Plecând de la un „boicot”!

§ Trei fosti internationali, componenti ai nationalei la recent încheiata CM si jucatori la echipa din Auch fac declaratii „tari” în Gazeta Sporturilor. Par a fi contrariati ca la ultimile actiuni ale sezonului s-a renuntat la ei si acuza ca antrenorii actuali ai nationalei sunt slabi, „nu stiu nimic”. Mai ameninta, acestia, si ca nu mai vin la nationala atât timp cât aici sunt antrenori autohtoni.

§ Replica prompta a federatiei, în www.rugby.ro, lamureste: (a) cei trei nu mai fac parte din lotul echipei nationale, deci nici nu poate fi vorba de acel presupus boicot; (b) declaratiile sunt jignitoare la adresa jucatorilor din tara, care între timp, fara straineri, câtigasera si jocul cu portughezii la Lisabona.

Nu m-a surprins ca din comunicat a lipsit chiar si cea mai mica referire la acuzatia dura a boicotistilor, jignitoare la adresa antrenorilor nostri. Nu este prima data când oficialii nu-si apara oamenii.

§ Personal, referitor la afirmatia vis-a-vis de antrenori, nu pot lasa lucrurile asa si reamintesc ca performanta cea mai relevanta a majoritatii jucatorilor din aceasta generatie - Brescia/’96 (ca si formarea si lansarea lor si a atâtor altor mari valori) a fost realizata cu asistenta antrenorilor români. Lasând la o parte marile epopei ale rugbyului românesc (pe care nici cei de afara, antrenati de cine stie cine, nu le pot nici macar visa) construite de marii nostri strategi, antrenorii de astazi se lupta din greu, chiar cu abnegatie, sa tina rugbyul nostru cât mai sus. Actualii antrenori ai nationalei sunt exponentii nostri, care si-au câstigat cu dedicatie si bune rezultate dreptul la o sarcina dificila, ametita atâta de specialistii francezi, iar denigrarea lor ne afecteaza pe toti.

§ Mai mult, plecând de la acest „boicot” propun o revedere a încurcatei si conturbatei aventuri a nationalei noastre la ultima editie a Cupei Mondiale, de neînteles escamotata de oficiali.

Vai, saraca noastra echipa nationala!

Sperantele ce s-au legat de ultima generatie a nationalei noastre, cu premizele justificate de un lot puternic, cu multa experienta, s-au spulberat în urma unui grav concurs al erorilor, în care toti (conducatori, antrenori, jucatori) parca s-au straduit sa faca totul anapoda.

§ In ceea ce priveste nucleul de baza - internationalii din Franta (pe care îi putem privi comparativ cu alti jucatori, emigranti în aceiasi situatie - argentinieni, georgieni etc.), consider ca si-au adaptat foarte bine pretentiile la conditiile rugbyului profesionist, nu însa, si obligatiile, manifestate de adevaratii profesionisti. Târguiala lor continua cu diurna, cu premierile, a fost penibila, aceasta facând din ei nu niste frumosi barbati ai rugbyului nostru, ci niste figuri oarecare, ce s-au remarcat mai mult prin preocupari mercantile. Au lasat impresia ca au gasit ocazia, cu acel „putin”, sa-si împlineasca situatia financiara, iar refuzul la un joc oficial de a iesi la încalzire pâna ce un oficial nu a promis acoperirea a nu stiu ce pretentii, a depasit orice limita etica a unei reprezentative a rugbyului nostru.

§ Atmosfera, si comportamentul, în sânul nationalei a fost marcata negativ de inimaginabila ruptura între cele doua grupuri distincte ale echipei: straini si autohtoni. Nu stiu cum au fost primiti în nationala la vremea lor jucatorii vechi din aceasta generatie, dar tratamentul ce l-au facut mai tinerilor lor coechipieri a fost în afara sportului, a fair-play-ului si camaraderismului din orice echipa; practic ei au sabotat spiritul de echipa. Responsabili de aceasta jalnica atmosfera de echipa, sunt însusi jucatorii, si în special capitanul de echipa, dar nu numai ei ci si celelalte structuri, astfel:

- staful echipei, o adevarata armata, din care numai antrenori au fost 6 (sase) permanent, ani buni, în compania echipei; acestia aveau obligatia sa gestioneze inter-relatiile din echipa, sa le directioneze spre climatul optim si sa le corijeze (cum la noi era atât de acut cazul). Or, aceasta problema le-a scapat total, nu numai de sub control, ba chiar din vedere (!); exceptând inventia abracadrabanta, din etapa finala a precatirilor, de întarirea unitatii de grup prin biciclism si ascensiuni montane!

- conducatorii, chiar înainte de începerea ultimului stagiu de pregatire, au deconspirat intentia de a renunta la jucatorii din Franta, dupa CM; lipsa de tact ce categoric a atâtat si mai mult spiritele.

§ Legat de controversele prilejuite de echipa tehnica, internationalii experimentati, si în special capitanul, si-au dovedit nota duplicitara, prin:

- acceptarea inconsistentei profesionale si slaba exigenta în instruire a antrenorilor, dovedita clar de calitatea jocului practicat, cum si de rezultatele realizate;

- asocierea ipocrita la o decizie contra maximei capacitari a echipei: vezi înlaturarea lui P.Mitu.

§ A culminat fragilitatea comportamentala a grupului, cu indisciplina chiar în focul bataliei, când „soldatii si-au abandonat comandantii”, compromitând grav obiectivele actiunii. Orice masura aberanta a echipei tehnice, pe care numai cu un an în urma jucatorii îi validase autoritatea (în ciuda cârtirilor ce rabuvnea din rândul lor), n-ar fi trebuit sa strice bruma de ordine a echipei. Incredibil, culmea a constituit-o disensiunile si suspiciunile penibile chiar între membrii stafului (?!), fara îndoiala, percepute si de echipa, aflata deja în degringolada disciplinara.

Si, iata, ce trebuia sa fie motiv de ampla afirmare morala si sportiva a rugbyului nostru, Cupa Mondiala, s-a transformat în deceptie generala.

Numai analizarea atenta si concluzionarea onesta a realitatii strâmbe din rugbyul nostru si abandonând atitudinea de „non coment” (aroganta, incompetenta, sau ambele?), ar putea conduce la reformari ferme:

- în activitatile de vârf: - reprezentarea internationala,

- dar si în cele de fond: - remodelarea organizatorica a cluburilor;

- dezvoltarea activitatii de copii si juniori;

- largirea si perfectionarea corpului tehnic.

Ratarea campaniei de Cupa Mondiala a nationalei 2007 este prea mult, prea greu pentru putinul si saracul nostru rugby.

Pentru aceasta, consider, se ridica cu stringenta mari semne de întrebare, la care raspunsurile ar limpezi ceva din functionarea procesului organizatoric si tehnologic de formare si instruire a echipei nationale si nu numai. In acest sens doua chestiuni cred eu ca se evidentiaza:

1. Au functionat si functioneaza la echipa nationala criterii ferme de selectie si instruire care sa optimizeze cu maximum de randament potentialitatea jucatorilor nostri în performanta sportiva?

2. Sunt tehnicienii nostri pregatiti la cerintele rugbyului actual?

Judecarea cu discernamânt, cu toata seriozitatea si calm a acestor chestiuni cred ca ar fi mult mai necesar si benefic pentru rugbyul nostru decât acuze sau încapatânari stupide.

Functioneaza criterii ferme de selectie si instruire la echipa nationala?

§ Nu ma voi referi la practici, impuse ad-hoc de antrenori, prin care li se confiscau jucatorilor diurna sau li se impuneau alte cerinte extra sportive si, desi stiute, nimeni nu a zis nimic!? Le reamintesc pentru ca, probabil, au fost destui din echipa de CM frustrati asa la începutul internationalizarii lor, sau, ca si astazi mai sunt în sistem exponenti ai acestor practici. Nu ma voi referi nici ca în pre-campania pentru mondiale erau programate antrenamente ale jucatorilor din Franta la care se prezenta cine vroia, se întreba de sanatate, se facea o carte si... „ne vedem data viitoare”- si nimeni n-a zis nimic, chiar daca probabil aceasta maniera de pregatire costa bani grei(!?)

§ Nu ma voi referi nici la pregatirea anapoda pentru CM, cu stagiul montan programat în apropierea competitiei (stupizenie aprobata de conducerea frr, chiar si în ciuda semnalelor de alarma ce au intervenit) si care în primele meciuri a marcat serios comportarea echipei prin lipsa de capacitate fizica specifica si sumedenia de greseli tehnice.

§ Nu ma voi referi nici la cheltuelile exorbitante facute cu nationala pentru actiuni justificate sau nejustificate, cu armata de acompanianti în preajma, si asta nu pentru consolidarea pregatirii echipei ci doar pentru capriciile specialistilor nostri.

§ Ma voi referi la lipsa unor criterii ferme de apreciere sportiva – cu indici de capacitate complexa si de forma sportiva - aplicate în selectia lotului si la fixarea echipei, criterii care sa determine respectul jucatorilor pentru conducatorii nostri si încrederea în echipa tehnica, credibilitate care sa genereze dedicatia totala în instruire si joc. Aceste criterii trebuie sa dea posibilitatea tuturor celor merituosi sa intre în competitie pentru apararea culorilor nationale, si acesta nu este un drept al conducatorilor sau antrenorilor, este un drept al jucatorilor, este o cerinta imperioasa pe care lumea rugbyului nostru trebuie sa o apere si promoveze. Când spun asta ma gândesc ca:

- sunt jucatori de mare calibru a caror lipsa din campania CM a privat randamentul nationalei;

- sunt sportivi cu referinte de valorare ce sunt ocoliti la convocari;

- sunt sportivi, apreciati drept de mare perspectiva, exclusi din activitatea echipei nationale pe considerente administrative.

§ Ma voi referi chiar si la calitatea instruirii si a seriozitatii evaluarii acesteia pentru jucatorii cu contract frr, astfel încât acestia sa marcheze saltul spre adevaratul profesionism si totodata sa justifice masivele învestitii. Am vazut câteva jocuri din campionatul intern si nimic, din atâti de multi indicatori ce se pot evidentia - de ordin fizic, tehnic, tactic sau psihic - nu mi-a dat posibilitatea sa remarc ca cineva urmeaza un program de profesionalizare rugbystica. Pai, nu credeti, ca si mine, ca 40-45 de jucatori cu contracte frr, super pregatiti (cum s-ar impune), ar trebui sa dea campionatului nostru o coloratura mai optimista, mai aproape de ce vedem ca joaca altii?

§ Ma voi referi la lipsa unor criterii ferme, logice si stimulative pe de o parte si lipsa de abilitate evidenta în aplicarea recompenselor, care, poate, au favorizat comportamentul libertin al jucatorilor, sfidând orice ordine fireasca a vietii sportive. „Joaca de-a premierea” (va reamintiti cum îi bateam chiar si pe australieni la premieri?), sau „uite diurna- nu e diurna”, au isterizat pur si simplu grupul la aceasta tema, astfel:

- or li s-au lasat jucatorilor varianta negocierilor (acestia îsi chiar fixau cotele diurnelor !?);

- or primele au fost lipsite de continutul psiho-pedagogic (vezi recompensarea titlului CNE/2006: certificat prin victoria la Portugalia în luna martie si caruia nu i s-a gasit alta ocazie de premiere decât 3 luni mai târziu, la înfrângere rusinoasa cu Franta /14-62 la Bucuresti, care mai fusese precedata de o alta, nu mai putin trista: la Rusia).

§ Nu pot sa nu ma refer la numirea si mentinerea costisitoarei echipe tehnice, în ciuda rezultatelor neconcludente si a erorilor evidente, cu toate semnalizarile facute. Pâna la urma aceasta echipa tehnica si-a dovedit nu numai incapacitatea, ba chiar inutilitatea (vedeti aberantele solutii tactice), fiind un factor capital la trista ratare - civica si sportiva, a acestei generatii în care lumea rugbyului nostru îsi pusese mari sperante.

Cât de pregatiti sunt tehnicienii nostri pentru a face fata cerintelor rugbyului actual?

Atrag atentia ca prin ce voi prezenta la acesta tema nu ma dezic de aprecierea ce am facut-o mai sus, referitor la valoarea antrenorilor nostri, dar progresul metodologic în rugbyul profesionist este atât de alert ca niciodata nu se poate zice ca s-a facut prea mult, sau totul (si nu este cazul nostru) pentru perfectionarea antrenorala.

§ Un înalt responsabil federal lamenteaza nivelul profesional limitat al antrenorilor nostri. Presedinti de cluburi sportive îsi exprima nemultumirea pentru numarul redus al tehnicienilor si slabele disponibilitati tehnice si pedagogice ale acestora.

§ Academia de rugby, condusa de aceiasi specialisti care au marcat negativ pregatirea si competitivitatea nationalei si care se straduiesc în van de trei ani sa perfectioneze sau formeze corpul de tehnicieni (nici dumnealor nu stiu ce, dupa amalgamul ce-l fac), este departe de a demonstra, prin maniera instruirii practicate la noi sau calitatea competitiei, ca s-a facut ceva.

§ Se aleg tehnicienii la echipa nationala, nu dupa calitati bazice antrenorale - certificate în practica, si în care capacitatea de lideranta sociala si profesionala sa primeze. Asa au fost antrenori tineri (ce probabil au impresionat un conducator prin docilitate) ce pareau de perspectiva si care, dupa unul sau doua cicluri mondiale, au disparut ca necorespunzatori, irosindu-se valorificarea unei experiente traite în conditii de maxima solicitare si informare, oferita de competitia mondiala.

§ Lipsesc structuri organizatorice fundamentale pentru animarea si orientarea profesionala a antrenorilor. In lipsa Colegiul Central al Antrenorilor (seniori si copii-juniori) si a inactivitatii Comisiei Tehnice, probleme de mare specialitate si specificitate ale profesiunii sunt judecate si decise, cum sa spun, „cam ca în fotbalul de la Steaua”.

§ Dar cel mai grav si trist este ca antrenorii nostri, si mai evident cei tineri, sunt marcati de un pesimism acut privind premizele profesionale, de lipsa acelui entuziasm molipsitor, decisiv în animarea grupelor de sportivi si automat de acea disponibilitate dedicata, pâna la apostolat, în promovarea rugbyului. Cine, cu totala consideratie fata de importanta profesiunii de antrenor pentru fiinta rugbyului nostru, s-a gândit la chestiune?

§ In fine, cred ca de maxima urgenta este ca actualul cuplu de antrenori al nationalei sa faca unul-doua stagii de informare si instruire (15-30 zile), într-un ambient adecvat, britanic sau în emisfera sudica. De asemeni, actiunea ar putea fi extinsa si la alti tehnicieni cu un profil profesional corespunzator responsabilitatilor în pregatirea selectionatelor si în reprezentarea internationala.

§ Referitor la staful actual al nationalei, în perspectiva instaurarii unui climat impecabil si legarea unui spirit de echipa normal - în conditiile existentei, în continuare, a celor doua grupe distincte (de pregatire, experienta si conceptie), nu stiu daca s-a avut în vedere compatibilitatea membrilor pentru realizarea acestui obiectiv. Personal cred, cel putin, ca cei doi antrenori dispun de particularitati de caracter si de personalitate, sa intervina cu diplomatie si spirit pedagogic corespunzator, dar, ma opresc aici. Ar fi trist sa mai ratam la aspecte de fond.

Factorul care gestioneaza toate resorturile unei reprezentative este fara îndoiala federatia. Prin tacere (vezi si refuzul unei analize-anchete a pregatirii si participarii la CM, cu responsabilizarile de rigoare la prejudiciile materiale sau morale, dar în principal cu învatamintele pentru activitatea viitoare) se eludeaza chestiuni de fond si se perpetueaza grave erori, de politica manageriala si de metodologia instruirii.

Evitarea prin orice mijloace a responsabilizarilor (pe lânga ratarea sub toate aspectele a CM, as putea face o lista lunga de alte grave ratari, ce au atras si mari cheltuieli, în care nimeni nu si-a asumat autoria morala sau metodologica: vezi centrul national de juniori) este ocazie de declinare a competentelor si, fara discutie, un viciu de onoare rugbystica.

Cu tot gândul bun pentru rugbyul nostru,

Vasile Constantin-Mao

PS.

Am un adevarat cult pentru jucatorii internationali, pentru cei care si-au pus talentul, si ce au avut mai pretios în fiinta lor, pentru gloria rugbyului nostru. De aceea am trait o mare tristete vazând atâtea mari valori, personalitati care ar fi dat rugbyului nostru o mare credibilitate sociala, disparând suparati la sfârit de cariera pentru neatentiile si omiterea onorurile ce le meritau. Si asta pentru ca acestia, internationalii, poarta în ei o bogatie inestimabila, robustetea din trairile aprige la marile batalii, pe care ar fi putut-o valorifica în servirea rugbyului ce le-au definit personalitatea, fie în postura de tehnicieni, fie de conducatori.

De aceia propun promovarea unei politici evidente de apreciere si cult a jucatorilor internationali. Propun chiar, pentru sutele de buni jucatori din Franta, un program tentant de profesionalizare, în directia manageriala sau antrenorala, din care rugbyul nostru nu ar avea decât de câstigat prin ampla lor experienta.

PPS.

Sper ca interventia de fata, la niste probleme asa de spinoase, sa trezeasca reactii care sa ajute realmente activitatea echipei nationale. Primii de la care se asteapta o buna atitudine sunt componentii nationalei, experimentatii nostri jucatori care joaca în Franta, cei care pot face mult pentru spiritul monolit de echipa. Apoi, toti ceilalti care au ceva de spus, chiar asa cum au facut-o si cei trei, au sansa de a ajuta si astfel rugbyul care i-au lansat în viata.

Frumoasa sarbatoare rugbystica de iarna

Intre mosii nostri iernatici, dragi si darnici, responsabili cu darurile pentru cei cuminti, s-a intercalat ieri rugbyul nostru cu bucuria pentru cei fideli.

Victoria obtinuta la o buna echipa franceza, dar care nu a avut o zi prea grozava, este substantiala si cu atât mai valoroasa în semnificatie psihologica cu cât o confirma pe cea de la Lisabona , de saptamâna trecuta.

Noua si tânara noastra echipa nationala s-a straduit într-un ritm disciplinat sa contracareze jocul mult mai experimentatului adversar si sa îsi valorifice ocaziile de atac. Remarcabila a fost precizia la fructificare a transformerului nostru care a sustinut bine „tabela de puncte” dar si psihicul echipei.

Inerent, jocul a relevat si o serie de imperfectiuni ce partial le mentionez în ideia de a sustine astfel preocuparile antrenorilor de corectare cât mai eficace a acestora, astfel:

- nesiguranta la jocul cu piciorul la fazele de joc, cu „chifle” în atac si nedificultarea adversarului la suturile de mutarea jocului în terenul acestuia, cedând prea usor balonul; chiar remarca cineva în tribuna, spre sfârsitul jocului la o tusa reusita a noastra: „a fost singurul sut ca lumea”;

- abordarea insuficient de prompta si agresiva a grupajelor, la sustinere sau în riposta; sunt multi jucatori ce au momente de repaus în faza, merg la pas pe teren, fara acea fervoare evidenta de reasezare si interventie decisiva în actiune;

- imprecizie la jucarea marginii;

- lipsa presingului sufocant la adversar, si mai evident la atacul acestuia de treisferturi, caruia i se lasa spatiu si timp de actiune, nepermis pentru o defensiva eficace.

- în fine, sugerez o actionare mai avântata, mai curajoasa si surprinzatoare pentru adversar, o atitudine de baza ce trebuie consolidata în perspectiva confruntarilor cu marile echipe.

Alfel, s-a potrivit ca o zi încetosata de iarna adevarata, dar cu soare de la Dumnezeu si ambianta frumoasa în tribuna, sa se încheie pentru toata lumea cu o buna stare de satisfactie si optimism.

Cu toata galeria, de asta data ceva mai animata, se remarca lipsa de educatie si exercitiu a spectatorilor în participarea activa la spectacolul sportiv. Nu m-a surprins pasivitatea unor colegi, antrenori ai grupelor de tineri sportivi de la tribuna a doua, care nu-si animau cum ar fi putut elevii la sustinerea si încurajarea reprezentantilor nostri.. Sa nu stie oare acestia ca sustinerea asidua a unei reprezentative spre victorie este si un exercitiu educativ excelent la accentruarea trairilor si aspiratiilor celor tineri?

Excelenta manifestarea finala a echipei, cu salutul si multumirile la tribune, ce negresit contineau nota lor de împlinire la început de drum, cum si urari de sarbatori fericite la acest sfârsit de an rugbystic, destul de controversat la nivel reprezentativ.

In fine, o zi deosebita în compania rugbyului nostru drag.

Vasile Constantin-Mao

Agenda rugbyului scolar (II)

Competitia de rugby-tag - o mare sansa a rugbyului bucurestean

Pe lânga marile si multele bucurii ce mi le-a oferit activitatea antrenorala, oricât as vrea, nu pot uita eforturile si stratagemele permanent folosite pentru ca rugbyul pe care îl promovam sa fie acceptat în scolile unde activam, ca si clipele de mare tensiune ce le-am trait în relatiile cu unii directori de scoala. Si asta pentru ca jocul de rugby ne fiind, atunci, apreciat un sport scolar, care sa beneficieze de propagarea si competitiile celorlalte jocuri sportive, era supus adesea la diferite discriminari. Fara îndoiala a facut exceptie etapa CFR-iadei, pentru scolile din acea retea, nelipsind, totusi, ca râvna mea rugbystica sa fie apreciata uneori, chiar si de cei care ar fi trebuit sa ma sustina, un capriciu deranjant.

Cunoscând atât de bine, din propria-mi experienta, marile avantaje ale selectionarii si organizarii echipelor de copii si juniori chiar în scoala, am fost foarte bucuros acum câtiva ani când am aflat ca jocul de rugby si-a cucerit locul ce-l merita în aria sportului scolar. Dupa câteva actiuni limitate sau incomplet fructificate, iata, i se ofera acum rugbyului bucurestean circumstante extrem de favorabile, prin deschiderea larga a portilor mai multor scoli.

Actiunea comuna a D-lui Marian Ceausu, initiatorul si sponsorul partial al unui amplu proiect de rugby-tag propus unui numar de 30 de scoli gimnaziale, cu prima faza pe durata a 3 luni (pentru care a obtinut si un protocol de colaborare cu MEC pe timp de 20 de ani) si tehnicienii federatiei, D-nii Daniel Mitrea, Florin Matei si Sandu Achim, coordonatorii proiectului - a devenit prin importanta si dimensiune, asa cum am spus în titlul, marea sansa a rugbyului bucurestean. Obiectivul este de a face o larga divulgare a rugbyului în mediul scolar concluzionata, speram, cu o infuzie ampla de tineri practicanti în sectiile de copii si juniori a cluburilor de rugby.

Am participat, marcat de emotie, la reuniunea comuna a antrenorilor si a profesorilor de educatie fizica (care s-au oferit la colaborare) si în care, pe lânga prezentarea actiunii si a detaliilor tehnice a jocului, s-au stabilit reperele organizatorice (reparizarea antrenorilor la scoli si altele). Cu aceasta ocazie m-au impresionat clar mai multe elemente, astfel:

- numarul mare de profesori disponibili pentru aceasta actiune (însotiti si de inspectorii de specialitate ai capitalei), peste 35, care înseamna tot atâtea scoli cu portile deschise rugbyului;

- tratarea excelenta si cointeresanta a colaboratorilor la proiect; cu siguranta, profesorii au trait la federatia de rugby un moment unic, placut si demn de toata consideratia.

Pe lânga materialele necesare desfasurarii acestui proiect, sunt disponibilizate si sume importante, urmarindu-se o responsabilizare cointeresata a tuturor factorilor implicati. Atât pentru învestitia materiala, dar mai ales pentru efectul moral ce trebuie sa-l emane, si în care de baza poate fi si numarul mare de copii asteptati sa completeze si revigoreze acest esalon, proiectul trebuie sa fie o reusita.

Câteva elemente determinate de importanta, dar si de complexitatea proiectului (având în vedere si câteva experiente nereusite legate de rugbyul scolar si chiar de rugby-tag) obliga, consider eu, la revizuirea întregii metodologii de desfasurare, cum si fixarea mai clara a exigentelor si responsabilitatilor , vizând chiar perspectiva extinderii proiectului în tara. Astfel:

De ordin organizatoric:

§ Pe lânga Comisia de Dezvoltare, si alte structuri federale trebuie sa-si asume responsabilitati si competente legate de actiunile rugbyului scolar. Ma refer în special la Comitetele Regionale (AMRB) si celelalte Comisii Federale (Comisia de Copii si Juniori, Comisia Tehnica si poate chiar o Comisie a Rugbyului Scolar);

§ Cluburile sportive, sectiile de rugby (de seniori si juniori) trebuie interesate si responsabilizate în colaborarea organizatorica si metodologica cu unitatile scolare, precum:

- nominalizând scolile cu premize pentru o activitate optima (localizate în apropierea bazei sportive sau cu traditii în colaborare);

- disponibilizâ nd tehnicienii pentru activitatea de divulgare a rugbyului si în desfasurarea instruirii specializate;

- foarte important, asigurarea capacitatilor de absorbtie în sectie a unui numar cât mai mare de copii si tineri elevi (organizare si instruire);

- organizarea echipelor cu denumire comuna (ex.: Scoala 126-Olimpia) , pentru avantajul organizatoric si cointeresarea unitatii scolare.

§ Tehnicienii, pregatiti pentru o „campanie de impunerea rugbyului în scoala” ca un important mijloc educativ adiacent, ar impune:

- activarea, cu aceasta ocazie, a corpului larg de monitori-educatori;

- accentuarea aspectului educativ al interventiei: transmiterea de deprinderi de conduita rugbystica (fair-play: ex. culoarul de complimentarea adversarilor la sfãrsitul jocului); notiuni de igiena sportiva, etc.

§ La finalizarea proiectului se va face o evaluare ampla a conditiilor si a randamentului programului în scoli, selectându-se unitatile în vederea permanetizarii si largirii colaborarii în activitatea rugbystica.

De ordin metodologic:

§ Urmarindu-se, nu atât formarea unor echipe reprezentative de scoala (fapt ce ar putea formaliza mult activitatea) ci, practicarea mijloacelor din rugby cu un numar cât mai mare de elevi la orele de educatie fizica, propun:

- alegerea pe scoala a claselor (minimum 2 la acelasi nivel) cu un grup mai compact, disponibil pentru activitatea propusa, si selectarea elevilor pentru rugby (pe optiuni si calitati): 10-12 elevi pe clasa;

- programarea a 2 lectii pe saptamâna pentru exersarea rugbyului; pot fi în cele doua lectii de ed.f. sau într-o lectie normala si una extra (cu participarea tuturor elevilor selectati de la acelasi nivel de clase ale scolii respective);

- antrenorii coordonatori de scoala participa direct la instruirea în cadrul orei de ed.fizica (în timp ce profesorul aplica sarcinile programei pentru restul clasei).

§ Se va stimula pregatirea organizându-se jocuri, în care arbitrajul este facut de profesori, antrenori sau chiar elevii mai mari. Astfel:

- între mini-echipele clasei: saptamânal

- între echipele de clase, pe scoala (la acelasi nivel): bilunar

- între reprezentativele de scoala (ale grupului de scoli de care raspunde antrenorul coordonator) : lunar.

- competitia finala – un festival cu cât mai multe echipe la fiecare categorie.

§ Se recomanda efectuarea instruirii rugbystice utilizând majoritatea exercitiilor sub forma de joc, stafete si întreceri, mijloace care accentueaza participarea afectiva a elevilor, marind buna dispozitie si bucuria de practicare a rugbyului.

§ Instruirea tehnica va urmari ca pe lânga tehnica de pasa si aplicarea acesteia în joc sa se exercite si alte elemente de tehnica simpla de: miscarea în teren, contacte si, în spatiu amenajat, chiar placaje. Se recomanda în conditii optime de clima si teren, atragerea elevilor la terenul de rugby.

In orice caz aceasta ampla actiune este o ocazie excelenta de perfectionare organizatorica, dar si metodologica a organismului tutelar. Gasesc ca pe lânga optiunea generoasa a profesorilor, în a ocaziona elevilor lor întâlnirea cu rugbyul, este nevoie, mai ales din partea antrenorilor, de un anumit elan si entuziasm profesional, indispensabil actiunii de animatie ce trebuie sa o determine în mediul scolarilor.

Doresc tuturor mult succes.

Vasile Constantin-Mao

PS: Pentru ca au fost doua interventii pertinente la tema „rugbyul-tag” (RT), pe scurt îmi exprim parerea:

RT este un mijloc, ales de frr pentru sensibilizarea populatiei scolare fata de jocul de rugby, adaptat la suprafeta dura a bazelor sportive scolare;

RT nu este un scop în sine (de aceia am gasit chiar neavenita afirmatia citita undeva: „peste câteva luni o sa avem o campioana scolara la RT ”), obiectivele de instruire si educatie fiind capitale. Altfel, titlurile si locurile fruntase sunt pentru toti - cum ar trebui sa fie în toate întrecerile de copii; închipuiti-va numai ca avem o echipa campioana si restul participantilor deceptionati (cel mai adesea pentru necazul ce-l manifesta „educatorul” lor);

Din punct de vedere al implicarii începatorilor în joc RT este extrem de limitativ:

- ca dinamica jocului, datorita si tehnicii precare de receptie-pasa la acest nivel si

- ca solicitare afectiva, prin lipsa elementului predilect, contactul

- s-ar mai putea adauga ezitarea la patrundere, teama în apropierea de adversar care smulge banda - elemente contrare deprinderilor ce în mod normal urmarim sa le dezvoltam chiar la începatori.

Din acest motiv s-a si convenit ca jocul de RT sa fie completat în instruire si cu alte elemente de tehnica, inclusiv de contact si placaj. In plus cât mai rapid aderentii la rugby vor ajunge si la terenul de joc, întregindu-se trairile copiilor.

Au vorbit intervenientii, si în baza experientei lor, despre o forma de joc mai apropiata de jocul de rugby, în aceleasi conditii, dar cu contact la adversar. Eu am folosit intens „hustiuliucul” si un baschet-rugby, dar în care riscul accidentarilor era permanent prezent, si nu atât de contactul cu adversarul cât împrejurimile terenului (peretii si aparatele sportive). Cu siguranta, pentru reusita impactului cautat în actiunea actuala, nu este nevoie nici de cel mai usor accident.

Poate în viitor si acest RT se va îmbogatii, adaptându-se mai bine la cerintele psiho-fizice ale jocului de rugby.

Jocul cu Portugalia - piatra de încercare a nationalei noastre

Iata, calendarul reprezentativei ofera o buna sansa de instruire si competitie la acest nivel: jocul cu Portugalia, adversar ce ne-a încercat emotiile si la recent disputata întrecere mondiala.

Ma gândesc ca, pe lânga obiectivul obligatoriu de performanta, implicit, acest joc este si o ocazie excelenta de evaluare a strategiei pe care conducatori (de ani buni) si tehnicieni au experimentat- o nationalei noastre. Si daca practic cele mai multe învestitii, materiale si morale, au fost orientate spre segmentul de reprezentare internationala, este firesc ca si pretentiile si responsabilitatile sa fie foarte mari aici. De aceia ne asteptam sâmbata la o evolutie corespunzatoare a nationalei, vizând, fara nici-un echivoc, VICTORIA.

Insist asupra acestui obiectiv prioritar important pentru palmaresul si onoarea rugbyului nostru pentru ca, iata, fie la CM fie în finalul acestui sezon, masuri si decizii clar prejudiciante valorii echipei, si implicit performantelor, vin sa prevaleze, în selectia jucatorilor, criteriile pur sportive.

In sfârsit, abordam acest joc dificil la un alt stadiul de pregatire al reprezentativei fata de jocul cu Rusia. Speram ca în jocul de la Lisabona reprezentantii nostri sa gaseasca ritmul si capacitatile necesare unei bune performante. Daca diferentele ce le facem noi cu oricare dintre celelalte reprezentative portugheze sunt evidente (vezi si ultimul 47-16 la U19), sigur acesta este decalajul real al rugbyului natiunilor noastre, iar demonstratiile de virtuozitate ale seniorilor în joc este rezultatul unui angajament serioas al unui grup de jucatori cu posibilitati modeste, dar disciplinat la camanda unui tehnician ce stie sa-si capaciteze la maximum sportivii. Daca putin, putin îi mai ajuta si adversarul, si noi în câteva rânduri ne-am detasat prin bunavointa (incusiv la CM), lasându-le initiativa si ne solicitându-i în jocul de contact, gata, fac figura de buna echipa.

Stim, au mizat mult portughezii la CM pe o victorie la noi, au fost si foarte aproape, poate de aceea vor fi si mai ambitionati acum. Echipa noastra trebuie sa-si gaseasca angajamentul optim, cu totii - jucatori si antrenori - animati de orgoliu national si dorinta de afirmare, sa lupte pentru victorie cu toata fiinta, cu daruire totala.

Cu motive în plus, astept o comportare cu care sa ne mândrim.

Mult succes si buna sansa.

Vasile Constantin-Mao

Lui Ionita Silvian

Draga amice,

Intrarea ta pe site si apelul la un sfat este un pas extrem de semnificativ, demonstrând nevoia de comunicare, nevoia de sprijin si încrederea în lumea rugbyului, legat, iata, chiar si de teme particulare. Este un lucru extraordinar sa stii ca preocuparea sau necazul, suferinta, unui rugbyst (mai ales tânar, cum este cazul tau) este si problema celorlalti „coechipieri”. Stiu, simt, preocuparea ce te framânta vizând refacerea, pentru practicarea în continuare a jocului ce te pasioneaza, este mult atenuata la sfatul prompt, cald si autorizat (M.Bucos, M.Vioreanu etc.), iar curajul tau (si râvna) în recuperare crescut.

Sincer te felicit pentru aceasta interventie care da ocazia initiatorilor Asociatiei Prietenilor Rugbyului Românesc si a site-ului stiri_rugby de a evalua propriile investitii morale, de a dubla dedicatia pentru normalizarea si înfrumusetarea relatiilor din rugbyul nostru.

Ma bucur ca semnalul tau vine din Buzau unde samânta rugbyului implantata acum câteva decenii, de un mare om al rugbyului nostru - printul Ghica, continua sa rodeasca, mai ales datorita pasiunii constante a amicului Matusoiu si a voastra celor daruiti acestei bucurii. Ca vine din Buzaul care ascunde (si datorita ingratitudinii cu care viata îsi mai trateaza eroii) un mare performer al rugbyului nostru - Alexandru Ionescu (bizonul) - omul care în cele 24 de internationalizari a jucat în echipa nationala pe sase (!) posturi (tragator, pilier, flancher, închizator, demi de mele si aripa) si a învins Franta sau a facut celebrele egaluri în deplasare (5-5/1961; 3-0/1962 si 6-6/1963).

Transmit prin acest mesaj tuturor amicilor, concitadini tie, calde salutari si dorinta de mai bine, iar tie refacere grabnica si revenirea pe terenul de joc.

Vasile Constantin-Mao

Infrangerile sunt dureroase, dar si motiv de invataminte

Stimati iubitori de rugby

"înfrângerile sunt dureroase dar si motiv de învataminte"

Gândind la dificultatile si complexitatea situatiei reprezentativei noastre am considerat de datoria mea în a trage un semnal de alarma la începerea pregatirilor pentru actuala campania internationala a echipei reprezentative. Pentru ca n-a sensibilizat cum ar fi trebuit si considerându- l de actualitate, mai ales în perspectiva unui joc mult mai dificil cu Portugalia ce poate atrage o adevarata catastrofa, iata redau integral interventia mea facuta particular, la 27 octombrie a.c., unor persoane direct implicate în conducerea nationale.

„Domnilor,

Imi cer scuze daca inoportunez cumva, dar m-am simtit obligat de a va alerta, mai mult decât banuiesc ca sunteti, în legatura cu situatia extrem de critica în care se gaseste astazi reprezentativa nationala.

Ei bine, consider ca este riscul mare ca aceasta tânara echipa sa clacheze grav atât la socul puternic cu un adversar matur si ambitios, cât si la presiunea psihica pentru o manifestare de maxima responsabilitate, pentru care, fie vorba între noi, nu este sustinuta de posibilitati prea grozave si nici de o pregatire adecvata. Cred ca nu trebuie mizat excesiv pe faptul ca au facut niste jocuri bune cu un an în urma, ca acum sa se angajeze jocul cu rusii cu acesti tineri jucatori aproape nepregatiti (fara nici-un joc serios de pregatire-verificar e).

Apoi, niciodata o schimbare de generatie nu se face în totalitate. Tinerii jucatori, debutanti la nivel superior sau în obiective responsabile, au nevoie de suportul fizic, tehnico-tactic, dar mai ales psihologic al celor experimentati. Nu-i lipsiti de acest suport, si asta pentru interesul national.- de palmares, dar si metodologic - de asigurarea unui proces logic, firesc, pentru construirea unei noi echipe.

Va sugerez sa recurgeti la orice demers, oricât de mult ar costa si sa aduceti cel putin 2-3 înaintasi si 1-2 troacari pentru consolidarea echipei. Pentru interesul national mai faceti un compromis, dar care este absolut necesar si obligatoriu. Prevad, ca daca nu-l veti face acum, veti fi obligati sa-l faceti ulterior si bine înteles într-o conjunctura mult mai dificila.

Abordarea din plecare a acestei dificile întâlniri cu obiectivul victoriei secundar, asa cum s-a si declarat, este complet gresita, mai ales ca la presiunea adversarului, si cu siguranta si limitarea posesiei, nu se poate hazarda (decât cu riscul de a fi utopici) în impunerea unui joc complet schimbat, spre deschiderea si spectaculozitatea acestuia. S-ar putea face asta foarte bine într-un joc amical, într-un joc cu un adversar mai subtire, dar nu cu rusii care, mai mult ca sigur, ne vor pune si mari probleme de aparare.

Retineti, toata lumea vrea cu rusii victorie si nu alte umilinte.

Cu toata atentia,

Vasile Constantin-Mao

PS. Ar trebui tratate corespunzator toate cazurile selectionabililor sau internationalilor nostri, si asta cu atât mai mult cu cât numarul si valoarea acestora „nu da pe afara”. Daca lipsa lui Mitu de la CM (care ar fi putut modifica, chiar si radical, prestatia si performantele echipei) nu este clarificata sau însusita de catre cineva, lipsa celor doi tineri talentati (si iata în situatia de fata si mai experimentati) din lotul reprezentativ, pe nu stiu ce motive, este de o gravitate extrema. Daca sunt plafonati cum se vorbeste, sau daca la CM n-au facut mare brânza, terbuie vazut cum si-au batut joc tehnicienii nostri de niste mari promisiuni, sufocându-i pur si simplu cu suprasolicitarile întrun timp foarte scurt pe la toate reprezentativele nationale (vedeti mesajul 519 din site-ul stiri_rugby) . Ma îndoiesc ca acum s-a ales calea cea mai corecta pentru recuperarea si valorificarea talentului acestora în favoarea rugbyului românesc.”

Am facut interventia de fata si pentru ca din declaratiile dupa joc (vezi Doamne, de vina este numai campionatul nostru foarte slab), nu reiese o atitudine matura si responsabila, asa cum impune o reprezentare internationala.

Va transmit cele mai bune gânduri si urari de bine,

Vasile Constantin-Mao

Asociatia Prietenii Rugbyului Românesc - în voga

Dupa ce cu doua saptamâni în urma s-a desfasurat în premiera, sub forma de coferinta, adunarea unui grup sensibil la obiectivul caritabil (dar si la problematica rugbyului nostru), iata mâine - 02 noiembrie a.c.- printr-un dineu de caritate, persoane importante din sportul românesc si din rugbyul nostru, împreuna cu un grup numeros de cetateni straini rezidenti în tara noastra, îsi unesc sentimentele si disponibilitatile în sustinerea acestei nobile misiuni.

Este demn de remarcat, daca la prima actiune participarea a fost doar autohtona, demonstrând (ca si adunarea spontan-saptamâ nala a veteranilor bucuresteni de la braseria „geamuri multe”) dorinta de apropiere si asociere a oamenilor rugbyului nostru, la dineul de vineri, grupul de britanici se detaseaza exemplificându- ne atmosfera filantropica promovata larg în lumea apuseana.

Este extrem de pilduitoare unirea si generozitatea la suferinta semenilor, mai ales ca am cam fost crescuti si învatati, noi românii, sa fim egoisti si indiferenti la tot ce nu este „al nostru”.

In tot acest proces meritorie este caldura afectiva, dedicatia si perspicacitatea D-lui Peter Tweedie, în a ne sugera si îndemna de a fi mai sensibili la tristetile vietii, dar si recunoscatori soartei ce ne-a protejat de grele traume.

I-am facut aseara o scurta vizita si cu toate ca acuza o migrena, m-a uimit si încântat din nou cu atentia ce o acorda la tot ce se cheama rugby, sau cu planurile de viitor în a usura durerea celor napastuiti de ghinion.

Iti multumesc Petrica pentru imboldul ce ne transmiti si doresc mult ca asociatia ce ai initiat, împreuna cu vrednicul si inimosul nostru prieten, Mihai.Vioreanu, sa-si largeasca rândurile, unind câti mai multi iubitori de rugby într-un unison generos.

Vasile Constantin-Mao