Mai zilele trecute cand am aflat vestea ca simti o senzatie noua la picioare (acea greutate, durere), efectiv am fost foarte impresionat.
Asta si deoarece cunosc oarecum subiectul: licenta am luat-o in cultura fizica medicala (teza a fost “tratamentul prin miscare al paraliziei spastice”; inchipuieste- ti, se intampla asta aproape acum 50 de ani!), am lucrat si patru ani in recuperare la Baile Herculane, apoi, aici in Portugalia, am umblat putin pe la niste instiutii de paralizie cerebrala (o sa-ti vorbesc odata de acesta lume).
Dar acum doi ani s-a intamplat aici la Coimbra un accident grav cu un student de la Cluj ce urma sa faca un semestru intr-un schimb inter-universitar la facultatea unde lucrez, si langa care am fost aproape. Intr-o seara ducandu-se spre cantina, distrat - vorbind la telefonul mobil, pe o trecere de pietoni a intrat o masina cu viteza in el; de pe capota a cazut in cap, pe asfalt, traumatismul afectandu-i grav in special zonele neuro-motorii.
Doua luni a stat in coma profunda, timp in care il vizitam, marcat profund de ghinionul acelui tanar asa frumos si bine facut (era jucator de fotbal si facea culturism) ce fusese victima unei clipe nefaste de viata. Medicii erau, ca intodeauna in accidentele neurologice, extrem de rezervati. Ei bine, dupa doua luni cand am vazut ca a deschis ochii am fost asa de miscat si bucuros de revenirea la viata constienta cum putini poate isi dau seama daca n-au trait senzatia.
Vreo doua saptamani pana la prima reactie constienta vorbeam cu el, eram sigur ca ma intelege si il rugam mult sa-mi dea un semn. Din acel moment fiecare revenire (evolutia era dependenta si de resorbirea hematoamelor cerebrale) era o adevarata minune. Importanta era compania stimulanta in aceasta perioada, mai ales ca toti vorbeau in jurul lui alta limba. A avut mare noroc cu sora lui care a renuntat la un post de economista, prins greu la Cluj, si a stat, zi de zi, 6 luni linga el.
A ramas aici doi ani pentru recuperari dar si angajat intr-un proces civil de incapacitare fizica, de care s-a ocupat un frate al lui ce lucra la Lisabona, si de unde a primit o suma compensatorie, ce, bineinteles, niciodata, si oricat ar fi fost, nu i-ar fi recompensat sanatatea pierduta definitiv. A plecat cu mersul sacadat (partea stanga mai afectata) si vorbirea greoaie (trebuie sa fi obisnuit cu el ca sa-l intelegi).
Am ramas buni prieteni, iar zilele trecute mi-a trimis un mesaj spunandu-mi cum se simte, ce tratamente mai face, dar si vestea cea mare: a primit aprobarea ca in anul scolar viitor sa termine facultatea (mai avea de facut ultimul an) si ca nota ce i-o dadusem eu la rugby (dupa vreo 3 lectii ce apucase sa le faca), i-a fost recunoscuta. Vrea, si ar putea cred eu, sa lucreze intr-un cabinet de recuparare neuro-motorie.
Ti-am vorbit de drama acestui tanar pe care l-am acompaniat intr-o perioada asa de critica de viata, si pentru ca nu l-am auzit o data plangandu-si soarta trista, dar mai ales pentru a intelege bucuria mea stiindu-l cu speranta de viitor.
Acum poate intelegi mai bine si aplauzele si incurajarile sincere ce ti le-am trimis tot pe aceasta cale, cand, triumfator, prietenul nostru Marian Burlacu dadea vestea ce te privea.
Draga George, iti recomand calduros, te rog, sa faci pasul, sa comunici cu noi.
Stiu cata bucurie poti avea primind un mesaj. Si eu, cu participarea pe acest site, ce de fapt este al tau, traiesc o bucurie imensa la fiecare semn de atentie si participare, a cuiva cunoscut sau necunoscut, la problemele ce ne leaga. E o bariera pe care daca o treci, pe langa bucuria noastra a tuturor, tu vei simti o implinire noua pe care n-ai cunoscut-o pana acum.
Te salut calduros si daca imi trimiti un rand, doar un rand, pe aceiasi cale voi fi foarte recunoscator.
Cu bine,
MAO
Asta si deoarece cunosc oarecum subiectul: licenta am luat-o in cultura fizica medicala (teza a fost “tratamentul prin miscare al paraliziei spastice”; inchipuieste- ti, se intampla asta aproape acum 50 de ani!), am lucrat si patru ani in recuperare la Baile Herculane, apoi, aici in Portugalia, am umblat putin pe la niste instiutii de paralizie cerebrala (o sa-ti vorbesc odata de acesta lume).
Dar acum doi ani s-a intamplat aici la Coimbra un accident grav cu un student de la Cluj ce urma sa faca un semestru intr-un schimb inter-universitar la facultatea unde lucrez, si langa care am fost aproape. Intr-o seara ducandu-se spre cantina, distrat - vorbind la telefonul mobil, pe o trecere de pietoni a intrat o masina cu viteza in el; de pe capota a cazut in cap, pe asfalt, traumatismul afectandu-i grav in special zonele neuro-motorii.
Doua luni a stat in coma profunda, timp in care il vizitam, marcat profund de ghinionul acelui tanar asa frumos si bine facut (era jucator de fotbal si facea culturism) ce fusese victima unei clipe nefaste de viata. Medicii erau, ca intodeauna in accidentele neurologice, extrem de rezervati. Ei bine, dupa doua luni cand am vazut ca a deschis ochii am fost asa de miscat si bucuros de revenirea la viata constienta cum putini poate isi dau seama daca n-au trait senzatia.
Vreo doua saptamani pana la prima reactie constienta vorbeam cu el, eram sigur ca ma intelege si il rugam mult sa-mi dea un semn. Din acel moment fiecare revenire (evolutia era dependenta si de resorbirea hematoamelor cerebrale) era o adevarata minune. Importanta era compania stimulanta in aceasta perioada, mai ales ca toti vorbeau in jurul lui alta limba. A avut mare noroc cu sora lui care a renuntat la un post de economista, prins greu la Cluj, si a stat, zi de zi, 6 luni linga el.
A ramas aici doi ani pentru recuperari dar si angajat intr-un proces civil de incapacitare fizica, de care s-a ocupat un frate al lui ce lucra la Lisabona, si de unde a primit o suma compensatorie, ce, bineinteles, niciodata, si oricat ar fi fost, nu i-ar fi recompensat sanatatea pierduta definitiv. A plecat cu mersul sacadat (partea stanga mai afectata) si vorbirea greoaie (trebuie sa fi obisnuit cu el ca sa-l intelegi).
Am ramas buni prieteni, iar zilele trecute mi-a trimis un mesaj spunandu-mi cum se simte, ce tratamente mai face, dar si vestea cea mare: a primit aprobarea ca in anul scolar viitor sa termine facultatea (mai avea de facut ultimul an) si ca nota ce i-o dadusem eu la rugby (dupa vreo 3 lectii ce apucase sa le faca), i-a fost recunoscuta. Vrea, si ar putea cred eu, sa lucreze intr-un cabinet de recuparare neuro-motorie.
Ti-am vorbit de drama acestui tanar pe care l-am acompaniat intr-o perioada asa de critica de viata, si pentru ca nu l-am auzit o data plangandu-si soarta trista, dar mai ales pentru a intelege bucuria mea stiindu-l cu speranta de viitor.
Acum poate intelegi mai bine si aplauzele si incurajarile sincere ce ti le-am trimis tot pe aceasta cale, cand, triumfator, prietenul nostru Marian Burlacu dadea vestea ce te privea.
Draga George, iti recomand calduros, te rog, sa faci pasul, sa comunici cu noi.
Stiu cata bucurie poti avea primind un mesaj. Si eu, cu participarea pe acest site, ce de fapt este al tau, traiesc o bucurie imensa la fiecare semn de atentie si participare, a cuiva cunoscut sau necunoscut, la problemele ce ne leaga. E o bariera pe care daca o treci, pe langa bucuria noastra a tuturor, tu vei simti o implinire noua pe care n-ai cunoscut-o pana acum.
Te salut calduros si daca imi trimiti un rand, doar un rand, pe aceiasi cale voi fi foarte recunoscator.
Cu bine,
MAO
Buna ziua,
RăspundețiȘtergereMa numesc Carmen Golgojan si am cele 3 caiete-manuscris ale „Jurnalului“ lui Tudor George -Ahoe. As vrea sa le predau unei persoane interesate, care crede ca ar putea face ceva frumos cu ele. Daca sunteti in masura pt. asa ceva, rog da-ti-mi un semn.
Cu multumiri,
Carmen Golgojan.