Ceva despre pregatirea fizica facuta pentru participarea la CM - 2003

In continuarea interventiei anterioare, referitoare la "modernismul" in pregatirea rugbystica, redau un fragment din subcapitolul "Participarea la CM-2003” din lucrare despre care am amintit.

Pe langa fragmentul ce-l reproduc si in care ma refeream, mai ales, la pregatirea fizica, mai vorbeam despre nivelul tehnic manifestat de internationalii nostri la marea confruntare mondiala, despre pregatirea psihologica a acestora sau alte aspecte tratate superficial (abordarea competitiei cu o singura uvertura, accidentarea unui jucator de baza care a doua zi, cand i se lua interviul, inca nu stia ce are(!), ratarea ocaziei de a face un meci mare in jocul cu Namibia, „recordurile mondiale” la care ne-am adus si noi contributia: primirea celui mai rapid eseu - secunda 18, si primirea celor mai multe puncte pe parcursul unei eliminari temporare - 31, ambele in jocul cu Australia etc.)

Iata fragmentul respectiv:
Am aflat cate ceva din programul de pregatire, relatat aproape zilnic pe internet. Nu cunosc cum au decurs pregatirile unei mari echipe de la CM, dar mijloacele folosite si “brambureala” din pregatirea fizica a echipei noastre m-a pus mult pe ganduri. Reamintesc:

Pregatirile debuteaza cu stagiul din Franta in care primele zile sunt rezervate sporturilor extreme. Cred ca daca alte echipe fac fel de fel de inovatii metodologice, echipa noastra nu de astea avea mai mult nevoie atunci. Au mai intervenit in programul de pregatire ba o zi de inot, ba o alta zi de golf (!). Nu stiu, dar banuiesc ca obiectivul nu era pierderea timpului, ci era mentinerea intr-o activitate fizica intensa, cu relaxarea psihica prin alte mijloace decat cele obisnuite. Ei bine, pregatire prin inot se poate face numai daca baietii stiu sa inoate foarte bine, altfel se balacesc putin si ca sa nu le fie frig ies afara. Nu cred ca mai multi de 4-5 puteau profita de acest program. Cu golful, probabil, a fost si mai anapoda, pentru ca daca nu ai pus niciodata mana pe o crosa, te faci ca joci cat te faci si tragi plictisit la umbra. Consider, fara discutie, cele doua zile ratate, intr-o pregatire ce se vroia complexa.

Dupa jocurile de pregatire cu Franta si Tara Galilor, iaca specialistii decid ca echipa este la pamant cu pregatirea fizica(!). Nu mai spun ca vina era chiar a dumnealor si ca trebuiau sa stie asta inainte de jocuri, aveau mijloace de testare a instruirii, cum si suficiente probe fiziologice de verificarea capacitatii (ca vorba aceia, specialisti berechet pe acolo). Vin baietii la Poiana Brasov si se apuca sa dreaga treaba: pregatire fizica generala pe ruptelea (ascensiuni, alergari de fond si forta de se incingeau halterele), si asta cu trei saptamani inainte de marea batalie. Bineinteles, sacrificandu-se alte aspecte ale instruirii ce se impuneau in acea faza avasata de pregatire. Cu certitudine o pregatire fizica specifica era singura indicata in acel stadiu (complexe tehnico-tactice cu solicitare specifica jocului, cu ritm, intensitate, volum si duritate adecvata competitiei ce batea la usa, pe langa aspectele de organizare a jocului si altele de mare subtilitate ce se impuneau).

Apoi in pregatirea pentru ultimul joc trag baietii o joaca (fotbal, inchipuiti-va! ) pe una din placutele plaje ale Tasmaniei, de ramai perplex, in primul rand cum la pregatirea unui joc de CM se poate apela la acest mijloc. Si apoi oricine stie ca alergarea pe nisip provoaca o solicitare diferita asupra musculaturii si ligamentelor picioarelor, accentuata si mai mult la cei grei; aceasta, pentru un adevarat specialist, nu este un lucru de gluma (mentionez caderea grava din a doua repriza a jocului cu Namibia).

Fac pe naivul si intreb:
- sa fie oare vreo legatura intre aceste anomalii in pregatire si ca preparatorul fizic era recunoscut de baietii nostri drept magazionerul al nu stiu carui club francez, contractat sa-si faca "mana” pe echipa Romaniei?
- a fost chiar in interesul reprezentativei aducerea de asemenea "specialisti”?

Ei bine despre toate cele de mai sus cred ca specialistii importati ar fi putut primi ceva sfaturi de la tehnicieni de ai nostri, oricat de depasiti suntem tentati sa-i consideram. Ma chiar mir ca H. Dumitras si G. Sava, asistenti ai principalului, si de care nu se aude chiar nimic, nu au intervenit si ei cu cate ceva ce mai stiau din activitatea proprie.

Este clar ca Mr. Charrere nu a fost destul de bine ajutat nici chiar de oamenii lui, si ar (am) fi avut multa nevoie. Ma gandeam ca atunci cand inainte de grelele meciuri atragea atentia echipei, cu toata seriozitatea de altfel, unde ne paste pericolul (apararea la jocul cu australienii si gramada ordonata cu argentinienii) , ca treaba asta trebuia el sa o stie din totdeauna si sa fi lucrat serios cu doi ani mai devreme pentru optimizarea jocului nostru la aceste momente. Or este stiut ca, excesul in teoretizarea antrenamentului (pentru care de multe ori sacrifica exersarea practica), parte din arsenalul tehnic a fost neglijat, si in special placajele, forta si tehnica de impingere etc.

Toate aceste chestiuni probabil ca sunt deja stiute si concluzionate si, in afara de aprecierea “de ce mult bine a adus echipei nationale tehnicienii francezi”, erorile, de care numai de ele nu are nevoie rugbyul nostru, trebuie evitate pe viitor, chiar cu o echipa tehnica de aceeasi nationalitate.

In analiza activitatii echipei nationale probabil ca se vor trata si cheltuielile exorbitante facute pentru acest obiectiv, stiindu-se bine ce pregatire si ce nivel de competitivitate au atras.

P.S. - Mi-am facut iluzii degeaba cu analiza detailata a participarii la CM si un plan de masuri de rentabilizare a nationalei si a rugbyului nostru in general, orientativ pentru activitatea viitoare si care sa fi fost facut public. Pentru ca nimeni nu a auzit despre asa ceva, nici la un an de la acest eveniment !”

Si adaug acum ca, precum reponsabilitatile, si erorile trebuie sa fie asumate si penalizate ca atare, indiferent de calitate si nume.

Si de aceasta data, nu ma indoiesc de intentia de a prepara un program de pregatire impecabil dar, pentru o manifestare meritorie a nationalei la marea competitie, de baza ramane aplicarea practica si obtinerea parametrilor programati de forma sportiva.

Experienta trista cu pregatirea fizica de la editia anterioara si trecuta, iata, sub tacere, insa mentionata ca referinta pozitiva acum, ne determina sa atragem atentia asupra complexitatii problemei, dar si a marilor responsabilitati ce si le asuma echipa tehnica, in speta preparatorul fizic national.

Fara discutie, noua, „galeriei”, ne ramane bucuria de a fi cu tot sufletul si speranta alaturi de echipa noastra reprezentativa.

Cu toata increderea si prietenia,
VASILE CONSTANTIN-MAO

Dragul meu Adrian Lungu,

Ma bucur mult ca iata, in sfarsit, ai iesit la rampa, asa cum ar trebui sa faca toti marii nostri oameni care pot ajuta rugbyul, sport ce le-a definit personalitatea, le-a generat si pus in evidenta valoarea, le-a umplut de satisfactie si merite sufletele. Si ai facut-o, cu toata amaraciunea ce transpune, simplu, clar, la obiect si cu un discernamant asa cum sta bine unui recordman al rugbyului nostru.

Apreciez enorm sugestia ta cu jocurile de trial, atat pentru obiectivul testare-pregatire, cat mai ales pentru impulsul psihologic ce se adreseaza tururor – jucatori consacrati sau outsideri. Uite, sincer iti spun, ma si mir acum cum de au disparut si de ce am uitat de acesta forma stimulanta de intrare intr-o actiune de reprezentativa!

Referitor la citarea ce o faci la adresa mea vreau sa precizez urmatoarele:

- in ciuda ignorarii sugestiilor ce le-am dat glas, mai ales despre activitatea de copii si juniori, la care am in spate o experienta, fac aceasta in diferite moduri de vreo 10 ani (mai insistent insa in ultimul timp), intelegand ca asa, poate, imi aduc un aport la activitatea ce mi-a imbogatit si mie viata.

- ce constat, si nu de azi de ieri, este ca automat cu investirea, conducatorii rugbyului nostru cred ca sunt singurii detinatori ai marilor secrete rugbystice, si in consecinta tot ce vine de afara sunt imixtiuni fara rost, deranjante, daca nu chiar rauvoitoare.

- si apoi, chiar in aceasta conjunctura nu prea fericita, acestia - conducatorii nostri -, la zbuciumul si pasiunea rugbystica ce zilnic ii retin de la treburile dumnealor, ar fi meritat o recompensa satisfacatoare si asta n-o pot avea decat daca ar fi pus ceva serios acolo la fundamentul rugbyului nostru, care sa indreptateasca visele ca intr-un viitor se vor repeta minunile ce lumea lui le-a trait candva.

Dar iata ca actiunilor precum: 1. remodelarea si redimensionarea gruprilor la cerintele rugbyului actual; 2. dezvoltarea activitatii la nivelul copiilor si juniorilor; 3. largirea si perfectionarea corpului de tehnicieni, inca nu le-a venit randul!

Am o seama de actiuni, de fapte, dupa mine fara raspunsul cuvenit la investitiile ce se fac sau la necesitatile terenului, ce ma framanta si de care am mai vorbit. Uite, problema antrenorilor, pentru care Academia de rugby a intrat in al 4-lea an de activitate. Inchipuiti-va urmatoarea scena, destul de delicata: conducatorul unui club de juniori din Capitala ridica problema ca inventarul didactic si pedagogic al antrenorilor este sarac, cu nimic schimbat fata de acum 20 de ani (eu il completez si zic: ca acum 40-50 de ani!) si cere pur si simplu, justificat, sa i se recomande totusi unul de care are neaparata nevoie. Ei bine, i se recomanda sa angajaze un pensionar si acela putin beteag de un picior! Nu, nu este nici-o gluma, este realitatea trista a rugbyului nostru. Si chiar asa, FRR de unde sa-i dea?

Uite si chestiunea cu "ingramadirea" de antrenori la nationala, au sau n-au acestia credibilitate in fata jucatorilor nostri (cei mai multi unsi cu toate alifiile, ca sa zic asa), pot ei cu o patalama sau cu cine stie ce programe sofisticate, sa entuziasmeze chiar si pe cei mai blazati (caci, vrand-nevrand, avem nevoie de ei), au acestia capacitatea de a exalta spiritul competitiv al echipei, intr-un moment de criza individuala sau colectiva?

Ei bine, pentru cine nu stie, aceasta credibilitate, aceasta putere de a domina si inspira echipa, este un lucru mult mai subtil, e un dar divin pe care Nea Teo, Nea Jiri si altii l-au descoperit candva, cand uneori rugbyul romanesc atingea sublima inaltare umana si sportiva.

Da draga prietene, te felicit calduros pentru bogatul sfat, dar si pentru motivul de a te revedea in amintiri, aproape, un copil plin de sarguinta, increzator in cei din jur si dedicat cu toata inima la implinirea rugbystica ce magistral aveai sa o atingi.

Tuturor cu multa prietenie,

VASILE CONSTANTIN-MAO

Coimbra - Portugalia

NOTA ADMINISTRATOR BLOG: Domnul Vasile Constantin face referire la editorialul pe care Adrian Lungu l-a publicat in site-ul Asociatiei Prietenii Rugbyului Romanesc
http://www.rugbyromania.org/#content,318,54

Si totusi ce-am putea castiga dintr-o infrangere?

Infrangerea cu Georgia, joc pe care nu l-am vazut, m-a afectat si m-a tulburat mai mult decat credeam ca pot fi dupa un astfel de esec. Si nu ca s-ar fi intamplat cine stie ce drama, doar in ultima perioada echipa nationala a mai facut jocuri cam in acelas gen, numai ca atunci, cu mai multa sansa, am castigat. Reamintesc doar jocul cu micuta echipa a Portugaliei, de acum doi ani si tot pe Steaua, cand pe final de joc arbitrul italinan, precipitat, a cofirmat victoria noastra indoielnica.

Si in fond, senzatiile ce le traim pe langa echipa favorita ne completeaza plinatatea vietii. Nu? Cu deceptii si sperante din care renastem, in cazul rugbystilor nostri mai mult sau mai putin indarjiti, si de ce nu, mai optimisti!

Urmeaza o buna perioada de reflectie, apoi jocurile cu Spania si Cehia, sper mai accesibile (bine ca nu dam peste altii!) si, bineinteles, ocazii de a vedea „cam cum stam” si, sa speram, nu numai atat.

Dar iata ca acest joc a survenit intr-un moment crucial al reprezentativei, al rugbyului nostru, astfel:

· se mizeaza totul pe activitatea de reprezentare, astfel ca proiecte de fond sunt minimalizate sau total neglijate;

· sunt indreptatite pretentiile la maturizare sportiva a fondului reprezentativei, cu care se lucreaza de vreo 8-10 ani;

· momentul vine dupa ceva reactii, in premiera, fata de inconsistenta tehnico-tactica a echipei, relevata in unele jocuri din sezonul trecut, dar mai ales in cele cu Franta si Scotia, care vizau conducerea tehnica. Aceasta, intr-o conferinta de presa, a asigurat ca totul este sub control;

· intrarea in linie dreapta a pregatirilor pentru turneul final al CpM, moment mai mult decat al adevarului care ar trebui sa justifice pe de o parte promisiunile, asteptarile si sperantele in depasirea unei crize de competitivitate si, pe de alta parte, solutiile de instruire alese si, implicit, marile investitii financiare.

Din reportaje, am simtit nervul georgienilor (impresionase reporterul lucrand cate 5 ore pe zi!), care intr-un cadru calm, chiar la noi in tara, au pregatit marea batalie doar cu trei antrenori de-ai lor. De la noi am aflat ceva declaratii ultra optimiste (chiar n-au invatat baietii nostri nimic din atata experienta?) , m-a surpins improvizatia la centrii (cand era ocazia de a verifica un potential jucator-centru, chiar pentru CpM), stiam ca uvertura nu prea fusese utilizata (cum ar fi trebuit) in ultimul timp. Apoi, prin internet, am aflat de starea de „non combat” a jucatorilor nostri, cum si de adevarate gafe de antrenor (cea cu schimbarile, transformarea unei penalitati care la eseu putea aduce victoria etc.) sanctionate si de public cu fluieraturi.

Dupa joc chiar capitanul declara, fara sa fie la randul lui transant cum i-ar sta bine, ca nu stie ce s-a intamplat, dar echipa a intrat pe teren deconcentrata (?!). In plus pe teren, in nota generala de apatie, acesta n-a justificat pentru nimic banderola.

In fine, chiar si pentru pregatirile in vederea CpM, nu este nici prea de vreme si nici prea tarziu de a se opera cu remodelari la echipa tehnica, la lot, la capitanul de echipa, la programe si reguli de participare, la tot ce poate schimba fata echipei noastre. Merg pe ideea ca, indiferent de nume, increderea se pierde o singura data, iar tradarea tricolorului prin pasivitatea dovedita la acest joc este blam de neiertat.

Pentru ca M. Burlacu ma incita cu ce am de zis la jocul Portugalia-Spania, adversari, iata, foarte seriosi de-ai nostri, ii spun ca nu l-am vazut. Asta imi mai lipsea la starea de deceptie rugbystica ce o incercam in acea sambata nefasta. Altfel, Portugalia este cu o generatie de talentati jucatori pe sfarsit de cariera, si, cam ca si la noi, cu putine resurse din spate. Spania insa este animata de un program larg de dezvoltare care peste putin isi va spune cuvantul. Are si o echipa in Turneul celor 6 Natiuni, cea feminina.

Am vazut in schimb, in toamna, jocul retur de calificare Portugalia-Georgia, la care gazdele aveau de recuperat 15 puncte. Ma uitam la un joc penibil si gandeam: ”daca astia sunt adversarii cu care ne batem in parte, apoi, n-avem nici-o fata”. Bine, in aceeasi zi am vazut al doilea joc Franta-Argentina si am urcat in mirifice sfere rugbystice.

Am propus cu toata ardoarea incercarea de a gandi la o metodologie actualizata de antrenament, inspirata cu orice sacrificiu de la cel mai inalt izvor, si implementata concret in practica gruparilor. Era modul cel mai sigur de a surclasa cercul nostru de adversari.

Asa ca hai sa fim seriosi si in acest moment de adanca reflectie sa ne unim eforturile in a canaliza toate resursele umane si materiale pentru afirmarea rugbyului nostru, macar la potentialul real ce-l avem.

Cu tot sufletul pentru binele rugbyului nostru,

VASILE CONSTANTIN-MAO

Socoteli la gura sobei

Este iarna. Se anunta si un februarie foarte geros, cresc facturile la intretinere, griji de fel si fel. Cu competitiile interne oprite, altadata lumea rugbyului nostru trecea mai in tihna acesta perioada de tranzitie. Dar iata, acum competitiile europene ne-au dus pana la jumatatea lui ianuarie, iar Cupa Natiunilor sta gata gata sa înceapa. La acestea se adauga alte framantari si preocupari inerente sezonului de pregatire. Reprezentativele mai mici se pregatesc în cantonamente, se intalnesc presedintii cluburilor bucurestene, cum si antrenorii de copii si juniori, ba, mai nou, si clubul veteranilor isi incepe activitatea, se fac planuri si programe.

Si cu toate ca marile decizii structural-organizatorice la nivel national intarzie (vezi cele atat de des repetate la aceasta rubrica, precum: prinderea ca obiectiv prioritar a dezvoltarii activitatii de copii si juniori/1, restructurarea organizatorica si redimensionarea activitatii cluburilor/2, sau cresterea corespunzatoare a corpului de tehnicieni/3), este clara tendinta in rugbyul nostru de gasirea unui drum de viitor.

Ma voi referi la o singura preocupare mai noua, fie in activitatea cluburilor fie a FRR: aducerea si plecarea de jucatori.

Astfel:
Farul Constanta, dupa ce a angajat 2-3 georgieni, a cotrobait prin indepartatul Sud dupa ceva rugbysti si s-a ales cu un antrenor australian, care promite, si cativa conationali jucatori pentru urmatorul sezon;

Poli-Agro Iasi anunta ca va incerca sa aduca 5 jucatori din Republica Moldova;

Dinamo contaacteaza un samoan si spera sa mai aduca si altii.

Intr-un fel este bine ca se misca lumea noastra si, mai ales, ca unele cluburi dispun de mijloace material-financiare ce le permit contractari, hai sa le zicem, spectaculoase. Pe de alta parte am auzit opinii cum ca, pentru consolidarea valorica a tinerilor nostri internationali ar fi bine ca acestia sa plece in strainatate, unde pregatirea si participarea intr-un campionat puternic ar atinge obiectivul.

Aceste tendinte ce clar ating fondul rugbyului nostru, al celui de club, dar si de reprezentativa, ar trebui orientate si gestionate de FRR in sensul unei logici bine cantarite, avand in vedere atat viitorul apropiat cat si cel indepartat, urmarindu-se evident de a fi cat mai profitabila pentru consolidarea rugbyului national.

Referitor la aducerea jucatorilor straini in tara, nu se stie ce politica alege forul conducator in aceasta importanta si atat de delicata problema (spre exemplu, se cunosc consecintele rugbyului francez invadat de emigranti) si asta si pentru ca nu poate limita autonomia cluburilor. In orice caz o dezbatere in forumul general s-ar impune.

Un punct de vedere ar putea fi si acesta, ce-l prezint, astfel:
- Cu toata libertatea cluburilor in contractarea jucatorilor straini, FRR ar trebui sa pledeze pentru orientarea gruparilor spre tinerii nostri jucatori; aceasta ar insemna si implicatii material-financiare mai reduse, dar si un profit excelent pentru fondul nostru de jucatori (vezi declaratia antrenorului aradean O.Serban din rugby.ro/10.01.2007: “Am vazut ca altii prefera sa aduca jucatori din Argentina sau din Franta. Eu cred ca noi avem in tara jucatori mai buni decat acei straini care accepta sa joace in Romania, totul este sa stii sa ii gasesti si sa-i antrenezi”.
- La acest aspect, FRR, preintampinand extinderea fenomenului de imigrare din afara EU (ma gandesc mai ales la vecinii nostri din est), ar trebui sa adopte o strategie. Pentru aceasta, dupa mine, urmatoarele masuri ar fi de luat in seama:
- consilierea cluburilor pentru limitarea cautarilor in exterior si, in consecinta, folosirea fondului intern de jucatori;
- ingradirea regulamentara a numarului de jucatori straini, plus taxe sporite la inscrierea acestora in competitie;
- orientarea si stimularea gruparilor pentru cresterea jucatorilor proprii; dezvoltarea si perfectionarea lucrului cu copiii si juniorii; eventual legarea intr-un fel a jucatorilor de gruparile ce i-au format;
- obligativitatea formarii echipelor de tineret-rezerve, cu competitie nationala.

Referitor la orientarea tinerilor internationali spre echipe straine, de bun nivel, problema este si mai complicata iar implicarea FRR si mai responsabila. Si aceasta pentru ca:
- Continuarea exodului de valori slabeste activitatea sectiilor si a competitiei interne;
- Nu intodeauna adaptarea jucatorilor tineri la alt nivel de instruire si alt stil de viata are repercursiuni certe si categorice in valoare. Cu cateva exceptii, chiar la actualul lot reprezentativ saltul valoric, datorat activitatii in Franta a jucatorilor, este relativ;
- Pe langa amplificarea problemelor de participare a acestora la pregatirea si reprezentarea competitionala mai apare si limitarea disponibilitatilor jucatorilor, prinsi intre interesele clubului si echipa nationala (si avem exemple de la Cupa Mondiala trecuta si altele recente);
- Si la acest aspect, pledand si gestionand ramanerea internationalilor in tara, FRR ar interveni fara discutii la ridicarea calitativa a campionatului nostru. Interventiile s-ar putea concretiza prin:
- oferirea de catre cluburi si FRR a conditiilor material-financiare compensatorii pentru jucatorii reprezentativi; continuarea investitiei inceputa de FRR in acest sens;
- ridicarea nivelului instruirii la sectii, coordonarea si verificarea acestei actiuni (reamintesc ca se practica odata testarea echipelor la anumiti indici de pregatire fizica; se poate extinde aceasta si la pregatire tehnico-tactica etc.).

Avand in vedere si aspectul ca jucatorii plecati sunt, in general, pierduti pentru rugbyul nostru la terminarea activitatii in reprezentativa, datorita stabilirii lor in strainatate, prejudiciul, poate nu-l sesizam, dar este enorm. Numai daca am aprecia saracirea actuala a corpului nostru de tehnicieni prin lipsa antrenorilor proveniti dintre marii jucatori, ce se datoreaza si acestui fenomen, si ar fi deajuns de convingator ca forul tutelar sa faca totul pentru pastrarea valorilor in tara. Intr-o interventie viitoare o sa le spun tinerilor jucatori si ce probleme de adaptare-acceptare in mediul social occidental vor intampina, si cat de mic pentru viata de aici este un salariu de 2.000-2.500 euro/luna, si cat de apasatoare afectiv este departarea de lumea ta..

Si iata cum la “gura sobei” apar prbleme asa de delicate si complexe ale rugbyului nostru. Important este gasirea rezolvarii celei mai oportune.

Salut cu caldura lumea rugbyului nostru.
VASILE CONSTANTIN "MAO"

Ahoee! Un BLOG pentru "Ahoe"

Iata, intr-o trista traditie de a nu ne slavii cum ar trebui eroii, nelinistitul Marian Burlacu se dovedeste si foarte sensibil afectiv. Aduce in contemporanul nostru, din ce in ce mai putin atent la subtilitatile vietii, un semn de grandoare umana, imaginea poetului si rugbystului Tudor George-Ahoee.

Acesta a onorat lumea rugbyului nostru cu pasiunea constanta pentru maretia jocului dar si cu atat de fertilul lui talent poetic. Ahoee a fost si este o figura cu totul speciala, asa precum George Vraca si Ilarion Ciobanu – in teatru si in film, academicianul Titeica, in fizico-matematici sau Ascanio Damian – in arhitectura, a adus din rugby in literatura, prin fertilul lui talent poetic, robustetea si scanteia perena de frumos al vietii, descoperit fericit de acesta in campul de rugby.

Pana prin anul 1990 impunatorul salut “ahoee” se auzea clar si oricum perturbator, fie pe strada, fie intr-o crasma, dar mai sublim pe Parcul Copilului, leaganul rugbystic si al poetului. Asa, mi-am inchipuit ca salutul lui unic, ce avea si o tenta de chemare la lupta al anticilor greci ce-i inspira atat si harul poetic, pica, simbolic, bine rugbyului nostru, in continua cautare de definire social-sportiva. Acesta, cu nota lui ancestral salbatica, era amplificat si de figura pitoreasca a „luptatorului”: sanguin in gesturi si vorba, voluminos la trup, cu barba „apostolica”, impunatoare!

In anul 1955, la prima editie a campionatului national de juniori, in finala s-au intalnit Constructorul Bucuresti si Locomotiva Grivita Rosie. La prima echipa (in care alaturi de Ad.Mateescu, I.Sava, S.Niculescu, M.Horsa, Th.Witing, Gr,Antimoianu jucam si eu), antrenor era vestitul Mítica Ionescu iar la griviteni tanarul Tudor George. Chiar de atunci acesta spargea tipare facand dovada unei pedagogii speciale, care prin inedit (le mai si recita poezioare copiilor veniti la joaca), strangea in jurul balonului oval un grup extraordinar de valori sportive si umane, ce in urmatorii ani avea sa domine net disputa juniorilor. La imboldul lui Ahoee rugbyul nostru avea sa se imbogateasca cu mari talente precum: Bebe Nasta, M. Tibuleac, M.Oblemenco, M.Vusec, V.Irimescu si multi altii.

Daca in acea finala (arbitrata de Titi Ionescu), antrenorul Ahoee a fost mai mult poet iar laurii au revenit Constructorului, in editiile urmatoare (1956 si 1957) titlul a reveni clar grivitenilor, antrenorul-poet luandu-si portia de glorie sportiva, pentruca cea poetica avea sa-i revina peste ani cu vasta-i trilogie.

In volumul „Sub semnul lui Hercules” rugbyului si oamenilor lui, poetul le-a inaltat „coloana inifinita” de sublim.

In anul 1986 la aniversarea a 10 ani a CSS Locomotiva i-am cerut poetului sa-mi faca versurile unui imn-mars pentru echipa. M-a chemat la el acasa, locuia pe langa Stadionul Dinamo. Cam intr-o jumatate de ora mi-a dat versurile, din care redau refrenul:

Locomotiva club de c.f.r.-isti

Locomotiva club de bravi rugbysti

Rugby-i viata, lupta, joc sublim

Rugby-i tineretea ce-o traim.

Ce m-a frapat, pe langa rapiditatea versificarii, a fost pozitia in care creia. Bine, locuinta era ca al unui mare boem, un fel de hippy. Acesta, culcat pe spate si fara perna, picior peste picior cu un caiet desupra pieptului scria intr-o pozitie destul de incomoda. M-am gandit atunci ca maestrul isi cinstea marele lui talent poetic cu un chin aidoma rugbystic, luat de prin placaje si gramezi spontane.

In fine, gandesc acum ca la imboldul generos si rascolitor al jurnalistului, Ahoee, acel minunat om, acea figura sclipitoare, merita sa adune la blogul sau tot omagiul si admiratia pentru splendoarea ce a daruit-o sufletelor noastre.

Probabil, si cu siguranta, cei care ii poarta totala recunostinta pentru botezul intru rugby, fostii lui juniori de acum o jumatate de secol, nu vor ramane ultimii la acest portret-remeber.

Salut cu caldura toata lumea rugbyului nostru.

VASILE CONSTANTIN-MAO

RUGBYSTUL-POET, POETUL RUGBYST - TUDOR GEORGE "AHOE"

Tot despre criteriile psihologice in selectia si formarea jucatorilor

Tot despre criteriile psihologice in selectia si formarea jucatorilor
Saptamana trecuta am scris despre aplicarea criteriilor psihologice in selectia jucatorilor, ca o tendinta de modernizare a metodologiei de instruire. Exemplificam aceasta exigenta, accentuata si de profesionalizarea rugbyului, cu jucatorii mijlocasi, piese esentiale in manifestarea jocului echipelor.

A fost la acel articol si o intervntie a unui membru al grupului pe care nu pot sa o las neremarcata, si asta din mai multe motive, astfel:

1. Iata, prin semnalul dvs, domnule Manea Armand, se confirma ca www.stiri-rugby mai functioneaza; si chiar daca numai un singur curios, iubitor de rugby, se intereseaza ce mai gandeste si spune altcineva despre acest joc si tot merita acesta forma de comunicare.

2. Mai spunea intervenientul: „Este extrem de interesant (materialul) si sper sa fie de ajutor tuturor!”. Cu aceasta ocazie remarc indiferenta sau pasivitatea persoanelor autorizate, fie prin experienta sportiva, fie prin practica antrenorala, la teme care vizeaza ceva spre mutarea evolutiva a rugbyului nostru! Regret ca aceasta nota este data chiar de cei care ar trebui sa fie cei mai interesati de un proces novator in metodologia de instruire. Daca acestia nu au chiar nimic de zis, desconsiderand experienta si minimalizand actiuni ce pot ameliora un anumit aspect in rugbyul nostru, gasesc ca este destul de trist.

3. In PS-ul la acel articol am facut si ceva omisiuni, care de fapt imi sustin punctul de vedere si propunerea pentru o atentie deosebita in cazul selectiei si pregatirii mijlocasilor, astfel:
Practica de selectie si formare a mijlocasilor mi-a ocazionat si observatii interesante determinate clar de relatia intre exigentile de ordin psihologic, diferite ale celor doua posturi (mentionam in joc dominanta pentru demiul de melee este presiunea externa, iar la nivelul uverturii presiunea interna) si calitatile proprii acestora.
Astfel, in acelas timp am început initierea cu V. Popisteanu si V. Udroiu, iar dupa criteriile obisnuite i-am orientat pe primul pentru demi si celalalt pentru uvertura. Si chiar daca în antrenamente eram optimist in alegere, de la primele jocuri am observat ca ceva nu functioneaza cum trebuie. Era clar reactia diferita de (ne)acomodare de ordin psihologic a celor doi tineri, iar schimbarea rolurilor, se stie, a coincis si cu cariere de foarte buni sportivi. O alta confirmare legata de încadrarea psihologica adecvata la aceste posturi am avut-o din partea lui Radu Tudor, care cu postura certa de demi de melee, cu activitate si rezultate in acest post la juniori si chiar la seniori, s-a consacrat totusi ca o buna si eficace uvertura.
Apoi, repar o omisiune la lista mijlocasilor cu care am lucrat in etapa formarii: este vorba de Iacob Marius, multi campion national (juniori si seniori) si international, decamdata, o promisiune ratata pentru antrenorat!

4. Am propus in cateva randuri analizarea si aplicarea criteriilor de evaluare psihologica mai ales in cazul mijlocasilor. Si asta inca de acum 4 ani, când la Cupa Mondiala nationala noastra statea intr-o singura uvertura, care chiar la primul joc se si accidentase. Se vorbea de a continua acea competitie fantastica cu o improvizatie pe acest post decisiv! Atunci, ca si acum, gandeam ca nu stam prea grozav la acest post si ca la cluburi nu se face o specializare detaliata a jucatorilor, corelata si cu avalansa de noutati in instruire si la ritmul de evolutie al jocului. Ei bine, la acele demersuri nu am auzit nici macar o aluzie sau o preocupare, ceva!
In acest sens, inspirat si de actiuni ce le faceam (cu Sandu Pop si Gogu Nica), in cadrul lotului national de juniori, pentru sportivii bucuresteni, pe cupluri: tragator-prinzatori, mijlocasi, fundasi, am propus o operatiune de specializare ampla la nivel central pentru mijlocasi, in special. Si ca sa nu „cada costisitoare” , conditie de anihilare chiar si a celor mai pertinente intentii, am propus actiunea doar pentru jucatorii juniori, mijlocasi ai echipelor din Capitala. Adunand jucatorii de pe aceste posturi, incepand cu juniorii III, pot fi vreo 8-10 demii si tot atâtea uverturi ce ar putea fi prinsi în aceasta specializare. Odata pe saptamâna, în cicluri lunare de 2-3 ori pe an, acestor importanti jucatori li s-ar fi largit orizontul rugbystic altfel de cum se face la sectii. Prevedeam pe lânga lectii teoretice, despre vasta activitate si responsabilitate a acestor posturi in dezvoltarea jocului, si antrenamente practice, pentru largirea si perfectionarea bagajului tehnico-tactic. Apoi, prezenta marilor nostri performeri ar ajuta instruirea. Ma gandesc ce stimulant ar fi pentru tinerii jucatori contactul in lucru concret cu experimentatii Alexandru Dumitru, Mircea Paraschiv si altii.
Am fi avut, iata dupa trei-patru ani, cel putin 5-6 demii si tot atatea uverturi cu un alt nivel de cunostinte despre jocul de ansamblu si propriu postului, cum si cu abilitati tehnice imbunatatite. Iar noi puteam sa fim multumiti ca am facut ceva serios pentru stimularea jocului acestora si implicit al echipelor. La talentul jucatorilor nostri am fi adaogat o cultura si o sistematizare a preceptelor si a solutiilor tactice atat de necesare pentru o manifestare complexa.
In paralel cu instruirea specializata a jucatorilor, cu o asistenta corespunzatoare, s-ar fi putut face si testarea si evaluarea perspectivei in performanta a tinerilor jucatori, dupa criteriul psihologic. Pe langa acesta activitate puteau fi instruiti adecvat (in acelas regim economic) si antrenorii bucuresteni, iar sistematizarea metodologiei de specializare a acestor posturi putea fi difuzata si impusa in teritoriu.
De ce am lasat sa treaca, iata, cativa ani fara sa abordam aceasta problema, ce priveste un aspect mai complex al metodologiei de selectie si formare a tinerilor mijlocasi, atat de important chiar pentru revigorarea rugbyului romanesc?

Salut calduros pe toata lumea rugbyului nostru
Vasile CONSTANTIN-MAO

Pentru o metodologie moderna de instruire

Trei elemente fundamentale participa la împlinirea performantei sportive. Acestea sunt:
Potentialul genetic al sportivilor, care se refera la:
- valoarea biologica - constitutia fizica;
- valoarea personalitatii - constitutia psihica.
Valoarea intelectuala si experienta tehnicienilor, care se refera la:
- posibilitatile metodologice de concepere si dirijare a procesului de pregatire;
- capacitatea acestora de optimizare a mijloacelor didactice.
Alte elemente organizatorice, precum:
- timpul disponibil pentru pregatire;
- posibilitatile material-financiare ;
- sistemul competitional si nivelul acestuia;
- factorii sociali.

Intre acesti factori exista o interdependenta logica, lipsa sau nivelul precar al unuia compromitând aspiratiile la performanta. Uneori au fost si exceptii de la aceasta regula si cu care sportul românesc se mândreste. Asa a fost salba de medalii olimpice ale înotatoarelor brailene, într-un oras în care exista doar un bazin si nici acela de dimensiuni olimpice, în timp ce tari cu mii si zeci de mii de bazine n-au avut înca aceasta mare satisfactie. Si chiar rugbyul nostru, din todeauna cu o baza de selectie extrem de limitata si o baza material saraca, a atins în decadele trecute un nivel de competitivitate mondial recunoscut.
Fara îndoiala, în aceste cazuri la valoarea biologica a campionilor nostri a concurat fericit, în compensatie la celelalte capitole, valoarea si experienta tehnicienilor nostri, a metodologiei de instruire impusa de destoinicia si pasiunea lor.

Ne putem imagina usor, ca astazi, în conditiile profesionalizarii rugbyului astfel de miracole sunt tot mai greu de aparut si asta pentruca fie organizarea, cu o arie extrem de larga de selectie a vârfurilor sportive, fie o metodologie avansata de instruire se afla de partea marilor potente rugbystice.
Si totusi cu interes si perseverenta rugbyul nostru îsi poate fixa aspiratiile de viitor la nivelul atins de vrednicii antrecesori. Ramâne ca învestitiile morale si materiale sa fie dirijate ferm si fara nici-o ezitare-întârziere spre directii de fond, acolo unde marea performanta îsi gaseste viitorii eroi.
Elementul, însa, cu un dinamism enorm în mobilizarea capacitatilor noastre organizatorice si a potentialului uman ramâne corpul de tehnicieni profesionalizat la zi, implementator în instruire a unei metodologii moderne de pregatire.

Am ales pentru articolul de fata analiza sumara a selectiei într-o viziune moderna (zic eu), a doua posturi esentiale de echipa: mijlocasul de gramada si mijlocasul la deschidere.
Completeaza aceasta prezentare, exemplificarea preocuparilor ce trebuie sa le avem pentru alegerea si pregatirea mijlocasilor - jucatori cheie în fiecare echipa, cu grija deosebita pentru a nu rata diferite etape în formarea acestora.
Astfel:
Practica, experimentata din todeauna, este dominata de alegerea mijlocasilor dupa criteriul îndemânarii motrice, neglijându-se total, cel putin în faza initierii criteriul dezvoltarii fizice sau cel al dezvoltarii psihologice. Astfel, tânarul cu agilitate în miscari, cu îndemânare la balon, cu mai multa initiativa în joc (la vârsta tânara aceasta calitate este asociata de regula cu talie si segmente mai mici), aduce o usurare antrenorului care a gasit rezolvarea unui post cheie: demiul de mele; Cam în acelas fel se decide si uvertura, mai ales daca acesta are o buna receptie a balonului din pasa si îl loveste bine cu piciorul.
Si iata cum dintr-o practica, depasita astazi, mijlocasul de gramada si cel la deschidere, care adesea actioneaza si ca veritabili înaintasi, fie în atac fie în aparare, sunt depasiti de sacinile de joc datorita gabaritului fizic deficitar, evidentiat si mai clar la nivel de seniori. Chestiunea este si mai complicata când intra în joc anumite criterii psihologice specifice care trebuie sa-i sustina corespunzator în rezolvarea sarcinilor lor de joc si în care musai trebuie sa se încadreze.
Iar uneori târziu, chiar dupa ceva internationalizari, constatam ca jucatorul respectiv, mijlocas de gramada sau mijlocas la deschidere, în ciuda unor indicatori foarte buni a activitatii motoare, chiar si a capacitatii specifice de efort, cu prestatii spectaculoase în unele jocuri, prezinta mari fluctuatii de joc si clacheaza deseori chiar în momente cheie. O alta chestiune nu mai putin importanta este ca în instruirea jucatorilor respectivi au fost învestite mari eforturi metodice si chiar morale, dar si material-financiare , ce la un moment dat nu sunt recompensate de performante. In plus, altor concurenti la post si posibili jucatori cu bun randament le-a fost blocata calea spre afirmare de aceasta practica cu o mare rata de improbabilitate.
Cine sufera cel mai mult este echipa, marcata de neputintele mijlocasilor de a impulsiona jocul mai ales mental.

Si asta pentruca antrenorul de la orice nivel de instruire trebuie sa stie exigentele ce ghideaza selectia si formarea mijlocasilor de performanta. Acestea sunt strict legate de conjunctura psiho-fizica în care acestia îsi desfasoara jocul si pentru care trebuie sa fie dotat nativ si educat în consecinta. Astfel, voi trata aspectul psihologic al problemei:

In afara de considerentele colective ce-si pun amprenta asupra tuturor jucatorilor echipei (si acestea sunt concretizate în diferite presiuni psihice impuse de mediul social în care este încadrata echipa, de aspiratiile si obiectivele echipei, de climatul ambiental al jocului etc.) mijlocasii, fiecare în parte, în afara de gradul de inteligenta peste media grupului, sunt marcati de influente particulare. Astfel:

Mijlocasul de gramada: îsi desfasoara activitatea într-un regim de accentuata presiune psihica externa, determinata de prezenta imediata, spatial si temporal, a adversarului la majoritatea momentelor de joc (1), de duritatea contactului, suferit cel mai adesea cu adversari în surplus de gabarit (2) si de rapiditatea executiilor tehnice ce trebuie sa le faca (3).
Pentru un performer, mijlocasul de gramada, trebuie sa prezinte un grad ridicat de inteligenta practica, actionând în majoritatea cazurilor stereotip, dar si cu o capacitate de adaptare rapida, spontana la situatiile imprevizibile ale jocului.
Activitatea acestuia este mult dominata de sfera intuitiva, evidentiata prin:
- psihomotricitate foarte buna: un stadiu de vigilenta ridicat, bun spirit de observare si foarte receptiv;
- afectivitate: o buna reglare a activitatii voluntare si afective, puternic motivat, bun caracter si atitudini ferme.
Jucatorul trebuie sa fie disciplinat, foarte receptiv si adaptabil la colaborarea cu partenerii si în special cu „perechea” lui.

Mijlocasul la deschidere: îsi desfasoara activitatea într-un regim accentuat de presiune psihica interna, determinata de responsabilitatile în dezvoltarea jocului de atac (1), în rezolvarea situatiilor defensive (2) si, nu în ultimul rând, în fructificarea loviturilor de picior de penalizare sau de transformare (3).
Jucatorul, cu activitate psihica preponderent în sfera cognitiva, trebuie sa aibe un ridicat grad de inteligenta generala si practica, cu procese rapide de rationare logica (observare-analiza- actionare) cum si un foarte bun echilibru emotional, probat mai ales în actiunile de mare tensiune.
Jucatorul trebuie sa aibe:
- un elevat spirit de observatie, necesar în evaluarea realista a disponibilitatilor proprii si ale adversarului, a situatiei concrete de joc (perceptie-interpre tare-decizie) ;
- nivel ridicat al vigilentei, caracteristici optime ale atentiei, capacitate de organizare spatiala si buna rezistenta la suprasolicitarile mentale;
- un bun spirit de previziune si anticipare a jocului (sa descopere spatiul virtual indicat pentru atac si solutia optima de actionare);
- un evident aplomb de personalitate pentru deciderea si conducerea actiunilor;
- stiinta si orientarea tactica în alternarea rationala si eficace a formelor de atac.

Pentru ambii jucatori, ce am prezentat, este numai un sumar limitat de calitati psiho-afective ce trebuie sa prezinte ca potentiali performeri. Ca si cele de mai sus, sunt o serie de stari atitudinale ce se prezinta ca un proces dinamic modificat sub influenta educatiei si a experientei sportive si care urmaresc controlul si dominarea de catre sportiv a urmatoarelor stari: solicitarile emotionale, anxietatea competitionala si gestiunea stresului; evaluarea motivatiei si a nivelului de aspiratie, a combativitatii, a capacitatii de depasire si a încrederii în sine etc.
Ce este important este cunoasterea disponibilitatilor candidatilor la performanta, cum acestea se încadreaza în exigentele posturilor (1) si tot atât de important este metodologia de educare si stimulare a acestor disponibilitati (2).

S-ar recomanda la loturile nationale de juniori si treptat la grupari, plecând chiar de la juniorii mici, efectuarea de psihodiagnoza orientativa, care prevede:
- teste de nivel mental (reactivi mentali), de eficienta intelectuala în vederea stabilirii coeficientului de inteligenta (Q.I.)
- teste (reactivi) pentru o singura functie care se adreseaza de obicei perceptiei, atentiei, evaluarii, deciziei etc.
- teste de personalitate ce surprind elemente de dinamica a personalitatii prin: motivatie, atitudini, capacitate de adaptare, reactie la frustrare, temperament etc.

Propuneri:
Forul de avangarda tehnica, Academia de Rugby, si specialistii nostri în domeniul metodologiei ar trebui sa ridice stacheta pregatirii si implicarii tehnicienilor la cel mai elevat nivel mondial. Nu cunosc daca la tema ce am prezentat sunt preocupari de modernizarea instruirii, necesitate tocmai de mare importanta a acestora în deciderea calitatii jocului echipelor. Acestea ar trebui divulgate si prezentate mai mult decât în forma sumara si diletanta facuta de mine.
Aceste adaptari ale tehnicienilor la o prospectare mai aprofundata a disponibilitatilor native si educative ale jucatorilor, cum si mijloacele si metodele de perfectionare în procesul instruirii trebuiesc stimulate si verificate practic.
Am propus în diferite rânduri ca prin comisia tehnica a federatiei sa se organizeze pentru jucatorii bucuresteni, de la categoriile mici pâna la cele mari, sedinte saptamânale de instruire specifica pe posturi. Astfel, sa zicem mijlocasilor, li s-ar deschide teoretic o importanta perspectiva de cunostere a jocului, a propriului mod de interventie, iar practic perfectionarea bagajului tehnico-tactic specific. Cu siguranta ar fi un impuls serios în elevarea nivelului de joc. Ar putea sa-si aduca aici contributia, pe lânga metodologi, si fostii nostri nmari practicieni.

Concluzie:
Printre multe elemente ce conditioneaza un antrenament modern, cu siguranta este si un amplu proces de constientizare a jucatorilor asupra fenomenului sportiv în care sunt implicati. Nu putem pretinde exprimarea în spiritul unui joc complex, la nivelul marilor echipe, daca n-am facut totul pentru cultura rugbystica a jucatorilor, pentru întelegerea subtilelor reguli si principii ce guverneaza activitatea în teren. Asta înseamna mult mai mult decât pregatire fizica, pregatire tehnica si pregatire tactica de echipa, ce obisnuit se face din todeauna.
Antrenorul este factorul decisiv în determinarea dinamicii de grup, în care fiecare jucator trebuie sa îsi gaseasca locul si interesul. Acesta este responsabil cu creiarea unui climat psiho-pedagogic stimulant si corect în echipa. Il sustine în aceasta sarcina tinuta proprie, orientarea evidenta, trasaturile pozitive de caracter, maiestria didactica, moralitatea, dragostea de munca si aspiratiile, dar si actualizarea continua a arsenalului didactic si psiho-pedagogic la cerintele rugbyului modern.

Vasile Constantin-Mao


Post Scriputum:
Iata o lista de jucatori în formarea carora am intervenit:
Mijlocasi de gramada: Barbu Petre, Costache Ion, Radu Tudor*, Vladila Ivanciu, Mihaila Dorinel, Coman Teodor*, Iliev Florin, Achimov Adrian*, Neaga Daniel*, Udroiu Vasile*, Dinu Daniel;
Mijlocasi la deschidere: Paraschivescu Mircea*, Nastase Nicolae, Gheorghe Dumitru, Bezuscu Romeo*, Petre Constantin*, Popisteanu Virgil*, Stancescu Florin, Frasineanu Danut, Guranescu Serban*, Ranga Lucian, Balmus Florin*.
Ordinea sportivilor este asa cum au aparut în instruirea mea. Toti au fost campioni nationali de juniori si jucatori de divizie nationala de seniori; cu 1-2 exceptii, toti au fost internationali de juniori, iar jumatate dintre acestia, cei cu *), au fost internationali de seniori (nationala mare, universitara sau de Rugby 7).
Este o lista ce ma gratifica mult moralmente. Unii dintre ei, chiar la nivel international, au avut pe aceste posturi cheie curriculum de mari jucatori.
Am lucrat cu ei dupa metodologia traditionala adica prioritate pentru criteriile motrice. Acum îmi dau seama ca la cerintele actuale, ce urmaream atunci la „copiii mei” era mult prea putin.