Cursul de experti

Iata ca, bine venit, apare un plan stategic* de formare si pregatire a tehnicienilor în rugbyul nostru. Salut cu tot entuziasmul aceasta actiune si, având în vedere criza grava de antrenori si instructori, sper demararea ei practica imediata.

In acest program de formare a educatorilor un reper mi-a creiat, însa, o reala nedumerire si presupun ca nu este decât o eroare de dactilografie. Este vorba de specificarea. „Cursul (pentru educatori) va avea o durata de 6 ore si va contine atât lectii teoretice, cât si lectii practice.” Deci, un total de 3 lectii: 2 practice si una teoretica sau invers!

Daca, sa zicem, pentru o parte dintre posibilii solicitanti, profesorii de educatie fizica (ma îndoiesc ca se vor bate acestia sa devina educatori de rugby), cele 6 ore ar fi suficiente sa-i introduca în specificitatea problematicii jocului nostru, la ceilalti (jucatori si fosti jucatori, alte persoane) timpul rezervat instruirii, oricât de informala ar fi aceasta, îl consider atât de redus ca nici nu înteleg cam ce se vrea. Si asta pentru ca:

- Numai introducerea în vasta problematica a particularitatilor psiho-fizice a grupurilor la care educatorii pot activa (de la 6-7 ani pâna la 15 ani) si pe care trebuie sa le si înteleaga în dinamica activitatii, necesita o tratare riguroasa si un timp mult mai mare de studiu

- Apoi, cerintele organizatorice si pedagogice, diferit tratate pentru fiecare din cele 3-4 categorii distincte de vârsta la care acestia se vor adresa, sunt chestiuni fundamentale pentru activitate.

- Particularitatile procesului de initiere sportiva ridica cu pregnanta necesitatea de înarmare didactica a educatorilor cu mijloace de manifestare profesionala adecvata. Or aceasta ar însemna, nu sa faca ce mai stiu si ei de prin activitatea lor ci sa dispuna de metode, de mijloace si exercitii adecvate pentru fiecare categorie de practicanti.

- Educatorii trebuie sa dispuna de elemente de actionare psiho-sociala, decisive la impactul asupra profesorilor dintr-o scoala si a micutilor ce vrem sa-i atragem la cunoasterea rugbyului.

- Alte notiuni: despre cerintele selectiei sportive, ale igienei antrenamentului sportiv, reguli de colaborare cu alti factori sociali: familia, scoala etc.

Iata pentru ce consider, daca nu este vorba doar de o greseala de dactilografiere, drept infim acel timp specificat pentru instruirea unui viitor specialist, ce va opera la un nivel de vârsta în care lideranta etica si pedagogica a educatorului trebuie sa fie un magnet irezistibil în atragerea copiilor si la cucerirea sustinerii adultilor (parinti si profesori). Si asta se face si prin profilul psiho-fizic al educatorului si dexteritatea comunicarii, dar mai ales convingând, prin tot ce face, de educatia impecabila ce o desfasoara în grup. De asemeni acesta, educatorul, se poate impune si prin reponsabilitatea si griga fata de integritatea micutilor rugbysti pe care trebuie sa stie sa o asigure, stimulându-le în acelasi timp curajul, mai cu seama, prin stiinta aplicarii mijloacelor specifice unui joc de contact.

Am tinut cont si de faptul ca probabil formatorii de educatori vor avea la dispozitie o seama de structurari a tematicii respective cum si recomandari de materiale bibliografice pentru studiul individual al candidatilor.

Consider, instituirea unei clase noi profesionale, cea a educatorilor de rugby, o ocazie excelenta de initierea unei emancipari profunde a întregii noastre structuri antrenorale. Pentru aceasta îmi închipui ca recomandarile corpului tehnic federal sunt ferme si în privinta cerintelor de profil psiho-social al candidatilor, a aspiratiilor si pregatirii acestora, conditii pentru noi valente profesionale.

De asemeni, prin monitorizarea instruirii si a activitatii practice a educatorilor, prin continuarea instruirii de specialitate si informarea de la distanta (prin internet), cu implicarea celei mai atente si avizate capacitati metodologioce de care rugbyul nostru dispune (tehnicieni si comisii federale, comitete regionale), putem spera în premize reale de modernizare a instruirii de baza într-un viitor apropiat.

Vasile Constantin-Mao

PS.

1. plan strategic* : propun, ca în orice strategie adevarata, sa se jaloneze activitatea pe repere certe: numar de tehnicieni/educator i (pe cluburi, pe regiuni, total); termene/etape de desfasurare a procesului de formare; responsabilitati; evaluari; (în acest sens consider necesara pregatirea si responsabilizarea cluburilor/sectiilo r ca într-o perioada de un an sa identifice si pregateasca 3-4 educatori de rugby).

2. Sper ca adeziunea antrenorilor la aceasta actiune sa fie la nivelul importantei ei, iar participarea la acest stagiu sa fie numeroasa (4 promotii ale academiei !) si nu prea afectata de diferite actiuni de instruire (tabere, cantonamente sau turnee) si de alte obligatii familiale.

3. Revin cu declaratia de disponibilitate în a ajuta actiunea, daca se considera necesar.

Recorduri, fapte si întâmplari din rugbyul nostru (2)

Bulgaria-Româ nia 0-100

Primul rezultat mondial de 100 puncte diferenta într-un joc-test

Iata, acest record a fost românesc, realizat de nationala noastrã la 21 septembrie 1976 în jocul cu Bulgaria disputat la Burgas , în cadrul Turneului Nisipurile de Aur. S-au marcat atunci 23 de eseuri, restul de 31 de puncte marcându-se, se întelege, mai mult din transformari. Demn de mentionat este ca la acea data eseul valora 3 puncte, ceea ce da o si mai mare dimensiune rezultatului. În conditiile actuale de evaluare a eseului acel rezultat ajunge la 146 puncte!

Regret ca nu am gasit lista marcatorilor dar, cu siguranta, la acel fluviu de încercercari trebuie sa fi existat si o performanta individuala de eficacitate, demna de luat în seama.

Ca un reper de valoare al acestui rezultat am mai putea adauga ca pâna în anul 2001 recordul Angliei era de 110-0, realizat într-un joc-test cu Olanda destul de târziu, în anul 1998.

Iata echipa rezultatului record:

1. I.Bacioiu (I.Bucan). 2. M.Ortelecan, 3. O.Corneliu (I.Roman), 4. M.Ionescu, 5. R.Malancu, 6. E.Stoica, 7. Fl.Murariu, 8. Gh.Daraban, 9. M.Paraschiv (Ed.Suciu) 10. D.Alexandru, 11. P.Ianusevici, 12. Gh. Nica, 13. Gh.Varga, 14. I.Constantin (P.Motrescu) , 15. M.Bucos.
Antrenori: D.Ionescu si Al.Paloseanu

Ulterior, mult mai târziu, o alta generatie, pusa de altfel într-o situatie organizatorica necompetitiva (un evident recul valoric si lipsa unor principali titulari), a realizat un alt record mondial, dar negativ, pierzând la Londra cu Anglia la 134 puncte diferenta (0-134/2001) . Aceasta contra-performanta românesca întrecea diferenta de 128 puncte realizata la CM din 1995 la jocul Noua Zeelanda-Japonia (145-17) si avea sa reziste pâna la jocul Paruguai-Argentina din anul urmator, când s-a realizat rezultatul de 0-152. Am respirat atunci usurati ca am fost detronati de la un record mondial ce nu ne facea nici-o cinste.

RECORD MONDIAL ROMÂNESC DE SPECTATORI LA UN JOC DE RUGBY

Ei bine, aceasta reusita românesca ce avea sa stârneasca senzatie printre amatorii de recorduri, s-a realizat la Bucuresti pe Stadionul 23 August/Naþional “Lia Manoliu” la data de 18 mai 1957, cu ocazia jocului România-Franta (rezultat: 15-18). Au asistat deci la acel joc nici mai mult nici mai putin decât 95.000 de spectatori, cifra consemnata de multimea de reporteri straini uimiti de amploarea arenei pline. Acesta depasea recordul anterior (92.000 spectatori) realizat în anul 1955 pe stadionul Ellis Park din Johanesburg, la jocul Africa de Sud - Leii Britanici.

Recordul românesc avea sa dureze 43 de ani, adica pâna în anul 2000 (15 iulie), cînd la jocul Australia-Noua Zeelanda (39-35) disputat pe Stadionul Olimpic din Sidney, au asistat 109.874 persoane.

Recordul nostru a fost si cu ceva discordante, avansându-se chiar cifra de 100.000 spectatori (era practica vremurilor acelea de a umfla datele), de baza ramânând sursele franceze („La fabuleuse histoire du XV de France” de Jaques Carducci).

Dar probabil ca batalia pentru întâietate la acest capitol era sa fie controversata, având în vedere ca si recordul sud african, pe care noi l-am întrecut, a trezit dubii, obiectiile aparând de la faptul ca cifra mentionata depasea cu mult capacitatea respectivului stadionului.

Un “amanunt” organizatoric al cifrei noastre de record, este ca jocul de rugby respectiv s-a disputat în cuplaj cu un joc de fotbal, fapt ce si justifica afluenta mare de public. Important este ca dramatismul si spectaculozitatea acelui joc cu Franta a încântat si tinut cu sufletul la gura atâta lume. A fost o vreme practica organizarii marilor jocuri ale nationalei noastre în cuplaj cu cele de fotbal. Erau ocazii bune de popularizarea rugbyului, dar si de sustinerea financiara a federatiei prin cota-parte din încasari, si asta era ceva.

NOROCOASA CIFRA 15 PENTRU NATIONALA NOASTRA

15 puncte marcate de reprezentantii nostri reprezinta cifra cea mai frecventa în palmares si a fost realizata chiar în 15 jocuri-test, astfel:

§ Ne face întotdeauna mult bine reamintirea celor 8 victorii celebre la reprezentativa Frantei. In patru dintre acestea bravii nostri reprezentanti au marcat 15 puncte, astfel: 15-14/1968, 15-10/1974, 15-12/1976, dar mai ales acel incredibil 15-0/1980, cum si victoria în deplasare la Tara Galilor : 15-9/1988;

§ S-au mai realizat victorii marcând tot 15 puncte cu URSS: 15-9/1979 si 15-10/1983 si cu RDG: 15-0/1963.

§ A mai marcat nationala noastra 15 puncte, dar fara a obtine si victoria, în alte trei jocuri cu Franta: 15-18/1957, 15-26/1983 si 15-24/1995, cum si la surprinzatorul rezultat obtinut cu Anglia pe Twickenham: 15-22/1985;

§ Am fi fost tentati sa credem în norocul “implacabilei cifre” daca n-ar fi fost si esecurile cu Italia: 15-21/1982, dar mai ales cele cu insignifianta reprezentativa a Tunisiei: 15-17/1986 sau cu revelatia ultimilor ani, Potugalia: 15-16/2003 .

Va urma:

Jucatori polivalenti

Jucatori români performeri în campionate straine

Dragi amici ai rugbyului,

Sunt mâhnit ca, în ratiunea rugbystica careia ne dedicam, mai trebuie sa înghitim si mizerii !

Si iata, trec la altceva:

„Sunt trei tipuri de oameni care au noroc în viata:

Cei care vor, cei care persista si cei care stiu sa iubeasca cu adevarat.

Cu siguranta, fiecare ne regasim în unul dintre aceste grupuri.

Asa ne putem da seama ca, în afara de un mic procent de disperati, majoritatea suntem niste . . . norocosi.”

Vasile Constantin-Mao

Recorduri, fapte si întâmplari din rugbyul nostru

Dragi iubitori de rugby

Intr-o perioada de mai putine si vizibile miscari rugbystice - deh, lipsa competitiilor, îmi pastrez vie dorinta si vigoarea de a actiona pe acest site. Fac aceasta din placerea de a comunica, lucruri bine stiute despre rugbyul ce mi-a marcat profund viata, asa cum dese ori am spus, dar si cu speranta ca aceasta actiune de asociere si dezbatere rugbystica va prinde într-un fel viata, ca sa facem lumea noastra mai apropiata si mai deschisa.

Ma sperie gândul ca cineva dintre ai nostri stie ceva ce ar interesa si pe altii, sau are o experienta, cunoaste un amanunt ce poate deveni esential pentru mai bine, sau pur si simplu - ca tot omul - are opinia lui, si . . . îsi înghite perluta, nepasator sau, scuzati-ma, las. In sfârsit, asa am gândit o noua invitatie de a trai mai activ rugbyul ce ne place sa-l declaram „pasiune statornica”.

Ne-am înscris la acest site animati de dorinta de a fi mai aproape de George Balta si de a ne cunoste si uni contemporan prin rugby. Banuiesc ca o parte din cei înscrisi initial pe acest forum marcati, fara îndoiala ca noi toti, tot asa de o mare pasiune rugbystica, si-au pus obiectivul de a nu ajuta actiunea, ci dimpotriva de a o controla si tempera. Mie mi s-a spus de ce ma asociez cu cutare si cu cutare, ca uite ce-au facut si ce au dres, altora poate li s-au spus de mine, ca nu stiu ce refulari ma framânta s.a.m.d. si regretabil, usor, usor câteva voci foarte competente au cedat, disparând. Ei bine, eu sper sa-i recuperam si cu seriozitate si bun simt sa face ce ne-a animat imboldul initial. Sper ca, în special, la unele probleme de metodologie sportiva tehnicienii nostri cei mai avizati sa se manifeste public, exprimându-si stiinta si punctul de vedere. Ar fi un mare câstig pentru toata lumea.

In fine, voi initia sa va transmit, într-o noua serie de 5-6 mesaje, un alt capitol din acea carte pe care n-am reusit sa o impun la publicare. Este vorba de câteva recorduri românesti, de care cu siguranta de unele ati mai auzit sau poate altele o sa va si surprinda.

Revin cu rugamintea: cine are de adus corectii sau adaugiri o poate face, bine înteles, pentru evidentiarea adevarului si îmbogatirea cunoasterii rugbyului nostru.

Vasile Constantin-Mao

Capitolul 5

Recorduri, fapte ºi întâmplari din rugbyul nostru

5.1. Recorduri

Un lucru este sigur, nu avem noi românii bucuria de a promova cu mândrie faptele deosebite, rezultatele meritorii sau victoriile stralucitoare. Si pierderea este enorma, atât moral, în a ne considera partasi la acea mare reusita, cum si frustrarea activitatii ce se afla în spatele succesului, în mai puternica ei definire.

În acest sens as reaminti minimalizarea sau pierderea completa în neant a evidentelor istoriei rugbyului nostru, a marilor bravuri ale reprezentantilor nostri în trecut, istorioarele acelor splendide dispute cu marile echipe ale lumii, tururor acestora fiindu-le rezervata, în mare parte, uitarea.

Spun astea si vazând prin alte parti cum stiu oamenii sã-si cinsteascã eroii, ce au ei mai deosebit. As putea sa dau exemplul portughezilor, care fac din tot ce este mai acatarii “cel mai”: bun, frumos, lung, înalt etc., din Europa sau din lume, în fine motive de mândrie nationala. Nu ma refer atât la marii lor navigatori (Magelan, Vasco da Gama, Don Henrique etc.), carora le-au perpetuat memoria în statui, strazi, stabilimente comerciale, poduri etc., sau la faima lor de mari colonizatori (ai Braziliei, Angoliei, Mozambicului, Capului Verde, Macao, sute de milioane de vorbitori de limba portugheza), imense motive de lauda pentru ce au facut si fac ei în lume, vorbesc mai ales de sportivi. Marii lor campioni sunt continuu mediatizati în fel de fel de actiuni sociale, edilitare, campanii de sanatate etc.; fotbalistul Eusebio este sfânt simbol national, la fel ca fadista Amalia Rodrigues. Spre exemplu victoria naþionalei lor de rugby, prima la reprezentativa noastra si locul 1 ocupat în Cupa Europeana a Natiunilor editia 2003/2004 a fost mult popularizata, adesea reamintita. Nationala si reprezentantii federatiei au fost primiti la parlament si sarbatoriti de primul ministru, eveniment îndelung mediatizat.

Stateam si ma întrebam: „Oare când s-a întâmplat asa ceva la noi ?” Si câte motive de înalta mândrie nationala nu ne-a adus rugbyul!

Ei bine, rugbyul nostru ne-a dat pe parcursul ultimilor 50 de ani multe motive de mare mândrie, care ar fi meritat genul de prezentare si lobby-ul de care am vorbit si, cu siguranta, lumea ar fi stiut mai multe despre acest sport, impactul social la tineretul nostru, si poate chiar patrunderea în mediul scolar, ar fi fost altul decât putinul de azi.

Pe lânga maretia victoriilor si a celebritatilor sportive, cu efemeritatea lor fireasca, accentuata si mai mult de indiferenta românesca (lipsa publicatiilor, pierderi de evidente sau chiar ignorarea recuperatorilor de istorie rugbystica), o alta categorie de reusite, «mai palpabile», ce însotesc fenomenul sportiv, intereseaza mai mult si se pare ca polarizeaza atentia lumii noastre. Si este pacat, mare pacat, pentru ca primii pierzatori suntem noi.

Iata, am adunat câteva realizari si întâmplari din lumea rugbyului românesc care, alaturi de marile rezultate ale nationalei si de marile personalitati ce s-au distins din lumea acestuia, fac cinste cu prisosinta harului nostru rugbystic.

PRIMUL TIMBRU DIN LUME CU TEMATICA DE RUGBY

Povestea aceasta, facuta de unul dintre ai nostri, este asa de minunata si simbolica pentru initiativa în rezolvarea unei situatii dificile a rugbyului românesc ca merita toata lauda. Întâmplarea petrecuta pe fondul celui de al doilea razboi mondial, este povestita chiar de parintele timbrului cu pricina, printul Serban Ghica (Rugby World 3/2003) si care suna cam asa:

Serban Ghica devine în 1943 presedinte al Federatiei de Rugby. Deja în acea functie cu vârsta ce o avea la acea data (24 de ani!) stabilea cu siguranta un record mondial, iar ca presedinte al FRR era confruntat cu o seama de dificultati financiare, însasi echipamentul si deplasarile echipei reprezentative fiind în cauza. Colectionar de timbre, acesta are ideea de a face “timbrul salvator”. Profitând si de relatiile în cercurile politice ale vremii obtine aprobarea decretului pentru editarea timbrului, semnata de seful statului generalul Ion Antonescu. Îi cere coechipierului sau, de club si de nationala, marele international arhitectul Ascanio Damian (presedinte la rândul sau al FRR/1947-1952) sa deseneze timbrul. Asa s-a nascut timbrul de 200 lei din care partea federatiei era 186 lei. Posta a vândut atunci circa 70.000 timbre ce a adus federatiei un venit de apoximativ 13 milioane lei, ce a facut imediat din cea mai saraca federatie una foarte bogata.

Povestea nu se opreste aici: la 22 august 1944 în urma ruperii aliantei noastre cu Germania, presedintele împins de o presimtire a ridicat de la sediul FRR (situat în Piata Lahovari) banii si un important numar de timbre. Tocmai bine pentru ca a doua zi sediul a fost bombardat, disparând în flacari si toata arhiva federatiei.

Imediat dupa razboi, reprezentanti ai regimului comunist ordona destituirea tânarului presedinte si îl supune la fel de fel de represalii pentru vederile sale politice; acesta înainte de a începe un periplu prin fel de fel de puscarii si domicilii fortate, are timp sa organizeze un joc de lichidare, ca sa zic asa, si sa predea toata averea federatiei, miraculos facuta si la fel salvata. Bine înteles, fapta de un om de toata isprava, ca sa nu mai vorbim de . . . nobletea sa.

Fara îndoiala timbrul a fost la mare distanta o premiera mondiala românesca, isprava adusa greu si târziu la iveala, dar suficient sa dea timp sa-i cinstim initiativa si onestitatea marelui om: printul Serban Ghica.

Vara trecuta, pe o caldura tot asa torida, acest erou al rugbyului românesc si al micutei mele plachete, un om cu vorba calda si pace de dat la toti (ce din nefericire de prea putine ori am ajuns în preajma lui), a parasit tarâmul nostru besmetic. Atunci, la ultimul sau drum, fostul presedinte purtat de câtiva veterani jucatori ai Buzaului si asistat de alti câtiva inimosi împatimiti ai rugbyului, am simtit clar lipsa cultului, cum si a omagierii nobletii umane din jurul nostru.

* * *

Va urma:

Primul rezultat mondial de 100 puncte într-un joc-test

Record mondial românsc de spectatori la un joc de rugby

Norocoasa cifra 15 pentru nationala noastra

Pregatirea Cupei Mondiale !

In ultima interventie pe acest site (745 din 25/07 a.c.) am comentat sumar finalul pregatirilor reprezentativei noastre pentru cupa mondiala, respectiv stagiul montan din perioada 31 august - 5 septembrie. Reamintesc, în repetate rânduri (26/06; 28/06; 13/07; 18/07; 19/07 a.c.), în valorosul nostru site www.rugby.ro, a aparut stirea cu toate etapele pregatirii incluzând si specificarea la cea de a 5ª: Bagneres de Bigorre - la altitudinea de 1800 m . Stirea a fost difuzata si de alte publicatii (vezi www.prosport. ro).

Ma „impacientase” organizarea acestui stagiu montan la o data asa apropiata de debutul în marea competitie, jocul cu Italia din 12.septembrie. Si asta, spuneam, pentru fenomenele de adaptare destul de ample la care este supus organismul în efort intens prin trecerea de la ses la altitudine si invers, cum si prioritatea pentru antrenamentul cu mijloace specifice pentru care, mai mult ca sigur, statiunea montana respectiva trebuie ca are un teren adecvat, cu buturi si toate cele.

Ieri a aparut clarificarea: de fapt la Bagneres de Bigorre altitudinea este doar la 600 m , iar stagiul precedent, din perioada 20-31 august organizat la Mongie , se desfasoara la altitudinea de 1800 m .

Este clar, cu precizarile recente datele se schimba oarecum, dar eu îmi mentin parte din opinia exprimata.

Apoi, din acel program, difuzat în repetate rânduri, nu se afla nimic despre saptamâna dinaintea debutului Ma gândesc ca, normal, toate aceste ambiguitati ar putea fi ceva secrete pentru adversari si lumea din afara cercului intim al reprezentativei.

Vorbind despre programul de pregatire al unei reprezentative, de detaliile la „milimetru” ale acestuia, am fost întodeuna impresionat de sârguinta si organizarea managerilor marilor echipe în desfasurarea pregatirilor, a competitiilor sau a turneelor acestora, în care absolut orice amanut este tratat la perfectiune.

Imi închipui ca asa este si la noi, cu toate ca îmi reamintesc cum la editia trecuta a CM am fost complet surprins de antrenamentul improvizat dinaintea jocului cu Namiba, facut ad-hoc . . . pe plaja ! Daca va mai reamintiti, repriza a doua pierduta la africani, cu siguranta, putea sa aibe o legatura cu inspiratia ne la locul ei si riscanta a antrenorului. Chiar daca acesta a vizat un antrenament de deconectare si capacitare într-un cadru special, cu un mijloc de angrenare diferit !

Va doresc tuturor o vara mai racoroasa în continuare, iar reprezentativei noastre mult spor si daruire în pregatire.

Vasile Constantin-Mao

Se apropie Cupa Mondiala !

In timp ce natura, parca înebunita, frige, iar cei de acasa (în Iberia înca n-a ajuns calvarul) se crucesc, ferindu-se de pârjol, iata, nationala nostra prepara marea încercare a Cupei Mondiale. In asteptarea acestui eveniment ce exulta suficient spiritul rugbystic mondial ne mai animam si noi, cât putem, pe lânga reprezentantii nostri.

Primul motiv: jocul de pregatire cu România Amatori, în care tinerii nostri jucatori cu o daruire excelenta au fost în acea repriza „adevarata” (celelalte doua au fost de joc scoala) la nivelul reprezentativei, care a trebuit sa se mobilizeze ceva pentru a reusi un rezultat egal (1x1 la eseuri). Au lipsit câtva jucatori de baza (este o scuza ce prea des am folosit-o!), dar tot cu 15 piese au jucat. Ati retinut ca am spus la nivelul si nu la înaltimea marilor nostri internationali, care ne-au obisnuit cu exchibitii meschine, munciti mai mult de gândul cu câti bani se vor alege dupa aceasta Cupa Mondiala. Am mai remarcat si cu alta ocazie ca din tot acest bogat proces de profesionalizare rugbystica ai nostri au deprins la perfectie chestiunea cu drepturile si pretentiile si nu si fondul acestuia, care înseamna conceptie elevata despre performanta si grija pentru rezultate.

In fine, ce mai cred eu este ca, la o activitate asa de ampla si responsabila a echipei reprezentative, liderarea autoritara a grupului de catre capitan-antrenor- conducatori trebuie sa impuna nota de echilibru si seriozitate pentru realizarea instruirii si a obiectivelor competitionale. Si nu numai fizic si tehnico-tactic ci si psihologic, capacitând moral echipa în a-si folosi toate posibilitatile, umane si rugbystice, pentru servirea onorabila a culorilor patriei. Nu înteleg de ce la noi aceasta lideranta este ambigua si lasa loc la fel de fel de mofturi si pretentii, creind impresia ca bravii nostri internationali, ce în confruntari cu echipele mari par niste firavi juniori, fac concesii echipei nationale!

Legat de programul de pregatire al nationalei un punct mi-a creiat o reala nedumerire, si dau asta doar pe necunoasterea mea personala. Este vorba de stagiul montan de o saptamâna (31 august- 5 septembrie) de la Begneres de Bigorre la atitudinea de 1800 m , facut doar cu o saptamâna înaintea importantului debut la mondiale (jocul cu Italia din 12 septembrie), si asta din doua motive, astfel:

q Nu stiu daca acolo sus exista un teren si asta pentru ca în acea etapa avansata de pregatire, capitala este doar pregatirea specifica, cu perfectionarea jocului la fiecare moment si reglarea capacitatilor la efort, tot cu mijloace specifice de joc. Am mai vorbit (vezi interventia 617 din acest site, din 11 febroarie a.c.) cum la editia trecuta „ tehnicienii nostri” au bramburit atâta pregatirea ca dupa etapa de acumulari (tot montana) si jocurile de pregatire cu Franta si Tara Galilor si-au dat seama ca echipa este cu pregatirea fizica la pamânt, drept pentru care la Poiana Brasov au tras tare cu alergari pe munte si haltere cât cuprinde, iar rezultatele le cam stim, cum si vaicarelile lor la abundenta de greseli ale propriilor elevi.

q Cred ca prin antrenamentul la altitudine se urmareste o „biciuire fiziologica” a organismului jucatorilor si probabil ca alegerea acestui stagiu a fost avizata si confirmata si de specialistii medicinei sportive. Zic asta cunoscând chiar din experienta proprie ca adaptarea de la ses la altitudine si invers provoaca solicitari si tulburari diverse si diferentiate sportivilor. Nu am nici-o îndoiala ca, în acesta perioada atât de importanta a obtinerii formei sportive maxime, cele câteva zile de acomodare (2-4) este, din acest motiv, un timp incomplet folosit. As întelege oportunitatea stagiului acesta daca forma maxima este programata pentru jocul cu Portugalia, obiectiv ce ar fi oleaca trist. Oricum lucrând cu niste coordonate pe care nu le poti controla si domina, lucrul la altitudine poate fi un motiv de risc pentru realizarea obiectivului de instruire si chiar abordarea primului joc. Si asta, fara îndoiala, la niste bune intentii.

Cam atât si va urez tuturor putina racoare, sanatate si pace.

Vasile Constantin-Mao

Presedintii federatiei (4)

Din 1992 si pana astazi, patru presedinti au condus destinele federatiei romane.

Domnului Viorel Morariu, presedintele anilor 1992-1998, persoana ce se identifica cu istoria ultimilor 50 de ani ai rugbyului nostru, trecand performant si prin toate ipostazele activitatii (jucator, capitan al reprezentativei, antrenor – de club si de nationala, vicepresedinte si presedinte frr – activ si onorific, functii inalte in organismele internationale – fira si irb), i-am facut o scurta prezentare in acea serie referitoare la antrenorii de seama ai rugbyului nostru.

Domnul Dumitru Mihalache, fostul meu junior de acum 40 de ani, a exercitat functia de presedinte intre anii 1998 si 2001, acestuia urmandu-i domnii Octavian Morariu (2001-2005) si George Straton (2005 si in continuare).

Tot acest onorabil grup nu face exceptie de la caracterizarea generala ce am facut-o la initierea scurtei prezentari a acesti inalte si decisive functii federale. In plus, toti au actionat in fruntea rugbyului romanesc intr-o perioada extrem de dificila, marcata grav de criza post comunista – economica si sociala, de bulversarea acuta a intregii noastre miscari sportive, de desfiintarea masiva a gruparilor rugbystice, de emigrarea jucatorilor si antrenorilor etc. etc.

Gasesc corect, ca alaturi de propria-mi opinie legata de interventia acestora in stimularea activitatii din inalta functie (fapt deja exprimat in capitolul respectiv al cartii de care am mai vorbit : ”martor la 50 de ani de rugby romanesc”) sa lasam cuvantul domniilor lor de a expune opinia din inauntrul acestei ample si responsabile incercari.

Deci, propun continuarea in aceasta modalitate a prezentarii presedintilor federatiei, gandind ca nu poate fi decat benefica cunoasterea unei asemenea experiente; cu o analiza retrospectiva sau la zi asupra exercitarii mandatului prezidential in aceasta perioada tulbure, cu reusite si ratari, cu premizele si inerentele impedimente, cu propriul efort de promovare si chiar de supravietuire a activitatii, cu afirmarea si impunerea internationala etc. Ar putea constitui pentru toata lumea o idee de amploarea efortului si dedicatiei, cunoasterea unor sumedenii de sacrificii si chiar compromisuri facute in favoarea rugbyului. Dar mai ales, chiar o succinta prezentare, ar fi pentru urmatorii presedinti federali un izvor de inspiratie, un aviz concret in a trata complex aspectele fundamentale pentru mai binele rugbyului nostru.

Propunerea nu este hazardata, mai ales ca toate persoanele vizate sunt si membri ai grupului nostru de stiri_rugby.

Cred ca raspunsul la acest apel ar interesa foarte mult si ar fi bine venit.

Vasile Constantin-Mao