Se intelege, imi asum totala responsabilitate a gravei insinuari al titlului si asta in baza a nenumarate actiuni initiate, coordonate si finantate de frr, cu efecte precare in rugbul nostru. Dimensiunile acestor precaritati sunt atat de ample ca te si intrebi daca doar de infantilism este vorba, si nu, chiar, rea credinta, o eludare cu intentie a spiritului rugbystic insasi.
Nu mai repet grozavii si aberatii ce actualii oficiali federali si-au inscris la activ de vreo 8 ani incoace, cheltuitoare in van de mari fonduri, unele destinate special pentru dezvoltare. Voi vorbi cu mare amaraciune doar de echipa noastra nationala, care iata ne pune la proba ultimile noastre sperante.
Pai, spuneti si d-stra:
Asta este tot ce mai poate rugbyul nostru la ora asta? Sau, dupa cum se comporta nationala noastra de un an incoace, avem un semn, cat de mic, ca maine-poimaine va fi altfel?
Ne bat acasa, de sa ne sara fulgii, echipe de club (Bourgoin - chiar ultimul loc in campionatul francez!), dupa 2-3 ani de reconstructie si grele investitii (cu prejudicierea grava a activitatii de baza). Cred ca este mult prea mult pentru a nu pune in discutie buna credinta a conducatorilor, a antrenorilor si a jucatorilor. In ordine, bineinteles, cu procentul de impostura, de incompetenta si de victimizare. Ma simt dator de a atribui o anume justificare doar jucatorilor – atinsi grav in procesul definirii lor sportive de politica absurda a conducatorilor si incapacitatea stafurilor tehnice, stare exprimata concret prin refuzul de a servi nationala (jucatorii din afara), sau, generalizat, slabul angajament sub tricolor.
Infantilism consider ambitia absurda de „decapitare” a nationalei (fizica, dar mai ales psihica), prin renuntarea la bunii nostri jucatori ce activeaza in exterior. Bataile luate de noua structura a echipei nationale, de la reprezentative din zona noastra valorica sau de la echipe de club, lasa un balast moral in psihicul jucatorilor greu de contracarat. Se observa pregnant astazi acest balast in angajamentul de pregatire si mai ales de joc, dar extrem de trist in nonsalanta si indiferenta cu care echipa (si se pare ca si conducerea) trateaza infrangerile si evolutiile jenante.
Infantilism consider turneul in Oceania, ocazie excelenta pentru “excursionistii” federatiei de a petrece o luna magnifica in locuri exotice, pentru ca altfel reprezentativa noastra, se vede, nu a castigat nimic, nici in instruire si nici in moral. Cati bani s-au cheltuit cu acest „moft” si ce s-ar fi putut face cu ei in activitatea de baza, ramane, ca in atatea alte ocazii, o pata neagra pe o activitate federala ce continua „opera” de depreciere a rugbyului nostru.
Infantilism, si nu se putea altfel, exprima si jocul stejarilor. Sunt uimit cum momente capitale, marginea si gramada ordonata (care si la nivel de juniori se pot rezolva foarte bine tehnic si tactic) constituie la nationala probleme grave. Nu credeam ca voi trai sa vad inaintarea romana (considerata odata „campioana mondiala” la gramada ordonata) batuta de o gramada de club (Bourgoin), cu robustii nostri inaintasi „fugind” in recul la acest moment.
In jocul cu Worcester:
- pe langa baloane pierdute sau bal-baite in margine (1);
- balon sutat direct afara la reluare (2);
- ne dificulaterea adversarului cu numeroasele suturi de mutarea jocului (3);
- slaba presiune defensiva si marcajul fragil la adversar (4);
- sau cele doua eliminari temporale (5);
- numai in prima repriza am fost penalizati de 14 ori pentru joc incorect (6),
toate aceste „infantilisme” oferind adeversarului imense sanse de atac.
Cum este posibil asa ceva la o echipa nationala?
Cata brambureala este aici, fie cu organizarea si constiuirea lotului (vezi jucatori valorosi exclusi, doar ca asa vrea cineva), fie cu instruirea, este si normal sa te intrebi: unde vor sa ajunga cu biata noastra reprezentativa? Observam ca se mizeaza pe aducerea de straini pentru consolidarea viitoarei reprezentative de CM! Vazand clasa acestora, dar si cat de putin se face pentru cresterea unor jucatori puternici in batatura noastra (vezi numarul si calitatea echipelor noastre de juniori), nu poti scapa de suspiciuni la seriozitatea acelora pe umerii carora a cazut treaba aceasta.
Ati auzit vreodata de o analiza serioasa, competenta si responsabila? Nu credeti ca dupa un eveniment asa de major si cuprinzator (social, metodologic si managerial), cum este o Cupa Mondiala, ar fi trebuit sa intervina o concluzie oficiala? Nu era oare cazul sa parvina la cluburi niste recomandari referitoare la instruire, la noile orientari ale jocului avansat etc.?
Tot asa nici dupa recentul turneu intr-o lume atat de miraculoasa rugbystic (NZ, Samoa, Fiji), cu atatia „bagatori de seama” pe langa echipa, nici-o vorbulita!
Apoi nu este aceasta atitudine dovada unui grav infantilism? O mare iresponsabilitate, o sfidare a bunului simt, ascuzand sub paravanul ingamfarii, precum niste pisici …rusinea.
Si iata cum am umplut de infantilism acest sport, care este asa de serios si matur, indiferent la ce nivel este practicat.
Vasile Constantin-Mao
PS. Apreciez si felicit calduros castigarea competitiilor europene de catre reprezentativele U19 si U21. Consider normal si binevenit revelarea rezultatelor pozitive. Dar exagerarea performantelor mi se pare incorecta si total nepedagogica. Ma gandesc ca in constiinta jucatorilor se va trezii confuzie si, in consecinta, o stare de blazare (doar suntem „cei mai buni”, campioni europeni !!!), intervenind si pretentii nejustificate, deranjante pentru sarguinta in definirea lor sportiva. Ei bine, nicaieri si niciodata nu s-a precizat ca „titlurile noastre de campioni europeni” sunt la a 2ª grupa valorica, adica egale unui loc 7 (sapte) european; in urma reprezentativelor participante la Turneul celor 6 Natiuni. Cum sa numim noi acest tam-tam nejustificat?
Cam in acest gen de minciuna, care de fapt vrea sa spuna cam ce rezultate valoroase are rugbyul romanesc, au fost crescuti si actualii internationali.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu