ASCANIO DAMIAN (1914-2005)
Perioada: 1947-1952
Fara indoiala, alaturi de marele sau predecesor, Grigore Caracostea, ce a inradacinat acest sport pe meleagurile noastre, Ascanio Damian prin presedintia ce si-a asumat-o intr-o perioada extrem de critica pentru rugbyul romanesc, a fost un mare impulsor si un ferm organizator al activitatii.
Observati interventia acestui mare presedinte, sistematizata in cateva puncte:
In primul rand decapitarea, din considerente politice, a rugbyului nostru, prin desfiintarea marilor echipe Tenis Club Roman, Stadiu Roman, Sportul Studentesc si Viforul Dacia, considerate grupari reactionare, a fost magistral contracarata organizativ: li s-au asigurat totusi acestor patru echipe functionalitatea in acea stare de soc, bineinteles, sub alte structuri si sub denumiri «materialiste» (Petrolul, Constructorul, Electrica, Politehnica) .
Chiar in aceasta stare de uluiala, de inspaimantare la desconsiderarea valorilor sociale de catre comunisti, federatia intervine cu un program de dezvoltare nemaipomenit: obligativitatea tuturor echipelor de seniori de a prezenta in competitii si echipe de juniori. Foarte curand ca o consecinta fireasca a acestei masuri vor apare o serie de echipe noi sau, la echipele existente, esalonul de tineret.
In aceasta perioada FRR aplica o politica ferma de largirea ariei de activitate cointeresand ministerele in sustinerea rugbyului (Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Invatamantului etc.). Intre anii 1949-1952 pe langa CSCA/Steaua si Dinamo, echipe devenite fanion chiar de atunci, apar o puzderie de echipe studentesti, «Stiinta sau CSU» (Bucuresti, Cluj, Petrosani, Timisoara, Iasi, Galati, Sibiu, Arad etc.), militare, «Armata sau CSA» (Brasov, Cluj, Sibiu, Medias, Blaj, Someseni etc.) si feroviare, «CFR sau Locomotiva» (Bucuresti, Cluj, Timisoara, Brasov, Sighisoara, Galati).
In aceasta perioada federatia promoveaza o colaborare larga cu oficialitatile numeroaselor localitati din tara, cointeresandu- le la sustinerea rugbyului si organizand jocuri de popularizarea acestuia. Marile echipe bucurestene fac dese turnee demonstrative si de asemeni lotul national de juniori (in anul 1950 joaca succesiv in orasele Targu Mures, Turda, Brasov si Cluj).
Toata aceasta propaganda s-a finalizat cu aparitia a numeroase echipe. Pentru ca aceste echipe sa aiba o indrumare metodologica adecvata federatia a demarat o ampla actiune de migrare a tehnicienilor bucuresteni spre diferite zone ale tarii; alaturi de secretarul federal al acelor ani, Eduard Denischi, intalnit la originea infiintarii diferitelor grupari rugbystice, si-au dat concursul la acesta actiune marii nostri antrenori din acea vreme: Ion Buzoianu, Alecu Stefanescu, Gogu Sfetescu, Gusti Fanella, Nae Ionescu, Alexandru Dragos/”mama- draga”, Grigore Aman, Dan Ionescu/Gaganel si altii.
Ma indoiesc ca acest amplu program de dezvoltare conceput si sustinut de presedinte cu echipa sa operativa, de fapt generatorul marilor performante ce au urmat, a fost studiat si luat in seama de presedintii ce i-au urmat. Ba mai mult, intr-un fel marginalizarea, ca si in alte cazuri, a acestei mari personalitati universitare si a rugbyului romanesc a privat zestrea acestuia de o mare capacitate morala si manageriala.
De ce s-a intamplat oare asa?
Pentru un simplul motiv: in timp ce marele presedinte al acelor vremuri tulburi avea in contul mandatului sau prezidential infiintarea a zeci si zeci de echipe, unii care i-au urmat, interesati doar de performanta si mai cu seama de rezultatele echipei nationale, au privat fundamentul activitatii de programe stimulatoare, ba mai mult au promovat o politica de concentrare valorica, ce, alaturi si de alte considerente economice, a restrans aria rugbyului la dimensiunea de astazi.
Personalitate de mare anvergura profesionala si sportiva, Ascanio Damian (profesor si rector al Institutului de Arhitectura- Bucuresti, Presedinte al Arhitectilor din Romania, Doctor Honoris Cauza al Institutului de Arhitectura Ion Mincu/2000), cu 4 jocuri contra echipa Frantei, a adunat 9 internationalizari intr-o perioada (1934-1949) cand de regula se juca un joc pe an sau nici atat. A activat la Sportul Studentesc cu care a si cucerit 5 titluri de campioni, jucand centru si remarcandu-se prin jocul sau spectaculos si cerebral.
EMIL DRAGANESCU (1920-2003)
Perioade: 1953-1967 si 1982-1984
Personalitate politica de prim rang al partidului si guvernului comunist, Emil Draganescu a fost presedintele FRR in doua perioade insumand 15 ani la conducerea destinelor rugbyului romanesc. Cu siguranta, importanta pozitie politica si marile functii in stat (Vice Prim Ministru al guvernului, Ministrul Constructiilor, al Comisiei de Statistica, al Energiei, al Turismului si Sportului) a oferit o protectie rugbyului, in special in cazul discriminarii practicate cu sporturile neolimpice.
Era foarte disponibil de a acompnia activitatea echipei nationale si aceasta conta foarte mult. Nu a fost si nici nu putea fi un tehnocrat pentru activitatea rugbystica, de aceea tot ce a facut (sau n-au fãcut) consilierii sai, a fost bun facut. Mai intervenea din cand in cand cate o victorie rasunatoare contra Frantei si totul era in regula; nationala urma o pregatire de sera, baza de mase a rugbyului ramanea tot restransa, iar ce jucam noi era altceva decat jocul evoluat practicat de marile echipe.
Chiar sub aceasta potentata presedintie, si putin dupa aceea, rugbyul bucurestean a fost grav vaduvit prin desfiintarea a nu mai putin de opt terenuri de rugby (!) si asta in ciuda legislatiei care prevedea ca bazele sportive dezafectate pentru obiective prioritare de stat trebuiau reconstruite la aceiasi parametri. M-am gadit atunci cand a disparut Constructorul, PTT, Gloria, Vulcan etc., ca si acum de altfel, ca presedintele FRR aflat in asa suspusa functie n-a facut nimic vital pentru baza materiala a rugbyului bucurestean, si asa destul de saraca de altfel.
Din 1960 a fost membru de onoare al FIRA, for care, pentru merite deosebite in dezvoltarea rugbyului romanesc, dar mai ales pentru performantele echipei reprezentative, i-a acordat in anul 1974 Medalia de Aur FIRA.
In ciuda bonomie si a popularitatii sale nu am apucat sa-i deschid usa si nici sa-i cer ceva pentru rugbyul de copii si juniori, asa cum aveam sa o fac cu ceilalti presedinti ce au urmat. Acum sunt incantat de coincidenta de a avea Mica Enciclopedie a Rugbyului cu autograful si dedicatia autorului (D.Manoileanu) , diplomat facuta presedintelui FRR, si primita de mine de la bunul amic Puiu Hustiu, ce a cumparat-o de la un anticar ambulant de la Universitate.
Va urma
Perioada: 1947-1952
Fara indoiala, alaturi de marele sau predecesor, Grigore Caracostea, ce a inradacinat acest sport pe meleagurile noastre, Ascanio Damian prin presedintia ce si-a asumat-o intr-o perioada extrem de critica pentru rugbyul romanesc, a fost un mare impulsor si un ferm organizator al activitatii.
Observati interventia acestui mare presedinte, sistematizata in cateva puncte:
In primul rand decapitarea, din considerente politice, a rugbyului nostru, prin desfiintarea marilor echipe Tenis Club Roman, Stadiu Roman, Sportul Studentesc si Viforul Dacia, considerate grupari reactionare, a fost magistral contracarata organizativ: li s-au asigurat totusi acestor patru echipe functionalitatea in acea stare de soc, bineinteles, sub alte structuri si sub denumiri «materialiste» (Petrolul, Constructorul, Electrica, Politehnica) .
Chiar in aceasta stare de uluiala, de inspaimantare la desconsiderarea valorilor sociale de catre comunisti, federatia intervine cu un program de dezvoltare nemaipomenit: obligativitatea tuturor echipelor de seniori de a prezenta in competitii si echipe de juniori. Foarte curand ca o consecinta fireasca a acestei masuri vor apare o serie de echipe noi sau, la echipele existente, esalonul de tineret.
In aceasta perioada FRR aplica o politica ferma de largirea ariei de activitate cointeresand ministerele in sustinerea rugbyului (Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Invatamantului etc.). Intre anii 1949-1952 pe langa CSCA/Steaua si Dinamo, echipe devenite fanion chiar de atunci, apar o puzderie de echipe studentesti, «Stiinta sau CSU» (Bucuresti, Cluj, Petrosani, Timisoara, Iasi, Galati, Sibiu, Arad etc.), militare, «Armata sau CSA» (Brasov, Cluj, Sibiu, Medias, Blaj, Someseni etc.) si feroviare, «CFR sau Locomotiva» (Bucuresti, Cluj, Timisoara, Brasov, Sighisoara, Galati).
In aceasta perioada federatia promoveaza o colaborare larga cu oficialitatile numeroaselor localitati din tara, cointeresandu- le la sustinerea rugbyului si organizand jocuri de popularizarea acestuia. Marile echipe bucurestene fac dese turnee demonstrative si de asemeni lotul national de juniori (in anul 1950 joaca succesiv in orasele Targu Mures, Turda, Brasov si Cluj).
Toata aceasta propaganda s-a finalizat cu aparitia a numeroase echipe. Pentru ca aceste echipe sa aiba o indrumare metodologica adecvata federatia a demarat o ampla actiune de migrare a tehnicienilor bucuresteni spre diferite zone ale tarii; alaturi de secretarul federal al acelor ani, Eduard Denischi, intalnit la originea infiintarii diferitelor grupari rugbystice, si-au dat concursul la acesta actiune marii nostri antrenori din acea vreme: Ion Buzoianu, Alecu Stefanescu, Gogu Sfetescu, Gusti Fanella, Nae Ionescu, Alexandru Dragos/”mama- draga”, Grigore Aman, Dan Ionescu/Gaganel si altii.
Ma indoiesc ca acest amplu program de dezvoltare conceput si sustinut de presedinte cu echipa sa operativa, de fapt generatorul marilor performante ce au urmat, a fost studiat si luat in seama de presedintii ce i-au urmat. Ba mai mult, intr-un fel marginalizarea, ca si in alte cazuri, a acestei mari personalitati universitare si a rugbyului romanesc a privat zestrea acestuia de o mare capacitate morala si manageriala.
De ce s-a intamplat oare asa?
Pentru un simplul motiv: in timp ce marele presedinte al acelor vremuri tulburi avea in contul mandatului sau prezidential infiintarea a zeci si zeci de echipe, unii care i-au urmat, interesati doar de performanta si mai cu seama de rezultatele echipei nationale, au privat fundamentul activitatii de programe stimulatoare, ba mai mult au promovat o politica de concentrare valorica, ce, alaturi si de alte considerente economice, a restrans aria rugbyului la dimensiunea de astazi.
Personalitate de mare anvergura profesionala si sportiva, Ascanio Damian (profesor si rector al Institutului de Arhitectura- Bucuresti, Presedinte al Arhitectilor din Romania, Doctor Honoris Cauza al Institutului de Arhitectura Ion Mincu/2000), cu 4 jocuri contra echipa Frantei, a adunat 9 internationalizari intr-o perioada (1934-1949) cand de regula se juca un joc pe an sau nici atat. A activat la Sportul Studentesc cu care a si cucerit 5 titluri de campioni, jucand centru si remarcandu-se prin jocul sau spectaculos si cerebral.
EMIL DRAGANESCU (1920-2003)
Perioade: 1953-1967 si 1982-1984
Personalitate politica de prim rang al partidului si guvernului comunist, Emil Draganescu a fost presedintele FRR in doua perioade insumand 15 ani la conducerea destinelor rugbyului romanesc. Cu siguranta, importanta pozitie politica si marile functii in stat (Vice Prim Ministru al guvernului, Ministrul Constructiilor, al Comisiei de Statistica, al Energiei, al Turismului si Sportului) a oferit o protectie rugbyului, in special in cazul discriminarii practicate cu sporturile neolimpice.
Era foarte disponibil de a acompnia activitatea echipei nationale si aceasta conta foarte mult. Nu a fost si nici nu putea fi un tehnocrat pentru activitatea rugbystica, de aceea tot ce a facut (sau n-au fãcut) consilierii sai, a fost bun facut. Mai intervenea din cand in cand cate o victorie rasunatoare contra Frantei si totul era in regula; nationala urma o pregatire de sera, baza de mase a rugbyului ramanea tot restransa, iar ce jucam noi era altceva decat jocul evoluat practicat de marile echipe.
Chiar sub aceasta potentata presedintie, si putin dupa aceea, rugbyul bucurestean a fost grav vaduvit prin desfiintarea a nu mai putin de opt terenuri de rugby (!) si asta in ciuda legislatiei care prevedea ca bazele sportive dezafectate pentru obiective prioritare de stat trebuiau reconstruite la aceiasi parametri. M-am gadit atunci cand a disparut Constructorul, PTT, Gloria, Vulcan etc., ca si acum de altfel, ca presedintele FRR aflat in asa suspusa functie n-a facut nimic vital pentru baza materiala a rugbyului bucurestean, si asa destul de saraca de altfel.
Din 1960 a fost membru de onoare al FIRA, for care, pentru merite deosebite in dezvoltarea rugbyului romanesc, dar mai ales pentru performantele echipei reprezentative, i-a acordat in anul 1974 Medalia de Aur FIRA.
In ciuda bonomie si a popularitatii sale nu am apucat sa-i deschid usa si nici sa-i cer ceva pentru rugbyul de copii si juniori, asa cum aveam sa o fac cu ceilalti presedinti ce au urmat. Acum sunt incantat de coincidenta de a avea Mica Enciclopedie a Rugbyului cu autograful si dedicatia autorului (D.Manoileanu) , diplomat facuta presedintelui FRR, si primita de mine de la bunul amic Puiu Hustiu, ce a cumparat-o de la un anticar ambulant de la Universitate.
Va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu