Dupa prima etapa în Turneul IRB, concret dupa rezultatul de 10-6 cu Uruguay, am numit succesul nostru o „victorie trista”. Reamintesc: dupa un start foarte bun al echipei noastre, ca joc si rezultat (in minutul 2 aveam 7-0, iar la pauza 10-0), în ciuda unui complex psihologic favorabil, am fost contrariat de jocul anost si ineficace desfasurat de stejari. A surprins in schimb vigoarea si insistenta adversarului în atac, care pana în ultima clipa a amenintat victoria romaneasca. Impresionat negativ de sumedenia de greseli elementare în circulatia de pase a balonului, de jocul abuziv cu lovituri de picior, de multele greseli la sol si altele din jocul nationalei noastre, am spus:
Doua sunt ipotezele slabei noastre prestatii:
- ori echipa tehnica nu poate impune un joc disciplinat, un plan tactic care sa valorifice disponibilitatile echipei, buba de care suferim rau de prin 1992 încoace;
- ori generatia actuala nu poate realiza mai mult în jocul reprezentativei (iar scuza ca echipa este în formare este perimata).
Ambele posibilitati sunt de o gravitate extrema.
Sincer, am crezut ca dupa reperele din jocul de început prestatia se va ameliora convenabil. Am constatat insa in jocul cu rusii persistenta acelorasi greseli. Au fost iar peste 10 lovituri de picior înalte, executate pe tot terenul si de oricine (fapt care m-a facut sa cred ca jucatorii nu stiu sa valorifice tactic diferite mijloace de joc), atacuri ratate pe greseli de tehnica, nici o intentie de a forta ritmul jocului prin: contra-atac, prin jucarea rapida la mâna a loviturilor libere sau jucarea rapida a marginii, etc. In aceasta situatie, cred ca prima ipoteza, de ne impunere a unui joc disciplinat de catre echipa tehnica, este evidenta.
In jocul cu sudafricanii au sarit în evidenta si alte defectiuni vizand defensiva, care surprinzator au fost lasate asa pe tot parcursul jocului, adica fara interventia de afara si fara capacitati de readaptare. Ma refer la iesirea foarte lenta în prima perdea defensiva (a flankerilor, a închizatorului de margine si a blocului celor trei) fapt ce a lasat adversarilor un spatiu nepermis de lansare si manevra, ca si loviturile de picior defensive nesigure si extrem de prejudiciante (numai în prima repriza cinci astfel de executii de la nr.15 au pus adversarul în situatii excelente de contra-atac) .
Or, si pentru ca responsabilitatile în reprezentare a potentialului rugbyului romanesc cad major pe umerii reprezentativei mari, dar mai ales ca manifestarea elevata a acesteia poate impresiona si trage înainte toata activitatea ce o are în spate, se impune la acest nivel maxima exigenta.
Se acorda acestui segment toate conditiile de instruire; apreciez ca foarte buna componenta dezvoltarii fizice la nationala (n-ar stica mai multa viteza la liniile dinapoi); ce poate lipsi în aceasta situatie? Si ma gândesc la urmatoarele interventii:
1. O instruire adecvata si exigenta. Propun revederea compatibilitatii tehnicienilor pentru o activitate armonioasa si eficienta, si asta pentru ca sunt pareri ca nu toate persoanele din staff trag în acelasi sens (!?).
2. Rezolvarea unor posturi cheie (uvertura); chestiune stiuta de ani buni si fara schitarea nici unui demers (!?).
3. Un spirit mai entuziast în manifestare si cultivarea cu tactul necesar a unor aspiratii onorante si mobilizatoare.
Activul tehnic al federatiei, apreciat recent chiar si de presedintele IRB, Bernard Lapasset, drept extrem de competent pentru a rentabiliza la nivel mondial rugbyul nostru, ar trebui sa intervina acum, operativ si pertinent pentru remedierea rapida a tuturor impedimentelor din procesul de instruire si paricipare competitionala a echipei nationale (continui sa cred in importanta comisiei tehnice a frr fata de acest important si ultra-specializat obiectiv). Numai asa am putea spera ca peste 3 ani sa avem o reprezentativa cu care sa ne mandrim la CM.
Or experienta trista din trecut, cand niste evidente ce impietau maxima capacitare a echipei au fost minimalizate de conducerea federatiei, fapt ce a prejudiciat grav o campanie de CM si lumea rugbyului nostru, nu trebuie sa se mai repete. Ar fi mai mult, mult mai mult, decat indolenta sau incompetenta ce s-a manifestat pana acum.
De aceia si repet titlul: hai sa fim seriosi!
Ma gândesc si la paradoxul ca inaltul personaj IRB a apreciat ca FRR a realizat o baza a infrastructurii ce sigur va corobora la propulsarea noastra in elita mondiala. Zic paradoxal, pentru ca toata lumea stie ca nu este asa, iar daca de la sediul frr mergea dumnealui 300 m gasea Parcul Copilului, o ruina cu o activitate gata-gata sa dea verdictul ca baza nu mai justifica destinatia (activitatea sportiva) si la care niste „mari iubitori de rugby” ar sti ce sa faca acolo pentru propriul profit; tot cam pe acolo ar fi gasit o grupare de baza a rugbyului romanesc care se pregateste prin sali, pe aleile unui parc sau pe strazi, este vorba de multi campioana de juniori L.Aurel Vlaicu; si daca si-ar fi continuat drumul înca 1-2 km ar fi dat de baza Metrorex si probabil s-ar fi crucit unde se pregateste si joaca multi-multi campioana Romaniei de rugby. Ma opresc aici cu parcursul si nu pentru ca s-ar fi terminat cazurile de triste si improprii conditii pentru o activitate rugbystica serioasa.
Banuiesc ca federatia stie toate necazurile în baza materiala a cluburilor noastre; nu stiu daca le si apreciaza impedimentul dezastros într-o dezvoltare normala a activitatii, chiar a reprezentativelor însasi, sau daca are un plan concret pentru ameliorarea acesteia. Ca i-a ascuns lui Lapasset aceasta stare trista a rugbyului nostru, ca acesta sa sustina în continuare programele de dezvoltare, înteleg. Dar, mai gandesc ipotetic, daca presedintele irb, generos, ar fi suplimentat programele, n-ar fi fost mai bine sa le stie!?
Ei bine, cred ca ar trebui sa se stie ce are totusi în vedere conducerea federatiei noastre legat de acest subiect. A se limita la „aceasta este treaba cluburilor”, este clar abandonul unor piloni de baza ai rugbyului nostru, chiar subminarea dezvoltarii cu care ne laudam.
Am ridicat câteva aspecte care într-o perioada mai degajata de activitate competitionala interna si externa, tehnicienii, organizatorii, lumea rugbyului, ar trebui sa gandeasca ce se poate face pentru mai binele rugbyului nostru.
Apreciez mult interventiile si disponibilitatea d-lui Clej.
Vasile Constantin-Mao
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu