti grija au si ei, scotienii, spaimele lor : or fi uitat sau nu durerea din CM/1991 idolul lor G.Hastings, recordmenul de puncte la turneele finale care a ratat, chiar la Edinbourgh, calificarea istorica în semifinale irosind în ultimele minute ale jocului din fata butului o lovitura de pedeapsa în jocul cu NZ.
Echipa noastra ar trebui sa mizeze ca nu are nimic de pierdut, pe cand scotienii, tari si puternici, sunt stresati cu gandul la italieni, care i-au mai umilit odata in acest an.
Le urez baietilor din tot sufletul succes.
Vasile Constantin-Mao
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu