Avem jucatorii pe care îi crestem (2)

Elanul rational,

În câteva ocazii, persoane cu functii importante în rugbyul nostru mi-au spus, încercând sa-mi tempereze pledoaria pentru accentuarea interventiilor în mediul scolar, ca disponibilitatile elevilor pentru sport nu mai sunt ca pe „vremea mea”, si practic scoala nu mai este locul binecuvântat pentru rugby, asa cum îl cred eu. Repetau o opinie pe care o mai auzisem, cum calculatorul, jocurile mecanice si alte distractii reduc drastic preferinta elevilor pentru jocul nostru. M-a intrigat pozitia acestora si asta, fie pentru responsabilitatile lor în sector, fie ca nu actionase în scoala si nici nu facusera vreodata o echipa scolara. Dar uite asa, stiau dumnealor chestiunea din talent!!

Fara îndoiala, fenomenul migratiei preferintelor tinerilor spre preocupari si distractii „moderne”, în expansiune, este real.

M-am gândit atunci ca, fara îndoiala, jocul de rugby se afla într-o situatie noua si totusi cunoscuta, si asta pentru ca, mai mereu jocul nostru n-a fost o mare tentatie în optiunea de sport a tinerilor,. Personal, cunoscând atractia ce o produce un balon aruncat (este adevarat, cu un anumit har pedagogic) unui grup de tineri, cum si admiratia ce o provoaca alura si curajul rugbystic, gasesc ca batalia în atragerea adeptilor nu se opreste la opinia de care vorbeam. Este de datoria educatorilor- antrenorilor în deprinderea si adoptarea unei metodologii de impact, aplicata intens în divulgarea rugbyului, cu metode noi, specifice.

Nu cunosc preocuparile sectorului tehnic sau ale comisiei tehnice a frr în elaborarea si implementarea acestei metodologii, dar din teritoriu nu se simt intentii si strategii de atragere si selectie ampla.

Inaltilor responsabili, ce intentionat ma „tamponau”, vroiam sa le vorbesc de elanul, tactul si perseverenta specifica promotorilor de rugby, atribute esentiale pentru profesie. Cu siguranta m-ar fi privit ca pe un desuet.

Continui sa cred ca, într-un impas acut al profesiunii tehnicienilor pentru copii si juniori, datoria sectorului de formare profesionala al frr (!?) este sa accelereze largirea corpului tehnic si înarmarea acestuia cu metodele si mijloacele didactice adecvata noii situatii enuntate.

M-a surprins, si nu, declaratia, fulminanta ca sa zic asa, a amicului Mihai Bucos, proaspat numit Director Tehnic Regional al FRR, facuta în Massmedia zilele trecute. Aceasta se refera la cifra de 10.000 noi practicanti (chiar legitimati), mobilizati din mediul scolar, în urmatorii câtiva ani, de cei 8 specialisti în dezvoltare.

Si n-am fost surprins de cifra spectaculoasa mentionata (poate si pentru ca ar fi trebuit sa fi fost realizata de mult), cum nici de elanul, entuziasmul fostului mare jucator Bucos. Curajul acestuia într-o predictie de asemenea dimensiune vine poate si dintr-o impresie din zona Petrosanului, unde are destula audienta si sustinere. Poate a fost si sub impresia unor cifre publicate despre participantii la diferite turnee de copii, din care, atentie, o parte însemnata sunt doar participanti nu si practicanti. Sigur acest entuziasm vine si dintr-o reminiscenta a capacitatii de mobilizare ale marilor echipe în care acesta a jucat. Plecând de la aceste amintiri de poveste, am mai întâlnit o declaratie hazardata cu ceva ani în urma, a unui mare international, cu mari victorii la activ în fata francezilor; acesta, întrebat daca am mai putea avea sanse la victorie în întâlnirea cu reprezentativa Frantei, ce urma sa aiba loc la Bucuresti , a raspuns clar: „sigur ca avem, ramâne ca jucatorii sa vrea sa câstige si sa se uneasca la lupta pentru acest obiectiv” (am fost surclasati cu peste 50 puncte). Era clar nostalgia unei vointe extraordinare ce performerii nostri o manifestau odata!

Am fost surprins de cifra mentionata, extrem de „rotunda”, gândindu-ma la multe aspecte de ordin organizator, metodologic si material, ce nu sunt preparate sa primeasca si sa sustina instruirea unui asemenea volum de jucatori. Daca autorul declaratiei s-a gândit ca asa va da de gândit, si mai ales de actionat, forului tutelar în a rezolva rapid niste structuri fundamentale pentru activitatea de baza, sincer îl felicit.

Si asta pentru ca:

1. Uitati, numai daca ma gândesc cine aduna, educa si instruieste atata masa de practicanti ma ia ameteala, stiind ca acum daca se solicita un tehnician pentru copii si juniori, în lipsa de solutii, în cel mai bun caz i se recomanda un pensionar.

In acest sens declaratia lui Mihai Bucos ar trebui sa fie sustinuta si de o strategie operationala, cu capacitate de a forma masiv educatori (anual 50-70, astfel ca în 3 ani sa existe vre-o 200, si nu pe hârtie cum ne-am obisnuit).

2. Apoi, sunt gruparile din teritoriu pregatite sa-si dea concursul si sa sustina substantial aceasta actiune? Vedeti cum mai toate echipele de seniori, chiar si cele ale marilor cluburi (cu exceptia lui Steaua, Dinamo ce si apar în competitiile juniorilor) care au o baza sportiva, cum si posibilitati pentru instruire (dintre fostii jucatori), fac astazi doar figuratie în activitatea celor tineri. Bine, în acest program eu vad importanta misiunea cluburilor de seniori capabile (si obligate) sa sustina pe lânga o structura proprie completa de C+J, sa sustina organizator si mai multe nuclee scolare.

3. Dispun proaspetii responsabili regionali de:

- o strategie de impact la diferite nivele pentru: autoritati locale, inspectorate, directiuni, corp profesoral etc.;

- o metodologie de actionare în mobilizarea maselor, cum si mijloace diverse de divulgare a rugbyului;

- de o recunoastere a autoritatii lor la sectiile din teritoriu si în baza acesteia sa li se accepte programele, pe care sa le si sustina, sau sa accepte evaluarea activitatii etc.

4. Dispun directorii de dezvoltare de sustinerea prin parteneriate cu structurile de învatamânt (inspectoratele judetene sau municipale), care sa le deschida usile scolilor? Sau se descurca fiecare cum poate?

Iata deci câte probleme se ivesc. Fara rezolvarea acestor aspecte, si a altora, actiunea ramâne într-un proiect frumos (am mai vorbit de actiunea rugby-tag la Ilfov ) iar cifrele lui Mihai Bucos visele unui exaltat.

Vasile Constantin-Mao

Va urma:

Bucuriile si frustrarile rugbyului

Avem jucatorii pe care îi crestem (1)

Stimati amici,

Abordând câteva subiecte din aria instruirii rugbystice si considerând dezbaterea acestora de interes general si benefic rugbylui nostru, fiind si o tema extrem de serioasa, dar, ca sa zic asa, mai putin „spinoasa”, va provoc la interventii. Si fac aceasta în ideia ca sunt multe de spus la subiectele respective si contam pe experiente diferite, în medii variate, din care toti am putea învata ceva. In fine, ar fii si un exercitiu al nostru, al grupului, într-o colaborare, ca sa zicem asa, tehnica.

Vasile Constantin-Mao

Avem jucatorii pe care îi crestem (1)

Ceva despre învatarea tehnicii jocului

In metodologia învatarii tehnicii sportive, d.p.d.v. didactic, este obligatoriu ca profesorul-antrenor ul sa asigure conditiile pentru o insusire corecta a gestului tehnic, evitând greselile în executie. Tratarea cu neatentie a acestui important proces, însusirea oricum si cu greseli a tehnicii elementare sau specifice, compromite serios randamentul individual si de echipa. Pentru aceasta important este ca tehnicianul sa pregateasca faza învatarii si sa se implice cu tot talentul profesional în acest proces.

Trei actiuni didactice, proprii acestui obiectiv, sunt esentiale, necesitând o pregatire si aplicare cu toata rigoarea, astfel:

§ creiarea unei imagini puternice a gestului tehnic de învatat, stimulând la tinerii practicanti, deopotriva, perceptia intuitiva si cognitiva (rolul major al demonstratiei si explicatiei) .

§ aplicarea unei structuri de exercitii simple, care sa usureze o executie cât mai aproape de model.

§ corectarea greselilor ce pot apare, inerente în lucru cu un grup mare de executanti.

Pe lânga tactul pedagogic, adaptat la caracteristicile practicantilor (de vârsta, de capacitati si de „antecedenta sportiva”) si utilizarea unei structuri de exercitii eficiente în procesul însusirii deprinderilor sportive (conform cu regulile didactice ale învatarii), tehnicianul trebuie sa cunoasca cauzele care concura la dificultarea însusirii corecte a procedeelor tehnice; aceasta cunoastere este necesara, bine înteles, pentru eliminarea sau limitarea greselilor în executiile începatorilor.

Cauzele mai importante, care determina greseli în executie, ce apar frecvent în practica învatarii tehnicii jocului de rugby, sunt urmatoarele:

§ procesul învatarii defectos desfasurat:

- fara a creia o buna si corecta imagine a gestului tehnic de învatat.

- cu aplicarea unor exercitii dificile, desfasurate pe spatiu neadecvat, cu multi jucatori la un balon etc.

- fara o supraveghere îndeaproape a întregului grup si fara exigentele de rigoare la corectitudinea executiei.

§ slaba motivare a tinerilor jucatori, ce determina interes minor sau neatentie; aceasta stare tine de slaba preparatie psihica a grupului, consecinta a tratarii superficiale a momentului.

§ starea de oboseala a jucatorilor, stare ce determina lipsa de concentrare si slaba capacitate motrica.

§ materialele, suprafetele de lucru si ambianta necorespunzatoare:

- baloane neadaptate vârstei si în conditiuni precare (mari, grele, dezumflate etc.).

- teren dur care poate determina teama (la tehnica placajului, grupajelor etc.), sau ambient care instiga alte preocupari sau distrageri.

Misiunea didactica a tehnicianului, pe lânga aplicarea unui proces de învatare corespunzator, cu masurile respective de evitarea greselilor în executie, este de a proceda imediat la corectarea acestora, stiindu-se ca mai târziu, cu practica deprinderii gresite, acest proces este destul de dificil.

Am expus cele de mai sus convins (si dupa ce vedem în jocurile noastre - la toate categoriile si nivelele -, cu sumedenii de greseli de tehnica ce fragmenteaza jocul), ca procesul initierii în tehnica rugystica nu este în majoritatea cazurilor bine si atent tratat.

Daca am lua doar banala „pasa clasica”, care într-un atac larg-desfasurat poate concura enorm la randamentul atacului, la viteza si vigoarea acestuia (determinând incertitudine si presiune asupra adversarului) , dând si nota de spectacol, ne dam seama ca la noi ceva nu este în regula.

Intrând putin în sfera perfectionarii tehnicii, rareori se întâmpla ca transmisia balonului, pasa, sa fie relationata si cu urmatoarele elemente:

- cu posibilitatile de dezvoltare a vitezei în alergare a coechipierului si intentia acestuia de joc (în atacul preconizat sau la varianta adoptata la faza de joc);

- cu prezenta si calitatile aparatorilor;

- într-un „timing” (momentul oportun al pasei) impus de situatia concreta de joc.

Cele mai multe pase, chiar si la cel mai înalt nivel, sunt adresate pe coechipier, ne stimulându-i acestuia explozia, accelerarea în faza (cu consecinta: viteza mica în actiunea de atac si vulnerabilitate la presingul defensiv), ca sa nu mai spun de îngreunarea actvitatii de receptie-transmisie a coechipierului (deci, circulatie defectoasa).

In plus, transmisia dificila a balonului, cu preocupari excesive ale jucatorilor asupra unui gest ce ar trebui sa se faca automatizat, le diminueaza atentia si perceptia coordonatelor fazei, le anuleaza acestora intentia si posibilitatea de actionare tactica.

Apoi, metodologia (si didactica) perfectionarii deprinderilor tehnice este o alta specialitate, cu principii, mijloace si metode proprii, cu efecte decisive în randamentul în joc si performanta.

In fine, am convingerea ferma ca din aceasta preocupare atenta pentru însusirea unei tehnici cât mai corecte a procedeelor tehnice, de atac sau de aparare, rugbyul nostru ar avea mult de câstigat. De aceia am si expus problema.

Vasile Constantin-Mao

Va urma:

Bucuriile si frustrarile rugbyului

Stimati prieteni,

La mesajul D-lui Vatui Mircea am de spus urmatoarele:

1. Sustin din tot sufletul propunerea de personalizare a trofeelor la premierea competitiilor noastre si a sportivilor distinsi pentru talent si asiduitate în activitate.

Sustin aceasta initiativa în ideia:

- de a constientiza generatiile actuale de jucatori despre personalitati si momente model din istoria rugbyului românesc;

- de omagierea acelor personalitati ce prin mare dragoste fata de acest joc si fata de semenii lor, printr-o mare devotiune si onestitate si-au pus amprenta asupra unei etape, a unei epoci sau chiar a istoriei rugbyului nostru.

Aceasta initiativa ar putea constituie chiar începutul unui amplu proces de schimbare a mentalitatii în aprecierea si tratarea corespunzatoare a tuturor acelora care au cinstit rugbyul prin rezultatele sportive sau ampla activitate de promovare a acestuia.

Tratarea corespunzatoare? Da, ar fi destul daca m-as referi doar la faptul ca s-a încetatenit la noi practica de a se trata cu indiferenta iesirea din activitatea internationala, sau a echipelor de club, a sportivilor ce s-au daruit dupa putinta lor idealului rugbystic. Trist este ca în cele mai multe cazuri acestia au si disparut complet din aria sportului ce i-a pasionat, rugbyul nostru ramânand, uman, cu fiecare abandon tot mai sarac.

2. Propunerile mele se refera si la urmatorii:

§ Grigore Caracostea (1986-1956): parintele rugbyului românesc; international în jocurile de început ale rugbyului nostru (cu Franta si SUA - Paris/1919); a înfiintat clubul TCR si prima echipa de rugby de la noi (1913); a înfiintat Comisia Fotbal-Rugby (1915) si FRR (1931), organisme al caror presedinte a fost între anii 1915-1940, perioada în care rugbyul de la noi a cunoscut o evolutie extraordinara; a fost conducatorul si „antrenorul” echipei nationale participanta si medaliata la JO Paris /1924; a paricipat la fondarea FIRA (1934) fiind membru si consilier în primul comitet al acestui for. Trofeul cu numele sau (si chiar statuia acestuia) ar cinsti o personalitate colosala si o memorie extrem de benefica a rugbyului românesc.

§ Ascanio Damian (1914-2005): distins jucator international în perioada (1934-1949 ) component de baza al echipei ce a realizat un rezultat valoros (cât o mare victorie) cu Franta (8-11 / 1938); jucator emblematic al Sportului Studentesc, de 5 ori campion national; presedinte al FRR (1947-1952) într-o perioada extrem de critica (desfiintarea celor 4 echipe fanion); a proiectat si dat federatiei si miscarii rugbystice o dimensiune nebanuita (la sfârsitul anilor ´50 erau în tara noastra 68 echipe de seniori; la începutul mandatului sau de presedinte a decretat obligativitatea tuturor gruparilor de a avea si echipe de juniori.

§ Irimescu Valeriu (n. 1940): international de mare anvergura, cu 32 selectii în perioada 1960-1971; 3 victorii la Franta (la cea din 1968/15-14, marcând toate punctele noastre - 2 dropgoluri si 3 lovituri de pedeapsa); jucator la Grivita Rosie cu care cucereste 7 titluri de campioni nationali si Cupa Campionilor Europeni în 1964; a jucat si a antrenat în Franta; a fost antrenor federal în perioadele (1974-1986 si 1990-1991)si antrenor al echipei nationale cu care în 50 de victorii din 70 de jocuri-test a cucerit 3 victorii la Franta , victorii la Scotia si Tara Galilor si alte rezultate valoroase cu marile echipe ale lumii. Maestrul emerit al sportului si antrenor emerit, V.Irimescu, se detaseaza autoritar într-o statistica generala pentru contributia la palmaresul rugbyului nostru cu 70 de victorii, la care a contribuit ca jucator si antrenor. Aceste victorii au fost obtinute din cele 102 jocuri-test la care a participat (media de 68% este excelenta daca ne gândim ca printre adversarii nostri de atunci figurau aproape toti titanii lumii rugbystice).

§ Alexandru Penciu (n. 1931) într-o cariera fulminantă, cu talentul lui înăscut şi măiestria căpătată lângă antrenori şi pedagogi de mare calitate (precum: Feri Covaci la PTT , Nae Ghiondea, Puiu Argeşiu şi Petre Cosmănescu la CCA /Steaua) devine peste ani nici mai mult nici mai puţin decât “Alexandru cel Mare” al rugbyului românesc şi mondial, denumire dată chiar de inventatorii minunatului joc, uimiţi la ei acasă de spectaculozitatea şi eficacitatea jocului său, cu ocazia turneelor Selecţionatei Bucureştiului în Marea Britanie (1955 şi 1956). joacă la CCA /Steaua în perioada 1953-1969 cu care obţine 5 titluri de campioni. International cu 33 de selecţii în jocuri-test a facut parte din formatia de aur care a învins Franta în 1960, fiind autor principal si la victoria din 1962, cum si la cele doua egaluri cu acelasi adversar în deplasare (5-5/1961 şi 6-6/1963). Pe lângă un joc extrem de spectaculos a dovedit şi o eficacitate ieşită din comun: a marcat pentru echipa naţională în jocurile-test mai mult de 176 de puncte (date luate dintr-o evidenţă incompletă, şi când eseul era apreciat la 3 puncte), astfel: 22 eseuri, 25 transformări, 14 lovituri de pedeapsă şi 6 dropgoluri; maestrul emerit al sportului şi distins cu diferite ordine şi medalii, a fost socotit un pionier pe plan european în evoluţia jocului de atac al fundaşului.

Altfel, în aceasta lista, ar putea intra nume celebre de antrenori, care au aureolat rugbyul nostru cu rezultate extraordinare (vezi: Theodor Radulescu, Petre Cosmanescu sau Niculae Padureanu) sau jucatori internationali prestigiosi cuprinsi în „Echipa secolului XX”, aleasa printr-o ancheta publica, initiata si promovata de publicatia Rugby Magazin/2000. Dau în continuare acea formatie la care am adaugat câteva mari figuri detasate în statistica „contributii la palmaresul rugbyului românesc”, astfel:

Gheorghe Pârcălăbescu si Constantin Dinu (stâlpi); Mircea Munteanu (trăgător); Atanasie Marinache, Gheorghe Dărăban (linia 2ª); Viorel Morariu şi Florică Murariu (flankeri); Radu Demian si Haralambie Dumitraş (nr.8); Mircea Paraschiv (mijlocaş de grămadă); Dumitru Alexandru (mijlocaş la deschidere); Ascanio Damian, Mihai Wusec şi Adrian Lungu (centri); Dumitru Ghiuzelea şi Valeriu Irimescu (aripi); Alexandru Penciu (fundaş)

Antrenor: Theodor Rădulescu

Jucatorii adaogati:

- Ion Bucan (stâlp; 48 selectii/30 victorii) - Ion Constantin (centru/aripă; 50/33)

- Gheorghe Dumitru (lina 2ª/nr.8; 70/44) - Gheorghe Nica (centru; 57/36)

- Enciu Stoica (flanker; 44/30) - Marian Aldea (aripă; 33/21)

Si utati asa, câte personalitati au înfrumusetat rugbyul nostru! Acestia si multi altii (promotori, presedinti de cluburi, arbitri) ar merita toata cinstirea si recunostinta noastra.

Asa cum ne-a propus Dl Vatui avem ocazia sa ne exprimam optiunile

3. Propunerea mea este ca aceasta practica pote fi promovata în tot teritoriu, chiar de catre federatia însasi. Pe lânga denumirea unor trofee si competiti, nationale sau locale (câteva memoriale deja exista), prinse în calendarul federatiei, se mai poate promova rugbyul dând numele celebritatilor acestuia cluburilor, bazelor sportive, a strazilor etc.

Vasile Constantin-Mao

PS. Referitor la propunerea atribuirii unui trofeu cu numele meu, eu îi multumesc amicului Vatui pentru apreciere, dar nu vad oportun asocierea mea într-o nominalizare asa de pretentioasa. Fara falsa modestie, daca în activitatea cu juniorii am avut rezultate bune, poate chiar deosebite, consider ca acestea au fost în limitele obligatiilor profesionale; nu am avut norocul si nici pretentia de a intra în cercul „gloriosilor nostri nemuritori”.

In alta ordine de idei, fac o corectie: nu eu am initiat „ceferiada”; a fost presedintele FRR de atunci, ministrul al MTTc, D-l Cornelui Burada, sfatuit si incitat - cu siguranta - de prietenii sai griviteni. A mai fost un mare pasionat de rugby prof. Dan Ion, inspector de învatamânt în retea. Eu n-am facut decât atât: am renuntat la un post în învatamântul superior si am venit la scoala profesionala de la Podul Grand , sa traiesc bucuria rugbyului printre tinerii mei elevi.

Toata activitatea a fost pentru mine o mare rasplata, traind acum regretul ca nu pot sa fac mai mult pentru copii si rugby.

Unde ne sunt juniorii?

Evidente ce afecteaza grav prestigiul rugbyului nostru si compromite viitorul acestuia

Rezultatele selectionatelor de juniori obtinute în campania de primavara a acestui an:

Under 17: Festiv.Rugby Millfield Anglia – martie 2008 România cu: Canada : 10-48 T.Galilor : 7-49 S.U.A. : 10-44 3 înfrângeri p.marcate:27 – 141: p.primite

Under 18: CE – a 2ª gr.valorica Italia – aprilie 2008 România cu: Italia : 0-25 Spania: 24-12 Georgia: 6-5 2 victorii – 1 înfrângere p. marcate: 30 – 42: p.primite

Under 20: CM- a 2ª gr. valorica Chile – aprile 2008 România cu: Namibia : 28-26 I.Coock : 46-7 Chile : 3-14 Georgia : 10-34 2 victorii – 2 înfrângeri p. marcate: 87- 83: p. primite

Per total: 10 jocuri; 4 victorii; 6 înfrângeri; 144 p. marcate – 266 p. primite

Dupa Cupa Mondiala a seniorilor (Franta/2007) , în care conducerea federatiei a girat o serie de mari erori în pregatirea nationalei sau în conducrea echipei în competitie (reamintesc doar semnalele îngrijoratoare despre incompetenta echipei tehnice, facute din timp), urmata - stiti bine - de sfidarea opiniei publice prin sustragerea de la orice responsabilizare si analiza tehnica, iata, cu aceeasi politica, aceasta îsi continua marsul în degradarea rugbyului nostru: este vorba de pregatirea si participarea în competitiile internationale ale reprezentativelor tinere.

Dupa U18 si U17 a urmat evolutia reprezentativei U20, adica „primele sperante” ale nationalei mari pentru viitoarele CM.

In lipsa unei evaluari oficiale pe ansamblul campaniei internationale de primavara (si mai pregnant la U 20, cu locul 4 la Santiago de Chile unde avea obiectivul de câstigarea grupei si revenirea în primul esalon valoric) se detaseaza (pe lânga capacitatile fizice si tehnico-tactice limitate ale jucatorilor nostri si pregatirea retardata), marile erori ale echipei federale în conceperea si orientarea procesului de formare si pregatire sportiva la segmentul tânar, segment devenit din zi în zi tot mai fragil.

In acest sens, cu toata variabila "adversar”, este clara declasarea, în corpore, a reprezentativelor noastre. Nu surprinde nici esecurile categorice la categoria cea mai tânara, poate cea mai fidela concretizare a orientarii conducerii federatiei noastre, a preocuparilor si activitatii acesteia din ultimii 6-7 ani în acest sector.

Locul 16 la U 20, acelasi ca al nationalei mari în rankings-ul mondial, ar putea creia impresia ca situatia nu e chiar dramatica (dupa nonsalanta cu care este tratat locul 3 în CEN al seniorilor, în urma Georgiei si Rusiei), daca n-am lua în seama experienta care spune ca decalajul valoric ne va fi din ce în ce mai defavorabil odata cu maturizarea sportiva.

Normalul si anormalul din rugbyul nostru

- Si totusi situatia ar parea în limitele „normalului nostru”, iar conform obiceiului, probabil, mai marii federatiei vor garanta ca suntem pe drumul cel bun (?!).

- Poate ar trebui sa valorificam mai optimist victoriile la Insulele Coock si Spania, cum si cele la limita cu Namibia sau Georgia (U18).

- Poate n-ar trebui dramatizate nici înfrângerile disproportionate (vezi: 10-34/U20 cu Georgia, 0-25/U18 cu Italia; sau cele trei de la U 17) daca nu am lua în seama anormalul care persevereaza si chiar se accentueaza, în ciuda efectului evident falimentar, ce da un un verdict de incapacitate grava tehnico-manageriala a actualei echipe federale.

- Anormalul, pe lânga aberanta politica de neglijare a activitatii de baza (din cluburi în general si a celei de copii si juniori în special), este ca, la fel ca si celelalte reprezentative de juniori, nationala U20 a beneficiat de o pregatire extrem de îndelungata, nejustificata din punct de vedere metodologic, dar nici de performantele obtinute.

Ce logica metodologica a avut aceasta pregatirea centralizata pe durata a sute de zile (ca sa nu mai vorbim de risipa financiara), se poate deduce si din tacerea federalilor nostri: adica nici una. S-ar putea pune aceasta întrebare si ultra licentiatilor nostri tehnicieni, dar si fantomaticei comisii tehnice a frr, care, într-o perioada de mari mutatii în conceptia tehnico-tactica a jocului si a tehnologiei de instuire, or se auto-desfiinteaza ori îsi suspenda activitatea (??!!).

- In acest normal si anormal promovat de oficiali parca nici nu are rost sa vorbim de perturbarea grava a pregatirii scolare a tinerilor internationali (majoritatea elevi în clasele liceale terminale), înselati cu mirajul performantei rugbystice. Fara discutie acest fapt îi situeaza pe federali într-o postura clara de delict socio-moral, produs asupra unor tineri (si familiilor lor) legati cu pasiune si speranta de practicarea rugbyului. Or cineva ar trebui sa stie ca rugbyul de calitate nu se poate face decât cu tineri de caracter, temeinic educati si formati pentru viata, în care rolul scolii este fundamental. Superficialitatea cu care îi învatam sa privea obligatiile scolare se va rasfrânge cu siguranta în relatiile si devotiunea acestora fata de rugby. Nu stiu ce colaborari de psiho-sociologie sau pedagogie concureaza la programele federatiei pentru generatiile tinere (sau în recrutarea si formarea tehnicienilor) , dar cu usurinta se observa în activitate o fractura grava, o deturnare de la scopul social al sportului.

Si pe buna dreptate intriga eludarea problemelor rugbyului nostru, cum si de ce nu se iau în considerare propunerile constructive de reformare a activitatii de baza, precum: restructurarea organizatorica, functionala si manageriala a cluburilor (1); adoptarea activitatii de copii si juniori ca obiectiv prioritar al frr (2); largirea si perfectionarea adecvata a corpului de tehnicieni (3).

Nu mai intriga, însa, dece nu se fac responsabilizari pentru ratari de obiective si gafe metodologice, dece nu se fac publice marile cheltuieli în van, cu actiunile nesemnificative sau nefinalizate, cu proiecte de fatada sau complet esuate? S-a obisnuit lumea cu maniera afisata de mai marii rugbyului nostru, mirându-se doar unii, cum niste oameni de mare succes privat, social si economic, patroneaza si coordoneaza de ani buni o activitate falimentara a rugbyului nostru drag.

Aberatia de a ne lauda cu douasprezece selectionate, scoase unele precum magicienii (vezi cele 3 selectionate feminine, Rugby 7 etc.), fara nici o activitate în spate, dar mari cheltuitoare de fonduri (cu stagiile de pregatire, deplasari, salarii), dezarmeaza. Dezarmeaza chiar si cluburile în suferinta, care prin delegatii la trecuta Adunare Generala si-au însusit cu ochii închisi erorile sefilor ce, de altfel, le ignora ajutorul metodologic, managerial si material.

Si totusi cine cunoaste în amanunt realitatea trista din majoritatea gruparilor de copii si juniori stie ca în ritmul acesta, peste câtiva ani, „performantele” de astazi ale tinerelor reprezentative vor fi amintiri de invidiat. Activitatea la grupele de copii este atât de redusa (aproape inexistenta în tara) iar competitiile o raritate, astfel ca din spate nu vine nimic. Chiar si actuala reprezentativa U17 s-a confruntat cu o mare lipsa de elemente de perspectiva, ca sa nu mai vorbim de nivelul saracacios al exprimarii tehnico-tactice a acestora.

Vasile Constantin-Mao

PS: O notita ce o cred semnificativa:

Insulele Coock, adversara noastra din CM-U20, este reprezentanta unei tarisoare din zona Oceaniei, cu o populatie de 8.400 locuitori, adica cam jumatate din populatia comunei Ciorogârla, nucleu pilot într-un proiect al frr, ce, cu toate ca este în total impas înca de la debut, continua sa fie declarat printre masurile de baza la redresare a rugbyului nostru!

Replica la replica

Aceasta contra-replica la cea a lui R.Antonin fata de articolul cu interviul lui PV Balan din Libertatea, am dat-o în ziua de 5.05.2008 la dezbaterea publica a subiectului „V-ati da copilul la rugby?”, initiata pe www.rugby.ro. Nu m-a surprins deloc faptul ca opinia mea nu a fost publicata. Se promoveaza greu un spirit dezinvolt si liber, scapat de constrângeri si cenzura, cu respect pentru adevar si dreptate. V.Constantin

„Mi-am dat copilul si nepotii la rugby stiind enorma valoare educativ-formativa a acestui joc sportiv”, dar ca antrenor ma voi referi la replica fostului manager general al nationalei la ultima Cupa Mondiala.

Nu este prima data când R.Antonin, asmutit poate de altii ce n-au curajul sa iasa la „bara”, ne face demonstratia unei gândiri încâlcite, mizând totul pe curriculum sau din afara rugbyului nostru. Iata, acum vine cu argumente care-i dovedesc culpe, dar si un tupeu nepermis.

Parerea mea este ca la enorma degringolada sportiva si umana, la care chiar el a condus reprezentativa noastra la CM , sa faci acuzatii în drepata si stânga este o mare impertinenta.

Uitati ce zice negru pe alb specialistul de la care rugbyul nostru astepta probitate profesionala, dar si elocinta si onestitate, despre P.V.Balan: „Nu doar astazi am descoperit aceste lucruri la un personaj care m-a preocupat multa vreme si despre care am inteles rapid ca nu se poate face nimic cu el, fiind obtuz si limitat”.

Intrebarea la care ar fi trebuit sa-si raspunda dumnealui (si dupa aceia sa vorbeasca) este: De ce daca a fost asa de repede clarificat de disponibilitatile limitate ale lui Balan, dar si ale altora, pe parcursul celor aproape 4 ani, cu numeroase jocuri si stagii de pregatire, nu si-a ales (sau format) jucatorii care îi trebuia? De ce în cazul lui Mitu a fost asa de intransigent, iar în atâtea alte situatii a aratat o toleranta nepermisa care a compromis total spiritul de echipa si în final obiectivul la CM ?

Insolenta acestuia, de a iesi acum la rampa cu acuze si invective, este imensa. Dupa programarea aiurea a pregatirii, dupa inventii tactice curioase chiar la CM , ce a uimit lumea (expl: jucarea marginii invariabil fara riposta la lansarea adversarului, asigurându-le italienilor certitudinea momentului!) sau formarea echipei pe criterii disciplinare la jocul cu Portugalia, care era sa ne coste asa de scump, în fine dupa acel esec total, vine acum R.Antonin sa faca pe moralistul. Este prea mult si prea de tot.

Altfel, ai dreptate P.V.Balan. Nu te iau în brate ca pe un îngeras, te-am admirat pentru performanta ta, dar te-am si judecat aspru în sinea mea pentru putinele servicii aduse echipei nationale. Banuiesc ca pâna a te realiza deplin ai trecut prin multe frustrari; - numai daca ma gândesc la niste antrenori pe care i-ai avut si-mi dau seama ca ai cunoscut o parte urâta a rugbyului (se întelege ca îmi iau toata raspunderea acestei afirmatii); - fara îndoiala ai fi fost indignat de „educatia” precara promovata de acestia, ca acum, precipitat, sa declari ca nu ti-ai da copilul la rugby. Sigur nici traumele ce le-ai adunat nu-ti sunt usoare. Dar e imposibil sa nu-ti doresti fortificarea si educarea micutului tau într-o adevarata si agreabila grupare de rugby.

Indiferent de calificativul negativ obtinut prin comportament si atitudine de majoritatea internationalilor nostri la CM , valoarea tehnico-pedagogica a staff-ului tehnic a fost, fara nici-o îndoiala, ZERO. Ba îndraznesc sa cred ca mult sub zero, daca apreciez forma sportiva dezastroasa si nivelul tehnico-tactic precar al echipei manifestate la întrecerea suprema. Ba mai mult la jocul cu N.Zeelanda echipa a mai miscat ceva, cu antrenorii expulsi din functii de proprii jucatori. Sa te revolti la o realitate de care esti principal responsabil si sa evoci la nesfârsit reusite din alta epoca, asa cum face R.Antonin, mi se pare chiar ridicol. Parca, vezi Doamne, cu asta vrea sa orienteze neputintele spre partenerii români din staff, care, fata de el si Santamas, sunt „imaculati” la curriculum profesional!

Necuviinta de a ataca niste internationali români (s-a mai întâmplat si când L.Constantin acuza inoportunitatea stagiului în Pirinei într-o etapa ce impunea pregatirea specializata, fapt ce s-a si confirmat; onorant era ca R.A. sa-si fi cerut scuzele de rigoare, ceea ce nu a fost si cazul) în situatia ca n-a adus rugbyului nostru nimic, dar absolut nimic din ce se astepta (Academia este alt bluf, fara nici-o consecinta în pregatirea si jocul echipelor) atitudinea acestuia este nedemna.

Dupa toata aceasta tevatura si pledoarie anapoda mai ca încep sa cred într-un „bula francez” cu care s-a pricopsit iremediabil rugbyul nostru. Ne-a lasat fara replica atunci când dezinvolt ne spunea despre stagiul în Pirinei (cu leapsa si biciclism montan la 10 zile de meciul vietii noastre - cel cu Italia), ca fusese povatuit chiar de antrenorul italienilor, Berbizier, care avea tot interesul sa le toarne baietilor nostri plumb în picioare! In atare situatie parca si întâmplarea cu baloanele oficiale care dispareau din cantonamentul nostru, si de care a fost stupid banuit, pare a fi reala.

Vasile Constantin-Mao

PS. Apreciez mult si felicit initiativa publicatiei noastre pentru provocarea acestei dezbateri publice. Atrag atentia si asupra altor teme (vezi: participarea reprezentativelor de juniori la sezonul de primavara, soldata cu mari ratari) ce ar merita o dezbatere complexa.

Apelul meu,

Tintuit în caruciorul sau indispensabil, ranit grav în efortul rugbystic, se lupta eroic pentru a recupera ceva neuro-motor si pentru mentinerea unui optimism de viata (nebanuit de dura pentru el), vulnerabil si la atâtea impedimente. Efortul prietenului nostru (si a familiei lui), caruia soarta i-a aratat cruzimea când visele si sperantele erau în plin avânt, este eroic si exemplar pentru toti.

Imbogateste- i Doamne viata cu sperante si frumuseti, ce numai într-o credinta netarmurita le gaseti. Iar noi coechipierii lui de suflet trebuie sa-i fim aproape, însotindu-l cu gândurile si faptele noastre întelegatoare si demne.

Asa cum George cu putin timp în urma era speranta si imboldul pachetului de înaintasi, tot asa si noi acum trebuie sa ne mândrim ca suntem alaturi de talonerul nostru, strânsi uniti în puritatea si frumusetea rugbyului, cu care viata ne-a rasfatat.

Pentru Sarbatoarea Pastelui urez tuturor multa sanatate si bucurie.

V.Constantin- Mao

Cont bancar: Balta George:

RO81BACX00000032165 24000; RON; Banca Tiriac; Sucursala Mihai Bravu

Draga George,

Mesajul tau m-a tulburat enorm. Si asta pentru ca, cu toate ca noi ne-am mai întâlnit si am comunicat divers, nu banuiam ca discutarea unor probleme ale rugbyului nostru pe stiri_rugby@ yahoogroups. com, chiar asa într-o nota critica, putea sa te afecteze cât de cât. Si, dupa mine cinstit îti spun, hain ar trebui sa fie cineva la suflet care la necazurile si preocuparile tale sa mai adauge o cât de mica indispozitie.

Daca însa apelul respectiv ti-a fost sugerat de cineva interesat în a stopa valul de critici care acompaniaza de ceva timp activitatea frr (adica s-a folosit de tine), atunci, dupa parerea mea, infamia depaseste orice limita. Imi trece prin minte aceasta ultima varianta si pentru ca la recenta Adunare Generala a frr cineva a intervenit iritat asupra ocuparii cu problemele rugbyului a site-ului, initial creiat pentru ca lumea acestuia sa te acompanieze de aproape. Culmea, acea interventie era facuta de o persoana despre care eu nu stiu sa fi intervenit cu un cuvânt pe site si banuiesc ca nu daduse ghes nici la o alta participare omenesca. Dar, uite asa, fusese pus si gata! Pai, nu este culmea impertinentei? .

Infamie? Da, infamie, cum tot infamie a fost si refuzul de a acorda gazduire la sediul frr pentru adunarea aprr de anul trecut (reamintesc motivul invocat: cineva criticase vehement stagiul montan al nationalei înainte de CM – critici ce s-au dovedit mai mult decât pertinente).

Personal am intervenit cu problemele rugbyului pe acest site considerându- te un om definitiv al rugbyului, mai autentic decât oricare si ca esti interesat de problematica acestuia. Ma surprinde ca doctorul, care stie mult mai bine decât mine niste chestiuni legate de psihologie, a reactionat cum a reactionat. Pacat.

Stiu, actionez obsedant si nefiresc pentru comportamentul impersonal generalizat si împacat cu realitatea, oricare ar fi aceasta. Ma adresez tuturor oamenilor rugbyului nostru si în special actualilor fedarali care sunt primii ce ar putea salva ceva din degringolada prelungita a rugbyului nostru. Nota de neîntelegere din partea acestora, atitudinea de desconsiderare a tot ce vine din afara sistemului si infatuarea ce le deconspira interventia doar interesata în treburile rugbyului si apartenenta subtire la educatia, la principiile generoase ale acestuia, au dus la o izolare a dumnealor. In aceasta situatie mi se pare nepotrivit sa beneficieze din partea celor ce traiesc sau simt onest acest joc, chiar si un minim regret pentru criticile cu care sunt tratati.

Uite, spre exemplu: Reprezentantii cluburilor la recenta Ad. Gen. a frr au validat cu ochii închisi rezultatele obtinute în anul trecut. Nici-o curiozitate nu i-a încercat: - nici la cheltuirea milioanelor de euro (au acceptat cifrele ce la repezeala le erau citite); - nici cât câstiga un tehnic federal (salariu mare, diurne, bonificatii) , fara ca acesta sa fie framântat de vre o responsabilitate; - nici cât au câtigat din contractele cu federatia unii suspusi, sau cât vor câstiga din cele cu casa olimpica altii; - nici macar cine si ce responsabilitati au avut la numeroasele ratari. Nimic, doar au ridicat mâna, transformând un act profund rational si de maxima competenta într-un act mecanic. A fost si mai usor, de altfel, iar federalii si-au frecat mînile ca toti reprezentantii rugbyului sunt de acord cu erorile lor.

Ipotetic, se astepta, si în baza unor analize si concluzii riguroase dupa CM (cum stim ca s-a întâmplat în toate federatiile serioase ale lumii; s-ar putea zice: „nu e si cazul nostru”), sa se purceada la o dezbatere ampla si operativa în initierea unui proces de reconstructie si revitalizare. Nimic: procedura de mai sus s-a repetat, forumul aprobând tot printr-un gest mecanic, ca simpla multiplicare (la opt) a directorilor tehnici regionali (fara reglementari de sustinere si dotari adecvate, fara parteneriate la MEC sau alte organisme, fara metodologie de aplicare, fara interesarea si stimularea cluburilor etc.) poate constitui maximum de ce se putea aplica în anul acesta pentru a rezolva ceva din marile probleme ale rugbyului nostru. Pe de alta parte nu mira nici faptul ca au disparut din activitatea lor specifica, partial sau total, si directorii federali de dezvoltare (folositi anii trecuti ca solutii salvatoare), implicati acum în atributii manageriale pe lânga reprezentative! Este si asta dovada seriozitatii de cum se trateaza problema dezvoltarii rugbyului nostru.

Apoi, tot o josnicie a fost si aranjarea (cum si permiterea manifestarii în adunare - drept „glasul lumii oneste a rugbyului”!) a unor „galagiosi” pentru interventiile critice ce puteau aparea la acelasi for, gasiti, culmea, chiar în persoanele cu care rugbyul nostru asociaza cea mai negra si rusinoasa pagina din palmaresul aproape secular al acestuia (0-134 cu Anglia/2000) !!! Si aceasta este, alaturi de multe altele, tot incredibila „evolutie” atinsa în rugbyul nostru.

Apoi, nu înteleg de ce se considera ca se „da în federatie” daca se arata niste neputinte în orientarea rugbyul nostru spre o oarecare revigorare, niste adevaruri evidente pentru toata lumea? Dupa mine, se face doar un apel democratic la bun simt, la onestitate, la competenta si responsabilitate, la un spirit novator concret în aplicarea unor programe ferme si încurajatoare pentru viitorul sportului pe care îl iubim. A accentuat tonul interventiilor critice si lipsa totala de reactie, de receptie, lipsa unui companierism rugbystic cu care federalii nu sunt deprinsi. Am mai spus, prin aroganta chiar în relatie cu lumea activa (antrenori, conducatori, jucatori) au transformat relatia de mare armonie, de fratie rugbystica pe care trebuia sa o propage, într-una de subordonare si lipsa de solicitudine.

Loviturile sunt de fapt din partea celor care de 7-8 ani tot promit, si se fac ca fac, în timp ce rugbyul nostru se afunda tot mai mult în slabiciuni. Iata, dau numai câteva repere alarmante:

- se cheltuiesc anual aproximativ 2,5 miloane euro (?!)

- în clasamentul IRB România a ajuns pe locul 17, cu directie clara de coborâre;

- am ajuns la 11 echipe de juniori U19, cu ultimile 5 la mare distanta (în genul: Metrorex-LPS Constanta: 147-0)

- daca un club solicita un antrenor conducatorii federali ridica din umeri, si asta dupa 3,5 ani de activitate a academiei. (si lista ar putea continua cu multe, foarte multe repere tot asa de îngrijoratoare) .

Oricare din elementele de mare criza de mai sus putea fi evitat, bine înteles, cu o dibacie a relatiilor, cu implementare ferma a unor programe temeinic elaborate, dar mai ales cu maxima responsabilitate. Si cu toate astea federalii au colorat si cele mai negre momente din activitate, la recenta Ad. Gen., reiesind ca totul este OK; chiar si participarea la CM /2007, cu victoria obtinuta (într-un mod jenant) la Portugalia , au scos-o cu obiectivul îndeplinit (contând ca lumea uita ca - pe lânga acest ultim obiectiv - obiectivul de competitie a fost: locul 3 în serie si calificarea directa la editia viitoare !).

Zau George, ce se poate crede despre cineva care îmi recomanda sa fiu linistit si sa-mi vad cuminte de pensia mea?

Stiu ca esti la curent cu tot ce se întâmpla în rugbyul nostru; atunci crezi ca este corect sa ne facem ca este bine? Crezi ca este o atitudine corecta ca federalii nostri sa nu dea nici o explicatie, nici o informare la actiuni si evenimente ratate, mari cheltuitoare financiare si cu destula amaraciune în rândul iubitorilor de rugby?

Si de ce initiativele si propunerile facute pe diferite cai, nu numai pe acest site, sunt total respinse, fara a se contrapune alte initiative si alternative viabile?

Sa stii, tu si toti ceilalti, consider ca îmi servesc o pasiune la fel cum mi-am facut viata întreaga si profesiunea (adica onest si corect, cu o mare râvna si încrâncenare, atragându-mi multe si bune rezultate în promovarea si organizarea rugbyului în mediul scolar, dar si satisfactia lansarii în performanta rugbystica a peste 90 jucatori internationali de juniori si 35 internationali A). Nu sunt linistit ca cele doua mari si excelente grupari (LAV si Metrorex) în care eu cu zbucium si mari eforturi am implantat rugbyului (si tinute acum în fruntea ierahiei jevenil de directori rari si tehnicieni inimosi, ce nu-mi sunt straini) se zbat în grave impedimente de instruire si sunt tratate de conducerea frr cu aceiasi indiferenta de care am mai vorbit.

Cu ce drept priveaza federalii rugbyul românesc de solutii regenaratoare si de proiecte ce, obligatoriu, ar fi trebuit initiate de acum 8-10 ani? Astfel:

- Restructurarea organizatorica si functionala a cluburilor la exigentele rugbyului actual;

- Activitatea de copii si juniori - obiectiv prioritar al frr;

- Largirea si perfectionarea corspunzatoare a corpului de tehnicieni.

Si rog sa se retina, nu doar enunt programele respective, ci le dau si solutiile si pârghiile de aplicarea lor în practica, care, bine înteles, ar putea fi îmbunatatite si adaptate, dar neaparat si urgent instituite.

Câte odata ma si gândesc, cu oarecare groaza, ce minte diabolica a adunat atâtea neputinte la un loc, si de ce sa pedepseasca astfel rugbyul ce i-a dat aceluia atâtea împliniri!!!

Când însa prejudiciul din cauza capriciilor si a rigiditatii priveste chiar gloriosul nostru palmares, construit si aparat cu atâta dedicatie si sudoare de înaintasi, orice comentariu este de prisos. Ma refer la mai recentele grave erori, precum:

- diminuarea capacitatii reprezentativei de CM prin ne acceptarea integrarii în lot a celui mai valoros si experimentat jucator în activitate (Petre Mitu);

- erorea grava de a anunta înaintea ultimului stagiu de pregatire ca „dupa CM se va renunta total la jucatorii care activeaza în Franta”, motiv ce a accentuat frictiunile din grup, exacerbate si de pregatirea stupida din Pirinei (sustinuta si girata si aceasta de iscusinta conducatorilor) ;

- înfrângerile extrem de paguboase la Rusia si Georgia, post CM, ar fi putut fi evitate cu 5-6 jucatori din vechea generatie. Potentialul reprezentativei ar fi fost la adevarata valoare a rugbyului românesc, iar noua generatie de internationali s-ar fi format în alta stare psihologica (pentru adevaratii specialisti acest lucru este esential).

Cum si cine va plati pentru acest grav prejudiciu national?

In sfârsit, Draga George, acum vreo câteva zile pe acest site un domn îsi facea „mea culpa” pentru o neîntelegere a cuiva la o afirmatie. Ma gândeam, si cu un exercitiu de viata în afara spatiului nostru, ca recunoasterea unei erori, a unei gafe sau chiar a unei neatentii, voite sau nevoite, este un semn de educatie, dar si de respect fata de cei din jur (nu este cazul si în frr). De aceia cu toata prietenia, cu toata dragostea îmi fac mea culpa, chiar daca te-am amarât cu interventiile mele, sau ca,nici macar acum, la ultima interventie de acest pe site al tau, n-am scapat prilejul sa spun ce am de spus.

Sigur saptamâna viitoare ne vom vedea. Sper sa te reîntâlnesc tot asa de puternic cum te stiu si te vrem toti.

Vasile Constantin-Mao

PS. Draga Mihai, cu siguranta voi fi împreuna cu George alaturi de exemplarul tau efort în maratonul caritabil de luna acesta.