Reflectii la viitorul rugbyului nostru

Si cei mai invatati sunt asa pentru ca le-a dat Dumnezeu ravna de a invata mereu.

Stiinta sportului, cel putin cea care se refera la performanta, este de o vasta complexitate si profunda subtilitate, adunand date, studii si experiente din cele mai diverse domenii. Fundamental, in intelegerea fenomenului, este cunoasterea sportului respectiv in toata intimitatea sa, cunoastere ce nu se poate realiza decat practicandu-l indelungat si la cel mai inalt nivel, dublata de pregatirea prin studiu aprofundat si experienta in practica antrenoratului, cum si informarea la zi asupra noutatilor in instruire.

Performanta sportiva in substratul ei este dependenta de trei factori determinanti (vezi articolul „pentru o metodologie moderna de instruire” publicat in stiri_rugby@yahoo.groups.com la 14.1.2007), astfel:

Potentialul genetic al sportivilor, care se refera la:

- valoarea biologica - constitutia fizica;

- valoarea personalitatii - constitutia psihica.

Valoarea intelectuala si experienta tehnicienilor, care se refera la:

- posibilitatile metodologice de concepere si dirijare a procesului de pregatire;

- capacitatea acestora de optimizare a mijloacelor didactice.

Alte elemente organizatorice, precum:

- timpul disponibil pentru pregatire;

- posibilitatile material-financiare ;

- sistemul competitional si nivelul acestuia;

- factorii sociali.

Intre acesti factori exista o interdependenta logica, lipsa sau nivelul precar al unuia compromitand aspiratiile la performanta.

Daca ne uitam mai atent peste aceasta sumara schema ne dam seama usor unde ne-am impiedicat la plamadirea unor performante veritabile ale rugbyului nostru tanar.

Ma voi referii doar la doua aspecte, astfel:

1. Maturizarea sportiva, in general si la fel si in rugby (adica: perfectionarea calitatilor motoare, consolidarea bagajului tehnico-tactic, fortificarea psihologica si multe alte elemente importante pentru activitatea de echipa), stare conditionanta pentru performanta, se obtine dupa minimum 6-8 ani de instruire sportiva. Nimic nu poate substitui acest proces prelungat de fortificare si perfectionare biologica si sportiva a jucatorilor.

Nu se pot astepta performante mari in alte situatii. Pentru aceasta a si aparut conceptul de atragere si instruire precoce a sportivilor, de aceea activitatea la copii trebuie tratata cu toata atentia. Nu cu mult in urma se si spunea ca diferenta intre rugbyul francez si cel neozeelandez este ca primii incep rugbyul la 6-7 ani iar ceilalti la 3-4 ani, cu consecintele stiute si atat de relevante in performanta!

2. Apoi, instruirea sportiva se face intr-un proces unitar de antrenament si competitie, ambele faze fiind de importanta capitala in perfectionarea sportiva: individuala, dar mai ales colectiva-de echipa. Daca antrenamentul este cumulativ in atatea repere bio-sportive ce insotesc formarea si perfectionarea sportiva, competitia este etapa de cizelare calitativa si de consolidare a abilitatilor tecnico-tactice si psihice, exacerbate de disputa sportiva. Or antrenamentul intr-o parte si competitia in alta parte, chiar daca mai sunt asemenea practici la altii, este clar o mare eroare metodologica cu riscul asumat de compromiterea aspiratiilor, dublate si de imensul si inutilul sacrificiu financiar.

Daca vorbim de subiectul la zi, testarea internationala a viitorului nostru rugbystic, numit pe buna dreptate de un jurnalist „momentul adevarului”, personal am in vedere (1) experienta proprie in calitate de antrenor al echipei nationale de juniori, (2) selectia, pregatirea si rezultatele obtinute de reprezentativele noastre in aceasta primavara, si (3) accentuarea preocuparilor pentru performanta la acest segment, implicit competitivitatea la nivel international ce au intervenit ulterior.

Se poate intampla frecvent la o baza mica de selectie (din pacate situatie in care ne plasam si noi) sa intervina o generatie mai „subtire” (fara o pregatire de baza robusta, fara lider) si la care si fragilitatea psihica specifica varstei sa-si puna cuvantul in contra-performanta. In acest sens n-am fost scutit nici eu de umilinte, in vremuri, cand pregatirea lotului se facea in doua-trei stagii de pregatire.

Apoi mai pot interveni si erori de pregatire a competitiei precum o presiune psihica excesiva prin super motivare sau dramatizare a consecintelor unui rezultat de joc, ce la un teren labil poate determina efecte negative, inhibitoare (asa cum banuiesc ca s-a intamplat la jocurile de debut ale reprezentativelor U18 si U19; la ultima presupun ca a lipsit si tactul pedagogic, sau subtilitatea psihologica, pentru redresarea imediata a moralului de competitie).

Chestiunea la subiect este ca chiar si cu rezultatele mai bune care se asteptau, nu se schimba nimic in situatia dezolanta a activitatii de la noi:

- redusa cantitativ ca arie de practicanti si ne slefuita calitativ, educativ si formativ, la cerintele actuale (tot 10-12 echipe de juniori mari pentru 20-22 de echipe de seniori, iar categoria copii ramasa doar cu vagi urme ale trecutului);

- tot aceeasi structura organizatorica, neimplicata corespunzator si nedirijata;

- tot aceiasi instruire mostenita din vremurile vestitului amatorism rugbystic etc.

Or cand selectia se face dintr-un contigent infim, inevitabil, valorile sunt rare, iar sansele la performanta expuse hazardului. Imi reamintesc cum acum trei ani cand R.Antonin, insotit de specialistii nostri, a facut prin tara cateva actiuni de selectie pentru actualul lot, s-a remarcat numarul foarte limitat al candidatilor, valoarea fizica slaba a acestora (exceptand grupul de la Iasi), si, categoric, manifestarea generala foarte slaba a abilitatilor rugbystice.

Si totusi cunoscand programul de instruire a celor doua generatii imi este greu sa-mi explic cum de nu s-a realizat mai mult. Si asta mai ales pentru generatia U19 care a intrat in actualul an competitional dupa un altul plin de cantonamente (130 de zile !) finalizat cu rodaj in campionatul european, urmat apoi in majoritatea timpului de instruire centralizata (in cadrul Centrului National sau stagii de pregatire in tara si strainatate) .

Cata investitie a necesitat acest proiect, iata falimentar? Ce alte actiuni serioase de stimularea si largirea activitatii s-ar fi putut face cu atata banet prapadit in van ?

Amintea cineva in comentarii la site-ul prosport de diferitele propuneri ce le-am facut pentru stimularea concreta a activitatii la segmentul tanar. Ei bine, nu pot sa marturisesc toata mahnirea ce ma incearca la negarea de catre federalii nostri a situatiei triste din teren, lasand sa se inteleaga ca totul este sub control, iar interventiile colaterale fara rost..

Sunt sincer inspaimantat pentru acest viitor al rugbyului nostru, tot asa cum parea a fi si actualul presedinte al frr, prin anii 1998-99, cand pleda aprig pentru masuri capitale de stimulare a activitatii la nivel de copii si juniori. In locul acestora au aparut solutii de sera extrem de costisitoare, sau altele neconcludente.

In locul deciziei de statuare a activitatii de copii si juniori ca obiectiv prioritar al frr care ar fi presupus un efort organizatoric si mobilizator general, de responsabilizare a tuturor unitatilor si personalului salariat si benevol din rugby, s-a ales ca solutie de baza actiunea rugby-tag, care nu zic ca nu este o actiune meritorie, dar daca cineva asteapta o reanimare a activitatii de aici se inseala, chiar cu tot numarul mare de echipe si de practicanti declarati. Crede cineva ca aceasta este o actiune revigoranta pentru rugbyul nostru, cand marea majoritate a acestor „rugbysti” ar trebui pregatita de niste profesori de educatie fizica (fara nici-o contigenta cu sportul acesta) si care vor mai aparea (sau nu) in acest sezon la vre-o competitie de ocazie ?

Ma gandesc numai ca o mica parte din sumele cheltuite, iata inutil cu atatea cantonamente ale loturilor U18 si U19 (suprapuse peste semi-cantonamentul permanent in care acestea erau la c.n.r), care puteau fi dirijate pentru a activa si sustine centre de copii si juniori mai ales la Barlad , Suceava, Petrosani etc. actiune cu dublu efect, care ar fi stimulat si respectivele sectii de seniori ce stau astazi intr-un fir de ata si din lipsa unor loturi complete de jucatori.

In fine, cred ca acum, la jumatatea programului finantat de IRB, fara nici-o clipa de ragaz ar trebui totul regandit, modificat ce este de modificat, pentru ca altfel nici rezultatele de acum nu ne vor mai fi la indemana peste putin timp.

Cu tot gandul bun pentru rugbyul nostru.

VASILE CONSTANTIN - MAO

Semnificatia unui maraton

Maratonul, proba atletica, este la originea sa simbolul vestirii unei mari victorii. Implicarea atotcuprinzatoare si dedicarea in misiune a soldatului grec, ce ducea cu el bucuria castigarii razboiului cu persii, a inclus si sacrificiul acestuia care a sucombat in urma teribilului efort.

In lumea rugbyului nostru, putin exersata in a participa asociativ la actiuni sociale, pasiva chiar la cele in intersesul acestui sport, pe care il declaram drept mare pasiune, aparitia unui maraton, si mai ales in scop caritabil, este un act atat de surprinzator prin unicitate, dar mai ales prin simbolul uman ce il promoveaza.

Oameni buni:

- sa multumim cerului ca n-am fost lezati de mari napaste;

- sa multumim rugbyului ca in aspra lui lupta ne-a cizelat sufletele;

- sa multumim nelinistitorului imbold care ne chama la un maraton al demnitatii si compasiunii ce o datoram semenilor loviti de soarta.

Iti multumim tie brav si vrednic rugbyst de „cursa lunga”, ca printr-un gest atat de semnificativ in efortul halucinant al unui maratonist, ne faci partasi de fapt la o victorie umana.

VASILE CONSTANTIN - MAO

Urez tuturor un Paste Fericit, cu sanatate si incredere in viata!

Ma gandesc cu toata caldura inimii si la George Balta:

Te indemn, cu credinta in cele sfinte si in cei din jur, sa ai sufletul deschis la bucuria vietii.

Sa fii mandru de camaraderia, rara astazi, a unor mari oameni apropiati si bucuros la orice gest de atentie si afectiune.

Fericirea o poarta fiecare in suflet: fii tu destoinicul ce o descoperi mai repede decat multi altii.

HRISTOS A INVIAT!

Mao

Portugalia, adversara nationalei noastre la Cupa Mondiala

Oare nationala lusitana va fi doar o sansa pentru o frumoasa victorie a reprezentativei frunzei de stejar?

Fara indoiala calificarea in extremis a Portugaliei pentru turneul final al Cupei Mondiale recompenseaza talentul si perseverenta unor harnici luptatori. Talentul l-au demonstrat lusitanii cu prisosinta in ultimii ani in Cupa Europeana a Natiunilor, in care n-a mai fost ca alta data un simplu outsider, sau in marile competitii de Rugby Seven’s, unde in ultimii 10-15 ani sunt competitori de baza.

Merita elogii si aprecierile de rigoare si pentru faptul ca este si singura echipa de amatori participanta la turneul final al CM. Din intreg lotul angajat in campania de calificare doar patru jucatori activeaza in campionate straine (trei in Franta si unul in Scotia, si nu la echipe de prima linie).

Sunt convins ca ambitionarea lor la calificare a avut si un impuls de la faptul ca initial au fost exclusi din planul de ajutorare finaciara al IRB pentru natiunile din al doilea val, plan in care suntem si noi beneficiari.

Ultimul baraj al portughezilor, jocurile cu uruguaienii, actiune suficient de intens tratata de mass-media, a creat un mare interes si animatie in lumea rugbystica de aici. Suspansul creat mai ales de eseul sud-americanilor in finalul primei runde (12-5) a accentuat euforia reusitei finale, selectionata portugheza demonstrand si o mare capacitate de mobilizare in situatii critice.

Declaratiile capitanului si a antrenorului echipei, imediat la sosire, mi-au atras atentia prin seriozitatea si taria argumentelor in care acestia cred, astfel:

Vasco Uva – capitanul echipei, nr.8: ”Suntem fericiti de reusita noastra. Suntem singura echipa de amatori de la turneul final al CM si ne vom concentra toate fortele sa invingem nationala romana in grupa de calificare. La Toulouse tot stadionul va fi portughez!”

Thomas Morais – antrenorul echipei: „Ne-am calificat greu, dar meritat. Stim ca avem mult de muncit pana la Cupa Mondiala in asa fel ca diferenta chiar si fata de Noua Zeelanda sa fie cat mai mica. Calificarea noastra istorica trebuie sa o transformam in revigorarea intregii structuri a rugbyului nostru, plecand mai ales de la activitatea de copii si juniori”.

In timp ce capitanul echipei ne reaminteste de suportul lor moral in ampla comunitate portugheza din Franta si in mobilizarea lor pentru jocul considerat „mai la indemana”, cu echipa noastra, tanarul, dar ilustrul, tehnician portughez atinge aspectele profunde ale acestei calificari. Acesta, cu care am discutat adeseori, a vrut sa spuna cam asa: „prin dedicatie si bravura, noi antrenorii si jucatorii, ne-am facut datoria fata de rugbyul nostru, acum este randul conducatorilor ca profitand de conjunctura, cu tot discernamantul, sa traseze si sa dirijeze cadrul organizatoric si metodologic pentru o activitate mai ampla si consistenta in teritoriu.

Vorbind despre viitoarea noastra disputa din cadrul turneului final al CM mentionez drept regretabil faptul ca in cateva randuri chiar si mai experimentata si dotata noastra reprezentativa a fost surprinsa de jocul spectaculos si imprevizibil al portughezilor, dandu-le chiar ocazia de a savura gustul victoriei surprinzatoare (2004) sau de a ne contesta meritele (2005). Chiar si la ultima noastra victorie (27-3, la Lisabona in martie 2006) au ramas cu satisfactia de a fi jucat un rugby mult mai generos decat noi, care am excelat prin capacitatea de penetrare a inaintasilor, insa si printr-un joc tactic limitat si o lunga lista de greseli. Am relevat aceasta realitate si pentru a incerca sa justific aspiratiile marturisite ale capitanului portughez.

Personal, din mai multe motive, se intelege, m-am bucurat de reusita portugheza gandind ca in jocurile de calificare din grupa avem un adversar mai accesibil, si asta fie ca ne este destul de cunoscut, fie constient de limitele acestei echipe, de care in ultimul timp reprezentativa noastra nu a profitat intodeauna si destul.

In plus pe langa programarea jocului din 25 septembrie de la Toulouse, favorabila noua (portughezii fiind atunci dupa trei examene extrem de dure, noi doar doua si speram motivante), am speranta ca echipa noastra va gasi mobilizarea de rigoare pentru a onora cu o victorie mai mult decat reconfortanta permanenta romanesca la marele festin al rugbyului mondial.

VASILE CONSTANTIN - MAO

PS - Duminica Floriilor am petrecut-o participand cu echipa anului I a facultatii de educatie fizica din Coimbra la un turneu regional, deschis gruparilor in stadiul de formare. Au participat sase echipe la acest al 2-lea turneu, din patru programate in acest sezon. Pentru elevii mei, veniti la initiativa proprie din vacanta pascala ca sa joace rugby, turneul a fost o ocazie de frumoase satisfactii, iar pentru mine satisfactia a fost nu atat pentru ca au castigat turneul, cat mai ales gandind ca acesti viitori profesori vor duce in scoli si experienta cu bucuria imensa ce se poate trai in jurul balonului oval.

Asa am aflat ca la aceasta categorie sportiva (a 4-a), activeaza pe patru regiuni un numar de 25 echipe care, fara mari exigente organizatorice si de instruire, completeza si anima miscarea rugbystica de aici. Acesta activitate se adauga celor trei divizii federale, cu 32 echipe de seniori (Divizia Nationala: 8 echipe; Divizia I: 8 echipe si Divizia a II-a: 16 echipe).

Termin aceasta scurta completare, bineinteles, fara comentarii (!)

Draga George,

Iti urez si eu din toata inima La Multi Ani, cu speranta si incredere in tine insasi, si in cei ce te inconjoara.

Ma gandesc ca de fapt pentru tine viata adevarata a inceput acum un an; ce fusese pana atunci era doar un vis pe care tot soarta ti l-a harazit ca sa-ti fie si mai dura proba de viata ce te astepta, si mai meritos supliciul ce-ti este dat sa treci.

Te cunosc din fotografiile lui Marian si te gasesc extrem de tanar si frumos ca un zeu. Iar dupa cum ai ramas cu rugbyul langa inima ta, cu tot sacrificiul groaznic ce ti-a rezervat, imi inchipui ca si moral, sufleteste ai putea fii la fel. Si-ti doresc din tot sufletul asta, pentru ca asa vei accepta soarta, vei avea forte inzecite sa te lupti pentru viata ta si ai putea sa te si bucuri de ce-i in jurul tau. Iar minunile, poate deja stii, sunt in noi, in sufletele nostre, in curajul si vointa noastra, in credinta in Dumnezeu, in bucuria de a percepe lumea din jur.

Cand te-am incitat in scrisoare sa comunici, stiind ca de fapt esti un timid, am facut-o si gandind ca preocuparile tale trebuie sa se diversifice in relatiile cu cei din jur, cunoscuti sau necunoscuti, in preocupari pentru ati imbogati spiritul cu frumuseti si minunatii creiate de omenire sau de natura insasi. Ai atatea in fata, pe langa miracolul de a te vedea cat de cat independent, pentru care merita sa-ti inzecesti credinta si fortele, sa lupti, sa lupti in cea mai serioasa incercare rugbystica si de viata.

Merita efortul si sarguinta, de asemenea si parintii tai dragi, dar si nemaipomenitii tai prieteni. Si soilidari in telul tau suntem si noi, grupul de rugby, care din zi in zi vom fi mai interesati de starea ta. Cauza ta este si a noastra, iar cei ce avem ragazul sa intelegem lupta ta dramatica suntem si cu toata admiratia de partea ta.

LA MULTI ANI!

Cu toata caldura prieteneasca,

Mao

Dificilele jocuri cu Spania si Cehia

... Sunt apropiatele intalniri jocuri mai usoare pentru reprezentativa?

Gasesc ca jocurile cu Spania si Cehia cad excelent in programul de pregatire si competitie al reprezentativei noastre nationale, si aceasta pentru ca:

1. Intervin dupa o perioada rezonabila de buna reflexie pentru toata lumea asupra mai recentului episod nefericit al rugbyului nostru; sper ca in special echipa tehnica si jucatorii au profitat convenabil de acest exercitiu introspectiv, analitic-sportiv si de constiinta;

2. Adversarii, prin valoarea lor modesta, lasa echipei noastre o margine larga pentru orientarea preocuparilor la experimentarea in conditii de competitie a unor structuri tactice de joc, adaptate clar la posibilitatile jucatorilor nostri, mijloace ce ar urma sa fie perfectionate continuu in vederea participarii la CM.

3. Sunt bune ocazii de manifestare convenabila a spiritului de echipa, chiar intr-o maniera de maxim angajament, asa cum impune intodeauna activitatea sub tricolor.

Iata ce cred eu ca ar trebui sa aduca aceste jocuri:

In afara de jocul cu Portugalia din primavara trecuta si jocul televizat cu Franta, din vara de la Bucuresti, nu am avut prilejul sa vad jocurile reprezentativei noastre in ultimul ciclu de Cupa Mondiala (aproape 4 ani). Astfel, ma abtin cu evaluarea de ansamblu al evolutiei si maturizarii echipei noastre, care, iata, in aceasta perioada a disputat nu mai putin de 27 meciuri-test si a beneficiat de mult mai multe satagii si actiuni de pregatire.

Pot sa ma refer, insa, la jocul cu portughezii din martie 2006, disputat la Lisabona, si asta pentru ca, inteleg, echipa noastra reprezentativa, ca si atunci, parca, nu a depasit faza tatonarilor si nici vorba de stabilirea si exprimarea unui anume sistem de joc. Ei bine, la acest joc, in ciuda rezultatului ce pare reconfortant pentru noi (27-3), mai ales prin rezultatele stranse anterioare, manifestarea pozitiva in joc a fost limitata doar la incisivitatea fizica a inaintasilor nostri. Nicio faza dezvoltata pe treisferturi, multe baloane oferite adversarului din lovituri de picior defectoase, cum si o presiune defensiva retinuta si nu todeauna sigura, a lasat impresia clar ca doar echipa portugheza a practicat un rugby adevarat, aceasta jucand intradevar in limitele posibilitatilor, creator cu multa ravna. Reactia contestatoare a marelui specialist Pierre Villepreux, ce asistase la joc, a iritat amorul propriu al conducatorilor nostri, dar avea totala dreptate. Jocul nostru, atunci, a fost foarte sarac. Si obligatia unei reprezentative este si de a pleda cat mai elocvent prin jocul desfasurat pentru rugbyul ce-l reprezinta.

Probabil, apropierea marelui obiectiv al acestui ciclu mondial, turneul final al CpM (dar si ca urmare a examenului ratat cu Georgia), a alertat toata lumea implicata in aceasta campanie, in special tehnicienii, pentru intarzierea inexplicabila in manifestarea competitiva si, in consecinta, vor accelera procesul de stabilire si de consolidare adecvata a miloacelor tehnico-tactice de joc.

In acest sens consider ca nu este nici-o exagerare de a aplica chiar in aceste jocuri, cu Spania si R.Ceha, o maniere de actionare in perspectiva diferitilor adversari de la CM.

Sper, de asemenea, ca pentru participarea la jocurile grupei preliminare, obiectivele echipei noastre vor fi destul de curajoase si generoase, onorante vizand chiar jocul cel mai dificil, cu Noua Zeelanda. In aceasta complicata disputa cu titanul, trebuie sa ne dovedim mai mult barbatia, capacitatea fizica si tehnico-tactica, decat neputintele. Obiectivele trebuie sa stimuleze si justifice resursele uman-sportive ale rugbyului nostru, capacitatile jucatorilor perfectionate in campionate puternice (la nivelul manifestat de argentinieni sau chiar invingatorii georgieni, etc), cum si implementarea arsenalului tehnico-tactic la nivelul inaltei competitii mondiale.

Pentru aceasta jocul nostru trebuie sa fie structurat de acum, si demonstrat de echipa indiferent de componenta sa.

Ma refer la un singur parametru al jocului pe care ar trebui sa contam mult. Este vorba despre pregatirea si actionarea intr-un presing defensiv, care sa surprinda chiar valorosii adversari. Ce trebuie pentru perfectionarea acestuia? Stiu, fara discutie, antrenorii. Pentru ca, este evident, pana acum nu s-au facut multe la acest capitol (in jocul cu portughezii defensiva a fost defectoasa si cred ca tot asa si in celelate, inclusiv in ultimul joc), chiar in jocul cu Spania ar trebui exersat in exigente de maxima performata si apreciate actiunile stopate in terenul adversarului, baloanele recuparate, circulatia optima etc.

Spre exemplu gandesc un presing extrem de agresiv ne-ar prinde bine chiar si pentru jocul cu Noua Zeelanda, joc de mare dificultate prin prisma valorilor, dar si de mare sansa de a surprinde intreaga lume rugbystica cu o riposta la inaltimea adversarului (in genul jocului cu campioana mondiala 1995, Africa de Sud, 8-21). Pentru aceasta, pe langa jocul programat, consider ca de o eficacitate chiar surprinzatoare ar putea fi realizarea unei mari capacitati defensive prin aplicarea unui presing individual si colectiv executat rapid si ferm, cu capacitate de a-l desfasura pe toata lungimea partidei.

In acest sens urmatoarele meciuri ar putea sa ne dea o masura de cum domina echipa in ansamblul ei, pe compartimente si linii defensive, sau individual, aceasta importanta sarcina, si ce ar mai trebui facut.

Apoi, sincer, ma mir de calitatea si lipsa de maturitate in declaratiile dinaintea jocurilor, deloc motivante, astfel: laconice si extrem de putin concrete din partea antrenorilor („vrem sa vedem cum stam” sau „avem ocazia de a incerca si alti jucatori”) sau imature, cu o nota de infatuare nejustificata din partea capitanului sau a altor internationali („n-o sa avem probleme cu adversarul” sau „vrem sa le scoatem din cap ca se pot masura cu noi”!).

Chiar si la acest aspect, indiferent de valoarea adversarului, toti trebuie sa stie ca un joc al reprezentativei nu poate fi tratat decat consistent si matur, ca de altfel si daruira individuala si colectiva, competitivitatea maxima.

Si iata cum jocurile in perspectiva apropiata sunt de mare importanta pentru capacitarea echipei reprezentative si, fara discutie, deosebit de dificile.

Din toata inima dorim reprezentativei noastre calmul si cheia spre definirea competitiva, cum si mult succes!

Vasile CONSTANTIN "MAO"

Corpul de Voluntari al FRR sau putina lume a rugbyului nostru

Iata o actiune a FRR interesanta si de adevarata esenta rugbystica ce atinge altruismul recunoscut al iubitorilor acestui joc. Si chiar daca pe langa zecile de mii de voluntari cu care se pot lauda marile forte rugbystice numarul voluntarilor nostri deocamdata pare insignifiant, acesta este extrem de pretios. Este un inceput pe care altii l-au facut cu sute de ani inaintea noastra, sau chiar de la inceputul rugbyului, si, ca peste tot si la noi, acest inceput firav, prin forta rugbyului insasi, trebuie sa cristalizeze bogat generozitatea si disponibilitatea de casta, iata, manifestata destul de amorf astazi.

Momentul, cu disponibilitatile chiar asa de limitate, poate dezolant pentru unii, este capital pentru rugbyul nostru. Si asta, sper, in primul rand pentru deschiderea barierelor spre o comuniune si simtire rugbystica sincera si profund participativa la mai binele activitatii ce ne leaga.

Respectul neconditionat ce-l datoram unii altora, doar pentru optiunea afectiva la acest joc, asa cum auzim ca functioneaza in alte zone rugbystice, ar trebui sa fie implementat cu calm si speranta si in rugbyul nostru. In limitele acestor bune si firesti relatii civilizate, ale bunului simt, trebuie sa dezvoltam o strategie ampla de asociere si amplificare a iubitorilor de rugby.

Sugerez in continuare, valorificarea cu orice pret a parghiei de baza de care federatia dispune: cluburile si gruparile rugbystice. Propunerea ce am facut ca acestea sa fie remodelate pe o structura functionala la alti parametri de activitate de cât cei actuali, remodelare impusa de evolutia rugbyului în lume si chiar de angajamentele din actualul mandat federal (surprins, vad ca si la viitoarea plenara nu li sau gasit loc unor probleme fundamentale) , prevedea si accentuarea functiei sociale a acestora, aproape inexistenta astazi. Constituirea obligatorie a corpului de sustinatori (poate chiar conditie de participare la un anumit nivel competitional) , programele educative ample si diverse promovate în teritoriu, divulgarea ampla a rugbyului în mediul scolar etc. pot face din discretele si limitatele noastre cluburi/sectii adevarate celule de actiune. De fapt pot fi si singurele sperante, ce perfectionate pot aduce o animatie in jurul activitatii rugbystice, impartind bucuria trairilor sportive cu cat mai multi spectatori, crescand cu certitudine si disponibilitatile pentru voluntariatul rugbystic.

Nu mai vorbesc de o abilitate si diplomatie bine controlata în relatii, de atentia ce o datoram fata de initiativele pro-rugby, de eliminarea oricarei tente de aroganta in tratarea pesoanelor sau problemelelor activitatii nostre, nuante comportamentale ce mai greveaza acele relatii firesti ce ar trebui sa domine si sa adune si lumea rugbyul nostru.

Cu toate ca nu pot participa la actiunea IRB Nations Cup din acest an as fi foarte onoarat sa fiu inscris in lotul de voluntari al FRR.

Voi reveni la tema ridicata in interventia de astazi..

Tuturor, cele mai bune urari de bine,

Vasile CONSTANTIN-MAO