Echipa nationala de juniori, castigatoare a medaliei de bronz la CM din 1996 (Brescia), cea mai importanta performanta inregistrata la acest nivel in ultimii 10 ani. Promovarea tinerelor talente în marea performanta:
o chestiune cu un amplu substrat psihologic
Promovarea tinerilor mei juniori în activitatea seniorilor m-a preocupat din todeauna, interesat fiind ca acestia sa suporte bine socul trecerii la alt nivel al exigentelor.
Prima data m-am confruntat cu aceasta problema la generatia lui M.Ionescu, M.Burghelea, S.Fuicu, R.Malancu si altii, când sectia de rugby a Rapidului a cerut trecerea a 8 juniori în pregatirea seniorilor. M-am opus cu înversunare si asta pentruca acestora le asiguram la echipa de juniori o instruire complexa, dar mai ales consideram ca seniorii, ce traversau atunci o criza de instruire, nu le puteau asigura o protectie fizica si psihica în jocuri, adica juniorii trebuiau sa duca greul bataliei. Asa, pe lânga un proces normal în formarea lor au venit si rezultatele: cucerirea titlului de campioni nationali de juniori, iar apoi, tinerii mei sportivi au fost decisivi si la promovarea seniorilor în Divizia A (Gh. Gal fiind principalul marcator al echipei, M.Ionescu debutând chiar de la acel nivel în nationala mare, iar altii aveau sa devina prestigiosi internationali) . Da, dar eu, care îmi cunosteam sportivii, am decis disponibilitatea acestora pentru activitatea echipei de seniori.
Apoi, prin promovarea timpurie a multor juniori talentati la echipe de seniori de vârf am reflectat la alt aspect. Am avut în vedere, mai ales, dozarea solicitarilor jucatorilor tineri, modul cum acestia sunt acompaniati complex de noii lor antrenori, dupa mine mai putin atenti la acest detaliu: adaptarea la exigentele marii performante. De cele mai multe ori jucatorii promovati, bine dezvoltati fizic si cu un bun repertoriu tehnico-tactic, nu mai paraseau echipa de seniori. Asa s-a întâmplat si cu Laurentiu (dar si cu Dumitrescu si Raducanu etc.), care între 19 si 24 de ani n-a lipsit de la nici-un joc al Stelei si nici al nationalei. Nu pot zice ca nu a rezistat, ba din contra. Dar în evolutia lui participativa la dezvoltarea jocului n-a atins profilul la care calitatile si manifestarea ca junior îl recomandau.
Importnt în aceasta etapa, capitala în definirea performerului, este auto-încrederea, dorinta de progres, dar mai ales învatarea sa gândeasca si sa evalueze jocul în ansamblul lui, din afara sau din teren. Acestea sunt procese fundamentale de fortificare mentala a tânarului jucator. Or când acest tânar nu este eliberat, cât de cât cu un ragaz, pentru a privi cu calm activitatea ce-l subjuga, afectiv si volitiv, este clar ca acesta poate fi victima unui abuz si, personal, nu ma îndoiesc ca îl poate paste si riscul plafonarii. Din alta postura decât cea din focul luptei (eventual de pe banca de rezerve, o repriza sau tot jocul, dupa un joc foarte bun sau foarte slab etc.), în care mentalizarea este stimulata, tânarul jucator fiind constientizat, pe propria motivatie sau sugestia specialistului, la observarea si analiza jocului, postura din care poate întelege multe din secretele acestuia, se poate înarma cu acea reflexie critica generatoare de o evolutie normala.
Apoi, stress-ul de instruire si competitie poate fragiliza rezistenta fizica, favorizând aparitia leziunilor musculare si ligamentare, situatii nefaste pentru moralul tinerilor în consacrare.
Presupun ca federatia, pentru diversele si multiplele activitati de instruire si reprezentare a echipelor reprezentative, se bazeaza si pe colaborarea unor specialisti în domeniul psihologiei. Motivez aceasta supozitie fara sa ma îndepartez de tema în discutie. Din ultimii ani am ales doar câteva situatii cu rezultate triste în care numai antrenorul nu a fost deajuns ca sa evite ratarile dezonorante, datorate în special pregatirii psihologice. Astfel:
- participarea dezastruoasa a reprezentativei U21 la Cupa Mondiala din Africa de Sud/2004 (0-135 cu Africa de Sud, 3-153 cu Australia si altele);
- selectionata de R7 la turneul european de calificare de la Palma de Malhorca/2004 (0-49 cu Lituania etc.);
- pe lânga rezultatul disproportionat cu Australia/8- 90, relevante ca „sincope psihologice” sunt cele doua recorduri triste realizate în acel joc al CM/2003: primirea eseului în secunda 18 si încasarea a 5 eseuri (31 de puncte) în 10 minute de suspendare temporara a unui jucator!
Vad acum cum tinerii nostri de mare talent sunt solicitati, pe lânga echipele lor de club în care joc de joc sunt titulari de baza, la fel de fel de reprezentative, inclusiv cea mare. Astfel sunt tineri care au trecut într-un timp foarte scurt (nici 2 luni) prin trei reprezentative!
Crede cineva, în atari situatii, în existenta unei programari logice a solicitarilor si refacerii psihologice a acestor tineri, cu reînprospatarea continua a aspiratiei si dorintei de autoperfectionare si autodepasire?
Sa ne gândim la acesti talentati tineri ca la proprii copii si pentru binele rugbyului nostru sa le acordam ce trebuie: asistenta complexa în definirea lor ca mari jucatori.
Vasile Constantin – Mao
PS. In saracia de interventii si initiative legate de bogata problematica a rugbyului nu ma mai surprinde faptul ca la aceasta tema, destul de subtila si de înalt profesionalism, singura sesizare a fost facuta doar de . . . D-ra Mirela Basescu!!!
Si pentru multe altele îi transmit omagiile mele si pe aceasta cale.
o chestiune cu un amplu substrat psihologic
Promovarea tinerilor mei juniori în activitatea seniorilor m-a preocupat din todeauna, interesat fiind ca acestia sa suporte bine socul trecerii la alt nivel al exigentelor.
Prima data m-am confruntat cu aceasta problema la generatia lui M.Ionescu, M.Burghelea, S.Fuicu, R.Malancu si altii, când sectia de rugby a Rapidului a cerut trecerea a 8 juniori în pregatirea seniorilor. M-am opus cu înversunare si asta pentruca acestora le asiguram la echipa de juniori o instruire complexa, dar mai ales consideram ca seniorii, ce traversau atunci o criza de instruire, nu le puteau asigura o protectie fizica si psihica în jocuri, adica juniorii trebuiau sa duca greul bataliei. Asa, pe lânga un proces normal în formarea lor au venit si rezultatele: cucerirea titlului de campioni nationali de juniori, iar apoi, tinerii mei sportivi au fost decisivi si la promovarea seniorilor în Divizia A (Gh. Gal fiind principalul marcator al echipei, M.Ionescu debutând chiar de la acel nivel în nationala mare, iar altii aveau sa devina prestigiosi internationali) . Da, dar eu, care îmi cunosteam sportivii, am decis disponibilitatea acestora pentru activitatea echipei de seniori.
Apoi, prin promovarea timpurie a multor juniori talentati la echipe de seniori de vârf am reflectat la alt aspect. Am avut în vedere, mai ales, dozarea solicitarilor jucatorilor tineri, modul cum acestia sunt acompaniati complex de noii lor antrenori, dupa mine mai putin atenti la acest detaliu: adaptarea la exigentele marii performante. De cele mai multe ori jucatorii promovati, bine dezvoltati fizic si cu un bun repertoriu tehnico-tactic, nu mai paraseau echipa de seniori. Asa s-a întâmplat si cu Laurentiu (dar si cu Dumitrescu si Raducanu etc.), care între 19 si 24 de ani n-a lipsit de la nici-un joc al Stelei si nici al nationalei. Nu pot zice ca nu a rezistat, ba din contra. Dar în evolutia lui participativa la dezvoltarea jocului n-a atins profilul la care calitatile si manifestarea ca junior îl recomandau.
Importnt în aceasta etapa, capitala în definirea performerului, este auto-încrederea, dorinta de progres, dar mai ales învatarea sa gândeasca si sa evalueze jocul în ansamblul lui, din afara sau din teren. Acestea sunt procese fundamentale de fortificare mentala a tânarului jucator. Or când acest tânar nu este eliberat, cât de cât cu un ragaz, pentru a privi cu calm activitatea ce-l subjuga, afectiv si volitiv, este clar ca acesta poate fi victima unui abuz si, personal, nu ma îndoiesc ca îl poate paste si riscul plafonarii. Din alta postura decât cea din focul luptei (eventual de pe banca de rezerve, o repriza sau tot jocul, dupa un joc foarte bun sau foarte slab etc.), în care mentalizarea este stimulata, tânarul jucator fiind constientizat, pe propria motivatie sau sugestia specialistului, la observarea si analiza jocului, postura din care poate întelege multe din secretele acestuia, se poate înarma cu acea reflexie critica generatoare de o evolutie normala.
Apoi, stress-ul de instruire si competitie poate fragiliza rezistenta fizica, favorizând aparitia leziunilor musculare si ligamentare, situatii nefaste pentru moralul tinerilor în consacrare.
Presupun ca federatia, pentru diversele si multiplele activitati de instruire si reprezentare a echipelor reprezentative, se bazeaza si pe colaborarea unor specialisti în domeniul psihologiei. Motivez aceasta supozitie fara sa ma îndepartez de tema în discutie. Din ultimii ani am ales doar câteva situatii cu rezultate triste în care numai antrenorul nu a fost deajuns ca sa evite ratarile dezonorante, datorate în special pregatirii psihologice. Astfel:
- participarea dezastruoasa a reprezentativei U21 la Cupa Mondiala din Africa de Sud/2004 (0-135 cu Africa de Sud, 3-153 cu Australia si altele);
- selectionata de R7 la turneul european de calificare de la Palma de Malhorca/2004 (0-49 cu Lituania etc.);
- pe lânga rezultatul disproportionat cu Australia/8- 90, relevante ca „sincope psihologice” sunt cele doua recorduri triste realizate în acel joc al CM/2003: primirea eseului în secunda 18 si încasarea a 5 eseuri (31 de puncte) în 10 minute de suspendare temporara a unui jucator!
Vad acum cum tinerii nostri de mare talent sunt solicitati, pe lânga echipele lor de club în care joc de joc sunt titulari de baza, la fel de fel de reprezentative, inclusiv cea mare. Astfel sunt tineri care au trecut într-un timp foarte scurt (nici 2 luni) prin trei reprezentative!
Crede cineva, în atari situatii, în existenta unei programari logice a solicitarilor si refacerii psihologice a acestor tineri, cu reînprospatarea continua a aspiratiei si dorintei de autoperfectionare si autodepasire?
Sa ne gândim la acesti talentati tineri ca la proprii copii si pentru binele rugbyului nostru sa le acordam ce trebuie: asistenta complexa în definirea lor ca mari jucatori.
Vasile Constantin – Mao
PS. In saracia de interventii si initiative legate de bogata problematica a rugbyului nu ma mai surprinde faptul ca la aceasta tema, destul de subtila si de înalt profesionalism, singura sesizare a fost facuta doar de . . . D-ra Mirela Basescu!!!
Si pentru multe altele îi transmit omagiile mele si pe aceasta cale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu