In timp ce natura, parca înebunita, frige, iar cei de acasa (în Iberia înca n-a ajuns calvarul) se crucesc, ferindu-se de pârjol, iata, nationala nostra prepara marea încercare a Cupei Mondiale. In asteptarea acestui eveniment ce exulta suficient spiritul rugbystic mondial ne mai animam si noi, cât putem, pe lânga reprezentantii nostri.
Primul motiv: jocul de pregatire cu România Amatori, în care tinerii nostri jucatori cu o daruire excelenta au fost în acea repriza „adevarata” (celelalte doua au fost de joc scoala) la nivelul reprezentativei, care a trebuit sa se mobilizeze ceva pentru a reusi un rezultat egal (1x1 la eseuri). Au lipsit câtva jucatori de baza (este o scuza ce prea des am folosit-o!), dar tot cu 15 piese au jucat. Ati retinut ca am spus la nivelul si nu la înaltimea marilor nostri internationali, care ne-au obisnuit cu exchibitii meschine, munciti mai mult de gândul cu câti bani se vor alege dupa aceasta Cupa Mondiala. Am mai remarcat si cu alta ocazie ca din tot acest bogat proces de profesionalizare rugbystica ai nostri au deprins la perfectie chestiunea cu drepturile si pretentiile si nu si fondul acestuia, care înseamna conceptie elevata despre performanta si grija pentru rezultate.
In fine, ce mai cred eu este ca, la o activitate asa de ampla si responsabila a echipei reprezentative, liderarea autoritara a grupului de catre capitan-antrenor- conducatori trebuie sa impuna nota de echilibru si seriozitate pentru realizarea instruirii si a obiectivelor competitionale. Si nu numai fizic si tehnico-tactic ci si psihologic, capacitând moral echipa în a-si folosi toate posibilitatile, umane si rugbystice, pentru servirea onorabila a culorilor patriei. Nu înteleg de ce la noi aceasta lideranta este ambigua si lasa loc la fel de fel de mofturi si pretentii, creind impresia ca bravii nostri internationali, ce în confruntari cu echipele mari par niste firavi juniori, fac concesii echipei nationale!
Legat de programul de pregatire al nationalei un punct mi-a creiat o reala nedumerire, si dau asta doar pe necunoasterea mea personala. Este vorba de stagiul montan de o saptamâna (31 august- 5 septembrie) de la Begneres de Bigorre la atitudinea de 1800 m , facut doar cu o saptamâna înaintea importantului debut la mondiale (jocul cu Italia din 12 septembrie), si asta din doua motive, astfel:
q Nu stiu daca acolo sus exista un teren si asta pentru ca în acea etapa avansata de pregatire, capitala este doar pregatirea specifica, cu perfectionarea jocului la fiecare moment si reglarea capacitatilor la efort, tot cu mijloace specifice de joc. Am mai vorbit (vezi interventia 617 din acest site, din 11 febroarie a.c.) cum la editia trecuta „ tehnicienii nostri” au bramburit atâta pregatirea ca dupa etapa de acumulari (tot montana) si jocurile de pregatire cu Franta si Tara Galilor si-au dat seama ca echipa este cu pregatirea fizica la pamânt, drept pentru care la Poiana Brasov au tras tare cu alergari pe munte si haltere cât cuprinde, iar rezultatele le cam stim, cum si vaicarelile lor la abundenta de greseli ale propriilor elevi.
q Cred ca prin antrenamentul la altitudine se urmareste o „biciuire fiziologica” a organismului jucatorilor si probabil ca alegerea acestui stagiu a fost avizata si confirmata si de specialistii medicinei sportive. Zic asta cunoscând chiar din experienta proprie ca adaptarea de la ses la altitudine si invers provoaca solicitari si tulburari diverse si diferentiate sportivilor. Nu am nici-o îndoiala ca, în acesta perioada atât de importanta a obtinerii formei sportive maxime, cele câteva zile de acomodare (2-4) este, din acest motiv, un timp incomplet folosit. As întelege oportunitatea stagiului acesta daca forma maxima este programata pentru jocul cu Portugalia, obiectiv ce ar fi oleaca trist. Oricum lucrând cu niste coordonate pe care nu le poti controla si domina, lucrul la altitudine poate fi un motiv de risc pentru realizarea obiectivului de instruire si chiar abordarea primului joc. Si asta, fara îndoiala, la niste bune intentii.
Cam atât si va urez tuturor putina racoare, sanatate si pace.
Vasile Constantin-Mao
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu