Antrenorii echipei nationale

M-am sculat de dimineata preocupat sa detaliez programul propus pentru dezvoltarea activitatii de copii si juniori.
Iata, însa, m-a întâmpinat matinal o întrebare ipotetica, a atât de laboriosului si neobositului Marian Burlacu, plasat în „opozitie” nu din voia lui, ce m-a deturnat de la treaba pentru care eram asa de pornit.
Iata încerc sa-mi spun parerea la chestiune. Nu înainte de a mai adauga ca postura din care actioneaza amicul Marian este excelenta pentru un jurnalist în a interveni în determinarea si promovarea unui fenomen social, a unor norme si relatii de activitate civica si sportiva normala, firesti unei lumi moderne (si Slava Domnului, a gasit aici, în rugby, un nesecat izvor de inspiratie!) . Negarea la absurd a acestui model de dedicatie si profesionalism, de elocinta si perseverenta este un un alt prejudiciu facut cu buna stinta rugbyului. Eu, din toata inima, îl felicit pe acest condeier feril, atât de daruit rugbyului si astept cu nerabdare momentul când recunoasterea va fi generala. Este sigur un mare câstig al rugbyului nostru, asa cum si grupul de discutii, negat si desconsiderat înca.

In fine, ce cred despre un antrenor al echipei nationale.
Acesta trebuie sa fie un lider incontestabil din punct de vedere social si profesional, cu un profil pedagogic si o abilitate deosebita a relatiilor pentru lumea „aspra” a rugbyului, recunoscut pentru indicele ridicat de conflictualitate. Toate aceste atuuri de personalitate ale antrenorului trebuie percepute de echipa chiar si în cele mai minore gesturi, de aici plecând respectul si încrederea pentru încadrarea neconditionata a jucatorilor în rigorile instruiri si planul de lupta. Trebuie sa fie un bun strateg, dovedit prin solutii tactice eficace, mari psihologi si animatori de grup, buni comunicatori.
Fara discutie, curriculum rugbystic este un element cheie. Este fundamentul de cunostere în toata subtilitatea a amplelor aspecte de echipa, de joc, de psihologia momentelor etc.etc.
Observ ca echipa tehnica actuala este extrem de saraca la acest capitol, ar mai trebui sa te ia si pe tine Marian ca sa fie completa! Am facut gluma ca sa detasez un anume curent la forul federal de a exclude marii nostri jucatori din acesta arie de interes (cum altfel as putea considera incercarea câtorva de a se apropia de rugbyul nostru repede îndepartati si chiar umiliti în tentativa lor, ma refer la M.Bucos , H.Dumitras, Ad.Lungu, L. Constantin si poate si altii).

Parerea mea este ca R.Antonin la capitolul organizare si ambianta de grup (de fapt cu ce s-a si ocupat pâna a veni la echipa noastra) a realizat o atmosfera echilibrata. Am retineri mari la ajutoarele ce si le-a luat în parte descreditati de antecedente (francezii un fel de someri ai rugbyului lor, iar ai nostri cu un rugby stiut din carti sau G.Sava fara o prezenta distincta în alte ocazii). Oricum, rezultatul interventiei echipei tehnice în rentabilizarea potentialului echipei noastre e insesizabil. Jocul înaintasilor cu cu atac invariabil razant de la grupaje (fapt ce nu le fructifica plenar capacitatile) , jocul deficitar cu piciorul, presingul defensiv lent si nesigur, jocul limitat al treisferturilor (inexistent cu echipele mari), sunt chestiuni ce nu s-au schimbat cu nimic de la ultima Cupa Mondiala. Acestea se vad clar în jocurile cu parteneri de talia noastra si sunt catastrofice cu echipele mari.

Cred, si dupa experienta Charrere si cea actuala, ca rugbyul nostru a pierdut, printre alte multe atuuri, mândria cu marii tehnicieni ce le dadea frecvent clasa chiar francezilor, si acceptam cu ochii închisi ce vine de la acestia.
Ceva trebuie schimbat. Si aici interventia grupului de discutii, oricât de incomadanta ar fi, este excelenta. Dupa editia trecuta a CM, cu toate anomaliile ce au marcat pregatirea si competitia însasi, ca sa nu deranjam pe careva probabil, nu s-a facut nici-o analiza, nu s-a spus nimic si mai grav nu s-a prevazut un oarece plan de ameliorare a activitatii la nivel de nationala si la nivel de activitate interna.

Reamintesc ca la prima editie a CM, cam în aceleasi framântari cu tehnicienii (iesise V:Irimescu, Th.Radulescu era partial contestat) s-a ales solutia cu M.Naca ajutat de jucatorii Gh.Dumitru si M.Paraschiv si rezultatele au fost bune. Daca nu se gaseste alta solutie rezonabila si aceasta ar fi o varianta, am exploata cel putin atmosfera buna si ambitia de grup si poate ne-am descoperi un antrenor serios de-al nostru. Oricum rezultatul cred ca ar fi mai bun decât cu atâtia voiajori de acum

Legat de activitatea mea antrenorala, faptul ca n-am putut sa fiu un mare jucator, mai ales pentru ca acidente timpurii mi-au retezat aspiratiile, mi-a orientat preocuparile catre copii si juniori. Am stiut sa-mi exploatez total anume afinitati pedagogice si didactice, gasind la acest nivel incentive mare rafinament profesional, ce mi-au rasplatit din plin pasiunea pentru rugby. Este un sfat care-l mai dau si altora.

Urez celor care se ocupa de soarta rugbyului nostru calmul, întelegerea si curajul de a decide cât mai profitabil pentru instruirea nationalei.

Cu tot gândul bun pentru rugbyul nostru,
Vasile Constantin-Mao

PS. Cât de mult conteaza o vorba izvorâta din stiinta rugbyului, din trairea lui complexa: te salut cu toata caldura Nea Mircea Rusu. Ma gândesc ca foarte bine ar cadea acum si o parere atât de autorizata cum poate fi a D-lui Viorel Morariu.

Pentru o interventie rapida intr-un proces de dezvoltare a activitatii

Fara îndoiala, se desprinde clar din discutiile ce au decurs pâna acum la acest subiect o anume „bâjbâiala” a echipei federale. Am sugerat într-o interventie anterioara sa se divulge parametrii concreti ai programului de care se tot vorbeste ca ar exista, cu numar de echipe pe diferitele categorii de copii si juniori: existente; prevazute a se înfiinta peste un an, doi, trei etc.
Raportat la cele 22 de echipe de seniori, care asteapta sa le vina anual 2-3 jucatori de la o echipa de juniori, am dat un minimum ce trebuia sa avem acum. Formula era urmatoarea:
Echipe
Seniori
Jun.U19
Jun.U18
Juniori 3
Juniori 4
Copii 1
Copii 2
Nr.
22
22
22
44
44
44
44

Mai mult, argumentând cu câteva actiuni limitate si în perspectiva a se derula, responsabilii federali neaga situatia trista din teritoriu. Cineva si spunea ca federatia a dat peste 1000 de baloane în tara si mai accentua: „mai multe decât jucatorii ce-i avem”!!!. Si tot persoana respectiva preciza ca pentru la anul echipele U19 si U18 vor fi obligate sa prezinte în comun loturi de 50 jucatori (adica acum aceste echipe, sau unele, au doar 15, 17 jucatori?).
Se refuza de catre frr atributiile în rugbyul scolar si sunt cu constiinta împacata ca nu stiu cine a declarat într-un raport ca anul acesta au fost înscrise vre-o 169 de echipe scolare în competitia de rugby. Si daca au spus asta si înseamna ca le avem?

In al doilea rând cred într-o superficialitate în a trata problemele copiilor si juniorilor. Mai mult cred ca, pâna la angajarea directorilor de dezvoltare, oricare din echipa tehnica federala, preferând activitatea pe lânga vre-un lot, academie etc., pasa treaba asta ca ne fiind a lui.
Apoi si experienta practica limitata a acestora (lipsa de activitate în mediul scolar pentru a întelege problematica impactului rugbyului la nivel de elevi, de profesori sau directori), sau chiar în înfiintarea unui club, sectie, echipa (cu multitudinea aspectelor de ordin organizatoric si metodologic) , poate constitui un imediment pentru o actionare clara si ampla.
Pentruca am vorbit de superficialitate, voi adauga si, în unele situatii, lipsa de profesionalism. Mentionez doar doua din multele ce le-am sesizat si asta numai pentru ca mi s-a recomandat sa vorbesc gramatical, cu „subiect si predicat”:
a. Vin asta vara la Oradea si-i dau unui amic un balon oficial IRB, iar el îmi ofera cu insistenta 10 baloane ce le primise de la inspectorat unde cineva stia ca facuse odata rugby si i le-a dat ca sa scape de ele!? Din ce buzunar atâta risipa gratuita? Ca îmi închipui ca ratarea a fost generala.
b. Primul turneu de rugby scolar, acum doi ani, la care antrenorul federal a reclamat ajutorul. In prima etapa se prezinta 22 echipe, animatie, entuziasm, dar si multe controverse – echipe cu jucatori de 14 ani în lupta cu altele de 18 ani, sau echipe complete de începatori cu altele cu jucatori legitimati; a doua etapa într-o zi friguroasa si umeda începe competitia pe la orele 9ºº iar la orele 16ºº elevii mai asteptau sa joace. Efectul: în a treia etapa s-au jucat vre-o 3-4 jocuri pentruca echipele au absentat în masa. In plus federatia a mai platit si niste recompense profesorilor care trecusera pe la stadion sa vada ce fac elevii lor pe acolo (!?), ca de echipe se ocupasera antrenorii.

Si categoric tehnicienii federatiei sunt si putin receptivi, la ce zic d-lor, „zomotul” de afara. Am gasit în aceste discutii pe grup atâtea referiri pertinente, de ordin conceptual sau practic, care cred ca au trecut pe lânga dânsii ca nimic. Zica asta si pentru ca mi-am exprimat interesul pentru doua proiecte laborios concepute de Mihai Vioreanu: cel despre o asistenta medicala complexa si cel cu rugbyul în doua scoli pilot. Si n-am auzit înca nici-o referire nici pro nici contra.
In fine, când la ultima CM în primul joc I.Tofan a acuzat o accidentare am fost surpins sa aud ca nu aveam nici-o rezerva pe acest post. M-am mirat, m-am crucit, cu toate ca mai vazusem în instruire si niste nazdravanii de te durea capul: pregatire fizica generala pe ruptelea cu 3 sapt. înainte de turneul final (facuta de un preparator fizic ce-l recunoscuse jucatorii nostri drept un magazioner-administ rator la un oarecare club francez!). Da, ne-am dus la un turneu de asemenea anvergura cu o singura uvertura.
Atunci, dar si dupa jocul de la Lisabona din primavara, când am vazut jocul limitat la nivel de treisferturi si nestiinta în jocul cu piciorul (un prejudiciu pentru echipa) am propus ca pentru uverturi sa se realizeze o specializare complexa cu toti jucatorii respectivi din capitala (de la juniori III pâna la seniori), facuta la mijlocul saptamânii. Aici, chiar cu concursul unor mari jucatori li s-ar putea deschide orizontul tactic cum si perfectionarea abilitatilor tehnice. Ar fi putut fi testati si psihologic, asupra echilibrului emotional si ratei de inteligenta practica etc., puteau primi programe speciale de pregatire. Propunere desconsiderata, bineînteles.
Asa faceau antrenorii lotului national de juniori odata pentru posturile cheie mijlocasi, fundas, tragator-prinzatori , actiuni voluntare si bine venite.
Dece s-a nesocotit propunerea? Aveam acum, dupa 3 ani, un experiment cu 8-10 uverturi, majoritatea foarte tineri, care nu putea fi decât benefic?

Am spus cele de mai sus convins ca propunerea-proiect ce o fac pentru amplificarea activitatii de copii si juniori poate fi viabila cu o singura conditie: sa fie tratata responsabil, cu mare dedicatie si profesionalism în primul rând de activul salariat si benevol al frr.
Problema cruciala este: presedintele, colegiul si biroul federal sa decreteze dezvoltarea activitatii de copii si juniori drept actiune prioritara a frr.
Aceasta prioritate ar însemna elaborarea si impunerea unei strategii ferme în care decisive sunt masurile urmatoare:
evaluarea din punct de vedere organizator si metodologic al procesului dezvoltarii; creiarea cadrului stimulativ si obligatoriu;
disponibilizarea persoanelor cheie pentru responsabilitati în proces;
alocarea fondurilor necesare;
capacitarea cluburilor, sectiilor si antrenorilor – pârghii capitale în proces.

Voi reveni cu detalierea subiectului.

Cu tot gândul bun pentru rugbyul nostru
Vasile Constantin-Mao

De unde incepem? Cum? Cu cine?

Imi pare bine ca am putut sa-i fac o mica surpriza lui Marius Tincu într-un moment când sunt sigur ca, mai mult ca oricând, orice gest de atentie si prietenie conteaza.
Ti-am oferit cartile mele, Marius, cu multa placere si multumesc mult persoanelor care m-au ajutat sa-ti parvina. Nu ma mai mira faptul ca le vezi doar acum, dar ma intereseaza mult opinia unui international în actualitate care mai poate si participa la perfectionarea instruirii specializate a unui post.

Despre acea idee a mea cu "o mica revolutie" de care are nevoie neaparata si urgenta rugbyul românesc si la care M.Burlacu întreba: de unde începem? cum? cu cine?
Iata, raspund ce cred:
trebuie s-o începem de la întelegerea si acceptarea acestei urgente;
facuta cu tot sufletul, cu toata dedicatia si luciditatea pentru mai binele rugbyului nostru;
facuta de toata suflarea de buna credinta, cu toti cei care probeaza disponibilitati umane si tehnico-organizator ice;
Din discutiile de pâna acum (chiar si cele despre procesul dezvoltarii activitatii la nivel de copii si juniori), se distinge din partea reprezentantilor federali nota reticenta, de minimalizare a semnalelor la trista realitate din rugbyul nostru.
Ma uit pe lista membrilor grupului si stiu ca toti avem ceva de spus si nu ma refer la ce nu s-a facut ci, constructiv, la ce ar trebui sa facem.
Interventia, indiferent pe ce pozitie v-ati situa, nu are decât sa ajute.
Cu bine pentru toti, Vasile Constantin-Mao

Cu tot gandul bun pentru rugbyul nostru

Chiar o mica revolutie i-ar trebui rugbyului nostru?
Este aceasta o simpla figura de stil, ceva valuri pentru a agita spiritele sau un proces absolut necesar modernizarii si consolidarii activitatii rugbystice de la noi?
Am numit un anume proces de renovare structurala si în mentalitate „o mica revolutie” încercând sa accentuez imperativul si amplitudinea masurilor ce se impun pentru creiarea unui cadru stimulator, dinamizant al activitatii.
Este o treaba grea, lasata balta de decenii, care cere ample învestitii morale si materiale.

Iata pe scurt ce am vrut sa sugerez cu acea mica revolutie a rugbyului nostru”:

- m-am gândit la o revolutie pentru rugbyul nostru în plan conceptual, de a folosi socialmente marile influente educativ-formative ale jocului în sine si ale activitatii în general (proiectata mult mai larga, înzecita, însutita, decât astazi); de a returna cu generozitate cât mai multa dedicatie din partea fiecaruia pentru raspândirea si consolidarea rugbyului:
o am plecat de la mentalitatea actuala în care de la cel mai mic nivel asteaptam sa primim de la rugby cât mai mult si când este sa dam, uitam;
o am luat în seama accentul pus excesiv pe rugbyul de performanta si lipsa preocuparilor pentru raspândirea jocului ca mijloc de divertisment si educativ, fapt ce a restrâns la maximum numarul practicantilor, dar si functia sociala a acestuia;
o m-am gândit la numarul extrem de limitat de persoane disponibile de a dedica voluntariatul propriu în folosul rugbyului.

- m-am gândit la o revolutie în manifestarea asa zisului spirit rugbystic, cu fair-play pentru tot ce înconjoara fenomenul rugbystic, cu o eleganta a relatiilor, cu o distinctie a manifestarilor, ce fac din acest joc o arie civica si educativa elevata pentru întreaga societate. In fine, un spirit atins de acel aer de maretie a manifestarii colectiv-umane apoteotic relevat în viata si competitiile marelui rugby, fata de care noi suntem undeva deosebit de departe. Astfel:
o accentuarea functiei educative a rugbyului printr-o instruire adecvata, facuta de adevarati pedagogi si marcata de norme de comportament elevat;
o eliminarea „vulgarului” din jurul competitiilor;
o promovarea relatiilor de amicitie si respect pentru tot ce înseamna rugby;
o creiarea unui potential organizatoric si de ambianta în aria rugbyului nostru dupa modelul marilor potente rugbystice.

- nu mai vorbesc ca m-am gândit la acel proces amplu de divulgare a rugbyului în rândul copiilor si tinerilor, subiect atins saptamânile trecute si din care au reiesit asigurarile federalilor ca totul este OK, sa n-o mai facem pe alarmistii. Astfel:
o aplicarea unei strategii ferme si ample de dezvoltare în care sa fie implicata toata suflarea rugbystica (cu cifre clare, termene de realizare, responsabilitati etc);
o exploatarea ampla a mediului scolar;
o reconsiderarea "profesionalizarii timpurii”, în care federatia învesteste mult, a jucatorilor mai dotati, selectati din zi în zi dintr-un numar tot mai redus de practicanti.

- m-am gândit la o revolutie în metodologia de instruire, în pas cu imensele cuceriri ale rugbyului mondial.
o Academia de Rugby, speranta noastra de refacere a acelui potential tehnic cu care rugbyul nostru surprindea frecvent pe francezi, din mai multe motive, nu cred ca actioneaza la nivelul mondial actual, nici vorba de deceniul viitor. In plus efectele concrete în instruirea gruparilor sunt insesizabile (vedeti nivelul jocului practicat la noi cum si lipsa de competitivitate a echipelor de club);
o nu exista o metodologie practica adecvata diferitelor categorii de vârta, cu mijloace didactice si pedagogice specifice; instruirea la vârtele mici este marcata de o presiune competitiva ce conturba grav efectul formativ si chiar efectul educativ;
o formarea unui numar larg de monitori-educatori, atragerea în antrenorat a jucatorilor internationali etc.
o studierea modelelor de instruire ale rugbyului în voga (N.Zeelanda, Australia etc.)

- m-am gândit ca rugbyului nostru îi trebuie o mica revolutie în structura sa organizatorica. Astfel:
o cu disponibilizarea gruparilor (conducerea clubului si sectiei, a corpului de tehnicieni, organizatori etc.) pentru amplificarea activitatii rugbystice prin popularizarea larga a jocului si extinderea acestuia la nivel de copii si juniori, în mediul scolar etc.
o si central: organizarea comisiei de dezvoltare, a comitetelor regionale, poate chiar o federatie a rugbyului scolar; suplimentarea schemei federale cu un secretar gen.adjunct si un antrenor federal ptr. copii si juniori etc.
§ disponibilizarea factorilor federali (blocati în mare majoritate cu atributii de reprezentare, pregatire-competiti e: deplasari, cantonamente etc.) pentru marile probleme ale activitatii de baza.

- m-am gândit ca rugbyul nostru ar merita si o revolutie în amplificarea si modernizarea bazei materiale, în genul amenajarilor de la Stadionul Tineretului , chiar daca este atât de spinoasa pentru ca implica factorul financiar, astfel:
o functionalizarea corespunzatoare a bazelor disponibile (am mai vorbit de Parcul Copilului si Sp. Studentesc-Tei, inclusiv St.Tineretului etc.)
o impunerea unui spirit gospodareasc si atentie pentru întretinere, reamenajare si îmbunatatirea conditiilor de instruire-competiti e, precum si cele oferite spectatorilor;
o recuperarea bazelor sportive pierdute la desfiintarea gruparilor prin reacticvarea acestora cu activitate de copii si juniori (am prezentat un proiect-demers pentru sensibilizarea persoanelor din ariile afectate, initiativa neglijata si etichetata ca pur sentimentalism! )

Iata la ce m-am gândit când, modest, am zis „o mica revolutie pentru rugbyul nostru” si cu siguranta n-am atins toate aspectele ce ar merita o serioasa revolutionare.
Banuesc ca cele de mai sus sunt obiective distincte si clare, mai ales pentru echipa federala, si ca se lucreaza la ele. Sa cred oare ca reactia iritata cu care am fost tratat la emiterea ideei de revolutie a fost un raspuns contrariu?
Solicit membrilor grupului nostru, atât de reprezentativ în valori umane si rugbystice, cum si cu o bogata experienta organizativ- metodologica, sa intervina, ajutând ca acesta tema sa fie elucidata si, în acelas timp, mobilizatoare pentru un efort amplu si comun de refundamentare conceptuala si practica a rugbyului nostru.

Cu tot gândul bun pentru rugbyul nostru,
Vasile Constantin-Mao

Probabil, un observator mai atent a retinut discretia cu care am trecut peste atentatul la dreptul la opinie sau alte admonestari adresate dupa ce am emis idei renovatoare (o singura precizare tin sa fac la nelamurirea presedintelui: "rugbyul nostru" despre care vorbesc în fiecare clipa este acela pe care l-am servit cu onestitate si totala dedicatie, lucru ce încerc sa fac si acum).
Am actionat asa convins ca spiritul de conciliere trebuie sa ne anime în bunele intentii pentru rugbyul nostru.

Cu tot sufletul alaturi de reprezentantii nostri

Astazi este jocul nostru cu Scotia.

Doresc din toata inima o presatatie onorabila a nationalei noastre, si asta, pe lânga bucuria lumii noastre rugbystice, pentru:
recompensa ce o merita talentul si spriritul de echipa al reprezentativei;
evaluarea reala a stadiului competitiv înaintea ultimului an de pregatire al turneului final al Cupei Mondiale;
doza de optimism si motivare spre aspiratii tot mai ambitioase, deopotriva, pentru jucatori, tehnicieni si conducatori.
Mult succes în aceasta dificila încercare. Mao

Factorul "sansa"

Un fost practicant de lupte greco romane vorbeste despre rugby. Si vorbeste cu mult bun simt, parca în totala cunostinta de esenta acestui joc, pe care n-o poti deprinde decât daca ai trait-o intens în focul disputei. Nu ma mira insa bucuria ce o simte în apropierea rugbyului din moment ce l-a cunoscut prin simpatie cu un mare jucator de-al nostru: Sandu Ciorascu.
Si ne vorbeste "luptatorul" Paul Amarica, delicat si sfatos, din toata inima despre atâtea lucruri importante ale rugbyului nostru. Astfel:1. "Poate intelegeti de ce apreciez in mod deosebit Rugby-ul,unde am gasit cele mai nobile valori :curajul,forta, modestia, generozitatea, in sanul unei echipe ce seamana cu familia."
2. Vorbeste despre sansa echipei nationale de a valorifica plenar la Cupa Mondiala talentul nostru pentru rugby si capacitatile excelente ale generatiei actuale. Vorbeste despre pregatire (antrenori), despre jocul ce-l presteaza si, comparativ cu un adversar din seria mondiala (Italia), spune ceva de rezultate.
3. Delicat îl saluta, ca si noi toti, pe George Balta si îi aminteste ca si pentru el suntem aici în grup, mai preocupati de rugbyul nostru.

Mi-a facut mult bine aceasta sensibila interventie si m-a înarmat cu înca ceva curaj în a provoca lumea noastra la acea "mica revolutie a rugbyului nostru", despre care vad ca nimeni n-a zis nimic, de parca as fi facut o glum fara rost.Cu mult bine tuturor, Mao
PS. Ma uit pe programul transmisiilor de rugby la Sport TV si Sport1 si sunt bucuros pentru atâta rugby de mare calitate ce vad putinii nostri jucatori tineri.
La acest capitol poate batem multe adversare. Tot e bine si asa. Numai ca aceasta deschidere ar trebui valorificata printr-o campanie larga de atragera tinerilor la practicarea jocului.

Idee cu aplicare practica

Idee cu aplicare practica
Am gândit ca la marea criza de instructori/ educatori/ monitori, pentru atât de doritele echipe de copii si juniori mici, am putea interveni imediat cu jucatorii tineri cu contract la federatie. Acestia sunt platiti pentru talentul si efortul lor în pregatire. Daca consideram ca participarea directa la un proces de învatare (elaborându-l si sustinându-l) este tot o pregatire, de mare valoare în constientizare si evolutie metodologica, n-am mai ezita deloc.
Mentionez: când am batut Franta prima data (1960/11-5) am avut în echipa nu mai putin de 7 antrenori, în activitate sau în imediata devenire (Viorel Morariu, Alexandru Teofilovici, Rene Chiriac, Aurel Barbu, Radu Demian, Valeriu Irimescu si Alexandru Penciu). Este usor de înteles consistenta si maturitatea sportiva a acestei miraculoase echipe.
Daca asupra acestui punct trebuie sa mai insist atunci adaug: învatând pe altii îti dezvolti perceptia critica asupra executiei tehnice, încadrarea acesteia, chiar si sub forma elementara, într-un concept tactic (ce ne cam lipseste noua în învatare), elemente ce nu pot decât sa impresioneze pozitiv randamentul sportivi al tinerilor nostri performeri.
Apoi li se deschid acestoara si posibilitatea de a face cariera profesionala din antrenorat si ce câstig colosal ar fi pentru rugbyul nostru daca peste 10 ani am avea de aici mari specialisti. Pe moment cu siguranta am anima si activitatea de copii si juniori mici, cel putin acolo de unde provin acestia. Sper ca Steaua sau Dinamo, care cred ca au mai multi contractati, sa aibe capacitatea organizatorica sa le asigure front de lucru.

Metodologia de pregatire a jucatorilor- monitori ar putea fi urmatoarea:
1. Elaborarea si oferirea unui ghid-îndreptar cu referiri la:
- particularitatile psihomotorii la vârstele tinere;
- aspecte organizatorice si pedagogice de atragere si selecie a tinerilor;
- despre metodologia învatarii; initierea sportiva;
- sumar de mijloace si exercitii simple pentru dezvoltarea calitatilor motorii;
- jocuri cu continut de învatare tehnica;
- alte considerente necesare acompanierii procesului de formare ca monitor.
Antrenorii cluburilor de unde provin vor însoti si îndruma activitatea jucatorilor/ monitori.
2. Cu ocazia convocarilor de testare a pregatirii se vor monitoriza rezultatele si se va interveni stimulativ (psihologic) , cum si alte interventii formative.
3. Jucatorii/monitori vor trebui dublati de un coechipier ales de antrenor (în baza unor predispozitii pentru lucrul cu copiii), ce-l va acompania permenant si îl va înlocui când acesta este ocupat cu stagii sau alte actiuni de pregatire proprie.
4.Se poate directiona activitatea acestora si spre scoli.
5. Cred ca de mare efect ar fi ca dupa un sezon sa intervina un turneu al echipelor acestor monitori.

Si iata cum cred eu, cu o actiune oarecum la îndemâna, din cei 30 contractati plus 30 de dubluri avem un lot larg, si imediat, de tineri monitori, dintre care peste putin cu siguranta vom gasi ceva antrenori de mare valoare.
Stiu ca punerea în practica a acestei idei nu este usoara (cel putin nu solicita latura financiara) dar implica un înalt profesionalism formativ, ce iata, din fericire, îl si avem în curtea rugbyului nostru

Bineînteles, ce am expus este doar o ideie vazuta de departe; ramâne sa fie analizata, îmbunatatita si cel mai important realizata.
Iata, dragul meu amic Cristi Thau, discutiile noastre în grup ar mai avea un motiv în plus de apreciere.
Cu bine, Mao

PS. Astazi am avut cu toti o mare bucurie. Ne-a vorbit cu caldura, cu mare profunzime, un titan al rugbyului nostru. Sa stii Nea Mircea Rusu ca lânga umarul tau, lânga pavaza ta întelapta, noi astia mai micuti, ne simtim si mai motivati în patima de rugby.
Imbratisari calde rugbystelor dragi ce te înconjoara. Mao