luni, 29 decembrie 2008

“La anul si la multi ani!”



Urez din toata inima tuturor iubitorilor de rugby un an nou cu sanatate si multe bucurii. Grozav ar fi daca in 2009 rugbyul nostru ne-ar reimprospata sperantele la recuperari substantiale.

La multi ani fericiti!

Vasile Constantin-Mao

P.S.: Trimit spre delectarea d-stra trei “momente-felicitare” primite de la prieteni dragi (sper sa nu aiba ceva impotriva difuzarii acestora). As intitula grupajul: “ampla si fumoasa lume a rugbyului”

Explicatii:

Foto 1 - prezentare facuta (cu destul umor) de Catalin Anghelescu – arhitect la Baia Mare :

“... mi-am implinit un vis, acela de a vedea un meci pe Twickenham, si nu un meci oricare (Anglia vs. All Blacks). Explicatiile fotografiei sunt simple: am dorit sa fac niste mici cumparaturi de la magazinul stadionului inainte de meci. Imediat am fost recunoscut de catre gazde care m-au rugat sa-si faca o poza cu mine vizitindu-le boutique-ul. Am acceptat in final si, pentru ca era nevoie de inca o persoana sa tina de drapelul nostru, gazdele au cules de pe-acolo un baietel mai sfrijit care sa m-ajute (de altfel se si vede cum ii lucesc ochii de fericire pentru onoarea care i s-a facut). Pretul celebritatii este mare......”

Foto 2 - prezentare facuta de Alexandru Marin: “Echipa mea este FAMILIA”

Foto 3 - prezentare proprie: “fotografia este colaborarea a doi mari oameni de rugby: inspiratul colaj (in care si-a plasat excelent familia), cu urarile respective - Cristian Thau; transformerul autentic (1976) - fostul international Mihai Bucos”.

Sa-i felicitam pentru dragostea lor de rugby si bucuria ce ne-au facut.

Mao



marți, 16 decembrie 2008

Memorialul Gheorghe Parcalabescu

Ieri (sambata, 15 dec.), la Joita , localitate la 20 de km de capitala si unde a trait emblematicul nostru jucator, in organizarea oficialitatilor locale (cu Daniel Dinu - fostul demi de melée locomotivist si rapidist - animator principal si antrenor al echipelor locale de copii), s-a organizat editia a II-a a numitului memorial.

Pe un timp friguros, „incalzit” de entuziasmul a aproape 200 de copii si de interesul numerosilor parinti de pe margine, s-a consumat o actiune cu un semnificat aparte: rugbyul este o tentatie ampla pentru copii, trebuie doar ca „miraculoasa întâlnire” sa fie însotita de asistenta pedagogica, iar activitatea la acest segment corect organizata.

Aceasta competitie facuta în mediul rural ar trebui sa ne faca sa gândim: poate oare rugbyul sa patrunda aici, oferind o bogata alternativa educativa a micutilor sateni, dintre care mai apoi sa-si recruteze marii performeri?

In fine, au raspuns la invitatie câteva cluburi bucurestene (Steaua, Metrorex, Flamingo, Select) dar si doua grupari ilfovene (RC Pantelimon si Clubul Pionerilor Buftea). Pe lânga atmosfera destinsa si atentiile pentru toti participantii, am mai retinut promisiunea organizatorilor de a organiza si primavara un turneu („la mirosul florilor de tei”).

Cu siguranta toti intervenientii în aceasta actiune - jucatori, antrenori si arbitrii, sponsori si organizatori, asistenta federatiei -, merita calde felicitari.

Memoria unui mare jucator al rugbyului romanesc a fost exemplar cinstita.

Vasile Constantin-Mao

duminică, 7 decembrie 2008

Duminica seara

Vad la tv jocul Bath cu Glasgow (35-31) si admir frumusetea rugbyului. O da ardoarea disputei, calitatile jucatorilor, maestria tehnica si, pentru mai profund cunoscatori ai jocului, rafinamentul tactic. Sunt multe elemente de organizare structurala a activitatii pe care o reprezinta aceste echipe, de mentalitate si, bineinteles, de instruire.

Am citit mesajele anterioare marcate de tristetea ultimului joc ale firavilor nostri stejari si subscriu la observatiile facute Vorbind de instruire, de bagajul tehnico-tactic al internationalilor nostri, sunt inca odata surprins cat de putin stim si cat de putin facem in joc. Ma refer acum doar la abordarea marginii unde, evident handicapati de lipsa unor jucatori specializati ai jocului de aici, am jucat tot timpul acest moment in formatie normala, fara nicio variatie sau combinatie de dificultarea raspunsului adversarului. Nu am putut profita cum trebuia de acest moment, am pierdut baloane pe lansarea proprie, altele au fost prost jucate. Or, marginea (diferit de gramada ordonata), iti lasa o sumedenie de variante in rezolvarea acestui moment fix; repui balonul, ai controlul total al actiunii preconizate, scapi cat mai clar de presiunea adversaului si dezvolti de aici atacul (dupa posibilitati si planul tactiv stabilit).

La noi toate chestiunile acestea legate de instruire sunt povesti. Personal incerc o mare jena legat de jocul nostru rudimentar (am mais spus, chiar la nivel de juniori, structurarea jocului la momente fixe este o chestiune rezolvabila, nu inteleg de ce la lotul nostru national se dovedeste contrariul!) si intreb tehnicienii nostri: ce treaba aveti domnilor pe acolo?

Vasile Constantin-Mao

luni, 24 noiembrie 2008

George si echipa lui invingatori în concursul „Calendarul anului”

Ieri, in emisiunea concurs prezentata la Prima TV , prietenul nostru George, sustinut de echipa lui, a avut un motiv de mare bucurie: invingator in interesantul si mult disputatul concurs. Finala au disputat-o trei echipe, reprezentand cazuri care de care mai dramatice.

Fara indoiala, la aceasta sugestiva victorie, câteva elemente au fost decisive:

- Omogenitatea, inventivitatea si flexibilitatea grupului de coechipieri, de fapt adevaratii concurenti; cu siguranta aceste calitati bine relevate in concurs - concret in fotografiile de grup, aduceau multe elemente cultivate si experimentate in viata unei echipe de rugby.

- Inspiratia artistica a fotografei care a exploatat excelent diponibilitatile coechipierilor lui George; de retinut, în concursul final dumneaei a regizat si imortalizat fotogenia tuturor concurentilor.

- Spiritul de invingator a lui George.

La spiritul de invingator, dovedit de altfel la fiecare pas, la tot ce crede si face, s-a detasat George si de aceasta data. La fiecare faza, pe langa prezentarea cazurilor reprezentate de echipele concurente, a fost si propria exprimare a subiectilor respectivi.

Ei bine, ca de fiecare data si acum am fost impresionat de „evolutia” lui George. Expunerea publica a unei stari dramatice provoaca o stare emotionala coplesitoare, greu de dominat. De regula au fost aici lacrimi si tristeti, ce normal accentuau tragismul cazului. Ei bine, nota discordanta la aceasta manifestare a constituit-o amicul nostru. Tonul evident increzator, zambetul deschis si firesc, pasiunea continuu exprimata pentru rugby (ce in fond i-a prilejuit gravul accident) erau, mai ales in aceasta conjunctura, mai mult decat coplesitoare, nepamantene.

„Stiu ca nu voi mai putea juca, dar sunt increzator ca odata voi putea acompania o echipa: doar sa le duc, acolo, apa pe teren”.

Draga George, te felicitam si iti multumim mult pentru exemplul tau magistral, pentru curajul, pentru atitudinile demne ce te remarca atat intr-o situatie crunta de viata. Personal sunt convins ca vei putea fi pe lânga rugby nu doar ce spuneai, ci un excelent antrenor de copii. Vei transmite micutilor jucatori atata caldura rugbystica si atata dorinta de elevare morala si fizica, mai bine decat oricare altul. Este prezicerea ce o fac cu toata caldura si prietenia.

Vasile Constantin-Mao

PS. Lui George, pe langa marea satisfactie morala, i-au revenit premiul de 5.000 euro si beneficiul din vanzarea calendarelor respective, cu fotografiile rugbystilor. Atat de bine i-a cazut aceasta sustinere!

sâmbătă, 15 noiembrie 2008

Am fost la George

Am trecut pe la el sa-l vad si sa-i duc niste înregistrari de la un concurs organizat de postul „Prima TV”, emisiune pe care nu a vazut-o fiind în spital la acea data.

a/ Concursul caritabil pentru cazuri dramatice îl are pe George, sustinut de fostii echipieri de la Olímpia ca protagonisti. Dupa doua etape, în care a depasit, gratie unor exhibitii fotografice grozave ale olimpistilor - manevrati de o fotografa inspirata, alti concurenti napastuiti de soarta, prietenul nostru a ajuns în faza finalei ce va avea loc, probabil, peste doua saptamâni. Speram ca aceasta etapa, sau sansa câstigarii, sa-i aduca o recompensa cât mai substantiala (locul 2 in semifinala a primit 1500 euro).

b/ Acum doua saptamani George a suferit un mare soc: declansarea unei pneumonii (de la accident este extrem de sensibil la variatiile de temperatura) , ce l-a dus intr-o situatie extrem de critica, aproape de colaps: tensiunea arteriala 5/3(!?). Familia (cu mama in acelasi stadiu angajant), Dr. Alin Popescu (extrem de disponibil) si FRR (la procurarea perfuziilor) , plus medicii de la Spitalul Judetean Ilfov au reusit sa-l remonteze. Acum, acasa, sub antibiotice dar intr-o covalescenta promitatoare, asteapta sa-si reia programul obisnuit, asidiu, de recuperare.

c/ Legat de „bursa de studii” propusa in favoarea lui George de binevoitori pe acest site, si despre care cativa amici au declarat disponibilitatea la participare, numarul contribuabililor a ajuns la 6. In orice caz, daca atunci cand erau 3 dispusi sa sustina initiativa (si nevoile presante ale lui George) cineva a zis ca „oricum acest numar infim reprezinta infinit mai mult decat nimic”, cu dublarea numarului putem considera adeziunea noastra caritabila drept "esentiala". Dar, sa fiu bine inteles, nu ironizez si nu judec disponibilitatile, manifestate limitat pana acum. Este vointa si dreptul fiecaruia sa inteleaga si sa actioneze in acest sens.

Sunt sigur ca sarbatorile de iarna vor stimula disponibilitatile noastre. Reamintesac: a fost vorba de 1% din beneficiu. Cineva mi-a spus pentru ca nu poate sa depuna lunar 15 lei va depune trimestrial 50 lei, si mi s-a parut excelent.

Voi incerca sa clarific la bancile unde George are conturi ce solutii de facilitarea depunerii (a transferului) ar putea sa existe.

L-am imbratisat pe George cu toata caldura, in numele intergului nostru grup.

Vasile Constantin-Mao

miercuri, 22 octombrie 2008

Rugbyul nostru la televiziune!

Refuz sa cred ca interesul responsabililor federali legat de contractul cu televiziunea, pentru transmisiunile de jocuri, s-a limitat doar la aspectul financiar, care îi avantaja. Si refuz sa cred aceasta pentru ca televizarea jocurilor era o ocazie destul de la îndemâna pentru a produce o animatie în anostul nostru campionat.

Prin cointeresarea financiara a cluburilor prinse în transmisii acestea puteau raspunde la anumite exigente de spectacol. Era de datoria tuturor, vizand obiectivul de stimularea si dezvoltarea activitatii rugbystice, de a folosi transmisiile pentru propagarea jocului de rugby, de atragere a cat mai multi simpatizanti. Or pentru a destepta un oarecare interes, pentru a produce un minimum impact care sa sensibilizeze divers masa larga de telespectatori, o transmisie trebuie sa-si castige o opinie cat mai favorabila. Contribuie la aceasta jocul în sine, dar si ambientul în care se desfasoara. Prin doua interventii pe acest site (30 iulie si 4 august a.c.) mi-am expus punctul de vedere.

Recunosc, nu am fost deloc surprins sa constat la prima transmisie (Farul-U Cluj) ca aceasta problema a fost tratata cu indiferenta de toata lumea (poate mai putin de arbitrul intalnirii). Si nu am fost surprins, pentru ca „marii manageri” ce gestioneaza rugbyul nostru si-au dovedit cu prisosinta impotenta în materie cand a fost vorba de mai binele acestui joc.

Pentru aceasta, prima televizare din noul ciclu al rugbyului indigen a fost si o mare deceptie, demonstrand de cum nu stim, si nu vrem sa facem cat de cat ceva, in a aduce rugbyului nostru un minimum de reviriment.

Daca jocul nu se poatea schimba de la o zi la alta (în cazul acesta marcat si de faptul ca era jocul de debut din campionat, cu echipele descompletate etc.), alte elemente puteau de o nota mai animatoare transmisiei. Si ma refer, in special, la nota dezolanta, trista, provocata de un joc sarac, disputat 80 minute pe fondul unei tribune goale.

In sfârsit, refuz sa cred ca organizatorii rugbyului constantean doar atât au putut face pentru prima transmisie televizata: adica nimic. Daca adunau la joc toate echipele de copii si juniori, daca organizau cu aceasta ocazie un festival al rugbyului dobrogean (cu 300 euro din miile cheltuite în dreapta si stanga, puteau asigura si picnic binevenit), daca mobilizau si atrageau scolile etc. se putea schimba nota dezolanta. Puteau inteveni cu mini programe de animatie, gen: majorete, momente artistice (muzicale), jocuri distractive etc.; cu exercitii de organizare si manifestare a galeriilor; atragerea sponsorilor si poavazarea stadionului cu bannere etc.

Sincer, daca pledez ca echipele participante la jocul televizat sa primeasca cota parte din contractul de televizare, în cazul acestui joc n-as pute spune ca echipa organizatoare merita ceva.

Este regretabil dezinteresul general si lipsa de initiativa ,ce rateaza o buna ocazie de promovarea larga a rugbyului.

Vasile Constantin-Mao

Infantilismul rugbyului nostru

Se intelege, imi asum totala responsabilitate a gravei insinuari al titlului si asta in baza a nenumarate actiuni initiate, coordonate si finantate de frr, cu efecte precare in rugbul nostru. Dimensiunile acestor precaritati sunt atat de ample ca te si intrebi daca doar de infantilism este vorba, si nu, chiar, rea credinta, o eludare cu intentie a spiritului rugbystic insasi.

Nu mai repet grozavii si aberatii ce actualii oficiali federali si-au inscris la activ de vreo 8 ani incoace, cheltuitoare in van de mari fonduri, unele destinate special pentru dezvoltare. Voi vorbi cu mare amaraciune doar de echipa noastra nationala, care iata ne pune la proba ultimile noastre sperante.

Pai, spuneti si d-stra:

Asta este tot ce mai poate rugbyul nostru la ora asta? Sau, dupa cum se comporta nationala noastra de un an incoace, avem un semn, cat de mic, ca maine-poimaine va fi altfel?

Ne bat acasa, de sa ne sara fulgii, echipe de club (Bourgoin - chiar ultimul loc in campionatul francez!), dupa 2-3 ani de reconstructie si grele investitii (cu prejudicierea grava a activitatii de baza). Cred ca este mult prea mult pentru a nu pune in discutie buna credinta a conducatorilor, a antrenorilor si a jucatorilor. In ordine, bineinteles, cu procentul de impostura, de incompetenta si de victimizare. Ma simt dator de a atribui o anume justificare doar jucatorilor – atinsi grav in procesul definirii lor sportive de politica absurda a conducatorilor si incapacitatea stafurilor tehnice, stare exprimata concret prin refuzul de a servi nationala (jucatorii din afara), sau, generalizat, slabul angajament sub tricolor.

Infantilism consider ambitia absurda de „decapitare” a nationalei (fizica, dar mai ales psihica), prin renuntarea la bunii nostri jucatori ce activeaza in exterior. Bataile luate de noua structura a echipei nationale, de la reprezentative din zona noastra valorica sau de la echipe de club, lasa un balast moral in psihicul jucatorilor greu de contracarat. Se observa pregnant astazi acest balast in angajamentul de pregatire si mai ales de joc, dar extrem de trist in nonsalanta si indiferenta cu care echipa (si se pare ca si conducerea) trateaza infrangerile si evolutiile jenante.

Infantilism consider turneul in Oceania, ocazie excelenta pentru “excursionistii” federatiei de a petrece o luna magnifica in locuri exotice, pentru ca altfel reprezentativa noastra, se vede, nu a castigat nimic, nici in instruire si nici in moral. Cati bani s-au cheltuit cu acest „moft” si ce s-ar fi putut face cu ei in activitatea de baza, ramane, ca in atatea alte ocazii, o pata neagra pe o activitate federala ce continua „opera” de depreciere a rugbyului nostru.

Infantilism, si nu se putea altfel, exprima si jocul stejarilor. Sunt uimit cum momente capitale, marginea si gramada ordonata (care si la nivel de juniori se pot rezolva foarte bine tehnic si tactic) constituie la nationala probleme grave. Nu credeam ca voi trai sa vad inaintarea romana (considerata odata „campioana mondiala” la gramada ordonata) batuta de o gramada de club (Bourgoin), cu robustii nostri inaintasi „fugind” in recul la acest moment.

In jocul cu Worcester:

- pe langa baloane pierdute sau bal-baite in margine (1);

- balon sutat direct afara la reluare (2);

- ne dificulaterea adversarului cu numeroasele suturi de mutarea jocului (3);

- slaba presiune defensiva si marcajul fragil la adversar (4);

- sau cele doua eliminari temporale (5);

- numai in prima repriza am fost penalizati de 14 ori pentru joc incorect (6),

toate aceste „infantilisme” oferind adeversarului imense sanse de atac.

Cum este posibil asa ceva la o echipa nationala?

Cata brambureala este aici, fie cu organizarea si constiuirea lotului (vezi jucatori valorosi exclusi, doar ca asa vrea cineva), fie cu instruirea, este si normal sa te intrebi: unde vor sa ajunga cu biata noastra reprezentativa? Observam ca se mizeaza pe aducerea de straini pentru consolidarea viitoarei reprezentative de CM! Vazand clasa acestora, dar si cat de putin se face pentru cresterea unor jucatori puternici in batatura noastra (vezi numarul si calitatea echipelor noastre de juniori), nu poti scapa de suspiciuni la seriozitatea acelora pe umerii carora a cazut treaba aceasta.

Ati auzit vreodata de o analiza serioasa, competenta si responsabila? Nu credeti ca dupa un eveniment asa de major si cuprinzator (social, metodologic si managerial), cum este o Cupa Mondiala, ar fi trebuit sa intervina o concluzie oficiala? Nu era oare cazul sa parvina la cluburi niste recomandari referitoare la instruire, la noile orientari ale jocului avansat etc.?

Tot asa nici dupa recentul turneu intr-o lume atat de miraculoasa rugbystic (NZ, Samoa, Fiji), cu atatia „bagatori de seama” pe langa echipa, nici-o vorbulita!

Apoi nu este aceasta atitudine dovada unui grav infantilism? O mare iresponsabilitate, o sfidare a bunului simt, ascuzand sub paravanul ingamfarii, precum niste pisici …rusinea.

Si iata cum am umplut de infantilism acest sport, care este asa de serios si matur, indiferent la ce nivel este practicat.

Vasile Constantin-Mao

PS. Apreciez si felicit calduros castigarea competitiilor europene de catre reprezentativele U19 si U21. Consider normal si binevenit revelarea rezultatelor pozitive. Dar exagerarea performantelor mi se pare incorecta si total nepedagogica. Ma gandesc ca in constiinta jucatorilor se va trezii confuzie si, in consecinta, o stare de blazare (doar suntem „cei mai buni”, campioni europeni !!!), intervenind si pretentii nejustificate, deranjante pentru sarguinta in definirea lor sportiva. Ei bine, nicaieri si niciodata nu s-a precizat ca „titlurile noastre de campioni europeni” sunt la a 2ª grupa valorica, adica egale unui loc 7 (sapte) european; in urma reprezentativelor participante la Turneul celor 6 Natiuni. Cum sa numim noi acest tam-tam nejustificat?

Cam in acest gen de minciuna, care de fapt vrea sa spuna cam ce rezultate valoroase are rugbyul romanesc, au fost crescuti si actualii internationali.

luni, 20 octombrie 2008

Antrenorul de copii si juniori (2)

Am expus anterior cate ceva din zbuciumul unui antrenor de copii si juniori, precum si despre starea precara de angajament si dedicatie a acestuia. Pentru ca situatia se poate generalizata, trebuie adaugat o seama de considerente ce impieteaza activitatea si randamentul in aceasta profesiune, determinante pentru starea limitata si ineficienta la acest segment. Astfel:

- antrenorii de copii si juniori au fost din totdeauna tratati cu consideratie limitata pentru activitatea lor în ansamblul rugbyului nostru, si este de ajuns daca arat ca activitatea la acest segment a fost din totdeauna minimalizata, fie la nivel federal, fie la nivel de cluburi.

- pentru aceasta categorie de tehnicieni nu s-a structurat si aplicat in selectionare un complex de exigente psiho-pedeagogice oportun specificitatii profesiunii si nici un sistem de cerinte si norme de promovare si stimulare a acestora, fapt ce a si scazut nivelul educational si tehnic desfasurat aici.

- actualmente, toate reglementarile si deciziile pentru activitatea la acest nivel se iau fara a se tine seama de opinia si consideratiile antrenorilor, fara a se urmari stimularea si responsabilizarea acestora (vezi: programarea competitiilor, regulamentele si efectul stimulativ al acestora; promovarea in responsabilitati la nivel federal si loturi nationale, etc.)

- astazi, majoritatea antrenorilor de copii si juniori desfasoara activitatea de instruire secundar altor profesiuni de baza, fapt ce determina un angajament moderat si disponibilitati limitate.

- salariile antrenorilor, egale cu cele de la alte sporturi, nu sunt recompensatorii volumului de munca solicitat de specificitatea jocului de rugby (numarul mare de sportivi, natura si dificultatile activitatii) .

La cele de mai sus se pot adauga alte o multime de impedimente ce ar trebui luate in seama.

Ce surprinde este de ce nu se trateaza cu toata seriozitatea problema formarii si promovarii antrenorilor de copii si juniori. Un singur raspuns ar fi deajuns: pentru ca insasi activitatea la acest segment este plasata pe ultimul loc al interesului si investitiilor din rugbyul nostru (vezi cum, in general, cluburile mari se fac ca se preocupa de cresterea tinerilor jucatori, iar frr ii absolva de obligatie).

Am propus cu alte ocazii si repet, este necesar initierea urgenta a unei campanii ample de largirea corpului de tehnicieni, astfel:

1. Structurarea si prezentarea printr-un prospect atragator a profesiei de antrenor, difuzat la toate sectiile de rugby si la toate facultatile de educatie fizica;

2. Cluburile si sectiile trebuie sa nominalizeze 2-3 persoane dintre fostii si actualii sportivi, apreciate cu predispozitii pedagogice si caracteristici psiho-sociale adecvate la instruirea tinerilor (interesul cluburilor la aceasta actiune trebuie corelat cu programul impus/stimulat vizand amplificarea activitatii de copii si juniori la toate sectiile pentru urmatorii ani);

- Comisia tehnica a frr trebuie sa editeaze si difuzeaze educatorilor/ candidati un indrumar elementar privind: cerintele impactului social, de prezentarea rugbyului în mediul scolar; pedagogia grupului; metodologia initierii sportive;

- Trebuie sa se intereseaze si responsabilizeze antrenorii sectiei la indrumarea celor nominalizati, la organizarea grupei de copii sau juniori mici pentru activitatea concreta;

- Dupa 6 luni de activitate candidatii la calitatea de educatori/monitori ar trebui sa participe la un stagiu centralizat de pregatire. Aceia care se remarca prin interes si bune rezultate in activitatea practica sunt promovati la cursurile scolii de antrenori.

3. In cadrul campaniei propuse se impune difuzarea in cadrul facultatilor de educatie fizica a necesarului de tehnicieni al sectiilor de rugby si a scolilor „arondate rugbystic” cluburilor, urmarind atragerea optiunilor viitorilor profesori la specializarea corespunzatoare.

- Actiunea trebui sa fie sustinuta organizatoric si financiar de frr si cluburi.

Este doar o sugestie de a incerca remedierea unui impas ce risca, prin dimunuarea ariei si a valorilor descoperite, compromiterea globala a rugbyului nostru.

Pentru oficialii federali, doar constatarea si lamentarea situatiei privitoare la nivelul antrenorilor din rugbyul nostru nu este de ajuns. Dupa ce s-au "jucat de-a academia", cheltuind fonduri serioase, trebuie sa initieze si campanii ample, serioase de largirea si perfectionarea corpului de tehnicieni.

Vasile Constantin-Mao

joi, 16 octombrie 2008

Antrenorul de copii si juniori

Zilele acestea am avut ocazia sa vorbesc pe indelete cu un antrenor tanar. Nu m-a surprins nici muntele de greutati, de care mi-a vorbit, din activitatea sa la o sectie de rugby (in care, ca de obicei, echipa de seniori este totul), si nici un avansat stadiu de deceptie si de slab angajament al interlocutorului meu. Si nu m-a surprins pentru ca imi vorbea de o activitate pe care am trait-o intens profesional, deci o cunosc; cum si, de altfel, starea limitata si fragila a corpului nostru de tehnicieni.

Mi-a vorbit de sufocarea ce o simte legat de o alergatura continua pentru chestiuni organizatorice si administrative, ca si din activitate da de instruire: munca de sisif, nu alta.

- antrenamentele pe de o parte, competitia pe de alta parte: probleme cu spatiu de pregatire, cu vestiarele, cu echipamentul de joc, cu marcajul terenului, cu aranjarea asistentei medicale etc. etc.

- apoi, prejudiciile dupa activitatea lui profesionala ce le simte si familia: banii pe care-i da pe nesfarsite convorbiri telefonice si altele, sfarsiturile de saptamâna sau alte stagii departe de cei dragi etc. etc.

- „frumoasa si interesanta” munca cu copiii si tinerii este marcata si de alte suplicii: alergatura cam in van de atragere a viitorilor sportivi, fitele si capriciile tinerilor, dificultatea de a-i implica pe acestia in efort si în disciplina de echipa etc., etc.

- se adauga la fiecare pas lupta cu grupari mai bine organizate, mai bine sustinute, si alte nemultumiri cu arbitrajele.

Of, tare greu mai este. Chiar se gandeste serios sa abandoneze. Si retineti, amicul nu are un salariu de antrenor, lucreaza pentru rugby cu un salariu mai bun.

Am gandit ce mentori drept exemplu a avut tanarul antrenor in tehnicienii ce i-au calauzit activitatea sportiva si l-au inspirat la profesiune, sau ce invatatori de pe la Academia de Rugby i-au (sau nu) inoculat acea ambitie si robustete profesionala, acel fanatism cu care sa invinga privatiunile inerente ale antrenorului de rugby. Asa ca nu sunt de loc surprins de deceptia si slabul angajament ce l-a mostenit.

Asa cum spunea si interlocutorul, trebuie sa fii nebun sa-ti sacrifici viata si energia intr-un asa apostolat. Si cu toate acestea chiar daca rugbyul la nivel de copii si juniori nu mai straluceste, daca nu se mai gasesc la acest nivel elemente de mare perspectiva rugbystica (si chiar daca au ramas la categoria U19 doar 7 echipe, ca sa improspateze loturile celor 22 de echipe de seniori!), mai sunt cativa „nebuni” din acestia in activitate.

Printre cauzele care au dus la un grav recul a activitatii rugbstice de la segmentul tanar lipsa antrenorilor este cea de baza. In capitala care, nu demult, era ponderea activitatii avem astazi doar 3 echipe de U19 si 3 de U17 (?!). De ce oare oficialii federali nu trateaza cum trebuie acest declin periculos al corpului de tehnicieni?

Pentru ca in 1990-1991 am organizat si condus o actiune masiva de profesionalizare antrenorala, mi-am permis acum vreo doi-trei ani sa fac niste sugestii pentru redresarea situatiei. In ciuda faptului ca multi dintre antrenorii aflati inca in activitate la juniori provin din acea actiune, am dat doar ocazia de a fi ironizat de seful rugbyului nostru. Si atat: numarul antrenorilor a continuat sa scada iar angajamentul acestora continua sa fie tot mai subtire.

Din cele expuse aici ar trebui inteles: activitatea si treaba la copii si juniori nu este o joaca, iar cine s-a batut odata cu pumnul în piept ca reformeaza sectorul iar acum se face ca a uitat, prejudiciaza grav, si cu buna stiinta, rugbyul romanesc.

Vasile Constantin-Mao

sâmbătă, 11 octombrie 2008

„Cazul Mitu” sau marile erori continua

Dupa gravul prejudiciu adus rugbyului nostru cu ocazia editiei trecute ale CM, cand, fie „intransigente” ale conducatorilor, fie aberatiile antrenorilor, au facut sa prezentam la marea competitie o jalnica reprezentativa, iata, se exercita la acest nivel aceeasi politica, fara sa se tina seama de interesul national.

Sunt convins, si mi-am expus opinia chiar si inainte de CM, ca P.Mitu, cu prestanta lui de lider, cu marea experienta in posturi cheie si eficacitatea la loviturile de picior, ridica echipa noastra la o alta prestatie, la rezultate onorante. Cine a impiedicat asta, nici nu a argumentat decizia si nici nu a expus ce alte ambitii si interese au prevalat, in afara de randamentul echipei!

Dar, iata, acum, in faza de preparare a unei noi reprezentative, cu doi mijlocasi foarte tineri si talentati în batatura, chiar si cu experienta internationala (Calafeteanu si Caplescu), in formarea carora s-a investit destul, cautam rezolvari prin N.Zeelanda.

Se cunosc motivele pentru care cei doi nu sunt în activitatea reprezentativei si consider ca nu numai ei ar trebui sa-si prezinte scuze, primii vinovati fiind cine seamana echivoc si confuzie, in schimbul rigorii si a unui stilul parolist in relatii cu jucatorii.

Ce nu ma mai surprinde este lipsa totala a pedagogiei recompenselor si a concesiilor, a aplicarii practice in instruirea echipelor reprezentative a acestor importante instrumente de modelare psihologica. Se promit recompense financiare ce nu sunt apoi respectate, sau pentru performante nesemnificative si la diferite categorii; se banalizeaza stimularea materiala prin recompense in echipament sportiv pretios la rezultate catastrofale etc.

Cineva nu stie ca in pedagogia antrenorala, daca fundamantal este exigenta la tinuta sportiva si comportamentala a jucatorilor, o componenta importanta si subtila a acesteia este concesia rationala, in beneficiul echipei.

Vai Doamne, dar despre ce „aiureli” vorbesc eu aici (!?).

In sfarsit, sa speram ca maine nationala noastra, intarita si cu neozeelandezi, animata de obiective realiste si sustinuta de bogata experienta din turneul in Oceania, ne va da motive de bucurie.

Le uram din tot sufletul mult succes.

Vasile Constantin-Mao

PS. Apropo de Oceania: Dupa acel lung si bogat turneu, într-o lume atat de miraculoasa rugbystic (cu atat de multi observatori oficiali pe langa echipa) ar trebui sa se valorifice ceva impresii si la nivelul sectiilor din rugbyul nostru. Asa cum dupa CM nu s-a auzit nici „pâs”, iar in activitatea de baza nimic n-a intervenit dupa acel bogat eveniment, nici acum nu-mi fac iluzii.

marți, 30 septembrie 2008

Draga Mihai Vioreanu si dragi amici ai rugbyului,

Nu vreau sa scap prilejul oferit lumii noastre de George prin imensa, exemplara si brava lui atitudine de luptator, si voi aduce în discutie câteva elemente legate de tragica si mult complicata lui situatie. Fac acest demers chiar daca este extrem de delicat, prin faptul ca se refera la aspecte din intimitatea lui George, dar si pentru ca fac apel la un act absolut voluntar al fiecaruia, de as regla disponibilitatile afective si materiale pentru un gest caritabil. Mi-a dat ghes la aceasta o fraza din mesajul tau Mihai, în care sunt sigur ca ai crezut si ce ai spus a fost cu toata convingerea: „Nu uita ca daca ai vreodată nevoie de ceva , orice , cat de mic din toti cei din acest grup se gaseste cineva sa-ti fie de folos.”

Este stiut, ca tine, au fost si sunt persoane ce au intervenit generos si, mai rar, constant, in preocuparile generate de nenorocitul accident.

Ma bazez la aceasta interventie pe faptul ca, dupa doi an si jumatate, chiar asa cu mari retineri în comunicare si alte limite in participari, constituim un grup social amplu, omogen prin afinitati rugbystice si valoarea umana a membrilor.

Domnilor, George, nu vreodata, zilnic are nevoie de sustinerea noastra a tuturor; trebuintele lui curente sunt total amplificate fata de o situatie normala, iar doar imperioasa rezolvare a unei locuinte convenabile care sa evite supliciul zilnic, al lui si al familiei, cu iesirea si intrarea greoaie la subsolul locuintei actuale, spune destul despre dimensiunea nevoilor.

Dar ce vreau sa spun este:

Oameni buni, nu asteptati ca George sa va ceara un ajutor, pentru ca el (si familia lui) este o persoana cu totul aparte. Si de acest lucru ne-am putut da toti seama dupa cum în acesta groaznica tragedie el ne-a dat o lectie colosala de echilibru moral, de ambitie si dumnezeiasca speranta.

Apoi:

(1) Trebuie sa stiti, familia prietenului nostru reuseste ca din 4-5 surse de venit sa adune un buget sub mediu, situatie ce da lesne de inteles cum cheltuielile zilnice de intretinere si tratament, forteaza la mari exhibitii financiare si, evident, la privatiuni. Insasi ajutorul lui social de handicap este sub 100 euro (!?) si nu din vina lui nu poate beneficia de o pensie legala, cat de cat, linistatoare

(2) Nu am intalnit, si nici nu banuiam, familie, persoane aflate într-o situatie de un dramatism extrem care sa manifeste o asemenea impresionanta ponderatie, acceptare a crudei situatii cu calm si în totala demnitate. Este de fapt si marea sansa ca George sa duca o viata animata de sperante, presarata, iata, cu mari impliniri.

Frapati de obtimism si naturalete în comportament, vizavi de imense traume si tristeti, cu siguranta oricine admira curajul robust in sfidarea destinului infam. Ce este, insa, in inima dumnealor, a mamei, zdrobita la zborul frant al celui drag, chiar si cei mai intimi doar banuiesc teribila durere ascunsa sub sperante, credinta si incredere în viata.

Este, fara indoiala, un motiv în plus de a ne închina, si nu numai atat, in fata inaltelor virtuti morale cu care George si familia lui ne impresioneaza si inobileaza pe noi toti.

(3) Am intalnit „rugbysti” suparati pe rugby, fie ca un antrenor sau altcineva i-a nedreptatit candva, fie ceva insuccese si neimpliniri, fie un conflict de situatii. Unii chiar foarte bine realizati, poate chiar si datorita rugbyului, acuza „marile sacrificii” ce le-au facut pentru acest sport. Dar sa vezi mandria lui George si delicatetea mamei la trofeele si fotografiile de jucator, sau sa auzi de aici vorbe bune despre rugby si lumea lui, asta, da, este grozav de tulburator. Te si intrebi daca noi, majoritatea, chiar am iubit, si iubim, cu adevarat rugbyul, sau doar mimam acest sentiment.

(4) In cateva ocazii (mai recent de Paste, la bacalaureat) , am facut diverse apeluri la marinimie si un minimum ajutor. Doar vreo cativa au avut ragazul de viata si caldura sufleteasca sa fie si asa partasi la un gest de noblete uman-rugbystica. Doamne ce recunostinta si câte multumiri pentru cei marinimosi, mi-a fost dat sa aud! In sinea mea am fost mahnit de putinatatea raspunsurilor si inconsecventa gestului, ca si tine Mihai, pentru indiferenta celor mai multi la maratoanele tale caritabile sau alte apeluri. Mi-a dat însa un motiv de incredere, in disponibilitatile morale si materiale ale grupului, subscrierea la acele apeluri si a catorva pensionari beneficiari de venituri modeste.

(5) De aceia, inca odata, propun:

- periodic (lunar, trimestrial) sa ne facem simtita participarea concreta; pentru aceasta orice participare este extrem de importanta, contand mult si valoarea morala de a aduna lumea rugbyului nostru printr-un onorant act caritabil. Indraznesc sa spun ca detasarea de acest caz al nostru, indiferenta pentru o responsabilitate ce ne-o luam, ar fi o mare tristete.

Reamintesc mai jos conturile la care se poate opera.

- apoi, foarte important: trebuie ca prin relatiile dumneavoastra in lumea avuta sa gasim sponsori generosi, filantropi dispusi la o sustinere meritorie.

(6) Sunt sigur ca proaspatul student va finaliza studiul cu o profesie si poate cu o cariera ce-i poate asigura suportul material de viata. Va indemn din tot sufletul sa fim partasi cu dragoste si atasament la un crampei eroic de viata.

Daca cineva are propuneri, alte sugestii de facut îl rog sa nu ezite sa le expuna.

Cu toata prietenia,

Vasile Constantin-Mao

Iata conturile:

1. Cont bancar: BALTA GEORGE

RO81BACX00000032165 24000; RON; Banca Tiriac; Sucursala Mihai Bravu

2. Cont bancar: APRR (ASOCIAŢIA PRIETENII RUGBYULUI ROMÂNESC) - George Balta

BRDE ROBU; Sediul Dorobanti; Calea Dorobanţi 135, Bucuresti. Sector 1. Cod: 712311

Account No.:

LEI RO31 BRDE 445 SV 61370464450

EUR RO92 BRDE 445 SV 61371184450

joi, 18 septembrie 2008

Dragi si foarte pretiosi iubitori de rugby

Acesta este un apel pecare l-am adresat si difuzat tuturor cluburilor si Asociatiilor Judetene de Rugby.

Dragi si foarte pretiosi iubitori de rugby

(conducatori, antrenori, jucatori, spectatori si simpatizanti)

In primul rând va salut calduros si va felicit cu ocazia noului sezon competitional, urându-va din tot sufletul împliniri si satisfactii.

Stiu, în relatiile rugbyului nostru nu suntem obisnuiti cu asemenea firesti gesturi, sau alte semne de apreciere. Dar consider acesta un act de respect si de consideratie pentru greaua misiune de întretinere a flacarii rugbyului nostru.

Mentionez, nu intentionez cu acest gest sa ma substitui vreunui for sau sa subminez autoritati. Uzez doar de dreptul la opinie, de a sustine asa rugbyul caruia m-am dedicat profesional si afectiv, dornic de a stii ca acesta este competent dirijat spre recuperari si viitoare ample bucurii.

Pentru oficialii frr, pentru angajamentul acestora la binele rugbyului nostru, pledeaza suficient strategiile inexistente - pe care zic ca le aplica, pledeaza responsabilitatile - ce nimeni nu-si asuma, pledeaza marile ratari în actiunile de organizare si dezvoltare, pledeaza dezinteresul cu care trateaza probemele gruparilor, pledeaza usurinta cu care cheltuiesc fondurile pe actiuni de suprafata etc.

Inceputul de sezon, cu toate inerentele probleme, organizatorice si de animare, cu obligatii majore fata de contractul de televizare a jocurilor, gaseste toti factorii responsabili ai frr (presedinte si vicepresedinti, secretar general etc.) plecati pentru o luna peste mari si tari. Asa s-a întâmplat si la începutul sezonului trecut în care toata federatia se mutase pentru aceiasi lunga perioada însotind nationala la pregatiri în Pirinei, sau la Marsilia si Toulouse, la CM.

Credeti, chiar îi intereaza pe dumnealor soarta campionatelor noastre? Crede cineva ca, pe acolo prin Oceania, îi framânta pe responsabilii rugbyului românesc dramatica situatie a juniorilor, ajunsi la categoria U19 la doar 7 (sapte) echipe ?! Crede cineva ca-i încearca oarecare jena ca abuzeaza prea mult de toleranta si pasivitatea oamenilor rugbyului, facând ce vor si ne dând socoteala?

Este numai vina dumnealor sau si a oamenilor rugbyului, a acelora care de fapt îl fac, conducatori si antrenori de cluburi? De ce trebuie sa va faceti partasi la politica pe care o stiti, si o simtiti la tot pasul, prejudicianta pentru rugbyul national, inutila pentru gruparea d-stra?

Au trecut 7 ani si n-au facut nimic concret pentru stimularea activitatii.

Ba prin izolarea „federatiei” într-o zona restrictiva bunelor conveniente, a slabelor servicii, a mutilarii relatiilor fata de cei ce întradevar trudesc, dumnealor dovedesc ca au alte interese decât lumea onesta a rugbyului.

Nu are rost sa-i întrebam pe conducatori ce au de gând cu rugbyul nostru. Si-au dovedit incapacitatea, ba chiar reaua intentie de a face ceva bun pentru acesta. Nu mai repet imense ratari (adevarate gogomanii), mari consumatoare financiare, prejudiciante pentru activitatea interna si dezastruase pentru palmaresul international; este suficient sa vezi lipsa oricarei strategii, lipsa oricarei raspunderi, lipsa respectului si a minimei decente (vezi si cheltuielile cu plimbarile).

Va întreb, cu totala condescendenta, constient de imensitatea dificultatilor cu care va luptati sa asigurati rugbyului conditii de existenta si de competitivitate, îndemnându-va la un amplu si matur proces de constiinta (indiferent ca sunteti, sau nu, beneficiarii morali sau materiali ai anarhiei din frr): Nu credeti ca ati putea, si poate este si ultima ocazie, sa impuneti un drum mai sigur rugbyului nostru?

Este apelul ce-l fac, încercând o aliere a tuturor celor îndreptatiti si capabili sa faca ceva serios si consistent pentru redresarea rugbyului românesc.

Imi cer scuzele de rigoare daca prin patima si insistenta mea am incomodat pe cineva.

Va doresc multa sanatate tuturor,

Vasile Constantin-Mao

sâmbătă, 13 septembrie 2008

S-au taiat buturile de la stadionul nostru national!!!

Pentru a lasa loc unor porti de fotbal, necesare Cupei Balcanice a Talentelor Gillette si pentru un joc demonstrativ al fostelor vedete Hagi, Petrescu, Popescu, Stoichkov, Stancovik etc. din zilele de 13 si 14 septembrie, mândrele noastre buturi au fost date de pamânt.

Saptamâna viitoare se asteapta alte demolari pentru a lasa loc unui concert.

Bineînteles, activitatea celor opt cluburi de copii si juniori ce îsi desfasurau activitatea aici nu putea decât sa încurce federatia la angajarea de asemenea evenimente. Copiii au fost scosi afara de aici, gruparile s-au desfiintat, capitala (si implicit federatia) se mai lauda doar cu cele trei echipe de juniori U19!

Dar nu trebuie sa neglijam chiriile ce se obtin de la aceste actiuni, sume importante pentru a acoperi ceva, ceva din cheltuielile „plimbaretilor” la Antipozi.

Si pentru ca nu s-a facut nici-o precizare la dimensiunea si rolul suprastructurii nationalei noastre în turneul de pregatire, nu stim daca voiajul pentru cei fara treaba pe acolo a fost recompensator la prolifica activitate ce au desfasurat (veghind la subtierea continua a rugbyului nostru), sau promisor pentru ce nu vor face în viitor (?!)

Sa auzim si de bine,

Vasile Constantin-Mao

luni, 8 septembrie 2008

SOS – Juniorii: România are doar 7 echipe de juniori

Prin anii 1998/2001, actualul domn presedinte aflat atunci într-o „opozitie de ascensiune”, parea foarte interesat de soarta rugbului, acuzand anomalii în tratarea problemelor esentiale ale acestuia. Sustinea cu ardoare segmentul de copii si juniori (atu pentru oricine care vrea sa dea o lovitura electorala), convingând ca rugbyul nostru si-a gasit omul potrivit pentru redresarea întregului proces de recuperare organizatorica si competitiva.

Ce am putea spune acum, dupa 7-8 ani de dirijare a destinului rugbului românesc? Ma abtin de la comentarii detaliate, limitându-ma doar a întreba: cum a sustinut si orientat segmentul juvenil, argument cu care s-a impus la ascensiunea prezidentiala?

Si fac asta fiind acum, nici mai mult nici mai putin, decât complet stupefiat ca iata, am atins un record incredibil la numarul de echipe de U19, participante în viitoarea editie a campinatului national: 7 (sapte) echipe, din care 3 bucurestene si 4 provinciale! !!! Daca tinem seama ca, exceptând 2-3 dintre acestea, care au o selectie si instruire robusta, altele au o existenta simbolica.

Si înainte de a ni se spune ca aceasta este consecinta lipsei de interes pentru activitatea de copii si juniori din anii ´90 ai secolului trecut, voi mentiona urmatoarele:

§ Intr-o interventie anterioara am relevat o seama de reglementari pe care le promoveaza federatia si care contravin evident cresterii numarului echipelor, dezvoltarea si perfectionarea activitatii (transferurile la juniori si asocierile de sectii; competitiile necorespunzatoare si costisitoare; prevederea formala pentru cluburi de seniori de a prezenta echipe de juniori etc.). Acestea se suprapun pe lipsa unor campanii serioase legate de activitatea de dezvoltare (fara strategii, fara obiective, fara responsabilitati si evaluari), cum si lipsa unei preocupari serioase pentru formarea si perfectionarea tehnicienilor necesari.

§ Voi revela dificultatile creiate gruparilor si care au dus la disparitia echipelor de juniori mari. Acestea sunt:

- Organizarea competitiei nationale „sistem divizie” si, în plus, simultan cu doua promotii U19 si U18, fapt ce a deteminat costuri supra dimensionate si grave dificultati organizatorice (transport si cazare pentru 50 persoane etc.!); asa au disparut din sistemul competitional, fie grupari ce aveau posibilitatea prezentarii echipei de U19 (RC Brasov si altele) dar fara U18, fie echipe de U18 si care anul acesta puteau fi U19, care n-au avut activitate competitionala. Cine raspunde pentru asemenea ratare, ca si pentru cea cu Centrul National de Juniori si atâtea altele?

- Organizarea categoriilor de competitie pe fiecare an de nastere: U19, U18, U17, U16, U15, care, oricât am fi tentati sa credem ca apar mai multi jucatori, de fapt îngreuneaza mult formarea echipelor (sectiile or completându-si echipele cu elemente fara perspectiva, or renuntând la promotia respectiva). Aici apare si inechitatea demobilizanta datorita decalajului în favoarea gruparilor ce pot transfera jucatori.

Nu stiu ce gândeste presedintele la aceasta catastrofica criza, sau daca cât de cât are somnul nelinistit!

Pâna când oficialii vor decide ca activitatea de copii si juniori sa fie un obiectiv prioritar al frr, îmi fac datoria fata de rugby si sugerez urmatoarele:

- Categoriile de competitie ar trebui sa fie organizate pe doi ani de nastere, astfel: J1 18-19 ani; J2 16-17 ani; J3 14-15 ani. Este mai usor pentru sectii (care nici nu dispun de antrenori suficienti), este mai usor pentru antrenori de a închega o echipa, de a o instrui prin continuitatea.

- Competitii trebuie sa fie economice si stimulante: zonale, cu turnee finale de 8 echipe la toate categoriile (perspectiva unui turneu final de 8 echipe ar înseamna animatie si preocupari de instruire pentru mai multe echipe).

Fara îndoiala, un lucru se impune: luati domnilor problema în serios ca este groasa rau de tot. Daca nu se intervine rapid, la anul s-ar putea sa nu fie nici macar atâtea echipe. Spre exemplu, din cele 7 echipe de U19, tratarea cu indiverenta a situatiei CN Aurel Vlaicu (grupare de prima mâna, cu zeci de jucatori în loturile nationale), care de când a fost scoasa de pe Tineretului n-are nici macar unde juca, sa nu va mire daca va disparea.

In fine, pentru ceva ajutor, si total dezinteresat, îmi declar în continuare disponibilitatea, îndemn care îl mai recomand si altora.

Salut cu toata caldura pe toti prietenii rugbului.

Vasile Constantin-Mao

duminică, 31 august 2008

Un debut interesant

Fostii internationali Mihai Bucos si Laurentiu Constantin au fost numiti antrenorii reprezentativei de juniori U18. Aceasta se intampla dupa o perioada de cativa ani buni in care acestia si-au exprimat disponibilitatile de a lucra in rugbyul romanesc, dar din diferite motive nu au fost agreati. In fine, recenta numire, ce succede investirii acestora in functia de directori regionali de dezvoltare (Petrosani si Brasov, plus zonele limitrofe), anuleaza o pozitie de refuz a oficialilor federali la colaborarea cu fostii internationali ce au activat peste hotare.

Dupa evolutiile neconcludente ale lui Haralambie Dumitras (la reprezentativa de seniori, cu obiectivul CM-2003) si ale lui Adrian Lungu (la reprezentativa de juniori U19, CM-2001), dar si ale lui George Sava si Virgil Nastase in stafuri franco-romane, prin care s-a contrazis presupunerea ca prezenta fostilor internationali ar aduce un suflu robust si novator in cercul tehnicienilor nostri, iata noului cuplu i se ofera un excelent front de lucru. Pregatirea si prezentarea in competitii de mare anvergura (CE si CM) a unei reprezentative de juniori este o provocare excelenta pentru orice tehnician ce are ceva de dat in metodologia instruirii, in pedagogie si psihologie sportiva, dar mai ales pentru M.Bucos si L.Constantin. Speram ca in ciuda unor mari dificultati de lot (limitat la efectiv, cum si la calitatea nativa si a instruirii tehnico-tactice) , dar si a dificultatilor maxime de reprezentare, acestia sa-si manifeste vasta experienta sportiva si profesionala construind o generatie competitiva.

Personal urez din tot sufletul, proaspetilor tehnicieni nationali si tinerei noastre echipe, mult succes.

Vasile Constantin-Mao

PS. In prima parte a lunii august, in 6 centre din teritoriu se procedeaza la selectia lotului largit. Nu este pentru prima data cand aceasta importanta operatie se petrece intr-o evidenta perioada de vacanta sportiva. Ce probe de testare, in afara de cele de antropometrie si ale starii de sanatate, pot identifica, si uneori chiar departaja, disponibilitatile generale si specifice ale tinerilor jucatori, recunosc, nu stiu.

In schimb recomand cu insistenta urmatoarea metodologie de selectie, ce se practica odata:

- Progamarea in finalul sesezonului precedent (cu majoritatea jucatorilor in plina pregatire sportiva), a trialul de selectie, desfasurat in 3 zile la Bucuresti , in conditii economice (cazarea si masa la camin şcolar);

- Jucatorii vin insotiti de antrenori, cu suportarea deplasarii de catre club (sau personal), conditie ce, automat, face si o preselectie importanta (evitarea cheltuielilor inutile); antrenorii sunt implicati in trial ajutand observarea, inregistrarea si evaluarea rezultatelor (si asta este o consideratie si o responsabilizare importanta, urmata si de interesarea acestora in pregatirea ulterioara selectionabililor in sectie);

- Testele pot cuprinde solicitari maxime (fara riscul accidentarilor pe inactivitate) , de ordin general si specific, plus proba de joc.

- Lotul largit poate participa la un prim stagiu de pregatire organizat (tot in conditii economice) intr-o tabara scolara la mare (Navodari), in care factorii naturali, plus o atmosfera pedagogica propice, pot realiza castiguri multiple atat pentru jucatori (de instruire si ambianta de echipa) cat si pentru antrenorii lor (de cunostere a lotului si repere la proiectarea pregatirii ulterioare).

Garantez eficacitatea demersului metodologic, cum si economia actiunii (daca cineva este interesat de acest indiciu).

sâmbătă, 30 august 2008

Este suficient pentru rugbyul romanesc doar un mare succes managerial? (1)

Fara discutie, contractul FRR cu SRTv, prin care rugbyul nostru pentru o perioada de 3 ani, prin aproximativ 100 de jocuri ale echipei reprezentative si ale diviziei nationale de seniori, va fi prezent pe ecranele telespectatorilor la cele doua principale canale nationale, este un succes remarcabil.

In primul rand valoarea financiara este importanta, mai ales ca pana acum daca frr era interesata de transmiterea unui joc al echipei reprezentative trebuia sa plateasca. Este importanta si pentru ca bugetul frr nu va fi niciodata suficient pentru nevoile unei activitati ample, dar si in conditiile unor investitii ne rentabile (se poate face o lista lunga de astfel de risipe); unde mai punem ca nici sponsorii principali nu ies cu sume prea mari, chiar daca pretind, si li se acorda, titulatura primei noastre divizii.

Dar foarte important, extrem de important, este pentru rugbyul nostru prezenta permanenta in programe si pe ecranele tv din toata tara a evenimentelor sale importante, fapt ce (interesant sau nu pentru imensa majoritate) va constientiza lumea de existenta acestui sport, si asta este extraordinar. De aceia si consider ca acest succes managerial trebuie din plin valorificat, fie in raspandirea larga a rugbyului in teritoriu, fie in intarirea si imbogatirea valorica a acestuia.

Nu stiu ce s-a vrut sa se spuna in declaratia pricipala prin: "este un pas decisiv spre profesionalizare" , si nici ce si cum - strategic, pregatesc oficialii federali (numeroasa echipa de tehnicieni sau comisia tehnica a acestui for) in vederea maximizarii acestui eveniment.

Cand vorbesc de o anume strategie pentru a valorifica la maximum respectivul contract ma gandesc la un program amplu de schimbare rapida a imaginii si a fondului rugbyului nostru. Da da, numai printr-o schimbare rapida si substantiala vad posibilitatea de a prezenta telespectatorilor un joc, cat de cat, asemanator cu cel transmis din alte parti, adica un spectacol placut de vizionat, o eventuala tentatie de cunoastere sau practicare.

Echipele trebuie sa fie pregatite cu exigenta prezentarii unui joc variat - cu prioritate pentru joc deschis, cu faze prelungite de atac, cu ritm sustinut etc. Stiu, nu este usor, dar cel putin proiectul transformarii stilului nostru de joc (asa de fragmentat de greseli de tehnica elementara si regulament, abuziv in jocul cu piciorul, lipsit de valente creatoare, chiar de rezistenta fizica la solicitarile specifice etc.) trebuie sa determine preocupari si reactii pozitive la toate nivelele, pentru a se prezenta in televizari rugbyul ca un spectacol atractiv.

Ce ar insemna asta?

- in primul rand, jocul insasi trebuie sa aibe o nota de spectacol, marcat de un evident obiectiv ofensiv (atacuri variate si contraatacuri) , in care fazele prelungite sa fie un indiciu clar urmarit; deasemeni, limitarea la maximum a fragmentarii jocului (prin greseli tehnice sau de regulament, exagerari la scoaterea balonului afara, limitarea solicitarilor de asistenta medicala etc.); automat aceasta exigenta ar trebui sa influenteze fondul procesului de instruire (cuaccentul pe perfectionarea tehnica, pe exprimarea tactica constructiva sau pe cresterea capacitatii fizice), care tebuie sa preocupe de alta factura (decat pana acum) tehnicienii si jucatorii. Acesta este primul mare avantaj ce-l poate aduce concret fericitul contract pentru rugbyul nostru, cu conditia de a fi tratat profesionist si responsabil. Aceasta ar insemna schimbarea conceptiei generale despre competitie, in care disperarea pentru locul de clasament trebuie schimbata cu preocuparea in practicarea unui joc mai complet, mai aproape de evolutia acestuia la nivel mondial.

- comportamentul jucatorilor si al oficialilor trebuie sa fie impecabil – exemplificand marile atribute etice ale jocului de rugby.

- asistenta si intreg ambientul organizatoric trebuie sa fie o pledoarie in plus pentru frumoasa si civilizata lume a rugbyului, perceputa de telespectatori drept benefice influente educative ale acestui joc sportiv.

- ar mai insemna si specializarea serioasa a comentatorilor, care, prin nota emotionala si pertinenta maxima in comentariu, imbogatesc spectacolul si poate uneori chiar il completeaza.

Ei bine, pentru aceasta oficialii federali, responsabilii si organizatorii teritoriali, intreg corpul de tehnicieni si jucatorii insasi, au mult de lucru. Ce s-a prevazut, ce s-a proiectat si mai ales demarat deja in teritoriu (avand in vedere timpul scurt pana la inceperea sezonului) pentru accelerarea imbunatatirii spectacolului nostru rugbystic (plecand chiar dela ultimile nereusite televizate), ramane sa aflam sau sa vedem mai tarziu.

Exigentele spectacolului rugbystic, pentru a fi serios luate in seama de echipe, consider ca ar trebui evidentiate si de punctarea jocului in consecinta (pe langa punctarea regulamentara acordarea a inca unui punct pentru spectacol). Aceasta apreciere ar putea fi obiectivizata prin numarul fazelor de atac si contraatac, numarul fazelor prelungite, numarul intreruperilor etc., etc.

Exigentele unui joc spectaculos, ce ating in primul rand echipele candidate la transmiteri televizate (cointeresate si financiar de cota parte din beneficiu – acest argument trebuind sa fie riguros folosit ca un stimulent de perfectionarea jocului), ar trebui extins in timp si la celelalte esaloane.

Deh, asa inteleg eu marele avantaj in contul rugbyului al acestui spectaculos contract, cum si (cu ceva imaginatie si optimism) descifrarea acelei lapidare declaratii ca acest succes managerial "este un pas decisiv spre profesionalizare" .

miercuri, 27 august 2008

Salut calduros lumea rugbyului nostru,

Apoi, fac o completare la comunicarea de pe www.rugby.ro referitor la apropiatul turneu al nationalei în emisfera sudica, apreciat ca ar urma la distanta de 30 ani de primul turneu petrecut în 1978. Reamintesc: de la acel turneu extraordinar (prin noutate si experienta) s-au mai petrecut înca doua poposiri pe pamânt neo zeelandez. Al doilea turneu a fost cu ocazia primei editii a CM/1987, iar al treilea în 1991, în pregatiri pentru a doua editie a CM, despre care si dau prezentarea dintr-o lucrare personala. Astfel:

"1991 - Al treilea turneu în patria campionilor mondiali

Acest turneu s-a organizat în vederea pregătirii participării la turneul final al celei de a doua ediţii a Cupei Mondiale.

Lotul de sportivi:

1/3. Gheorghe Leonte, George Dumitrescu şi Constantin Stan, 2. Gheorghe Ion şi Valeriu Tufă 4/5. Constantin Cojocariu, Sandu Ciorăscu, Laurenţiu Constantin şi Traian Oroianu, 6/7. Ion Doja, Gheorghe Dinu II, şi Ovidiu Şugar, 8. Tiberiu Brânză şi Haralambie Dumitraş, 9. Teodor Coman şi Radu Tudor, 10. Gelu Ignat şi Ştefan Tofan, 11/14. Nicolae Răcean şi Cătălin Sasu, 12/13. Adrian Lungu, George Sava şi Nicolae Fulina, 15. Marian Dumitru

Antrenori: Petre Ianusevici, Rosse Cooper şi Haralambie Dumitraş (juc.-antrenor)

Rezultatele, cu excepţia celui din jocul cu Noua Zeelandă U21, au fost bune (5 victorii şi 3 înfrângeri), cu toate că au fost şi jocuri cu selecţionate de a 2ª şi a 3ª divizie. Obiectivul de pregătire al turneului (rodarea echipei pentru Cupa Mondială), s-a realizat, iar jocul cu Selecţionata U21 disputat la Auckland la 9 iunie şi pierdut cu 60- 30 a fost încă un indiciu că ceva se schimbase în echipa noastră de la primul turneu şi, bineînţeles, nu în favoarea noastră.

Peste o conduită în joc de aşa zisă “cuminţenie” promovată de manager şi aplicată perseverent de antrenor, preocupat mai mult de un formalism pedant, s-a mai suprapus şi o iniţiativă curioasă: de a supune jucătorii, chiar aici în “raiul pământului”, la o dietă sportivă riguroasă (mai mult, zicem noi, un antrenament la stres psihologic pe fond alimentar) din care era exclusă pe cât posibil carnea. Or jucătorii noştri, obişnuiţi cu alimentaţia de o viaţa, mai şi ştiind că neozeelandezii când au fost la noi au condiţionat porţii de 0,500 gr de carne de vită la prânz şi cină, erau intrigaţi şi chiar flămânzi. Curioasă şi perturbatoare măsură, aplicată chiar înaintea unui obiectiv atât de important pentru care se pregătea echipa. Cine nu s-a supus acestei «găselniţe» sau a mai şi cârtit a ieşit pur şi simplu din lotul pentru CM; a fost cazul nepotului meu Laurenţiu Constantin, aflat atunci în mare formă.

Aveam 7 sportivi în acest lot: Ad.Lungu, R.Tudor, Th.Coman, Gh. Dinu, L.Constantin, T.Brânză şi G. Dumitrescu; imediat după acest turneu s-a alăturat lotului pentru CM D.Neaga şi A.Gurănescu, eram aproape de o mare performanţă ce mă obseda şi pe care o invidiam, cea a primului meu antrenor, marele cizelator de talente Mitică Ionescu (cu 7 titulari în echipa naţională la un joc!).

Dar iată rezultatele turneului:

26-18 cu Wanganui; 48-12 cu Horowhenua; 25-32 cu Wairarapu Bush; 17-24 cu Hawkes Bay; 28-6 cu Combinata King; 30-60 cu Noua Zeelanda U21; 30-17 cu Countis şi 30-7 cu Thames Valley (primele cifre în rezultat sunt ale echipei noastre, iar cele întărite sunt victoriile)"