Din proiectele considerate neavenite

Pentru ca tot monologhez "zglobiu" pe acest site, generos inventat pentru suportul prietenesc a lui George, dar si pentru discutii legate de problematica rugbyului nostru, o sa prezint câteva proiecte, considerate ca ating aspecte importante ale activitatii ce ne intereseaza. Am considerat aceste "schite de proiect", facute cu tot ce aveam mai bun în experienta si pasiunea mea rugbystica, un apendice la marile programe centrale, care perfectionate si mai ales aplicate nu puteau sa aduica decât bine. Le-am propus în timp, fara ca sa am un cât de slab semnal de luare în considerare.
Pe lânga ocuparea inutila a timpului celor mai multi vreau sa va trimit tuturor de Sfântul Nicolae urarile mele de bine. Vasile Constantin-Mao


PROIECTUL
REEVALUARII SPIRITULUI RUGBYSTIC ROMÂNESC

Motivatie:
Jocul de rugby la origine sa, si chiar în zilele noastre, în tarile cu o activitate evoluata, a facut si face senzatie, în egala masura, prin atributiile sale de ordin formativ si educativ.
Constatam pe zi ce trece ca rugbyul nostru se îndeparteaza tot mai mult de proverbialul spirit rugbystic caracterizat prin fair-play si cultul pentru valorile moral-civice, exprimat printr-un comportament civilizat si loial, deopotriva de antrenori si arbitri, jucatori si spectatori. Ori rugbyul lipsit de componenta lui moral-etica nu valoreaza mai mult decât orice activitate marginala, conturbatoare de principii si comportari, se transforma într-o activitate pseudo-educativa, limitativa atât în valorizarea influentelor (individuale si colective), cât si în perceperea si asimilarea acestuia ca un fenomen socio-sportiv de exceptie (cum ne place sa spunem ca este).
Alaturi de preocuparile FRR pentru dezvoltarea bazei practicantilor si a bazei material-organizato rice a rugbyului se impune, întregii lumi a acestuia, reevaluarea si implementarea normelor si exigentelor adevaratului spirit rugbystic.

Atributii pe entitati:
Actiunea de reevaluare a adevaratului spirit rugbystic promovata de Comisiile de Dezvoltare, de Educatie si de Imagine a rugbyului, urmaresc o ampla mobilizare a tuturor factorilor participativi la activitatea rugbystica din tara noastra, fiecaruia atribuindu-se potentialitati în stimularea unei atmosfere benefice a jocului de rugby.
Astfel, consideram oportuna elaborarea de catre FRR, prin respectivele comisii, a unor norme si exigente pentru cluburi si sectii de rugby, pentru antrenori si arbitri, pentru jucatori si spectatori. Astfel:

Pentru Federatia Româna de Rugby:
Ø FRR elaboreaza, controleaza si evalueaza procesul promovarii adevaratului spirit rugbystic; adopta norme si exigente pentru fiecare entitate si finanteaza programul.
Aceasta impune:
o mobilizarea cluburilor si sectiilor de rugby în vederea accentuarii activitatii educative;
o selectarea candidatilor pentru functiile de antrenori si arbitri (si) pe criterii morale; pregatirea corespunzatoare a acestora în vederea unui amplu proces educativ, diferentiat si adecvat diferitelor categorii de sportivi;
o elaborarea de materiale de popularizarea normelor si exigentelor manifestarii în limitele adevaratului spirit rugbystic, precum si a istoriei rugbyului nostru;
o aprecierea stimulativa a încadrarii unitatilor în normele de etica rugbystica vizând implicarea acestora în procesul educativ impus tuturor factorilor participativi la activitatea rugbystica din propria zona de actiune (calificarea prin puncte sau alte recompense morale si materiale);
o elaborarea unor coduri detailate de manifestare în diferitele faze ale activitatii sportive, pentru: organizatori, antrenori, arbitri, jucatori si spectatori;
o elaborarea si aplicarea sanctiunilor si pedepselor, accentuând influenta educativa a acestora în genul: prestarea de actiuni cu continut educativ a sanctionatilor (pentru jucatori prestarea de antrenamente sau arbitraje la categorii inferioare etc.) .

Pentru cluburi si sectii de rugby:
Ø Dezvoltarea implicarii sociale a unitatilor rugbystice prin cooptarea si organizarea activitatii membrilor simpatizanti- sustinatori ai rugbyului, astfel:
o atragerea si înregistrarea (legitimarea) unui mare numar de cetateni apreciatori de rugby, cu cote aproximative pentru diferite categorii (de exemplu - cifre în perrspectiva: 3000 pers. /sectie Divizie Nationala; 2000 pers./sectie divizia A; 1000 pers./sectie de juniori);
o acordarea de legitimatii de sustinator ce da prioritate la diferite actiuni ale sectiei precum: intrarea la jocuri; participarea la alte actiuni social-sportive ale sectiei; achizitionarea privelegiata a obiectelor cu însemnele sectiei etc.;
o organizarea si stimularea sustinatorilor la diferite actiuni precum:
§ participarea la alegerea (anuala sau bianuala) a biroului de sectie;
§ participarea la diferite evenimente ale echipei (deschiderea si închiderea sezonului, aniversarea clubului etc.);
§ participarea la jocuri.
Ø Alte actiuni organizative:
o alegerea unui „birou de sectie” (conducere) cu responsabilitati precise în promovarea spiritului rugbystic pentru: presedinte, secretar, responsabil tehnic, organizator competitii, financiar, animator social, manager general si acompaniant- organizator pentru fiecare echipa etc.;
o atragerea si selectionarea pentru atributiile de antrenor si arbitru a sportivilor cu calitati si profil de educator;
o instituirea de catre cluburi si sectii a unor programe dinamice-stimulante la toti parametri elaborati prin normele FRR;
o orientarea si accentuarea activitatii educative pentru toate segmentele activitatii (corpul de tehnicieni si organizatori, jucatori, spectatori).
Ø Actiuni social-educative promovate de club-sectie:
o popularizarea în forme atractive a istoriei clubului/sectiei de rugby; prezentarea în pliante si fotomontaje a rezultatelor meritorii ale echipelor, a figurilor reprezentative (promotori, antrenori si jucatori) etc.;
o popularizarea si organizarea sarbatoririi evenimentelor rugbystice locale:
§ jocurile oficiale si cele amicale;
§ actiuni rugbystice combinate cu spectacole muzical/artistice, organizate la început de sezon (cu prezentarea publica a echipei, a noilor jucatori), cu ocazia realizarii unei performante deosebite, de ziua aniversara a echipei etc.
o organizarea celei de a 3ª reprize dupa jocuri, într-un spatiu bine amenajat sau la teren, cu o mica gustare si racoritoare oferite de gazde jucatorilor proprii, adversarilor si arbitrilor;
o înfiintarea si amenajarea corespunzatoare a barului de rugby, în care (pe lânga posibilitatea obtinerii unor venituri pentru sectie) se pot viziona jocuri celebre de rugby si alte inregistrari specifice.

Pentru corpul de tehnicieni – antrenori si arbitri:
Ø Incadrarea antrenorilor si arbitrilor în pofilul moral al educatorului. FRR trebuie sa elaboreze norme de tinuta moral-civca care sa stea la baza selectiei candidatilor pentru formarea în aceste functii;
Ø Demararea unei politici insistente, fie de FRR fie de cluburi, pentru atragerea spre aceste activitati a marilor jucatori. Automat acestia vor ridica prestanta si calitatea profesionala si etica în cele doua atributii;
Ø Comportamentul antrenorului, maniera de a trata jocul competitiv, gestica ce-l însoteste, se reflecta amplificat în reactia propriilor jucatori si a spectatorilor. In multe cazuri comportamentul iritat al antrenorului pericliteaza grav climatul de fair-play; pentru asta antrenorul trebuie sa-si rezolve problemele de organizare si strategie a jocului în spatiul instruirii iar sederea rezervata pe banca tehnica trebuie sa-i dea posibilitatea de a observa solutii concrete în joc (transmise capitanului într-un mod discret) si sa analizeze capacitatile propriei echipe; orice alta atitudine este o uzura psihica inutila si, mai grav, iritanta pentru jucatori si spectatori, ce vad în aceasta (cel mai adesea si în ne cunoastere de regulament) un protest justificat la ce se întâmpla pe teren;
Ø Impunerea unor norme de comportare civic-sportiva cu o evidenta nota educativa, exemplara pentru celelate categorii de participanti, astfel:
o atât în manifestarea intima a gruparii/echipei, cât si publica, antrenorii (precum si arbitri) trebuie sa dovedeasca o conduita impecabil-manierata , retinuta si rationala, cu calm si ponderatie în toate interventiile, cu o vestimentatie îngrijita si fara etalarea unor vicii etc.;
o antrenorul trebuie sa implementeze în rândul jucatorilor norme educative, de comportare civica si buna crestere, stimulându-i în preocuparile scolar/profesionale , eliminând din vocabularul acestora vulgaritatile;
o antrenorul si arbitrul, trebuie sa vegheze permanent la exprimarea jucatorilor în limitele fair-play-ului, adoptând pentru fiecare categorie mijloacele educative proprii;
o antrenorul este obligat, pe lânga cunostintele din domeniul teoriei rugbyului si metodologiei sportive, sa transmita jucatorilor cunostinte de cultura rugbystica privind rugbyul mondial, national si local;
o antrenorul trebuie sa accentueze aspectul estetic al jocului, spectacolol rugbystic fiind o etapa superioara a manifestarii sportive si atragatoare de spectatori;
o trebuie sa se accentueze celelalte actiuni social-educative, precum: învatarea de cântece si petrecerea evenimentelor echipei în grup; vizite cu caracter turistic; primirea si prezentarea personalitatilor rugbystice si a marilor jucatori etc.;
o antrenorul este obligat sa accentueze responsabilitatea si autoritatea arbitrului, ajutându-si astfel jucatori pentru preocupari strict legate de efortul lor rugbystic;
o arbitrii, prin conducerea atenta si deciziile juste, trebuie sa stimuleze jocul si climatul disputei sportive;
o arbitrii trebuie sa însoteasca frecvent pregatirea echipelor ajutând la învatarea si aplicarea judicioasa a regulamentului de joc de catre jucatori.

Pentru jucatori:
Ø Jucatorii (si familiile acestora) trebuie sa simta în prezenta rugbyului actiunea unui intens proces educativ, astfel:
o acestia trebuie sa deprinda odata cu ampla problematica a jocului de rugby si un comportament demn, cu respect pentru valorile morale ale rugbyului si ale vietii sociale; acest comportament se realizeaza printr-o activitate educativa continua, sustinuta în fiecare moment al procesului de instruire;
o tinuta în teren si în afara acestuia sunt repere de viata civilizata, iar rigorile vietii sportive, cu respect pentru efortul propriu si eliminarea viciilor curente (fumatul si bautura), sunt certitudini pentru deprinderea unei vieti sanatoase în prezenta rugbyului, de catre toti oamenilor acestuia;
o jucatorii trebuie învatati sa traiasca bucuria jocului printr-o atitudine participativa la jocul deschis, creativ, spectaculos;
o trebuie urmarit dezvoltarea culturii general-sportive si rugbystice a tinerilor, acestia cunoscând istoria rugbyului si cât mai mult despre eroii acesteia; trebuie dezvoltata constienta ca prin rugby sunt beneficiarii unui elevat proces uman-sportiv;
o cunoasterea si aplicarea în joc a regulamentului acestuia, repectarea regulilor competitiei si a fair-play-ului sportiv sunt mijloace educative programate pentru activitatea practica de la cea mai tânara vârsta;
o respectarea unui protocol civilizat fata de adversar si public, astfel: salutul la începutul si sfârsitul jocului; culoarul de salut al adversarului la sfârsitul jocului;
o participarea degajata si prietenoasa (indiferent de rezultatul jocului) la repriza a 3ª.

Pentru spectatori:
Ø Este evident, la majoritatea spectatorilor nostri, cultura sportiva limitata, si mai ales cea rugbystica, exprimata într-un mod de manifestare particular si total diferit de cea a adevaratului spectator de rugby; acest fapt atrage reactii vulgare si uneori violente datorita în special ne dominarii logicii participarii la actul sportiv si, cel mai adesea, prin necunoasterea regulamentului de joc. Manifestarea spectatorilor nostri, în general, împrumutata de pe alte stadioane, este o reflectare si a gesticii manifestarilor cunoscatorilor oficializati, precum antrenori, jucatori si conducatori;
Ø Pentru creiarea spiritului si comportamentului propriu spectatorului de rugby (pentru care nu s-a facut vreodata o actiune ampla), se impune:
o FRR, prin documentatia de specialitate (psiho-socio- sportiva) , cluburile si sectiile de rugby, prin implementarea spiritului rugbystic si ceilalti factori de baza ai activitatii (jucatori, antrenori si arbitri), prin exemplul personal, trebuie sa dezvolte spectatorilor nostri bucuria trairii fenomenului sportiv într-un mod elevat, degajat si demn;
o FRR, prin elaborarea „codului spectatorului de rugby” si cluburile/sectiile prin implementarea normelor de conduita proprie spiritului rugbystic, vor creia jocului de rugby un cadru ambiental stimulant si benefic;
o spectatorii trebuie sa stie sa se bucure plenar în ambianta rugbyului si sa-si înteleaga rolul activ în înfrumusetarea spectacolului sportiv;
o formele de transmitere a normelor comportamentului propice pentru spectatori, cum si cunostinte de regulament, pot fi diversificate si prezentate într-un mod cât mai interesant; sugeram folosirea de foilete, pliante, emisiuni la statia de amplificare si chiar prelegeri si discutii particulare;
o organizarea galeriei, cu lider, cu repertoriu de cântece si „sloganuri”, cu fanioane si alte însemne ale clubului preferat, poate fi un pas spre cenzurarea gesturilor anti-rugby;
o FRR, pentru beneficiul actiunii, poate premia comportamentul galeriilor;
o cluburile si sectiile de rugby sunt datoare sa ofere spectatorilor conditii de asistenta din ce în ce mai bune cum si o atenta primire a acestora (informare, programe distractive etc.).

Promovarea tinerelor talente in marea performanta

Echipa nationala de juniori, castigatoare a medaliei de bronz la CM din 1996 (Brescia), cea mai importanta performanta inregistrata la acest nivel in ultimii 10 ani.

Promovarea tinerelor talente în marea performanta:
o chestiune cu un amplu substrat psihologic

Promovarea tinerilor mei juniori în activitatea seniorilor m-a preocupat din todeauna, interesat fiind ca acestia sa suporte bine socul trecerii la alt nivel al exigentelor.
Prima data m-am confruntat cu aceasta problema la generatia lui M.Ionescu, M.Burghelea, S.Fuicu, R.Malancu si altii, când sectia de rugby a Rapidului a cerut trecerea a 8 juniori în pregatirea seniorilor. M-am opus cu înversunare si asta pentruca acestora le asiguram la echipa de juniori o instruire complexa, dar mai ales consideram ca seniorii, ce traversau atunci o criza de instruire, nu le puteau asigura o protectie fizica si psihica în jocuri, adica juniorii trebuiau sa duca greul bataliei. Asa, pe lânga un proces normal în formarea lor au venit si rezultatele: cucerirea titlului de campioni nationali de juniori, iar apoi, tinerii mei sportivi au fost decisivi si la promovarea seniorilor în Divizia A (Gh. Gal fiind principalul marcator al echipei, M.Ionescu debutând chiar de la acel nivel în nationala mare, iar altii aveau sa devina prestigiosi internationali) . Da, dar eu, care îmi cunosteam sportivii, am decis disponibilitatea acestora pentru activitatea echipei de seniori.
Apoi, prin promovarea timpurie a multor juniori talentati la echipe de seniori de vârf am reflectat la alt aspect. Am avut în vedere, mai ales, dozarea solicitarilor jucatorilor tineri, modul cum acestia sunt acompaniati complex de noii lor antrenori, dupa mine mai putin atenti la acest detaliu: adaptarea la exigentele marii performante. De cele mai multe ori jucatorii promovati, bine dezvoltati fizic si cu un bun repertoriu tehnico-tactic, nu mai paraseau echipa de seniori. Asa s-a întâmplat si cu Laurentiu (dar si cu Dumitrescu si Raducanu etc.), care între 19 si 24 de ani n-a lipsit de la nici-un joc al Stelei si nici al nationalei. Nu pot zice ca nu a rezistat, ba din contra. Dar în evolutia lui participativa la dezvoltarea jocului n-a atins profilul la care calitatile si manifestarea ca junior îl recomandau.
Importnt în aceasta etapa, capitala în definirea performerului, este auto-încrederea, dorinta de progres, dar mai ales învatarea sa gândeasca si sa evalueze jocul în ansamblul lui, din afara sau din teren. Acestea sunt procese fundamentale de fortificare mentala a tânarului jucator. Or când acest tânar nu este eliberat, cât de cât cu un ragaz, pentru a privi cu calm activitatea ce-l subjuga, afectiv si volitiv, este clar ca acesta poate fi victima unui abuz si, personal, nu ma îndoiesc ca îl poate paste si riscul plafonarii. Din alta postura decât cea din focul luptei (eventual de pe banca de rezerve, o repriza sau tot jocul, dupa un joc foarte bun sau foarte slab etc.), în care mentalizarea este stimulata, tânarul jucator fiind constientizat, pe propria motivatie sau sugestia specialistului, la observarea si analiza jocului, postura din care poate întelege multe din secretele acestuia, se poate înarma cu acea reflexie critica generatoare de o evolutie normala.
Apoi, stress-ul de instruire si competitie poate fragiliza rezistenta fizica, favorizând aparitia leziunilor musculare si ligamentare, situatii nefaste pentru moralul tinerilor în consacrare.
Presupun ca federatia, pentru diversele si multiplele activitati de instruire si reprezentare a echipelor reprezentative, se bazeaza si pe colaborarea unor specialisti în domeniul psihologiei. Motivez aceasta supozitie fara sa ma îndepartez de tema în discutie. Din ultimii ani am ales doar câteva situatii cu rezultate triste în care numai antrenorul nu a fost deajuns ca sa evite ratarile dezonorante, datorate în special pregatirii psihologice. Astfel:
- participarea dezastruoasa a reprezentativei U21 la Cupa Mondiala din Africa de Sud/2004 (0-135 cu Africa de Sud, 3-153 cu Australia si altele);
- selectionata de R7 la turneul european de calificare de la Palma de Malhorca/2004 (0-49 cu Lituania etc.);
- pe lânga rezultatul disproportionat cu Australia/8- 90, relevante ca „sincope psihologice” sunt cele doua recorduri triste realizate în acel joc al CM/2003: primirea eseului în secunda 18 si încasarea a 5 eseuri (31 de puncte) în 10 minute de suspendare temporara a unui jucator!

Vad acum cum tinerii nostri de mare talent sunt solicitati, pe lânga echipele lor de club în care joc de joc sunt titulari de baza, la fel de fel de reprezentative, inclusiv cea mare. Astfel sunt tineri care au trecut într-un timp foarte scurt (nici 2 luni) prin trei reprezentative!
Crede cineva, în atari situatii, în existenta unei programari logice a solicitarilor si refacerii psihologice a acestor tineri, cu reînprospatarea continua a aspiratiei si dorintei de autoperfectionare si autodepasire?

Sa ne gândim la acesti talentati tineri ca la proprii copii si pentru binele rugbyului nostru sa le acordam ce trebuie: asistenta complexa în definirea lor ca mari jucatori.

Vasile Constantin – Mao

PS. In saracia de interventii si initiative legate de bogata problematica a rugbyului nu ma mai surprinde faptul ca la aceasta tema, destul de subtila si de înalt profesionalism, singura sesizare a fost facuta doar de . . . D-ra Mirela Basescu!!!
Si pentru multe altele îi transmit omagiile mele si pe aceasta cale.

Actiuni de rugby desfasurate in mediul scolar

Mi-am propus sa vorbesc despre câteva forme de a sensibiliza populatia scolara pentru jocul de rugby. Sunt actiuni la care eu în diferite situatii am apelat si în urma carora am avut mari satisfactii. Fara discutie, sunt colegi care au experimentat si alte actiuni iar efervescenta câtorva grupari axate strict pe structura scolara (Lic.A.Vlaicu, CTMRTF si P.Seicaru-Ciorogâ rla), pledeaza cu prisosinta unde ar trebui sa cautam resursele umane pentru dezvoltarea activitatii la nivelul copiilor si juniorilor.
Inainte de a trece la descrierea formelor de interventie vreau sa precizez urmatoarele:
- animarea dorintei, a optiunii de manifestare sportiva, facuta între colegi-prieteni, este foarte ampla (într-un studiu al factorilor de convingere este situata chiar pe primul loc, între multi altii);
- ideea de formare a echipei pe clasa, pe an de studiu sau pe scoala, este o motivatie excelenta ce atrage si anima grupul;
- antrenorul-profesor ul trebuie sa asigure impactului o organizare perfecta cu motive de satisfactie generala, în orice moment.

Forme de animare prin rugby în mediul scolar:

Asistenta antrenorului la orele de educatie fizica.
Intr-o relatie perfecta cu profesorul de ed.fizica, observarea copiilor în dinamica manifestarii lor în lectie, poate fi extrem de relevanta asupra elementelor de selectie ce ne intereseaza. Pot interveni la constituirea mini-grupului interesat si referintele profesorului, ce îsi cunoaste bine elevii. Discutia cu grupul restâns trebuie sa capteze presupusii candidati; foiletul cu referinte despre jocul de rugby, cu apelul pentru elev, de a încerca o experienta unica, si pentru parinti, de a sustine optiunea fiului spre binele general, trebuie sa fie total clarificator. Este importanta înregistrarea candidatilor, a contactului telefonic cu parintii si specificarea celor deosebiti în dezvoltare fizica sau cu calitati motoare deosebite; acestora din urma chiar în acea zi trebuie sa defineasca cu parintii toate reperele de activitate.
Începerea initierii se va programa în una-doua zile, chiar în scoala, daca este posibil. Caracterul vesel si atractiv al lectiei, prin aplicarea de exercitii sub forma de joc si stafete trebuie sa produca o puternica impresie si mare satisfactie.

Participarea directa a antrenorului- profesorului în lectia de educatie fizica.
Am apelat frecvent la efectuarea primei lectii de educatie fizica la toate clasele a 9ª, chiar daca nu erau în sarcina mea didactica. De regula se trece usor peste prima lectie programata pentru prezentarea obiectului, cu elevii fara echipament adecvat etc. Lectiile le faceam practic, degajând elevii de surplusul vestimentar, chiar ramânând la bustul gol; dupa o usoara încalzire, interveneam cu un joc de miscare folosind si balonul de rugby, cu o stafeta si ceva exercitii de viteza. In încheierea lectiei faceam o mica discutie cu elevii ce prezentau interes, le luam datele si faceam prelucrarea de rigoare. Nu-mi scapa nici-un copil care m-ar fi putut interesa. Asa au aparut în activitatea de rugby I.Simion, Th.Miclescu G.Leseanu, iar mai târziu Iv.Vladila, M.Nita, V.Tuica, P.Radoi, Radu Tudor, Th.Coman, G.Dumitrescu sau V.Popisteanu, N.Domnisan si multi altii

Campionatul de rugby al scolii.
Mare animatie poate produce o asemenea actiune si am experienta a doua asemenea competitii cu multa semnificatie, astfel:
1. Eram profesor la LAV si aveam în instruire echipa de juniori a Rapidului cu majoritatea jucatorilor din acesta scoala. Dupa apartenenta jucatorilor la clase, pe trei ani de studiu (clasele a 10ª, a 11ª si a 12ª), am constituit nuclee de echipa din 5-6 jucatori (pe o singura clasa, unde erau suficienti elevi, sau cuplate câte doua clase), urmarind sa le fac cât mai echilibrate. Am fixat capitanii, responsabili de formarea si pregatirea echipelor, le-am dat fiecaruia un balon si timp de o luna si-au facut singuri treaba. Profesorii liceului erau intrigati: unde se duceau elevii, dupa orele de scoala, în grupuri grupuri pe str.Sandu Aldea?
S-au format opt echipe de R15, aveam o gazeta de perete a campionatului în care cronici incitatnte facute de elevi acompaniau pregatirile si alte cancanuri. In 3 etape în sistem eliminatoriu s-a desemnat echipa campioana a liceului. Participarea masiva a colegilor, a profesorilor si a directorilor a asigurat o atmosfera extraordinara la o actiune facuta în totalitate de jucatori. Nu a ramas nici-un elev mai bine facut sau chiar practicant de alt sport sa nu joace în echipa clasei. Asa se face ca au aparut multi amatori de a continua rugbyul. Cu siguranta, îsi mai amintesc de acest minunat episod din viata lor sportiva S.Fuicu, M.Paraschivescu, N.Manolache si altii, vedete ale acelei actiuni.

2. Mai recent, acum câtiva ani în urma, la Coimbra , am organizat o ampla selectie finalizata cu un campionat al scolii. În vecinatatea Stadionului Universitar este o scoala generala foarte mare. La acea data, fara baza sportiva proprie, îsi desfasura lectiile de educatie fizica pe stadion, si cu toate ca 6 profesori aveau contigenta cu rugbyul (fosti jucatori si sotii de jucatori) nici-un elev de aici nu era în echipele de copii si juniori ale Academicii. Cu mare greutate am obtinut acordul de a face o lectie de rugby la toate clasele, de la a 5ª pâna la a 8ª, nu mai putin de 56! In programul de educatie fizica, din trimestrul II, am început actiunea. Singur, într-un efort ce musai trebuia sa-l duc la capat.
Lectiile, desfasurate pe un teren de nisip, au cuprins mijloace din rugby, constând din exercitii simple de transmitere a balonului, stafete si alte jocuri dinamice si bineînteles concursul de viteza (30- 50 m ) în final. O evidenta stricta am tinut la clasele a 5ª si a 6ª. Chiar atunci, în discutia cu mini-grupul evidentiat am vorbit de echipa clasei si a scolii, le-am înmânat copiilor foiletul cu câteva cuvinte pentru ei si pentru parinti. Am retinut clasele unde gasisem grupuri mai legate de baieti. Apoi, în lunile care au urmat, în programul lor de ed. fizica apaream cu plasa de baloane iar profesorii îmi dadeau grupul sa fac rugby. Si dupa disponibilitatile mele, am facut la unele clase 8-10 lectii de acest fel, la altele mai putin. Am format echipe de 8 jucatori (3 înaintasi si 5 treisferturi) ; elevii stiau elementele principale pentru a desfasura jocul nostru simplu. Cu o saptamâna înainte de ziua copilului am facut o repetitie generala, parea ca totul merge bine, dar emotiile nu-mi lipseau. In tot acest timp prin avizierul sportiv dadeam relatii despre competitia ce urma etc.
Ei bine, campionatul propriu zis s-a disputat pe cei doi ani: 9 echipe de clasa a 5ª si 7 echipe de clasa a 6ª), 16 mini-echipe umplând 4 mini-terenuri cu energia, cu elanul si dorinta de victorie în rugby. Cu multa lume în jur (parinti, profesori, rugbysti), întradevar traiam o mare performanta didactica. Am avut pentru fiecare copil o revista a federatiei, un pliant rugbystic, o atentie, ceva, un însemn, lucruri strânse cu râvna stiind ce importanta au. Un parinte, care avea o firma de textile, mi-a facut tricoase imprimate cu însemne rugbystice. A fost o adevarata sarbatoare.
Important este ca din aceasta actiune au ramas în sectia de rugby un numar important de copii ce au adus într-un ciclu de 10 ani mari victorii pentru clubul de aici, inclusiv titluri nationale de seniori. Actiunea s-a oprit aici, cu toate ca eu îmi închipuiam cum vor arata aceste echipsoare dupa înca 2-3 ani lucrând asa. Ce m-a impresionat însa este ca si dupa ani de la actiune, copiii mai ma întrebau dece nu mai fac rugby!

Campionatul pe oras.
Actiune facuta tot la Coimbra. Am reperat scolile de unde proveneau juniorii în vârsta de 14-15 ani si am format nuclee de 4 jucatori care trebuiau sa-si formeze echipa scolii cu înca 4-5 colegi de aceiasi vârsta. Echipele erau formate din 7 jucatori (se întelege ca 3 trebuiau sa fie începatori). In apropierea vacantei am programat competitia, minutios pregatita si la care, în asistenta am avut oficialitati sportive si civice, cum si reporteri; cupe si medalii si toate cele. Ardoarea cu care tinerii aparau onoarea scolii, cum si amorul propriu, a fost un element definitoriu. Asa au aparut câtiva jucatori de rugby dintre care 2 de foarte bun gabarit (un voleibalist si un canotor) aveau sa faca mai târziu cariera internationala.

Dintre multe alte actiuni ce am facut vreau sa mai amintesc doua care mi-a dat, deasemeni, mare satisfactie, tocmai pentru participarea ampla a copiilor la desfasurarea acestora. Este vorba de apropierea parintilor de activitatea rugbystica si de atragerea noilor adepti, astfel:
La organizarea închiderii festive a sezonului am programat, alaturi de jocurile între copii si întrecere între parinti. Am pregatit copiii în acest sens: dupa ce au obtinut acceptul unuia sau a ambilor parinti, i-au înscris în concurs, apoi i-au mobilizat la exercitarea probelor. Concursul parintilor, cu probe de efort adecvat (alergari si exercitii aerobice), a fost un adevarat succes cu participarea ampla a copiilor ce-si încurajau puternic parintii, pe care-i doreau cât mai sportivi.
Nu au fost rare ocaziile când am mobilizat jucatorii (chiar sub forma de concurs cu premii) pentru aducerea în sectie de colegi sau prieteni cu bune premize sportive. Rezultatele surprinzatoare ce le-am avut uneori m-au si inspirat la propunerea de organizarea campaniei nationale „un jucator tânar pentru rugbyul nostru”, actiune ce se pare ca n-a entuziasmat nici pe cei care ar trebui sa provoace cât mai multe initiative.

Cu tot gândul bun pentru rugbyul nostru
Vasile Constantin-Mao

Rugbyul scolar

Inca de la începuturile rugbyului la noi, acei nemaipomeniti si vrednici pionieri, si-au îndreptat preocuparile spre difuzarea noului sport în marile licee ale capitalei. Asa se face ca la inaugurarea Terenului de la Sosea /Tineretului de astazi, în anul 1913, a fost inclusa în program si finala compionatului scolar, disputata între echipele colegiilor „Gheorghe Lazar” si „National Sfântul Sava”. Tot din date istorice stim, element relevant al acestei preocupari logice, ca în anii ´30 rugbyul era reprezentat în competitiile scolare de toate liceele bucurestene, teoretice si de meserii, iar numarul gruparilor de rugby în anul 1935 era de 36(!), dintre care marea majoritate scolare.

Pentruca marea parte din activitate am desfasurat-o în scoala, ca profesor de educatie fizica ( la Liceul nr.10/Aurel Vlaicu si Nr.11/CTRTF) si propagând larg rugbyul în rândul elevilor, am putut traii marea bucurie de a face sa profite de influentele acestui sport cât mai multi tineri. In acelasi timp am avut posibilitatea ca dintr-o masa mare de elevi sa depistez elemente de buna valoare pentru rugbyul de performanta.

Am activat tot timpul în afara unor reglementari care sa situeze rugbyul în competitiile scolare la nivel cu celelalte jocuri sportive, de aici si unele concesii ce trebuie sa le obtin de la directiuni sau corpul profesoral. Am ales însa cele doua scoli care, facând parte din reteaua MTTc unde prin ministrul C.Burada s-a promovat o buna parte de timp rugbyul, acesta beneficia de o atmosfera favorabila.

Când în anul 2004 rugbyului i s-a facut în sfãrsit dreptate, fiind trecut în rândul jocurilor traditionale scolare am exultat de bucurie, apreciind acest eveniment ca o ocazie extraordinara pentru promovarea larga a acestuia în mediul scolar. Am si facut imediat un mini proiect în care structuram pasii metodologici ce-i consideram necesari în reusita actiunii de penetrare în acest mediu (material refuzat la publicare de catre www.rugby.ro)
Apoi, când o persoana oficiala a declarat „rugbyul scolar nu este treaba federatiei” am stiut ca rugbyului nostru îi era harazita o noua amânare a revigorarii ce putea sa vina doar din aceasta mare sursa umana, scoala. Asa ca, pentru mine, ratarea începutului competitiei scolare din acel an, folosirea unor statistici ne reale despre competitia de rugby în anii urmatori, dar mai ales refuzul de abordare nationala au unor actiuni de mobilizare a mediului scolar, recent propuse, nu mai constituie surprize.
Argumentele la care se apeleaza si râvna cu care o fac persoane fara nici-o experienta în mediul scolar, justificând impedimente de impact si dificultati de organizare a actiunilor, m-au pus serios pe gânduri. Stiu ca astazi, mai mult decât alta data, populatia scolara este dispusa mai usor spre alte preocupari decât pentru sport. Pentru aceasta, eu as evita anii terminali de ciclu si ma voi referii de preferinta la clasele a 5ª si a 6ª sau a 9ª, si voi face campaniile la începutul anului scolar sau primavara si nu doar cu o simpla invitatie la terenul de rugby.
Toata aceasta neexploatare corespunzatoare de catre tehnicieni, cum si evidenta reticenta în abordarea acestui nesecat izvor de talente, m-a determinat sa prezint câteva forme de mobilizare pe care eu le-am experimentat cu succes. Fac aceasta prezentare convins ca în mare parte selectia în rugbyul nostru se face nedirijata, departe de scoala (cine vine este bine venit si gata), cum si în speranta ca voi inspira tehnicienii harnici care cu perseverenta si abilitate profesionala, poate, vor aplica aceste actiuni.

Mai întâi expun câteva considerente pe care le cred importante, astfel:
- în depistarea elementelor cu calitati pentru marea performanta este nevoie de treierea unui numar cât mai mare de copii si tineri;
- orice efort, orice demers pentru închegarea unei grupe cu un indice de perspectiva sportiva ridicat merita facut; plecând de la aceste premize atât aspiratiile cât si instruirea de vor desfasura la un nivel mult superior:
- intrarea în scoala impune din partea antrenorului o diplomatie si un tact deosebit pentru a câstiga, pe de o parte, interesul corpului profesoral (prezentând rugbyul ca o alternativa educativa interesanta) si a cucerii interesul elevilor, pe de alta parte;
- apreciez ca rugbyul, poate ca si artele martiale, se bucura de interes din partea tinerilor; problema este de a pregati într-o forma decisiva impactul în vederea reusitei (afise, pliante, o prezentare convingatoare etc.);
- legatura imediata cu familia a antrenorului, expunând obiectivul actiunii la care este invitat fiul, seriozitatea programului ,dar mai ales interesul pentru o presatie scolara buna a acestuia, este obligatorie si cu siguranta decisiva.

Si daca scoala franceza, excelent dezvoltata la acest segment nu ne inspira, si nici tehnicienii nostri francezi nu ne îndeamna, va reamintesc ceva despre frumoasa poveste a celui mai în voga rugby, cel neozeelandez, se întelege. Astfel:
„Relativ la marea raspândire a rugbyului din aceasta tara (se spune ca din trei locuitori unul este jucator de rugby), aceasta este consecinta unei ample campanii de implementare a acestuia în scoli pe la mijlocul secolului 19 (se preda si astazi ca orice obiect de studiu); aceasta actiune a venit sa adune tineretul, folosind echipele scolare de rugby, la un interes crescut pentru educatia si instructia institutionalizata; si asta pentruca si din cauza vietii materiale abundente mare parte dintre tineri deviasera în comportament anti-civic. Proiect fericit împlinit, atât pentru societate cât si pentru rugby, acesta fiind sport national atât de indragit aici si exprimat în întâlniri internationale la un nivel entuziasmant.” (citat)

Va urma

Cu tot gândul bun pentru rugbyul nostru
Vasile Constantin-Mao

Randuri pentru Directorul de dezvoltare, Florin Matei

Nu am înteles dece nu te-ai implicat de loc în discutiile la subiectul despre dezvoltarea activitatii la copii si juniori, ce face chiar obiectul responsabilitatilor ce le ai? Ar fi putut foarte bine ca schimbul de opinii, cu punctul de vedere propriu, mai avizat si interesat decât al oricui (pro sau contra, în totalitate sau partial), sa fi lamurit multe date ale greului proces de dezvoltare, a carui reusita depinde în totala masura de activitatea ta (si a colegului Ungureanu).
Si, hai sa zicem ca banuiesc cam dece nu te-ai bagat, chiar nu înteleg dece nu te-a interesat ca în aceasta titanica sarcina sa ai ajutorul logistic, metodologic si material al întregii federatii, care sa responsabilizeze toata filiera de sus pâna jos, chestiune pentru care am pledat cu riscul sa incomodez atât?
Chiar daca am fi convinsi ca si de data asta va învinge minimalizarea unora sau chiar indolenta celor implicati direct în activitatea de copii si juniori, cred eu, tot ar merita pregatirea si realizarea campaniilor propuse pentru primavara viitoare (le reamintesc: „un jucator tânar pentru rugbyul nostru” si „rugbyul în scoala - mijloc de educatie si divertisment”) . Ar fi un exercitiu de mobilizare generala si actionare simultana, experienta ce în anii viitori s-ar putea perfectiona.
Stiu, în aceasta munca de Sisif, ai plecat decis cu niste proiecte (meritorii, fara discutie), dar fara acel ajutor si cadru organizatoric ce le-ar fi conferit statutul de obiectiv prioritar, acestea ramân la dimensiuni locale si la discretia disponibilitatilor unor persoane ne legate mult de rugby (din învatamânt, primarii etc). Inchipueste- ti ca proiectul cu sectorul 4 ar mai trebui sa-l faci si în alte cinci sectoare ale capitalei. Crezi ca în zece ani ai sa reusesti sa-l realizezi asa cum l-ai proiectat? Dar mai este si toata tara în responsabilitatea ta!
Stiu, avem în tot timpul în fata pentru: a reorganiza si dimensiona activitatea în perspectiva a gruparilor (1); amplificarea masiva si concertata a activitatii la sectorul tânar (2); cresterea ampla a corpului de tehnicieni (3) etc. etc. Dar ce era daca le începeam acum, ca sa nu mai zic dece n-am facut-o cu cinci ani în urma!
Asta înseamna ca acest subiect, pe care l-am discutat putin împreuna si asta vara, si caruia acum i-am dedicat destul interes si zbucium, îl vedem în dimensiuni diferite. Ma mira sincer faptul ca elanul si curajul e de partea unui septagenar.
Cum si banuiesc, toata lumea si-a frecat mâinile si a zis: „gata am rezolvat si problema asta spinoasa, avem director de dezvoltare” (si înca doi), o sa asteptam, ca si pâna acum, sa vedem ce o sa iasa". Si în fond, chiar daca n-o iesi cine stie ce în viitorii cinci ani, toata lumea cunoaste ca antrenorii nu prea dau în brânci, cluburile nici atât, în scolii chiar cu sportul nu mai poti face tentatii, bani nu sunt etc. etc.
Asa ca, si din suficienta simpatie, îti gasesc justificare ca n-ai intervenit în discutii: dece sa mai incomodezi si lumea, sefii, etc., cu o interventie în discutii, pe un Forum compromis pentru curajul de a spune pentru prima data lucrurilor pe nume? Ne vedem de treaba noastra, excludem orice experienta sau imperativ ce ar fi putut schimba ceva în bine.

In orice caz, ca toti oamenii cinstiti din rugby si eu îti doresc din tot sufletul proiecte cât mai îndraznete, carora sa le si gasesti cheia de realizare.

Cu prietenie, Vasile Constantin-Mao



PS. La exemplificarea facuta cu aplicarea proiectului de dezvoltare a activitatii la copii si juniori, imaginata la Cluj , am omis un lucru important: instruirea esantionului tânar ce ar fi putut aparea în primavara la Universitatea. Ei bine, ma gândesc (si nu numai în acest caz particular) la reactivarea pentru îndrumarea monitorilor- educatori a valorosilor antrenori, ce au întrors spatele unei mari pasiuni, Fane Ionescu si Chihaia. Mai ales ultimul (caruia nu stiu daca i s-a stâns odata sincer mâna pentru multimea de internationali, juniori si seniori, ce i-a dat rugbyului nostru, dar stiu câte bobârnace a luat), cu studentii de la specializarea rugby ar putea sustine foarte bine instruirea.

O conversatie si ceva precizari

Am reusit sa discut, prin telefon, ceva despre copii si juniori cu un coleg antrenor, angrenat serios în activitate si chiar la nivel înalt. Discutia, bine venita si încurajatore pentru efortul si perseverenta pe care de câtva timp le dedic pentru un proiect de dezvoltare a activitatii de copii si juniori, a reliefat doua chestiuni, astfel:
1. Se impune o dirijare coordonata central a întregii miscari de copii si juniori, lasata din todeauna la discretia sau initiativa cluburilor. Creiarea unui cadru stimulativ si obligatoriu, din punct de vedere organizatoric si metodologic, ar putea mobiliza factorii rugbystici din înterg teritoriu.
Amicul, mi-a cerut sa-i precizez cum vad eu concret activitatea de crestere a numarului de echipe si implicit de sportivi. Iata, fara a cunoaste amanunte de activitate, am ales spre exemplificare situatia Universitatii Cluj, evaluata, dupa mine, grupare de gradul I (foarte bune conditii materiale si de instruire), ce probabil momentan este prinsa într-o combinatie de tutelare a Clubului Scolar din localitate. Ei bine, în editia viitoare de campionat national, 2007/08, fara combinatia respectiva, dupa propunerea de proiect, va fi obligata sa prezinte 2 echipe de juniori (recomandabil J3 si J4, cu un numar de 40 sportivi) si doua echipe de copii (cu un efectiv de 25 sportivi), urmând ca în editia competitionala urmatoare efectivul sa creasca cu 1-2 echipe la fiecare categorie, pâna la completarea esaloanelor conform programarii centrale.
In acelas timp, Clubul Sportiv Scolar --- Cluj, evaluat grupare de gradul 2 (fara baza sportiva proprie etc.) va trebui sa prezinte în competitie, în plus de ce are acum, o echipa de juniori (si daca a avut o grupa închegata de J3 aceasta va fi obligatoriu de J2), plus o echipa de copii (presupunând ca ar avea acum esalonul complet noile echipe ar trebui sa dubleze la categoriile inferioare, adica sa aibe doua echipe de J4 etc.).
Aceiasi situatie s-ar putea adapta si la Baia Mare, ca si la Arad etc.
Imi permit sa continui cu particularizarea actiunii la Cluj , astfel: Responsabil de dezvoltare, dupa mine, poate fi Petrica Motrescu, capacitate notorie, capabil sa mobilizeze factorii locali, sportivi si civici, pentru îndeplinirea programului. Dupa disponibilitati, un suport moral serios cu siguranta ca va fi si din partea lui Mircea Rusu. Vor divulga si vor mobiliza gruparile pentru sustinerea ampla a celor doua campanii din primavara urmatoare, vor mijloci cu diplomatie patrunderea rugbyului în scolile ce au fost nominalizate de cluburi ca acesibile.
In plus, Universitatea în virtutea obligatiei ca din editia 2008/2009 sa prezinte echipa de tineret în competitia nationala, va lua masurile în consecinta.
Si asta nu va fi decât un imbold benific pentru rugbyului local si cel national.

2. Cine se va „bate” pentru ca acest proiect sa fie sustinut în biroul federal, ca acesta sa fie statuat ca obiectiv prioritar? Acest statut, fara îndoiala, ar modifica situatia benevola de acum, determinând prin exigente cadrul organizatoric si metodologic în care se va desfasura activitatea.
A fost o întrebare a ce a ridicat amicul (!).
Eu nu mai raspund aici. Si asta pentru ca toata lumea ar trebui sa fie convinsa de necesitatea unei campanii dirijate a problemei dezvoltarii perspectivei rugbyului nostru.

Daca problema actionarii gruparilor în sensul de amplificare a activitatii de copii si juniori nu este deloc usoara, fiind si multe dificultati de ordin material, fara îndoiala si mai dificila este complexitatea procesului ce trebuie elaborat si implementat de activul frr. Reamintesc în mare acesta ampla operatie se refera la evaluarea reala a posibilitatilor gruparilor în sustinerea proiectului; la creiarea indrumatorului organizatoric si metodologic pentru desfasurarea actiunilor; la mobilizarea tuturor unitatilor din teritoriu.

Timpul de 4 luni pâna la debutul campaniilor de atragere a viitorilor jucatori/aprilie 2007 („un jucator tânar pentru rugbyul nostru” si „rugbyul în scoala - mijloc de educatie si divertisment” ) este foarte scurt, pentru a tergiversa lucrarile si, în acelas timp, suficient de lung, pentru a pregati convenabil actiunile.

Cred, draga amice, ca am lamurit mai bine chestiunile decât am facut-o în convorbirea noastra precipitata.

Cu tot gândul bun pentru rugbyul nostru,
Vasile Constantin-Mao


PS. Pentru Marian Burlacu
Ieri , când am fost si putin trist (pe ralatia rugby, bineînteles), mi-ai facut o mare placere, pentru care îti multumesc mult. In primul rând mi-ai amintit de persoane dragi, Doamna Rugby si Titi Udrea. Amintirea Marianei (Dumnezeu sa o odihneasca în pace) mi-e bine venita acum când se vorbeste ca antrenorii sunt tot mai putin dedicati în aspra batalie ce trebuie sa o duca, zi de zi, profesional. Si Mariana a fost un om exemplar, a fost teribila.
In al doiea rând, mi-ai amintit de niste rezultate ale CSS Locomotiva si tin sa corectez: din cele 11 titluri obtinute în primii 15 ani de activitate cât m-am ocupat de clubul ce l-am înfiintat, numai 8 au fost consecutive (1977-1984), între celelalte s-au intercalat CSS 2 Constanta (3 ori) si CSS Steaua (1); pe lânga titlurile de campioni, remarcabile au fost si cele 4 de vicecampioni obtinute în aceias perioada.

Despre un proiect de dezvoltare si ceva apeluri

In saptamâna ce a trecut, atât de agitata de preocupari pentru echipa noastra nationala, am lansat o propunere de program pentru amplificarea activitatii de copii si juniori. Banuiesc ca atentia, atât a membrilor grupului cât si a oficialilor federali, a fost captata de evenimentele amintite si de aceea propunere a trecut neobservata, dovada lipsa oricarui semn sau simplu comentariu, sau chiar de evaluare a viabilitatii programului.
Pentru aceasta revin cu câteva precizari la aspectele importante spre care am adresat acea propunere-program.
Acestea sunt orientate în trei directii ce vizeaza:
Masuri de consolidarea în perspectiva a tuturor gruparilor de rugby din tara noastra si sugeram:
Evaluarea potentialului material si metodologic si dimensionarea activitatii în perspectiva;
Reorganizarea administrativa si metodologica în vederea amplificarii activitatiilor sociale si sportive;
Orientarea manageriala si ajutorul metodologic din partea frr pentru sustinerea diferitelor actiuni si în special cea de amplificare a activitatii la nivel de copii si juniori.
Dezvoltarea activitatii de copii si juniori, amplu dimensionata si orientata pentru revitalizarea întregii activitati rugbystice. In perspectiva imediata am prevazut doua actiuni generale considerate aplicabile la nivel national, astfel:
Campania „un jucator tânar pentru rugbyul nostru”, actiune la care trebuiesc mobilizati toti jucatorii, organizatorii si simpatizantii acestui sport;
Intrarea larga în mediul scolar prin actiunea „rugbyul - mijloc ideal de educatie si divertisment” .
Largirea corpului de tehnicieni si reconsidererea profesiei de antrenor de rugby, astfel:
Largirea prin atragerea unui numar corespunzator de monitori-educatori si organizatori de grup, ce vor sustine în mare instruirea actiunilor mentionate;
Restabilirea pentru antrenorii de copii si juniori a obligatiilor profesionale (echipe, nr. sportivi, volum si calitate de instruire); Reconsiderarea salariala, apreciata la volumul de activitate si conditiile speciale de desfasurare (total diferit de alte sporturi), si care sa faca din aceasta o profesiune tentanta.
Programul propus este orientat pe cele doua actiuni, de atragere a copiilor si juniorilor. Am apreciat începerea actiunilor în luna aprilie 2007 si asta din motive întemeiate (perioada cu mai mare disponibilitate din partea copiilor). Pentru pregatirea tuturor obiectivelor enuntate mai sus am considerat absolut necesar din partea activului frr urmatoarele demersuri:
Aprobarea pentru dezvoltarea activitatii de copii si juniori a calitatii de obiectiv prioritar;
Elaborarea unei strategii ferme de actionare, cu stabilirea reperelor, responsabilitatilor , termenelor etc.
Creiarea cadrului stimulant-mobilizat or si obligatoriu, cum si pregatirea-dotarea gruparilor cu mijloacele metodice adecvate.
Timpul relativ scurt (4 luni) pentru aceasta ampla operatie de reorganizare teritoriala si declansare a unor actiuni ample de animare a activitatii impune tratarea urgenta a subiectului aceasta însemnând, bineînteles, complectarea si perfectionarea metodologica si manageriala a proiectului.

Stiu, procesul este amplu, dificultatile în teren sunt imense, dar impulsul pentru restructurarea activitatii este imperios.
FRR ar fi pusa în situatia de a dovedi capacitatea de liderare a întregii activitati si, pe lânga ajutorul material (poate în perspectiva mai amplu dimensionat) , trebui sa se impuna din punct de vedere organizator.

Imi permit sa nominalizaz apelul pentru o mai atenta apreciere a acestei propuneri de program, cum si evaluarea necesitatii si a posibilitatilor de aplicare. Astfel:
Domnului Octavian Morariu: Banuiesc multitudinea si asperitatile preocuparilor cu care va confruntati în sportul românesc. Stiu însa ca rugbyul este si va fi pentru d-stra „copilul drag”. Transmiteti si sustineti forului federal o parte din elanul si frontalitatea ce va caracterizeaza în atacarea problemelor spinoase.
Domnului George Straton: Va rog sa treceti peste pornirile mele revolutioniste (si asta v-ar fi, cred eu, mai usor daca m-ati considera ca fac parte cu trup si suflet chiar din rugbyul nostru), si sa apreciati cât de important ar fi pentru activitate un moment de început al unui proces amplu de recuperare a deteriorarilor produse de conjuncturi potrivnice.
Domnului Daniel Mitrea: Ai propus cu mult calm si cu discernamânt sa lucram în echipa. Considera-ma un umil si credincios slujitor al rugbyului nostru. Si totusi asta nu ma împidica sa-ti spun ca dublarea ca interpret în atâtea actiuni pe D-l Antonin îti diminueaza capacitatea tehnica ce o ai, cum si responsabilitatea fata de activitatea de baza. Ma gândesc numai cât de multa treaba ai avea în implementarea acestui proiect fie în formarea sutelor de monitori-educatori, fie în promovarea unei metodologi de atragere si initiere a tinerilor etc. etc.
As mai putea sa adresez apeluri:
- comisiilor federale, ca le-a sosit timpul sa-si dovedeasca capacitatea creatoare si stimulanta în rugbyul nostru, si sunt atâtea de facut la acest proiect;
- conducatorilor de cluburi si sectii, sa iasa din rutina si sa-si dovedeasca capacitatea mobilizatoare pentru cei din jur, sa-si înobileze terenurile si vestiarele cu sutele de copii si tineri;
- D-lui Director Ion Toca si lui Nicolae Manolache, care îsi vad cu toata dedicatia de propria gradina, întelegând, sau nu, ca bogata dumnealor experienta ar putea fi decisiva în situatia generalizarii la miscare noastra rugbystica (unul referitor la implementarea rugbyului în scoala, celalalt si ca presedinte al Comisiei de Copii si Juniori);
- colegilor antrenori, de a da rugbyului toata harnicia, toata sclipirea de orgoliu, tot ce are mai bun si cald în fiinta lor, carora le garantez trairea unor mari satisfactii de ce-a ramas în urma lor;
- jucatorilor, beneficiari morali ai unui fenomen de viata unic, ce sta în puterea si întelegerea lor sa-l faca mai bogat, legându-si si mai intim preocuparile de înfrumusetarea acestuia, atragând si preocupându-se cu noii practicanti;
- simplilor simpatizanti (parinti, rude ale jucatorilor sau fosti jucatori), puteti fi piese de baza active în promovarea rugbyului acompaniindu- l de aproape, cu placere si întelegere; acel copil sau tânar ce-l veti convinge pentru rugby este un imens aport si un gest cu o semnificatie enorma de ce poate face lumea rugbyului nostru, strâns unita.

Cu tot gândul bun pentru rugbyul nostru,
Vasile Constantin-Mao