Remodelarea cluburilor (2)

O conceptie si un stil eficace de munca.
Inainte de toate, cred eu, important ar fi adoptarea unei conceptii diferite, fata de cea manifestata in aria activitatii rugbystice si nu ma refer numai la cluburi si sectii ci la toata structura organizatorica a federatiei noastre. Acest proces ar trebui sa determine un alt stil de munca, dinamic - sensibilizator si penetrant intr-o societate mai putin receptiva la activitatile asociate existentei propriu zise, asa cum este si sportul, rugbyul in particular.

Am toata consideratia pentru o activitate benevola, din pasiune in contul rugbyului. Aceasta insemna efort, sacrificiu de timp, disponibilitate a te lupta cu un munte de dificultati, asa cum se intampla in aria rugbyului, unde lumea nu da navala. Dar, tot asa, consider un mare prejudiciu adus rugbyului sa optezi pentru o functie, de club sau de federatie, si in afara de disciplina elementara (prezenta la sedinte si votul intodeauna cu propunerea de sus), sa nu poti declara ca ai facut ceva concret dupa un an sau mai multi de activitate. Imi cer scuze, nu judec pe nimeni si nici nu am dreptul la asa ceva, nu am nici chiar interesul de a supara lumea, dar sunt structuri intregi (comisii federale, comitete regionale), doar formale, pe hartie, fara nici-o activitate concreta si asta intr-un moment cand dinamizarea procesului de revitalizare este imperios necesara. In aceste structuri sunt oameni valorosi ai rugbyului nostru, obisnuiti insa sa nu faca practic nimic, sunt importanti prin prestanta si prezenta fizica in activitate, fara un proiect propriu, fara o initiativa, fara o responsabilitate, si chiar fara nici-o culpa, pentru ca nu li s-au cerut, sau poate alteori initiativa le-a fost retezata.

Si sunt atat de multe de facut in rugbyul nostru. Activitatea cluburilor s-ar putea anima si perfectiona numai cu un impuls pertinent, specializat din partea forului tutelar, aplicat dupa o metodologie rezonabila, si, bineinteles, cu potentialul teritorial perfectionat si amplificat. Pentru aceasta ar trebui activate la maximum toate posibilitatile tehnico-organizator ice, toate comisiile si intreaga structura federala. Cu siguranta, dirijarea unui proces asa de important si complex necesita poate chiar infiintarea unei comisii federale a remodelarii cluburilor. Sper ca toate oficialitatile federale sunt convinse, mai mult chiar decat mine, ca stimularea, amplificarea si perfectionarea activiatii cluburilor este un proces imperios necesar, cu toate marile dificultati de realizarea acestuia.

In fine, consider ca se impune o activitate ampla de instruire-invatare a unui comportament dinamic, inovator, eficace in postura de promotor-animator de rugby si acesta la toate nivelurile.

Pentru schimbarea stilului de activitate, oarecum platonic, ce domina astazi rugbyul nostru, cred ca o jalonare a procesului ar fi o solutie, astfel:
- Conturarea si precizarea obiectivele pentru fiecare activitate
- Concursul si studiul proiectelor pentru alegerea variantei optime (initiative proprii, promovarea experientelor pozitive)
- Fixarea responsabilitatilor si angajamente ferme
- Definirea etapelor si termenelor
- Evaluarea periodica a activitatii si rezultatelor

Cu cine facem renovarea si dinamizarea rugbyului?
Lumea rugbyului nostru, si mai ales acea parte disponibila pentru o activitate sociala benevola, este asa de mica, dupa o campanie prelungita de saracire de valori (marginalizarea incomozilor - de regula mari internationali, emigrarea masiva etc.). Mai este apoi si atitudinea meschina de “mica ciupeala”, (gen: eu ce castig?), ca pe buna dreptate te intrebi cu cine miscam lucrurile din loc?
Si totusi, am curajul sa spun ca parerea este falsa. Rugbyul nostru are inca multi oameni valorosi si cu siguranta capabili de a impulsiona cum trebuie activitatea. Ma gandesc la valorificarea plenara a activului de astazi, impulsionat de o conceptie dinamica si eficace in activitate, dar si apelarea larga la jucatori ce au abandonat mai de curand activitatea, la fosti internationali, oameni recunoscuti pentru tinuta morala. Acestia din urma trebuie promovati cu tot curajul pentru ca au potentialitatea si evolutia de partea lor. Trebuie declansata o campanie ampla de readucere in activitate a valorosilor jucatori de afara. Sunt oameni cu o cultura rubystica deosebita, vor face mult pentru rugbyul nostru de acum, ca presedinti de cluburi sau de sectii (bravo, Dinamo!), responsabilitati in structurile federale, sau promovati tehnicieni de reprezentative etc. Trebuie apelat tot cu curaj la atragerea in anumite responsabilitati (expl. instruirea grupelor de copii si juniori mici) a unor jucatori activi, evidentiati in fiecare echipa prin seriozitate si pasiunea rugbystica.

Ceva despre metodologia de lucru:
Important este: acceptarea generala a imperativelor remodelarii structurilor si unitatilor teritoriale, a obiectivelor acesteia: amplificarea si perfectionarea activitatii.

Etapizarea activitatii:
Activitatea de prospectare si programare:
- Evaluarea capacitatilor si a disponibilitatilor in perspectiva; categorisirea cluburilor si a sectiilor dupa posibilitati: “foarte bune”; “bune” si “acceptabile”.
- Dimensionarea si programarea amplificarii activitatii sportive pentru fiecare categorie si grupare in parte.
- Elaborarea proiectului de dezvoltare-remodela re, a metodologiei de aplicare, cum si insusirea acestora de catre cluburi.

Activitatea de organizare-realizar e:
- Realizarea de organigrame complete de functionare, acoperind cu personal salariat si benevol toate functiile si responsabilitatile activitatii clubului: organizare si management; dezvoltarea ariei sportive; instruire sportiva si educatie; functia sociala.
- Esalonarea procesului de dezvoltare a activitatii in asa fel ca in urmatorii 4-6 ani cluburile sa atinga dimensiunea propusa.
- Monitorizarea activitatiilor, controlul si evaluarea acestora.
- Masuri de stimulare si incadrare a procesului de dezvoltare: conditii de participare la diferite competitii (inclusiv la fazele finale ale juniorilor), de promovare in esalon superior etc.

Precizari si completari:
Categorisirea capacitatilor:
- Categ. 1ª: “premize foarte bune”- orice club ce dispune de baza sportiva proprie, de capacitate organizatorica, de posibilitati de instruire tehnica si bune traditii rugbystice.
- Categ. 2ª: “premize bune” – orice club cu baza proprie, cu slaba capacitate organizatorica actuala si activitate limitata la diferite segmente.
- Categ. 3ª: “premize acceptabile” – orice club/sectie fara baza sportiva proprie, sau nou infiintata, fara sau cu slaba activitate de copii si juniori.

Dimensionarea activitatii social-sportive in perspectiva:
- Toate cluburile trebuie sa-si creieze o piramida adecvata cu baza larga la segmentul de copii si juniori. Astfel, o grupare de Categ.3ª trebuie sa-si organizeze activitatea pentru urmatoarea activitate: Seniori + tineret: 2 echipe; Juniori: 2-4 echipe; Copii: 4-6 echipe.
- Toate sectiile cu echipa de seniori trebuie sa formeze echipa de tineret si sa o prezinte in competitia nationala dupa 2 ani de la initierea proiectului.
- Toate cluburile trebuie sa desfasoare o activitate larga si diversa de raspandirea rugbyului in zona, in localitate si imprejurimi, in mediul scolar; tutelarea echipelor satelit si a nucleelor scolare (3-5 pentru fiecare club).

Structura de conducere a cluburilor:
- Presedinte: persoana marcanta, pasionat de rugby, cu potenta economica si dispus sa sustina si sa investeasca in rugby; vicepresedinti (2-3): specialisti pe domenii: managerial, tehnico-educativ, actiuni de propagare-dezvoltar e.
- Fiecare club trebuie sa-si constituie echipa tehnica, apta - numeric si calitativ, pentru a sustine activitatea de instruire-educatie. Fiecare segment - seniori, juniori si infantil - trebuie sa aibe un director tehnic, iar fiecare echipa, un acompaniant de tehnic (un responsabil, sustinator si organizator de activitate).

Perfectionarea si multiplicarea activitatii:
- Selectia larga si pregatirea tinerelor talente trebuie sa aduca vigoare sportita rugbyului nostru.
- Instruirea sportiva trebuie sa vizeze in mod expres posibilitatea desfasurarii unui rugby spectaculos, bazat pe o conceptie moderna si disponibilitati tehnico-tactice si fizice, corespunzator perfectionate (norme de evaluare ale comisiei tehnice frr).
- Activitatea de popularizare a rugbyului: a/ prin grupul simpatizantilor de club (dimensionat si realizat la categoria gruparii: expl. 500-1000 persoane); b/ prin larga popularizarea activitatilor si jocurilor; c/ prin alte activitati: spectacole muzical-sportive, actiuni sportive de mentinere (culturism, aerobica etc.), barul clubului.

Voi reveni cu alte cateva precizari.

Ramane in atributia si posibilitatile metodologice si materiale ale federatiei in a structura si sustine un proiect indraznet si promitator pentru viitorul rugbyului nostru. Personal, vedeti, am vise frumoase, dar, va si asigur, daca asi fi tanar nu m-asi limita la aceasta faza de reverie, ci m-asi dedica cu tot elanul realizarii unui astfel de proiect la un club, convins ca dupa multa munca, cu spirit de initiativa si daruire, m-ar astepta la capatul drumului o mare implinire.

Multumesc pentru cele cateva sugestii de la persoanele ce au avut cate ceva de zis la tema. Unele le-am si expus aici. Nu inteleg de ce nu ne asumam autoria, de ce curajul la opinie este asa de sugrumat in lumea rugbyului nostru ?!

Vasile Constantin-Mao

Dragi iubitori de rugby,

Va propun spre atentie o tema fundamentala pentru definirea rugbyului, ca o ampla activitate social-sportiva, cel putin la nivelul posibilitatilor si talentului tinerilor nostri pentru acest sport.
Am enuntat-o de “n” ori, chiar cu riscul de a plictisi sau de a nu fi luata in seama. Este vorba de acel proces de “reorganizare (remodelare) a cluburilor si sectiilor la nivelul exigentelor rugbyului actual”.

Cluburile si sectiile de rugby sunt zestrea federatiei. Cred ca nu trebuie sa spun prea multe de faptul ca forta, capacitatea si valoarea federatiei este dependenta de aceleasi atribute ale unitatilor din teritoriu. Este normal ca federatia sa se ingrijeasca ca organizarea si functionarea unitatilor afiliate sa se desfasoare cu un randament cat mai profitabil social si sportiv. Normal este ca intr-un sistem unitar, pe langa autonomia cluburilor in dimensionarea si organizarea propriei activitati, acestea sa se alinieze la programele si proiectele de dezvoltare si perfectionare promovate de forul tutelar. Chiar si prin statutul sau federatia are ca principal obiectiv dezvoltarea rugbyului sub toate formele, orienteaza si coordoneaza activitatea in teritoriu. Pentru acesta elaboreaza si se conduce dupa o strategie de actionare la nivel national.

Cred ca aceasta interrelatie, o colaborare intima in ambele sensuri, nu a fost tratata si exploatata asa cum ar fi trebuit, spre binele si progresul rugbyului. Am infiintat un club si am lucrat in cluburi, dar mai recent am discutat cu un presedinte de club despre cum simte sustinerea, tutela, federatiei. Nimic, sau aproape zero: “ne inscriem si platim taxa de participare, facem legitimatiile si transferurile, programarea competitiilor, ne vedem la patru ani la plenare”.

Cateva anacronisme:
Si acum cluburile nostre, in plan conceptual, in plan structural si operational, mostenesc sablonul anilor ´50. Intre timp au intervenit atatea schimbari fundamentale in societatea romanesca, doar cluburile sportive, putin mai sarace - fara sustinerea statului, au ramas in aceiasi organizare si functionalitate.

Realitatea, perceputa usor de oricine, este ca diferenta dintre cluburile noastre si cele din alte tari cu rugbyul dezvoltat este ca de la cer la pamant. Ne asemanam fara discutie cu vecinii de la sud: cu o activitate limitata la performanta; sustinuta de unul-doi pasionati (de regula antrenorul) si desfasurata anonim si anost (cand strangem la un joc 100 spectatori este mare eveniment). Baza materiala precara, sustinerea morala - locala sau centrala, asisderea; numar limitat de sportivi (in majoritate echipele de seniori fara preocuparea fireasca in cresterea si formarea tinerilor rugbysti) si fara atributii sau initiative de raspandirea jocului in zona, in mediul scolar etc.

Performanta inainte de toate. Aceasta lupta acerba pentru rezultat si clasament, cultivata acut si acum, a adus in practica noastra rugbystica o incrancenare generala in atitudini si comportamente, Chiar o denaturare grava a generoasei filozofii a jocului nostru. Victoria, titlul, promovarea, adesea obtinute cu orice pret, sunt singurele reusite care se premiaza, desconsiderandu- se total alte obiective importante ce implinesc consistenta si maretia rugbyului. Suntem toti atinsi de obsesia victoriei si mai putin de fundamentul acesteia.
La un moment dat “valoarea” era decisa de arbitri, profitori ai slabiciunilor umane. Antrenorii, de la seniori pana la categoriile mici, incepusera sa se preocupe, mai mult de mijloace de cumparare a victoriei decat de instruirea propriu zisa,. Arbitrii promovau preturile in gura mare ca sa se stie, in timp ce conducatorii se faceau ca nu cunosc problema. Mare pecingine platita scump de rugbyul nostru

Tot realitate este si faptul ca in timp ce talentul jucatorilor si profesionalismul antrenorilor nostri au atins plafon mondial, cluburile noastre (instruirea si educatia precara in sectii, atmosfera sociala extrem de limitata in jurul jocului, spiritul rugbystic insasi) au ramas in faza rudimentara, fara radacini adanci si evolutie la ordinea zilei, fara o ampla functionalitate sociala, asa cum vedem ca rugbyul genereaza in alte parti.

Cu tot contactul strans si cunoastrea aprofundata a rugbyului francez, nu cunosc o incercare de a schimba cat de cat un aspect ce altfel pare anapoda la noi. Si nu neaparat din acelea ce solicitau mari investitii financiare (baza sportiva si materiala), ci in directia organizarii, instruirii, educatiei si raspandirii rugbyului. Francezii au pentru fiecare divizie norme financiare si de sustinere a activitatii de baza. Pe buna dreptate mi se pare nefiresc cum de nu am luat nimic de la acestia in acest sens !

De la situatia actuala, excelenta, a lui Dinamo (important suportul financiar, dar, excelenta este preocuparea pentru cresterea elementelor tinere), pana la situatia regretabila a “monumentalului” rugby barladean, ramas in sapa de lemn si abandonat de toti (vezi interviul lui Postolachi de pe rugby.ro) federatia patroneaza fel de fel de situatii anarhice (expl. Farul, cheltuitor pe himere si fara nici-o preocupare pentru cresterea tinerilor jucatori), cluburi complet dezorganizate. Se reclama lipsa de receptivitate a cluburilor, lipsa oamenilor de actiune, a acelor promotori dedicati divulgarii si imbunatatirii situatiei rugbyului.

Cunosc un periplu de mai acum un an-doi al presedintelui pe la mai toate cluburile din tara aflate cu dificultati in activitate, apoi, o instruire manageriala pentru orientarea cluburilor in legislatia sponsorizarii, mult, mult prea putin. Cluburile sunt tot asa, in general neajutorate, chiar unele dintre cluburile mari parca stau intr-un fir de ata.

Imi reamintesc insa ca in situatia de mare criza a anilor ´90 cand zeci de echipe se desfiintau, mai ales pe incapacitatea financiara de a participa la competitii, presedintele federatiei declara public: cluburile sa se descurce, este treaba lor, nu a federatiei. Mare eroare si teribila nenorocire, rugbyul nostru pierzand mai mult de jumatate din efectivul uman, dar si structura organizatorica si baza materiala agonisita cu atata dedicatie si sudoare de vrednici promotori.
Ce se putea face atunci, mai mult decat acea declaratie? Ma gandesc ca iesind din rigiditatea regulamentelor si organizand ad-hoc, chiar la prima categorie, competitii cat mai economice s-ar fi limitat dezastrul. Apoi, poate, demersurile federatiei pe langa oficialitatile locale sau tutelare ar mai fi putut salva ceva; insistenta de a ramane clubul/sectia in functiune macar cu activitatea de copii sau juniori, sau in cazuri extreme, ajutor financiar (stiu, federatia nu avea!). Eu, federatie salvam, ce mai puteam salva din aceasta pretioasa avere - cluburile. Nimic, daca nu chiar, prin declararea deschisa a lipsei oricarei intelegeri a gravitatii situatiei, un branci in plus.

Si acum se lasa de inteles la multe din deficientele activitatii cluburilor ca nu federatia trebuie sa le faca treaba, uitandu-se regula fireasca: trebuie sa dau ca sa pot cere, altfel “ce seman aceea voi culege”. Si se poate face mult in instruirea si invatarea oamenilor, in animarea spiritului de initiativa, in organizarea si coordonarea activitatii, in impunerea si controlul acesteia etc.

Uitati, ma gandeam ca poate ar fi bine venita o actiune a federatiei cu toti presedintii de sectie sau de club, de cateva zile in Franta, la un club, chiar modest, sa vada pe viu atmosfera si treaba din jurul rugbyului, de care nimeni nu le-a vorbit vreodata. Se poate asocia actiunea si cu vizionarea unui joc de CM.

Voi continua intr-un material viitor cum vad eu acesta treaba extrem de importanta si absolut necesara. Asi fi foarte incantat daca tema ar trezi initiativa si interventia d-stra, cu observatii si sugestii. Gasesc ca propunerea ce o fac cade bine pe preocuparea de data recenta a federatiei de a stuctura cadrul cluburilor profesioniste, extinsa astfel la intreaga activitate.

Vasile Constantin-Mao

Draga Mihai Vioreanu,

Te salut si, din mai multe motive, te felicit calduros pentru adaugarea-reparatie facuta la acel serial de cinstire a marilor nostri antrenori. Astfel:

- Pentru ca mi s-a parut ca ai sarit ca ars, batandu-te pentru antrenorul tau de suflet, primul tau antrenor, minunatul om Vasile Soporan.

- De asemeni, pentru ca ai dat curs rapid (cum ar trebui sa faca multi a caror viata a fost schimbata radical datorita unui om), la apelul ce l-am facut pentru a completa galeria si tablourile marilor nostri antrenori. Intr-un fel imi ceream si scuze pentru inerentele omisiuni, iar in cazul de fata nici nu putea sa fie vorba de omisiune, si ai sa vezi mai jos de ce.

- Pentru ca ne dai o lectie tuturor de valoarea ce trebuie data primului dascal, acela ce ne-a adus la cunostinta lumea si trairea mirifica a rugbyului. Aceasta imi sustine cu brio afirmatia recenta despre valoarea ce trebuie s-o acordam antrenorilor de copii si juniori. Pe alta pozitie, decat a ta, am considerat un recent amplu reportaj a unui mare jucator roman, in care nu spunea nici-un cuvant de acel moment capital, de acel om care a facut practic posibila ridicarea lui din neant in randul zeilor. Alta data am intrebat tot asa un alt valoros intervievat: “n-ai spus nimic de primul tau antrenor?”. A justificat ca “nu l-a intrebat reporterul” !!!. Categoric, s-ar putea ca fie jucatorii, fie jurnalistii sa nu priceapa cum o vorba, o recunoastere de asemenea natura, recompenseaza o viata de patima si zbucium pentru rugby.

- Iti exprimi cu o oarecare nuanta inciudata, si te inteleg perfect, opinia ca rugbyul are, in afara de performanta sportiva, alte mari valori extrem de importante pentru viata. Vorbind doar de acelea relationate cu sfera morala-afectiva, are generoasa si fecunda influenta in formarea si definirea caracterelor, te umanizeaza prin frumusetea si amplitudinea trairilor in care te atrage, stimuleaza un spirit social amplu si elevat, o ambianta proprie etc.

De tabu-ul cu “performanta sportiva inainte de toate” n-am scapat nici eu, alegand aceasta drept criteriu de baza la selectarea marilor figuri ale antrenoratului romanesc. In ceea ce il priveste pe bunul tau antrenor ai perfecta dreptate: el este, fara nici-o discutie, “mult pretiosul” cu care soarta a fericit multi brasoveni.

Despre acel serial, “antrenorii”, am spus in cateva randuri, este adevarat destul de discret, ca este un subcapitol dintr-o proiectata carte a mea, “odorul meu de suflet” ce n-a putut sa se nasca doar pentru pacatul ca am slavit rugbyul cu tot patosul si adevarul in acelas timp.

Ei bine, in aceasta proiectata carte, Vasile Soporan are un loc aparte in subcapitolul “oamenii din jurul meu”, in care alaturi de Petrica Lungu si altii, il declar “nepretuitul meu model de surprinzatoare pedagogie si dedicatie constanta”.

Intre timp, cunoscand povestea cu splendidul rai rugbystic de la Noua, in care omul de la datoria ce singur si-a asumat-o din dragostea de rugby si de oameni, si care “prin entuziasm incalzeste locul iarna si te scoate din toropeala vara”, cum plasic spunea Laurentiu, VASILE SOPORAN ESTE UNIC, pentru tot ce a facut si face, dar mai ales pentru onoare si onestitate. Cine crede ca exagerez, adaug ca acesta a refuzat, la multe si inalte presiuni, chiar cu zornaitul milioanelor de euro aproape, sa discute macar varianta de a ceda terenul cartierului vilelor de lux. Astfel, situat central in acest admirabil cadru natural si citadin, rugbyul, datorita vointei lui va domina de-a pururi, sper.

Subscriu la afirmatia ta ca expunerea experientei de o viata a bunului si dragului tau dascal ar fi fost bine venita la Academia noastra de rugby. Tot asa cum, daca mai este si timp in program pentru a aduce personalitati din alte sporturi si mai ales individuale, mi se pare anormal sa se trateze tema rugbyului scolar si sa nu-l auzim pe directorul Toca Ioan – LAV, doctor in teologie si profesor de fizica, care, iata, de aproape 20 de ani traieste framantarea si bucuria sportului nostru in aceasta adevarata citadela a rugbyului romanesc.

Asa ca draga amice iti multumesc mult si te asigur ca demnitatea, harul pedagogic si generozitatea pretiosului tau mentor ma inspira la respect continuu.

Vasile Constantin-Mao

Draga George Balta,

Chiar daca iti dau mai rar semne de prietenie ma gandesc deseori la tine, asa cum cred ca petrece cu mare parte a lumii rugbyului nostru. Initiativele si actiunile generoase ale unor apropiati tie, sau complet straini, alte evenimente interesante ce ti se intampla (cum a fost si emotionanta intalnire cu capitanul echipei Emerging Springboks), de care aflam pe site-ul nostru, fac sa fim, deocamdata, mai mult ipotetic aproapa de tine. Pe de alta parte sper ca actiuni ale oamenilor de initiativa sa adune o participare donativa mai ampla a noastra, astfel ca APRR sa-si amplifice proiectele ce au fost enuntate initial.

Altfel, astazi dimineata cand imi faceam repriza de gimnastica, cu un acompaniament muzical superb la canalul tv, mezzo, ("dansuri ungare" de Brahms cu Liviu Prunaru la vioara) si inima si gandul imi era ca de obicei la cei dragi si bineinteles la rugby, am zis “gata ii scriu lui George”.
Apropo de muzica, si pentru ca altadata ti-am vorbit de frumustile naturii si altele, mi-ar placea sa aflu ca ai sensibilitatea deschisa pentru lucrurile minunate din jurul tau. Si asta pentru ca ai nevoie mai mult decat orice de bucurie, bucurie pe care trebuie sa stii s-o afli si sa ti-o cultivi, in muzica, in arta in general, in lectura prin care poti sa-ti imbogatesti enorm cugetul si poti chiar cunoaste lumea, cum tot asa si in credinta, ce poate sa-ti aduca pacea in sufletul tau atat de incercat. Intelegi ce vreau sa zic: trebuie sa ai o preocupare serioasa o pasiune care sa-ti contrabalanseze gandurile triste.

Vezi, iti vorbesc firesc, ca unui om normal, care parca n-ar fi apasat de o mare drama. Si asta si pentru ca gandesc ca nu o incapacitate fizica este ce-a mai disperata situatie de viata: clar, se mai poate spera, mai poti trai o bucurie etc. Imagineaza-ti numai incapacitatea mintala, ruperea totala in inconstient si abis sentimental, sa nu mai sti ce e cu tine, sa nu-ti mai cunosti fiul – siuatie intalnita curent in boli ale sistemului nervos.
Deci, oricand putem multumi Bunului Dumnezeu ca alaturi de constienta marilor dureri si tristeti ne-a dat si ragazul sufletesc la bucurie si dragoste.

Iti sugerez acum, si poate din noiembrie cand revin acasa vom vorbi mai mult, ca pe langa preocuparile curente, cu programul obligatoriu de mobilizare, gimnastica respiratorie si alte activitati ce mai bine le stii tu (sau sa nu iei in greutate corporala), trebuie sa te gandesti la o activitate intelectuala constanta. Este o terapie, ai o preocupare, ai de lucru si in plus poti gasi aici bucurii si satisfactii. O activitate serioasa de studiu intr-un domeniu in care te simti atras, interesat, poate sa fie si o limba straina, cu internetul la indemana poti gasi orice documentatie, poti sa-ti completezi studiile, ai putea gandi si la o profesiune etc.

Poate tu, si alti amici, vei zice ca merg prea departe, dar am convingerea ca vointa si ambitia pot realiza minuni, mai este - in situatii limita - credinta in sansa unica. Imi reamintesc ca am vazut un reportaj tv despre operatii pe maduva. De ce sa nu ne asteptam ca peste cativa ani sa apara o chirurgie miraculoasa si la acesta anatomie atat de complicata. Tu trebuie sa fi pregatit si cu speranta in sansa ta.

Apoi, ti-am vorbit odata de puternicele impresii ce le-am trait in aria paraliziei cerebrale, ce afecteaza grav capacitatile motoare dar si intelectuale. Indivizi ce nu puteau face decat o mica flexiune din segmentul cervical traiau sentimentul demnitatii, lucrand cu o tija fixata pe frunte la o masina de tricotat, si bucuria reusitei, cand cu acelasi procedeu darama un popic cu o bila pe care o impingea pe un uluc (ce i-l fixa un ajutor dupa cum cerea sportivul: este vorba de jocul olimpic “bossie”).
Este aici in Portugalia o asociatie a pictorilor fara maini, da ai auzit bine picteaza cu gura si cu piciorul. Pentru sustinerea proprie, dar si pentru programul mult mai amplu al asociatiei, comercializeaza la scara internationala picturile lor prin felicitari, calendare, albume etc. Ramai stupefiat de maestria, frumusetea artistica a cuiva care doar cu o mica miscare a capului face o opera artistica pictand cu gura. Sunt minuni la care dorinta de viata, talentul si ambitia te poate conduce.

Nu stiu daca, in afara de framamntarile si preocuparile legate de prognoze si recuperari, pe care si pe acestea doar le banuiesc, ai avut ragazul sa te gandesti la chestiunile de care ti-am vorbit. M-am mai gandit si la o activitate pe care chiar de acum ai putea sa o faci in folosul rugbyului si care sunt convins ca ti-ar da o motivatie grozava. Este vorba de statisticile campionatelor noastre (poate fi si pentru activitatea internationala) , date atat de necesare pentru evidentele curente, istorie si alte studii ale federatiei. Adica: eficacitatea echipelor, a jucatorilor, clasamente, treaba serioasa, migaloasa si responsabila, ce acum cativa ani ocupa destul de mult timp unui inalt tehnician al federatiei. Cred ca ti-ar aduce o mare satisfactie.

In fine, ti-am mai propus odata comunicarea cu noi, ca o incercare logica si benevola de a iesi din izolarea inerenta situatiei de fapt. In afara de o preocupare benefica pentru tine (de orice “te agati” e un pas in fata), vei onora site-ul, care de fapt este al tau. Iar un simplu salut de la tine, pe care stiu sigur ca il gandesti, ar bucura enorm tot grupul nostru

Te salut calduros, ca si pe cei apropiati tie, si-ti doresc numai bine.

Vasile Constantin-Mao

“Cand vorbesti de rugbyul nostru, la ce rugby te referi?”

Un om "de caracter" evita disonanta cognitiva, el spune ce este cu adevarat si mai ales face ceea ce spune ca este.(Eugene Bala)

Saptamana trecuta doua interventii pe site-ul nostru mi-au atras in mod deosebit atentia. Una care invita la decenta si responsabilitate si alta, cu destul patos a unui fost international, despre modul profesionist in a trata pregatirile echipei nationale. Le multumesc autorilor pentru elocventa si bunele intentii si va recomand calduros sa le revedeti (697 si 700).
Prima, din care am si luat citatul de mai sus, am gasit-o subtila, cu tenta filozofica si etica, tocmai buna de a invita pe oricine la introspectie, testandu-si constiinta, evaluandu-si intentiile si mai ales actiunile. In ceea ce ma priveste, la propriul examen, am iesit bine, adica: cu constiinta impacata, multumit ca ce am de spus - realitati evidente, spun clar si raspicat, si chiar daca stiu ca in ciuda ignorarii sunt destul de incomod, am toata grija de a nu leza persoane, dorind din tot sufletul mai binele rugbyului nostru.

Am vorbit mai mult, si o sa continui sa vorbesc, despre dezvoltarea activitatii de copii si juniori, despre largirea corpului de antrenori si despre remodelarea cluburilor la exigentele actuale ale jocului de rugby, capitole deficitare si in continuare putin vizate.

Sunt multumit ca nu vorbesc din presupuneri si din carti, ci din experienta proprie, deloc usoara si calduta, ba plina de frustrari, dar si de mari impliniri, ce mi-au regenerat fortele si imi mingaie acum amorul propriu.

Pentru ca nu cu mult timp in urma v-am retinut atentia cu un material in extenso despre antrenori si in plus tot propun acest subiect drept un program ce ar trebui sa devina prioritar in procesul de revigorare al rugbyului nostru, iata va mai spun cate ceva ce ma leaga de aceasta tema, astfel:

- Pledez ca profesiunea de antrenor de copii si juniori sa fie tratata cum trebuie (selectia cadrelor, formarea si promovarea acestora, retribuirea) pentru ca este complexa si dificila, prin amplitudinea obiectivelor educative si formative, pe de o parte, dar si prin cadrul de activitate limitat si nestimulant, pe de alta parte. Cate investitii metodologice si afective face un antrenor de juniori pentru a inchega o echipa sau pentru a creste un viitor performer, cat zbucium, incertitudini si sperante anima linistea si echilibrul acestuia pot sti numai aceia ce au trait cu patima acesta experienta. Mai sunt pareri ca activitatea la acest nivel este de fapt o joaca placuta si este tratata ca atare, pasager, in joaca.

- Sunt placut gratificat sa constat ca dintre fostii jucatori, cu care personal am lucrat in perioada de formare rugbystica, mai mult de 30 au practicat pe diferite perioade sau au facut profesiune din antrenorat. Ma gandesc ca ceva din seriozitatea cu care le-am insotit primii pasi in rugby, sau bucuriile la care i-am condus prin joaca noastra apriga, le-a semanat imboldul in suflet de a fi la randul lor promotori si invatatori ai minunatului joc.

- Ma bucur odata in plus ca, iata astazi, antrenorii celor mai reprezentative cluburi ale rugbyului nostru mi-au fost candva elevi: la Dinamo - D.Neaga si S.Guranescu; la Steaua - M.Mot si V.Popisteanu; la Metrorex - N.Manolache, I.Rosoaga, M.Nita, T.Iorga. Folosesc prilejul de a le transmite felicitari si calde imbratisari pentru munca lor si pentru sucesele recente (mai toti sunt actuali campioni si vicecampioni ai Romaniei).

In fine, intrebarea din titlu, ce mi s-a adresat, mi se pare injusta, mai ales dupa o munca concreta in contul rugbyului romanesc si rezonabila, cred eu, ce prin pasiune si dedicatie am vrut-o fara echivoc. Nu vad nici de ce activitatea de data mai recenta in care m-am implicat, pledand clar pentru mai binele rugbyului nostru, ar putea fi calificata si tratata drept straina si stranie.

Regret ca de pe aceasta pozitie, refuzand tot ce vine “de afara”, se pierd sugestii si actiuni ce n-ar face decat bine rugbyului in general. La repezeala, dau exemplul cu actiunea de specializare a mijlocasilor bucuresteni (retineti, fara cheltuieli), propusa dupa CM de acum 4 ani si reluata mai recent. Ar fi urmat o specializare conectata la ultimile noutati metodologice necesare manifestarii ample a acestor jucatori cheie, atat de benefice jocului de echipa. Astfel, demii si uverturile incepand de la juniori mici pana la seniori, la federatie, o data pe saptamana, in cicluri de 3-4 saptamani, de doua-trei ori pe an (in perioade mai degajate ale pregatirii la club), cu lectii teoretice (pentru imbogatirea culturii postului si largirea viziunii asupra jocului) si antrenamente practice (urmarind specializarea tehnico-tactica) , ar fi intregit pregatirea acestora. Nu s-a facut si, cu siguranta, nici nu spune cineva dece. Lasa sa se intelaga ca alte aspecte mai serioase au de rezolvat tehnicienii federali.
Nu ca ma dau grozav, dar daca mi s-ar fi spus sa fac eu acesta actiune vorbeam cu M.Bucos si cu M.Burlacu adune materiale si sa sistematizeze teoria, cu D.Alexandru si M.Paraschiv sa-si concretizeze in cateva prelegeri ampla lor experienta, vorbeam cu D.Neaga si V.Popisteanu sa organizeze si conduca antrenamentele practice. Sunt sigur ca nu ar fi fost nici-un refuz. Materialele teoretice, structura antrenamentelor si exercitiile, cu recomandarile de aplicare, ar fi urmat sa fie difuzate la toti antrenorii din tara. Asa am fi putut spune ca am facut ceva serios pentru acesti jucatori si pentru rugbyul nostru. Altfel, asteptam sa ne procopsim de la mama natura cu vre-o uvertura de mare talent care sa fructifice cum trebuie talentul si potentele jucatorilor nostri!

Ce spuneai amice de “disonanta cognitiva”?

Cu toata stima si numai bine tuturor.

Vasile Constantin-Mao

PS. Regret ca ultimul episod din seria “antrenorii” n-am reusit sa-l postez in cele mai bune conditii pentru lecturare. Daca si asa l-ati citit, cum mi-a declarat un amic, inseamna ca v-am captat suficient interesul.
In curand voi prezenta in acelasi format, dar mult mai limitat, despre “presedintii federatiei”. Inca odata va multumesc pentru atentie.

D-lui Florin Campeanu – manager general al turneului IRB Nations Cup

Cu multa satisfactie imi exprim bucuria si adresez felicitari intregii echipe federale, organizatoare a importantului turneu international, pentru dedicatia si profesionalismul cu care in aceasta actiune complexa a onorat si cinstit rugbyul romanesc.

Personal, oricat de vagi banuieli am despre dificultatile inerente unei actiuni de asemenea amploare, marturisesc ca nu sunt surprins de aceasta reusita: rugbyul romanesc a dovedit ades ca are mari capacitati de a-si unii fortele si a se remarca in situatii cheie.

Sper din tot sufletul ca, odata si odata, cu aceiasi ambitie, perseverenta si orgoliu oamenii rugbyului nostru vor ataca si aspectele decisive la dezvoltarea si consolidarea bazei acestui minunat joc sportiv.

Inca odata sincere felicitari si urari ca si competitiv sa putem tinti mai sus.

Vasile Constantin-Mao

VICTORIE!

Victoriile, in afara de substratul calitatii umane si sportive ce-l evidentiaza si recompensa unor mari investitii (morale, metodologice si materiale) ce se fac cu pregatirea si tot ambientul acesteia, sunt de mai multe feluri: mare sau magnifica, frumoasa sau starlucitoare, extraordinara, surprinzatoare etc. etc.

Victoria noastra cu Italia (indiferent ce) este fara indoiala o victorie pretioasa si este asa pentru ca este o victorie de moral pentru toata lumea legata la pulsul rugbyului nostru.
- Pretioasa, si mai mult, pentru ca vine (sa nu uitam) dupa o ratare care lasase un gust amar, ce sadea din nou deceptie in suflete.
- Pretioasa pentru ca este urmata imediat de posibilitatea reconfirmarii, prin jocul cu Namibia (personal l-as fi preferat cu Georgia!).
- Pretioasa pentru ca precede marea campanie de pregatire si reprezentare la expozitia mondiala a rugbyului.
- Pretioasa, ca de altfel tot turneul IRB Nations Cup, pentru ca arata realist si complex punctele forte si slabe la aceasta ora a reprezentantilor nostri, pe care sarguinta, perspicacitatea si patriotismul poate sa le duca la implinirea si satisfactia dorita.
- Pretioasa pentru exuberanta in bucurie a celor ce au sustinut, direct sau indirect, reprezentantii nostri in efort, mai ales ca partidei nu i-a lipsit nici nota de dramatism (0-5 initial).
- Pretioasa daca o traim constient si o valorificam la maxim.

FELICITARI ! tuturor victoriosilor pretiosi de ieri.

Asteptam confirmarea acestei victorii, pretioase, in jocul cu Namibia la care am ramas indatorati de la prima si ultima intalnire cand am jucat si fructificat doar o repriza (32-0), lasandu-le, de ne inteles, satisfactia si mini-victoria in ultima parte a jocului (5-7).
Chiar daca namibienii par a fi mai accesibili decat vecinii lor ar fi excelent daca odata pentru toteauna echipa noastra ar manifesta spiritul si dedicatia printr-o mare presiune, ofensiva si defensiva. Am semnalat cu un an si jumatate in urma lipsa de organizare si promptitudinea in aparare dupa vizionarea unui joc cu o echipa mai slaba, dar care ne-a jucat destul. Pe langa faptul ca apararea, dintr-un punct de vedere, se lucreaza mai usor decat atacul, pentru marile avantaje cu orice echipa dar mai ales cu echipele mari (vezi si Emerging Sprinbooks) este singura sansa de a dezechilibra un bun atac sau de a mai impiedica cat de cat uraganul, de a mai limita socul distrugator. Sunt surprins si nu pot sa-mi explic de ce, de atata timp, nu am facut progrese la acest capitol.

Urez din toata inima mult succes tuturor pentru partea finala a turneului.

Vasile Constantin-Mao

Antrenorii (8)

Cu acest material termin lunga expunere despre tenicienii rugbyului nostru.

Mentionez, o parte din datele biografice si de curiculum sportiv ale celor prezentati le-am luat din Enciclopedia Sportului – cap. „rugby” în autoria d-lui Mihai Cojocaru. Mare parte din date le-am cules din izvoare incomplete sau pur si simplu din memorie fapt ce ar fi putut atrage omisiuni si inadvertente pentru care îmi cer scuzele de rigoare. In plus, repet invitatia celor ce au ceva de adus la completarea portretelor respective.

Va prezint în continuare fragmente din capitolul rezervat evaluarii contributiei internationalilor (jucatori si antrenori) la palmaresul rugbyului nostru, limitat, bine înteles, la tehnicieni. Astfel:

:::::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: :::::::

2.4. Tabloul de aur al ultimilor 50 de ani (1955-2005)

290 jocuri - 159 victorii - 9 egaluri - 122 înfrângeri - 6008 p. marcate - 5190 p. primite:

acesta este bilantul palmaresului international al echipei noastre nationale din toate timpurile, pâna la finalul anului 2005. Fara îndoiala este o zestre valoroasa atât prin numarul disputelor cât si prin valoarea rezultatelor. Demn de remarcat este faptul ca printre adversarii nostri au fost toti “titanii” rugbyului mondial, de multe ori impresionati de competitivitatea reprezentativei române.

Ideea de a aduna în câteva pagini toate marile rezultate ale rugbyului nostru si toti vrednicii luptatori pentru onoarea acestuia mi-a fost determinata de totala admiratie si gratitudine ce o datorez acestora. Aceasta ampla revelare a maretelor performante, de echipa si individuale, mi-a mai fost inspirata si de o „grija” a noastra, românesca, de a minimaliza extraordinarele evolutii ale rugbystilor nostri, uitându-se prea repede miraculoasele strafulgerari de geniu si talent, de devotiune si patriotism. Nu a existat (si nu exista), în federatie si nici în cluburi, o preocupare anume de a creia din aceste adevarate bravuri, motive de mare mândrie si aspiratie pentru generatiile tinere. Astfel, trecem pe lânga titani ai rugbyului nostru fara sã ne scoatem palaria, asa cum s-ar cuveni; mai mult s-au creat false mituri iar jurnalistii tineri, necunoscatori direct ai acestei epopei, slavesc, uneori, evenimente sau personaje mai putin semnificante. La umbra acestei ignorari, usor, marile noastre somitati rugbystice au fost marginalizate, încet-încet sportul nostru fiind saracit de aura ce acestia o aduceau, dar si de prestanta si bogata lor experienta.

Am ales sa fac omagiul merituosilor nostri internationali prin:

• prezentarea echipelor reprezentative si antrenorilor acestora de la jocuri celebre;
• întocmirea unui clasament obiectivizat pe contributia jucatorilor si antrenorilor la palmaresul rugbyului nostru.

:::::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: :::::::::

Evaluarea antrenorilor nationalei noastre

în jocurile test

Nº	Antrenorul	J	A.p	A.s	V	E	Î	V %	M.V.	P-te
1	Valeriu Irimescu	70	68	2	50	3	17	71,4	10	39,0
2	Theodor Radulescu	62	26	36	42	3	19	67,7	8	34,5
3	Petre Cosmanescu	45	14	31	27	2	15	60,0	6	33,0
4	Nicolae Padureanu	31	28	3	24	3	4	77,4	4	23,5
5	D.tru-Titi Ionescu	17	12	5	13	-	4	76,4	2	10,0
6	D-tru Manoileanu	17	0	16	12	2	3	70,0	1	9,0
7	Alex. Teofilovici	17	0	17	13	-	4	76,4	2	7,7
8	Florin Popovici	9	0	9	6	-	3	66,6	1	6,2
9	Alex. Palosanu	8	0	8	7	-	1	87,5	1	5,5
10	Viorel Morariu	10	10	0	5	1	4	50,0	-	3,0
11	Gheorghe Nica	6	0	6	3	-	3	50,0	1	2,7
12	Mihai Naca	20	7	13	11	-	9	55,0	-	2,5
13	Adrian Mateescu	5	0	5	3	-	2	60,0	-	2,5
14	G. Pârcalabescu	3	3	0	3	-	-	100	-	2,0
15	Rada Tyrnacsev	11	0	11	8	-	3	72,7	-	1,7
16	Radu Demian	4	4	0	2	-	2	50,0	-	1,5
17	Constantin Vlad	6	0	6	4	-	2	66,6	-	1,2
18	Eduard Suciu	6	6	0	4	-	2	66,6	-	-0,5
19	Ion Tutuianu	10	0	10	6	-	4	60,0	-	-1,0
20	Peter Ianusevici	9	7	2	3	-	6	33,3	-	-4,2
21	Alexandru Achim	9	0	9	3	-	6	33,3	-	-4,7
22	Hari Dumitras	27	0	27	12	-	15	44,4	-	-6,0
23	Constantin Fugigi	32	0	32	11	-	21	31,2	-	-8,5
24	Mircea Paraschiv	64	48	16	21	-	43	32,8	-	-35

Legenda:

J : jocuri test I: înfrânageri

Ap: antrenor principal V%: raport victorii

As: antrenor secund MV: mari victorii (Fr., T.G., Sc., >It. +

E : egaluri egal deplas.Fr., NZ.-U23, Ir.)

V : victorii P-te: puncte cumulate

Nota:

Punctajul a rezultat prin aplicarea unui criteriu de evaluare propriu stabilit si aplicat riguros tuturor internationalilor (antrenori si jucatori în evaluarea generala) în care variabilele au fost: calitatea - jucator sau antrenor; antrenor principal sau secund; numarul de participari la jocuri test; victorii sau înfrângeri; locul de disputare - acasa sau în deplasare; valoarea adversarilor - slaba, egala sau super potenta; amplitudinea rezultatelor – normale, dilatate sau extrem de disproportionate.

Din jocul acestor variabile rezulta la prima vedere discrepante, în sensul ca la numar egal de jocuri si victorii punctajul este diferit. A fost suficient ca un jucator/antrenor sa aibe o victorie în deplasare la o echipa superpotenta (Franta, T.Galilor, Scotia) si altul sa aibe o victorie acasa la RDGermana , Polonia etc. ca rezultatul sa fie diferit, cum de altfel mult diferita a fost si performanta respectiva.

:::::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: :::::::::

Mentionez ca aceeasi evaluare am facut-o si pentru jucatori, fiind multe cazuri în „tabloul de onoare al rugbyului românesc” ce au cumulat puncte în ambele ipostaze: jucator si antrenor, de aici si referirea din primul comentariu ce urmeaza.

:::::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: :::::::::

Scurt comentariu (la evaluarea antrenorilor):

· consider ca am facut un act de justitie fata de acesti mari faurari pe care rugbyul nostru i-a avut, adesea uitati sau desconsiderati; situarea majoritatii în tabloul de onoare al rugbyului românesc este recompensa capacitatii si probitatii profesionale a tehnicienilor nostri care în cele mai multe cazuri, fie la cluburi fie la nationala, au valorificat la maximum disponibilitatile jucatorilor, prestigiind palmaresul rugbyului românsc;

· au fost evaluati numai antrenorii români care au pregatit si asistat echipa nationala la jocurile-test; nu au fost evaluati cinci tehnicieni (Ar.Vogel, V.Vardela, D.Mihalache, G.Sava si V.Nastase) pentru participare limitata sau neclar definita;

· primul loc în clasamentul antrenorilor a revenit lui Valeriu Irimescu, ca si în tabloul general (102 jocuri, cu 71 victorii). Acesta este sustinut de o lista lunga de victorii (50) dintre care multe au dat faima si aura rugbyului nostru; împreuna cu un alt veritabil strateg, Nicolae Padureanu (24 victorii), a îndeplinit în mare parte calitatea de selectioner si de antrenor principal;

· pe locrile 2 si 3 sau plasat Theodor Radulescu (42 victorii) si Petre Cosmanescu (27 victorii) tehnicieni de mare anvergura ce au propulsat potentele rugbyului românesc în zona elitei mondiale, înscriind pagini de aur, cu multa glorie în palmares;

· dintre marii nostri jucatori: V.Morariu, R.Chiriac, I.Tutuianu, R.Demian, P.Ianusevici, M.Paraschiv, H.Dumitras, C.Fugigi si altii au avut, ca antrenori ai echipei nationale, sansa de a creste bogata si excelenta lor zestre cucerita ca jucatori, lucru care nu s-a dovedit chiar usor; odata în plus, performantele antrenorilor plasati pe primele pozitii se dovedesc coplesitoare prin amploarea elocventei lor si demonstreaza în acelasi timp potentialul profesional remarcabil al antrenorilor nostri în anumite etape.

In concluzie:

Am dorit acest sub capitol un cumul de admiratie si elogiu la trecutul glorios al rugbyului nostru, tuturor acelor bravi promotori si antrenori ai jocului cu balonul oval, miilor de jucatori care au crezut si s-au format în splendida ambianta a acestuia, marilor nostri internationali care, cu abnegatie si talent, au luptat pentru cinstirea tricolorului si a frunzei de stejar.

Mai doresc deasemeni acest remember glorios un imbold pentru toate generatiile tinere spre aspiratii cât mai înalte, la dedicatia, devotiunea si patriotismul cei înnobilau pe vrednicii lor antecesori.

:::::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: ::::::::: :::::::::

Nu îmi ramâne decât sa va multumesc pentru atentia, pe care poate am reusit sa v-o trezesc, prin prezentarea detaliata a acestui subiect.

Vasile Constantin-Mao