Modificari în regulamentul de joc (2)

Am incheiat scurta prezentare a interventiei anterioare amintind de o grija deosebita ce trebuie sa existe, chiar o metodologie de implementare în rugbyul nostru a modificarilor la regulamentul de joc. Am exprimat acest imperativ gândind ca, si în acest caz, la noi adaptarea la noi exigente se face superficial, concret supunându-ne mai mult sau mai putin cerintelor arbitrajului. Nu si cu înarmarea jucatorilor, a echipelor cu mijloacele tehnico-tactice de aplicare si valorificare în profitul propriu al noilor reglementari. Se observa clar aceasta superficialitate în tratarea acestui proces, mai ales, prin penalizarea frecventa în jocuri internationale (vezi greselile la grupaje) sau nefructificarea în jocul nostru a consecintelor regulamentare (vezi jocul cu piciorul).

La aceasta ultima observatie voi dezvolta putin subiectul si sub impresia defavorabila perceputa la recentele evolutii ale echipelor noastre fruntase si chiar al echipei reprezentative, prin practicarea unui joc abuziv si ineficient al jocului cu piciorul, care spune mult despre calitatea instruirii.

Lasand la o parte valorificarea excelenta a jocului cu piciorul din perioada de mare glorie a rugbyului nostru, când o înaintare puternica procura baloane clare unei uverturi ce cu un excelent sut presiona adversarul, echilibrând miraculos decalaje imense, pare surprinzator si total anacronic cum joaca astazi internationalii nostri.

Prin liberalizarea sutarii balonului direct în margine doar dinapoia liniei de 22m, cum si suportul în margine la prinzator (ce-i mareste acestuia pana la 100% probabilitatea prinderii), s-au redus drastic din joc numarul marginilor din loviturile de picior de degajare. Normal, se feresc echipele sa cedeze usor balonul adversarului.

Ei bine, la noi lipseste acesta preocupare. In trei jocuri din Turneul IRB, n-am retinut un mol defensiv voit organizat sau vre-un contra-atac. N-au avut jucatorii aflati în defensiva o varianta la lovitura de degajare în margine si . . . benevol, au oferit adversarului posibilitatea unui nou atac!

In rugbyul evoluat de astazi forma de „atac cu lovitura de picior” este o alternativa importanta (si de cele mai multe ori, decisiva la victorie) la „ atacul penetrant-grupat” sau „atacul larg-desfasurat” . Ponderea in jocul unei echipe a unei forme sau alteia depinde de o seama de considerente de strategie tactica si bine înteles de disponibilitatile proprilor jucatori. Se constata chiar la nivel mondial (în ciuda ultra specializarii ce o solicita jocul cu piciorul, dar si al eficientei evidente in joc), acordarea unei ponderi limitate în instruire; de aici si numeroase ratari datorate de: inoportunitate tactica, slaba executie tehnica si nesincronizare a coechipierilor.

Variatia oportuna a diferitelor forme de joc creiaza adversarului incertitudine si destabilizare defensiva. Apelarea excesiva la mijloacele unei forme sau alteia de joc usureaza echipei în defensiva sarcina. Toate aceste chestiuni de pe la nivel de juniori ar trebui cunoscute si urmarita aplicarea cât mai logica în joc.

Tot în recentul Turneu IRB, a carui analiza probabil ca înca nu s-a finalizat, a surprins neplacut predispozitia jucatorilor (am putea-o numi indisciplina tactica, daca n-a fost impusa de antrenori)) din liniile dinapoi pentru jocul cu piciorul. Spunea D-l Clej, intr-o interventie anterioara pe acest grup de discutii, ca aceast gen de executii ar trebui sa fie ultima alternativa de joc si nu prima, cum s-a dovedit la noi. Este logic aceasta si pentru ca, fata de balonul purtat sau pasat, prin lovitura de picior, practic, se pierde posesia acestuia, probabilitatea recastigarii depinzând de multe alte repere apartinand propriei echipe sau celei adverse.

N-o sa înteleg nici cum, ce rost aveau în atacul reprezentativei noastre (retineti, într-un joc) acele 10-12 lovituri de urmarire foarte înalte executate de pe orice zona a terenului si de oricare jucator, cu majoritatea coechipierilor în pozitie afara din joc, decat daca convenim cu toti, jucatori si tehnicieni, ca nu aveam alte solutii de joc si trebuia sa scapam cat mai repede de balon (!?) .

Lovitura tactica de picior înalta se recomanda la dificultarea apararii într-o zona critica (în fata butului), asociata cu o presiune prompta a coechipierilor. Se urmareste „testarea sigurantei” si sensibilizarea fundasului; se asociaza cu un balon umed etc.

In schimb n-am vazut în arsenalul tehnico-tactic al internationalilor nostri nici-o lovitura de picior cu traiectorie scurta (în spatele primei linii defensive) sau cu balon razant-rostogolit si nici lovituri oblice de avansare în terenul advers plasate în apropierea liniei de margine, in spatele aripei adverse, ca sub presiune sa oblige adversarul sa-l scoata in margine.

In fine, am vrut sa spun ca trebuie tratata cu maxima seriozitate metodologia pregatirii la orice nivel (dar neaparat cu indice de maiestrie pentru reprezentative) a adaptarii in joc fata de noile modificari. Este vorba de specularea spatiului de 5 m în atac la gramada ordonata, ca si aparare fata de aceasta zona, sunt variate solutii în jucarea celor doua tipuri de margine, cum si atacul si apararea la parbusirea molului.

Sincer interesat, dar si datorita timpului foarte scurt pana la inceperea noului sezon, inca de luni astept pe www.rugby.ro din partea tehnicienilor federali recomandari pentru tehnicienii sectiilor din tara privitor la tratarea instruirii vizavi de aceste prevederi regulamentare ce vizeaza dinamizarea atacului.

Constantin Vasile-Mao

Modificari în regulamentul de joc, un stimulent al fazei de atac

De regula, modificarile de regulament vizeaza ajutarea fazei de atac.

In acest sens, cel mai elocvent exemplu este evolutia punctarii eseului, care în decursul istoriei a tot crescut, de la 0p la 5p. astazi. Clar, aceasta crestere s-a petrecut tocmai pentru a stimula fructificarea prin acest spectaculos procedeu si implicit atacul care îl creiaza.

La fel, organizarea marginii la nivelul sutarii, când balonul a fost scos direct, din afara spatiului de 22m, a vizat mentinerea balonului în joc.

Mai recent a fost prevederea regulamentara care fixa jucatorii liniei a 3ª în gramada pâna la iesirea balonului din conturul acesteia. Bine înteles, tot cu scopul de a descatusa atacul la acest moment.

Aceasta observatie poate conduce la ideia ca faza defensiva este mai usor de tratat si perfectionat in instruire, având un obiectiv concret: de anihilare a atacului. Perfectionarea si creativitatea tehnico-tactica de atac, adaptarea disponibilitatilor jucatorilor în cadrul unor sisteme, determina in fond evolutia jocului. Când în joc apare un oarece impas (asa cum a devenit, spre exemplu astazi, tinerea prelungita a balonului în mol) atunci legiuitorul intervine cu modificarile necesare.

Iata, si de data acesta chiar si noile reglementari privitoare la aparare (darâmarea molului si sutarea afara a balonului introdus în propriul spatiu de 22m) vin, de fapt, sa amplifice jocul de atac prin gasirea unor alternative ofesive la aceste momente restrictionate.

Consider important ca aplicarea practica a modificarilor de regulament sa nu se limiteze doar o simpla informare asupra textelor si a modului de a fi judecate de arbitru aceste situatii. O treaba serioasa implica în sectii un studiu aprofundat si un exercitiu adecvat pentru valorificarea maxima a acestor modificari în jocul echipelor.

International Rugby Board a stabilit un proiect cu grup de legi de joc modificate,

aplicabil pe plan mondial cu scop experimental (2008/2009) incepând cu 1 august a.c.

1. Desemnarea arbitrilor asistenti. Prin dezvoltarea jocului in ultimii ani si prin modificarea liniei de offside la gramada, arbitrul are nevoie in meci de mai multa asistenta. Aceasta va fi acordata in meciuri de diferite nivele, cand exista un asistent calificat pentru aceasta asistenta.

2. Prabusirea molului: molul poate sa fie prabustit, cu conditia ca aceasta manevra sa o faca jucatorii in aparare, care ii trag pe adversari doar din zona corpului, intre umeri si solduri.

3. Gramada ordonata are acum o linie de offside care va fi la 5 metri de linia ultimelor picioare din gramada. Regula veche de offside ramane valabila pentru mijlocasul la gramada. Spatiul in plus aparut din aceasta modificare creaza noi optiuni de atac pentru echipa care castiga balonul la gramada.

4. Sutarea balonului din spatiul de 22 m: cand o echipa introduce balonul prin orice procedeu, inapoi, in propriul 22, si apoi un jucator suteaza mingea direct in margine, jocul se va relua cu o repunere de pe linia de unde s-a sutat; cu exceptia cazului in care s-a format un moment de placaj, de gramada spontana sau de mol, dupa ce balonul a intrat in spatiul de 22.

5. Marginea rapida: daca o echipa repune rapid din margine inainte ca aliniamentul sa se formeze, repunerea poate fi dreapta sau in spate, spre propriul teren de tinta. Aceasta va da mai multe optiuni atat in atac cat si in aparare si va da posibilitatea si arbitrilor sa judece faza mai usor.

6. Marginea normala: orice echipa isi poate aduce in margine oricati jucatori vor. Echipa care repune in margine nu mai decide numarul maxim de participanti. Echipa in aparare decide daca aduce mai putini sau mai multi participanti, sau numar egal de participanti. Asta va reduce timpul in decizia de cine este si cine nu este participant la margine.

- se pastreaza regula cu minumum doi jucatori in margine.

- jucatorul care primeste mingea din margine, de obicei mijlocasul la gramada, trebuie sa stea la 2 metri de aliniament, astfel incat sa fie bine identificat. Nu pot fi doi jucatori in pozitii similare.

- adversarul direct al celui care repune mingea, de obicei taloneurul, trebuie de asemenea sa stea la 2 metri de aliniament. Astfel nu va putea face protej in margine pentru primul prinzator in spatiul de 5 metri de la margine, care ar da astfel un avantaj neloial echipei in aparare.

7. Atinsul la steagul de colt: daca un jucator cu balonul sau daca balonul atinge steagul de colt nu mai este margine de tinta, decat daca balonul este culcat pe steagul de colt. Aceasta regula va da posibilitatea arbitrilor sa judece situatia mai usor. Daca balonul atinge steagul de colt si apoi revine in teren, poate fi jucat.

Hai sa fim seriosi ! (2)

Dupa prima etapa în Turneul IRB, concret dupa rezultatul de 10-6 cu Uruguay, am numit succesul nostru o „victorie trista”. Reamintesc: dupa un start foarte bun al echipei noastre, ca joc si rezultat (in minutul 2 aveam 7-0, iar la pauza 10-0), în ciuda unui complex psihologic favorabil, am fost contrariat de jocul anost si ineficace desfasurat de stejari. A surprins in schimb vigoarea si insistenta adversarului în atac, care pana în ultima clipa a amenintat victoria romaneasca. Impresionat negativ de sumedenia de greseli elementare în circulatia de pase a balonului, de jocul abuziv cu lovituri de picior, de multele greseli la sol si altele din jocul nationalei noastre, am spus:

Doua sunt ipotezele slabei noastre prestatii:

- ori echipa tehnica nu poate impune un joc disciplinat, un plan tactic care sa valorifice disponibilitatile echipei, buba de care suferim rau de prin 1992 încoace;

- ori generatia actuala nu poate realiza mai mult în jocul reprezentativei (iar scuza ca echipa este în formare este perimata).

Ambele posibilitati sunt de o gravitate extrema.

Sincer, am crezut ca dupa reperele din jocul de început prestatia se va ameliora convenabil. Am constatat insa in jocul cu rusii persistenta acelorasi greseli. Au fost iar peste 10 lovituri de picior înalte, executate pe tot terenul si de oricine (fapt care m-a facut sa cred ca jucatorii nu stiu sa valorifice tactic diferite mijloace de joc), atacuri ratate pe greseli de tehnica, nici o intentie de a forta ritmul jocului prin: contra-atac, prin jucarea rapida la mâna a loviturilor libere sau jucarea rapida a marginii, etc. In aceasta situatie, cred ca prima ipoteza, de ne impunere a unui joc disciplinat de catre echipa tehnica, este evidenta.

In jocul cu sudafricanii au sarit în evidenta si alte defectiuni vizand defensiva, care surprinzator au fost lasate asa pe tot parcursul jocului, adica fara interventia de afara si fara capacitati de readaptare. Ma refer la iesirea foarte lenta în prima perdea defensiva (a flankerilor, a închizatorului de margine si a blocului celor trei) fapt ce a lasat adversarilor un spatiu nepermis de lansare si manevra, ca si loviturile de picior defensive nesigure si extrem de prejudiciante (numai în prima repriza cinci astfel de executii de la nr.15 au pus adversarul în situatii excelente de contra-atac) .

Or, si pentru ca responsabilitatile în reprezentare a potentialului rugbyului romanesc cad major pe umerii reprezentativei mari, dar mai ales ca manifestarea elevata a acesteia poate impresiona si trage înainte toata activitatea ce o are în spate, se impune la acest nivel maxima exigenta.

Se acorda acestui segment toate conditiile de instruire; apreciez ca foarte buna componenta dezvoltarii fizice la nationala (n-ar stica mai multa viteza la liniile dinapoi); ce poate lipsi în aceasta situatie? Si ma gândesc la urmatoarele interventii:

1. O instruire adecvata si exigenta. Propun revederea compatibilitatii tehnicienilor pentru o activitate armonioasa si eficienta, si asta pentru ca sunt pareri ca nu toate persoanele din staff trag în acelasi sens (!?).

2. Rezolvarea unor posturi cheie (uvertura); chestiune stiuta de ani buni si fara schitarea nici unui demers (!?).

3. Un spirit mai entuziast în manifestare si cultivarea cu tactul necesar a unor aspiratii onorante si mobilizatoare.

Activul tehnic al federatiei, apreciat recent chiar si de presedintele IRB, Bernard Lapasset, drept extrem de competent pentru a rentabiliza la nivel mondial rugbyul nostru, ar trebui sa intervina acum, operativ si pertinent pentru remedierea rapida a tuturor impedimentelor din procesul de instruire si paricipare competitionala a echipei nationale (continui sa cred in importanta comisiei tehnice a frr fata de acest important si ultra-specializat obiectiv). Numai asa am putea spera ca peste 3 ani sa avem o reprezentativa cu care sa ne mandrim la CM.

Or experienta trista din trecut, cand niste evidente ce impietau maxima capacitare a echipei au fost minimalizate de conducerea federatiei, fapt ce a prejudiciat grav o campanie de CM si lumea rugbyului nostru, nu trebuie sa se mai repete. Ar fi mai mult, mult mai mult, decat indolenta sau incompetenta ce s-a manifestat pana acum.

De aceia si repet titlul: hai sa fim seriosi!

Ma gândesc si la paradoxul ca inaltul personaj IRB a apreciat ca FRR a realizat o baza a infrastructurii ce sigur va corobora la propulsarea noastra in elita mondiala. Zic paradoxal, pentru ca toata lumea stie ca nu este asa, iar daca de la sediul frr mergea dumnealui 300 m gasea Parcul Copilului, o ruina cu o activitate gata-gata sa dea verdictul ca baza nu mai justifica destinatia (activitatea sportiva) si la care niste „mari iubitori de rugby” ar sti ce sa faca acolo pentru propriul profit; tot cam pe acolo ar fi gasit o grupare de baza a rugbyului romanesc care se pregateste prin sali, pe aleile unui parc sau pe strazi, este vorba de multi campioana de juniori L.Aurel Vlaicu; si daca si-ar fi continuat drumul înca 1-2 km ar fi dat de baza Metrorex si probabil s-ar fi crucit unde se pregateste si joaca multi-multi campioana Romaniei de rugby. Ma opresc aici cu parcursul si nu pentru ca s-ar fi terminat cazurile de triste si improprii conditii pentru o activitate rugbystica serioasa.

Banuiesc ca federatia stie toate necazurile în baza materiala a cluburilor noastre; nu stiu daca le si apreciaza impedimentul dezastros într-o dezvoltare normala a activitatii, chiar a reprezentativelor însasi, sau daca are un plan concret pentru ameliorarea acesteia. Ca i-a ascuns lui Lapasset aceasta stare trista a rugbyului nostru, ca acesta sa sustina în continuare programele de dezvoltare, înteleg. Dar, mai gandesc ipotetic, daca presedintele irb, generos, ar fi suplimentat programele, n-ar fi fost mai bine sa le stie!?

Ei bine, cred ca ar trebui sa se stie ce are totusi în vedere conducerea federatiei noastre legat de acest subiect. A se limita la „aceasta este treaba cluburilor”, este clar abandonul unor piloni de baza ai rugbyului nostru, chiar subminarea dezvoltarii cu care ne laudam.

Am ridicat câteva aspecte care într-o perioada mai degajata de activitate competitionala interna si externa, tehnicienii, organizatorii, lumea rugbyului, ar trebui sa gandeasca ce se poate face pentru mai binele rugbyului nostru.

Apreciez mult interventiile si disponibilitatea d-lui Clej.

Vasile Constantin-Mao

Hai sa fim seriosi !

Turneul IRB Nations Cup/2008, negresit, a marcat importante reusite pentru rugbyul nostru. Relevante sunt cele de ordin organizatoric determinate de o competitie asa de ampla, cum si cele propagandistice, la stadion si tv multa lume bucurându-se rugbystic. Fara nici o retinere ma alatur cu felicitari pentru toti cei ce prin dedicatie si pricepere au câstigat sufragii pentru sportul nostru.

Apoi, seria reusitelor asteptate, ca si a neîmplinirilor nedorite, privesc cum este si firesc adevarata noastra firma: nationala cu jocul practicat, cu rezultatele obtinute, prin comportamentul în general.

Sper ca de data aceasta, contrar obisnuitei lipse de preocupare pentru desprinderea învatamintelor de viitor, promovata de echipele tehnice si oficialii responsabili (vezi campania CM/2007, trecuta sub tacere totala si practic ramasa fara nici o urmare pentru rugbyul national), sa se trateze turneul drept un motiv serios de analiza temeinica a pregatirii si participarii în competitie a reprezentativei noastre.

Mi-am exprimat aceasta speranta si cu teama de neglijare a unei operatiuni de o importanta capitala în concluzionarea unei campanii sportive. Chiar publica facuta aceasta analiza nu poate decat ajuta rugbyul nostru, la nivel de echipe nationale sau de cluburi, ca jocul sa iasa dintr-un cosmar de neîmpliniri. Ei bine, aceasta analiza de care vorbesc trebuie transpusa în masuri organizatorice si metodologice vizând o manifestare complexa intr-un rugby elevat.

Când spun aceasta ma gandesc la neputintele tehnico-tactice a echipelor noastre în a se exprima prin mijloace eficace si spectaculoase de joc. Si daca din jocul reprezentativei la acest turneu fac referire doar la nesiguranta tehnica la circulatia balonului prin pase sau la usurinta cedarii balonului prin lovituri de picior, abuziv si prost executate, ma fac suficient inteles.

Gasesc deosebit de prejudicianta minimalizarea analizei cu pricina, chiar cu argumentul ca nationala se afla într-un proces de formare (vezi cei 3-4 ani de activitate în structura de baza – jucatori/antrenori) , ce ar avea nevoie chipurile de o tratare mai putin critica.

Iar limitarea la simpla “vopsire a realitatii”, folosind impresiile unui jurnalist dependent la opinia federala, este de o gravitate extrema. Când spun aceasta ma refer la aprecierile pe www.rugby.ro cum ca reprezentativa noastra a obtinut doua „victorii splendide”, cand toata lumea a vazut cat au fost acestea de chinuite si cat de dezarticulat a fost jocul nostru, dar mai ales la acea “madrie nationala” pe care natia romana a simtit-o, zice respectivul jurnalist, cand reprezentativa noastra a încheit jocul cu Emerging South Africa cu o înfrangere: 13-25.

De ce le iau drept glume aceste afirmatii, sau ca nu-si au locul?

§ Sud africanii au învins echipa Georgiei cu 11-3, iar, retineti, a doua echipa a Italiei doar cu 20-19. Noi, acasa într-o ambianta propice, am pierdut la 12 puncte diferenta; am jucat, este adevarat, cu mai multa râvna, dar cu aceiasi indici de joc rudimentar, fapt ce, surprinzator, ia creiat reporterului impresia ca deja respira(m) din nou aerul unui meci de la inaltimea unei partide de top pentru “stejari”.

§ Ne-am clasat pe locul 3 în competitie, la egalitate de puncte (8) si dupa Georgia: - ei: 48 p. marcate- 32 p.primite (+ 16 p.); - noi: 36 p.marcate – 43 p.primite (- 7 p.). Esaverajul nostru este mai slab chiar decât al urmatoarelor doua competitoare în clasament (Italia 0 p.diferenta, iar Uruguai – 2 p.diferenta) , dar nu-i da reporterului nici-un reper despre calitatea competitiva.

§ Apoi uitati, atacurile în tromba ale internationalilor nostri (care în general s-au încheiat cu o eroare tehnica, spun eu), dar dupa spusa reporterului i-au cam speriat pe sud africani (care din min 27 a condus permanent pe tabela !).

Parerea mea este ca nu ajutam cu nimic rugbyul romanesc si nici tanara noastra nationala cu indulcirea nereusitelor sau supraevaluarea reusitelor. Din contra, sentimentul de insatisfactie la victorii la limita (cu adversari accesibili: Rusia fara piesele lor grele, retinute în vederea CE R7), când talentul si capacitatile jucatorilor trebuia sa-i duca la 20 de puncte diferenta, sau pentru disputa inegala cu sudafricanii (care cand au tasnit ne-au pierdut pur si simplu pe drum!), trebuie sa le ridice stacheta aspiratiilor si nici decum coborarea acesteia.

Personal am apreciat pozitiv:

- Inceputurile bune de joc, cu jucatorii concentrati si in bun nerv, cu presiune puternica pe adversari si cu marcare de puncte (contrar manifestarilor trecute, in lentoare si cu putina decizie in aceasta faza a jocului);

- Siguranta in jucarea marginii (moment destul de ne sigur pâna acum);

- Promovarea a doi jucatori în posturi cheie (tragator si mijlocas de gramda) ce s-au integrat în angrenajul echipei;

- Atidudinea în general si relatiile în echipa cred ca s-au îmbunatatit (nu este vorba si de disciplina tactica sau respectarea planurilor de joc, daca au existat asa ceva!);

- Revenirea in sustinerea echipei a unui jucator experimentat (lucru ce pentru spiritul echipei era absolut necesar chiar imediat dupa CM, dar ratat pe ambitii puerile);

- Implinirea unui onor datorat unui jucator meritos al rugbyului nostru, Romeo Gontineac;

- Si în fine, o faza cu impresie de mare echipa, decisa si puternica (ce pacat, ratata!), petrecuta la reluarea jocului de adversar dupa eseul nostru.

Inchei cu titlul: este absolut necesar sa nu glumim cu lucrurile importante si „hai sa fim seriosi !”.

Rugby adevarat la Arcul de Triumf

Atmosfera de sarbatoare ieri in a doua etapa a IRB Nations Cup. Cu tribunele inca incapatoare, animate de o adevarata întrecere artictica, parca de distragere a atentiei de la scopul reuniunii (angajata între pitorescul grup de trompeti - majorete si fondul muzical al stadionului cu insistentele crainicilor) , pe o vreme propice, cele 6 reprezentative si-au aratat din nou veleitatile. Daca echipa noastra a participat doar cu satisfactia unei victorii la limita, dupa care am fugit tot timpul, pe fondul aceluiasi joc „dezarticulat tehnico-tactic” cu o echipa a Rusiei ce o stim descompletata de valori, jocul Emerging South Africa – Italia A ne-a adus in lumea rugbyului adevarat.

Asa am vazut, la niste formatii tinere, argumente ce fac frumusetea si competitivitatea rugbyului: disponibilitati coordonate, creatoare, cu frumusete si siguranta in executia celor mai simple gesturi tehnice, manifestate intr-o dorinta si mare bucurie de joc. Si apoi viteza mare acolo unde trebuie.

In fine o incantare si regretul ca jocul a tinut doar 80 minute.

Personal am fost si mai atent la perechile tinere de mijlocasi unde am admirat jocul simplu si sigur a unor jucatori care stiu ce trebuie si ce au de facut, gândindu-ma ca noi tot mai cautam limpezirea jocului la acest nivel, fara sa facem ceva concret pentru scolirea competitorilor.

In fine, o sansa excelenta pentru reprezenativa noastra de a avea in ultima etapa un adversar cu un joc complex si spectaculos, dar fara acea inspaimantatoare constitutie fizica, suficient sa ne mobilizeze la o replica la inaltime. Ar fi saltul ce-l asteptam ce-l mai mult de la acest turneu.

Mi-e insa teama sa nu mizam totul numai pe victorie, neglijand elementele fundamentale ale jocului si ale spectacolului rugbystic.

Succes!

Vasile Constantin-Mao

Spectacol rugbystic “la sosea”

Sâmbata si Duminica a fost rândul juniorilor mari, U18 si U19, de asi rândui valorile. Profitând de cadrul propice al Stadionului National de Rugby, aproape gata pentru un serios examen international (Turneul IRB Cup), cum si de un timp excelent, cele mai bune patru echipe la fiecare categorie si-au disputat cu ardoare titlurile de campioni nationali si locurile pe podium.

Inainte de ceva detalii si consideratii, tin sa felicit toti participantii – jucatori, antrenori si conducatori de cluburi, stiind bine ca în spatele unei performante de echipa sta o munca imensa, multa uzura si zbucium, stau multe învestitii morale si financiare. Am apreciat prestatia brigazilor de arbitri, aliniate la râvna jucatorilor, cum si momentul emotionant oferit de organizatorii federali, prin intonarea la fiecare joc a imnului national. In sfârsit, felicitari tuturor, mai ales ca la bucuria unui reusit spectacol a participat o asistenta numeroasa, cu o manifestare pur sportiva.

Iata rezultatele jocurilor si clasamentele respective:

Juniori U18

Finala 1-2: CNT Metrorex Buc.– LPS Constanta:16- 15

Finala 3-4: Dinamo Buc.-CN”AV” Buc: 7-3

1. CNT Metorex – campioni nationali; antr. Nita Mihalache si Iorga Toma

2. LPS – Constanta; antr. Dumitru Bucur, Adrian Plotschi si Virgil Nastase

3. Dinamo Bucuresti; antr. Serban Guranescu, Cristian Hâldan si Florin Balasa

4. CN “Aurel Vlaicu” Buc., antr. Vasile Udroiu si Marian Udroiu

Juniori U19

Finala 1-2: CNT Metrorex - RC Cleopatra: 17-8

Finala 3-4: CN”AV” - LPS Focsani: 20-18

1. CNT Metrorex Buc. – campioni nationali; antr. Nicolae Manolache, Ionut Rosoaga si N.Sisu

2. RC Cleopatra C-ta, antr. Marin Nache, Cristian Branescu si Nicusor Dinu

3. CN “Aurel Vlaicu” Buc. antr. Adrian Costache si Raducu Stanescu

4. LPS Focsani , antr. Ion Viorel

Fara îndoiala, întrecerile au marcat nivelul disponibilitatilor tinerilor pentru angajamentul rugbystic si, de asemeni, al cunostintelor si deprinderilor tehnico-tactice; s-au evidentiat si câteva premize pentru marea performanta. Fara discutie, au fost si multe incoerente de joc, ratari tehnice datorate vârstei si al stagiului, în general, limitat de pregatire; de asemeni se recunoaste si lipsa unei experiente competitive (jocurile tari la juniori fiind raritati), dar si metodologiei de instruire, ce cred ca nu o avem aliniata la exigentele marelui rugby.

Gasesc ca prezenta masiva pe margine la aceste finale ale jucatorilor seniori si antrenorii lor ar fi fost bine venita. Ar fi fost o ocazie de a reflecta unde se pierd aceste elanuri bogat manifestate la etapa juniorilor, deloc valorificate, ba chiar pierdute, la esalonul de seniori. Fac aceasta afirmatie gândind doar la disputele pentru întâietate de la acest nivel, întristator de sarace la consistenta rugbyului practicat.

In fine, finala mare a îndeplinit toate sperantele si exigentele unei dispute pentru titlul national. Cele doua echipe s-au prezentat la examenul de maturitate bine pregatite si dornice de marea afirmare. Pacat ca RC Cleopatra – esenta unei interventii generoase si unice în rugbyul nostru (V.Chirondojan) , nu a putut alinia formatia completa. Jocul, desfasurat în permanenta în avantajul Metrorexului, care a realizat chiar în debut un eseu la centru dintr-o interceptie inspirata, a avut un aspect echilibrat, disputat acerb pâna la final. Mai mult primele 15-20 minute si apoi câteva reprize de 5-10 minute pe parcursul disputei au fost exemplare ca daruire, cu frumoase reusite în joc, alternanta momentelor de joc penetrant-grupat cu sarje de treisferturi dând un spectacol de foarte buna calitate.

In încheiere vreau sa mentionez doua aspecte:

§ Contributia efectiva la aceste echipe apartin mai multor grupari si tehnicienii, în general acestea primind mai multi sau mai putini jucatori atrasi si initiati la categoriile inferioare în diverse sectii din aceiasi localitate sau din restul tarii; practic finalistele au fost niste selectionate, beneficiare a unor reglementari permisive a transferurilor la aceste categorii, a asocierilor de sectii si a competitiilor defectoase ce limiteaza posibilitatile de participare a cluburilor mai sarace.

§ Cu câte trei echipe participante la turneele finale, Cluburile scolare CNT Metrorex – Director Gheorghe Barbu (cu 2 titluri de campioni la U 19 si U18 si un loc IV la U 16) si CN “Aurel Vlaicu” – Director Ioan Toca (cu un titlu national la U 16, un loc III la U 19 si un loc IV la U 18), sunt gruparile ce de ani buni, decenii, sustin substantial activitatea de promovare a tinerelor elemente în rugbyul românesc. Similitudinea harniciei si a învestitiilor în rugbyul tânar a acestor grupari se extinde si la problemele extrem de grave cu care se confrunta în instruirea sportiva: una desfasurându- si activitatea pe un teren impropriu, iar alta fara sa aibe nici macar aceasta posibilitate (majoritatea pregatirii se face în sali, pe aleile unui parc public sau pe strazi!!!). Parerea mea este ca cineva ar trebui sa se intereseze mai mult de aceasta situatie. Si daca tot ne facem vânt ca rugbyul nostru sta excelent la infrastructura, ca suntem, sau ca o sa fim, aici în estul Europei cel mai puternic bastion rugbystic, ar cam fi cazul sa sustinem cum trebuie aceste grupari de elita.

Vasile Constantin-Mao

PS. Al patrulea titlul de campioni la juniori, cel de la U 17, a fost cucerit de o grupare rurala: RC Pantelimon, care, mai mult decât meritoriu, a mai avut ceva jucatori mai mari si pe la alte finaliste. Antrenorul si animatorul acestei grupari este Dumitru Stelian, un harnic urmas al vestitei Mariana Lucescu.

Apropo de antrenori: personal, cu ocazia turneelor finale am trait o mare satisfactie recunoscând pe margine destui dintre fostii mei jucatori, antrenori valorosi astazi.

Turneele Finale ale Juniorilor mici

In saptamâna trecuta categoriile de juniori mici, U16 si U17, si-au desemnat valorile, atât prin clasamentul de patru, cât si prin constatarile prezumtive asupra acestui segment, decisiv pentru viitorul rugbyului nostru.

Iata clasamentele la cele doua categorii, stabilite prin sistem “fiecare cu fiecare”, cum si antrenorii responsabili cu instruirea acestora:

Juniori U16:

1. CN “Aurel Vlaicu” Buc., antr. Laurentiu Codoi si Virgil Balasa (3 victorii)

2. CSS Bârlad antr. Ion Harnagea (2 victorii)

3. LPS Focsani antr. Romeo Paun (1 victorie)

4. CNTCF Metrorex Buc. antr. Teodor Polizache si Silviu Toncea (0 victorii)

Juniori U17:

1. RC Pantelimon antr. Dumitru Stelian si Marius Lache (3 victorii)

2. RC Brasov antr. Gheorghe Michiciuc (2 victorii)

3. CSS Tecuci antr. Vasile Condrache si Eugen Popa (1 victorie)

4.CSS Steaua Buc. antr. Corneliu Octavian si Daniel Boldor (0 victorii)

Valoarea echipelor a fost apropiata, rezultatele strânse si victoriile în majoritate la limita, întarind impresia. Cadrul si organizarea de la Stadionul Olimpia foarte buna. Pacat ca în afara echipelor participante si ceva rude ale jucatorilor bucuresteni asistenta a fost foarte redusa.

Mi-am propus câteva observatii pe marginea acestor competitii, astfel:

§ Numarul echipelor: Cele 4 finaliste au fost calificate din cele 15-16 echipe existente la fiecare categorie (cu un mic avantaj pentru U17, dar unele doar cu numele); daca din 2-3 echipe de acest nivel se poate astepta o buna echipa de juniori mari, apoi, avem niste promotii îngrijorator de limitate. Mai este si problema care se iveste acum, daca în editia viitoare vom mai avea la prima categorie macar numarul echipelor din aceasta editie!

Din lectura finalistelor, dar si a participantelor la competitia de baza, se observa lipsa reprezentantelor cluburilor mari. Inca odata dovada ca cele mai dotate grupari, cu baza sportiva si posibilitati de instruire rezonabile, se sustrag sarcinii de atragere si formare a elementului tânar. Clar, obligatiile regulamentare ale gruparilor cu echipe de seniori, de a forma o echipa de juniori mici, sunt declinate de acestea. In loc sa-si complecteze în câtiva ani toata structura de copii si juniori, sa organizeze si sustina activitatea la înca 3-4 nuclee scolare sau grupari satelit, se sustrag cu motivatia preocuparilor în performanta rugbystica! Iar noi vazând cum joaca, chiar si cele mai bune echipe de seniori, pe buna dreptate, ne întrebam: care, ce performanta?

§ Valoarea persectivei: La aceasta etapa de vârsta important este nivelul de realizare a selectiei, valoarea în perspectiva a tinerilor jucatori. Ei bine, cu câteva rare exceptii tinerele echipe prezinta un profil al dezvoltarii fizice putin optimist. O echipa care la aceasta vârsta nu are nici un jucator peste 180 cm si nici altii cu calitati atletice foarte bune, pentru activitatea de performanta nu justifica atâtea învestitii. Ingrijorator este si ca plaiurile moldovene, care alimentau rugbyul românesc cu elemente de exceptie la robustete, par acum saracite de tineri mari si puternici.

Se impune, mai mult decât oricând, cel putin la aceste categorii unde de regula opereaza din plin procesul selectiei, obligativitatea unor criterii de seclectie cu repere de dezvoltare fizica si calitati motoare.

§ Nivelul instruirii: Cu regret trebuie sa relev nivelul general precar al deprindelor tehnico-tactice, cu mult sub pretentiile antrenorilor de pe margine, sau ardoarea jucatorilor din teren. Elemente simple de circulatie a balonului, de încadrare si sustinere a purtatorului de balon, de organizare si disputare a momentelor fixe, de asezare si reasezare în dispozitive etc.etc., de rare ori si doar întâmplator au fost cât de cât bine executate. S-a cunoscut, printre altele, stagiul scurt al instruirii rugbystice, cum si activitatea competitionala limitata. Cu un an, sau chiar doi, de instruire nu se poate spera mari adaptari la exigentile rugbyului competitiv. A facut exceptie, prin joc consistent si rezultate, RC Pantilimon, echipa ce a pastrat grupul de jucatori de acum 4-5 ani, din activitatea copiilor.

§ Competitiile: Cele mai avantajate de competitie sunt echipele bucurestene si cele din Moldova, cu maximum 10 jocuri într-o editie de campionat. In lipsa altor competitii trebuie sa recunoastem este foarte putin pentru sustinerea unei instruiri si evolutii corespunzatoare. Se impune, pe lânga competitia de regularitate, progamarea si a altor competitii, cât mai divers organizate.

Am sugerat ca turneele finale, care angajeaza si accentueaza instruirea, oferind si o experienta inedita, sa se faca cu 8 echipe, fapt de care ar beneficia un numar dublu de jucatori.

Personal am apreciat atmosfera si angajamentul în compentitie si felicit în corpore echipele si antrenorii lor. Sper de asemeni ca cineva sa analizeze toate reperele evenimentului si sa decida consecintele organizatorice si metodologice de rigoare.

Vasile Constantin-Mao

PS. Special am mentionat antrenorii echipelor, gândind ca am mai recomandat unor jurnalisti nominalizarea acestora odata cu echipele lor. Este o atentie si o motivatie importanta fata de acesti tehnicieni a caror activitate, atât de importanta în rugbyul nostru, se desfasoara într-un complet anonimat. Nu m-am facut înteles, interventia mea ramânând fara raspuns. Dupa cum, banuiesc, acestia - antrenorii de copii si juniori, sunt lipsiti de altfel si de o strangere de mâna sau o scrisoare de felicitare, care sa le recompenseze eforturile si un zbucium deosebit, sa-i motiveze în viitor.

Saptamâna fierbinte a rugbyului nostru

Nu îmi aduc aminte de o aglomeratie competitionala în rugbyul nostru de asemenea dimensiune, cum s-a întâmplat în aceasta saptamana, la care, colac peste pupaza, s-au mai adaugat si mari evenimente internationale (fericit televizate si la noi).

Pai sa vedeti:

- marti, miercuri, joi, vineri, sambata si duminica pe Olimpia au fost turneele finale la juniori mici U16 si U17; - vineri la 22.00 la tv: Brive-Toulouse (top 14-Franta);

- sambata la 13.00 si 16.00, pe Arcul de Triumf, finalele Diviziei Nationale de seniori; - la 10.00 la tv: Crusaders-Waratahs (finala Super 14); - la 17.00 la tv: London Wasps-Leicester (finala Angliei);

- sambata, la Constanta , semifinale(1) la juniori mari U18 si U19;

- duminica p.m., pe Ghencea, semifinale(2) la juniori mari U18 si U19;

- la sfarsitul saptamanii reprezentativa la R 7 la Zagreb a participat la turneul de calificare pentru Campionatul European.

Ei bine, greu pentru cineva interesat de activitatea la diferite sectoare sa-si satisfaca preferintele. Ba chiar pentru echipele aceluiasi club a fost dificil sa participe la sustinerea unei reprezentante proprii. A mai fost si lipsa unei comunicari largi a programului de jocuri (federatia, în afara publicatiei www.rugby.ro - redus accesata, ne gasind si alte solutii de difuzare în mase).

Eu am sacrificat marile evenimente internationale în favoarea rugbyului nostru, chiar daca stiam dintr-un început ca o sa fiu prejudiciat.

Dar peste toate aceste evenimente punctul central a fost disputa Steaua-Dinamo pentru titlul national. Aceasta avea sa stabileasca si recordul unui penibil spectacol rugbystic, la care au contribuit jocul în sine, de o foarte slaba calitate, si manifestarea huliganica a galeriilor.

Ma voi referi la acest trist episod din rugbyul nostru, si n-am auzit sa se fi întamplat asa ceva si prin alta parte, care parca vrea sa nege compatibilitatea rugbystica între huligani si gentlemani, dintr-o caracterizare de demult a acestui joc.

Fara a se fi exprimat înca un punct de vedere oficial la acest eveniment si probabil fara a se fi demarat înca ancheta de rigoare, banuiesc ca nu are nimeni interesul de a se minimaliza prejudiciul moral adus rugbyului de cele întâmplate: batai în afara si înauntrul arenei, raniri de persoane, vandalizari de automobile (chiar si autobuzul Farului a avut de suferit), obscenitati si gesturi triviale etc. Chiar la TV în auzul întregii tari prezentarea de început a comentatorului a fost facuta pe fondul sonor cu obscenitati al celor din jur.

Personal nu sunt surprins de manifestarea huliganica a galeriilor, si asta pentru ca tot aici am scris cu doua saptamâni mai devreme, dupa finala de cupa, urmatoarele:

„Zilele trecute, la finala cupei României am simtit împreuna cu cei din jur si jucatorii stelisti un afront la spiritul rugbystic si la bunul simt civic, frustrare provocata de galeria dinamovista majoritar fotbalistica, atrasa laudabil de conducerea sectiei, nu si instruita cum se cuvenea în legile rugbyului. A fost calmata de succesul echipei favorite, altfel un spectacol degenerat era iminent.”

Daca interventiile pe acest site ar fi fost cât de cât luate în seama, cu siguranta, masurile de rigoare ar fi prevenit cele întamplate.

Ei, si acum este acum! Va avea forul tutelar capacitatea si curajul de a interveni cu masuri drastice pentru eradicarea totala a fotbalizarii rugbyului nostru?

Parerea mea este ca depunctarea severa pentru viitoarea editie a sectiei (lor) vinovate este calea cea mai corecta de atentionare a cluburilor asupra responsabilitatilor ce le au pentru tot ce se întâmpla în jurul echipelor lor.

Daca nu, chiar acum când marele boss al rugbyului mondial impresionat de curtoazia noastra specializata, ne-a ametit ce mari, tari si ce ce bine stam aici în estul Europei (pe locul 3 - sub rusi si gruzini, bine înteles!), riscam sa pierdem si putina decenta ce o mai pastram în jurul acestui sport.

Vasile Constantin-Mao