marți, 31 octombrie 2006

Idee cu aplicare practica

Idee cu aplicare practica
Am gândit ca la marea criza de instructori/ educatori/ monitori, pentru atât de doritele echipe de copii si juniori mici, am putea interveni imediat cu jucatorii tineri cu contract la federatie. Acestia sunt platiti pentru talentul si efortul lor în pregatire. Daca consideram ca participarea directa la un proces de învatare (elaborându-l si sustinându-l) este tot o pregatire, de mare valoare în constientizare si evolutie metodologica, n-am mai ezita deloc.
Mentionez: când am batut Franta prima data (1960/11-5) am avut în echipa nu mai putin de 7 antrenori, în activitate sau în imediata devenire (Viorel Morariu, Alexandru Teofilovici, Rene Chiriac, Aurel Barbu, Radu Demian, Valeriu Irimescu si Alexandru Penciu). Este usor de înteles consistenta si maturitatea sportiva a acestei miraculoase echipe.
Daca asupra acestui punct trebuie sa mai insist atunci adaug: învatând pe altii îti dezvolti perceptia critica asupra executiei tehnice, încadrarea acesteia, chiar si sub forma elementara, într-un concept tactic (ce ne cam lipseste noua în învatare), elemente ce nu pot decât sa impresioneze pozitiv randamentul sportivi al tinerilor nostri performeri.
Apoi li se deschid acestoara si posibilitatea de a face cariera profesionala din antrenorat si ce câstig colosal ar fi pentru rugbyul nostru daca peste 10 ani am avea de aici mari specialisti. Pe moment cu siguranta am anima si activitatea de copii si juniori mici, cel putin acolo de unde provin acestia. Sper ca Steaua sau Dinamo, care cred ca au mai multi contractati, sa aibe capacitatea organizatorica sa le asigure front de lucru.

Metodologia de pregatire a jucatorilor- monitori ar putea fi urmatoarea:
1. Elaborarea si oferirea unui ghid-îndreptar cu referiri la:
- particularitatile psihomotorii la vârstele tinere;
- aspecte organizatorice si pedagogice de atragere si selecie a tinerilor;
- despre metodologia învatarii; initierea sportiva;
- sumar de mijloace si exercitii simple pentru dezvoltarea calitatilor motorii;
- jocuri cu continut de învatare tehnica;
- alte considerente necesare acompanierii procesului de formare ca monitor.
Antrenorii cluburilor de unde provin vor însoti si îndruma activitatea jucatorilor/ monitori.
2. Cu ocazia convocarilor de testare a pregatirii se vor monitoriza rezultatele si se va interveni stimulativ (psihologic) , cum si alte interventii formative.
3. Jucatorii/monitori vor trebui dublati de un coechipier ales de antrenor (în baza unor predispozitii pentru lucrul cu copiii), ce-l va acompania permenant si îl va înlocui când acesta este ocupat cu stagii sau alte actiuni de pregatire proprie.
4.Se poate directiona activitatea acestora si spre scoli.
5. Cred ca de mare efect ar fi ca dupa un sezon sa intervina un turneu al echipelor acestor monitori.

Si iata cum cred eu, cu o actiune oarecum la îndemâna, din cei 30 contractati plus 30 de dubluri avem un lot larg, si imediat, de tineri monitori, dintre care peste putin cu siguranta vom gasi ceva antrenori de mare valoare.
Stiu ca punerea în practica a acestei idei nu este usoara (cel putin nu solicita latura financiara) dar implica un înalt profesionalism formativ, ce iata, din fericire, îl si avem în curtea rugbyului nostru

Bineînteles, ce am expus este doar o ideie vazuta de departe; ramâne sa fie analizata, îmbunatatita si cel mai important realizata.
Iata, dragul meu amic Cristi Thau, discutiile noastre în grup ar mai avea un motiv în plus de apreciere.
Cu bine, Mao

PS. Astazi am avut cu toti o mare bucurie. Ne-a vorbit cu caldura, cu mare profunzime, un titan al rugbyului nostru. Sa stii Nea Mircea Rusu ca lânga umarul tau, lânga pavaza ta întelapta, noi astia mai micuti, ne simtim si mai motivati în patima de rugby.
Imbratisari calde rugbystelor dragi ce te înconjoara. Mao

luni, 30 octombrie 2006

Rugbyul nostru are nevoie de o mica revolutie

Ne obliga la aceasta chiar si rezultatele bune obtinute de internationalii nostri recent, dar mai ales calificarea constanta la turneul final al Cupei Mondiale.
Am vazut sunt atâtea adunate de ani si ani, decenii, ce se cer îndreptate, nu este clipa de ragaz, de discutii.

M-a bucurat mult interventia de astazi a D-lui Straton, pentru datele elocvente ce le aduce la cunostinta tuturor, dar mai ales pentruca, persoana cea mai autorizata a rugbyului nostru, este la curent cu discutiile grupului, dovedind ca da valoare actiunii noastre.


Citind interventia de acum câteva zile a d-lui R.Dinu la început am fost frapat de profunzimea si diversitatea observatiilor, apoi m-au speriat realitatile relevate, realitati în care noi, oamenii rugbyului, ne-am trezit si pe care le-am luat ca normale.
De la aceasta oglinda ce dumnealui ne-a pus-o în fata, iata urmatoarea nedumerire ce o transpun retoric, astfel:
„Dece în decursul anilor (decenii), în afara de miracolul facut de Grigore Caracostea si inimosii pionieri, care au adus rugbyul cu spiritul lui amplu si binefacator asupra fiintei umane (pierdut între timp prin restristi istorice ce au subminat, stim bine, chiar si bunul simt), oamenii nostri de decizie (presedinti si vicepresedinti, secretari general, poate chiar si antrenori etc.) cunoscând frumusetea etica si structurala a rugbyului francez sau britanic, n-au facut nimic, dar absolut nimic pentru a adauga aceste atribute fundamentale la talentul rugbystic al natiei noastre?”
Nu cunosc nici-o initiativa ampla, cuprinzatoare, de impunere a unei tinute educationale impecabile ca cerinta profesionala pentru antrenori, de imprimarea unui comportament rugbystic în tribune, sau de comuniune si fraternizare cu ce este al nostru (gen „balul rugbyului”). Si acum ne miram ca tribunele noastre, cel mai ades goale, gazduiesc un comportament rudimentar, în orice caz mult sub rugbyul nostru în sine. Si câte si mai câte, altele.
Dece? Dece? Dece?

In fine, stiu ca aprecierile tale, Mihai Vioreanu, la participarea mea la discutii sunt sincere. Ma bucur mult ca asa pot fi util cât de cât rugbyului nostru.
Ce vreau însa sa spun, este ca adevaratii titani ai rugbyului nostru sunt pe terenuri: un Lache (ce rascoleste de 25 de ani scolile cu rugbyul, face, eroic, o baza de rugby si are somnul poate mai agitat decât al meu), un Fane Popescu, un Ion Viorel (care face cu rugbyul firma sportiva a Focsaniului) , un Nicu Tarcan (care si-a facut din rugby profesiune de credinta) si multi altii, dragi mie tocmai pentru harnicia si perseverenta lor în misiunea dificila de antrenor de copii si juniori.
Ei bine, si ei sunt învatati cu „normalul” nostru: fara o atentie stimulatoare, o strângere sincera de mâna. Vreau sa spun cu asta, sa-i iubim si sa-i apreciem cum trebuie si sa nu asteptam sa ajunga septugenari pentru a le retribui, moralmente, meritele.
Te-ai mira Mihai daca ti-as spune ca aprecierea ta, alaturi de a D-lui Straton în prezentarea celor doua carti, este singulara.
Am avut însa perspicacitatea sa-mi iau singur din rugbyul acesta atât de bogat, imense bucurii care ma rasplatesc pe deplin. Emotia si bucuria ce o simt la întâlnirea cu fostii mei sportivi, îmbratisarea lor afectoasa si recunoscatoare pentru un dascal drag, îmi sunt deajuns.
Cu putin timp în urma, acum recent, m-am gândit sa-i scriu ceva lui Ratiu, la Petrosani , fara sa-l cunosc (cred ca l-am întâlnit pe la lotul de juniori si îl mai stiu dintr-o finala dramatica cu Clujul). Apoi, am aflat ca l-a înlocuit altcineva. Am vazut echipa lui, fragila, cu un an în urma la un joc cu Dinamo; apoi am citit în rugby .ro aprecieri nu prea încurajatoare. Vroiam sa-i transmit lui si celor din jur (acum înlocuitorului) , încurajarile si aprecierea la treaba grozava în care este angajat, stiind cu totii drama sociala si economica traita în zone miniere. Gruparea, palida acum, este fundamentala pentru rugbyul nostru, chiar pentru istoria acestuia. Aici, mai exat la Lupeni , s-a înfiintat miraculos în anul 1919 echipa de rugby (mare animator Ing.Soculescu) . Si ca simbol, acest pilon al rugbyului nostru, trebuie sa reziste. Nu stiu ce ajutor material, moral sau metodologic a primit de la federatie. Nu stiu nici daca aceasta are vre-o preocupare (pretentios zis, o strategie; dar dece nu?) pentru sustinerea gruparilor în dificultate sau ale celor noi (cum spuneai Mihai ca functioneaza si prin Irlanda). Daca am fi avut asa ceva sunt sigur, catrastrofa rugbyului nostru ce a avut loc deceniul trecut, cu diminuarea grava a zestrei umane si materiala (pierderea unei structuri si baze materiale obtinuta cu atâta zbucium de antecesori), ar fi fost mult limitata.

Cred ca ar fi ceva profitabil daca cineva (un vicepresedinte, un membru al biroului federal, secretarul general, în fine cineva) ar inventaria ideiile, le-ar analiza, iar celor viabile federatia le-ar da curs de realizare. N-ar fi grozav?

Cu toata prietenia, Mao

sâmbătă, 28 octombrie 2006

Cateva ganduri de dimineata!

Sar din pat la prima trezire din noapte, pentruca stiu ca somnul nu mai se lipeste si gândesc: câti din oamenii nostri „responsabili” sunt framântati asa de-o pasiune, de dorinnta de a-i fi cât mai bine rugbyului nostru?
Nu vreau sa zic cu asta, cum ar putea Dl.Câmpeanu, chipurile în intentia de a limpezi lucrurile, sa o talmeceasca ia uite domnule, nebunul asta ar vrea sa punem ceasurile sa ne trezeasca la ora 3 dimineata!!
Nu, este cu totul altceva: de a vedea clar realitatea si ce este de îndreptat sa se îndrepte cât mai repede. Sa nu ne acoperim neputintele ca, iata, IRB-ul este foarte multumit! Va spun eu, pentru ca oamenii astia cred ca atunci când un rugbyst, un for ceva , zice o vorba e vorba (ca asa este în rugbyul lor), si daca vre-un comisar a vazut acum vre-o patru ani Stad. Tineretului plin de copii, ne banuind ca era unica actiune în tara asta mare si singura în an (!), nu-si poate închipui ca toata acea miscare s-a topit.. Ce ar fi daca ne-ar spune sa le aratam sutele de echipe scolare pe care le declaram în rapoarte?
In fine, am vrut sa spun ca este cazul sa ne desteptam.
Dece nu-l las pe Dl Câmpeanu în pace? Pentruca cu buna intentie, perspicace cum este, a vrut sa ma descrediteze pentru, zicea dumnealui, lamureste o mare confuzie ce reiesea din discutiile ce se angajase în grup si la care federalii, chiar mebri ai grupului, taceau. Ca eu spusesem treaba cu contabilul, dar era o aluzie la retinerea federalilor de a vorbi neutorizat. Ei bine, or interventia dânsului, or cea cu informarea despre actiunile de dezvoltarea rugbyului la copii si juniori a lamurit complet chestiunea cu confuzia: aceasta se afla clar, si grav, dar în alta parte.

Am simtit nevoia ca la interventiile mele de pâna acum, facute într-o nota critica, neobisnuita în rugbyul nostru, care din totdeuna a acoperit grave neîmpliniri la fondul activitatii la umbra bunei reprezentari internationale (excelenta alta data si meritorie, înca azi), sa fac niste precizari.
Interventiile s-au referit la activitatea de copii si juniori si asta sub aspectul dezvoltarii si cresterii bazei de tineri practicanti, sustinut de ce cunosteam din realiatea zilei si completat de informarea federatiei la problema. Din aceste surse reiese clar reculul serios al activitatii, cum si nici-o interventie serioasa de remediere a acestui stadiu.
Am intervenit pentruca sunt din multe motive interesat de acest segment al rugbyului nostru si, apoi, frapat de lipsa de realism a federatiei care în ciuda evidentei vrea sa ne convinga ca totul este bine. In ultimii 5 ani nu s-a realizat nimic, nu exista o strategie, nu apare în preocuparile forului director nici-o actiune serioasa, ampla, bine coordonata, menita sa schimbe în 2-3 ani aceasta stare alarmanta evidentiata si de mai toti intervenienti la subiect.
Interesul meu pentru sectorul de copii si juniori, chiar în situatia de a trai si munci în alta parte, a fost constant si bine manifestat. Astfel:
- Când în 2001 noua echipa federala a prezentat activitatea de copii si juniori ca un obiectiv prioritar, am rasuflat usurat ca rugbyului nostru tânar i se acorda atentia de rigoare. Dupa un an si ceva, vazând ca nu se misca nimic, i-am solicitat Dl. O.Morariu, presedintele federatiei de atunci, o intrevedere. Am discutat pe îndelete si m-am lamurit ca alte probleme presante au fost de rezolvat (echipa nationala, competitiile seniorilor, subventiile etc.) dar ca în sezonul ce urma activitatea de care ma interesam v-a fi atacata frontal. Lucrurile nu s-au miscat din loc, dumnelui trecând dupa cum stiti, în responsabilitati superioare.
- In repetate rânduri, cu aceiasi insistenta si nota grava, verbal sau scris, am intervenit sesizând minimalizarea, daca nu chiar totala indiferenta fata de baza activitati în detrimentul aspectului performantial.
-Am prezentat o seama de proiecte bine sistematizate si fundamentate, considerate oportune mai ales în lipsa altora oficiale (prezentate sau aplicate), precum:
- îmbunatatirea activitatii sectiilor de copii si juniori si largirea numarului de practicanti;
- strategia abordarii rugbyului scolar;
- rectivarea gruparilor desfiintate, prin actiuni de copii si juniori;
- largirea corpului de tehnicieni;
- pentru o metodologie moderna de instruire în rugbyul nostru;
- implementarea unui spirit rugbystic elevat.

Ei bine, tuturor interventiilor mele le-a fost rezervata o indiferenta totala, parca as fi vorbit de chestiuni departe de obiectul federatie noastre.
Mai mult , cu toata pasiunea mi-am concentrat eforturile si am facut doua carti de metodologia pregatirii rugbystice, pentru copii si juniori în special, zicând ca aduc rugbyului nostru, tehnicienilor si jucatorilor, pe lânga prinosul de recunostinta, si experienta mea în domeniu, concretizata cu rezultate bune. Au fost publicate de presedintele nostru si nu am pretins drepturi de autor, zicând ca, daca aceste sunt, le ofer în beneficiul unor copii. Am fost foarte încântat de cota de 40 de exemplare oferite. Ei bine am fost surprins când am aflat ca la Academia de rugby, într-o criza acuta de bibliografie rugbystica în limba noastra, cartile mele nu sunt recomandate, multi dintre antrenorii specializati aici fiind surprinsi, la 4 si 2 ani de la aparitie, de existenta acestora. M-a mirat dece cu buna intentie lectorii acestei institutii tin departe de cursanti si jucatorii tineri o forma de a cunoste rugbyul sub aspectul instruiri prin experienta unui tehnician, fie el oricine. Ar putea crede cineva ca a fost ceva personal cu autorul (?), dar relatiile noastre excludeau supozitia asta. Era clar privarea rugbyului românesc de un bun, o carte, buna rea, ce întodeauna poate fi bine venita. Cartile le mai gasesc cei care se ratacesc prin zona operetei si accidental dau de libraria editurii fest, pe undeva printre blocuri.

In rest, atasamentul meu fata de rugbyul ce mi-a dat ocazia de împlinire profesionala este nelimitat, chiar si interventiile recente, facute cu o nota aspra, cu sugestii de luat în seama (mai ales în lipsa stringenta de initiativa si chiar profesionalism al celor ce ar fi trebuit sa se implice în procesul dezvoltarii rugbyului nostru), le vreau doveditoare de bune sentimente.
Când am avut ocazia sa arat concret acesta permanenta devotiune am facut-o, considerând asta o mare sansa. Asa a fost si acum câtiva ani când am aranjat un stagiu de pregatire al nationalei la Coimbra – la 200 km de Lisabona (osaptamâna înaintea jocului din CEN, victorie cu 48-0), în conditii elegante si surprinzator de economice, cu transport total gratuit în Portugalia si alte înlesniri ce le impunea obiectivul de instruire.

Fata de celelalte actiuni laborioase ale federatiei fara discutie am aprecieri cuvenite, dar în viziunea mea si a multora dintre colegii de grup-discutii, oricât ar fi de grozave n-au cum estompa neîmplinirile din segmentul de copii si juniori – viitorul rugbyului nostru.
Sper din toata inima ca apropiata noastra participare la CM sa marcheze si saltul de valoare dorit atât si care sta în putinta talentatilor nostri internationali.
Cu toata prietenia,
Vasile Constantin – Mao

PS.1 Citesc cu mult interes fiecare opinie si sunt bucuros când apare un nou intervenient. Pastrez regretul ca poate colegii mei antrenorii au mai putin acces la internet. Opinia lor ar vorbi si mai autorizat despre realitati si neajunsuri, iar sugestiile practice colosale. Ma gândesc la amicul meu Lache, la Ghiocel , la Fane si altii, oameni de mare greutate în rugbyul nostru.
PS.2 Azi, în plina noapte cum va spuneam, m-a trezit deplin elocinta si elocventa interventiei d.lui Radu Dinu, un simplu iubitor de rugby. Te îmbratisez cu toata caldura draga prieten si voi astepta cu nerabdare sa te întâlnesc cât mai des pe site-ul nostru.
Acelsi, Mao

miercuri, 25 octombrie 2006

SOS copiii si juniorii

Când se ajunge la copii si juniori nu mai ramâne nici interes si nici suport financiar!

Incep aceste scurte consideratii, facute strict despre problemele dezvoltarii activitatii de copii si juniori, cu precizarea ca dupa informarea federatiei la subiect constat ca nu vorbim despre acelas lucru. Pentru asta îmi si cer scuze daca voi ocupa inutil cu interventia mea timpul cuiva.

Am înteles sa intervin pentruca am activat profesional, dupa cum stiti, la acest nivel, si, în timpuri nu mai putin tulburi ca acum, am activat si ca antrenor federal de copii si juniori, postura din care am gândit si actionat (chiar de unul singur) pentru mobilizarea activitatii în teritoriu, care în nici-un caz nu era în situatia de astazi ce impune masuri mult mai ample si energice. Astfel:

- In anul 1990 am organizat si calificat, în curs comasat, 80 de antrenori ce, conditionat, desfasurau activitate de instruire la diferite niveluri;
- Am înfiintat Campionatele Nationale de Juniori II si III; exceptând capitala ce avea de mult competitie pentru aceste categorii, în doi ani numarul echipelor ajungând la 76, cele din tara fiind nou înfiintate. Turneele finale se disputau cu 8 echipe calificate din competitia pe serii regionale. In timpul TF echpele prezentau 8 jucatori din care 3 trebuiau sa îndeplineasca cerinte de gabarit si 5 cerinte ale dezvoltarii calitatilor motrice;
- Am obtinut, dupa multa batalie, obligativitatea echipelor de seniori de a avea cel putin doua echipe de copii si juniori în activitate. Aceasta reglementare mi-a fost de mare ajutor.
- Am organizat si realizat înfiintarea asa ziselor comitete regionale în Dobrogea, Ardeal si Moldova, care alaturi de actuala As.Municipala de Rugy Bucuresti organizau competitiile de juniori mici si copii, pentru care asigurau arbitrajul si întocmeau clasamente; în perspectiva era si popularizarea rugbyului în zona, depistarea de disponibilitati si înfiintarea de noi nuclee;
- Am acordat permanent ajutor metodic As.MRB si am sustinut, mobilizator si organizatoric formatiile din tara (asigurarea în conditii economice de camin si cantina) cu ocazia turneelor „primavara rugbyului bucurestean”.
- Am publicat un afis cu prezentare estetica si mobilizatoare a activitatii de copii (platit partial de mine) difuzat larg în toata tara;
- Am îndrumat activitatea echpei nationale de juniori, conducând comisia de copii si juniori care participa concret la selectia jucatorilor;
- Am desfasurat selectii pe ani de nastere, începând de la 12, cu doua ministagii de pregatire si verificare (primavara si toamna) desfasurate în Bucuresti cum si tabera de vara la Navodari ; una dintre aceste selectionate a fost si generatia 94/95 viitoare ocupanta a locului III la Brescia.
Am avut tot timpul un ajutor pretios din partea colegilor (de doua ori pe an participau la intruniri metodice); Comisia de Copii si Juniori participa la fixarea programului de activitate, la numirea antrenorilor diferitelor loturi si la selectia sportivilor.
Am avut tot timpul grija de a transmite cluburilor, sectiilor de rugby, aprecieri si multumiri pentru activitatea antrenorilor si a sportivilor nominalizati în loturi.
Remarcabil este ca la toate actiunile enumerate mai sus costurile deplasarii si sederii în Bucuresti si Navodari erau suportate de cluburi si de sportivi.

Ei bine, în toata aceasta activitate, ce într-o doara mi-am amintit-o, m-a sustinut o convingere câstigata în lucrul meu îndelungat cu tinerii: pentru activitatea de copii si juniori mici nu problema materiala este decisiva, ci cea organizatorica.
Reclamarea lipsei suportului financiar (de care adesea se vorbeste), cu efect concret anularea intentiilor, o numesc fara nici-o retinere „mascarea unui fals interes”.
Am iesit cu nepotelul si balonul de rugby pe bulevard, între blocuri, si am avut imediat 10-12 copilasi amatori sa facem o echipa de rugby a noastra. Concluzia: exista interesul copiilor pentru rugby; federatia ar trebui sa canalizeze toate disponibilitatile pentru captarea lor (sa nu se ridice din umeri ca nu sunt instructori) .

Ce ma surprinde este ca la semnale de alarma date de oameni complet dezinteresati, doar ca observatori si iubitori de rugby, vine federatia prin informarea recenta vrând parca sa ne spuna:”stati oameni buni ca nu este chiar asa” si ne însira o lista cam umflata (i-a uite domnule ce de teraba!). Mai toate actiunile enumerate fiind initiative particulare, o scoala, o clasa de rugby, alte câteva proiecte (deosebite, fara indoiala) dar deocamdata simple supozitii, din câte am înteles. Si acestea sustinute cu baloane si alte materiale de catre federatie (extraordinar fara discutie). Insusirea de catre federatie a acelor actiuni promotorii facute de oameni inimosi mi se pare un abuz de deposedare de merite. Chiar si interventia de ieri a lui Costel Toana, delicat facuta, pune ordine la chestiune (bravo Costele, nu pentru interventie ci pentru ce faci tu acolo).
Dar pornind de la federatie, sustinuta si de IRB special în aceasta directie, o actiune generala, mobilizatoare, din care sa se regenereze echipele noastre de seniori n-am sesizat. Ma gândesc ca cineva cu bun simt, cu functie federala obtinuta pe încrederea lumii rugbyului nostru, sau unul care traieste cu salariu bun din rugby si caruia-i statea în putinta sa faca ceva, uitându-se pe aceasta lista data public cu scopul sa astupe gurile (va asigur eu, bune) ar trebui sa-i fie mare jena.
Asa cum se prezinta situatia, în teren si în scriptele federatiei, repet ce-am spus, cred ca vorbim despre altceva.
Am înteles ca din acea strategie laborioasa, amanuntit prezentata la alegerile din 2001 si poate si în 2004 (ca sa înteleaga bine lumea ce viitor luminos i se pregateste rugbyului nostru!), nu s-a realizat nimic (în sensul dezvoltarii copiilor si juniorilor, sa fie clar), pâna acum câteva luni când au fost angajati directorii de dezvoltare. Dar nu ca nu s-a realizat ceva, dar au disparut echipe, sectii cu echipe cu esaloan complet (în Bucuresti „ajutate” si prin închiderea portilor Stad.Tineretului pentru cei care din totdeauna au fost acolo). In tara grupele de copii le numeri pe degete. De vre-o câtiva ani traditionalul turneu bucurestean nu se mai disputa, iar ce a fost în primavara asta la turneul pascal, este cam tot ce înseamna copii la noi (ar fi intrat usor în doua autobuze), recunoaste-ti, este întristator de putin.
Anihilarea în mare parte a AMRB (prin lipsirea de baza unde sa-si desfasoare activitatea grozava ce a dus-o atâta timp, si fara nici-un suport financiar pentru promovare si competitii), a fost înca o neatentie de neînteles a federatiei.
Performanta însa în neîmplinire a fost ratarea unei ocazii excelente de a înviora rugbyul nostru, este vorba de rugbyul scolar, când jocul nostru (prin interventiile lui O.Morariu) a câtigat un statut egal cu celelalte jocuri traditionale în scoala. M-a surprins lipsa de ajutor metodologic si organizatoric al activului tehnic federal, care trebuia sa sesizeze ca reusita actiunii scolare putea sa aibe un mare impact în mediul scolar. A lasat AMRB cu o actiune dificila ce a debutat în euforie (22 de echipe de licee bucurestene) , si a terminat, în a treia etapa, în record de neprezentari. Mi-a parut rau, dar am înteles totul când cea mai autorizata persoana mi-a spus clar: „rugbyul scolar nu este treaba noastra, este a MEC”?! Confuzia mea a fost teribila stiind ca ne laudam la IRB cu sute si sute de echipe scolare!?

In sfârsit hai sa vedem putin si realizarile. Ma voi referi în special la primele doua, si cele mai bine încadrate la subiectul în discutie:
- Actiunea cu Rugby-Tag din judetul Ilfov, excelenta ca efect dar si ca unicitate, este initiativa lui Fane Popescu (sustinut meritoriu de federatie). Fiind facuta de oameni legati de rugby doar prin obligatie didactica, daca Fane îl supara pe amicul sau inspectorul scolar, activitatea s-a dus, ramânând decât baloanele si materialele aruncate pe acolo. A mai început asa o actiune si pe la Gura Humorului , nu?. Hai sa fim mai concreti: de aici îsi va lua Lic. din Ciorogârla 20-25 de copii bine facuti pentru clasa speciala de rugby. Pai este asta o actiune cu care federatia sa-si sustina preocuparile de dezvoltarea rugbyului?
- Actiunea cu gradinitele, si mai excelenta, va dati seama ca neozeelandezii, de mici cu balonul oval, dar . . . trebuie sa asteptam vre-o 12-13 ani sa vedem ce-o iesi.
- De celelalte am mai zis, în mare parte proiecte, inatiative particulare sustinute de federatie.

Ce ar trebui facut?
In decursul anilor am dat, la sectorul tehnic si chiar presedintelui personal, fel de fel de propuneri orientate în a anima si desfasura activitatea la nivel de copii si juniori, asa ca n-am sa lungesc vorba. Daca ar vrea cineva sa le vada si nu mai sunt de gasit pe la federatie poate sa mi le ceara, le voi pune cu placere la dispizitie, doar avem acelas interes.
Realitatea este ca în momentul de fata federatia este într-o situatie critica cu tehnicienii. Daca un club ar solicita 2-3 antrenori forul nostru ar fi în mare încurcatura. De unde sa-i scoata? Nu m-ar mira daca cineva de aici ar spune: „nu este treaba federatiei, sa se descurce”. Atunci de unde 50-100 de instructori- educatori cât ar trebui pentru o actiune imediata, larga si bine concertata de federatie?
Pentruca Academia, speranta de profesionalizarea tehnicienilor, se ocupa în special cu perfectionarea, este si mai usor acest aspect.
Cred eu ca decisiva ar fi o strategie ferma, ceva vital pentru toata suflarea rugbyului românesc. Ce vreau eu sa zic cu asta este:
- implicarea în procesul de dezvoltare a întregului activ salariat sau benevol (structura superioara, membrii biroului federal, comisii federale), noi toti ceilalti botezati într-u rugby pâna la ultimul jucator (exemplu: si ultimul copil sa-si stie obligatia ca trebuie sa aduca la rugby 1-2 colegi, vecini etc.)
- parametri strategiei trebuie înocmiti de specialisti pe domenii: sociologie, psihologie, metodica penetrarii în mediu, metodologie sportiva, finante etc.
-un obiectiv urgent este reîmprospatarea corpului de tehnicieni cu instructori- educatori; cluburile, sectiile, antrenorii echipelor sa nominalizeze fosti sau actuali jucatori (se poate merge pâna la juniori U17), pe care sa-i atraga în instruirea unor grupe mici de copii, carora federatia sa le orienteze preocuparile cu un indreptar metodologic si alte materiale formative la distanta, cooptati în perspectiva calificarii ca antrenori.
- în prima faza, pâna la anumite conventii cu alte ministere ce tuteleaza unitati scolare, pentru activitatea concreta trebuie folosita structura din teritoriu: cluburile, sectiile de seniori, de juniori si de copii. In functie de anumite criterii (baza sportiva, posibilitati de instruire) federatia ar trebui sa orienteze si sa sustina gruparile la completarea sau multiplicarea echipelor la esaloanele de copii si juniori mici.
- orientarea cu predilectie pentru desfasurarea activitatii în scoli. Sectiile sa-si aleaga, în functie de categoria lor, 1-3 licee si 2-3 scoli generale unde prin inspectorate, conducerile scolilor si profesorii de ed. fizica sa obtina acceptul desfasurarii activitatii de rugby (facuta de profesori, sumar instruiti la specificitatea jocului, ajutati de catre antrenori si jucatori).
De unde fonduri? Nu îmi este greu sa raspund!
Ca orce activitate de nivel zero, repartizarea bugetului federatiei sa plece de aici, asa cum spunea T.Aprozeanu. Apoi, ceva economii la actiuni ce mi se par disproportionate:
- redus stagiile de pregatire exagerate la U 18 si U19: 130 zile anul trecut (ce nu le consider oportune nici pentru o instruire buna cum se pretinde);
- diferite sustineri financiare precum transport juniori 18 si 19, subventii antrenori, etc. sa fie conditionate de formarea echipelor de copii si juniori mici;
- si din punct de vedere economic si chiar psihologic nu gasesc justificarea primelor la juniori si mai ales pentru clasari modeste la CM ;
- sa se umble la decondurile unor actiunii (în tara sau strainatate) si poate cu mai multa atentie ramâne ceva. Ma gândesc când actiunea a fost programata pentru 40 pers. (cu angajare casa si masa) si se prezinta 10-15, sau asa zisele antrenamente al internationalilor în Franta etc.
- austeritate la recompensele pentru activul benevol.

Am gândit tot materialul de mai sus în logica urmatoarelor cifre.
Echipe
Seniori
Jun.U19
Jun.U18
Juniori 3
Juniori 4
Copii 1
Copii 2
Nr.
22
22
22
44
44
44
44

Daca în cei 5 ani trecuti, de când sa zicem ca „înnumaram bobocii”, trebuiau realizate aceste cifre si nu s-a facut nimic, ar fi ceva grozav daca s-ar realiza în urmatorii 3 ani.
(poate aflam si noi cifrele prevazute de federatie; sper ca nu am pus pe cineva în încurcatura, ca nici poveste de asa ceva!)

Cu acelasi gânduri bune si calde urari,
Vasile Constantin – Mao

luni, 23 octombrie 2006

Curajul la opinie: o treapta mai sus in demnitate

Acum câtiva ani, pe vremea marei si tristei degringolade a nationalei noastre, când brambureala si isteria anihilase si elementarul bun simt iar esecurile catastrofale ale urmasilor „zimbrilor din Carpati” atingeau recorduri mondiale, www.rugby.ro, prin Marian Burlacu bineînteles, a publicat opiniile la problemă a câtorva personalităti. Printre acestea a fost si articolul lui Tibi Brânză, international cu 48 de selectii si căpitan al nationalei în repetate rânduri, un om deosebit, onest si de toata isprava. Probabil si pentrucă suntem legati de rugbyul ce l-am făcut o bucată de timp împreună, am fost impresionat de interventia lui. Pe deoparte că, în sfârsit, rabufnea negru pe alb nemultumirile ce frământau internationalii nostri si care afectau grav firma rugbyului românesc si, pe de altă parte, pentrucă totul era asa mascat si ambiguu, lasa doar sa înteleagă ceva cei care erau cât de cât în temă, parcă cu delicatetea lui, chiar asa indignat, vroia să menaje pe cineva. Mi-a fost sincer ciuda ca Tibi, complet suveran pe soarta sa (era si la sfãrsit de cariera internationala) , a lasat atunci totul, asa cum se zice, în „coada de peste”. As fi vrut sa dea cu barda, asa cum de fapt merita gravitatea situatiei pe care o dezbatea.
Ma auzi Tibi? As vrea sa-mi raspunzi, sa ma aprobi sau, fara nici-o suparare, sa ma contrazici.
Pentruca eu, ca si presedintii de federatie din acele vremuri alesi sa vegheze si sa raspunda de binele rugbyului, stiam fie ca jucatorilor din Franta li se predindeau sa „cotizeze” pentruca erau chemati la nationala, ca debutantii nu aveau dreptul la diurna (în favoarea managerului, a antrenorului; sa-mi fie iertat, pot crede ca mai profitau si altii?), iar autohtonii care nu erau la un anumit club erau presionati sa se transfere acolo. Sa vedeti, numai chestia cu debutantii dadea o vânzoleala ca în câtiva ani au trecut pe la echipa nationala sute de jucatori; spre exemplu la Cupa Latina /1995, la jocuri de prapad cu Franta/8-52, Argentina/16- 51 si Italia/3-40 au fost nu mai putin de 8 debutanti(?! ).
In fine mizerii. Sunt unii ce povatuiesc ca cel mai bine este sa le uitam si sunt de acord. Dar ce ne facem daca si astazi se întâmpla abuzuri sub o forma sau alta, de care stiu si eu si sigur si altii? Atunci de ce aceasta duplicitate la conducatori?

Ce spuneai draga Teo Aprozeanu, ca 60% din fondurile primite de la IRB în cadrul programului de dezvoltare a rugbyului, sa fie orientate strict la aceasta destinatie, mai cu seama la cluburi si sectii de copii si juniori? „Ia uite Domnule, mi-a zis, un arbitru care gândeste si traieste leal patima jocului nostru”. Asa cum ar trebui sa o traim oricare care ne-am bucurat sau suferit într-u rugby. Si printre multe chestiuni serioase (selectia copiilor etc.) ai mai spus ceva: „cine nu se încadreaza în sistem serios si onest sa fie înlaturat”, problema la care mi-ai inspirat un raspuns ce îl voi face cât de curând.
Sa stii, te felicit sincer ca dai glas atâtor opinii tacute.

Si n-ar fi normal ca contabilul federatiei, de exemplu, sa raspunda clar la subiectul cu fondurile? Se poate, nu se poate etc.? Dar poate acesta nu este membrul al grupului de discutii si nu cunoaste ca s-a ridicat aceasta problema. Atunci secretarul general daca nu cumva acesta asteapta „liber” de la presedinte, si presedintele dela . . .
Ehei, vedeti cum este cu democratia noastra de care vorbeam acum câteva zile si la care tot asa au tacut mâlc cei care aveau (si cei care ar fi trebuit sa aiba) ceva de zis.
Aveam dreptate, nu aveam? Meritam barem o usurare?
Nu sunt ros de orgolii, dar gândesc la alti câtiva posibili interesati de subiect (poate mii), în fine la transparenta plina de încredere ca „nu este nimic de ascuns”, ca poate au fost si triste întâmplari ce nu se vor mai repeta etc., argumente ce impun o dezbatere mai larga în grupul de discutii, si nu numai.
Va salut calduros si din toata inima.
Vasile Constantin - Mao

duminică, 22 octombrie 2006

Rugbyul Scolar (?!)

Proiectul tau Mihai de a înitia, cu o activitate pilot si în perspectiva de multiplicare, organizarea activitatii de rugby în doua scoli bucurestene, mi-a reamintit, si prin modul laborios în care sustii ideia, de un alt material de acum câtva timp ce se refera la asistenta medicala în jocul de rugby.
Stau si ma (te) întreb: când ai timp omule, în lumea ta profesionala si cotidianul atât de complicat si competitiv sa gândesti si sa dai solutii pentru înfrumusetarea rugbyului nostru?
A ! Stiu. Este dragostea sincera si generoasa pentru o activitate care ti-a marcat decisiv viata, cunoscuta chiar din copilarie (scoala!), atunci când fiinta umana are nevoie mai mult de un acompaniament educativ pertinent la asperitatile vietii. Ai avut însa si norocul de a întâlni un dascal remarcabil, el – Vasile Soporan – care fara sa aibe minunata baza sportiva de azi, cu care Dumnezeu i-a rasplatit altruismul si caldura pentru copii (cunosc eu multi „iubitori de rugby” ce i-ar fi facut repede de petrecanie acelui spatiu rugbystic de vis), care dupa destula munca la depou se juca cu voi pe unde apuca, dar mai ades pe peluzele parcului garii brasovene.
A ! Stiu. Este onestitatea ce o ai în suflet, confruntata si cu frumusetea rugbyului în care traiesti acum, imbold pentru toti de a rasplati dupa puteri jocul care ne-a calauzit la trairi deosebite.
Fara discutie, în afara de seriozitatea proiectului cu pricina si la care foarte curând voi reveni, cred ca pereceptia si reactiile autohtone la noutati si solutii metodologice, sau chiar sugestii binevoitoare, sunt foarte încete, daca nu chiar nule (am propria experienta). Fac aceasta afirmatie si fara sa cunosc daca la noi asistenta medicala, cel putin la echipa reprezentativa (în afara de kelen si antiinflamatorii) , utilizeaza ceva din sistemul monitorizat pe care îl sugera-i, în care starea de sanatate si maximizarea capacitatii jucatorilor (recuperare, bioritm pozitiv etc.) este total si minutios controlata. Daca am si adoptat acel model de care vorbeai (un sincer bravo!) am facut pasul la modernismul instruirii ce bântuie lumea rugbyului, daca nu . . . o sa-l gasim la georgieni sau la rusi. Despre „modernismul nostru” din instruire promit ca voi reveni.
Salut calduros toata lumea noastra buna, Mao

PS. Apreciez în mod deosebit fiecare interventie, cu subiect general sau particular. Cunoastem situatii si preocupari, ne cunoastem mai bine, simtim umarul prietenesc aproape. De curând sunt mai bogat cu cunostinte pretioase în lumea rugbyului nostru: M.Tincu, H.Bargaunas, T.Aprozeanu, etc.

vineri, 20 octombrie 2006

Totul pentru rugbyul romanesc

„democratizarea rugbyului”
Pentruca un amic m-a întrebat ce am vrut sa spun, în prima mea interventie de acum câteva zile, referindu-ma la democartizarea rugbyului si ca discutiile ce le purtam în grup ar putea ajuta procesul („ce oare rugbyul nostru nu este democratic?”) , iata ca-i raspund:
Nu ,nu este democratic, poate decât în procesele verbale si mecanismele electorale, nu si între relatiile oamenilor nostri.
O dovada este si faptul ca iata de câtva timp discutam despre o criza evidenta la nivelul copiilor si juniorilor si, pâna acum, nici-un antrenor de la acest nivel nu a participat. Iar eu cunosc tot oful si tristetea lor, în repetate discutii cu colegi de la diferite niveluri si diverse localitati am fost socat de zbuciumul pe care îl traiesc singulari în activitate, fara nici-o tutela, fara nici-un sprijin moral. Dar mai ales m-a întristat pesimismul pesimismul general legat de viitorul activitatii la aceste esaloane. Cine poate sa-si dea seama de aceasta tragedie profesionala, rasfânta grav în elanul ce trebuie sa-l sadeasca antrenorul în inimile micutilor sportivi, poate întelege totul.
Cine cred eu ca nu întelege fenomenul este tocmai forul federal care ar trebui sa vegheze ca activitatea acestora sa nu fie simpla figuratie.
Si, n-au intervenit pâna acum pentruca nu au exercitiul democratiei prin exprimarea publica a opiniilor, sau teama prejudicierii echipei cu ceva ajutoare de la federatie: baloane, participare la transport în competitii sau promovari la loturi etc.?
Nu, nu este democratie în rugbyul nostru, atâta timp cât o adunare generala a federatie ce se petrece din 4 în 4 ani (în care, pe lânga alegerea conducerii se prezinta rapoarte si analize ale activitatii trecute cum si planuri de perspectiva si angajamente) , se petrece cu usile închise, pazite de echipe de badyguarzi care nu stiu nici de tata nici de mama, ne lasând nici-un intrus sa deranjeze marile lucrari.
Si daca nu este democratie nu este nici respect pentru munca si valoare, astfel:
- un adevarat monument al rugbyului nostru nu este lasat sa simta si sa traiasca framântarile rugbyului, în respectiva adunare generala (!); un alt mare international, ce a glorificat cu talentul si dedicatia sa rugbyul nostru, este scos afara de la un banchetu a nationalei (?!); oamenii evita sa mai treaca pe la federatie, întâmpinati de mutre acre si aroganta.
Apoi ce sa mai spunem ca unui jurnalist i se dicteaza sa nu mai scrie ce nu trebuie, dupa un articol cu opinia polemica a unui fost international de al nostru; sau despre suspendarea unei emisiune telivizate ce dezbatea aspecte ale rugbyului nostru si la care participau si trei mari internationali.
Chiar nu ti se pare draga amice ca democratia rugbyului nostru este cam schioapa, ce aminteste parca de alte timpuri triste, perpetuând anacronic teama de exprimare libera si replesarii la ce nu convine?
Iar grupului nostru de discutii, asa cum este el onorat de personalitatile marcante ale rugbyului actual, îi revine misiunea de a schimba ceva.
Vasile Constantin - Mao

miercuri, 18 octombrie 2006

SOS Copiii si juniorii Grivitei

SOS Copiii si Juniorii Grivitei
Stiind înca din vara, când se împarteau invitatiile, de întâlnirea rugbystica de vineri de pe Parcul Copilului (întârziind si anuntarea publica facuta doar astazi în
www.rugby.ro), mi-a venit asa chef de-o gluma si sa zic grupului nostru:
„Iata ca aflând ce discutii framântam noi în ultimul timp la grupul de rugby, dar mai ales legat de situatia copiilor si juniorilor griviteni, cum si tristetea ce bântuie pe Parcul Copilului, marii oameni ai vestitului leagan al rugbyului românesc si oficialitatile la zi se întâlnesc la Parc sa discute chestiunea!! !”
Gluma deh!
Dar daca chiar s-ar fi întâmplat asa, ca lumea sa se adune, sa vada si sa hotarasca ce este mai bine pentru clubul ce le-a dat ocazia definirii ca mari personalitati sportive si sociale, n-ar fi fost un lucru firesc?
Da, dar nu la noi, în lumea noastra mica, tot mai mica, cu un rugby parca marginalizat si nu în pas cu timpul, trait de antrenori, de jucatori la rândul lor si de putinii nostri spectatori într-un mod specific noua, tot mai îndepartat de atmosfera reconfortanta si miraculos educativa a acelui spirit rugbystic traditional din lumea mare a acestuia.
Se întâlnesc de fapt acesti adevarati eroi ai rugbyului nostru, învingatori în repetate rânduri ai îngânfatilor francezi, în perspectiva aniversarii a 75 de ani a Presedintelui de Onoare al Federatiei Române de Rugby.
Actiunea merita relevata asa precum s-a spus „pentru unicitatea ei în rugbyul nostru”, dar si pentru ca initiatorul si anfitrionul, care în decursul anilor si-a cam risipit camarazii, fie ei antrenori, coechipieri sau sportivi, iata vine acum si face o concilere cu sine, cu maniera ce l-a caracterizat, aratând întregului nostru rugby cum ar trebui sa fie lumea noastra adunata ca o casta la ideia de bine si frumos pentru acest minunat joc.
Le uram din inima tuturor, cu caldura si sinceritate, viata fericita si multa bucurie întru rugby.
Vasile Constantin – Mao

PS. Si va fi foarte bine daca vineri, printre toasturi si sentimente împartasite, se vor schimba si ceva idei de cum Parcul Copilului poate servi mai bine destinatia pentru care s-au batut înaintasii care l-au construit.

duminică, 15 octombrie 2006

Dragi prieteni,

In primul rand vreau sa felicit din toata inima pe D-soara Mirela Basescu pentru implicarea, alaturi de Mihai Vioreanu, în creiarea si activarea acestui grup de discuti despre rugby. Sunt convins ca incitarea în a gândi si trai mai îndeaproape problemele ce framânta acest joc, exprimându-si fiecare liber pareri si sugestii, pe lânga un pas înainte în democratizarea activitatii, ar putea chiar misca ceva din impasibilitatea cu care sunt tratate astazi anumite elemente fundamentale în propulsarea rugbyului nostru spre mai bine.
Insasi tema ce recent a lansat, activitatea de copii si juniori, si care deja a si marcat reactii prompte, onoreaza misiunea ce si-a propus. Personal îi multumesc mult.

Realitatea este ca activitatii de copii si juniori, segment atât de fundamental pentru existenta si vigoarea rugbyului însesi, nu i s-a gasit, nici chiar dealungul anilor, rezolvarea optima. Asta înseamna si ca problematica în ansamblul ei este complicata si ar impune o preocupare competenta si dedicata a tuturor oamenilor de rugby. Aceasta ar trebui concretizata într-o strategie ferma cu responsabilitati de la presedinte pâna la ultimul jucator, sustinuta adecvat moral, metodologic si material. Federatia ar putea foarte bine face aceasta, bineînteles fara sa neglijeze aspectul de reprezentare internatrionala cu care în multe situatii ne si mândrim, sector ce azi pare a fi bine structurat si sustinut.
Dar iata, ridic doar doua aspecte ce îmi produce totala nedumerire, astfel:
- Cum se poate ca federatia sa fie impasibila (mai ales în penuria de terenuri de rugby din Bucuresti) si sa lase doua baze în paragina, la propriu si la figurat; este vorba de Sportul Sudentesc-Tei (într-un cartier de locuinte mamut) si Parcul Copilului (într-un cartier de mare traditie rugbystica si cu multe scoli de diferite nivele în jur), baze animate de tot mai putini copii? Oare nu s-ar putea face aici niste centre puternice cu esaloane complete de copii si juniori? Ar costa mult? Doar daca s-a reduce la jumatate cele 130 de zile (?!) cât au durat stagiile de anul trecut ale selectionatelor de U19 si U18 si s-ar câstiga sutele de copii ce ne lipsesc astazi. Eu sunt convins de aceasta si pentruca în aceasta activitate mi-am trait profesional viata.
- Când am aflat ca în schema federatiei este un salariat cu atributii în competitii am si crezut ca sistemul nostru competitional, atât de sarac la nivel de copii se va anima. Dar iata, nu ca nu s-a animat, ba chiar de pe atunci a disparut si singura actiune nationala („festivalul rugbyului bucurestean”) la acest nivel, si, bineînteles, mare parte din bruma de echipe de la acest nivel.

Cred ca la aceste probleme, chiar în aceste discutii, un cuvânt greu de spus l-ar putea avea partenerii grupului nostru cu functi decizionale în viata rugbyului românesc. Vasile Constantin - Mao