Recorduri, fapte si întâmplari din rugbyul nostru

Dragi iubitori de rugby

Intr-o perioada de mai putine si vizibile miscari rugbystice - deh, lipsa competitiilor, îmi pastrez vie dorinta si vigoarea de a actiona pe acest site. Fac aceasta din placerea de a comunica, lucruri bine stiute despre rugbyul ce mi-a marcat profund viata, asa cum dese ori am spus, dar si cu speranta ca aceasta actiune de asociere si dezbatere rugbystica va prinde într-un fel viata, ca sa facem lumea noastra mai apropiata si mai deschisa.

Ma sperie gândul ca cineva dintre ai nostri stie ceva ce ar interesa si pe altii, sau are o experienta, cunoaste un amanunt ce poate deveni esential pentru mai bine, sau pur si simplu - ca tot omul - are opinia lui, si . . . îsi înghite perluta, nepasator sau, scuzati-ma, las. In sfârsit, asa am gândit o noua invitatie de a trai mai activ rugbyul ce ne place sa-l declaram „pasiune statornica”.

Ne-am înscris la acest site animati de dorinta de a fi mai aproape de George Balta si de a ne cunoste si uni contemporan prin rugby. Banuiesc ca o parte din cei înscrisi initial pe acest forum marcati, fara îndoiala ca noi toti, tot asa de o mare pasiune rugbystica, si-au pus obiectivul de a nu ajuta actiunea, ci dimpotriva de a o controla si tempera. Mie mi s-a spus de ce ma asociez cu cutare si cu cutare, ca uite ce-au facut si ce au dres, altora poate li s-au spus de mine, ca nu stiu ce refulari ma framânta s.a.m.d. si regretabil, usor, usor câteva voci foarte competente au cedat, disparând. Ei bine, eu sper sa-i recuperam si cu seriozitate si bun simt sa face ce ne-a animat imboldul initial. Sper ca, în special, la unele probleme de metodologie sportiva tehnicienii nostri cei mai avizati sa se manifeste public, exprimându-si stiinta si punctul de vedere. Ar fi un mare câstig pentru toata lumea.

In fine, voi initia sa va transmit, într-o noua serie de 5-6 mesaje, un alt capitol din acea carte pe care n-am reusit sa o impun la publicare. Este vorba de câteva recorduri românesti, de care cu siguranta de unele ati mai auzit sau poate altele o sa va si surprinda.

Revin cu rugamintea: cine are de adus corectii sau adaugiri o poate face, bine înteles, pentru evidentiarea adevarului si îmbogatirea cunoasterii rugbyului nostru.

Vasile Constantin-Mao

Capitolul 5

Recorduri, fapte ºi întâmplari din rugbyul nostru

5.1. Recorduri

Un lucru este sigur, nu avem noi românii bucuria de a promova cu mândrie faptele deosebite, rezultatele meritorii sau victoriile stralucitoare. Si pierderea este enorma, atât moral, în a ne considera partasi la acea mare reusita, cum si frustrarea activitatii ce se afla în spatele succesului, în mai puternica ei definire.

În acest sens as reaminti minimalizarea sau pierderea completa în neant a evidentelor istoriei rugbyului nostru, a marilor bravuri ale reprezentantilor nostri în trecut, istorioarele acelor splendide dispute cu marile echipe ale lumii, tururor acestora fiindu-le rezervata, în mare parte, uitarea.

Spun astea si vazând prin alte parti cum stiu oamenii sã-si cinsteascã eroii, ce au ei mai deosebit. As putea sa dau exemplul portughezilor, care fac din tot ce este mai acatarii “cel mai”: bun, frumos, lung, înalt etc., din Europa sau din lume, în fine motive de mândrie nationala. Nu ma refer atât la marii lor navigatori (Magelan, Vasco da Gama, Don Henrique etc.), carora le-au perpetuat memoria în statui, strazi, stabilimente comerciale, poduri etc., sau la faima lor de mari colonizatori (ai Braziliei, Angoliei, Mozambicului, Capului Verde, Macao, sute de milioane de vorbitori de limba portugheza), imense motive de lauda pentru ce au facut si fac ei în lume, vorbesc mai ales de sportivi. Marii lor campioni sunt continuu mediatizati în fel de fel de actiuni sociale, edilitare, campanii de sanatate etc.; fotbalistul Eusebio este sfânt simbol national, la fel ca fadista Amalia Rodrigues. Spre exemplu victoria naþionalei lor de rugby, prima la reprezentativa noastra si locul 1 ocupat în Cupa Europeana a Natiunilor editia 2003/2004 a fost mult popularizata, adesea reamintita. Nationala si reprezentantii federatiei au fost primiti la parlament si sarbatoriti de primul ministru, eveniment îndelung mediatizat.

Stateam si ma întrebam: „Oare când s-a întâmplat asa ceva la noi ?” Si câte motive de înalta mândrie nationala nu ne-a adus rugbyul!

Ei bine, rugbyul nostru ne-a dat pe parcursul ultimilor 50 de ani multe motive de mare mândrie, care ar fi meritat genul de prezentare si lobby-ul de care am vorbit si, cu siguranta, lumea ar fi stiut mai multe despre acest sport, impactul social la tineretul nostru, si poate chiar patrunderea în mediul scolar, ar fi fost altul decât putinul de azi.

Pe lânga maretia victoriilor si a celebritatilor sportive, cu efemeritatea lor fireasca, accentuata si mai mult de indiferenta românesca (lipsa publicatiilor, pierderi de evidente sau chiar ignorarea recuperatorilor de istorie rugbystica), o alta categorie de reusite, «mai palpabile», ce însotesc fenomenul sportiv, intereseaza mai mult si se pare ca polarizeaza atentia lumii noastre. Si este pacat, mare pacat, pentru ca primii pierzatori suntem noi.

Iata, am adunat câteva realizari si întâmplari din lumea rugbyului românesc care, alaturi de marile rezultate ale nationalei si de marile personalitati ce s-au distins din lumea acestuia, fac cinste cu prisosinta harului nostru rugbystic.

PRIMUL TIMBRU DIN LUME CU TEMATICA DE RUGBY

Povestea aceasta, facuta de unul dintre ai nostri, este asa de minunata si simbolica pentru initiativa în rezolvarea unei situatii dificile a rugbyului românesc ca merita toata lauda. Întâmplarea petrecuta pe fondul celui de al doilea razboi mondial, este povestita chiar de parintele timbrului cu pricina, printul Serban Ghica (Rugby World 3/2003) si care suna cam asa:

Serban Ghica devine în 1943 presedinte al Federatiei de Rugby. Deja în acea functie cu vârsta ce o avea la acea data (24 de ani!) stabilea cu siguranta un record mondial, iar ca presedinte al FRR era confruntat cu o seama de dificultati financiare, însasi echipamentul si deplasarile echipei reprezentative fiind în cauza. Colectionar de timbre, acesta are ideea de a face “timbrul salvator”. Profitând si de relatiile în cercurile politice ale vremii obtine aprobarea decretului pentru editarea timbrului, semnata de seful statului generalul Ion Antonescu. Îi cere coechipierului sau, de club si de nationala, marele international arhitectul Ascanio Damian (presedinte la rândul sau al FRR/1947-1952) sa deseneze timbrul. Asa s-a nascut timbrul de 200 lei din care partea federatiei era 186 lei. Posta a vândut atunci circa 70.000 timbre ce a adus federatiei un venit de apoximativ 13 milioane lei, ce a facut imediat din cea mai saraca federatie una foarte bogata.

Povestea nu se opreste aici: la 22 august 1944 în urma ruperii aliantei noastre cu Germania, presedintele împins de o presimtire a ridicat de la sediul FRR (situat în Piata Lahovari) banii si un important numar de timbre. Tocmai bine pentru ca a doua zi sediul a fost bombardat, disparând în flacari si toata arhiva federatiei.

Imediat dupa razboi, reprezentanti ai regimului comunist ordona destituirea tânarului presedinte si îl supune la fel de fel de represalii pentru vederile sale politice; acesta înainte de a începe un periplu prin fel de fel de puscarii si domicilii fortate, are timp sa organizeze un joc de lichidare, ca sa zic asa, si sa predea toata averea federatiei, miraculos facuta si la fel salvata. Bine înteles, fapta de un om de toata isprava, ca sa nu mai vorbim de . . . nobletea sa.

Fara îndoiala timbrul a fost la mare distanta o premiera mondiala românesca, isprava adusa greu si târziu la iveala, dar suficient sa dea timp sa-i cinstim initiativa si onestitatea marelui om: printul Serban Ghica.

Vara trecuta, pe o caldura tot asa torida, acest erou al rugbyului românesc si al micutei mele plachete, un om cu vorba calda si pace de dat la toti (ce din nefericire de prea putine ori am ajuns în preajma lui), a parasit tarâmul nostru besmetic. Atunci, la ultimul sau drum, fostul presedinte purtat de câtiva veterani jucatori ai Buzaului si asistat de alti câtiva inimosi împatimiti ai rugbyului, am simtit clar lipsa cultului, cum si a omagierii nobletii umane din jurul nostru.

* * *

Va urma:

Primul rezultat mondial de 100 puncte într-un joc-test

Record mondial românsc de spectatori la un joc de rugby

Norocoasa cifra 15 pentru nationala noastra