Nu am înteles dece nu te-ai implicat de loc în discutiile la subiectul despre dezvoltarea activitatii la copii si juniori, ce face chiar obiectul responsabilitatilor ce le ai? Ar fi putut foarte bine ca schimbul de opinii, cu punctul de vedere propriu, mai avizat si interesat decât al oricui (pro sau contra, în totalitate sau partial), sa fi lamurit multe date ale greului proces de dezvoltare, a carui reusita depinde în totala masura de activitatea ta (si a colegului Ungureanu).
Si, hai sa zicem ca banuiesc cam dece nu te-ai bagat, chiar nu înteleg dece nu te-a interesat ca în aceasta titanica sarcina sa ai ajutorul logistic, metodologic si material al întregii federatii, care sa responsabilizeze toata filiera de sus pâna jos, chestiune pentru care am pledat cu riscul sa incomodez atât?
Chiar daca am fi convinsi ca si de data asta va învinge minimalizarea unora sau chiar indolenta celor implicati direct în activitatea de copii si juniori, cred eu, tot ar merita pregatirea si realizarea campaniilor propuse pentru primavara viitoare (le reamintesc: „un jucator tânar pentru rugbyul nostru” si „rugbyul în scoala - mijloc de educatie si divertisment”) . Ar fi un exercitiu de mobilizare generala si actionare simultana, experienta ce în anii viitori s-ar putea perfectiona.
Stiu, în aceasta munca de Sisif, ai plecat decis cu niste proiecte (meritorii, fara discutie), dar fara acel ajutor si cadru organizatoric ce le-ar fi conferit statutul de obiectiv prioritar, acestea ramân la dimensiuni locale si la discretia disponibilitatilor unor persoane ne legate mult de rugby (din învatamânt, primarii etc). Inchipueste- ti ca proiectul cu sectorul 4 ar mai trebui sa-l faci si în alte cinci sectoare ale capitalei. Crezi ca în zece ani ai sa reusesti sa-l realizezi asa cum l-ai proiectat? Dar mai este si toata tara în responsabilitatea ta!
Stiu, avem în tot timpul în fata pentru: a reorganiza si dimensiona activitatea în perspectiva a gruparilor (1); amplificarea masiva si concertata a activitatii la sectorul tânar (2); cresterea ampla a corpului de tehnicieni (3) etc. etc. Dar ce era daca le începeam acum, ca sa nu mai zic dece n-am facut-o cu cinci ani în urma!
Asta înseamna ca acest subiect, pe care l-am discutat putin împreuna si asta vara, si caruia acum i-am dedicat destul interes si zbucium, îl vedem în dimensiuni diferite. Ma mira sincer faptul ca elanul si curajul e de partea unui septagenar.
Cum si banuiesc, toata lumea si-a frecat mâinile si a zis: „gata am rezolvat si problema asta spinoasa, avem director de dezvoltare” (si înca doi), o sa asteptam, ca si pâna acum, sa vedem ce o sa iasa". Si în fond, chiar daca n-o iesi cine stie ce în viitorii cinci ani, toata lumea cunoaste ca antrenorii nu prea dau în brânci, cluburile nici atât, în scolii chiar cu sportul nu mai poti face tentatii, bani nu sunt etc. etc.
Asa ca, si din suficienta simpatie, îti gasesc justificare ca n-ai intervenit în discutii: dece sa mai incomodezi si lumea, sefii, etc., cu o interventie în discutii, pe un Forum compromis pentru curajul de a spune pentru prima data lucrurilor pe nume? Ne vedem de treaba noastra, excludem orice experienta sau imperativ ce ar fi putut schimba ceva în bine.
In orice caz, ca toti oamenii cinstiti din rugby si eu îti doresc din tot sufletul proiecte cât mai îndraznete, carora sa le si gasesti cheia de realizare.
Cu prietenie, Vasile Constantin-Mao
PS. La exemplificarea facuta cu aplicarea proiectului de dezvoltare a activitatii la copii si juniori, imaginata la Cluj , am omis un lucru important: instruirea esantionului tânar ce ar fi putut aparea în primavara la Universitatea. Ei bine, ma gândesc (si nu numai în acest caz particular) la reactivarea pentru îndrumarea monitorilor- educatori a valorosilor antrenori, ce au întrors spatele unei mari pasiuni, Fane Ionescu si Chihaia. Mai ales ultimul (caruia nu stiu daca i s-a stâns odata sincer mâna pentru multimea de internationali, juniori si seniori, ce i-a dat rugbyului nostru, dar stiu câte bobârnace a luat), cu studentii de la specializarea rugby ar putea sustine foarte bine instruirea.
Si, hai sa zicem ca banuiesc cam dece nu te-ai bagat, chiar nu înteleg dece nu te-a interesat ca în aceasta titanica sarcina sa ai ajutorul logistic, metodologic si material al întregii federatii, care sa responsabilizeze toata filiera de sus pâna jos, chestiune pentru care am pledat cu riscul sa incomodez atât?
Chiar daca am fi convinsi ca si de data asta va învinge minimalizarea unora sau chiar indolenta celor implicati direct în activitatea de copii si juniori, cred eu, tot ar merita pregatirea si realizarea campaniilor propuse pentru primavara viitoare (le reamintesc: „un jucator tânar pentru rugbyul nostru” si „rugbyul în scoala - mijloc de educatie si divertisment”) . Ar fi un exercitiu de mobilizare generala si actionare simultana, experienta ce în anii viitori s-ar putea perfectiona.
Stiu, în aceasta munca de Sisif, ai plecat decis cu niste proiecte (meritorii, fara discutie), dar fara acel ajutor si cadru organizatoric ce le-ar fi conferit statutul de obiectiv prioritar, acestea ramân la dimensiuni locale si la discretia disponibilitatilor unor persoane ne legate mult de rugby (din învatamânt, primarii etc). Inchipueste- ti ca proiectul cu sectorul 4 ar mai trebui sa-l faci si în alte cinci sectoare ale capitalei. Crezi ca în zece ani ai sa reusesti sa-l realizezi asa cum l-ai proiectat? Dar mai este si toata tara în responsabilitatea ta!
Stiu, avem în tot timpul în fata pentru: a reorganiza si dimensiona activitatea în perspectiva a gruparilor (1); amplificarea masiva si concertata a activitatii la sectorul tânar (2); cresterea ampla a corpului de tehnicieni (3) etc. etc. Dar ce era daca le începeam acum, ca sa nu mai zic dece n-am facut-o cu cinci ani în urma!
Asta înseamna ca acest subiect, pe care l-am discutat putin împreuna si asta vara, si caruia acum i-am dedicat destul interes si zbucium, îl vedem în dimensiuni diferite. Ma mira sincer faptul ca elanul si curajul e de partea unui septagenar.
Cum si banuiesc, toata lumea si-a frecat mâinile si a zis: „gata am rezolvat si problema asta spinoasa, avem director de dezvoltare” (si înca doi), o sa asteptam, ca si pâna acum, sa vedem ce o sa iasa". Si în fond, chiar daca n-o iesi cine stie ce în viitorii cinci ani, toata lumea cunoaste ca antrenorii nu prea dau în brânci, cluburile nici atât, în scolii chiar cu sportul nu mai poti face tentatii, bani nu sunt etc. etc.
Asa ca, si din suficienta simpatie, îti gasesc justificare ca n-ai intervenit în discutii: dece sa mai incomodezi si lumea, sefii, etc., cu o interventie în discutii, pe un Forum compromis pentru curajul de a spune pentru prima data lucrurilor pe nume? Ne vedem de treaba noastra, excludem orice experienta sau imperativ ce ar fi putut schimba ceva în bine.
In orice caz, ca toti oamenii cinstiti din rugby si eu îti doresc din tot sufletul proiecte cât mai îndraznete, carora sa le si gasesti cheia de realizare.
Cu prietenie, Vasile Constantin-Mao
PS. La exemplificarea facuta cu aplicarea proiectului de dezvoltare a activitatii la copii si juniori, imaginata la Cluj , am omis un lucru important: instruirea esantionului tânar ce ar fi putut aparea în primavara la Universitatea. Ei bine, ma gândesc (si nu numai în acest caz particular) la reactivarea pentru îndrumarea monitorilor- educatori a valorosilor antrenori, ce au întrors spatele unei mari pasiuni, Fane Ionescu si Chihaia. Mai ales ultimul (caruia nu stiu daca i s-a stâns odata sincer mâna pentru multimea de internationali, juniori si seniori, ce i-a dat rugbyului nostru, dar stiu câte bobârnace a luat), cu studentii de la specializarea rugby ar putea sustine foarte bine instruirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu