Recorduri, fapte si întâmplari din rugbyul nostru (6)

MAI MULTI FRATI (SAU RUDE) ÎNTR-O ECHIPA

Fara îndoiala, prezenta a patru frati Iconomu în prima echipa campioana a României, Tenis Club Român (1914), a fost dintr-un început un frumos record sportiv si familial. Acestia au jucat în liniile dinapoi: Barbu (nr.10), George (11), Ion (12) si Mircea (14), si îmi închipui ce înþelegere si “tactica frateasca” puteau realiza, cum si cam ce se discuta la ei în casa; ca sa nu mai vorbim de câta treaba avea mama lor cu echipamentul!

§ Mircea Iconomu, era cel mai mare dintre frati, studiase în Franta si jucase la Montpellier ; era si capitanul echipei. Acesta a fost si capitanul reprezentativei române la primele jocuri-test din palmaresul acesteia (cu SUA si Franta din anul 1919), jocuri la care a participat si fratele sau Ion Iconomu.

Tot patru frati jucatori de rugby, dar nu în aceiasi echipa, au fost prin anii 50 si fratii Ghiondea (Nicolae, Ioan, Florica si Florian), iar în zilele noastre fratii Mitu (Eremia, Petre, Marian si Nicolae), ultimii având comun pe lânga pasiunea pentru rugby si acelasi mentor în copilarie (D.Stelian/Cioc) . Dintre acestia s-au distins:

§ Nicolae Ghiondea (1925- ?), fundas, international în anii 1949-1951, campion national cu CCA/Steaua si mai apoi antrenor la acelasi club, antrenor al echipei nationale de juniori/1970;

§ Petre Mitu (n. 1977), mijlocas de gramada si fundas, international cu 35 de selectii în echipa reprezentativa. A facut parte din generatia de exceptie a anilor 1995-96 care a cucerit locul 3 la CM-U 19; a participat la CM din 1999 unde a realizat cu cele 25 de puncte marcate participarea cea mai eficace a unui jucator român la aceasta competitie (locul 2, cu 23 puncte, este detinut de I.Tofan/2003) . Regretabil ramâne faptul ca marelui sau talent nu a stiut sa-i asocieze si dedicatia ce o datora rugbyului care l-a propulsat, refuzând în diferite ocazii participarea la reprezentativa, ratând astfel si ocazia de a se consacra în galeria marilor nostri internationali.

Cazurile se înmultesc când este vorba de 3 sau 2 frati în aceiasi echipa, aceasta dovedind atractia irezistibila a mezinilor de a urma în practicarea rugbyului pe fratii mai mari. Un record însa, de exceptie, îl constituie acela cu trei frati în echipa reprezentativa, record realizat de fratii Sfetescu la prima victorie din palmaresul rugbyului nostru: Cehoslovacia- România 5-21, joc disputat la Bratislava în anul 1927. Niculae-fundas, Mircea-centru si Eugen-tragator împanau magistral echipa cu abnegatia lor. Ultimii doi au facut parte si din reprezentativa noastra medaliat cu bronz la JO de la Paris (1924).

§ Eugen Sfetescu/Gogu (1908-?) international în perioada 1924-1937, cu 8 selectii. Acesta, ce nu împlinise 17 ani (!) când se lupta cu francezii si americani la jocurile olimpice, avea sa devina un mare promotor al jocului cerebral, gândit, dovedit într-o îndelungata cariera sportiva si aplicat într-o prodigioasa practica de antrenor.

* * *

ECHIPA PENCIULESTILOR

Cu totul iesita din comun mi se pare însa asa numitã echipa a Penciulestilor. Povestea ei mi-a fost spusa de Gheorghe/Dodo Penciu, jucator în acea echipa, functionar mai târziu la banca, simpatizant de rugby si amic cu atâtea glorii rugbystice ce au trecut pe la Progresul Finante Banci, el însusi de fapt o adevarata enciclopedie rugbystica.

Iata povestea:

Anul 1946 a fost un an plin de mari transformari rugbystice: evenimentul dominant fiind, dupa cum va reamintiti (am mai descris anterior acest moment), situatia politica a echipelor traditionale TCR, Stadiul Român, Sportul Studentesc si Viforul Dacia, considerate grupari reactionare si amenintate cu inerenta lor desfiintare; fapt de altfel petrecut în anul 1947. Iata însa ca pe aceste convulsii organizatorice o masura cruciala este luata de federatia de rugby: obligativitatea tuturor echipelor de seniori de a prezenta în competitii si echipe de juniori! În aceasta situatie echipele apeleaza la toate posibilitatile de formare a echipelor de juniori.

Viforul Dacia, devenita Petrolul, în framântarile ce le parcurgea se trezeste în apropierea debutului de campionat fara echipa de juniori. Salvarea vine de la un jucator senior, pasionat si destoinic, Dumitru Picu/Tarzan, fratele internationalului de mai târziu Traian Picu. Stia acesta undeva o gloata de pustani careia îi pusese mai de mult gând . . .bun. Ei bine la Soseaua Iancului , pe doua alei (Penciu Gheorghe si Penciu Costache), locuite în totalitate de familiile înrudite ale Penciulestilor, Nicolestilor si Ieftimestilor, se gaseau nu mai putin de 14 pusti, frati si veri, care, poate ca atâtia copii si astazi, atât asteptau sa-i duca careva la stadion. Si gata, echipa era ca si facuta. Mai trebuia al 15-lea, gasit chiar de copii în persoana lui Aurel Gageatu (arbitru de mai târziu), iar disciplina si seriozitatea impusa de cei mai mari functiona perfect. Practic echipa era într-un permanent “cantonament de pregatire”, jucatorii, toti la un semnal, la scoala dar mai ales acasa, raspundeau la apel si bine înteles cã în afara de rugby alt subiect nu aveau de discutat.

Va-ti putea închipui ca din acesta inedita rezolvare ar putea iesi peste câtiva ani cel mai mare talent al rugbyului românesc?

Dupã 2-3 ani echipa se destrama, unii ramân la Petrolul , altii se duc ba la Grivita Rosie (Nae Penciu-demi de mele), ba la PTT (Sandu Penciu-fundas) .

§ Alexandru Penciu (n. 1931)

Sandu Penciu într-o cariera fulminanta, cu talentul lui înascut si maiestria capatata lânga antrenori si pedagogi de mare calitate (precum: Feri Covaci la PTT , Nae Ghiondea, Puiu Argesiu si Petre Cosmanescu la CCA /Steaua) devine peste ani nici mai mult nici mai putin decât “Alexandru cel Mare” al rugbyului românesc si mondial, denumire data chiar de inventatorii minunatului joc, uimiti la ei acasa de spectaculozitatea si eficacitatea jocului sau, cu ocazia turneelor Selectionatei Bucurestiului în Marea Britanie (1955 si 1956). Dar iata numai câteva repere din bogata lui participare la cresterea prestigiul rugbyului nostru:

- joaca la CCA /Steaua în perioada 1953-1969 cu care obtine 5 titluri de campioni: 1953, 1954, 1961, 1963 si 1964;

- realizeaza 33 de selectii în jocuri-test si participa la alte 25 jocuri cu reprezentativa având ca adversari diferite selectionate sau echipe de club (franceze sau britanice);

- obtine sub tricolor 37 de victorii, printre care si 2 cu Franta (11-5/1960 si 3-0/1962); în aceiasi ordine se înscriu si cele 2 egaluri cu Franta (5-5/1961 si 6-6/1963), cum si seria spectaculoasa de jocuri realizata în cele doua turnee în Marea Britanie, amintite mai sus;

- pe lânga un joc extrem de spectaculos a dovedit si o eficacitate iesita din comun; A marcat pentru echipa nationala în jocurile-test mai mult de 176 de puncte (date luate dintr-o evidenta incompleta, si când eseul era apreciat la 3 puncte), astfel: 22 eseuri, 25 transformari, 14 lovituri de pedeapsa si 6 dropgoluri;

- este maestrul emerit al sportului si a fost distins cu diferite ordine si medalii;

- si-a terminat activitatea de jucator în Italia, unde traieste si astazi;

- a fost socotit un pionier pe plan european în evolutia jocului de atac al fundasului.

* * *

Inchei aici acest serial, ramânând ca o serie de fapte si întâmplari, ce le-am considerat demne de mentionat pentru semnificatia proprie jocului nostru, sa le aduc la cunostinta, sau reamintesc, cu alta ocazie.

Cu urari de bine pentru toata lumea,

Vasile Constantin-Mao

Doua situatii ce ar trebui sa ne preocupe mai mult

Se desfiinteaza sau nu se desfiinteaza echipa aradeana?

S-au auzit în ultima vreme dinspre Contor Group Arad fel de fel de zvonuri si comunicate oficiale. Ceva în genul titlului! Lumea s-a mai framântat sau nu, si pe tema asta. Unii interesati de jucatori, altii complet dezinterasati si chiar nepasatori.

Zic ca este pacat, mare pacat, si în acelasi timp preocupant ca, iata, de la un moment la altul o echipa care vreo câtiva ani a fost între cele mai valoroase competitoare, poate disparea fara a lasa nimic în urma sa. Ma refer, bine înteles, la o echipa de juniori sau câteva grupe de copii, la un interes cât de cât pentru acest sport în acest mare oras (si zona), ce ar trebui strategic consolidat pentru binele rugbyului nostru.

Cam aceasta soarta o prevad oricând, aici ca si în alte parti. Si mi-am zis: „pai nu este pacat ca atâta freamat si satisfactie, cu mari rezultate aduse de aceasta echipa orasului banatean, sa nu se materializeze si în niste bucurii perene, cu o extindere a jocului la cei tineri, sa-si îndeplineasca clubul si rugbyul importantul sau rol social de care am mai vorbit cândva?”

Apoi, placut surprins aflu de pregatirile echipei petrosanene, care gaseste forte si ambitii de a-si provoca destinul. Bravo lor! Dar în acelas timp aflu ca s-a întarit/completat cu câtiva juniori bucuresteni (!) Ma gândeam, oare nu era o investitie mai serioasa si mai rezonabila, pentru club, pentru federatie, pentru tot rugbyul nostru, daca acesti jucatori tineri proveneau din propria ograda, legati social si afectiv de clubul si orasul lor? Nu aveau astfel petrosanenii garantia unei stabilitati pe termen îndelungat, sa construiasca întradevar o echipa competitiva, cum au avut atâta timp?

Cu ce a fost ajutata gruparea aradeana, petrosaneana sau oricare din tara sa-si faca radacini durabile, sa împrastie samânta si dorinta de practicare a acestui joc sportiv sanatos de cât mai multi tineri ?

In cazul unor cluburi mai sarace, sigur, ajutorul central trebuia sa fie mai consistent, dar în cazul clubului aradean si altele, era deajuns o singura specificatie regulamentara: echipele de seniori sunt datoare (ba chiar obligate) sa organizeze si sa îndrume echipe de juniori. Sigur, când este vorba de juniori chiar si asa, o reglementare, devine o chestiune foarte complicata, o piatra de moara pentru cluburi, o bataie mare de cap pentru organizatori, în fine o problema imposibila.

Stam tot în 12 echipe de juniori, care trebuie sa primeneasca un numar dublu de echipe de seniori, ramnând sa ne facem sperante cu actiunile de rugby-tag si joaca de-a rugbyul de la cele câteva gradinite.

O echipa pusa, rau de tot, pe fapte mari!

Pe la începutul anului, pe acest site, am vorbit de tendinta unor echipe de la noi de a se întari cu jucatori straini. Am enuntat pericolul unei invazii de jucatori de rugby de la rasarit, cum si datoria forului tutelar de a controla fenomenul în folosul rugbyului nostru. Din nefericire multe grupari se lupta cu o situatie financiara precara, asa ca pericolul de care vorbeam, aducerea de jucatori straini, este pentru câteva grupari în suspensie.

Si totusi la acest capitol avem o campioana detasata, prin risipa enorma de mijloace financiare si morale cu jucatori si antrenori straini. Este marea noastra echipa, a litoralului. Recent, când am vazut ca au deja 5 georgieni si mai asteapta alti 5-7 (deci un total de 12 straini), m-am gândit putin perplex: „ce-or crede sefii rugbyului, sefii locali si toata lumea? Nu este aceasta o cheluiala imensa, inutila pentru rugbyul nostru?”

Cu doi ani în urma (stiu, am fost si eu pe interventie) , a fost „bagat la mijloc” un vechi international, care le-a prezentat constantenilor un proiect amplu. Acesta, pe lânga exigente ale instruirii si noutati în organizarea activitatii, plusa totul pe jucatori autohtoni si prevedea o ampla activitate de dezvoltare a rugbyului scolar. Ei bine, si poate ca recomandarea pe care acesta conta, facuta probabil în stil caragielesc („fii atent: aducatorul acestui bilet este un . . .”), dar si problemele serioase pe care programul lui le ridica, l-a facut pe presedintele executiv al clubului sa elimine complet aceasta varianta. Am înteles repede si de ce: dumnealui era ars de dorul unui voiaj în îndepartata Oceanie de unde, pe lânga niste promisiuni de jucatori, a adus si un antrenor; de acesta, spre sfârsitul campionatului trecut, s-a dispensat într-un mod penibil.

Intre timp cu un final de campionat modest, acelasi domn presedinte si-a evaluat pe www.rugby.ro sansele pentru urmatorul campionat, cam în genul urmator: „în viitorul campionat Farul nu se mai joaca si trage la titlu!” Aducea drept argumente nu atât atuurile propriei echipe ci, într-un mod nesportiv, slabiciunile si limitele celorlalte competitoare. Dupa spusa acestuia doar cu Dinamo mai putea sa aibe constantenii mici probleme!!! Mai banuiesc ca facea aceste declaratii „bomba” ca sa-si convinga sustinatorii financiari, cu toate ca suna ca un aviz pentru „toata lumea”, cum ca gruparea sa este disponibila pentru orice!?

M-am pus serios pe gânduri exchibitiile de-a rugbyul a omului ce are în mâna destinele mult respectatului club, club ce a fost mult timp, prin seriozitatea organizarii si a instruirii sportive, un puternic sustinator al rugbyului reprezenativ, dar si a neimplicarii federatiei ce permite, prin nereglementari, folosirea unui numar nelimitat de jucatori straini, cum si cheltuirea unor fonduri enorme fara nici-un folos pentru rugbyul nostru.

Si în acest caz, nu stiu daca respectivul club are obligatii si preocupari pentru segmentul tânar (nu am vazut nimic cu firma stralucitoarea a acestuia prin competitiile copiilor si juniorilor), si are si dreptate domnul presedinte : daca nu sunt exigente centrale de ce sa mai cheltuiasca atâtia bani si cu cresterea tinerilor jucatori?! Clubul face performanta si înca „internationala” dupa componenta echipei si instruirea jucatorilor straini.

In fine, iata-ne în tara tuturor posibilitatilor.

Vasile Constantin-Mao

PS.Insist în a considera de mare urgenta aplicarea unor reglementari, decisive la stimularea cresterii ariei de activitate la nivelul juniorilor, astfel:

- obligativitatea tuturor sectiilor de seniori pentru categoria juniori I (transformate în scurt timp/1-2 ani în echipe de tineret);

- interzicerea (îngradirea) transferurilor la nivel de juniori;

- disparitia asocierilor sectiilor de juniori(de doua si chiar trei grupari);

- orientarea si ajutorul sectiilor cu juniori mici de a continua instruirea pâna la sfâritul perioadei de juniorat;

- organizarea corespunzatoare a competitiilor pe nivel de vârsta si nivel de instruire.

Recorduri, fapte si întâmplari din rugbyul nostru (5)

JUCATORI ROMÂNI LA SELECTIONATE INTERNATIONALE SAU ÎN CLASAMENTE MONDIALE

· În anul 1980, cu ocazia aniversarii centenarului federatiei galeze s-a organizat, la Cardif, jocul Tara Galilor – Over Sans (o selectionata internationala) . Jocul s-a disputat pe Arms Parck în prezenta a 40.000 spectatori si a fost câstigat de gazde cu rezultatul de 27-22. În selectionata mondiala au jucat si compatriotii nostri Florica Murariu (70 selectii în jocuri-test), Gheorghe Dumitru (70 s.) si Ion Constantin (50 s.). Ultimul, „penaliti king”- numit asa chiar de britanici, a marcat 18 puncte din cele 22 ale echipei sale.

· Octavian Morariu (2 selectii), a facut parte din echipa Barbarians care a jucat în anul 1987 cu Swansea. Jocul a fost câstigat de selectionata (30-17) din care a facut parte printre alti mari jucatori si Will Carling, viitorul mare capitan al echipei Albionului.

· Tot în Barbarians si tot într-un joc cu Swansea a jucat si Haralambie Dumitras în anul 1994; de data aceasta jocul a fost câstigat de echipa galeza (41-31) iar Hari a fost coechipier ºi cu scotienii Gavin Hastings si Gregor Townsend.

Internationalul nostru (49 de selectii) cu victorii la Tara Galilor (1988), Franta (1990) si Scotia (1991), a fost capitanul reprezentativei în nenumarate rânduri si a participat la trei cupe mondiale în calitati diferite: CM/1987 – jucator; CM/1991 – jucator-antrenor; CM/2003 – antrenor secund.

· Intr-o selectionata a Europei, în jocul de binefacere pentru rugbyul românesc disputat pe Twickenham în anul 1990, au jucat si internationalii nostri Haralambie Dumitras, Sandu Ciorascu, Nicolae Fulina si Marcel Toader.

· Cea mai înalta recunoastere a unui rugbyst român, în traditionala ancheta mondiala facuta de saptamânalul francez Midi Olimpique, a fost pentru Alexandru Radulescu. Flankerul nationalei noastre cu 39 selectii în jocuri-test si cu o seama de mari victorii la activ, precum Scotia: 28-22/1984; Tara Galilor: 24-6/1983 si 15-9/1988; Franta: 12-6/1990 (ultimile doua victorii obtinute în deplasare) a fost clasat pe locul 10 în clasamentul mondial al anului 1983. Acesta a împartit locul cu celebrul jucator francez R.Paparamborde.

· În anul 2004 alti doi compatrioti remarcati în campionatul francez, Ovidu Tonita (37 selectii) si Petru-Vladimir Balan (45), au fost nominalizati pentru onoranta ierarhizare mondiala a anchetei Midi Olimpique, fara a se bucura si de o clasare (dominata în acel an, mai ales, de sud-africani, neo-zeelandezi si australieni) .

Va urma:

Mai multi frati (sau rude) într-o echipa

Echipa Penciulestilor

Recorduri, fapte si întâmplari din rugbyul nostru (5)

JUCATORI ROMÂNI LA SELECTIONATE INTERNATIONALE SAU ÎN CLASAMENTE MONDIALE

· În anul 1980, cu ocazia aniversarii centenarului federatiei galeze s-a organizat, la Cardif, jocul Tara Galilor – Over Sans (o selectionata internationala) . Jocul s-a disputat pe Arms Parck în prezenta a 40.000 spectatori si a fost câstigat de gazde cu rezultatul de 27-22. În selectionata mondiala au jucat si compatriotii nostri Florica Murariu (70 selectii în jocuri-test), Gheorghe Dumitru (70 s.) si Ion Constantin (50 s.). Ultimul, „penaliti king”- numit asa chiar de britanici, a marcat 18 puncte din cele 22 ale echipei sale.

· Octavian Morariu (2 selectii), a facut parte din echipa Barbarians care a jucat în anul 1987 cu Swansea. Jocul a fost câstigat de selectionata (30-17) din care a facut parte printre alti mari jucatori si Will Carling, viitorul mare capitan al echipei Albionului.

· Tot în Barbarians si tot într-un joc cu Swansea a jucat si Haralambie Dumitras în anul 1994; de data aceasta jocul a fost câstigat de echipa galeza (41-31) iar Hari a fost coechipier ºi cu scotienii Gavin Hastings si Gregor Townsend.

Internationalul nostru (49 de selectii) cu victorii la Tara Galilor (1988), Franta (1990) si Scotia (1991), a fost capitanul reprezentativei în nenumarate rânduri si a participat la trei cupe mondiale în calitati diferite: CM/1987 – jucator; CM/1991 – jucator-antrenor; CM/2003 – antrenor secund.

· Intr-o selectionata a Europei, în jocul de binefacere pentru rugbyul românesc disputat pe Twickenham în anul 1990, au jucat si internationalii nostri Haralambie Dumitras, Sandu Ciorascu, Nicolae Fulina si Marcel Toader.

· Cea mai înalta recunoastere a unui rugbyst român, în traditionala ancheta mondiala facuta de saptamânalul francez Midi Olimpique, a fost pentru Alexandru Radulescu. Flankerul nationalei noastre cu 39 selectii în jocuri-test si cu o seama de mari victorii la activ, precum Scotia: 28-22/1984; Tara Galilor: 24-6/1983 si 15-9/1988; Franta: 12-6/1990 (ultimile doua victorii obtinute în deplasare) a fost clasat pe locul 10 în clasamentul mondial al anului 1983. Acesta a împartit locul cu celebrul jucator francez R.Paparamborde.

· În anul 2004 alti doi compatrioti remarcati în campionatul francez, Ovidu Tonita (37 selectii) si Petru-Vladimir Balan (45), au fost nominalizati pentru onoranta ierarhizare mondiala a anchetei Midi Olimpique, fara a se bucura si de o clasare (dominata în acel an, mai ales, de sud-africani, neo-zeelandezi si australieni) .

Va urma:

Mai multi frati (sau rude) într-o echipa

Echipa Penciulestilor

Recorduri, fapte si întâmplari din rugbyul nostru (4)

JUCATORI ROMÂNI PERFORMERI ÎN CAMPIONATE DIFERITE

Lista talentatilor jucatori români ce s-au impus în afara granitelor începe chiar de la începuturile rugbyului nostru. Constantin Cratunescu, jucator de linia 2ª, debuteaza în rugby în campionatul francez, la Stade de France. Acesta a facut parte din selectionata Parisului care a disputat în anul 1913 un joc cu echipa similara a Londrei. Un an mai târziu C.Cratunescu avea sa devina campion al României cu Tenis Club Român, la prima editie a campionatului national.

Iata însa ca mai târziu, în contemporanul nostru, la performanta individuala apreciata cea mai înalta, campion al Frantei, se înscriu trei jucatori de mare anvergura ai rugbyului românesc; acesti mari performeri sunt Mihai Wusec, Adrian Lungu si Petru-Vladimir Balan.

Marii nostri centrii - campioni ai Frantei

q Mihai Wusec (n. 1938), devine campion al Frantei în anul 1970 cu echipa La Voulte , dupa ce câstigase nu mai putin de 6 titluri de campioni ai României cu Grivita Rosie (1958, 1959, 1960, 1962, 1966 si 1967). Debuteaza în echipa nationala în anul 1959 (România-RDG) , adunând pâna în anul 1969 (ultimul sau joc: Franta-România) 35 de selectii si o seama de mari rezultate, facând parte din generatia de aur a anilor ’60. Relevante sunt însa cele 3 victorii si 2 egaluri cu Franta: 11-5/1960; 5-5/1961; 3-0/1962; 6-6/1963; 15-14/1968. In anul 1964 a cucerit Cupa Campionilor Europeni (10- 0 St .Montois, campioana Frantei).

A câstigat la juniori, tot cu Grivita Rosie, doua titluri de campioni nationali (1956 si 1957); alaturi de Tudor George, antrenorul ce l-a descoperit, i-a fost mentor si marele Gica Pârcalabescu, de care l-a legat o exemplara admiratie si amicitie.

q Adrian Lungu (n.1960), devine campion al Frantei cu RC Olimpic Castres în anul 1993. Obtine aceasta performanta dupa ce deja devenise cu 72 de selectii recordmenul reprezentativei României (domina si astazi acest tablou de onoare cu 77 selectii) si obtinuse de trei ori titlul de campion national (cu Steaua în anii 1980 si 1981 si cu Dinamo în anul 1991).

A participat la 3 turnee finale ale Cupei Mondiale (1987, 1991 şi 1995), iar de numele si prestatia lui sunt legate urmatoarele uluitoare victorii ale reprezentativei noastre: cu Franta 13-9/1982 si 12-6/1990; cu Tara Galilor 24-6/1983 si 15-9/1988; cu Scotia 28-22/1984 si 18-12/1991; cum si jocurile onorabile cu N.Zeelanda (6-14/1981) si Anglia (15-22/1985) .

A fost triplu campion national de juniori cu CSS Locomotiva Bucuresti (1977, 1978 si 1979) si a participat la doua editii ale Turneului FIRA/CM de Juniori.

Tot în Franta A.Lungu a mai cucerit un titlu, în anul 1996, în a doua competitie (Nationale B) si, inedit, într-o tripla postura: jucator, capitan de echipa si antrenor secund.

Primul antrenor i-a fost Petrica Lungu, din vremea excelentei activitati a acestui vrednic tehnician la Navodari.

Vorbind de o lunga serie de coincidente ale celor doi performeri, amintesc urmatoarele:

§ In afara ca fac parte din generatii diferite, A.Lungu nascându-se însa chiar în anul când M.Wusec câstiga cu nationala prima victorie la Franta (1960) si pe lânga titlul onorant de a fi campioni ai Frantei ce le aureoleaza valoarea, mai retineti urmatoarele:

- ambii sunt internationali cu o bogata carte de vizita (multiple selectionari în reprezentativa României) cu rezultate rasunatoare internaţionale si campioni europeni;

- ambii au fost multipli campioni ai României;

- ambii au jucat pe acelasi post de baza: centru, si complimentar: aripa de treisferturi;

- ambii sunt maestri emeriti ai sportului;

- ambii fac parte din “echipa secolului” promovata de ancheta revistei Rugby Magazin în 1999;

§ Si parca nu ar fi fost destul aceste similitudini ascultati în continuare despre fii lor:

- ambii, Roland Wusec si Remus Lungu, joaca rugby;

- ambii joaca în Franta si sunt si internationali români (14 si 6 selectii);

- ambii joaca (culmea) pe acelasi post: uvertura.

„Ursul din Carpati”

q Petru-Vladimir Balan (n.1976).

Dublul campion al Frantei cu Club Olimpique Biaritz/2005 si 2006, aduce prin performanta sa o geana de bucurie iubitorilor de rugby de la noi într-o perioada destul de saraca în satisfactii. Internationalul nostru cu 53 de selectii, a debutat în reprezentativa în anul 1998 jucând la început tragator si apoi pilier stânga, unde a si marcat pâna la aceasta data 40 de puncte, toate din eseuri. A fost titularul nationalei la doua turnee finale ale Cupei Mondiale (1999 si 2003).

P.Balan a început activitatea rugbystica la Suceava , avându-i ca primi antrenori pe P.Panaite si C.Vlad. Din anul 1996 a jucat la Dinamo Bucuresti cu care si câstiga 4 titluri de campioni. Înainte de Biaritz a jucat la Grenoble. A fost nominalizat de cotidianul L’Equipe in XV-le ideal al anului 2006, alcatuit din jucatori cara activeaza in Top14, prima divizie din Hexagon

Din pacate pentru propia-i carte de vizita, dar mai ales pentru rugbyul românesc, pâna la acesta data, în afara de trei meritorii locuri I ocupate în CEN (editiile 2000, 2002 si 2005/2006), numele acestui mare performer apare si la o serie de triste contraperformante ale reprezentativei noastre.

Intre performeri la acest capitol, fara discutie, merita relevate si reusitele urmatorilor mari jucatori:

q Radu Demian (n. 1938), câstigator cu RC Toulon al Cupei Frantei (Yves du Manoir) în anul 1970, dupa ce în rugbyul românesc obtinuse consacrarea deplina: triplu campion national cu Grivita Rosie (1962, 1966 si 1967); international de mare anvergura, cu 33 selectii în echipa nationala, dintre care 3 victorii asupra Frantei (1960, 1962 si 1968) si doua egaluri în deplasare (1961 si 1963); triplu campion al Europei si câstigator al Cupei Campionilor Europeni (cu Grivita în anul 1964); maestrul emerit al sportului, socotit cel mai bun prinzator european al anilor 60.

A fost în perioada 1990-1996 secretar general al Federaţie Române de Rugby.

q Valeriu Irimescu (n.1941), joaca în perioada 1970-1973 la echipele franceze PUC si Angouleme. A fost selectionat în reprezentativa Parisului care a disputat în anul 1970 un joc cu echipa similara a Londrei (14-17), acesta marcând 8 puncte. Palmaresul national si international al lui Irimescu este vast si este prezentat la subcapitolul 4.3 (pag. 116).

A fost antrenor federal (1973-1986 si 1990-1992) si antrenor al reprezentativei nationale. Contribuţia sa la cresterea prestigiului rugbyului românesc în lume este imensa, dominând net o lunga lista de mari performeri (vezi cap.2.4 pag. 62).

Surprinzatoare si placuta se înscrie la acest capitol de reusite si performanta urmatoare:

q Serban Guranescu (n.1971), este campion national al Portugaliei în anul 2004 cu echipa Academica Coimbra si cel mai bun marcator al competitiei din acel an, cu 199 p marcate (3 eseuri, 42 lovituri de pedeapsa si 29 transformari) . Aceasta performanta s-a petrecut dupa ce în campionatul românesc realizase o bogata carte de vizita, cucerind 7 titluri de campioni nationali cu Dinamo Bucuresti (1991, 1994, 1996, 1998, 2000, 2001 şi 2002) si 4 Cupe ale FRR, fiind în editia 2002/2003 si cel mai bun marcator al campionatului nostru cu 212 puncte (10 eseuri, 20 lovituri de pedeapsa si 51 transformari) .

Ca international realizeaza 7 selectii în jocuri-test si participa la sapte turnee de Rugby Seven’s (Catania, Hong Kong, CM-Edimburgh etc.).

La juniori a obtinut 2 titluri nationale cu CSS Locomotiva Bucuresti (1988 si 1990) si a participat la doua editii a CM (Troia-1989 si Treviso-1990) si de doua ori la Turneul Prietenia , adunând si la acest nivel 12 selectii.

Titlul portughez este cu atât mai valoros cu cât reprezentativa lusitana a cucerit în acel an Cupa Europeana a Natiunilor, cum si grupa europeana de calificare pentru CM de Rugby 7.

Va urma:

Jucatori români în selectionate internationale si în clasamente mondiale

Mai multi frati sau rude într-o echipa

Echipa Penciulestilor

Despre aspiratii la Cupa Mondiala

Cu ceva timp în urma, când niste reprezentative tinere plecau spre competitii grele, am sesizat discrepante între obiectivele ce si le propuneau (din declaratiile antrenorilor, conducatorilor) si posibilitatile mai precare ale grupului, confirmate mai apoi si de rezultate. Acestea se dovedeau declaratii hazardate, fara nici-un suport, „doar sa ne facem singuri curaj”. Atunci am vorbit putin despre aspiratiile echipei, de deceptia generala data de rezultate dezolante fata de premizele exagerat prognosticate. De cele mai multe ori aspiratiile eronate sunt concluzionate cu un recul psihologic evident al grupului.

Aspiratia, dirijata cu tact, este liantul ce unifica energiile si situeaza plafonul psihic al echipei la nivel optim, recomandabil, la nivelul celor puternici si îndrazneti, maturi în rationament si echilibrati afectiv. Aspiratia la performanta a unei echipe, bazata pe particularitatile jucatorilor si nivelul instruirii, este rezultatul unui proces îndelung si corect dirijat. Pentru aceasta se poate vorbi de modelarea acesteia în pasi logici de evolutie, dar si de adaptabilitate în functie de anumite variabile ale pregatirii si competitiei (important fiind obtinerea formei sportive si manifestarea de moment, proprie si a adversarului) .

Se întelege ca numai la un anumit nivel al instruirii si al maturitatii sportive se poate vorbi de un echilibru între pragul de aspiratie si posibilitati, cu sanse reale si certitudini de realizare a performantei. In alte situatii, de supradimensionare a aspiratiei (pe stare de exaltare) sau subdimensionarea acesteia (data de teama si circumspectie exagerata) se recomanda prima varianta, cu grija de a nu fi rupta complet de realitate. Aspiratia e conditionata de componenta afectiv-sentimental a (element de baza) si de cea materiala.

O asistenta psihologica competenta da posibilitatea unei evaluari corecte a relatiei premize si posibilitati, si sugereaza-imprima un nivel de aspiratie optim, competitiv. Sunt clare atributiile antrenorului, robustetea morala ce reuseste sa o imprime echipei prin stilul convingator, ferm dovedit în instruire, în orice moment al acesteia.

Am facut aceasta scurta prezentare la subiect si pentru a încerca sa întelegem ce s-a întâmplat în cazul urmator:

Zilele trecute am fost negativ impresionat de procentajul aspiratiei la victorie pentru apropiatul joc cu Portugalia (doar 85,4%), identificat la testarea echipei nationale în al doilea sau stagiu de pregatire. Am putea foarte bine crede ca vreo 4-5 jucatori au glumit, pentru variatia testului, alegând varianta pierderii jocului cu portughezii, pe care, retineti, cu un an si ceva în urma i-am surclasat la ei acasa chiar într-un meci al orgoliilor si când de altfel echipa noastra nu a stralucit în joc. Daca acestia chiar au crezut în varianta exprimata este trist, iar daca au glumit este si mai trist, provocând fara sa-si dea seama (lipsa de maturitate!? ) nota de nesiguranta în grup. Nu mai dezvolt subiectul, dar promit ca voi reveni la timpul cuvenit spunându-va, bazat pe rationamente clare, de ce nu ma voi mira daca diferenta în acel joc va fi mai mare de 30 puncte, în favoare echipei noastre, bineînteles.

Apreciez pozitiv media aspiratiei la jocul cu Italia: 57,8%. Nu mai detaliez la ce ma gândesc când fac aceasta afirmatie si reiau doar un fragment din ce am spus cu alta ocazie (dupa victoria asupra Frantei la Auch – 12-6/1990):

„A fost o zi mareata, când prestatia splendida a jucatorilor nostri a fost perfect sustinuta de inspiratia si profesionalismul antrenorilor. Era înca o data dovada de ce pot face rugbystii români prinsi în zi de glorie.”

Si am dori cu totii ca forma sportiva sa sustina nivelul pozitiv al aspiratiei de acum al internationalilor nostri pentru jocul cu Italia.

Ce este interesant, este ca, multe din marile noastre victorii au cazut pe conjuncturi ce nu le prevedeau. Acest fapt evidentiaza capacitatea jucatorilor nostri, a noastra a românilor, de a depasi conditia în momente de mare prestigiu. Sa fi sosit pentru nationala noastra „momentul Italia” (cea umilita crunt de stejari în 1977 (69-0) si 1979 (44-0) la aceasta Cupa Mondiala? Dece nu?

Sta în inima si credinta jucatorilor nostri sa cucereasca elogiul marilor bravuri.

Cu salutari si urari de mult bine tuturor.

Vasile Constantin-Mao

Recorduri, fapte şi întâmplări din rugbyul nostru (3)

JUCATORI POLIVALENTI

Este o practica curenta de formare polivalenta a jucatorilor cu disponibilitati motrice si tehnice deosebite. Exista chiar posturi apropiate ca exigente tehnice, de dezvoltare fizica si calitati motoare, precum: uvertura-fundas, stâlp-tragator, închizător-linia 2ª etc.

Când însa folosirea jucatorilor pe alte posturi decât cele obisnuite se petrece într-un joc international important al echipei nationale, responsabilitatile depasesc, ca sa zic asa, firescul.

În rugbyul mondial nenumarate sunt exemplele de astfel de jucatori polivalenti precum Jean Prat în anii 50, care a jucat de la linia 3ª în toate posturile liniilor dinapoi sau Cristophe Lamaison, uvertura-erou al semifinalei Franta-Noua Zeelandă (CM-1999) care a jucat toate posturile liniilor dinapoi, mai putin aripa.

În rugbyul nostru exemplele sunt destul de frecvente si în cele mai multe situatii acestea au intervenit ca solutii de moment la anumite indisponibilitati. Când randamentul realizat de jucatorul ce a suplinit pe un alt post a fost magistral, se întelege dimensiunea performantei, individuale si de echipa.

Am putea începe enumerarea cu un adevarat performer al rugbyului românesc, astfel:

q Gheorghe Pârcalabescu (1920-2004), international al rugbyului nostru cu cea mai lunga cariera, peste 20 de ani (debutul la jocul România-Italia: 3-0/1940 si retragerea la jocul Cehoslovacia- România: 3-13/1960) si 17 selectii în jocuri-test, jucator specializat stâlp. A jucat stâlp la echipa nationala, iar într-un joc cu Franta a jucat chiar linia 3ª- flanker; surpriza si adevarata performanta este însa aparitia acestui mare jucator pe postul uvertura (Cehoslovacia- România, 11-12/1957, sau uneori la echipa sa de club, Rapid). L-a ajutat la aceasta polivalenta manifestata si în jocurile internationale, excelenta cunoastere a jocului, cum si o constitutie fizica exceptionala, dar si o abilitate corespunzatoare la jocul cu piciorul.

Continuam cu remarcarea polivalentei a urmatorilor internationali:

q Puiu Dragomirescu (n.1938), international cu 33 selectii în echipa nationala, specializat centru, care însa a jucat în doua jocuri epocale cu Franta pe alte posturi: aripa de treisferturi la jocul-test din 1963 (6-6), când a marcat si un drobgol; apoi, mai spectaculos a joacat uvertura la victoria asupra aceluiasi adversar din 1968 (15-14), când marca si un eseu;

q Paul Ciobanelu (n.1937), international cu 30 selectii în echipa nationala: jumatate din cariera a jucat aripa de treisferturi chiar la jocurile mari cu Franta (5-5/1961, 3-0/1962 si 6-6/1963), iar în ultima parte a activitatii linia 3ª - flanker, valoare confirmata si de victoria asupra aceluiasi adversar, Franta (15-14/1968) .

Fara îndoiala, performanta cea mai marcanta, categoric fenomenala în domeniul polivalentei, este obtinuta de modestul (si nemeritat uitatul) Alexandru Ionescu. Ascultati aici povestea unui adevarat miracol rugbystic:

q Alexandru Ionescu/Bizonul (n. 1937) este jucator la Steaua în perioada 1959-1969; dotat cu o robustete deosebita si o îndemânare motrice iesita din comun, aduna 3 titluri de campioni nationali si 24 de selectii în echipa reprezentativa. Cu o dezvoltare fizica optima si specializat pentru linia 1ª, Al. Ionescu apare în jocuri internationale (si chiar în cele cu Franta) pe posturi total diferite, astfel:

• tragator: în jocurile cu Franta din anii 1962/3-0 şi 1964/6-9;
• stâlp stânga: în jocul cu Franta din anul 1963/6-6;
• demi de mele: fara îndoiala cea mai spectaculoasa aparitie a acestui jucator în jocurile cu Franta a fost chiar la debutul din anul 1961/5-5, când a jucat în acest dificil post; tot în echipa nationala mai jucase demi de mele în meciul cu RFG în anul 1958/9-0;
• flanker: la jocul cu Cehoslovacia din anul 1958/11-0 si-a dovedit capacitatea pe acest post. Dar sa vedeti polivalenta lui nu se opreste aici pentru ca au intervenit si alte aparitii tot atât de diverse ca exigente tehnico-tactice, astfel:
• închizator la gramada: joaca în nu mai putin de 5 jocuri-test;
• aripa de treisferturi: în anul 1960 joaca în doua jocuri pe acest post atât de diferit de specialitatea sa de baza (cu RDG: 5-0 si Cehoslovacia: 13-3).

Demn de retinut este diversitatea enorma a dezvoltarii fizice si dexteritatii motrice solicitate de posturile respective si care la data aceea conta foarte mult, cum si concurenta cu rugbysti de mare clasa ce jucau atunci pe aceste posturi.

În concluzie prestatiile recordmanului nostru pe cele 6 (sase) posturi cheie este fara îndoiala un record absolut si cu siguranta si mondial, ca sa nu mai vorbim de nivelul la care le-a jucat, cum si valoarea rezultatelor.

Pe numar de selectii performanta “bizonului” arata astfel: stâlp: 8; tragator: 6; închizator: 4; flanker: 2; demi de mele: 2; aripa: 2.

Performanta uluitoare a lui Al.Ionescu nu se opreste însa aici, pentru ca dexteritatea si capacitatea lui extraordinara (ideale pentru tipul înaintasului modern) îl duceau de multe ori în faza de fructificare a echipei, în dreptul lui fiind trecute numeroase eseuri ale reprezentativei noastre.

Cu siguranta ca aceasta lista ar putea fi continuata cu aparitii care mai de care mai imprevizibile, dar, trebuie sa recunoastem, pe Alexandru Ionescu greu ar putea sa-l concureze careva, cum si ca aceasta polivalenta revelata demonstreaza în fond marele talent si disponibilitatile tinerilor nostri pentru jocul de rugby.

* * *

Va urma:

Jucatori români performeri în campionate diferite

Jucatori români în selectionate internationale si în clasamente mondiale