Mi-am propus sa vorbesc despre câteva forme de a sensibiliza populatia scolara pentru jocul de rugby. Sunt actiuni la care eu în diferite situatii am apelat si în urma carora am avut mari satisfactii. Fara discutie, sunt colegi care au experimentat si alte actiuni iar efervescenta câtorva grupari axate strict pe structura scolara (Lic.A.Vlaicu, CTMRTF si P.Seicaru-Ciorogâ rla), pledeaza cu prisosinta unde ar trebui sa cautam resursele umane pentru dezvoltarea activitatii la nivelul copiilor si juniorilor.
Inainte de a trece la descrierea formelor de interventie vreau sa precizez urmatoarele:
- animarea dorintei, a optiunii de manifestare sportiva, facuta între colegi-prieteni, este foarte ampla (într-un studiu al factorilor de convingere este situata chiar pe primul loc, între multi altii);
- ideea de formare a echipei pe clasa, pe an de studiu sau pe scoala, este o motivatie excelenta ce atrage si anima grupul;
- antrenorul-profesor ul trebuie sa asigure impactului o organizare perfecta cu motive de satisfactie generala, în orice moment.
Forme de animare prin rugby în mediul scolar:
Asistenta antrenorului la orele de educatie fizica.
Intr-o relatie perfecta cu profesorul de ed.fizica, observarea copiilor în dinamica manifestarii lor în lectie, poate fi extrem de relevanta asupra elementelor de selectie ce ne intereseaza. Pot interveni la constituirea mini-grupului interesat si referintele profesorului, ce îsi cunoaste bine elevii. Discutia cu grupul restâns trebuie sa capteze presupusii candidati; foiletul cu referinte despre jocul de rugby, cu apelul pentru elev, de a încerca o experienta unica, si pentru parinti, de a sustine optiunea fiului spre binele general, trebuie sa fie total clarificator. Este importanta înregistrarea candidatilor, a contactului telefonic cu parintii si specificarea celor deosebiti în dezvoltare fizica sau cu calitati motoare deosebite; acestora din urma chiar în acea zi trebuie sa defineasca cu parintii toate reperele de activitate.
Începerea initierii se va programa în una-doua zile, chiar în scoala, daca este posibil. Caracterul vesel si atractiv al lectiei, prin aplicarea de exercitii sub forma de joc si stafete trebuie sa produca o puternica impresie si mare satisfactie.
Participarea directa a antrenorului- profesorului în lectia de educatie fizica.
Am apelat frecvent la efectuarea primei lectii de educatie fizica la toate clasele a 9ª, chiar daca nu erau în sarcina mea didactica. De regula se trece usor peste prima lectie programata pentru prezentarea obiectului, cu elevii fara echipament adecvat etc. Lectiile le faceam practic, degajând elevii de surplusul vestimentar, chiar ramânând la bustul gol; dupa o usoara încalzire, interveneam cu un joc de miscare folosind si balonul de rugby, cu o stafeta si ceva exercitii de viteza. In încheierea lectiei faceam o mica discutie cu elevii ce prezentau interes, le luam datele si faceam prelucrarea de rigoare. Nu-mi scapa nici-un copil care m-ar fi putut interesa. Asa au aparut în activitatea de rugby I.Simion, Th.Miclescu G.Leseanu, iar mai târziu Iv.Vladila, M.Nita, V.Tuica, P.Radoi, Radu Tudor, Th.Coman, G.Dumitrescu sau V.Popisteanu, N.Domnisan si multi altii
Campionatul de rugby al scolii.
Mare animatie poate produce o asemenea actiune si am experienta a doua asemenea competitii cu multa semnificatie, astfel:
1. Eram profesor la LAV si aveam în instruire echipa de juniori a Rapidului cu majoritatea jucatorilor din acesta scoala. Dupa apartenenta jucatorilor la clase, pe trei ani de studiu (clasele a 10ª, a 11ª si a 12ª), am constituit nuclee de echipa din 5-6 jucatori (pe o singura clasa, unde erau suficienti elevi, sau cuplate câte doua clase), urmarind sa le fac cât mai echilibrate. Am fixat capitanii, responsabili de formarea si pregatirea echipelor, le-am dat fiecaruia un balon si timp de o luna si-au facut singuri treaba. Profesorii liceului erau intrigati: unde se duceau elevii, dupa orele de scoala, în grupuri grupuri pe str.Sandu Aldea?
S-au format opt echipe de R15, aveam o gazeta de perete a campionatului în care cronici incitatnte facute de elevi acompaniau pregatirile si alte cancanuri. In 3 etape în sistem eliminatoriu s-a desemnat echipa campioana a liceului. Participarea masiva a colegilor, a profesorilor si a directorilor a asigurat o atmosfera extraordinara la o actiune facuta în totalitate de jucatori. Nu a ramas nici-un elev mai bine facut sau chiar practicant de alt sport sa nu joace în echipa clasei. Asa se face ca au aparut multi amatori de a continua rugbyul. Cu siguranta, îsi mai amintesc de acest minunat episod din viata lor sportiva S.Fuicu, M.Paraschivescu, N.Manolache si altii, vedete ale acelei actiuni.
2. Mai recent, acum câtiva ani în urma, la Coimbra , am organizat o ampla selectie finalizata cu un campionat al scolii. În vecinatatea Stadionului Universitar este o scoala generala foarte mare. La acea data, fara baza sportiva proprie, îsi desfasura lectiile de educatie fizica pe stadion, si cu toate ca 6 profesori aveau contigenta cu rugbyul (fosti jucatori si sotii de jucatori) nici-un elev de aici nu era în echipele de copii si juniori ale Academicii. Cu mare greutate am obtinut acordul de a face o lectie de rugby la toate clasele, de la a 5ª pâna la a 8ª, nu mai putin de 56! In programul de educatie fizica, din trimestrul II, am început actiunea. Singur, într-un efort ce musai trebuia sa-l duc la capat.
Lectiile, desfasurate pe un teren de nisip, au cuprins mijloace din rugby, constând din exercitii simple de transmitere a balonului, stafete si alte jocuri dinamice si bineînteles concursul de viteza (30- 50 m ) în final. O evidenta stricta am tinut la clasele a 5ª si a 6ª. Chiar atunci, în discutia cu mini-grupul evidentiat am vorbit de echipa clasei si a scolii, le-am înmânat copiilor foiletul cu câteva cuvinte pentru ei si pentru parinti. Am retinut clasele unde gasisem grupuri mai legate de baieti. Apoi, în lunile care au urmat, în programul lor de ed. fizica apaream cu plasa de baloane iar profesorii îmi dadeau grupul sa fac rugby. Si dupa disponibilitatile mele, am facut la unele clase 8-10 lectii de acest fel, la altele mai putin. Am format echipe de 8 jucatori (3 înaintasi si 5 treisferturi) ; elevii stiau elementele principale pentru a desfasura jocul nostru simplu. Cu o saptamâna înainte de ziua copilului am facut o repetitie generala, parea ca totul merge bine, dar emotiile nu-mi lipseau. In tot acest timp prin avizierul sportiv dadeam relatii despre competitia ce urma etc.
Ei bine, campionatul propriu zis s-a disputat pe cei doi ani: 9 echipe de clasa a 5ª si 7 echipe de clasa a 6ª), 16 mini-echipe umplând 4 mini-terenuri cu energia, cu elanul si dorinta de victorie în rugby. Cu multa lume în jur (parinti, profesori, rugbysti), întradevar traiam o mare performanta didactica. Am avut pentru fiecare copil o revista a federatiei, un pliant rugbystic, o atentie, ceva, un însemn, lucruri strânse cu râvna stiind ce importanta au. Un parinte, care avea o firma de textile, mi-a facut tricoase imprimate cu însemne rugbystice. A fost o adevarata sarbatoare.
Important este ca din aceasta actiune au ramas în sectia de rugby un numar important de copii ce au adus într-un ciclu de 10 ani mari victorii pentru clubul de aici, inclusiv titluri nationale de seniori. Actiunea s-a oprit aici, cu toate ca eu îmi închipuiam cum vor arata aceste echipsoare dupa înca 2-3 ani lucrând asa. Ce m-a impresionat însa este ca si dupa ani de la actiune, copiii mai ma întrebau dece nu mai fac rugby!
Campionatul pe oras.
Actiune facuta tot la Coimbra. Am reperat scolile de unde proveneau juniorii în vârsta de 14-15 ani si am format nuclee de 4 jucatori care trebuiau sa-si formeze echipa scolii cu înca 4-5 colegi de aceiasi vârsta. Echipele erau formate din 7 jucatori (se întelege ca 3 trebuiau sa fie începatori). In apropierea vacantei am programat competitia, minutios pregatita si la care, în asistenta am avut oficialitati sportive si civice, cum si reporteri; cupe si medalii si toate cele. Ardoarea cu care tinerii aparau onoarea scolii, cum si amorul propriu, a fost un element definitoriu. Asa au aparut câtiva jucatori de rugby dintre care 2 de foarte bun gabarit (un voleibalist si un canotor) aveau sa faca mai târziu cariera internationala.
Dintre multe alte actiuni ce am facut vreau sa mai amintesc doua care mi-a dat, deasemeni, mare satisfactie, tocmai pentru participarea ampla a copiilor la desfasurarea acestora. Este vorba de apropierea parintilor de activitatea rugbystica si de atragerea noilor adepti, astfel:
La organizarea închiderii festive a sezonului am programat, alaturi de jocurile între copii si întrecere între parinti. Am pregatit copiii în acest sens: dupa ce au obtinut acceptul unuia sau a ambilor parinti, i-au înscris în concurs, apoi i-au mobilizat la exercitarea probelor. Concursul parintilor, cu probe de efort adecvat (alergari si exercitii aerobice), a fost un adevarat succes cu participarea ampla a copiilor ce-si încurajau puternic parintii, pe care-i doreau cât mai sportivi.
Nu au fost rare ocaziile când am mobilizat jucatorii (chiar sub forma de concurs cu premii) pentru aducerea în sectie de colegi sau prieteni cu bune premize sportive. Rezultatele surprinzatoare ce le-am avut uneori m-au si inspirat la propunerea de organizarea campaniei nationale „un jucator tânar pentru rugbyul nostru”, actiune ce se pare ca n-a entuziasmat nici pe cei care ar trebui sa provoace cât mai multe initiative.
Cu tot gândul bun pentru rugbyul nostru
Vasile Constantin-Mao
Inainte de a trece la descrierea formelor de interventie vreau sa precizez urmatoarele:
- animarea dorintei, a optiunii de manifestare sportiva, facuta între colegi-prieteni, este foarte ampla (într-un studiu al factorilor de convingere este situata chiar pe primul loc, între multi altii);
- ideea de formare a echipei pe clasa, pe an de studiu sau pe scoala, este o motivatie excelenta ce atrage si anima grupul;
- antrenorul-profesor ul trebuie sa asigure impactului o organizare perfecta cu motive de satisfactie generala, în orice moment.
Forme de animare prin rugby în mediul scolar:
Asistenta antrenorului la orele de educatie fizica.
Intr-o relatie perfecta cu profesorul de ed.fizica, observarea copiilor în dinamica manifestarii lor în lectie, poate fi extrem de relevanta asupra elementelor de selectie ce ne intereseaza. Pot interveni la constituirea mini-grupului interesat si referintele profesorului, ce îsi cunoaste bine elevii. Discutia cu grupul restâns trebuie sa capteze presupusii candidati; foiletul cu referinte despre jocul de rugby, cu apelul pentru elev, de a încerca o experienta unica, si pentru parinti, de a sustine optiunea fiului spre binele general, trebuie sa fie total clarificator. Este importanta înregistrarea candidatilor, a contactului telefonic cu parintii si specificarea celor deosebiti în dezvoltare fizica sau cu calitati motoare deosebite; acestora din urma chiar în acea zi trebuie sa defineasca cu parintii toate reperele de activitate.
Începerea initierii se va programa în una-doua zile, chiar în scoala, daca este posibil. Caracterul vesel si atractiv al lectiei, prin aplicarea de exercitii sub forma de joc si stafete trebuie sa produca o puternica impresie si mare satisfactie.
Participarea directa a antrenorului- profesorului în lectia de educatie fizica.
Am apelat frecvent la efectuarea primei lectii de educatie fizica la toate clasele a 9ª, chiar daca nu erau în sarcina mea didactica. De regula se trece usor peste prima lectie programata pentru prezentarea obiectului, cu elevii fara echipament adecvat etc. Lectiile le faceam practic, degajând elevii de surplusul vestimentar, chiar ramânând la bustul gol; dupa o usoara încalzire, interveneam cu un joc de miscare folosind si balonul de rugby, cu o stafeta si ceva exercitii de viteza. In încheierea lectiei faceam o mica discutie cu elevii ce prezentau interes, le luam datele si faceam prelucrarea de rigoare. Nu-mi scapa nici-un copil care m-ar fi putut interesa. Asa au aparut în activitatea de rugby I.Simion, Th.Miclescu G.Leseanu, iar mai târziu Iv.Vladila, M.Nita, V.Tuica, P.Radoi, Radu Tudor, Th.Coman, G.Dumitrescu sau V.Popisteanu, N.Domnisan si multi altii
Campionatul de rugby al scolii.
Mare animatie poate produce o asemenea actiune si am experienta a doua asemenea competitii cu multa semnificatie, astfel:
1. Eram profesor la LAV si aveam în instruire echipa de juniori a Rapidului cu majoritatea jucatorilor din acesta scoala. Dupa apartenenta jucatorilor la clase, pe trei ani de studiu (clasele a 10ª, a 11ª si a 12ª), am constituit nuclee de echipa din 5-6 jucatori (pe o singura clasa, unde erau suficienti elevi, sau cuplate câte doua clase), urmarind sa le fac cât mai echilibrate. Am fixat capitanii, responsabili de formarea si pregatirea echipelor, le-am dat fiecaruia un balon si timp de o luna si-au facut singuri treaba. Profesorii liceului erau intrigati: unde se duceau elevii, dupa orele de scoala, în grupuri grupuri pe str.Sandu Aldea?
S-au format opt echipe de R15, aveam o gazeta de perete a campionatului în care cronici incitatnte facute de elevi acompaniau pregatirile si alte cancanuri. In 3 etape în sistem eliminatoriu s-a desemnat echipa campioana a liceului. Participarea masiva a colegilor, a profesorilor si a directorilor a asigurat o atmosfera extraordinara la o actiune facuta în totalitate de jucatori. Nu a ramas nici-un elev mai bine facut sau chiar practicant de alt sport sa nu joace în echipa clasei. Asa se face ca au aparut multi amatori de a continua rugbyul. Cu siguranta, îsi mai amintesc de acest minunat episod din viata lor sportiva S.Fuicu, M.Paraschivescu, N.Manolache si altii, vedete ale acelei actiuni.
2. Mai recent, acum câtiva ani în urma, la Coimbra , am organizat o ampla selectie finalizata cu un campionat al scolii. În vecinatatea Stadionului Universitar este o scoala generala foarte mare. La acea data, fara baza sportiva proprie, îsi desfasura lectiile de educatie fizica pe stadion, si cu toate ca 6 profesori aveau contigenta cu rugbyul (fosti jucatori si sotii de jucatori) nici-un elev de aici nu era în echipele de copii si juniori ale Academicii. Cu mare greutate am obtinut acordul de a face o lectie de rugby la toate clasele, de la a 5ª pâna la a 8ª, nu mai putin de 56! In programul de educatie fizica, din trimestrul II, am început actiunea. Singur, într-un efort ce musai trebuia sa-l duc la capat.
Lectiile, desfasurate pe un teren de nisip, au cuprins mijloace din rugby, constând din exercitii simple de transmitere a balonului, stafete si alte jocuri dinamice si bineînteles concursul de viteza (30- 50 m ) în final. O evidenta stricta am tinut la clasele a 5ª si a 6ª. Chiar atunci, în discutia cu mini-grupul evidentiat am vorbit de echipa clasei si a scolii, le-am înmânat copiilor foiletul cu câteva cuvinte pentru ei si pentru parinti. Am retinut clasele unde gasisem grupuri mai legate de baieti. Apoi, în lunile care au urmat, în programul lor de ed. fizica apaream cu plasa de baloane iar profesorii îmi dadeau grupul sa fac rugby. Si dupa disponibilitatile mele, am facut la unele clase 8-10 lectii de acest fel, la altele mai putin. Am format echipe de 8 jucatori (3 înaintasi si 5 treisferturi) ; elevii stiau elementele principale pentru a desfasura jocul nostru simplu. Cu o saptamâna înainte de ziua copilului am facut o repetitie generala, parea ca totul merge bine, dar emotiile nu-mi lipseau. In tot acest timp prin avizierul sportiv dadeam relatii despre competitia ce urma etc.
Ei bine, campionatul propriu zis s-a disputat pe cei doi ani: 9 echipe de clasa a 5ª si 7 echipe de clasa a 6ª), 16 mini-echipe umplând 4 mini-terenuri cu energia, cu elanul si dorinta de victorie în rugby. Cu multa lume în jur (parinti, profesori, rugbysti), întradevar traiam o mare performanta didactica. Am avut pentru fiecare copil o revista a federatiei, un pliant rugbystic, o atentie, ceva, un însemn, lucruri strânse cu râvna stiind ce importanta au. Un parinte, care avea o firma de textile, mi-a facut tricoase imprimate cu însemne rugbystice. A fost o adevarata sarbatoare.
Important este ca din aceasta actiune au ramas în sectia de rugby un numar important de copii ce au adus într-un ciclu de 10 ani mari victorii pentru clubul de aici, inclusiv titluri nationale de seniori. Actiunea s-a oprit aici, cu toate ca eu îmi închipuiam cum vor arata aceste echipsoare dupa înca 2-3 ani lucrând asa. Ce m-a impresionat însa este ca si dupa ani de la actiune, copiii mai ma întrebau dece nu mai fac rugby!
Campionatul pe oras.
Actiune facuta tot la Coimbra. Am reperat scolile de unde proveneau juniorii în vârsta de 14-15 ani si am format nuclee de 4 jucatori care trebuiau sa-si formeze echipa scolii cu înca 4-5 colegi de aceiasi vârsta. Echipele erau formate din 7 jucatori (se întelege ca 3 trebuiau sa fie începatori). In apropierea vacantei am programat competitia, minutios pregatita si la care, în asistenta am avut oficialitati sportive si civice, cum si reporteri; cupe si medalii si toate cele. Ardoarea cu care tinerii aparau onoarea scolii, cum si amorul propriu, a fost un element definitoriu. Asa au aparut câtiva jucatori de rugby dintre care 2 de foarte bun gabarit (un voleibalist si un canotor) aveau sa faca mai târziu cariera internationala.
Dintre multe alte actiuni ce am facut vreau sa mai amintesc doua care mi-a dat, deasemeni, mare satisfactie, tocmai pentru participarea ampla a copiilor la desfasurarea acestora. Este vorba de apropierea parintilor de activitatea rugbystica si de atragerea noilor adepti, astfel:
La organizarea închiderii festive a sezonului am programat, alaturi de jocurile între copii si întrecere între parinti. Am pregatit copiii în acest sens: dupa ce au obtinut acceptul unuia sau a ambilor parinti, i-au înscris în concurs, apoi i-au mobilizat la exercitarea probelor. Concursul parintilor, cu probe de efort adecvat (alergari si exercitii aerobice), a fost un adevarat succes cu participarea ampla a copiilor ce-si încurajau puternic parintii, pe care-i doreau cât mai sportivi.
Nu au fost rare ocaziile când am mobilizat jucatorii (chiar sub forma de concurs cu premii) pentru aducerea în sectie de colegi sau prieteni cu bune premize sportive. Rezultatele surprinzatoare ce le-am avut uneori m-au si inspirat la propunerea de organizarea campaniei nationale „un jucator tânar pentru rugbyul nostru”, actiune ce se pare ca n-a entuziasmat nici pe cei care ar trebui sa provoace cât mai multe initiative.
Cu tot gândul bun pentru rugbyul nostru
Vasile Constantin-Mao
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu