Oportunitatea reflexelor

Este extrem de important, uneori este chiar vital, sa ne manifestam reflexele. Si nu ma refer la acel act mecanic, excutat fara participarea vointei, ci la reflexele de a percepe si a reactiona în consecinta la actiuni logice si extrem de profitabile. Din când în când viata îti scoate în fata „sansa unica” pe care daca o prinzi schimbi mult soarta acelei activitati. Ce cred eu important, si asta este definirea marilor oameni, este sa se prinda acel moment capital, rar, care poate determina mult bine. Ma voi referi la doua situatii ce, cred eu, ar merita toata dedicatia si concentrara capacitatilor specialistilor rugbyului nostru. Astfel:

1. Uitati, pe la începutul anului, am zis, luând exemplu chiar de la facultatea unde functionez, la care exista o sectie de specialisti în sport (antrenori, organizatori si metodisti), ca ar fi bine venita si la noi instituirea unei licentiaturi a antrenorilor. Sunt convins ca un mare numar dintre internationali sau tinerii aspiranti la performanta sportiva ar opta pentru aceasta calificare superioara, si asta ar face mult bine rugbyului nostru. Or, o calificare superioara a antrenorilor ar fi întradevar un pas serios si consistent spre emanciparea corpului nostru de tehnicieni. Stiu, chestiunea nu se face cât ai bate din palme, de astazi pe mâine. Dar o informare, o sesizare, o presiune aici si dincolo, gasirea unui sprijin la idee, ar fi fost ceva. Sunt sigur ca propunerea, importanta ei pentru rugbyul nostru, nu a fost nici macar sesizata de cineva. Dovada? Nimeni nu mi-a solicitat o lamurire cât de palida.

2. Vad propunerea extrem de interesanta a lui Marian Burlacu, cu posibilitatea obtinerii de finantari de la UE pentru proiecte educative, la care activitatea de rugby, prin multele sale argumente, ar da suficienta credibilitate. Stiu ca multe fonduri din subsidii externe nu se consuma pentru ca nu sunt proiecte, nu se cunosc elemente de legislatie etc. Bine ar fi fost, chiar daca vestea a venit la sfârsit de saptamâna, ca cineva priceput si iubitor de rugby, sa fi lasat totul balta si sa fi si început schitarea unui program cu câteva proiecte de acest gen. Acestea, orientate pe niste zone rugbystice strategice (cu conditii organizatorice si buna constitutie nativa a tinerilor), prinzând aceasta eventuala finantare ar fi luminat în sfârsit soarta noastra cam cenusie acum si la segmentul tânar.

Deh, este vorba de reflexe!

Vasile Constantin-Mao