Antrenorii (8)

Cu acest material termin lunga expunere despre tenicienii rugbyului nostru.

Mentionez, o parte din datele biografice si de curiculum sportiv ale celor prezentati le-am luat din Enciclopedia Sportului – cap. „rugby” în autoria d-lui Mihai Cojocaru. Mare parte din date le-am cules din izvoare incomplete sau pur si simplu din memorie fapt ce ar fi putut atrage omisiuni si inadvertente pentru care îmi cer scuzele de rigoare. In plus, repet invitatia celor ce au ceva de adus la completarea portretelor respective.

Va prezint în continuare fragmente din capitolul rezervat evaluarii contributiei internationalilor (jucatori si antrenori) la palmaresul rugbyului nostru, limitat, bine înteles, la tehnicieni. Astfel:

:::::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: :::::::

2.4. Tabloul de aur al ultimilor 50 de ani (1955-2005)

290 jocuri - 159 victorii - 9 egaluri - 122 înfrângeri - 6008 p. marcate - 5190 p. primite:

acesta este bilantul palmaresului international al echipei noastre nationale din toate timpurile, pâna la finalul anului 2005. Fara îndoiala este o zestre valoroasa atât prin numarul disputelor cât si prin valoarea rezultatelor. Demn de remarcat este faptul ca printre adversarii nostri au fost toti “titanii” rugbyului mondial, de multe ori impresionati de competitivitatea reprezentativei române.

Ideea de a aduna în câteva pagini toate marile rezultate ale rugbyului nostru si toti vrednicii luptatori pentru onoarea acestuia mi-a fost determinata de totala admiratie si gratitudine ce o datorez acestora. Aceasta ampla revelare a maretelor performante, de echipa si individuale, mi-a mai fost inspirata si de o „grija” a noastra, românesca, de a minimaliza extraordinarele evolutii ale rugbystilor nostri, uitându-se prea repede miraculoasele strafulgerari de geniu si talent, de devotiune si patriotism. Nu a existat (si nu exista), în federatie si nici în cluburi, o preocupare anume de a creia din aceste adevarate bravuri, motive de mare mândrie si aspiratie pentru generatiile tinere. Astfel, trecem pe lânga titani ai rugbyului nostru fara sã ne scoatem palaria, asa cum s-ar cuveni; mai mult s-au creat false mituri iar jurnalistii tineri, necunoscatori direct ai acestei epopei, slavesc, uneori, evenimente sau personaje mai putin semnificante. La umbra acestei ignorari, usor, marile noastre somitati rugbystice au fost marginalizate, încet-încet sportul nostru fiind saracit de aura ce acestia o aduceau, dar si de prestanta si bogata lor experienta.

Am ales sa fac omagiul merituosilor nostri internationali prin:

• prezentarea echipelor reprezentative si antrenorilor acestora de la jocuri celebre;
• întocmirea unui clasament obiectivizat pe contributia jucatorilor si antrenorilor la palmaresul rugbyului nostru.

:::::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: :::::::::

Evaluarea antrenorilor nationalei noastre

în jocurile test

Nº	Antrenorul	J	A.p	A.s	V	E	Î	V %	M.V.	P-te
1	Valeriu Irimescu	70	68	2	50	3	17	71,4	10	39,0
2	Theodor Radulescu	62	26	36	42	3	19	67,7	8	34,5
3	Petre Cosmanescu	45	14	31	27	2	15	60,0	6	33,0
4	Nicolae Padureanu	31	28	3	24	3	4	77,4	4	23,5
5	D.tru-Titi Ionescu	17	12	5	13	-	4	76,4	2	10,0
6	D-tru Manoileanu	17	0	16	12	2	3	70,0	1	9,0
7	Alex. Teofilovici	17	0	17	13	-	4	76,4	2	7,7
8	Florin Popovici	9	0	9	6	-	3	66,6	1	6,2
9	Alex. Palosanu	8	0	8	7	-	1	87,5	1	5,5
10	Viorel Morariu	10	10	0	5	1	4	50,0	-	3,0
11	Gheorghe Nica	6	0	6	3	-	3	50,0	1	2,7
12	Mihai Naca	20	7	13	11	-	9	55,0	-	2,5
13	Adrian Mateescu	5	0	5	3	-	2	60,0	-	2,5
14	G. Pârcalabescu	3	3	0	3	-	-	100	-	2,0
15	Rada Tyrnacsev	11	0	11	8	-	3	72,7	-	1,7
16	Radu Demian	4	4	0	2	-	2	50,0	-	1,5
17	Constantin Vlad	6	0	6	4	-	2	66,6	-	1,2
18	Eduard Suciu	6	6	0	4	-	2	66,6	-	-0,5
19	Ion Tutuianu	10	0	10	6	-	4	60,0	-	-1,0
20	Peter Ianusevici	9	7	2	3	-	6	33,3	-	-4,2
21	Alexandru Achim	9	0	9	3	-	6	33,3	-	-4,7
22	Hari Dumitras	27	0	27	12	-	15	44,4	-	-6,0
23	Constantin Fugigi	32	0	32	11	-	21	31,2	-	-8,5
24	Mircea Paraschiv	64	48	16	21	-	43	32,8	-	-35

Legenda:

J : jocuri test I: înfrânageri

Ap: antrenor principal V%: raport victorii

As: antrenor secund MV: mari victorii (Fr., T.G., Sc., >It. +

E : egaluri egal deplas.Fr., NZ.-U23, Ir.)

V : victorii P-te: puncte cumulate

Nota:

Punctajul a rezultat prin aplicarea unui criteriu de evaluare propriu stabilit si aplicat riguros tuturor internationalilor (antrenori si jucatori în evaluarea generala) în care variabilele au fost: calitatea - jucator sau antrenor; antrenor principal sau secund; numarul de participari la jocuri test; victorii sau înfrângeri; locul de disputare - acasa sau în deplasare; valoarea adversarilor - slaba, egala sau super potenta; amplitudinea rezultatelor – normale, dilatate sau extrem de disproportionate.

Din jocul acestor variabile rezulta la prima vedere discrepante, în sensul ca la numar egal de jocuri si victorii punctajul este diferit. A fost suficient ca un jucator/antrenor sa aibe o victorie în deplasare la o echipa superpotenta (Franta, T.Galilor, Scotia) si altul sa aibe o victorie acasa la RDGermana , Polonia etc. ca rezultatul sa fie diferit, cum de altfel mult diferita a fost si performanta respectiva.

:::::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: :::::::::

Mentionez ca aceeasi evaluare am facut-o si pentru jucatori, fiind multe cazuri în „tabloul de onoare al rugbyului românesc” ce au cumulat puncte în ambele ipostaze: jucator si antrenor, de aici si referirea din primul comentariu ce urmeaza.

:::::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: :::::::::

Scurt comentariu (la evaluarea antrenorilor):

· consider ca am facut un act de justitie fata de acesti mari faurari pe care rugbyul nostru i-a avut, adesea uitati sau desconsiderati; situarea majoritatii în tabloul de onoare al rugbyului românesc este recompensa capacitatii si probitatii profesionale a tehnicienilor nostri care în cele mai multe cazuri, fie la cluburi fie la nationala, au valorificat la maximum disponibilitatile jucatorilor, prestigiind palmaresul rugbyului românsc;

· au fost evaluati numai antrenorii români care au pregatit si asistat echipa nationala la jocurile-test; nu au fost evaluati cinci tehnicieni (Ar.Vogel, V.Vardela, D.Mihalache, G.Sava si V.Nastase) pentru participare limitata sau neclar definita;

· primul loc în clasamentul antrenorilor a revenit lui Valeriu Irimescu, ca si în tabloul general (102 jocuri, cu 71 victorii). Acesta este sustinut de o lista lunga de victorii (50) dintre care multe au dat faima si aura rugbyului nostru; împreuna cu un alt veritabil strateg, Nicolae Padureanu (24 victorii), a îndeplinit în mare parte calitatea de selectioner si de antrenor principal;

· pe locrile 2 si 3 sau plasat Theodor Radulescu (42 victorii) si Petre Cosmanescu (27 victorii) tehnicieni de mare anvergura ce au propulsat potentele rugbyului românesc în zona elitei mondiale, înscriind pagini de aur, cu multa glorie în palmares;

· dintre marii nostri jucatori: V.Morariu, R.Chiriac, I.Tutuianu, R.Demian, P.Ianusevici, M.Paraschiv, H.Dumitras, C.Fugigi si altii au avut, ca antrenori ai echipei nationale, sansa de a creste bogata si excelenta lor zestre cucerita ca jucatori, lucru care nu s-a dovedit chiar usor; odata în plus, performantele antrenorilor plasati pe primele pozitii se dovedesc coplesitoare prin amploarea elocventei lor si demonstreaza în acelasi timp potentialul profesional remarcabil al antrenorilor nostri în anumite etape.

In concluzie:

Am dorit acest sub capitol un cumul de admiratie si elogiu la trecutul glorios al rugbyului nostru, tuturor acelor bravi promotori si antrenori ai jocului cu balonul oval, miilor de jucatori care au crezut si s-au format în splendida ambianta a acestuia, marilor nostri internationali care, cu abnegatie si talent, au luptat pentru cinstirea tricolorului si a frunzei de stejar.

Mai doresc deasemeni acest remember glorios un imbold pentru toate generatiile tinere spre aspiratii cât mai înalte, la dedicatia, devotiunea si patriotismul cei înnobilau pe vrednicii lor antecesori.

:::::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: :::::::::

Nu îmi ramâne decât sa va multumesc pentru atentia, pe care poate am reusit sa v-o trezesc, prin prezentarea detaliata a acestui subiect.

Vasile Constantin-Mao

Un repros meritat

“Crezi ca este normal ca in mijlocul Bucurestiului o super echipa mondiala sa-si faca laborioasa pregatire de competitie si pe margine sa nu fie nici-un antrenor al rugbyului nostru?” (exceptie au facut cei 2-3 tehniceni federali).

Este intrebarea ce mi s-a pus chiar acum in perioada cand am dedicat o campanie in extenso de prezentare a marilor nostri tehnicieni si a problematicii acestei profesiuni. Am primit intrebarea ca un veritabil repros pe care mi-l si asum, eu care pledez puternic pentru tratarea si ridicarea acestei profesiuni, destul de minimalizata si neapreciata, injustitata uneori etc., la nivelul marelui aport ce-l are in impulsionarea rugbyului nostru.

Si intradevar am simtit o mare jena la ignoranta colegilor mei, iaca neinteresati in a descifra pe viu cat mai multe din secretele acestor titani.

Mi-am reamintit cum in doua ocazii am acompaniat de aproape N.Zeelanda/1981 si Anglia – seniori si tineret/1989, aflate in turnee, curios sa aflu ce fac acesti mari jucatori mai mult decat noi. Ei bine, observand si studiind mijloace si comportamente am avut adevarate revelatii profesionale, ce negresit mi-au influentat activitatea.

Indiferenta de acum nu este un accident, pentru ca si o reuniune, ce a avut cu putin timp in urma loc, cu marele tehnician englez Andy Robinson a fost tratata de cei cativa antrenori participanti cu un plictis penibil, cum si declaratii ca “acele subtilitati metodologice de care s-a vorbit le stiam de mult”. Si asta in timp ce pregatirea la toate nivelele este cum este, iar jocurile noastre o parodie, chiar si la cel mai inalt nivel (va reamintiti apostrofarea unui conducator de club la o semifinala recenta: “ce jucati voi nu este rugby”!)

Fara discutie imi este jena intradevar de opacitatea, suficienta si lipsa ambitiei de perfectionare profesionala, stare care tine de individ, de propriile aspiratiile in delicata munca de invatare si perfectionare a unui joc atat de complex (grav ca aceasta nota priveste intregul corp tehnic), dar si de capacitatea de liderare si orientare, de exigente in comportament si in rezultate practice ale acestora. Cu siguranta numarul limitat de antrenori, deci lipsa concurentei, poate constitui o cauza. Treaba multa si grea, fara indoiala, la care poate ca era timpul ca academia de rugby sa-si fi pus deja amprenta.

In fine, sper ca nu pe aceiasi pozitie au fost surprinse si alte organisme, ma gandesc in special la comisia tehnica, care ar fi trebuit sa studieze si sa analizeze pe toate partile elemente precum: miloacele-exercitii le folosite, gestiunea efortului in diferitele antrenamente si in partile acestuia, organizarea jocului in antrenament, tinuta si interventiile antrenorului, atitudini si comportamente, etc. etc., chestiuni care ar trebui cat de cat sa ajunga si in practica noastra.
Mai este o saptamana in fata pe care nu trebuie sa o pierdem tot asa.

Vasile Constantin-Mao

Dragi amici,

Cu toate ca aveam pregatita ultima secventa din serialul “antrenorii” cu care v-am retinut atentia in ultimul timp, am revazut un material dat pe acest site la 24.02.2007, despre pregatirea la contacte si placaje. Gasesc ca suprapus pe impresiile proaspete, si nu tocmai avantajoase noua, de la recenta inclestare cu un stil de instruire avansat, respectivul material poate va destepta mai multa consideratie. Ca de altfel la mai toate temele ce le-am abordat pe acest site (pe care, vrand-nevrand, le-ati primit si care poate in folosul rugbyului nostru ar fi meritat o dezbatere lamuritoare stiind cata experienta, maturitate si dedicatie rugbystica este adunata in pretiosul nostru grup_rugby_stiri) astept interventia d-stra. Mai ales ca este vorba si de un aspect al metodologiei de instruire, important pentru intreaga noastra activitate rugbystica, iar din cate am observat protectia la contacte chiar la antrenamentele internationalilor nostri este element de baza..
Astept, chiar va implor sa interveniti, pro sau contra, oricum benefic pentru o tema ce ne doare, si la propriu si la figurat.
Iata materialul, redat exect cum l-am publicat.

:::::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: :::::
Despre un aspect al pregatirii specializate
Pista de cauciucuri si materialele protectoare la contacte
Recent, un amic mi-a povestit impresiile dupa o vizita in Africa de Sud, unde a avut ocazia sa asiste la antrenamentele unei echipe de rugby. A fost puternic impresionat de lumea multa si viata sociala ce se desfasura la stadion pe langa antrenament. Familii intregi, persoane de toate varstele si categoriile, aveau pe langa antrenamentul echipei de rugby clipa de ragaz si deconectare cotidiana.
Apoi, pe langa alte detalii din desfasurarea antrenamentului, a fost impresionat de lucrul ce jucatorii l-au facut la pista de cauciucuri (!).
Amintesc mai tinerilor in rugby ca prin anii ´60-´70 aproape toate terenurile noastre de rugby aveau montate si o asemenea pista. Bine dozata rezistenta acestora, dupa calitatea si marimea pneurilor, numarul si imbinarea acestora, pista constituia un bun si stimulant mijloc de a-ti experimenta forta si decizia la contacte. Am apucat sa lucrez la acest gen de pista, ce combinat cu receptia si pasarea balonului pe contact producea o buna solicitare a jucatorilor. Apoi, cu toate ca nu necesita cine stie ce investitie (pneurile fiind uzate), usor, usor s-au desafectat de peste tot. Iata insa ca in lume se mai folosesc mijloace “arhaice” dar care actioneaza la un obiectiv important: rezistenta si decizia jucatorilor in contacte.
Intre timp au aparut alte materiale moderne de antrenament cum ar fi si sacii si costumele protectoare de placaj, precum si scuturile de contact. Consider bine venita utilizarea acestora, mai ales pentru o variatie a mijloacelor de exercitare, pentru capacitarea tinerilor la decizia in contacte sau chiar la o grupa performanta pentru protectia jucatorilor la un antrenament tactic inainte de joc. Dar substituirea in mare parte a antrenamentului de placaje si contacte la adversar real, prin utilizarea acestui material ce atenueaza impactul, constituie un mare prejudiciu, fie la tehnica de executie, fie la insasi otelirea fizica si psihica in acest efort, atat de important pentru atac cum si pentru aparare.
Spre exemplu exersarea placajului la sacii respectivi nu are nimic din executia tehnica propriu zisa, unde atacantul la oricare procedeu (fata, spate sau lateral) este in miscare, determinandu- i aparatorului cu totul alta structura a procedeului (de marcaj si la placajul propriu zis). Merg mai departe si afirm ca este chiar o greseala sa lucrezi excesiv si sa zici ca inveti sau perfectionezi placajul prin exercitii la saci.
Am vazut o grupa de 22-24 juniori lucrand cu doi saci si patru scuturi. In timp ce un jucator executa un placaj si doua contacte ceilalti asezati in doua siruri asteptau sa le vina randul (fiecare avea zece coechipeieri in fata). Ma gandeam ca fara acel "ajutor", sa zicem modernizat, jucatori in formatie de perechi in acelas timp, in care le venea randul sa faca o data parcursul tehnic respectiv, ar fi facut 5-6 placaje si 8-10 contacte. Castigul, si de densitate al lucrului si de realitatea situatiei, e usor de constatat unde era.
Si apoi, este o lege a perfectionarii tehnicii sportive, pe care n-o poate schimba nimic vreodata si anume “exercitarea in conditii cat mai apropiate jocului este sfanta”. Ne mai miram apoi de ratarile puerile de placaje sau de fragilitatea contactelor observata adeseori la urmasii "marilor zimbrii” ce disperau altadata adversarii cu placajele lor naucitoare si ii demolau la gramezi ordonate.
:::::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: :::::

Pe curand si va salut calduros

Vasile Constantin-Mao

Ganduri, ganduri....

Aseara, dupa joc, cu toate ca nu am fost cine stie ce surprins de rezultat, la tentativa unui amic, sunt sigur coplesit de amaraciune, de a conversa ceva la tema, pe instantaneu la Skype , am incheiat scurt “nu pot sa spun nimic” si i-am urat noapte buna. Clar, eram destul de indispus si trist. Imi cer scuze draga amice pentru oarece nedelicatete, dar asa eram, si eu ca multi altii.

Ce pot sa spun acum sunt urmatoarele:
Vazand cum joaca rugbyul altii, si daca nu mi-ar cam fi trecut timpul, iubindu-l cu adevarat, n-as mai sta o clipa sa ma minunez ca prostul si nici n-as vorbi singur de ce cred la chestiune, as face ceva, ceva ce mi-ar intari demnitatea si mi-ar linisti constiinta: m-as duce intr-o scoala cu doua-trei baloane, as convinge dascalii de aici ca rugbyul este un colateral educativ excelent la misiunea lor si as bucura copiii cu frumusetea jocului. Cu perseverenta, cu tact pedagogic si multa sudoare as trai multumit bucuria ca am facut ceva pentru copii si pentru rugby. Si poate peste ani din dedicatia mea generoasa va apare un jucator talentat pentru rugbyul de performanta cu care sa ma mandresc la nesfarsit.
As pastra si speranta ca prin treaba mea (sau a oricarui harnic in realitate: Lache, Dir. Toca, profesorul de franceza de la Campia Turzii etc) voi convinge diriguitorii rugbyului ca segmentul scolar este cel salvator si in consecinta aici trebuie concentrate toate capacitatile si resursele.

Apoi, ca fiinta rationala, si mai socotit decat cu propria-mi soarta, fiind vorba de soarta gloriosului rugby romanesc, as gandi de unde diferenta intre 21-8 din 1995 acasa la echipa ce avea sa devina campioana mondiala si 61-7 de acum, cu rezervele pe batatura noastra. As gasi ca pe langa restrangerea si subtierea activitatii de la noi la toate sectoarele, diferenta este din mentalitate si instruire. Noi am ramas pe loc si strainii s-au dus in fata.

Ce cred eu ca ar trebui sa facem?
Fara a mai sta o clipa, un minut macar, pe ganduri si iesind dintr-o neinteleasa “catalepsie”, cu orice sacrificiu, ar trebui trecut la reformarea a tot ce trebuie reformat (am evitat cuvantul revolutionat) , astfel:
- restructurarea si remodelarea la cerintele rugbyului modern a intregii structuri teritoriale: cluburi si sectii, insemnand largirea si completare functionalitatii si impunerea unei metodologii de instruire adecvata;
- largirea activitatii la nivel de copii si juniori, ce trebuie sa devina obiectiv prioritar al frr.
- largirea si perfectionarea corpului de tehnicieni, pentru segmentul de performanta, dar mai ales pentru sustinerea unor proiecte ample de dezvoltare a rugbyului scolar.

Stiu, sunt unii care mai zic: “uite domnule, tara moare si baba se piaptana”, dar ne avansarea, nu in fapt, dar nici macar in schite de proiect, la actualizarea acestor elemente esentiale, sacrificand majoritatea resurselor si polarizand toate potentialitatile pentru activitatea de reprezentare internationala (pe considerentul ca asta impune forurilor internationale si atrage sustinerea finaciara), ce mai putem spune la bataile umilitoare pe care le luam (!).

Sunt convins ca nu manifestarea de ieri exprima posibila valoare a reprezentativei noastre. Trebuie vazut acel ceva ce limiteaza randamentul de joc (pregatirea de baza, organizarea jocului, concentrare si mobilizare psihica etc.), ce face sa nu functioneze toate disponibilitatile jucatorilor la intreaga capacitate.
Sper increzator in mobilizarea rapida a reprezentantilor nostri si ocaziile ne sunt la indemana. Din toata inima mult succes.

Vasile Constantin-Mao

Turneul IRB Nations Cup – amplul examen al rugbyului nostru

In preludiul apropiatului turneu final al Cupei Mondiale toate viitoarele competitoare sunt in febra marilor acumulari. Atenti la rezultatele jocurilor, uneori surprinsi de dimensiunea lor, le cantarim nerabdatori, sa vedem cum, adevarate batalioane de tehnicieni pregatesc strategii pentru marele festin al rugbyului mondial.

Rugbyului nostru i s-a oferit o sansa excelenta de afirmare prin organizarea in premiera a unui turneu de seniori, si inca de o asemenea valoare. Federatia noastra isi mai probase anterior (in anii 1973 si 1995) calitatile de buna gazda prin organizarea mega-turneelor FIRA/CM ale juniorilor U19.

Deja din plecare, pentru noua fata a vechiului leagan al rugbyului nostru (Terenul de la Sosea ), federatia merita cu prisosinta consideratie si felicitari.

Marile obligatii de gazduire si organizare a turneului, pe de o parte, si de reprezentare sportiva, pe de alta parte, sustinute cu inzecite eforturi si dedicatie totala din partea celor implicati, finalizate la standarde internationale, trebuie sa dea rugbyului nostru girul de competenta si competitivitate.

Fara discutie, adunarea intregii noastre lumi rugbystice la sentimentul de mandrie nationala si bucuria marelui eveniment trebuie sa fie un pas in fata la consolidarea spiritului nostru rugbystic.

Urez din toata inima tuturor – conducatori, organizatori, tehnicieni si jucatori - mult succes in dificilul examen.

Vasile Constantin-Mao

Antrenorii (7)

ION TUTUIANU (n.1939)

Isi incepe activitatea rugbystica la echipa Mao Tzedung/Vulcan sub indrumarea antrenorului Dragos Tenescu, cu care obtine si un titlul de campion national de juniori (1958). Anul urmator joaca pentru scurt timp la Metalul unde antrenor ii este Toma Moldoveanu, de unde trece apoi la Dinamo , club unde cunoaste consacrarea, atat ca jucator cat si ca antrenor. Cu Dinamo cucereste, sub conducerea tehnica a lui Titi Ionescu, doua titluri de campioni nationali (1965 si 1969), cum si acea atat de valoroasa Cupa a Campionilor Europeni (1966). Din anul 1971 pana in anul 1974 joaca la Mouleon in Franta, fiind unul din putinii nostri jucatori ce a jucat in acea perioada in occident (alaturi de V.Irimescu. P.Ciobanelu, M.Wusec si R.Demian).

Ca international, I.Tutuianu aduna 27 de selectii in echipa nationala, avand si o pretioasa victorie asupra Frantei (15-14/1968) , ce automat a conferit si titlul de campion al Europei. Este maestrul emerit al sportului.

Activitatea de antrenor o incepe in anul 1974 fiind antrenorul echipei Dinamo pana in anul 1987 cu care cucereste un titlul de campioni nationali, in anul 1982. Dupa Dinamo antreneaza pe rand echipele: Contactoare Buzau (1987-1989), cu care obtine un loc trei in campionatul national; Energia/Vulcan (1989-1991); Gloria Bucuresti (1991-1993); Metrorex (1995-1997) si Precizia Sacele (1998-2001), avand intre timp si o trecere de un an prin Franta (1994), la echipa de liga 2ª, Saumur.
In anul 1983 este distins cu titlul de antrenor emerit.

Este in repetate randuri antrenor al reprezentativelor de tineret si de seniori. La nationala de seniori functioneaza intre anii 1988-1989 si 1999-2000, ultimei perioade corespunzandu- i si primul loc in Cupa Europeana a Natiunilor la care relevanta a fost victoria importiva Georgiei realizata la Tbilisi (23-20).


MIRCEA PARASCHIV (n.1954)

Jucator - mijlocas de gramada, M.Paraschiv este international de marca a rugbyului romanesc in perioada 1975- 1988. A fost descoperit de Mariana Lucescu la SSE nr.2 Bucuresti, cu care acesta cucereste si un titlu de campioni nationali (1973). Dupa terminarea junioratului activeaza in anii 1973-1974 la Sportul Studentesc dupa care se dedica total clubului Dinamo Bucuresti. Joaca aici pana in anul 1988, avandu-l ca antrenor pe I.Tutuianu, timp in care cucereste un titlu de campioni (1982).

Debuteaza in echipa nationala in anul 1975, insumand nu mai putin de 63 de selectii; - joaca de 11 ori contra Frantei obtinand 3 victorii si tot atatea titluri de campion european (1976, 1980 si 1982); - este ani in sir capitanul echipei nationale; - participa (ca jucator-antrenor) la prima editie a Cupei Mondiale (Noua Zeelanda/1987) ; - isi aduce aportul substantial in 12 meciuri celebre ale reprezentativei noastre (criteriul important de apreciere al contributiei la prestigiul rugbyului nostru, de care poate, cu bunavointa d-stra, il voi prezenta cu alta ocazie), ocupand impreuna cu Florica Murariu primele locuri intre cei mai prodigiosi jucatori romani din toate timpurile. Pentru stralucita-i cariera sportiva este distins in anul 1982 cu titlul de maestru emerit al sportului.

Si-a aureolat marele talent, mai cu seama, cu marile rezultate obtinute in confruntari internationale si mai putin in competitiile interne (doar un titlu de campioni in 14 ani de activitate cu Dinamo, echipa ce n-a dus lipsa de jucatori de mare calibru international) .

Devine antrenor in anul 1987 iar din anul 1988 preia functia de antrenor principal la Dinamo Bucuresti ; cucereste 8 titluri de campioni nationali (1991, 1994, 1996, 1998, 2000, 2001, 2002 si 2004) si de 4 ori Cupa Romaniei; in sezonul 1996/97 ocupa locul 3 in competitia “Conferinta Europeana”, invingand echipele britanice Bridgent-Bristol si Treorchy. Pentru un an de zile renunta sa mai antreneze, dar revine pe banca tehnica, tocmai bine sa castige ultimul sau titlu de campioni nationali (2004), in defavoarea Stelei, ce in acea editie era principala pretendenta.
Din pacate bogatei salbe de titluri nationale ii corespund grele infrangeri ale echipei sale in competitiile europene: 12-86 si 0-151(!) cu Sarances (campioana Angliei), 7-80 si 3-116 cu Olimpic Castres (Franta) etc.

Este antrenor la echipa nationala de tineret in perioada 1988-1994, cum si a reprezentativei de “rugby seven’s” cu care participa la cateva mari turnee mondiale: Hong Kong (1991 si 1992) si Dubai.
Debuteaza ca antrenor la reprezentativa nationala chiar din anul 1987 cand la Cupa Mondiala , impreuna cu Gh.Dumitru, este jucator-antrenor, adjunct al “principalului” Mihai Naca. Din anul 1994-2001 devine, cu anumite intermitente, antrenorul principal al echipei nationale. In aceasta calitate participa la alte doua turnee ale CM pentru care si-a adus si contributia la calificarea echipei; dificultatea competitiei mondiale insa nu este depasita, ramanand ca drept satisfactii: o victorie la SUA (27-25/1999) si un joc bun cu rezultat foarte strans in editia 1995, chiar cu viitoarea campioana mondiala: Africa de Sud (8-21).
In anul 1996 obtine titlul de antrenor emerit.

Pe langa alte victorii la obisnuitele noastre invinse, in contul lui Mircea Paraschiv, din pacate, istoria retine o lista lunga de contra-performante ce a marcat grav atat palmaresul nationalei cat si aspiratiile si competitivitatea internationalilor nostri. Dintre cele mai grele 15 infrangeri ale echipei nationale din toata istoria sa, 8 (opt) il au drept responsabil tehnic pe M.Paraschiv. Dintre toate aceste esecuri, distrugatoare si trista ramane infrangerea suferita pe Twickenham la 17.11.2001 cu 0-134, rezultat ce la respectiva data constituia un record mondial pentru diferenta de puncte dintr-un joc-test.

Ramanerea lui M.Paraschiv atata timp la carma echipei nationale in ciuda tristelor evidente s-a datorat si incompetentei celor ce-l re-investeau cu o treaba peste puterile lui; acesta, dovedind o mare fragilitate in abordarea psihologiei de grup, de pregatire si prezentare in competitie a echipei, ii considera si trata practic pe toti internationalii ca pe «dinamovistii sai». Cand cei mai multi, jucand in strainatate, au refuzat tratamentul inadecvat, criza a ajuns la apogeu. In plus, adesea si-a luat si drept colaboratori in colectivul tehnic persoane ce nu-l puteau ajuta, ori fara experienta necesara, ori fara personalitate adecvata.

In anul 2004 participa ca maneger la CM de Juniori U19 din Africa de Sud.
Tanar inca la aceasta data, Mircea Paraschiv cu atata patima de rugby, si renuntand la un comportament inadecvat unui tehnician si pedagog, işi poate imbogati inca palmaresul sportiv cu atributii in folosul rugbyului nostru.


MARIANA LUCESCU (1935-1999)

Profesoara de educatie fizica si jucatoare de baschet, Mariana Lucescu devine antrenoare de rugby prin simpatie cu sotul sau care era arbitru de rugby. Fara indoiala, aparitia Marianei in lumea rugbyului nostru in anul 1963 a socat, fiind o exceptie mai ales ca acest sport atunci era eminamente barbatesc, si apoi a impresionat prin rezultatele obtinute in activitatea cu copiii si juniorii. A activat la Scoala Sportiva de Elevi/CSS nr.2 Bucuresti, selectionandu- si jucatorii din cartierul Pantelimon, unde functiona si ca profesoara la diferite scoli. Daca aparitia ei pe terenurile de rugby, cu copii “mai necajiti” a trezit mirare si admiratie, perplexa a ramas lumea rugbyului cand a cucerit primul titlul de campioni nationali de juniori (1973), mai ales ca invingea in finala o echipa multi campiona, instruita de un maestru “harsiit” in toate cele ale rugbyului (CS Scolarul/Triumf Bucuresti, antrenor Cornel Munteanu). Au mai urmat inca doua titluri nationale (1975 si 1976) cum si alte locuri fruntase in disputa juniorilor (vice campioana in 1970, 1974 si 1977).

Remarcabila era disciplina si atmosfera ce o instituia in echipa, ajutata negresit si de un sentiment froidian ce inevitabil il trezea la tinerii ei sportivi, dar mai ales prin perceptia parinteasca a problemelor acestora si caldura cu care ii inconjura. Cunoscuta, insa, ii era si firea energica, ferm si fara echivoc aplicata, mai ales cand situatia o impunea, iar daca mai avea şi ceva contondent in mana (umbrela, de exemplu) era prapad. Asa era “Doamna Rugby”, cum i se zicea, un pedagog de moda mai veche, dar cu raspunsuri educationale deosebite si bine implantata in mediul mai special din care proveneau masive generatii de ”ciocolati” si “bidirei”. Acestia, cu talentul lor deosebit, aveau sa exaspereze adversarii ce asteptau nerabdatori sa se mai termine odata.

Dupa anul 1980 a lucrat la acelasi club si cu cativa antrenori barbati, care insa, eclipsati de anvergura implicarii profesionale a sefei lor de catedra, au esuat in simplii companioni, situatie resimtita de echipa in competitia din ce in ce mai aspra. Cu tot acest ajutor, nesemnificativ este adevarat, Mariana n-a mai ajuns la culmile de care le atinsese anterior.

Pe langa titlurile spectaculoase de campioni cucerite, i-au recompensat din plin pasiunea si numarul mare de internationali proveniti din scoala ei, precum: M.Paraschiv, St.Podarascu, V.Tata, Al.Radulescu, Al.Achim, C.Merca, D.Alexandru, T.Tudose, G.Sava, I.Stroie si multi altii ce au improspatat mai ales loturile echipelor bucurestene.

In anul 2000 i se acorda titlul de antrenor emerit. Chiar si asa, post-mortem, aceasta recompensa ii face justitie Marianei pentru cutezanta, dedicatia si excelentul ei randament profesional, total ignorat de altfel la timpul cuvenit.

Sociabila si dornica de companie (nu destul de sustinuta de colegi in acest sens) isi elibera stresul in petrecerile obisnuite ale arbitrilor, pe care ii mai si anima si nu atat prin diferenta de sex, cat mai ales prin camaraderia exemplara si uneori modul franc de a-i trata pe cei mai putin atenti.

Am cunoscut-o bine, atat in calitate de colega cat si de adversara; nu mi-a cazut usor pierderea celor doua titluri disputate in finale cu echipa ei (1975 si 1976). I-am apreciat sincer acea ordine educativa ce o facea sa functioneze in echipa, in care capitanul si vice capitanul erau autoritati consimtite de ceilalti si care erau in mare parte responsabili si de disciplina de grup si, uneori, chiar de instruirea propriu zisa.

A demonstrat Mariana Lucescu, lumii rugbyului si tehnicienilor nostri, ce poate face un antrenor dedicat si perseverent intr-o grupa de tineri motivati si dornici de afirmare. Va ramane un model de om, nu numai pentru fostii ei copii si juniori, ce-i mai cinstesc din cand in cand personalitatea in «Memorialul de la Pantelimon », ci si pentru cei ce au cunoscut-o sau auzit de ea.

Va urma

Remodelarea cluburilor (3)

Buna ziua.

Ati avut putin timp si interes pentru a gandi la problema remodelarii cluburilor, ce am propus-o in interventiile anterioare? Mi-ar place sa cred ca da.

Marturisesc ca tratand acesta tema mi-am dat seama cat a fost de neglijata, neindrumata si ne exploatata in folosul rugbyului activitatea cluburilor, si nu de azi de ieri ci din totdeauna. Uitati, chestiunea cu sustragerea, de regula, a cluburilor mari, deci ale acelora care aveau o baza material-financiara mai solida si posibilitati de instruire, de la cresterea si formarea segmentului tanar, a perspectivei clubului si a rugbyului insasi !
Exceptand Dinamo in ultimii ani, Steaua cu ceva timp in urma si Farul acum vre-o 25 de ani (cu generatia lui C.Florea, Gh.Varzaru, E.Necula si altii), cluburile mari nu se vad in disputa juniorilor. Insasi faptul ca si acum avem 12 echipe de U19 pentru 22-24 de echipe de seniori spune mult despre penuria elementelor ce trebuie sa revigoreze rugbyul nostru. Nici in activitatea de propagare a rugbyului in zona, de intarirea prestigiului clubului si a radacinilor jocului in mediul social, nu s-a facut mai nimic. Nu a fost initiativa locala, dar nici imboldul si indrumarea centrala.

Cunosc reglementari, palide si inconscvente, de angajare a tuturor gruparilor in cresterea juniorilor. Si atunci cluburile mari au gasit modalitatea de a se sustrage acestei obligatii de onoare, asociindu-se cu gruparile scolare, ramanand chipurile sa le tutelze si tot ne facand absolut nimic concret.

Dintre obiectivele ce le-am enuntat legat de tema, la dimensionarea activitatii relationata cu posibilitatile gruparilor, nu pot sa evidentiez care este mai dificil de angajat, toate reclamand maximum de profesionalism si dedicatie din partea intregii lumi a rugbyului nostru. Daca, spre exemplu, operatiunea de refacere a unor organigrame operative a cluburilor, capabile in a asigura cadrul material si metodologia de dezvoltare, este ampla si dificila, ce am putea spune de stuctura piramidala a activitatii, a echipelor si grupelor din instruirea sportiva?

Iata, un club de categ.1ª, care acum are o echipa de seniori in instruire si o grupa de juniori, sa zicem, va trebui la concluzionarea programului de dezvoltare sa prezinte pe langa echipa de seniori si o echipa de tineret, plus 8-10 echipe de juniori si 12-14 grupe de copii. Inainte de a spune, stupefiati, “nu se poate, omul a inebunit complet” (si pe buna dreptate, atatea echipe de copii nu are astazi nici tot Bucurestiul! ), ascultati cateva precizari, astfel:

- In primul rand, pentru ce atatea echipe si atata copilarime?
a/ Contrar celor care cred ca o varianta viabila ar fi “echipe mai putine si de mai buna calitate” (o expresie este si centrul national de rugby), ar parea ca solutia este mai la indemana si mai economica, in lumea sportului functioneaza o lege ce nu poate fi neglijata si anume: din 6-8 practicani tineri, numai unul are de parte sa premiza performantei sportive. Astfel, dintr-un lot de 24 de tineri J3 (15-16 ani), 3-4 jucatori sunt favoriti la performanta sportiva, dar dintre acestia (din motive, in special, sociale) doar jumatate finalizeaza sansa. Deci pentru a conta pe o echipa robusta de J-U19 iti trebuie in spate cel putin 2-3 echipe de J3. Stie acest lucru oricine s-a preocupat profesional si cu interes de problema.
b/ Apoi, functia sociala a rugbyului si, deci, a cluburilor, are drept componenta de baza: punerea la indemana unei mase cat mai largi de tineri a binefacerilor formative si educative ale jocului.

- Durata proiectului este de 6-8 ani; procesul este monitorizat, sustinut metodologic de catre sectorul tehnic federal si evaluat periodic pentru a evita ezitarile; daca anual clubul, angajat serios in program, organizeaza o grupa de juniori si una-doua de copii, la sfarsitul programului este cu sarcina indeplinita.

- Din experienta, consider ca pot fi minime cheltuielile la nivel de copii si juniori mici, acestea insemnand mai ales echipament, procurat chiar de familiile practicantilor, mai ales ca si majoritatea competitiilor sunt locale.

- Se recomanda ca actiunea de selectie si organizare a grupelor de copii si juniori sa inceapa de la nivelul claselor a 5ª si a 9ª (10-11 ani si 14-15 ani), urmand la fiecare an sa se repete operatia la clasele care urmeaza la acelasi nivel.

- Tot din experienta (vezi: Liceul Aurel Vlaicu si Liceul Nº 11- actualmente Metrorex, unitati scolare pe care asiduu le-am cultivat candva) recomand: orientarea pe un liceu mare, solutie care usureaza enorm organizarea si contactul cu masa elevilor. Aici, este nevoie de: obtinerea claselor speciale, cu profil rugby (intr-un ciclu de 4 ani – clasele 9-12 – inseamna stuctura a tot atatea echipe de juniori); o competitie pe liceu cu 3-4 echipe de fiecare an ar aduce alte multe elemente in aria jocului; cata diplomatie pentru a impune jocul de rugby ca un important asociat educativ la procesul scolar si cata dedicatie pentru a inocula ideia de rugby in populatia scolara, as putea sa va spun cu alta ocazie.

- Fiecare club trebuie sa identifice 2-3-5 scoli generale in care trebuie sa dezvolte activitatea cu copiii si de unde sa-si atraga varfurile pentru clasele speciale de liceu.

- In activitatea de dezvoltare si divulgare a jocului de rugby in zona, clubul isi poate face grupari satelit, cu activitate de sine statatoare dar dependente de club, cum si nuclee scolare. Aceasta dispersare a activitatii pe grupari satelit si nuclee scolare, poate rezolva oarecum necesarul de baza sportiva pentru instruire. La aceasta s-ar putea adaoga amenajarea in acelasi scop al spatiilor disponibile (la teren sau curtile scolilor) cum si descoperirea altor spatii noi.

- Cine face instuirea si educatia sportiva la atatea echipe si atata populatie tanara?
De retinut: activitatea se dezvolta progresiv.
Se impune: identificarea persoanelor cu predispozitii pedagogice: fosti antrenori, fosti sau actuali jucatori, parinti, profesori de educatie fizica - valorosi sunt aceia dintre fostii practicanti etc. Acesti “monitori-educatori” , responsabilizati si recompensati moral, si dupa posibilitati si material, vor fi instruiti la distanta de catre sectorul tehnic frr, iar cei mai interesati si destoinici vor fi profesionalizati in decursul timpului ca antrenori.

Asa cred ca am dat ceva lamuriri asupra unei sarcini de maxima importanta pentru viitorul clubului si al rugbyului nostru, si care, prin dimensiunea procesului, ar putea inhiba orice atent binevoitor. Imi inchipui ca realizand cu maxima implicare proiectul, ce potenta de perspectiva rugbystica ar putea fi la Baia Mare , la Suceva si oriunde in alta parte.

Cu salutari turturor,
Vasile Constantin-Mao