M-am sculat de dimineata preocupat sa detaliez programul propus pentru dezvoltarea activitatii de copii si juniori.
Iata, însa, m-a întâmpinat matinal o întrebare ipotetica, a atât de laboriosului si neobositului Marian Burlacu, plasat în „opozitie” nu din voia lui, ce m-a deturnat de la treaba pentru care eram asa de pornit.
Iata încerc sa-mi spun parerea la chestiune. Nu înainte de a mai adauga ca postura din care actioneaza amicul Marian este excelenta pentru un jurnalist în a interveni în determinarea si promovarea unui fenomen social, a unor norme si relatii de activitate civica si sportiva normala, firesti unei lumi moderne (si Slava Domnului, a gasit aici, în rugby, un nesecat izvor de inspiratie!) . Negarea la absurd a acestui model de dedicatie si profesionalism, de elocinta si perseverenta este un un alt prejudiciu facut cu buna stinta rugbyului. Eu, din toata inima, îl felicit pe acest condeier feril, atât de daruit rugbyului si astept cu nerabdare momentul când recunoasterea va fi generala. Este sigur un mare câstig al rugbyului nostru, asa cum si grupul de discutii, negat si desconsiderat înca.
In fine, ce cred despre un antrenor al echipei nationale.
Acesta trebuie sa fie un lider incontestabil din punct de vedere social si profesional, cu un profil pedagogic si o abilitate deosebita a relatiilor pentru lumea „aspra” a rugbyului, recunoscut pentru indicele ridicat de conflictualitate. Toate aceste atuuri de personalitate ale antrenorului trebuie percepute de echipa chiar si în cele mai minore gesturi, de aici plecând respectul si încrederea pentru încadrarea neconditionata a jucatorilor în rigorile instruiri si planul de lupta. Trebuie sa fie un bun strateg, dovedit prin solutii tactice eficace, mari psihologi si animatori de grup, buni comunicatori.
Fara discutie, curriculum rugbystic este un element cheie. Este fundamentul de cunostere în toata subtilitatea a amplelor aspecte de echipa, de joc, de psihologia momentelor etc.etc.
Observ ca echipa tehnica actuala este extrem de saraca la acest capitol, ar mai trebui sa te ia si pe tine Marian ca sa fie completa! Am facut gluma ca sa detasez un anume curent la forul federal de a exclude marii nostri jucatori din acesta arie de interes (cum altfel as putea considera incercarea câtorva de a se apropia de rugbyul nostru repede îndepartati si chiar umiliti în tentativa lor, ma refer la M.Bucos , H.Dumitras, Ad.Lungu, L. Constantin si poate si altii).
Parerea mea este ca R.Antonin la capitolul organizare si ambianta de grup (de fapt cu ce s-a si ocupat pâna a veni la echipa noastra) a realizat o atmosfera echilibrata. Am retineri mari la ajutoarele ce si le-a luat în parte descreditati de antecedente (francezii un fel de someri ai rugbyului lor, iar ai nostri cu un rugby stiut din carti sau G.Sava fara o prezenta distincta în alte ocazii). Oricum, rezultatul interventiei echipei tehnice în rentabilizarea potentialului echipei noastre e insesizabil. Jocul înaintasilor cu cu atac invariabil razant de la grupaje (fapt ce nu le fructifica plenar capacitatile) , jocul deficitar cu piciorul, presingul defensiv lent si nesigur, jocul limitat al treisferturilor (inexistent cu echipele mari), sunt chestiuni ce nu s-au schimbat cu nimic de la ultima Cupa Mondiala. Acestea se vad clar în jocurile cu parteneri de talia noastra si sunt catastrofice cu echipele mari.
Cred, si dupa experienta Charrere si cea actuala, ca rugbyul nostru a pierdut, printre alte multe atuuri, mândria cu marii tehnicieni ce le dadea frecvent clasa chiar francezilor, si acceptam cu ochii închisi ce vine de la acestia.
Ceva trebuie schimbat. Si aici interventia grupului de discutii, oricât de incomadanta ar fi, este excelenta. Dupa editia trecuta a CM, cu toate anomaliile ce au marcat pregatirea si competitia însasi, ca sa nu deranjam pe careva probabil, nu s-a facut nici-o analiza, nu s-a spus nimic si mai grav nu s-a prevazut un oarece plan de ameliorare a activitatii la nivel de nationala si la nivel de activitate interna.
Reamintesc ca la prima editie a CM, cam în aceleasi framântari cu tehnicienii (iesise V:Irimescu, Th.Radulescu era partial contestat) s-a ales solutia cu M.Naca ajutat de jucatorii Gh.Dumitru si M.Paraschiv si rezultatele au fost bune. Daca nu se gaseste alta solutie rezonabila si aceasta ar fi o varianta, am exploata cel putin atmosfera buna si ambitia de grup si poate ne-am descoperi un antrenor serios de-al nostru. Oricum rezultatul cred ca ar fi mai bun decât cu atâtia voiajori de acum
Legat de activitatea mea antrenorala, faptul ca n-am putut sa fiu un mare jucator, mai ales pentru ca acidente timpurii mi-au retezat aspiratiile, mi-a orientat preocuparile catre copii si juniori. Am stiut sa-mi exploatez total anume afinitati pedagogice si didactice, gasind la acest nivel incentive mare rafinament profesional, ce mi-au rasplatit din plin pasiunea pentru rugby. Este un sfat care-l mai dau si altora.
Urez celor care se ocupa de soarta rugbyului nostru calmul, întelegerea si curajul de a decide cât mai profitabil pentru instruirea nationalei.
Cu tot gândul bun pentru rugbyul nostru,
Vasile Constantin-Mao
PS. Cât de mult conteaza o vorba izvorâta din stiinta rugbyului, din trairea lui complexa: te salut cu toata caldura Nea Mircea Rusu. Ma gândesc ca foarte bine ar cadea acum si o parere atât de autorizata cum poate fi a D-lui Viorel Morariu.
Iata, însa, m-a întâmpinat matinal o întrebare ipotetica, a atât de laboriosului si neobositului Marian Burlacu, plasat în „opozitie” nu din voia lui, ce m-a deturnat de la treaba pentru care eram asa de pornit.
Iata încerc sa-mi spun parerea la chestiune. Nu înainte de a mai adauga ca postura din care actioneaza amicul Marian este excelenta pentru un jurnalist în a interveni în determinarea si promovarea unui fenomen social, a unor norme si relatii de activitate civica si sportiva normala, firesti unei lumi moderne (si Slava Domnului, a gasit aici, în rugby, un nesecat izvor de inspiratie!) . Negarea la absurd a acestui model de dedicatie si profesionalism, de elocinta si perseverenta este un un alt prejudiciu facut cu buna stinta rugbyului. Eu, din toata inima, îl felicit pe acest condeier feril, atât de daruit rugbyului si astept cu nerabdare momentul când recunoasterea va fi generala. Este sigur un mare câstig al rugbyului nostru, asa cum si grupul de discutii, negat si desconsiderat înca.
In fine, ce cred despre un antrenor al echipei nationale.
Acesta trebuie sa fie un lider incontestabil din punct de vedere social si profesional, cu un profil pedagogic si o abilitate deosebita a relatiilor pentru lumea „aspra” a rugbyului, recunoscut pentru indicele ridicat de conflictualitate. Toate aceste atuuri de personalitate ale antrenorului trebuie percepute de echipa chiar si în cele mai minore gesturi, de aici plecând respectul si încrederea pentru încadrarea neconditionata a jucatorilor în rigorile instruiri si planul de lupta. Trebuie sa fie un bun strateg, dovedit prin solutii tactice eficace, mari psihologi si animatori de grup, buni comunicatori.
Fara discutie, curriculum rugbystic este un element cheie. Este fundamentul de cunostere în toata subtilitatea a amplelor aspecte de echipa, de joc, de psihologia momentelor etc.etc.
Observ ca echipa tehnica actuala este extrem de saraca la acest capitol, ar mai trebui sa te ia si pe tine Marian ca sa fie completa! Am facut gluma ca sa detasez un anume curent la forul federal de a exclude marii nostri jucatori din acesta arie de interes (cum altfel as putea considera incercarea câtorva de a se apropia de rugbyul nostru repede îndepartati si chiar umiliti în tentativa lor, ma refer la M.Bucos , H.Dumitras, Ad.Lungu, L. Constantin si poate si altii).
Parerea mea este ca R.Antonin la capitolul organizare si ambianta de grup (de fapt cu ce s-a si ocupat pâna a veni la echipa noastra) a realizat o atmosfera echilibrata. Am retineri mari la ajutoarele ce si le-a luat în parte descreditati de antecedente (francezii un fel de someri ai rugbyului lor, iar ai nostri cu un rugby stiut din carti sau G.Sava fara o prezenta distincta în alte ocazii). Oricum, rezultatul interventiei echipei tehnice în rentabilizarea potentialului echipei noastre e insesizabil. Jocul înaintasilor cu cu atac invariabil razant de la grupaje (fapt ce nu le fructifica plenar capacitatile) , jocul deficitar cu piciorul, presingul defensiv lent si nesigur, jocul limitat al treisferturilor (inexistent cu echipele mari), sunt chestiuni ce nu s-au schimbat cu nimic de la ultima Cupa Mondiala. Acestea se vad clar în jocurile cu parteneri de talia noastra si sunt catastrofice cu echipele mari.
Cred, si dupa experienta Charrere si cea actuala, ca rugbyul nostru a pierdut, printre alte multe atuuri, mândria cu marii tehnicieni ce le dadea frecvent clasa chiar francezilor, si acceptam cu ochii închisi ce vine de la acestia.
Ceva trebuie schimbat. Si aici interventia grupului de discutii, oricât de incomadanta ar fi, este excelenta. Dupa editia trecuta a CM, cu toate anomaliile ce au marcat pregatirea si competitia însasi, ca sa nu deranjam pe careva probabil, nu s-a facut nici-o analiza, nu s-a spus nimic si mai grav nu s-a prevazut un oarece plan de ameliorare a activitatii la nivel de nationala si la nivel de activitate interna.
Reamintesc ca la prima editie a CM, cam în aceleasi framântari cu tehnicienii (iesise V:Irimescu, Th.Radulescu era partial contestat) s-a ales solutia cu M.Naca ajutat de jucatorii Gh.Dumitru si M.Paraschiv si rezultatele au fost bune. Daca nu se gaseste alta solutie rezonabila si aceasta ar fi o varianta, am exploata cel putin atmosfera buna si ambitia de grup si poate ne-am descoperi un antrenor serios de-al nostru. Oricum rezultatul cred ca ar fi mai bun decât cu atâtia voiajori de acum
Legat de activitatea mea antrenorala, faptul ca n-am putut sa fiu un mare jucator, mai ales pentru ca acidente timpurii mi-au retezat aspiratiile, mi-a orientat preocuparile catre copii si juniori. Am stiut sa-mi exploatez total anume afinitati pedagogice si didactice, gasind la acest nivel incentive mare rafinament profesional, ce mi-au rasplatit din plin pasiunea pentru rugby. Este un sfat care-l mai dau si altora.
Urez celor care se ocupa de soarta rugbyului nostru calmul, întelegerea si curajul de a decide cât mai profitabil pentru instruirea nationalei.
Cu tot gândul bun pentru rugbyul nostru,
Vasile Constantin-Mao
PS. Cât de mult conteaza o vorba izvorâta din stiinta rugbyului, din trairea lui complexa: te salut cu toata caldura Nea Mircea Rusu. Ma gândesc ca foarte bine ar cadea acum si o parere atât de autorizata cum poate fi a D-lui Viorel Morariu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu