Apreciez enorm sugestia ta cu jocurile de trial, atat pentru obiectivul testare-pregatire, cat mai ales pentru impulsul psihologic ce se adreseaza tururor – jucatori consacrati sau outsideri. Uite, sincer iti spun, ma si mir acum cum de au disparut si de ce am uitat de acesta forma stimulanta de intrare intr-o actiune de reprezentativa!
Referitor la citarea ce o faci la adresa mea vreau sa precizez urmatoarele:
- in ciuda ignorarii sugestiilor ce le-am dat glas, mai ales despre activitatea de copii si juniori, la care am in spate o experienta, fac aceasta in diferite moduri de vreo 10 ani (mai insistent insa in ultimul timp), intelegand ca asa, poate, imi aduc un aport la activitatea ce mi-a imbogatit si mie viata.
- ce constat, si nu de azi de ieri, este ca automat cu investirea, conducatorii rugbyului nostru cred ca sunt singurii detinatori ai marilor secrete rugbystice, si in consecinta tot ce vine de afara sunt imixtiuni fara rost, deranjante, daca nu chiar rauvoitoare.
- si apoi, chiar in aceasta conjunctura nu prea fericita, acestia - conducatorii nostri -, la zbuciumul si pasiunea rugbystica ce zilnic ii retin de la treburile dumnealor, ar fi meritat o recompensa satisfacatoare si asta n-o pot avea decat daca ar fi pus ceva serios acolo la fundamentul rugbyului nostru, care sa indreptateasca visele ca intr-un viitor se vor repeta minunile ce lumea lui le-a trait candva.
Dar iata ca actiunilor precum: 1. remodelarea si redimensionarea gruprilor la cerintele rugbyului actual; 2. dezvoltarea activitatii la nivelul copiilor si juniorilor; 3. largirea si perfectionarea corpului de tehnicieni, inca nu le-a venit randul!
Am o seama de actiuni, de fapte, dupa mine fara raspunsul cuvenit la investitiile ce se fac sau la necesitatile terenului, ce ma framanta si de care am mai vorbit. Uite, problema antrenorilor, pentru care Academia de rugby a intrat in al 4-lea an de activitate. Inchipuiti-va urmatoarea scena, destul de delicata: conducatorul unui club de juniori din Capitala ridica problema ca inventarul didactic si pedagogic al antrenorilor este sarac, cu nimic schimbat fata de acum 20 de ani (eu il completez si zic: ca acum 40-50 de ani!) si cere pur si simplu, justificat, sa i se recomande totusi unul de care are neaparata nevoie. Ei bine, i se recomanda sa angajaze un pensionar si acela putin beteag de un picior! Nu, nu este nici-o gluma, este realitatea trista a rugbyului nostru. Si chiar asa, FRR de unde sa-i dea?
Uite si chestiunea cu "ingramadirea" de antrenori la nationala, au sau n-au acestia credibilitate in fata jucatorilor nostri (cei mai multi unsi cu toate alifiile, ca sa zic asa), pot ei cu o patalama sau cu cine stie ce programe sofisticate, sa entuziasmeze chiar si pe cei mai blazati (caci, vrand-nevrand, avem nevoie de ei), au acestia capacitatea de a exalta spiritul competitiv al echipei, intr-un moment de criza individuala sau colectiva?
Ei bine, pentru cine nu stie, aceasta credibilitate, aceasta putere de a domina si inspira echipa, este un lucru mult mai subtil, e un dar divin pe care Nea Teo, Nea Jiri si altii l-au descoperit candva, cand uneori rugbyul romanesc atingea sublima inaltare umana si sportiva.
Da draga prietene, te felicit calduros pentru bogatul sfat, dar si pentru motivul de a te revedea in amintiri, aproape, un copil plin de sarguinta, increzator in cei din jur si dedicat cu toata inima la implinirea rugbystica ce magistral aveai sa o atingi.
Tuturor cu multa prietenie,
VASILE CONSTANTIN-MAO
http://www.rugbyromania.org/#content,318,54
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu