Un simplu apel (2)

Dragi Colegi Antrenori,

In ideia ca rugbyul este un bun social, al tuturor, este înainte de toate un bun al antrenorilor - de fapt cei care îl sustinem concret, actionând profesional la baza acestuia. In aceasta postura avem dreptul si datoria sa intervenim decisiv în soarta acestuia. Marginalizati (asa consider eu lipsa de atentie si consideratie cu care am fost mai din totdeauna tratati) de conducatori aroganti, în general figuri obscure în rugbyul nostru ce au acaparat pozitii decizionale, sunteti chemati acum sa interveniti complex în schimbul de mentalitate din rugbyul românesc, actionând curajos si democratic în favoarea jocului nostru. Veti fi personajele principale în schimbari de ordin metodologic, structural si managerial, ce se preconizeaza. Deocamdata va recomand colegial urmatoarele:

1. Determinati prin delegatul sectiei d-stra la apropiata Adunare Generala o atitudine contestatoare si critica la atitudinea fals optimista a conducatorilor ce vor sa transforme în reusite toate aberatiile în conducerea activitatii, ce iata a coplesit în ultimul timp rugbyul nostru.
2. Propuneti persoane competente si disponibile pentru o activitate intensa si pertinenta în cadrul structurilor federale; prea se reclama insistent ca în afara de cei ce se „baga”, cei mai multi fara atribute profesionale, rugbyul nostru este lipsit de potente organizatorice si metodologice.
3. Sugerati, cu tot curajul rugbystic, idei, masuri si organizari relationate cu realitatea pe care o traiti, care sa vizeze începutul unor redresari a activitatii de baza.
4. Sunteti insistent chemati sa contribuiti substantial la întarirea si largirea corpului de tehnicieni, depistând din aria de activitate tinerii cu calitati de educator si predilectie pentru activitatea de îndrumare rugbystica a copiilor. Impartasiti- le primele taine în abordarea lucrului cu copiii, ajutati-i la constituirea grupelor; asa puteti spune ca ati facut enorm pentru viitorul rugbyului nostru.

Personal stiu bine cât de nobila si importanta este menirea noastra, dar si dificultatile reale ale profesiei de antrenor de rugby. De aceia, va marturisesc, pledez pentru recompensarea morala si materiala corespunzatoare a harnicilor nostri antrenori.

Va doresc multa sanatate si va îndemn la gândul rugbystic cel bun si pretioase interventii - fie la locul de munca, fie la nivel central. Va rog sa folositi, degajati, contactele mele garantându-va confidentialitatea necesara. Voi fi tare bucuros si mult ajutat sa facem o strategie a noastra, a antrenorilor, prin care sa impunem în lumea rugbyului nostru masura valorii profesiei, cum si respectul cuvenit.

Cu prietenie si colegialitate,

Vasile Constantin-Mao

Contacte:

telefon mobil: 0731 77 43 40

adresa e-mail: vasileconstantin2@ yahoo.com. br

PS.

Acest apel l-am difuzat tuturor gruparilor împreuna cu cel anterior.

Astazi la orele 14.00 am primit printr-un telefon din partea federatiei comunicarea ca mi s-a acordat invitatia de a participa la Adunarea Generala din 28.03.a.c. Sincer, îmi exprim multumirea si interpretez acest acord ca un pas spre deschidere si comunicare în interesul rugbyului.

Vasile Constantin

Ofensa pentru rugbyul nostru

Fara îndoiala, prejudiciul moral, de imagine, adus rugbyului nostru de incidentul petrecut saptamâna trecuta într-o sedinta a Biroului Federal si relevat în presa (Mediafax si Prosport) este imens. Dar dramatic, si nu exagerez deloc, nu este deconspirarea pentru publicul larg a unui aspect abject provocat de un membru al înaltului organism rugbystic, ci realitatea cruda, dezolanta, ce plecând mai ales de aici afecteaza grav lumea rugbyului nostru.

Pentru cei care nu cunosc cazul, imaginati-va: în acest cadru „serios si responsabil” format, „democratic”, în majoritate din salariatii federatiei, un membru al BF, un mare antrenor si om de rugby (N.Manolache) intervine încercând sa corijeze o masura aberanta a antrenorului federal (D.Mitrea). Acesta, antrenorul federal, modificase la jumatatea campionatelor de J III si J IV vârstele participantilor si eliminase turneul final al unei categorii, fapt ce tulbura grav atmosfera si activitatea antrenorilor de la AMRB si al carei purtator de cuvânt era Lache. In aceasta discutie antrenorul federal stapân pe el si pe cadrul foarte serios si responsabil, asa cum am spus format în majoritate din colegii sai, salariati ai frr, îi raspunde „academic” (este si coordonatorul principal al Academiei de Rugby) . . . îmi sugi p....! Stupefiat insultatul raspunde ca un domn onorabil, îsi stapâneste indignarea si, ros de multe nemernicii, exclude trecerea peste ofensa facuta de „colegul” cu 20 de ani mai tânar (asa cum îl sfatuesc presedintele si unii membrii de BF).

Acesta, mitocanul, fara nici-o activitate profesionala la baza, dar nici un curriculum sportiv rezonabil, cocotat în înalta functie pe care alta data au onorat-o celebritati ca N.Padureanu, Al.Teofilovici, V.Irimescu si altii, iubit pentru „aliniere” de presedintii frr, în cei 7 ani de activitate s-a remarcat prin niste gafe metodologice de proportii, risipind în van fonduri uriase (Centru National de Juniori, stagii de pregatire exagerate ale nationalelor de juniori – 130 într-un an etc., etc.) si prin incompetenta metodologica ce a contribuit si mai mult la deprecierea calitatii profesionale a tehnicienilor nostri.

Este trist, dureros de trist, sa constati ca, profitând de pasivitatea si toleranta oamenilor onesti de rugby, în vârful federatiei noastre s-a cocotat o echipa de neprofesionisti si incompetenti care stimulata de diplomatia perversa a unora, sau infatuare tembela a altora, îsi permit sa distruga ce a mai ramas din oropsitul nostru rugby.

Agresiunea, petrecuta la cel mai elementar bun simt, nu este un simplu gest individual, este culpa întregului BF, este culpa întregii federatii, a noastra a tuturor care nu stim, sau nu vrem, sa sanctionam impostura si incompetenta.

S-au facut pe acest forum atâtea propuneri interesante, toate tratate de echipa federala cu totala indiferenta. S-a semnalat din vreme eroarea cu organizarea stagiului montan al echipei nationale într-o perioada ce impunea pregatirea specializata; s-a cerut, cum ar fi fost normal, o analiza complexa a CM vizând în special învatamintele de viitor, si lista ar putea continua la nesfârsit, demersuri persiflate prin tacere si desconsiderare. Nu credeti ca aceasta ofensa la bunul simt si bunele intentii pentru soarta rugbyului nostru este tot atât de grava ca si obscenitatea proferata de antrenorul nostru federal?

Vasile Constantin-Mao

Anul rugbystic 2008 (2)

Primul an din cei patru ai urmatorului ciclu de CM, anul 2008, ar putea fi un moment de început al marilor si necesarelor restructurari, de ordin conceptual, organizatoric si metodologic, a activitatii rugbystice de la noi. Ar putea fi un moment prielnic de cotitura radicala în mentalitate, în primul rând la vârf, vizând orientarea cu prioritate a preocuparilor si disponibilitatilor federatiei spre activitatea de baza. Ar putea fi un moment de cotitura în mobilizarea adevaratilor fauritori ai rugbyului nostru: promotori, antrenori si sustinatori.

Acest proces trebuie sa plece de la acceptarea realitatii triste din rugbyul nostru, tot mai redus ca arie de practicare si mai îndepartat de emulatia la nivel mondial. Aceasta realitate s-a cronicizat si datorita impasibilitatii contemplative a întregii noastre lumi rugbystice fata de evolutia vertiginoasa a rugbyului.

Sugerez o mobilizare ampla si responsabila a întregii structuri federale, centrale si teritoriale - comitete regionale si asociatii municipale -, concentrata astazi prioritar pe activitatea echipelor reprezentative (vezi si începerea tuturor competitiilor interne din acest sezon cu toata „federatia” mutata în Franta!), sau, în mare parte, doar cu o existenta formala. Deasemeni, se impune modernizarea structurala si functionala a cluburilor, care, anacronic, pastreaza si astazi tiparul organizatoric impus miscarii noastre sportive în anii ´50.

Propun o dezbatere larga si deschisa, realista, cu depistarea problematicii activitatii de baza, care sa duca la recroirea unei noi abordari conceptuale si structurale ale rugbyului nostru. Pasul în acest sens, ce se impune cu maxima urgenta, trebuie facut de conducerea forului tutelar, care în primul rând ar trebui sa abandoneze modul de manifestare infatuat si autocratic, total strain lumii rugbyului, de ori unde.

Sugerez instaurarea în cadrul federatiei a unei politici de austeritate financiara care sa ofere mijloacele necesare proiectarii si începerii unor reforme profunde în activitatea de baza. Sunt bani multi la dispozitia activitatii, dovada, dar nu si scuza, a fel de fel de actiuni extrem de costisitoare, supradimensionate, neprofitabile sau neconcluzionate. Asa ma gândesc la cantonamentele din aceasta luna a tuturor selectionatelor de juniori, într-o etapa de reacomodare la efort, ce se putea realiza, ca si alta data, cu concursul sectiilor (ar fi fost un bun prilej de constientizare al jucatorilor si de mobilizare a antrenorilor, zic eu asta ca pedagog si antrenor ce am trait intens activitaea în diferite ipostaze; cum, ma si mira scoaterea îndelungata din activitatea scolara a sportivilor aflati în clase liceale terminale; eu n-as accepta asa ceva fiului meu, cum, de altfel, cred ca nici presedintele sau antrenorul federal), sau stagiul de 3 zile al arbitrilor la Poiana Barasov , când în regim economic se putea realiza la Bucuresti etc.

Sugerez orientarea clara pe o colaborare intima cu cluburile si sectiile de rugby, cointeresarea activului organizatoric si tehnic al gruparilor pentru aplicarea directivelor si programelor federale. Pentru aceasta activul salariat si benevol al frr, eliberat de fel de fel de atributii în activitatea echipelor reprezentative, ar trebui programat la desfasurarea cu prioritate a activitatii în teritoriu.

Sunt realist si nu-mi fac iluzii ca cineva va lua sugestiile mele în consideratie sau macar se va inspira cât ce cât din acestea, dar insist în dorinta de a vedea activitatea noastra rugbystica mai animata în preocupari concrete de renovare organizatorica, modernizare metodologica, revitalizare competitionala etc.

Directiile ce le propun a fi tratate corespunzator, chiar din 2008, sunt:

§ Reorganizarea sau remodelarea cluburilor, corespunzator evolutiei actuale ale jocului de rugby (vezi pe acest site: 680, 728, 729, 730, 734)

§ Dezvoltarea si organizarea activitatii de copii si juniori (vezi: 500, 516, 528)

§ Largirea si perfectionarea corpului de tehnicieni (vezi multiple interventii)

§ Regasirea sau transpunerea în activitatea noastra a adevaratului spirit rugbystic, educativ, benefic si amplu mobilizator social (vezi: 521)

Vasile Constantin-Mao

PS.

Legat de activitatea mea pe acest site, cu care v-am atras sau nu atentia, marcata evident de o anumita nota critica, determinata de convingerea ca rugbyul nostru merita mai mult si mai bine, anunt încetarea interventiilor mele aici. Fac aceasta gândind ades ca o seama de actiuni si masuri propuse pentru stimularea activitatii nu au fost luate în seama tocmai pentru ca veneau din afara „sistemului”. Este o mare aberatie sa fi fost asa si totusi faptul ca într-o perioada de un an si jumatate (cu 152 de interventi cu propuneri constructive) nu s-a luat nimic în seama îmi întareste aceasta convingere si asta în ciuda unei cavalcade de mari gafe organizatorice si metodologice ce au prejudiciat rugbyul (dau exemplu doar centrul national de juniori: un adevarat jaf financiar pentru nimic).

Si nu ma gândesc la reformele ample de care am vorbit mai sus, ci la actiuni fara implicatii financiare importante dar cu efecte semnificative în reanimarea rugbyului nostru, precum:

- actiunea de specializare a jucatorilor mijlocasi

- actiunea de atragere în zona preocuparilor antrenorale a jucatorilor cu contract frr

- selectia si angrenarea prin sectii a candidatilor la calificarea de monitor-antrenor

- initierea campaniei „un jucator tânar pentru rugbyul românesc”; si altele.

Sunt în continuare încrezator ca rugbyul nostru îsi va regasi vigoarea si prospetimea ce o merita. Bine înteles, tratat cu responsabilitatea de rigoare, cu promovarea valorilor în functii de raspundere si privit mai atent la activitatea de baza.

Am apreciat si voi aprecia orice interventie curajoasa si pertinenta la adresa rugbyului în general si a celui de la noi în special. N-am sa înteleg ezitarile si neimplicarea unor mari oameni de rugby, care se dau la o parte lasând cale libera altora.

O vorba am si pentru fiul meu, caruia, sigur, nu i-a fost usor în colectivul ce eu colegial, în dorinta de a ajuta, l-am cenzurat uneori: „Stii ca iubesc si apreciez, ca si tine, nemarginit rugbyul, caruia i-am dedicat toata energia si l-am trait onest într-un continuu zbucium. Am actionat si voi actiona liber la îndemnul constiintei mele, exemplu ce as vrea sa-l mai dau si altora.”.

Va salut calduros, Mao

Manageriatul reprezentativei: proba de maturitate si de onoare a lui M.Paraschiv

Dupa un mandat managerial de 4 ani, catastrofic asigurat de R.Antonin, dupa care s-a interpus scurtul stagiul a lui T.Constantin, iata o hotarâre a colegiului director al frr ce pare sa rezolve problema: numirea în dificila functie a celui mai experimentat antrenor în activitate.

De la responsabilitatile maxime ale postului acordade în rugbyul avansat, exprimate în planificare- programare a actiunilor, în desfasurare- executie a programului si implicit în alegerea echipei de colaboratori (cum în mare a actionat si R.Antonin), ultimului manager (T.C) i s-a facut un statut confuz, dovada ca i s-a desconsiderat de la început optiunile acestuia asupa echipei tehnice, fapt ce a si accentuat voluntariatul lui în functie.

Nu se stie, deocamdata, care este regimul de responsabilizare al actualului manager al echpei reprezentative, mai ales ca activitatea acestuia se va interfera cu cea a „directorului de rugby al echipelor nationale”, neozeelandezul Ellis Meachen.

Corect prezentat în www.rugby.ro, M.Paraschiv, ca jucator emblematic al rugbyului nostru, pentru prestigioasa sa cariera sportiva, mai cu seama internationala, eu am afirmat mai sus ca fiind cel mai experimentat antrenor în activitate.

Pe lânga lucrurile bune (exemplu: consolidarea sectiei de la Dinamo într-o perioada extrem de critica) si câteva victorii frumoase românesti ce l-au avut la pupitrul de comanda pe M.Paraschiv, din pacate, dupa o lunga si bogata activitate antrenorala, în contul acestuia, cel putin prin activitatea la echipa nationala, nu se poate da, nici pe departe, un calificativ satisfacator. Si acesta pentru ca:

- a fost antrenor al echipei nationale* la 64 de jocuri-test (la 48 antr.principal si 16 antr.secund) iar bilantul a fost: nici mai mult nici mai putin decât 43 înfrângeri (!), fata de doar 21 victorii.

- din disputele noastre cu „marii” rugbyului mondial singurul rezultat mai onorabil în contul lui M.Paraschiv este . . . înfrângerea cu Africa de Sud (8-21) la CM /1995. In celelalte a adunat în contul sau de antrenor cât si în palmaresul rugbyului nostru, o lista cu rezultate de multa tristete (si fara îndoiala cu semne de întrebare la competenta sa în aceasta responsabilitate) dintre care acel 0-134 cu Anglia/2001 este de-a dreptul „apocapliptic”.

- la un moment dat din cele mai grele 15 înfrângeri ale nationalei, din toate timpurile, 8 erau cu M.Paraschiv la conducerea tehnica, obtinute însa în câtiva ani.

- tot în rândul contra-performantel or care îl fac unic si autoritar detasat la negativ în antrenoratul român, M.Paraschiv semneaza si rezultatele catrastofice ale echipei lui campioane în competitia Scutul European: 0-151 cu Saraces (Anglia) si 3-116 cu Olimpic Castres (Franta).

- activitatea de antrenor, cu tensiunile si momentele conflictuale, a relevat în M.Paraschiv un comportament necontrolat, frizând deseori etica elementara, prin reactii si vocabularul vulgar-obscen, iar altercatiile cu arbitrii si oficialii i-au adus numeroase penalizari si suspendari.

- a impus la echipa nationala reguli pentru profitul propriu sau al echipei sale de club, reguli ce au atras larga animozitate a jucatorilor prejudiciati (moral sau material), care în repetate rânduri, în boicot, au refuzat participarea sub comanda lui.

Marturisesc ca nu mi-a fost deloc placut revelarea unor neîmpliniri si racile, ce a controversat si grevat grav o cariera ce avea toate premizele pentru o împlinire totala si onorabila, dar am vrut sa avertizez colegial:

- or marile responsabilitati de conduita ale antrenorului, acesta trebuind sa exemplifice, sa controleze si înfrumuseteze etic mediul rugbystic pe care îl gireaza;

- or capacitatile enorme ce trebuie sa le dovedeasca un antrenor de reprezentativa, polarizant si mare strateg al tuturor disponibilitatilor în onoarea natiei sale;

- or ca M.Paraschiv nu are voie sa mai rateze atributii în contul rugbyului nostru.

Cât l-a maturizat viata si experienta cu nenumaratele tristeti, cât îl va mobiliza noua atributie de manager al primei reprezentative în dorinta de a recupera în onoare si merite, ramâne de vazut.

In orice caz sper ca decizia conducerii federatiei la numirea acestuia, nu a fost un simplul act în a-l mai pune odata la încercare pe pasionatul M.Paraschiv într-o postura de maxima responsabilitate, fara sa fi cântarit atent daca capacitatile temperamentale si de caracter ale acestuia sunt compatibile cu dificultatea atributiilor de manager, ce impun mult calm, tact si diplomatie în relatiile cu o seama de personalitati carora el trebuie sa le obtina capacitarea totala în vedera îndeplinirii obiectivelor de echipa.

Fara îndoiala, lui M. Paraschiv viata îi ofera o noua sansa în a se dovedi benefic rugbyului ce ia marcat atât existenta.

Personal, si din admiratie fata de marele jucator, astept cu nerabdare rezolvarea convenabila a marilor responsabilitati spre binele rugbyului nostru, dar si al sau.

Vasile Constantin-Mao

Un antrenor strain pentru România

Practica angajarii unui antrenor strain este larg raspândita fiind o solutie de animare-stimulare a activitatii sau de actualizare- modernizare a instruirii, dar cel mai adesea de a contracara o criza. Se uziteaza aceasta solutie în rugbyul de înalt sau de mai mic nivel, la echipe reprezentative sau de club.

Cu mult timp în urma (pe la sfârsitul anilor ´70 când noi îi ridiculizam la prima reprezentativa) italienii au importat antrenori - chiar de renume (ex. P.Villepreux, J.M.Aguirre, J.Kirwan, P.Berbizier etc.), atât pentru activitatea echipelor reprezentative cât si de club. Acum fenomenul s-a extins si au apelat la antrenori straini, pe lânga italieni - constanti în aceasta solutie, galezii si, mai nou, dublii campioni mondiali – australienii. Cei mai solicitati sunt, fara discutie, tehnicienii neozeelandezi.

Noi, pe reculul grav al anilor ´90, am apelat la un antrenor strain – neozeelandezul John Phillips / 1999-2000, sperând în atenuarea unor efecte dezastroase în rugbyul nostru ca urmare a crizei social-economice, dar si a incapacitatii organizatorice si metodologice a federatiei de a interveni cât de cât salvator în acel context..

Dupa colapsul din 2000 (0-134 cu Anglia), patronat de tehnicienii nostri, am cautat plini de sperante solutia într-o echipa de tehnicieni francezi. B.Charrere si, apoi, R.Antonin, cu masive echipe franco-române de colaboratori, s-au remarcat prin a nu schimba nimic din retardul tehnico-tactic al reprezentativei si slaba competitivitate a acesteia. Influentele acestor specialisti în renovarea sistemului de instruire al celorlalte selectionate, ca sa nu mai vorbim de instruirea de baza - la sectiile din teritoriu, au fost ca si nule.

Acesti domni care si-au pus capacitatile de tehnicieni la dispozitia rugbyului nostru, proveniti din sisteme si medii social-rugbystice superior dezvoltate, probabil n-au înteles (dar si pentru complicatiile nefiresti din lumea acestui sport de la noi) si nici nu puteau întelege ceva din „balcanismul” rugbyului românesc. Plecând de la aceste exeperiente, nu tocmai grozave, sau cel putin nu la parametri ce se asteptau de la astfel de investitii, am putea prepara cum trebuie contributia si ajutorul metodologic al lui Ellis Meachen.

Problematica acestei situatii o cunosc, traind concret ani buni calitatea de antrenor strain la nivel de club. Bineînteles, tinând cont de proportia activitatii fata de cea de reprezentativa sau de o activitate la nivel national, am trait constient si intens avantajele situatiei dar si limitele si inconvenientele în desfasurarea profesiunii. Asa ca pot, avizat, sa spun câte ceva la aceasta problema.

Presupun ca în aceasta perioada de respiro, fara activitate competitionala si pregatiri centralizate, tehnicienii federali lucreaza febril la structurari de programe si strategii pentru atâte nevoi ale activitatii, inclusiv pentru rentabilizarea interventiei antrenorului neozeelandez, în vederea unui profit maxim de care are nevoie rugbyul nostru. Pentru asta le si sugerez urmatoarele elemente de care, cred eu, ar trebui sa se tina seama, astfel:

Reusita misunii antrenorului strain depinde de personalitatea si calitatile acestuia.

Fara discutie, curriculum profesional al lui Ellis Meachen, cum si „experienta Tonga”, îl detaseaza net de antecesori. Favorabila îi este acestuia si etapa de vârsta, cu disponibilitati multiple pentru travaliul profesional, dar, presupun, si cu obiective si aspiratii proprii.

Dintre cei amintiti mai sus:

- primul, probabil ca pâna în final, nici nu s-a desmeticit macar în ce lume intrase, dar sigur, nonsalant, nici nu încercase ceva;

- al doilea, Charrere, capricios din fire si superficial în fond, exagerând în teoretizarea pregatirii, chiar în detrimentul antrenamentului de baza, a omis multe aspecte fundamentale ale instruirii, astfel ca premizele reale ale nationalei au fost în mare parte compromise;

- ultimul, cu un CV bogat în atributii manageriale, folosit ridicol drept „spada” de contraatac la criticile ce si-a atras la desele nereusite antrenorale, sustine, aratând în dreapta si în stânga, ca n-ar avea dânsul nicio vina pentru noua ratare ce am încercat.

Toti au suferit de dificultate în comunicare; toti si-au facut staful în mare parte din persoane neabilitate pentru respectiva misiune; toti au eludat aspectul psihologic, ca sa nu mai vorbim de ultimii doi cu brambureala în programarea anapoda a instruirii (vezi stagiile montane). Toti n-au adus absolut nimic bun, nici în palmares si nici în influentarea instruirii de baza, din sectii; regretabil este ca ultimul mai conduce si cursurile academiei de rugby, cu „meritul” clar: consumator de fonduri importante, pentru ca în practica rezultatul este aproape zero.

Speram ca solutia actuala sa fi gasit persoana care, pe lânga un profil de mare antrenor, acesta sa aibe o perceptie optima a realitatii de la noi, abilitatea în dominare a relatiilor, perseverenta în munca, calitati determinante pentru îndeplinirea împreuna a unui proiect viabil de revitalizare a rugbyului nostru.

Reusita misiunii antrenorului strain depinde în egala masura de noi.

Venind din scoli si medii de înalt rugby, din structuri extrem de bogate material, dar si cu metodologii elevate de formare si instruire sportiva, tehnicienii straini n-ar putea sesiza singuri retardul si întortochelile din rugbyul nostru; trebuie ajutati, lucid si chiar autocritic, sa priceapa multe aspecte greu de înteles (chiar si de noi), precum: dece antrenorii se dovedesc reticenti la nou si uneori pizmasi periculosi; ca vor lucra cu jucatori a caror pregatire, în mare parte, s-a desfasurat, sau se desfasoara, în conditii mai mult decât precare (doar daca am aminti situatia celor mai bune grupari de juniori: Metrorex - pe un câmp înglodat si LAV – prin parcuri si sali!); ca „avem câteva flori dar nu avem gradina” etc., etc.

Ma îndoiesc ca Ellis Meachen (în afara de ce buni primitori suntem, sau cam ce rugby stim noi - ca ne-a vazut la Montauban ), a plecat acasa cu ceva din datele realitatii noastre rugbystice, ca sa pregateasca în cunostinta de cauza debutul în dificila lui calitate. Ca totul sa fie OK, cum ar trebui. Ar fi trist sa ratam si acum ocazia ce o avem, lasându-l pe dumnealui vreo 3-4 ani sa se dumireasca, asa cum am facut si cu ceilalti.

Chestiunea este ca i-am cam lasat pe respectivii tehnicieni sa faca singuri „minunea”. Când s-a putut (pe lânga ce si-au ales ei), li s-au dat ajutoare putin folositoare: închipuiti-va ca pe John Phillips îl „ajuta” M.Paraschiv, iar pe ceilalti persoane cât mai nereprezentative.

In aceiasi ideie nu se poate întelege dece la multele erori, ce regretabil au tot intervenit, oficialitatile au fost neutre, parca ferindu-se sa nu-si supere tehnicienii, asumându-si automat si coautoria la gafele lor.

Cred ca pe lânga acest eveniment ar trebui organizat un studiu amplu cu aplicatie imediata în practica la nivel national:

§ un studiu atent si aprofundat, pe multiple aspecte ale antrenamentului (tehnic, tactic si fizic: programari, structuri, mijloace etc.);

§ un studiu al aspectelor de atitudine si interventie a antrenorului;

§ nu exagerez, orice indicatie, sfat sau vorba ar trebui sa ramâna în zestrea noastra.

As vedea astfel o ipostaza a colaborarii, vizând o asimilare eficace a stilului neozeelandez, prezentat de Ellis Meachen în pregatirea reprezentativelor sau special pentru antrenori, astfel:

§ programarea temelor scoala

§ organizarea asistentei, cu participarea tuturor antrenorilor si cât mai des posibil;

§ dirijarea observatiei active;

§ dezbaterea imediata a elementelor evidentiate.

Antrenamentul (sau lectia) vizionat trebuie finalizat cu concluzionarea tematicii si într-un material atent elaborat si difuzarea acestuia în teritoriu.

Consider important ca pe lânga continutul antrenamentului sa se faca o observatie atenta asupra manierei atitudinale în interventii a antrenorului, cu siguranta complet diferita de gestica si mobilitatea limitata a antrenorilor nostri. Inregistrarea video a antrenamentelor, monitorizarea si analiza datelor (ritm-volum, repetari- intensitati; succesiuni-asocieri ) pot constitui materiale didactice importante.

Consider de baza obligativitatea participarii antrenorilor la convocari, cum si a aplicarii imediat în practica a noilor achizitii metodologice. Pentru aceasta se impune verificarea si evaluarea exigenta a aplicarii indicatiilor recomandate în pregatirea de baza, realizata de catre tehnicienii federali – implicati activ si concret în activitatea din teritoriu.

Stiti ceva? Ma îndoiesc ca avem capacitatea de a organiza, structura si exploata convenabil aceasta excelenta ocazie, de asimilare a unei metodologii avansate, sugerata si exemplificata de Ellis Meachen, adaptata, generalizata si chiar perfectionata de noi. Mi-ar placea mult sa fiu contrazis si actiunea sa fie plenar benefica.

Comunicarea, o problema esentiala

Problema importanta este comunicarea, adica transmiterea de catre tehnicianul neozeelandez pentru nevorbitorii de limba engleza, a atâtor elemente de mare subtilitate si complexitate ce însotesc antrenamentul si competitia, în multiplele lor aspecte. Pentru aceasta de mare importanta este interpretul.

Traducerea trebuie sa fie cât mai fidela, fara denaturari si inventii autohtone, date de nestapânirea limbii sau, pur si simplu, de necuprinderea subiectului.

In atare situatie, pe lânga cunoasterea limbii, interpretul trebuie sa fie un mare cunoscator al rugbyului, or din practica acestuia la înalt nivel, or dintr-o experienta antrenorala confirmata. Daca a fost greu sa prindem un tehnician de valoarea lui Ellis Meachen, cred, fara exagerare, tot asa de greu este sa gasim un interpret eficace. Acesta ar trebui sa capteze prin fidelitata traducerii, pe care ar trebui sa o dinamizeze si prin autoritatea si entuziasmul sau, conducând la maxima disponibilizare a jucatorilor, sau a consideratiei antrenorilor.

Nu stiu spre cine se îndreapta optiunile conducatorilor la aceasta functie, dar presupun ca au tot interesul sa fructifice plenar ocazia si vor tine seama si de experientele nu prea fericite în care interpretii nostri au avut, inerent, contributia de rigoare la limitarea randamentului sau a audientei în general.

Vasile Constantin-Mao

PS.

Personal, din prima declaratie a tehnicianului neozeelandez (www.rugby.ro / 13.12.2007), am fost frapat de un obiectiv interesant din proiectul pe care acesta îl anunta si care viza o structura scolara puternica. Mi-a sarit inima de bucurie, ca iata, la obsedantele mele reveniri pe aceasta tema, un mare tehnician ne reaminteste unde ar trebui sa se intervina pentru o reala revitalizare a rugbyului nostru. Am vazut sarcinile ce i s-au propus acestuia si, sincer, n-am fost surprins ca treaba cu rugbyul scolar lipseste cu desavârsire, probabil subiectul fiind considerat de conducatori o bagatela cu care nu trebuie sa-l solicitam pe reputatul specialist.

Am repetat ades: atunci când este vorba de rugbyul la nivel de copii si juniori – cel din mediul scolar, se termina si resursele materiale si învestitiile metodologice, aceasta tema aparând doar ca „preocupare serioasa” pe la alegeri, prin programele electorale, anuntata chiar cu emfaza si uitata, invariabil, imediat.

Colind de Craciun

Mos Craciun cu suflet bun

Sa ne-aduca în ajun

Bucurie si belsug

Sanatate si de toate

Pentru mari si pentru gloate

Sa ne-împace în cuget bun

Ca asa e de Craciun.

Impreuna cu prof. Ioan Toca am ticluit un colind pentru toata lumea. Cine nu stie ce rost are acest domn în rugbyul nostru, precizez: este directorul Liceului Aurel Vlaicu de mai bine de 20 ani, sustinând la cel mai înalt nível rugbyul national. Dovada: multiplele titluri de campioni, indicator cu care domina autoritar orice grupare, si numarul mare de internationali la toate reprezentativele.

Un cadou generos

O veste la un cadou cu multa usurare pentru miscarea si viata prietenului nostru George: este darul ce i l-a facut prin Mos Craciun federatia noastra. Acesta este un automobil dotat cu multiple functionalitati adaptate la transportul în carucior si chiar la conducere de catre George, ce speram sa se întâmple cât mai curând.

Adresez din toata inima felicitari presedintelui federatiei si încurajari lui George în munca lui perseverenta de recuparare.

Sarbatori fericite tuturor !

Vasile Constantin-Mao

Nu m-a surprins esecul de la Montauban !

M-a surprins doar diferenta dura la eseuri (6-0), ceea ce poate spune ca nu prea am contat în joc, ca partener de disputa. Cred ca ajuta prea putin sa ne luam argumente de genul: o prima repriza buna, sau echipa este destul de tânara (se mai aduga ca de obicei si arbitrajul, ce probabil ne-a defavorizat! ), acestea fiind artificii pedagogice pentru începatori, nu si pentru niste evaluari corecte si programari corespunzatoare ale instruirii unei nationale. Ma gândesc ca nu ajuta nici sa tot consideram ca echipa este noua, pentru ca, de fapt, are deja un rodaj de peste 2 ani, în mare, cam în aceiasi componenta si cu acelasi antrenor.

In perspectiva apropiata a unor actiuni de mare responsabilitate (în CEN: cu Georgia, Spania si Rusia, toate în deplasare, cu Portugalia si Cehia, acasa; în turneul IRB – Nations Cup, cu echipe puternice) si în care nationala trebuie, prin joc si prin rezultate, sa dovedeasca robustetea si competitivitatea ce se impune, presupun suficiente preocupari pentru stabilirea unei strategii serioase.

O strategie serioasa? Da serioasa, pentru ca nu cred ca cineva poate zice ca am avut asa ceva în campania trecuta. Vad aceasta dificila „operatie” începând cu restabilirea cadrului moral-educativ si organizatoric al selectionatei, ca sa nu mai vorbim de calitatea si exigenta instruirii.

Zilele trecute am prezentat opinia asupra unor aspecte ale activitatii echipei reprezentative. Fara a ma erija în cine stie ce specialist, ci doar într-un simplu observator, nu stiu cine din cei implicati a fost interesat cât de cât (peste negarea obisnuita a tot ce vine „din afara”) sa ia în consideratie unele elemente ce le consider limitative, persistente de mult timp în activitatea nationalei noastre.

(a) Ma refeream la selectia discretionara, care lasa afara, dupa bunul plac al cuiva, sau a unor reguli în afara criteriilor sportive, jucatori care îsi justifica prezenta în echipa. In afara de lipsirea echipei de valori (sau omogenizarea echipei si chiar privarea acestora de consolidarea valorica prin experienta), jucatorii sesiseaza, traiesc si dezaproba injustetea.

(b) Am vorbit de pregatirea cu maxima exigenta a jucatorilor cu contract frr, considerând ca acestia nu fac diferenta de ceilalti coechipieri de la echipele de club. Daca am viza numai lipsa de capacitate în angajament si la efort (vezi repriza a doua din acest joc), dar mai ales frecventa accidentarilor care, sigur, este consecinta a unei pregatiri precare, si ar fi deajuns. Apoi, ce sa mai spunem de multele erori de tehnica individuala care au aceiasi cauza.

(c) Ma refeream la credibilitatea persoanelor din anturajul echipei (si am vizat mai putin cei doi antrenori, care, fara îndoiala, trebuie supusi si ei la un proces de maxima profesionalizare prin stagii de informare), la seriozitatea misiunii cu care se responsabilizeaza, la încrederea si capacitatea de animare a jucatorilor, pâna la exaltare si daruire totala. Personal am mari retineri la contributia unora, marcati de fapt de mari ratari, mai vechi sau mai recente.

(d) La frumoasa noastra victorie cu acelasi adversar (Montauban) am remarcat fragilitati, chiar defectiuni în jocul nostru, în atac si în aparare. Banuiesc ca antrenorii le-au detectat si nu va dura un veac pâna la corijarea lor.

Lectia „Montauban”, cu cele doua capitole, dar profitând si de „alternativa neozeelandeza” aflata ca o varianta în perspectiva, trebuie sa provoace o desteptare serioasa, de capacitare organizatorica si tehnica (sa se abtina toate persoanele - a tot cunoscatoare prin functii sau traditii, care impun conditii amatoriste unor responsabilitati de înalt profesionism) , care sa transfere la nivelul jucatorilor constiinciozitatea, elanul si dedicatia de care este nevoie în dificila activitate de reprezentare a rugbyului nostru.

Mi-a parut rau ca intrarea lui M.Mot în activitatea nationalei a fost de la început marcata de compromisuri, acceptând conditiile dure ale conducatorilor. Ma refer la:

- limitarea selectiei la jucatorii din tara (vezi si declaratia: „suntem obligati sa jucam numai cu jucatorii din tara”);

- la acceptarea excluderii din lot a acelor doi jucatori de perspectiva, marile noastre sperante (unul dintre acestia este si cel mai bun marcator pe acest an al nationalei: 50 puncte; personal cred, cuiva ar trebui sa-i fie jena de acest caz);

- si probabil de aici si altele (nu stiu cât si-a impus punctul de vedere la formarea echipei tehnice).

M-a surprins o anume stare de suficienta, iata, declarându-se multumit la un esec serios (chiar daca se referea la jocul din prima repriza, pierduta si aceia cu 6-12). Stiam drept caracteristica a unui tehnician o nemultumire permanenta care sa-l framânte la gasirea de solutii optime, transpusa la jucatori în constientizare la analiza critica a jocului si accentuarea sârguintei în instruire. Cu atât mai mult se impune în acest caz o gestionare corecta a manifestarilor cu cât „în joc” sunt jucatori profesionisti si echipa este de fapt nationala României.

In fine, cred ca antrenorii s-au dumirit ca la acest nivel nu se poate face ceva fara intransigente pe multiple planuri.

Si ma opresc aici.

Vasile Constantin-Mao

PS.

Intre timp a intervenit o decizie, pe care o consider gratuita, a Biroului Federal: suspendarea din lotul national a unui international, care fusese deja declarat indezirabil (vezi comunicatul frr în www.rugby.ro) . Zic eu gratuita, dar de fapt cred ca s-a contat pe avertizarea cu „sabia deasupra capului” a celor care, material, sunt legati la stâlpul rugbyului nostru. „Fiti atenti, nu aveti voie sa cârtiti, ba nici sa gânditi prea mult”!!!.

Nu sunt contra acestei dedicatii la culorile nationale, dar cu ponderea componentei morale, educata cu tact si profesionalism si nu impusa abuziv. Rugbyul pentru a fi jucat cu generozitate si dezinvoltura are nevoie de voluntarism si constiinte libere, fara stress si constrângeri.

Sunt sigur ca aceleasi practici au fost exersate si la generatia trecuta si stim efectul trist.

Poate, mai interesant era daca conducerea federatiei ar fi declansat o ancheta printre internationali ca sa descopere (daca nu stie) motivul nemultumirii lor. Poate s-ar fi descoperit si modul cel mai corect de tratare a complicatelor probleme ale selectionatei noastre. Si asta era ceva serios!