Despre reflexe

(continuarea unui mesaj ce va apare curând)

In general nu prea am avut reflexe în viata, reactii prompte, spectaculoase si eficace, adica „nu mi-a cazut fisa”, am fost ceva în genul ritmului proverbial ardelean, plin de circumspectie. Asa se face ca nu mi-am facut eu soarta, ci aceasta m-a tinut. Nu regret absolut deloc aceasta pentru ca am constatat ca acest fel linistit de a actiona mi-a fost si de mare ajutor.

Uitati în practica antrenorala:

Cu toate ca traiam jocuri cu o agitatie deosebita, cu grija pentru orice detaliu de pregatire si prezentare în competitie a echipei mele, iar disputa ma captiva total, la sfârsit, chiar înfrânt, aveam o comportare nefireasca pentru „manifestarea fireasca de la noi”: felicitam sincer adversarul, felicitam si multumeam arbitrului, îmi tratam cu calm si pedagogia neceseara proprii sportivi.

Dupa aceia revedeam de multe ori jocul, staeam de vorba cu cunoscuti si cunoscatori si trageam concluzia: întredevar arbitrul nu a fost chiar asa corect dupa cum i-am multumit si l-am felicitat. Si motivele de a-i considera impartialitatea nu era o faza doua, datorate unor scapari normale, ci o sumedenie. Dar cel mai important era ca eu prin felul meu („chestiunea cu fisa”) trecusem excelent, asa cum ar trebui sa fie peste tot, peste un moment important profesional: momentul de mare conflictualitate al jocului. Bine, am avut (mi-am facut) si sansa de a nu fi de prea multe ori în aceasta situatie!

In fine, pentru ce am facut aceasta introducere?

Am fost, din mai multe motive, placut surprins în mesajele de ieri:

- Firesc, ca nelinistitul Vioreanu în efortul lui de a se manifesta si perfectiona în terapia fizica a sanatatii semenilor, este continuu concentrat la etica rugbystica a conationalilor sai. Acesta a propus (pentru a câta oara?) iesirea din impasibilitate pentru o cauza umana, rugbystica, a noastra: o întâlnire a membrilor grupului site-ului rugby_stiri si nu numai. Il felicit calduros si-i multumesc din suflet.

- Nefiresc, ca iata, apare Laurentiu cu o propunere concreta, oferind-se sa organize el, la Bran acesta întrunire, în folosul APRR. Zic nefiresc, cazul rezolvat asa nu se întâlneste prea des la noi, unde oamenii de la orice nivel îsi socotesc în relatia cu rugbyul mai mult avantajele, ce si cât câstiga. Ma bucur ca Laurentiu, un om tânar si extrem de puternic, si care nu se lafaie în cine stie ce zerouri bancare, rapunde concret: asigur eu pentru 25-30 de persoane casa si masa (doua zile) la Bran , aratând ca nu este bun numai de gura, cum de fapt am cam fost obisnuiti în lumea noastra. Bravo nepoate, ma bucur pentru reflexul tau generos.

- Prins si în niste preocupari, am gândit: trebuie sa fiu primul care subscriu la aceasta actiune, indiferent de când si unde se va organiza. M-am gândit si tot gândit azi noapte, dupa o calatorie de 600 km facuta anterior (Coimbra-Salamanca si retur) pâna când astazi am vazut reluarea apelului facut de Laurentiu.

Da, cred ca oferta este excelenta, bine venita si mult încurajatoare. Ar trebui ca mobilizarea sa nu se prelungeasca prea mult. Ma gândeam ca ar putea fi programata chiar în septembrie, într-un final de saptamâna cu un joc al nationalei noastre la CM. Mi-am zis apoi ca aceasta trebuie facuta când toti oficialii federali sunt disponibili pentru a putea participa la o actiune importanta, mult prea importanta si pentru ca este prima de acest gen, a rugbyului nostru.

Sustin oferta de la Bran si pentru ca deocamdata este singura, dar si pentru ca lumea noastra va cunoaste un loc de vis strajuit de maretia Bucegilor de o parte si a Pietrei Craiului de cealalta, lasând ochiului desfatarea cu o perspectiva superba pâna hat dupa Zarnesti. Chiar si transportul de la Bucuresti poate fi comod si economic rezolvat.

Eu ma înscriu la actiune, iar dupa 5-6 septembrie când sper sa ajung acasa, daca nu va fi prea târziu, voi participa si la organizare. De data aceasta, chiar asa la o zi distanta, as fi vrut ca reflexul meu sa fi fost întârziat si multi sa-mi fi luat în fata cu înscrierea. Dar nu-i nimic, sunt sigur, cu calm si bunavointa, vom rezolva si comuniunea dorita, initiativa mai prompta.

Si eu ca si Laurentiu (pe care îl citez), merg mereu la victorie.

Va salut calduros pe toti,

Vasile Constantin-Mao