In saptamâna ce a trecut, atât de agitata de preocupari pentru echipa noastra nationala, am lansat o propunere de program pentru amplificarea activitatii de copii si juniori. Banuiesc ca atentia, atât a membrilor grupului cât si a oficialilor federali, a fost captata de evenimentele amintite si de aceea propunere a trecut neobservata, dovada lipsa oricarui semn sau simplu comentariu, sau chiar de evaluare a viabilitatii programului.
Pentru aceasta revin cu câteva precizari la aspectele importante spre care am adresat acea propunere-program.
Acestea sunt orientate în trei directii ce vizeaza:
Masuri de consolidarea în perspectiva a tuturor gruparilor de rugby din tara noastra si sugeram:
Evaluarea potentialului material si metodologic si dimensionarea activitatii în perspectiva;
Reorganizarea administrativa si metodologica în vederea amplificarii activitatiilor sociale si sportive;
Orientarea manageriala si ajutorul metodologic din partea frr pentru sustinerea diferitelor actiuni si în special cea de amplificare a activitatii la nivel de copii si juniori.
Dezvoltarea activitatii de copii si juniori, amplu dimensionata si orientata pentru revitalizarea întregii activitati rugbystice. In perspectiva imediata am prevazut doua actiuni generale considerate aplicabile la nivel national, astfel:
Campania „un jucator tânar pentru rugbyul nostru”, actiune la care trebuiesc mobilizati toti jucatorii, organizatorii si simpatizantii acestui sport;
Intrarea larga în mediul scolar prin actiunea „rugbyul - mijloc ideal de educatie si divertisment” .
Largirea corpului de tehnicieni si reconsidererea profesiei de antrenor de rugby, astfel:
Largirea prin atragerea unui numar corespunzator de monitori-educatori si organizatori de grup, ce vor sustine în mare instruirea actiunilor mentionate;
Restabilirea pentru antrenorii de copii si juniori a obligatiilor profesionale (echipe, nr. sportivi, volum si calitate de instruire); Reconsiderarea salariala, apreciata la volumul de activitate si conditiile speciale de desfasurare (total diferit de alte sporturi), si care sa faca din aceasta o profesiune tentanta.
Programul propus este orientat pe cele doua actiuni, de atragere a copiilor si juniorilor. Am apreciat începerea actiunilor în luna aprilie 2007 si asta din motive întemeiate (perioada cu mai mare disponibilitate din partea copiilor). Pentru pregatirea tuturor obiectivelor enuntate mai sus am considerat absolut necesar din partea activului frr urmatoarele demersuri:
Aprobarea pentru dezvoltarea activitatii de copii si juniori a calitatii de obiectiv prioritar;
Elaborarea unei strategii ferme de actionare, cu stabilirea reperelor, responsabilitatilor , termenelor etc.
Creiarea cadrului stimulant-mobilizat or si obligatoriu, cum si pregatirea-dotarea gruparilor cu mijloacele metodice adecvate.
Timpul relativ scurt (4 luni) pentru aceasta ampla operatie de reorganizare teritoriala si declansare a unor actiuni ample de animare a activitatii impune tratarea urgenta a subiectului aceasta însemnând, bineînteles, complectarea si perfectionarea metodologica si manageriala a proiectului.
Stiu, procesul este amplu, dificultatile în teren sunt imense, dar impulsul pentru restructurarea activitatii este imperios.
FRR ar fi pusa în situatia de a dovedi capacitatea de liderare a întregii activitati si, pe lânga ajutorul material (poate în perspectiva mai amplu dimensionat) , trebui sa se impuna din punct de vedere organizator.
Imi permit sa nominalizaz apelul pentru o mai atenta apreciere a acestei propuneri de program, cum si evaluarea necesitatii si a posibilitatilor de aplicare. Astfel:
Domnului Octavian Morariu: Banuiesc multitudinea si asperitatile preocuparilor cu care va confruntati în sportul românesc. Stiu însa ca rugbyul este si va fi pentru d-stra „copilul drag”. Transmiteti si sustineti forului federal o parte din elanul si frontalitatea ce va caracterizeaza în atacarea problemelor spinoase.
Domnului George Straton: Va rog sa treceti peste pornirile mele revolutioniste (si asta v-ar fi, cred eu, mai usor daca m-ati considera ca fac parte cu trup si suflet chiar din rugbyul nostru), si sa apreciati cât de important ar fi pentru activitate un moment de început al unui proces amplu de recuperare a deteriorarilor produse de conjuncturi potrivnice.
Domnului Daniel Mitrea: Ai propus cu mult calm si cu discernamânt sa lucram în echipa. Considera-ma un umil si credincios slujitor al rugbyului nostru. Si totusi asta nu ma împidica sa-ti spun ca dublarea ca interpret în atâtea actiuni pe D-l Antonin îti diminueaza capacitatea tehnica ce o ai, cum si responsabilitatea fata de activitatea de baza. Ma gândesc numai cât de multa treaba ai avea în implementarea acestui proiect fie în formarea sutelor de monitori-educatori, fie în promovarea unei metodologi de atragere si initiere a tinerilor etc. etc.
As mai putea sa adresez apeluri:
- comisiilor federale, ca le-a sosit timpul sa-si dovedeasca capacitatea creatoare si stimulanta în rugbyul nostru, si sunt atâtea de facut la acest proiect;
- conducatorilor de cluburi si sectii, sa iasa din rutina si sa-si dovedeasca capacitatea mobilizatoare pentru cei din jur, sa-si înobileze terenurile si vestiarele cu sutele de copii si tineri;
- D-lui Director Ion Toca si lui Nicolae Manolache, care îsi vad cu toata dedicatia de propria gradina, întelegând, sau nu, ca bogata dumnealor experienta ar putea fi decisiva în situatia generalizarii la miscare noastra rugbystica (unul referitor la implementarea rugbyului în scoala, celalalt si ca presedinte al Comisiei de Copii si Juniori);
- colegilor antrenori, de a da rugbyului toata harnicia, toata sclipirea de orgoliu, tot ce are mai bun si cald în fiinta lor, carora le garantez trairea unor mari satisfactii de ce-a ramas în urma lor;
- jucatorilor, beneficiari morali ai unui fenomen de viata unic, ce sta în puterea si întelegerea lor sa-l faca mai bogat, legându-si si mai intim preocuparile de înfrumusetarea acestuia, atragând si preocupându-se cu noii practicanti;
- simplilor simpatizanti (parinti, rude ale jucatorilor sau fosti jucatori), puteti fi piese de baza active în promovarea rugbyului acompaniindu- l de aproape, cu placere si întelegere; acel copil sau tânar ce-l veti convinge pentru rugby este un imens aport si un gest cu o semnificatie enorma de ce poate face lumea rugbyului nostru, strâns unita.
Cu tot gândul bun pentru rugbyul nostru,
Vasile Constantin-Mao

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu