Intorcandu-ne cu 70 de ani în urma (I)

Aruncand o scurta privire asupra rugbyului nostru din anii ´30 avem sa aflam lucruri extrem de interesante. In primul rand in capitala era o activitate extrem de animata, fie la nivel de seniori, fie la nivel de juniori-scolari. In tara animatia era inca slaba, cateva nuclee prin marile orase si o echipa la Lupeni (Jiul/Minerul) , ce fiinta inca din 1919, apoi alta la Brasov (IAR/1937). Stiinta Petrosani avea sa apara in 1942.

La seniori erau in Bucuresti peste 30 de echipe ce isi disputau competitiile pe 3 categorii, astfel:

- la categoria I-a erau doua serii a 8 echipe: seria „Onoare”, care dadea echipa campioana si seria „Promotie” cu promovare in Onoare

- urmau seriile a II-a si a III-a, cu 10 echipe fiecare; echipe de categorii inferioare, nou infiintate sau de tineret-rezerve.

- de la inceputuri, si in acea decada, trei cluburi dominau rugbyul nostru: TCR, Stadiul Roman si Sportul Studentesc, secondate de aproape de PTT si Viforul Dacia (care urma sa venia in forta in decada urmatoare).

La nivel de juniori animatia o facea competitiile scolare; demn de remarcat este ca majoritatea liceelor aveau echipe de rugby, iar afluxul tinerilor la practicarea jocului era mult usurat. Erau si gruparile Rugby Club Bucuresti si Matei Club unde isi perfectionau instruirea juniorii talentati din marile licee.

Daca realizam ca astazi in capitala intr-o arie cu o populatie mult multiplicata sunt doar 6-7 cluburi cu activitate de seniori si ceva juniori, alte 5-6 mini-grupari de copii si juniori mici si 2 licee in care se practica rugbyul, iar baza materiala redusa la numai 6 terenuri, ne dam seama cam ce a fost odata pe aici. Ce ampla activitate competitionala cu cele peste 30 de echipe de seniori, plus puzderia de juniori si scolarii dupa ele! Stadionul de la Sosea , ce astazi vegeteaza a pustiu, era plin de forfota rugbystica din zori si pana in noapte (pe cele patru terenuri), dar mai erau si alte 10-12 terenuri care intre timp au disparut.

In anul 1931 se infiinteaza Federatia Romana de Rugby (substituind Comisia de Footbal-Rugby/ 1915) sub aceiasi dedicata si elaboroata presedintie: Grigore Caracostea – parintele rugbyului românesc. In anul 1934 se infiinteaza FIRA (cu Romania membrul fondator, alaturi de Franta si alte tari), la initiativa Frantei care cauta un cadru de desfasurare avand in vedere ca in 1932 fusese exclusa (pentru lipsa de fair play) din Turneul celor 5 Natiuni.

O activitate internationala bogata intregea cadrul de interes al rugbyului. Daca prima parte a decadei a fost marcata de consecintele crizei mondiale, pâna la intrarea in marea conflagratie mondiala, a fost o perioada de 5-6 ani plina de evenimente ce au adus o nota de efervescenta si elan ce ne lasa astazi in totala admiratie. Adversarii nostri erau echipele franceze, italiene si nemtesti, toate cu un trecut mult mai indelungat si cu o activitate mai organizata. Echipele TCR, Stadiul Roman, Sportul Studentesc si Viforul Dacia intre anii 1934 si 1940 intreprind numeroase turnee in Italia, Franta, Germania, dar si Spania, Cehoslovacia, Olanda si chiar Maroc, sau primesc vizite. Competitivitatea noastra incepe sa se vada, aparand si rezultate valoroase in compania echipelor consacrate.

Nationala noastra care isi incepuse epopeea internationala aducand prima medalie olimpica a Romaniei (bronz la JO de la Paris /1924) atinge spre sfarsitul decadei de care vorbim o valoare nebanuita; iata ceva din parcursul acesteia:

- 1934: obtine prima victorie pe pamant francez, 18-8*) cu RC Compiègne

- 1935: victorie in deplasare cu 7-6 la Sel. Lion , iar la Bucuresti Sel. Carpati obtine o pretioasa victorie cu RC Narbon: 12-3

- 1936: la turneul preolimpic de la Berlin : 5-25 cu Franta, 9-27 cu Germania si 7-8 cu Italia

- 1937: 0-0 cu Italia la Bucuresti si la Turneul Expozitiei Internationala de la Paris : 42-5 cu Olanda, 11-27 cu Franta si 3-30 cu Germania

- 1938: la Bucuresti , primul Campionat Euopean: 3-8 cu Germania si 8-11 cu Franta

- 1939: la Roma 0-3 cu Italia

- 1940: la Bucuresti prima victorie cu Italia 3-0 (a 3-a in palmaresul nationalei dupa 23-6 cu Cehoslovacia/ 1927 si 42-5 cu Olanda/1937) .

*) prima cifra in rezultat apartine echipei noastre, indiferent ca jocul este acasa sau in deplasare

Ma voi opri putin asupra rezultatului surprinzator obtinut in 1938 contra Frantei la Bucuresti (8-11). Retineti ca acesta nu era intamplator, venea dupa un alt rezultat destul de strans obtinut in anul anterior la Berlin (11-27). Categoric in acea perioada rugbyul romanesc a realizat un pisc de maturizare si competitivitate gratie unei activitati de baza extrem de animata (cum am si aratat) dar si unei generatii de exceptie la varf.

Recunostinta si admiratia noastra pentru o mare echipa a rugbyului romanesc. Aceasta a fost:

1. Stefan Barsan, 2. Constantin Tanase, 3. Marin Slobozeanu, 4. Simion Burlescu, 5. Gheorghe Crivat, 6. Vasile Niculescu, 7. Gheorghe Ionescu, 8. Ion Eremia, 9. Constantin Turut (Constantin- Telu Diamandi), 10. Ion Popa, 11. Constantin Dinescu, 12. Nicolae Crissoveloni, 13. Ion Andries, 14. Ascanio Damian, 15.Toma Moldoveanu

Arbitrul intalnirii a fost Aurel Marasescu care a favorizat evident pe francezi, acordandu-le un eseu din ofsaid si anuland echipei noastre un eseu perfect valabil, marcat de Crivat. Astfel, rezultatul jocului are o aura si mai incurajatoare.

Nu am gasit in descrierile evenimentului numele antrenorilor. Este o neglijenta cu care jurnalistii nostri, si nu numai ei, trateaza pe adevaratii faurari ai echipei si a performantei sportive. Fusese contactat francezul Marcel Ruffy, un arbitru care de fapt ne-a arbitrat si inainte si dupa, si despre care am aflat ca n-a ajuns la timp. Eu banuesc ca marele nostru Eugen-Gogu Sfetescu trebuia sa fie pe acolo, dar precis, precis va voi spune in interventia urmatoare, cand va rezerv si o inedita si placuta surpriza.

Cu bine,

Vasile Constantin-Mao

“Domnul Mao”

In primul rand, ultra-distinct, numele acesta a fost al unui conducator comunist. Poate ar merge adresarea cu “tovarase Mao”, dar cum eu nici nu am avut apartenente din astea si cum nici nu mai este vremea tovarasiei cu orice pret, iata incurcatura naibii.

Culmea este ca cel ce intr-un mesaj recent m-a citat cu Domnul Mao îmi spune in particular, simplu - Mao si zau ca-mi merge perfect la suflet. Nu inteleg de ce a schimbat adresarea in cazul difuzarii unui mesaj!

Ei bine, si in cadrul unor reuniuni ale Asociatiei Municipale de Rugby-Bucuresti am cerut insistent sa mi sa spuna simplu pe nume (Mao, cine vrea). Figura este ca mai toate persoanele de aici imi fusesera la timpul potrivit ori elevi, ori sportivi, deci puternic obisnuiti cu adresarea condescendenta. Fapt ce chiar imediat atunci s-a vazut puterea obisnuintei, sau o linie, o bariera peste care nu se poate trece. Stiti: “prieten-prieten, dar nici chiar asa”, ceea ce ar insemna si o neacceptare a unei apropieri, in fond o respingere (!?).

In fine, am ridicat acest detaliu, a modului de adresare, ce mi se pare deloc minor, complect anacronic, de cum se practica in lumea rugbyului nostru.

Ca sa-i spui cuiva pe nume, trebuie sa fii egalul aceluia, cel putin sub un anumit aspect: al preocuparilor sau a afinitatilor de personalitate. Or simplu fapt ca suntem iubitori de rugby ne fac egali in aria de interes a acestuia. Adresarea pe nume indiferent de varsta, de profesie sau de statut social, este puntea spre o amicitie care atrage dupa sine si nota de condescendenta si respect reciproc, inseamna o apropiere, acceptarea a unei comunicari deschise, o amicitie rugbystica plina de atentie si solicitudine.

In didactica sportiva o punte intima ce trebuie realizata in orice relatie antrenor-sportiv este apropierea dascalului de tanar, cultivarea increderii in relatiile procesului sportiv, a autostimei ce-l ajuta sa treaca atatea bariere ce le are in fata. Ei bine, plecand de la adresarea pe nume, de la acompanierea parinteasca in incercarile sau problemele ce tanarul le parcurge, in oferirea acestui raport amical prin adresarea acestuia antrenorului pe nume se poate castiga devotiunea, responsabilizarea de care avem atata nevoie in implinirea sportiva.

Am avut experienta aceasta: studentii îmi ziceau pe nume in timp ce colegii portughezi plini de importanta gradului didactic instituiau bariere. Apoi, cand eu faceam fel de fel de competitii cu studentii care nu stiusera nimic despre acest sport pana la intalnirea noastra imi spuneau ca am noroc ca acestora le place rugbyul! Or toti stim ca pentru un nepracticant sau loviturile, sau tavaleala prin noroi si altele, nu sunt tocmai agreabile. Ei raspundeau unui raport de amicitie acordat de dascal, care ii si obliga.

Copiii de la club imi ziceau pe nume, mie si tuturor adultilor de aici: presedinte, medic etc. si totul era OK. Autoritatea unui antrenor (ca si a oricarei alte calitati) se obtine nu prin adresarea distanta si condescendenta (de regula “Domnul Profesor”domina autoritar terenurile noastre de rugby!), ci prin capacitatea de adaptare a disponibilitatilor de personalitate si de caracter la necesitatile climatului de grup, cum si de probitatea si capacitatea profesionala pe care antrenorul nu trebuie sa o dezminta prin niciun gest de comoditate sau neatentie in tratarea sarcinilor sale (organizarea si desfasurarea impecabila a procesului de formare sau perfectionare sportiva).

Nu uitati dragi colegi antrenori (bine, asa poate fi in luare aminte pana sus la presedinte), ultimul recurs mobilizator la o mare batalie (cand si ratiunea este inhibata de supra tensiunea de joc), singurul apel cu rezonanta in sfera afectiva este: “faceti tot ce stiti si puteti pentru mine”. Pentru asta antrenorul cu perseverenta si tact pedagocic nemasurat trebuie sa construiasca acest moment de maxima implinire profesionala: obtinerea de la echipa sa a maximei increderi si a totalei daruiri.

Deci va propun ganditi efectul celei mai simple forme de a atrage cele mai ample implicatii in corectarea spiritului nostru rugbstic marcat de multa domnie, infatuare si lipsa de comuniune: adresarea pe nume. Asa este in toata lumea mare a rugbyului.

Al vostru, Mao

PS: Cand a murit Mao (bineinteles cel adevarat) vine in federatie o presoana si ii spune secretarului federal: “a murit Mao”. Acesta (Ov.Marcu) cu care, inchipuiti-va, ma aveam foarte bine ii raspunde, chiar afectat si revoltat: “nu se poate ieri a fost aici” (imi facuse niste legitimatii) .

Pe langa „bilantul rugbystic pozitiv” al anului 2008

In lipsa unor analize temeinice legate de participari la diferite evenimente, sau de aspecte tehnice (atat de importante pentru imbunatatirea activitatii de la noi), iata, www.rugby.ro chiar de Craciun incearca sa ne stearga ceva din clipele de deceptie traite pe langa evolutiile echipei nationale: „echipa reprezentativa a obtinut un bilant pozitiv in anul 2008” , mentionandu- se 5 victorii si doar 3 infrangeri. Si asta in timp ce toata lumea stie ca in cele 20 de intalniri petrecute in anul trecut, chiar daca s-a jucat sub diferite titulaturi (Romania, Romania A sau XV, Stejarii Bucuresti), am folosit aceiasi echipa, echipa nationala. Modificarile diferitelor loturi au intervenit pe motive de indisponibilitate a unor jucatori sau pe unele capricii (la acestea as trece „joaca de-a formarea” unei noi reprezentative: cu renuntarea la jucatorii de afara si, mai apoi, revenirea partiala; lipsa unor norme si exigente clare care sa guverneze conduita si progresul in manifestarea nationalei; sau „prigoana obsesiva” la nivelul mijlocasilor de gramada etc.).

Dintre cele 5 campanii competitive (CEN: 5 jocuri/ 3 victorii si 2 infrangeri; T-IRB: 3 j/ 2 v si 1 i; Chalange Cup 2007/8: 3 j / 1 v si 2 i; Chalange Cup 2008/9: 4 j/ 1 v si 3 i; T- Emisfera de Sud: 5 j/ 1 v si 4 i), bineinteles, a cazut mai la indemana sa se aleaga segmentele mai rasarite, acelea in care victoriile au fost mai multe decat infrangerile, cu justificarea ca acestea au fost cu caracter oficial. Dar, tocmai pentru ca este vorba de formarea unei noi echipe orice ocazie trebuie valorificata la maximum pentru consolidarea mecanismelor tehnico-tactice, dar mai ales a spiritului de echipa. Asta nu se poate face fara urmarirea cresterii unei robusteti in joc, de la etapa la etapa. Cu atat mai mult ascunderea din bilantul primei noastre reprezentative a unor actiuni cu rezultate foarte slabe (obtinute in compania unor echipe de club din al doilea sau al treilea esalon valoric al campionatelor respective - Ch. Cup si T. NZ sau a echipelor secunde Samoa si Fiji), este mult prejudiciant chiar pentru moralul si aspiratiile tinerilor jucatori.

Chiar si acest grupaj „favorabil” de jocuri (8 jocuri: 5 victorii si 3 infrangeri) declarandu-l pozitiv doar pe considerentul matematic il apreciez exagerat. Si consider exagerata aprecierea pentru ca:

- nu am iesit din aria noastra valorica pe care mai avem speranta sa o dominam (ce ar fi insemnat o confruntare cu o reprezentanta de top sau imediat langa?);

- am pierdut iar disputa cu adversarii nostri traditionali (Georgia/7-22 si Rusia/8-12);

- victoriile noastre cu Portugalia (in CEN), Uruguay si Rusia (in T-IRB) au fost extrem de chinuite (au fost chiar referiri de genul: „o victorie penibila”), iar rusii intalniti au fost fara cei mai buni jucatori, retinuti pentru reprezentativa de R7;

- daca am scoate rezultatul cu R Ceha/74-7 chiar si bilantul punctelor marcate la cele 4 victorii si 3 infrangeri ne este defavorabil: 53-60!

Daca acestea sunt motive de buna apreciere a competitivitatii echipei noastre nationale, apoi stacheta si aspiratiile la acest nivel au coborat extrem de periculos.

Ce s-ar mai putea spune despre rezultatele catastrofice obtinute de nationala noastra (ce a jucat sub alte denumiri) in celelalte competitii - Chalange Cup si T. in Emisfera de Sud: 12 jocuri / 3 victorii - 9 infrangeri! 167 p. marcate- 309 p. primite!

Cum se poate spune ca ne bucuram de un bilant pozitiv? Cui ajuta aceasta mistificare a adevaratului stadiu de consolidare al echipei si starii de fapt de aici? Ne sunt vii trairile jenante asistand la jocul nationalei, lipsit de acea prestanta morala, de acel elan si daruire la care obliga o reprezentativa, abundent in greseli de toate genurile.

In campaniile anului 2008 au participat 59 de jucatori, dintre care, prin numarul ridicat de selectii, se remarca primii 18, de fapt, adevarata noastra nationala, astfel:

1. N. Nere (13 jocuri); 2. B. Zebega (13); 3. M . Lazar (13) si R. Basalau (13); 4. V.Poparlan (12); 5. I. Ursache (12); 6. S. Burcea (12); 7. D. Carpo (15) si M. Macovei (12); 8. C . Mersoiu (12); Fl. Surugiu (11); 10.I. Dimofte (16) si D. Dumbrava (14); 11. St . Ciuntu (11); 12. C . Dascalu (15); 13. C . Gal (11); 14. Gh. Bigiu (15); 15. Fl. Vlaicu (15).

Apoi, se observa un proces de „bagatelizare” a activitatii la nationala, un numar mare de jucatori aparand si disparand meteoric, ceea ce si presupune un program formal, fara cine stie ce exigente in formare si evaluarea capacitatilor viitorilor internationali. Asa sunt:

- 10-12 jucatori apar la caseta tehnica a 1-2 jocuri, majoritatea fara a juca sau folositi sporadic (Fl. Maxim, V. Ailenei,V. Lucaci, M. Sarbu, Gh. Istrate, M. Adascalitei etc.);

- 4 jucatori la sfarsit de cariera sportiva sau altii excesiv de tineri;

- 5 jucatori de afara: I. Paulica, M. Tincu, Fl. Corodeanu, A. Coste, Cr. Petre (curioasa apare folosirea lui M. Tincu /1 ca flanker in jocul cu Georgia);

- 4 jucatori importati din sud (exceptand J. Makapelu ceilalti n-au confirmat valoarea). De aceia cred ca prin acest gen de „altoire” datoram mai mult respect fata de reprezentativa naostra;

- la mijlocas de gramada au fost folositi 6 jucatori, repetandu-se eroarea ce a marcat mult competitivitatea nationalei la CM /2007, cu ambitiile si sanctiunile administrative, fara rost la un post asa de capital: Fl. Surugiu (11), C. Caplescu (6), I. Andrei (5), V. Calafeteanu (4), Mc Ryan (1) si V. Ivan (al 3-lea demi la echipa sa (!).

Daca observam atent acest proces de formare a noii reprezentative (pe langa decapitarea acesteia cu renuntarea completa la jucatorii cu experienta dupa CM/2007, lasand acest complex proces prada unui lant intreg de confuzii, grav marcat de balastul psihologic luat din nereusite si infrangeri), nu poti sa nu-i percepi lipsa unor criterii si exigente metodologice. In aceasta stuatie nici nu mai surprinde lipsa de coeziune a colectivului si a mecanismelor de echipa.

Daca anul care a trecut, in afara de bilantul pozitiv vazut de oficiali, nu a adus in manifestarea nationalei elemente pozitive (vezi: slabul angajament, inconsistenta si nesiguranta tehnico-tactica, slaba capacitate la efort specific, fragilitate in contacte etc.), cel putin ar putea sa constituie (plecand de la slabiciunile relevate cu prisosinta) motive de obiectivizare a instruirii, astfel incat in 2009 sa prezentam o echipa nationala cu o alta atitudine si prestanta.

Consider de maxima urgenta aplicarea unui proces de pregatire psihologica, individuala si in grup, cu obiectivul de capacitare sub acest aspect a intregului colectiv (chiar cu renuntarea la jucatorii care nu prezinta disponibilitati de 100%), altfel riscam sa ajungem la viitorul turneu final al CM cu aceiasi stare de spirit deplorabila care a compromis si ultima participare. Deasemeni consider ca programarea a 1-2 intalniri/anual cu adversari de prima categorie sunt indispensabile pentru experienta competitiva, dar si pentru evaluarea progresului asteptat.

Altfel, doresc din tot sufletul echipei nationale un an 2009 extrem de fructuos.

Vasile Constantin-Mao

PS: Apreciez mult mesajul clar si onest al D-lui Armand Manea. Ii dau valoare apelului sau mai ales ca acesta vine din activitatea de baza, de acolo unde ar trebui orientate metodologii si finantari de programe serioase. Il felicit calduros.

Dragi iubitori ai rugbyului,

Va transmit cu toata caldura sa aveti parte de un Nou An - 2009 plin de impliniri.

Inainte de a va transmite alte opinii legate de preocuparea noastra comuna - rugbyul - am gasit de cuviinta sa va redau o un mesaj ce l-am transmis pe grup exact cu doi ani in urma. Si fac aceasta reluare gasindu-l de actualitate, dar mai ales constatand ca rugbystic anii ce au trecut n-a adus ceva nou si incurajator pentru activitatea de la noi.

Dar iata mesajul de atunci, si numai bine.

V. Constantin- Mao

Draga Cristian Thau,

Iti multumesc înca odata pentru urarile de sarbatori si îti doresc din tot sufletul la rândul meu un an bun, cu multa sanatate, împliniri si prosperitate.

Dragul meu, de câtva timp ma preocupa o ideie si, contrar multora care prefera sa si le pastreze pâna la uitare, iata îi dau glas.

Ca sa fiu mai lamuritor pentru ceilalti, vreau sa spun ca relatiile noastre nu s-au înfiripat de azi de ieri, ci de mai bine de 40 de ani (1966), atunci când, într-o clipa de „ezitare atletica” (erai atlet-discobol în lotul national de juniori), ti-am deschis gustul pentru un sport deosebit pe lânga care aveai sa faci cariera jurnalistica internationala. Imediat, atunci, ai pus umarul într-o echipa de exceptie, CS Scolarul/Triumf- Bucuresti, cu care ai si câtigat titlul national. Iar de atunci am avut destul timp si motive ca simpatia, cred eu reciproca, sa se accentueze.

In fine, ideia este ca atunci când pe www.stiri-rugby au început interventiile despre activitatea precara de la nivelul copiilor si juniorilor (reamintesc, cineva, cu o nota de revolta, a dat „SOS juniorii Grivitei” si imediat altcineva, dintr-o postura activa în rugby, a prezentat o situatie jalnica din activitatea de la acest nivel, cu jucatori tot mai fragili etc.), tema la care m-am aliat convins ca prin experienta în domeniu mai pot ajuta ceva, tu Cristi, ca persoana foarte autorizata în rugby, ai intervenit. Imi reamintesc ca ziceai cam asa: „lasati federatia în pace sa-si vada de treburile ei” si printre altele „ca aceasta se bucura din partea IRB de o foarte buna apreciere”.

Sincer îti spun, atunci ca si acum, m-am mirat ca ai obstructionat într-un fel, si prin greutatea opiniei, un început de participare colectiva la problematica rugbyului nostru, de altfel cu o lume nefiresc de individualista, indiferenta si impasibila fata de acest sport care a marcat multora viata. Am fost contrariat de interventia ta si pentru ca, nu cu mult în urma când ti-am spus ca lucrez la o monografie a rugbyului nostru în ultimii 50 de ani, mi-ai recomandat sa fiu fara menajamente pentru cei care doar s-au facut ca iubesc si ajuta rugbyul românesc ("vezi doar cât am dat înapoi"), urmarindu-si de fapt interese peresonale.

Mi-am zis ca, negresit, trebuie sa stii mai mult despre tema ce era atunci în discutie (dezvoltarea la nivel de copii si juniori). Si asta pentru ca: or numarul redus al echipelor si calitatea instruirii-competit ivitatii acestora, pe de o parte, or ce se declara, la realizari de actiuni sau la finantare în aceasta directie, era de natura sa accentueze si mai mult pesimismul ce învaluie aceasta activitate.

Am insistat mult, si o s-o fac în continuare, pe considerarea ca obiectiv prioritar al frr a activitatii la nivel de copii si juniori, operatiune care în prima faza ar fi însemnat un proces de fundamentare metodologica, cum si de mobilizare si responsabilizare la un nivel superior a întregii structuri organizatorice a rugbyului nostru. Era cu totul altceva decât responsbilizarea doar a doi directori de dezvoltare, asteptând ca eforturile acestora sa schimbe repede amplitudinea si vigoarea rugbyului nostru tânar.

Reamintesc, am considerat drept capitale urmatoarele actuni, ce, cred eu, ar trebui initiate fara zabava, astfel:

· Reorganizarea cluburilor/sectiilo r la exigentile rugbyului profesionist; pe scurt ar însemna si:

- redimensionarea, organizatorico- manageriala, în perspectiva a gruparilor;

- accentuarea functiei sportive cu adoptarea unei metodologii moderne în instruire si, concret: organizarea si instruirea echipelor de copii si juniori, sau înfiintarea categoriei tineret-rezerve;

- amplificarea functiei sociale de difuzare a rugbyului în rândul populatiei si mai ales al copiilor si scolarilor; atragerea si educare rugbystica a spectatorilor etc.

· Largirea corpului de tehnicieni cu categoria monitori-educatori, inexistenta astazi si unde se opreste orice tentativa de crestere a numarului de practicanti;

· Dezvoltarea activitatii la nivel de copii si juniori:

- exigente de formare si instruire de echipe la aceste esaloane pentru fiecare grupare, corespunzator potentialului organizator si metodologic; ajutor frr în consecinta;

- organizarea în aceasta primavara a doua campanii pe plan national: „Un jucator tânar pentru rugbyul nostru” si „Rugbyul scolar – mijloc de educatie si divertisment”.

In baza relatiilor noastre si a opiniei tale ultra avizata as vrea sa-mi spui, daca crezi ca este cazul, bineînteles:

- Unde am depasit limitele bunului simt sau dreptul, pur si simplu, la opinie a unui iubitor si experimentat în rugby?

- Cu ce crezi ca am deranjat sau încurcat activitatea normala, eu sau ceilalti intervenienti?

- Chiar nu crezi ca dintr-o dezbatere mai larga se poate stimula o activitate, ce practic treneaza?

Mai mult, cred ca binele rugbyului nostru, care ma preocupa si care privea în special cuprinderea în acest joc a cât mai multor copii si tineri, se înscrie foarte bine chiar în scopul umanitar ce a generat site-ul însusi.

Si tot prieteneste as fi vrut sa-mi spui unde „am luat-o de fapt razna” (cum a apreciat un responsabil) , când am propus prin acea asa zisa „revolutionare” un efort amplu si concertat de refundamentare conceptuala si practica a rugbyului nostru (material difuzat la 20 Oct. 2006).

Inchei urând tuturor un an cu multa sanatate, cu cât mai multe împliniri si prosperitate.

Vasile Constantin-Mao

PS. La data cand difuzam acest mesaj nu banuiam ca peste 2 ani numarul echipelor de juniori vor scadea drastic: 7 (sapte) la categ. U19 si 4-6 (patru-cinci) la U 16, cate sunt astazi in toata tara !!!

“La anul si la multi ani!”

Urez din toata inima tuturor iubitorilor de rugby un an nou cu sanatate si multe bucurii. Grozav ar fi daca in 2009 rugbyul nostru ne-ar reimprospata sperantele la recuperari substantiale.

La multi ani fericiti!

Vasile Constantin-Mao

P.S.: Trimit spre delectarea d-stra trei “momente-felicitare” primite de la prieteni dragi (sper sa nu aiba ceva impotriva difuzarii acestora). As intitula grupajul: “ampla si fumoasa lume a rugbyului”

Explicatii:

Foto 1 - prezentare facuta (cu destul umor) de Catalin Anghelescu – arhitect la Baia Mare :

“... mi-am implinit un vis, acela de a vedea un meci pe Twickenham, si nu un meci oricare (Anglia vs. All Blacks). Explicatiile fotografiei sunt simple: am dorit sa fac niste mici cumparaturi de la magazinul stadionului inainte de meci. Imediat am fost recunoscut de catre gazde care m-au rugat sa-si faca o poza cu mine vizitindu-le boutique-ul. Am acceptat in final si, pentru ca era nevoie de inca o persoana sa tina de drapelul nostru, gazdele au cules de pe-acolo un baietel mai sfrijit care sa m-ajute (de altfel se si vede cum ii lucesc ochii de fericire pentru onoarea care i s-a facut). Pretul celebritatii este mare......”

Foto 2 - prezentare facuta de Alexandru Marin: “Echipa mea este FAMILIA”

Foto 3 - prezentare proprie: “fotografia este colaborarea a doi mari oameni de rugby: inspiratul colaj (in care si-a plasat excelent familia), cu urarile respective - Cristian Thau; transformerul autentic (1976) - fostul international Mihai Bucos”.

Sa-i felicitam pentru dragostea lor de rugby si bucuria ce ne-au facut.

Mao

Memorialul Gheorghe Parcalabescu

Ieri (sambata, 15 dec.), la Joita , localitate la 20 de km de capitala si unde a trait emblematicul nostru jucator, in organizarea oficialitatilor locale (cu Daniel Dinu - fostul demi de melée locomotivist si rapidist - animator principal si antrenor al echipelor locale de copii), s-a organizat editia a II-a a numitului memorial.

Pe un timp friguros, „incalzit” de entuziasmul a aproape 200 de copii si de interesul numerosilor parinti de pe margine, s-a consumat o actiune cu un semnificat aparte: rugbyul este o tentatie ampla pentru copii, trebuie doar ca „miraculoasa întâlnire” sa fie însotita de asistenta pedagogica, iar activitatea la acest segment corect organizata.

Aceasta competitie facuta în mediul rural ar trebui sa ne faca sa gândim: poate oare rugbyul sa patrunda aici, oferind o bogata alternativa educativa a micutilor sateni, dintre care mai apoi sa-si recruteze marii performeri?

In fine, au raspuns la invitatie câteva cluburi bucurestene (Steaua, Metrorex, Flamingo, Select) dar si doua grupari ilfovene (RC Pantelimon si Clubul Pionerilor Buftea). Pe lânga atmosfera destinsa si atentiile pentru toti participantii, am mai retinut promisiunea organizatorilor de a organiza si primavara un turneu („la mirosul florilor de tei”).

Cu siguranta toti intervenientii în aceasta actiune - jucatori, antrenori si arbitrii, sponsori si organizatori, asistenta federatiei -, merita calde felicitari.

Memoria unui mare jucator al rugbyului romanesc a fost exemplar cinstita.

Vasile Constantin-Mao

Duminica seara

Vad la tv jocul Bath cu Glasgow (35-31) si admir frumusetea rugbyului. O da ardoarea disputei, calitatile jucatorilor, maestria tehnica si, pentru mai profund cunoscatori ai jocului, rafinamentul tactic. Sunt multe elemente de organizare structurala a activitatii pe care o reprezinta aceste echipe, de mentalitate si, bineinteles, de instruire.

Am citit mesajele anterioare marcate de tristetea ultimului joc ale firavilor nostri stejari si subscriu la observatiile facute Vorbind de instruire, de bagajul tehnico-tactic al internationalilor nostri, sunt inca odata surprins cat de putin stim si cat de putin facem in joc. Ma refer acum doar la abordarea marginii unde, evident handicapati de lipsa unor jucatori specializati ai jocului de aici, am jucat tot timpul acest moment in formatie normala, fara nicio variatie sau combinatie de dificultarea raspunsului adversarului. Nu am putut profita cum trebuia de acest moment, am pierdut baloane pe lansarea proprie, altele au fost prost jucate. Or, marginea (diferit de gramada ordonata), iti lasa o sumedenie de variante in rezolvarea acestui moment fix; repui balonul, ai controlul total al actiunii preconizate, scapi cat mai clar de presiunea adversaului si dezvolti de aici atacul (dupa posibilitati si planul tactiv stabilit).

La noi toate chestiunile acestea legate de instruire sunt povesti. Personal incerc o mare jena legat de jocul nostru rudimentar (am mais spus, chiar la nivel de juniori, structurarea jocului la momente fixe este o chestiune rezolvabila, nu inteleg de ce la lotul nostru national se dovedeste contrariul!) si intreb tehnicienii nostri: ce treaba aveti domnilor pe acolo?

Vasile Constantin-Mao