Plecând de la un „boicot”!

§ Trei fosti internationali, componenti ai nationalei la recent încheiata CM si jucatori la echipa din Auch fac declaratii „tari” în Gazeta Sporturilor. Par a fi contrariati ca la ultimile actiuni ale sezonului s-a renuntat la ei si acuza ca antrenorii actuali ai nationalei sunt slabi, „nu stiu nimic”. Mai ameninta, acestia, si ca nu mai vin la nationala atât timp cât aici sunt antrenori autohtoni.

§ Replica prompta a federatiei, în www.rugby.ro, lamureste: (a) cei trei nu mai fac parte din lotul echipei nationale, deci nici nu poate fi vorba de acel presupus boicot; (b) declaratiile sunt jignitoare la adresa jucatorilor din tara, care între timp, fara straineri, câtigasera si jocul cu portughezii la Lisabona.

Nu m-a surprins ca din comunicat a lipsit chiar si cea mai mica referire la acuzatia dura a boicotistilor, jignitoare la adresa antrenorilor nostri. Nu este prima data când oficialii nu-si apara oamenii.

§ Personal, referitor la afirmatia vis-a-vis de antrenori, nu pot lasa lucrurile asa si reamintesc ca performanta cea mai relevanta a majoritatii jucatorilor din aceasta generatie - Brescia/’96 (ca si formarea si lansarea lor si a atâtor altor mari valori) a fost realizata cu asistenta antrenorilor români. Lasând la o parte marile epopei ale rugbyului românesc (pe care nici cei de afara, antrenati de cine stie cine, nu le pot nici macar visa) construite de marii nostri strategi, antrenorii de astazi se lupta din greu, chiar cu abnegatie, sa tina rugbyul nostru cât mai sus. Actualii antrenori ai nationalei sunt exponentii nostri, care si-au câstigat cu dedicatie si bune rezultate dreptul la o sarcina dificila, ametita atâta de specialistii francezi, iar denigrarea lor ne afecteaza pe toti.

§ Mai mult, plecând de la acest „boicot” propun o revedere a încurcatei si conturbatei aventuri a nationalei noastre la ultima editie a Cupei Mondiale, de neînteles escamotata de oficiali.

Vai, saraca noastra echipa nationala!

Sperantele ce s-au legat de ultima generatie a nationalei noastre, cu premizele justificate de un lot puternic, cu multa experienta, s-au spulberat în urma unui grav concurs al erorilor, în care toti (conducatori, antrenori, jucatori) parca s-au straduit sa faca totul anapoda.

§ In ceea ce priveste nucleul de baza - internationalii din Franta (pe care îi putem privi comparativ cu alti jucatori, emigranti în aceiasi situatie - argentinieni, georgieni etc.), consider ca si-au adaptat foarte bine pretentiile la conditiile rugbyului profesionist, nu însa, si obligatiile, manifestate de adevaratii profesionisti. Târguiala lor continua cu diurna, cu premierile, a fost penibila, aceasta facând din ei nu niste frumosi barbati ai rugbyului nostru, ci niste figuri oarecare, ce s-au remarcat mai mult prin preocupari mercantile. Au lasat impresia ca au gasit ocazia, cu acel „putin”, sa-si împlineasca situatia financiara, iar refuzul la un joc oficial de a iesi la încalzire pâna ce un oficial nu a promis acoperirea a nu stiu ce pretentii, a depasit orice limita etica a unei reprezentative a rugbyului nostru.

§ Atmosfera, si comportamentul, în sânul nationalei a fost marcata negativ de inimaginabila ruptura între cele doua grupuri distincte ale echipei: straini si autohtoni. Nu stiu cum au fost primiti în nationala la vremea lor jucatorii vechi din aceasta generatie, dar tratamentul ce l-au facut mai tinerilor lor coechipieri a fost în afara sportului, a fair-play-ului si camaraderismului din orice echipa; practic ei au sabotat spiritul de echipa. Responsabili de aceasta jalnica atmosfera de echipa, sunt însusi jucatorii, si în special capitanul de echipa, dar nu numai ei ci si celelalte structuri, astfel:

- staful echipei, o adevarata armata, din care numai antrenori au fost 6 (sase) permanent, ani buni, în compania echipei; acestia aveau obligatia sa gestioneze inter-relatiile din echipa, sa le directioneze spre climatul optim si sa le corijeze (cum la noi era atât de acut cazul). Or, aceasta problema le-a scapat total, nu numai de sub control, ba chiar din vedere (!); exceptând inventia abracadrabanta, din etapa finala a precatirilor, de întarirea unitatii de grup prin biciclism si ascensiuni montane!

- conducatorii, chiar înainte de începerea ultimului stagiu de pregatire, au deconspirat intentia de a renunta la jucatorii din Franta, dupa CM; lipsa de tact ce categoric a atâtat si mai mult spiritele.

§ Legat de controversele prilejuite de echipa tehnica, internationalii experimentati, si în special capitanul, si-au dovedit nota duplicitara, prin:

- acceptarea inconsistentei profesionale si slaba exigenta în instruire a antrenorilor, dovedita clar de calitatea jocului practicat, cum si de rezultatele realizate;

- asocierea ipocrita la o decizie contra maximei capacitari a echipei: vezi înlaturarea lui P.Mitu.

§ A culminat fragilitatea comportamentala a grupului, cu indisciplina chiar în focul bataliei, când „soldatii si-au abandonat comandantii”, compromitând grav obiectivele actiunii. Orice masura aberanta a echipei tehnice, pe care numai cu un an în urma jucatorii îi validase autoritatea (în ciuda cârtirilor ce rabuvnea din rândul lor), n-ar fi trebuit sa strice bruma de ordine a echipei. Incredibil, culmea a constituit-o disensiunile si suspiciunile penibile chiar între membrii stafului (?!), fara îndoiala, percepute si de echipa, aflata deja în degringolada disciplinara.

Si, iata, ce trebuia sa fie motiv de ampla afirmare morala si sportiva a rugbyului nostru, Cupa Mondiala, s-a transformat în deceptie generala.

Numai analizarea atenta si concluzionarea onesta a realitatii strâmbe din rugbyul nostru si abandonând atitudinea de „non coment” (aroganta, incompetenta, sau ambele?), ar putea conduce la reformari ferme:

- în activitatile de vârf: - reprezentarea internationala,

- dar si în cele de fond: - remodelarea organizatorica a cluburilor;

- dezvoltarea activitatii de copii si juniori;

- largirea si perfectionarea corpului tehnic.

Ratarea campaniei de Cupa Mondiala a nationalei 2007 este prea mult, prea greu pentru putinul si saracul nostru rugby.

Pentru aceasta, consider, se ridica cu stringenta mari semne de întrebare, la care raspunsurile ar limpezi ceva din functionarea procesului organizatoric si tehnologic de formare si instruire a echipei nationale si nu numai. In acest sens doua chestiuni cred eu ca se evidentiaza:

1. Au functionat si functioneaza la echipa nationala criterii ferme de selectie si instruire care sa optimizeze cu maximum de randament potentialitatea jucatorilor nostri în performanta sportiva?

2. Sunt tehnicienii nostri pregatiti la cerintele rugbyului actual?

Judecarea cu discernamânt, cu toata seriozitatea si calm a acestor chestiuni cred ca ar fi mult mai necesar si benefic pentru rugbyul nostru decât acuze sau încapatânari stupide.

Functioneaza criterii ferme de selectie si instruire la echipa nationala?

§ Nu ma voi referi la practici, impuse ad-hoc de antrenori, prin care li se confiscau jucatorilor diurna sau li se impuneau alte cerinte extra sportive si, desi stiute, nimeni nu a zis nimic!? Le reamintesc pentru ca, probabil, au fost destui din echipa de CM frustrati asa la începutul internationalizarii lor, sau, ca si astazi mai sunt în sistem exponenti ai acestor practici. Nu ma voi referi nici ca în pre-campania pentru mondiale erau programate antrenamente ale jucatorilor din Franta la care se prezenta cine vroia, se întreba de sanatate, se facea o carte si... „ne vedem data viitoare”- si nimeni n-a zis nimic, chiar daca probabil aceasta maniera de pregatire costa bani grei(!?)

§ Nu ma voi referi nici la pregatirea anapoda pentru CM, cu stagiul montan programat în apropierea competitiei (stupizenie aprobata de conducerea frr, chiar si în ciuda semnalelor de alarma ce au intervenit) si care în primele meciuri a marcat serios comportarea echipei prin lipsa de capacitate fizica specifica si sumedenia de greseli tehnice.

§ Nu ma voi referi nici la cheltuelile exorbitante facute cu nationala pentru actiuni justificate sau nejustificate, cu armata de acompanianti în preajma, si asta nu pentru consolidarea pregatirii echipei ci doar pentru capriciile specialistilor nostri.

§ Ma voi referi la lipsa unor criterii ferme de apreciere sportiva – cu indici de capacitate complexa si de forma sportiva - aplicate în selectia lotului si la fixarea echipei, criterii care sa determine respectul jucatorilor pentru conducatorii nostri si încrederea în echipa tehnica, credibilitate care sa genereze dedicatia totala în instruire si joc. Aceste criterii trebuie sa dea posibilitatea tuturor celor merituosi sa intre în competitie pentru apararea culorilor nationale, si acesta nu este un drept al conducatorilor sau antrenorilor, este un drept al jucatorilor, este o cerinta imperioasa pe care lumea rugbyului nostru trebuie sa o apere si promoveze. Când spun asta ma gândesc ca:

- sunt jucatori de mare calibru a caror lipsa din campania CM a privat randamentul nationalei;

- sunt sportivi cu referinte de valorare ce sunt ocoliti la convocari;

- sunt sportivi, apreciati drept de mare perspectiva, exclusi din activitatea echipei nationale pe considerente administrative.

§ Ma voi referi chiar si la calitatea instruirii si a seriozitatii evaluarii acesteia pentru jucatorii cu contract frr, astfel încât acestia sa marcheze saltul spre adevaratul profesionism si totodata sa justifice masivele învestitii. Am vazut câteva jocuri din campionatul intern si nimic, din atâti de multi indicatori ce se pot evidentia - de ordin fizic, tehnic, tactic sau psihic - nu mi-a dat posibilitatea sa remarc ca cineva urmeaza un program de profesionalizare rugbystica. Pai, nu credeti, ca si mine, ca 40-45 de jucatori cu contracte frr, super pregatiti (cum s-ar impune), ar trebui sa dea campionatului nostru o coloratura mai optimista, mai aproape de ce vedem ca joaca altii?

§ Ma voi referi la lipsa unor criterii ferme, logice si stimulative pe de o parte si lipsa de abilitate evidenta în aplicarea recompenselor, care, poate, au favorizat comportamentul libertin al jucatorilor, sfidând orice ordine fireasca a vietii sportive. „Joaca de-a premierea” (va reamintiti cum îi bateam chiar si pe australieni la premieri?), sau „uite diurna- nu e diurna”, au isterizat pur si simplu grupul la aceasta tema, astfel:

- or li s-au lasat jucatorilor varianta negocierilor (acestia îsi chiar fixau cotele diurnelor !?);

- or primele au fost lipsite de continutul psiho-pedagogic (vezi recompensarea titlului CNE/2006: certificat prin victoria la Portugalia în luna martie si caruia nu i s-a gasit alta ocazie de premiere decât 3 luni mai târziu, la înfrângere rusinoasa cu Franta /14-62 la Bucuresti, care mai fusese precedata de o alta, nu mai putin trista: la Rusia).

§ Nu pot sa nu ma refer la numirea si mentinerea costisitoarei echipe tehnice, în ciuda rezultatelor neconcludente si a erorilor evidente, cu toate semnalizarile facute. Pâna la urma aceasta echipa tehnica si-a dovedit nu numai incapacitatea, ba chiar inutilitatea (vedeti aberantele solutii tactice), fiind un factor capital la trista ratare - civica si sportiva, a acestei generatii în care lumea rugbyului nostru îsi pusese mari sperante.

Cât de pregatiti sunt tehnicienii nostri pentru a face fata cerintelor rugbyului actual?

Atrag atentia ca prin ce voi prezenta la acesta tema nu ma dezic de aprecierea ce am facut-o mai sus, referitor la valoarea antrenorilor nostri, dar progresul metodologic în rugbyul profesionist este atât de alert ca niciodata nu se poate zice ca s-a facut prea mult, sau totul (si nu este cazul nostru) pentru perfectionarea antrenorala.

§ Un înalt responsabil federal lamenteaza nivelul profesional limitat al antrenorilor nostri. Presedinti de cluburi sportive îsi exprima nemultumirea pentru numarul redus al tehnicienilor si slabele disponibilitati tehnice si pedagogice ale acestora.

§ Academia de rugby, condusa de aceiasi specialisti care au marcat negativ pregatirea si competitivitatea nationalei si care se straduiesc în van de trei ani sa perfectioneze sau formeze corpul de tehnicieni (nici dumnealor nu stiu ce, dupa amalgamul ce-l fac), este departe de a demonstra, prin maniera instruirii practicate la noi sau calitatea competitiei, ca s-a facut ceva.

§ Se aleg tehnicienii la echipa nationala, nu dupa calitati bazice antrenorale - certificate în practica, si în care capacitatea de lideranta sociala si profesionala sa primeze. Asa au fost antrenori tineri (ce probabil au impresionat un conducator prin docilitate) ce pareau de perspectiva si care, dupa unul sau doua cicluri mondiale, au disparut ca necorespunzatori, irosindu-se valorificarea unei experiente traite în conditii de maxima solicitare si informare, oferita de competitia mondiala.

§ Lipsesc structuri organizatorice fundamentale pentru animarea si orientarea profesionala a antrenorilor. In lipsa Colegiul Central al Antrenorilor (seniori si copii-juniori) si a inactivitatii Comisiei Tehnice, probleme de mare specialitate si specificitate ale profesiunii sunt judecate si decise, cum sa spun, „cam ca în fotbalul de la Steaua”.

§ Dar cel mai grav si trist este ca antrenorii nostri, si mai evident cei tineri, sunt marcati de un pesimism acut privind premizele profesionale, de lipsa acelui entuziasm molipsitor, decisiv în animarea grupelor de sportivi si automat de acea disponibilitate dedicata, pâna la apostolat, în promovarea rugbyului. Cine, cu totala consideratie fata de importanta profesiunii de antrenor pentru fiinta rugbyului nostru, s-a gândit la chestiune?

§ In fine, cred ca de maxima urgenta este ca actualul cuplu de antrenori al nationalei sa faca unul-doua stagii de informare si instruire (15-30 zile), într-un ambient adecvat, britanic sau în emisfera sudica. De asemeni, actiunea ar putea fi extinsa si la alti tehnicieni cu un profil profesional corespunzator responsabilitatilor în pregatirea selectionatelor si în reprezentarea internationala.

§ Referitor la staful actual al nationalei, în perspectiva instaurarii unui climat impecabil si legarea unui spirit de echipa normal - în conditiile existentei, în continuare, a celor doua grupe distincte (de pregatire, experienta si conceptie), nu stiu daca s-a avut în vedere compatibilitatea membrilor pentru realizarea acestui obiectiv. Personal cred, cel putin, ca cei doi antrenori dispun de particularitati de caracter si de personalitate, sa intervina cu diplomatie si spirit pedagogic corespunzator, dar, ma opresc aici. Ar fi trist sa mai ratam la aspecte de fond.

Factorul care gestioneaza toate resorturile unei reprezentative este fara îndoiala federatia. Prin tacere (vezi si refuzul unei analize-anchete a pregatirii si participarii la CM, cu responsabilizarile de rigoare la prejudiciile materiale sau morale, dar în principal cu învatamintele pentru activitatea viitoare) se eludeaza chestiuni de fond si se perpetueaza grave erori, de politica manageriala si de metodologia instruirii.

Evitarea prin orice mijloace a responsabilizarilor (pe lânga ratarea sub toate aspectele a CM, as putea face o lista lunga de alte grave ratari, ce au atras si mari cheltuieli, în care nimeni nu si-a asumat autoria morala sau metodologica: vezi centrul national de juniori) este ocazie de declinare a competentelor si, fara discutie, un viciu de onoare rugbystica.

Cu tot gândul bun pentru rugbyul nostru,

Vasile Constantin-Mao

PS.

Am un adevarat cult pentru jucatorii internationali, pentru cei care si-au pus talentul, si ce au avut mai pretios în fiinta lor, pentru gloria rugbyului nostru. De aceea am trait o mare tristete vazând atâtea mari valori, personalitati care ar fi dat rugbyului nostru o mare credibilitate sociala, disparând suparati la sfârit de cariera pentru neatentiile si omiterea onorurile ce le meritau. Si asta pentru ca acestia, internationalii, poarta în ei o bogatie inestimabila, robustetea din trairile aprige la marile batalii, pe care ar fi putut-o valorifica în servirea rugbyului ce le-au definit personalitatea, fie în postura de tehnicieni, fie de conducatori.

De aceia propun promovarea unei politici evidente de apreciere si cult a jucatorilor internationali. Propun chiar, pentru sutele de buni jucatori din Franta, un program tentant de profesionalizare, în directia manageriala sau antrenorala, din care rugbyul nostru nu ar avea decât de câstigat prin ampla lor experienta.

PPS.

Sper ca interventia de fata, la niste probleme asa de spinoase, sa trezeasca reactii care sa ajute realmente activitatea echipei nationale. Primii de la care se asteapta o buna atitudine sunt componentii nationalei, experimentatii nostri jucatori care joaca în Franta, cei care pot face mult pentru spiritul monolit de echipa. Apoi, toti ceilalti care au ceva de spus, chiar asa cum au facut-o si cei trei, au sansa de a ajuta si astfel rugbyul care i-au lansat în viata.