Rugbyul nostru la televiziune!

Refuz sa cred ca interesul responsabililor federali legat de contractul cu televiziunea, pentru transmisiunile de jocuri, s-a limitat doar la aspectul financiar, care îi avantaja. Si refuz sa cred aceasta pentru ca televizarea jocurilor era o ocazie destul de la îndemâna pentru a produce o animatie în anostul nostru campionat.

Prin cointeresarea financiara a cluburilor prinse în transmisii acestea puteau raspunde la anumite exigente de spectacol. Era de datoria tuturor, vizand obiectivul de stimularea si dezvoltarea activitatii rugbystice, de a folosi transmisiile pentru propagarea jocului de rugby, de atragere a cat mai multi simpatizanti. Or pentru a destepta un oarecare interes, pentru a produce un minimum impact care sa sensibilizeze divers masa larga de telespectatori, o transmisie trebuie sa-si castige o opinie cat mai favorabila. Contribuie la aceasta jocul în sine, dar si ambientul în care se desfasoara. Prin doua interventii pe acest site (30 iulie si 4 august a.c.) mi-am expus punctul de vedere.

Recunosc, nu am fost deloc surprins sa constat la prima transmisie (Farul-U Cluj) ca aceasta problema a fost tratata cu indiferenta de toata lumea (poate mai putin de arbitrul intalnirii). Si nu am fost surprins, pentru ca „marii manageri” ce gestioneaza rugbyul nostru si-au dovedit cu prisosinta impotenta în materie cand a fost vorba de mai binele acestui joc.

Pentru aceasta, prima televizare din noul ciclu al rugbyului indigen a fost si o mare deceptie, demonstrand de cum nu stim, si nu vrem sa facem cat de cat ceva, in a aduce rugbyului nostru un minimum de reviriment.

Daca jocul nu se poatea schimba de la o zi la alta (în cazul acesta marcat si de faptul ca era jocul de debut din campionat, cu echipele descompletate etc.), alte elemente puteau de o nota mai animatoare transmisiei. Si ma refer, in special, la nota dezolanta, trista, provocata de un joc sarac, disputat 80 minute pe fondul unei tribune goale.

In sfârsit, refuz sa cred ca organizatorii rugbyului constantean doar atât au putut face pentru prima transmisie televizata: adica nimic. Daca adunau la joc toate echipele de copii si juniori, daca organizau cu aceasta ocazie un festival al rugbyului dobrogean (cu 300 euro din miile cheltuite în dreapta si stanga, puteau asigura si picnic binevenit), daca mobilizau si atrageau scolile etc. se putea schimba nota dezolanta. Puteau inteveni cu mini programe de animatie, gen: majorete, momente artistice (muzicale), jocuri distractive etc.; cu exercitii de organizare si manifestare a galeriilor; atragerea sponsorilor si poavazarea stadionului cu bannere etc.

Sincer, daca pledez ca echipele participante la jocul televizat sa primeasca cota parte din contractul de televizare, în cazul acestui joc n-as pute spune ca echipa organizatoare merita ceva.

Este regretabil dezinteresul general si lipsa de initiativa ,ce rateaza o buna ocazie de promovarea larga a rugbyului.

Vasile Constantin-Mao

Infantilismul rugbyului nostru

Se intelege, imi asum totala responsabilitate a gravei insinuari al titlului si asta in baza a nenumarate actiuni initiate, coordonate si finantate de frr, cu efecte precare in rugbul nostru. Dimensiunile acestor precaritati sunt atat de ample ca te si intrebi daca doar de infantilism este vorba, si nu, chiar, rea credinta, o eludare cu intentie a spiritului rugbystic insasi.

Nu mai repet grozavii si aberatii ce actualii oficiali federali si-au inscris la activ de vreo 8 ani incoace, cheltuitoare in van de mari fonduri, unele destinate special pentru dezvoltare. Voi vorbi cu mare amaraciune doar de echipa noastra nationala, care iata ne pune la proba ultimile noastre sperante.

Pai, spuneti si d-stra:

Asta este tot ce mai poate rugbyul nostru la ora asta? Sau, dupa cum se comporta nationala noastra de un an incoace, avem un semn, cat de mic, ca maine-poimaine va fi altfel?

Ne bat acasa, de sa ne sara fulgii, echipe de club (Bourgoin - chiar ultimul loc in campionatul francez!), dupa 2-3 ani de reconstructie si grele investitii (cu prejudicierea grava a activitatii de baza). Cred ca este mult prea mult pentru a nu pune in discutie buna credinta a conducatorilor, a antrenorilor si a jucatorilor. In ordine, bineinteles, cu procentul de impostura, de incompetenta si de victimizare. Ma simt dator de a atribui o anume justificare doar jucatorilor – atinsi grav in procesul definirii lor sportive de politica absurda a conducatorilor si incapacitatea stafurilor tehnice, stare exprimata concret prin refuzul de a servi nationala (jucatorii din afara), sau, generalizat, slabul angajament sub tricolor.

Infantilism consider ambitia absurda de „decapitare” a nationalei (fizica, dar mai ales psihica), prin renuntarea la bunii nostri jucatori ce activeaza in exterior. Bataile luate de noua structura a echipei nationale, de la reprezentative din zona noastra valorica sau de la echipe de club, lasa un balast moral in psihicul jucatorilor greu de contracarat. Se observa pregnant astazi acest balast in angajamentul de pregatire si mai ales de joc, dar extrem de trist in nonsalanta si indiferenta cu care echipa (si se pare ca si conducerea) trateaza infrangerile si evolutiile jenante.

Infantilism consider turneul in Oceania, ocazie excelenta pentru “excursionistii” federatiei de a petrece o luna magnifica in locuri exotice, pentru ca altfel reprezentativa noastra, se vede, nu a castigat nimic, nici in instruire si nici in moral. Cati bani s-au cheltuit cu acest „moft” si ce s-ar fi putut face cu ei in activitatea de baza, ramane, ca in atatea alte ocazii, o pata neagra pe o activitate federala ce continua „opera” de depreciere a rugbyului nostru.

Infantilism, si nu se putea altfel, exprima si jocul stejarilor. Sunt uimit cum momente capitale, marginea si gramada ordonata (care si la nivel de juniori se pot rezolva foarte bine tehnic si tactic) constituie la nationala probleme grave. Nu credeam ca voi trai sa vad inaintarea romana (considerata odata „campioana mondiala” la gramada ordonata) batuta de o gramada de club (Bourgoin), cu robustii nostri inaintasi „fugind” in recul la acest moment.

In jocul cu Worcester:

- pe langa baloane pierdute sau bal-baite in margine (1);

- balon sutat direct afara la reluare (2);

- ne dificulaterea adversarului cu numeroasele suturi de mutarea jocului (3);

- slaba presiune defensiva si marcajul fragil la adversar (4);

- sau cele doua eliminari temporale (5);

- numai in prima repriza am fost penalizati de 14 ori pentru joc incorect (6),

toate aceste „infantilisme” oferind adeversarului imense sanse de atac.

Cum este posibil asa ceva la o echipa nationala?

Cata brambureala este aici, fie cu organizarea si constiuirea lotului (vezi jucatori valorosi exclusi, doar ca asa vrea cineva), fie cu instruirea, este si normal sa te intrebi: unde vor sa ajunga cu biata noastra reprezentativa? Observam ca se mizeaza pe aducerea de straini pentru consolidarea viitoarei reprezentative de CM! Vazand clasa acestora, dar si cat de putin se face pentru cresterea unor jucatori puternici in batatura noastra (vezi numarul si calitatea echipelor noastre de juniori), nu poti scapa de suspiciuni la seriozitatea acelora pe umerii carora a cazut treaba aceasta.

Ati auzit vreodata de o analiza serioasa, competenta si responsabila? Nu credeti ca dupa un eveniment asa de major si cuprinzator (social, metodologic si managerial), cum este o Cupa Mondiala, ar fi trebuit sa intervina o concluzie oficiala? Nu era oare cazul sa parvina la cluburi niste recomandari referitoare la instruire, la noile orientari ale jocului avansat etc.?

Tot asa nici dupa recentul turneu intr-o lume atat de miraculoasa rugbystic (NZ, Samoa, Fiji), cu atatia „bagatori de seama” pe langa echipa, nici-o vorbulita!

Apoi nu este aceasta atitudine dovada unui grav infantilism? O mare iresponsabilitate, o sfidare a bunului simt, ascuzand sub paravanul ingamfarii, precum niste pisici …rusinea.

Si iata cum am umplut de infantilism acest sport, care este asa de serios si matur, indiferent la ce nivel este practicat.

Vasile Constantin-Mao

PS. Apreciez si felicit calduros castigarea competitiilor europene de catre reprezentativele U19 si U21. Consider normal si binevenit revelarea rezultatelor pozitive. Dar exagerarea performantelor mi se pare incorecta si total nepedagogica. Ma gandesc ca in constiinta jucatorilor se va trezii confuzie si, in consecinta, o stare de blazare (doar suntem „cei mai buni”, campioni europeni !!!), intervenind si pretentii nejustificate, deranjante pentru sarguinta in definirea lor sportiva. Ei bine, nicaieri si niciodata nu s-a precizat ca „titlurile noastre de campioni europeni” sunt la a 2ª grupa valorica, adica egale unui loc 7 (sapte) european; in urma reprezentativelor participante la Turneul celor 6 Natiuni. Cum sa numim noi acest tam-tam nejustificat?

Cam in acest gen de minciuna, care de fapt vrea sa spuna cam ce rezultate valoroase are rugbyul romanesc, au fost crescuti si actualii internationali.

Antrenorul de copii si juniori (2)

Am expus anterior cate ceva din zbuciumul unui antrenor de copii si juniori, precum si despre starea precara de angajament si dedicatie a acestuia. Pentru ca situatia se poate generalizata, trebuie adaugat o seama de considerente ce impieteaza activitatea si randamentul in aceasta profesiune, determinante pentru starea limitata si ineficienta la acest segment. Astfel:

- antrenorii de copii si juniori au fost din totdeauna tratati cu consideratie limitata pentru activitatea lor în ansamblul rugbyului nostru, si este de ajuns daca arat ca activitatea la acest segment a fost din totdeauna minimalizata, fie la nivel federal, fie la nivel de cluburi.

- pentru aceasta categorie de tehnicieni nu s-a structurat si aplicat in selectionare un complex de exigente psiho-pedeagogice oportun specificitatii profesiunii si nici un sistem de cerinte si norme de promovare si stimulare a acestora, fapt ce a si scazut nivelul educational si tehnic desfasurat aici.

- actualmente, toate reglementarile si deciziile pentru activitatea la acest nivel se iau fara a se tine seama de opinia si consideratiile antrenorilor, fara a se urmari stimularea si responsabilizarea acestora (vezi: programarea competitiilor, regulamentele si efectul stimulativ al acestora; promovarea in responsabilitati la nivel federal si loturi nationale, etc.)

- astazi, majoritatea antrenorilor de copii si juniori desfasoara activitatea de instruire secundar altor profesiuni de baza, fapt ce determina un angajament moderat si disponibilitati limitate.

- salariile antrenorilor, egale cu cele de la alte sporturi, nu sunt recompensatorii volumului de munca solicitat de specificitatea jocului de rugby (numarul mare de sportivi, natura si dificultatile activitatii) .

La cele de mai sus se pot adauga alte o multime de impedimente ce ar trebui luate in seama.

Ce surprinde este de ce nu se trateaza cu toata seriozitatea problema formarii si promovarii antrenorilor de copii si juniori. Un singur raspuns ar fi deajuns: pentru ca insasi activitatea la acest segment este plasata pe ultimul loc al interesului si investitiilor din rugbyul nostru (vezi cum, in general, cluburile mari se fac ca se preocupa de cresterea tinerilor jucatori, iar frr ii absolva de obligatie).

Am propus cu alte ocazii si repet, este necesar initierea urgenta a unei campanii ample de largirea corpului de tehnicieni, astfel:

1. Structurarea si prezentarea printr-un prospect atragator a profesiei de antrenor, difuzat la toate sectiile de rugby si la toate facultatile de educatie fizica;

2. Cluburile si sectiile trebuie sa nominalizeze 2-3 persoane dintre fostii si actualii sportivi, apreciate cu predispozitii pedagogice si caracteristici psiho-sociale adecvate la instruirea tinerilor (interesul cluburilor la aceasta actiune trebuie corelat cu programul impus/stimulat vizand amplificarea activitatii de copii si juniori la toate sectiile pentru urmatorii ani);

- Comisia tehnica a frr trebuie sa editeaze si difuzeaze educatorilor/ candidati un indrumar elementar privind: cerintele impactului social, de prezentarea rugbyului în mediul scolar; pedagogia grupului; metodologia initierii sportive;

- Trebuie sa se intereseaze si responsabilizeze antrenorii sectiei la indrumarea celor nominalizati, la organizarea grupei de copii sau juniori mici pentru activitatea concreta;

- Dupa 6 luni de activitate candidatii la calitatea de educatori/monitori ar trebui sa participe la un stagiu centralizat de pregatire. Aceia care se remarca prin interes si bune rezultate in activitatea practica sunt promovati la cursurile scolii de antrenori.

3. In cadrul campaniei propuse se impune difuzarea in cadrul facultatilor de educatie fizica a necesarului de tehnicieni al sectiilor de rugby si a scolilor „arondate rugbystic” cluburilor, urmarind atragerea optiunilor viitorilor profesori la specializarea corespunzatoare.

- Actiunea trebui sa fie sustinuta organizatoric si financiar de frr si cluburi.

Este doar o sugestie de a incerca remedierea unui impas ce risca, prin dimunuarea ariei si a valorilor descoperite, compromiterea globala a rugbyului nostru.

Pentru oficialii federali, doar constatarea si lamentarea situatiei privitoare la nivelul antrenorilor din rugbyul nostru nu este de ajuns. Dupa ce s-au "jucat de-a academia", cheltuind fonduri serioase, trebuie sa initieze si campanii ample, serioase de largirea si perfectionarea corpului de tehnicieni.

Vasile Constantin-Mao

Antrenorul de copii si juniori

Zilele acestea am avut ocazia sa vorbesc pe indelete cu un antrenor tanar. Nu m-a surprins nici muntele de greutati, de care mi-a vorbit, din activitatea sa la o sectie de rugby (in care, ca de obicei, echipa de seniori este totul), si nici un avansat stadiu de deceptie si de slab angajament al interlocutorului meu. Si nu m-a surprins pentru ca imi vorbea de o activitate pe care am trait-o intens profesional, deci o cunosc; cum si, de altfel, starea limitata si fragila a corpului nostru de tehnicieni.

Mi-a vorbit de sufocarea ce o simte legat de o alergatura continua pentru chestiuni organizatorice si administrative, ca si din activitate da de instruire: munca de sisif, nu alta.

- antrenamentele pe de o parte, competitia pe de alta parte: probleme cu spatiu de pregatire, cu vestiarele, cu echipamentul de joc, cu marcajul terenului, cu aranjarea asistentei medicale etc. etc.

- apoi, prejudiciile dupa activitatea lui profesionala ce le simte si familia: banii pe care-i da pe nesfarsite convorbiri telefonice si altele, sfarsiturile de saptamâna sau alte stagii departe de cei dragi etc. etc.

- „frumoasa si interesanta” munca cu copiii si tinerii este marcata si de alte suplicii: alergatura cam in van de atragere a viitorilor sportivi, fitele si capriciile tinerilor, dificultatea de a-i implica pe acestia in efort si în disciplina de echipa etc., etc.

- se adauga la fiecare pas lupta cu grupari mai bine organizate, mai bine sustinute, si alte nemultumiri cu arbitrajele.

Of, tare greu mai este. Chiar se gandeste serios sa abandoneze. Si retineti, amicul nu are un salariu de antrenor, lucreaza pentru rugby cu un salariu mai bun.

Am gandit ce mentori drept exemplu a avut tanarul antrenor in tehnicienii ce i-au calauzit activitatea sportiva si l-au inspirat la profesiune, sau ce invatatori de pe la Academia de Rugby i-au (sau nu) inoculat acea ambitie si robustete profesionala, acel fanatism cu care sa invinga privatiunile inerente ale antrenorului de rugby. Asa ca nu sunt de loc surprins de deceptia si slabul angajament ce l-a mostenit.

Asa cum spunea si interlocutorul, trebuie sa fii nebun sa-ti sacrifici viata si energia intr-un asa apostolat. Si cu toate acestea chiar daca rugbyul la nivel de copii si juniori nu mai straluceste, daca nu se mai gasesc la acest nivel elemente de mare perspectiva rugbystica (si chiar daca au ramas la categoria U19 doar 7 echipe, ca sa improspateze loturile celor 22 de echipe de seniori!), mai sunt cativa „nebuni” din acestia in activitate.

Printre cauzele care au dus la un grav recul a activitatii rugbstice de la segmentul tanar lipsa antrenorilor este cea de baza. In capitala care, nu demult, era ponderea activitatii avem astazi doar 3 echipe de U19 si 3 de U17 (?!). De ce oare oficialii federali nu trateaza cum trebuie acest declin periculos al corpului de tehnicieni?

Pentru ca in 1990-1991 am organizat si condus o actiune masiva de profesionalizare antrenorala, mi-am permis acum vreo doi-trei ani sa fac niste sugestii pentru redresarea situatiei. In ciuda faptului ca multi dintre antrenorii aflati inca in activitate la juniori provin din acea actiune, am dat doar ocazia de a fi ironizat de seful rugbyului nostru. Si atat: numarul antrenorilor a continuat sa scada iar angajamentul acestora continua sa fie tot mai subtire.

Din cele expuse aici ar trebui inteles: activitatea si treaba la copii si juniori nu este o joaca, iar cine s-a batut odata cu pumnul în piept ca reformeaza sectorul iar acum se face ca a uitat, prejudiciaza grav, si cu buna stiinta, rugbyul romanesc.

Vasile Constantin-Mao

„Cazul Mitu” sau marile erori continua

Dupa gravul prejudiciu adus rugbyului nostru cu ocazia editiei trecute ale CM, cand, fie „intransigente” ale conducatorilor, fie aberatiile antrenorilor, au facut sa prezentam la marea competitie o jalnica reprezentativa, iata, se exercita la acest nivel aceeasi politica, fara sa se tina seama de interesul national.

Sunt convins, si mi-am expus opinia chiar si inainte de CM, ca P.Mitu, cu prestanta lui de lider, cu marea experienta in posturi cheie si eficacitatea la loviturile de picior, ridica echipa noastra la o alta prestatie, la rezultate onorante. Cine a impiedicat asta, nici nu a argumentat decizia si nici nu a expus ce alte ambitii si interese au prevalat, in afara de randamentul echipei!

Dar, iata, acum, in faza de preparare a unei noi reprezentative, cu doi mijlocasi foarte tineri si talentati în batatura, chiar si cu experienta internationala (Calafeteanu si Caplescu), in formarea carora s-a investit destul, cautam rezolvari prin N.Zeelanda.

Se cunosc motivele pentru care cei doi nu sunt în activitatea reprezentativei si consider ca nu numai ei ar trebui sa-si prezinte scuze, primii vinovati fiind cine seamana echivoc si confuzie, in schimbul rigorii si a unui stilul parolist in relatii cu jucatorii.

Ce nu ma mai surprinde este lipsa totala a pedagogiei recompenselor si a concesiilor, a aplicarii practice in instruirea echipelor reprezentative a acestor importante instrumente de modelare psihologica. Se promit recompense financiare ce nu sunt apoi respectate, sau pentru performante nesemnificative si la diferite categorii; se banalizeaza stimularea materiala prin recompense in echipament sportiv pretios la rezultate catastrofale etc.

Cineva nu stie ca in pedagogia antrenorala, daca fundamantal este exigenta la tinuta sportiva si comportamentala a jucatorilor, o componenta importanta si subtila a acesteia este concesia rationala, in beneficiul echipei.

Vai Doamne, dar despre ce „aiureli” vorbesc eu aici (!?).

In sfarsit, sa speram ca maine nationala noastra, intarita si cu neozeelandezi, animata de obiective realiste si sustinuta de bogata experienta din turneul in Oceania, ne va da motive de bucurie.

Le uram din tot sufletul mult succes.

Vasile Constantin-Mao

PS. Apropo de Oceania: Dupa acel lung si bogat turneu, într-o lume atat de miraculoasa rugbystic (cu atat de multi observatori oficiali pe langa echipa) ar trebui sa se valorifice ceva impresii si la nivelul sectiilor din rugbyul nostru. Asa cum dupa CM nu s-a auzit nici „pâs”, iar in activitatea de baza nimic n-a intervenit dupa acel bogat eveniment, nici acum nu-mi fac iluzii.

Draga Mihai Vioreanu si dragi amici ai rugbyului,

Nu vreau sa scap prilejul oferit lumii noastre de George prin imensa, exemplara si brava lui atitudine de luptator, si voi aduce în discutie câteva elemente legate de tragica si mult complicata lui situatie. Fac acest demers chiar daca este extrem de delicat, prin faptul ca se refera la aspecte din intimitatea lui George, dar si pentru ca fac apel la un act absolut voluntar al fiecaruia, de as regla disponibilitatile afective si materiale pentru un gest caritabil. Mi-a dat ghes la aceasta o fraza din mesajul tau Mihai, în care sunt sigur ca ai crezut si ce ai spus a fost cu toata convingerea: „Nu uita ca daca ai vreodată nevoie de ceva , orice , cat de mic din toti cei din acest grup se gaseste cineva sa-ti fie de folos.”

Este stiut, ca tine, au fost si sunt persoane ce au intervenit generos si, mai rar, constant, in preocuparile generate de nenorocitul accident.

Ma bazez la aceasta interventie pe faptul ca, dupa doi an si jumatate, chiar asa cu mari retineri în comunicare si alte limite in participari, constituim un grup social amplu, omogen prin afinitati rugbystice si valoarea umana a membrilor.

Domnilor, George, nu vreodata, zilnic are nevoie de sustinerea noastra a tuturor; trebuintele lui curente sunt total amplificate fata de o situatie normala, iar doar imperioasa rezolvare a unei locuinte convenabile care sa evite supliciul zilnic, al lui si al familiei, cu iesirea si intrarea greoaie la subsolul locuintei actuale, spune destul despre dimensiunea nevoilor.

Dar ce vreau sa spun este:

Oameni buni, nu asteptati ca George sa va ceara un ajutor, pentru ca el (si familia lui) este o persoana cu totul aparte. Si de acest lucru ne-am putut da toti seama dupa cum în acesta groaznica tragedie el ne-a dat o lectie colosala de echilibru moral, de ambitie si dumnezeiasca speranta.

Apoi:

(1) Trebuie sa stiti, familia prietenului nostru reuseste ca din 4-5 surse de venit sa adune un buget sub mediu, situatie ce da lesne de inteles cum cheltuielile zilnice de intretinere si tratament, forteaza la mari exhibitii financiare si, evident, la privatiuni. Insasi ajutorul lui social de handicap este sub 100 euro (!?) si nu din vina lui nu poate beneficia de o pensie legala, cat de cat, linistatoare

(2) Nu am intalnit, si nici nu banuiam, familie, persoane aflate într-o situatie de un dramatism extrem care sa manifeste o asemenea impresionanta ponderatie, acceptare a crudei situatii cu calm si în totala demnitate. Este de fapt si marea sansa ca George sa duca o viata animata de sperante, presarata, iata, cu mari impliniri.

Frapati de obtimism si naturalete în comportament, vizavi de imense traume si tristeti, cu siguranta oricine admira curajul robust in sfidarea destinului infam. Ce este, insa, in inima dumnealor, a mamei, zdrobita la zborul frant al celui drag, chiar si cei mai intimi doar banuiesc teribila durere ascunsa sub sperante, credinta si incredere în viata.

Este, fara indoiala, un motiv în plus de a ne închina, si nu numai atat, in fata inaltelor virtuti morale cu care George si familia lui ne impresioneaza si inobileaza pe noi toti.

(3) Am intalnit „rugbysti” suparati pe rugby, fie ca un antrenor sau altcineva i-a nedreptatit candva, fie ceva insuccese si neimpliniri, fie un conflict de situatii. Unii chiar foarte bine realizati, poate chiar si datorita rugbyului, acuza „marile sacrificii” ce le-au facut pentru acest sport. Dar sa vezi mandria lui George si delicatetea mamei la trofeele si fotografiile de jucator, sau sa auzi de aici vorbe bune despre rugby si lumea lui, asta, da, este grozav de tulburator. Te si intrebi daca noi, majoritatea, chiar am iubit, si iubim, cu adevarat rugbyul, sau doar mimam acest sentiment.

(4) In cateva ocazii (mai recent de Paste, la bacalaureat) , am facut diverse apeluri la marinimie si un minimum ajutor. Doar vreo cativa au avut ragazul de viata si caldura sufleteasca sa fie si asa partasi la un gest de noblete uman-rugbystica. Doamne ce recunostinta si câte multumiri pentru cei marinimosi, mi-a fost dat sa aud! In sinea mea am fost mahnit de putinatatea raspunsurilor si inconsecventa gestului, ca si tine Mihai, pentru indiferenta celor mai multi la maratoanele tale caritabile sau alte apeluri. Mi-a dat însa un motiv de incredere, in disponibilitatile morale si materiale ale grupului, subscrierea la acele apeluri si a catorva pensionari beneficiari de venituri modeste.

(5) De aceia, inca odata, propun:

- periodic (lunar, trimestrial) sa ne facem simtita participarea concreta; pentru aceasta orice participare este extrem de importanta, contand mult si valoarea morala de a aduna lumea rugbyului nostru printr-un onorant act caritabil. Indraznesc sa spun ca detasarea de acest caz al nostru, indiferenta pentru o responsabilitate ce ne-o luam, ar fi o mare tristete.

Reamintesc mai jos conturile la care se poate opera.

- apoi, foarte important: trebuie ca prin relatiile dumneavoastra in lumea avuta sa gasim sponsori generosi, filantropi dispusi la o sustinere meritorie.

(6) Sunt sigur ca proaspatul student va finaliza studiul cu o profesie si poate cu o cariera ce-i poate asigura suportul material de viata. Va indemn din tot sufletul sa fim partasi cu dragoste si atasament la un crampei eroic de viata.

Daca cineva are propuneri, alte sugestii de facut îl rog sa nu ezite sa le expuna.

Cu toata prietenia,

Vasile Constantin-Mao

Iata conturile:

1. Cont bancar: BALTA GEORGE

RO81BACX00000032165 24000; RON; Banca Tiriac; Sucursala Mihai Bravu

2. Cont bancar: APRR (ASOCIAŢIA PRIETENII RUGBYULUI ROMÂNESC) - George Balta

BRDE ROBU; Sediul Dorobanti; Calea Dorobanţi 135, Bucuresti. Sector 1. Cod: 712311

Account No.:

LEI RO31 BRDE 445 SV 61370464450

EUR RO92 BRDE 445 SV 61371184450

Dragi si foarte pretiosi iubitori de rugby

Acesta este un apel pecare l-am adresat si difuzat tuturor cluburilor si Asociatiilor Judetene de Rugby.

Dragi si foarte pretiosi iubitori de rugby

(conducatori, antrenori, jucatori, spectatori si simpatizanti)

In primul rând va salut calduros si va felicit cu ocazia noului sezon competitional, urându-va din tot sufletul împliniri si satisfactii.

Stiu, în relatiile rugbyului nostru nu suntem obisnuiti cu asemenea firesti gesturi, sau alte semne de apreciere. Dar consider acesta un act de respect si de consideratie pentru greaua misiune de întretinere a flacarii rugbyului nostru.

Mentionez, nu intentionez cu acest gest sa ma substitui vreunui for sau sa subminez autoritati. Uzez doar de dreptul la opinie, de a sustine asa rugbyul caruia m-am dedicat profesional si afectiv, dornic de a stii ca acesta este competent dirijat spre recuperari si viitoare ample bucurii.

Pentru oficialii frr, pentru angajamentul acestora la binele rugbyului nostru, pledeaza suficient strategiile inexistente - pe care zic ca le aplica, pledeaza responsabilitatile - ce nimeni nu-si asuma, pledeaza marile ratari în actiunile de organizare si dezvoltare, pledeaza dezinteresul cu care trateaza probemele gruparilor, pledeaza usurinta cu care cheltuiesc fondurile pe actiuni de suprafata etc.

Inceputul de sezon, cu toate inerentele probleme, organizatorice si de animare, cu obligatii majore fata de contractul de televizare a jocurilor, gaseste toti factorii responsabili ai frr (presedinte si vicepresedinti, secretar general etc.) plecati pentru o luna peste mari si tari. Asa s-a întâmplat si la începutul sezonului trecut în care toata federatia se mutase pentru aceiasi lunga perioada însotind nationala la pregatiri în Pirinei, sau la Marsilia si Toulouse, la CM.

Credeti, chiar îi intereaza pe dumnealor soarta campionatelor noastre? Crede cineva ca, pe acolo prin Oceania, îi framânta pe responsabilii rugbyului românesc dramatica situatie a juniorilor, ajunsi la categoria U19 la doar 7 (sapte) echipe ?! Crede cineva ca-i încearca oarecare jena ca abuzeaza prea mult de toleranta si pasivitatea oamenilor rugbyului, facând ce vor si ne dând socoteala?

Este numai vina dumnealor sau si a oamenilor rugbyului, a acelora care de fapt îl fac, conducatori si antrenori de cluburi? De ce trebuie sa va faceti partasi la politica pe care o stiti, si o simtiti la tot pasul, prejudicianta pentru rugbyul national, inutila pentru gruparea d-stra?

Au trecut 7 ani si n-au facut nimic concret pentru stimularea activitatii.

Ba prin izolarea „federatiei” într-o zona restrictiva bunelor conveniente, a slabelor servicii, a mutilarii relatiilor fata de cei ce întradevar trudesc, dumnealor dovedesc ca au alte interese decât lumea onesta a rugbyului.

Nu are rost sa-i întrebam pe conducatori ce au de gând cu rugbyul nostru. Si-au dovedit incapacitatea, ba chiar reaua intentie de a face ceva bun pentru acesta. Nu mai repet imense ratari (adevarate gogomanii), mari consumatoare financiare, prejudiciante pentru activitatea interna si dezastruase pentru palmaresul international; este suficient sa vezi lipsa oricarei strategii, lipsa oricarei raspunderi, lipsa respectului si a minimei decente (vezi si cheltuielile cu plimbarile).

Va întreb, cu totala condescendenta, constient de imensitatea dificultatilor cu care va luptati sa asigurati rugbyului conditii de existenta si de competitivitate, îndemnându-va la un amplu si matur proces de constiinta (indiferent ca sunteti, sau nu, beneficiarii morali sau materiali ai anarhiei din frr): Nu credeti ca ati putea, si poate este si ultima ocazie, sa impuneti un drum mai sigur rugbyului nostru?

Este apelul ce-l fac, încercând o aliere a tuturor celor îndreptatiti si capabili sa faca ceva serios si consistent pentru redresarea rugbyului românesc.

Imi cer scuzele de rigoare daca prin patima si insistenta mea am incomodat pe cineva.

Va doresc multa sanatate tuturor,

Vasile Constantin-Mao