Când se ajunge la copii si juniori nu mai ramâne nici interes si nici suport financiar!
Incep aceste scurte consideratii, facute strict despre problemele dezvoltarii activitatii de copii si juniori, cu precizarea ca dupa informarea federatiei la subiect constat ca nu vorbim despre acelas lucru. Pentru asta îmi si cer scuze daca voi ocupa inutil cu interventia mea timpul cuiva.
Am înteles sa intervin pentruca am activat profesional, dupa cum stiti, la acest nivel, si, în timpuri nu mai putin tulburi ca acum, am activat si ca antrenor federal de copii si juniori, postura din care am gândit si actionat (chiar de unul singur) pentru mobilizarea activitatii în teritoriu, care în nici-un caz nu era în situatia de astazi ce impune masuri mult mai ample si energice. Astfel:
- In anul 1990 am organizat si calificat, în curs comasat, 80 de antrenori ce, conditionat, desfasurau activitate de instruire la diferite niveluri;
- Am înfiintat Campionatele Nationale de Juniori II si III; exceptând capitala ce avea de mult competitie pentru aceste categorii, în doi ani numarul echipelor ajungând la 76, cele din tara fiind nou înfiintate. Turneele finale se disputau cu 8 echipe calificate din competitia pe serii regionale. In timpul TF echpele prezentau 8 jucatori din care 3 trebuiau sa îndeplineasca cerinte de gabarit si 5 cerinte ale dezvoltarii calitatilor motrice;
- Am obtinut, dupa multa batalie, obligativitatea echipelor de seniori de a avea cel putin doua echipe de copii si juniori în activitate. Aceasta reglementare mi-a fost de mare ajutor.
- Am organizat si realizat înfiintarea asa ziselor comitete regionale în Dobrogea, Ardeal si Moldova, care alaturi de actuala As.Municipala de Rugy Bucuresti organizau competitiile de juniori mici si copii, pentru care asigurau arbitrajul si întocmeau clasamente; în perspectiva era si popularizarea rugbyului în zona, depistarea de disponibilitati si înfiintarea de noi nuclee;
- Am acordat permanent ajutor metodic As.MRB si am sustinut, mobilizator si organizatoric formatiile din tara (asigurarea în conditii economice de camin si cantina) cu ocazia turneelor „primavara rugbyului bucurestean”.
- Am publicat un afis cu prezentare estetica si mobilizatoare a activitatii de copii (platit partial de mine) difuzat larg în toata tara;
- Am îndrumat activitatea echpei nationale de juniori, conducând comisia de copii si juniori care participa concret la selectia jucatorilor;
- Am desfasurat selectii pe ani de nastere, începând de la 12, cu doua ministagii de pregatire si verificare (primavara si toamna) desfasurate în Bucuresti cum si tabera de vara la Navodari ; una dintre aceste selectionate a fost si generatia 94/95 viitoare ocupanta a locului III la Brescia.
Am avut tot timpul un ajutor pretios din partea colegilor (de doua ori pe an participau la intruniri metodice); Comisia de Copii si Juniori participa la fixarea programului de activitate, la numirea antrenorilor diferitelor loturi si la selectia sportivilor.
Am avut tot timpul grija de a transmite cluburilor, sectiilor de rugby, aprecieri si multumiri pentru activitatea antrenorilor si a sportivilor nominalizati în loturi.
Remarcabil este ca la toate actiunile enumerate mai sus costurile deplasarii si sederii în Bucuresti si Navodari erau suportate de cluburi si de sportivi.
Ei bine, în toata aceasta activitate, ce într-o doara mi-am amintit-o, m-a sustinut o convingere câstigata în lucrul meu îndelungat cu tinerii: pentru activitatea de copii si juniori mici nu problema materiala este decisiva, ci cea organizatorica.
Reclamarea lipsei suportului financiar (de care adesea se vorbeste), cu efect concret anularea intentiilor, o numesc fara nici-o retinere „mascarea unui fals interes”.
Am iesit cu nepotelul si balonul de rugby pe bulevard, între blocuri, si am avut imediat 10-12 copilasi amatori sa facem o echipa de rugby a noastra. Concluzia: exista interesul copiilor pentru rugby; federatia ar trebui sa canalizeze toate disponibilitatile pentru captarea lor (sa nu se ridice din umeri ca nu sunt instructori) .
Ce ma surprinde este ca la semnale de alarma date de oameni complet dezinteresati, doar ca observatori si iubitori de rugby, vine federatia prin informarea recenta vrând parca sa ne spuna:”stati oameni buni ca nu este chiar asa” si ne însira o lista cam umflata (i-a uite domnule ce de teraba!). Mai toate actiunile enumerate fiind initiative particulare, o scoala, o clasa de rugby, alte câteva proiecte (deosebite, fara indoiala) dar deocamdata simple supozitii, din câte am înteles. Si acestea sustinute cu baloane si alte materiale de catre federatie (extraordinar fara discutie). Insusirea de catre federatie a acelor actiuni promotorii facute de oameni inimosi mi se pare un abuz de deposedare de merite. Chiar si interventia de ieri a lui Costel Toana, delicat facuta, pune ordine la chestiune (bravo Costele, nu pentru interventie ci pentru ce faci tu acolo).
Dar pornind de la federatie, sustinuta si de IRB special în aceasta directie, o actiune generala, mobilizatoare, din care sa se regenereze echipele noastre de seniori n-am sesizat. Ma gândesc ca cineva cu bun simt, cu functie federala obtinuta pe încrederea lumii rugbyului nostru, sau unul care traieste cu salariu bun din rugby si caruia-i statea în putinta sa faca ceva, uitându-se pe aceasta lista data public cu scopul sa astupe gurile (va asigur eu, bune) ar trebui sa-i fie mare jena.
Asa cum se prezinta situatia, în teren si în scriptele federatiei, repet ce-am spus, cred ca vorbim despre altceva.
Am înteles ca din acea strategie laborioasa, amanuntit prezentata la alegerile din 2001 si poate si în 2004 (ca sa înteleaga bine lumea ce viitor luminos i se pregateste rugbyului nostru!), nu s-a realizat nimic (în sensul dezvoltarii copiilor si juniorilor, sa fie clar), pâna acum câteva luni când au fost angajati directorii de dezvoltare. Dar nu ca nu s-a realizat ceva, dar au disparut echipe, sectii cu echipe cu esaloan complet (în Bucuresti „ajutate” si prin închiderea portilor Stad.Tineretului pentru cei care din totdeauna au fost acolo). In tara grupele de copii le numeri pe degete. De vre-o câtiva ani traditionalul turneu bucurestean nu se mai disputa, iar ce a fost în primavara asta la turneul pascal, este cam tot ce înseamna copii la noi (ar fi intrat usor în doua autobuze), recunoaste-ti, este întristator de putin.
Anihilarea în mare parte a AMRB (prin lipsirea de baza unde sa-si desfasoare activitatea grozava ce a dus-o atâta timp, si fara nici-un suport financiar pentru promovare si competitii), a fost înca o neatentie de neînteles a federatiei.
Performanta însa în neîmplinire a fost ratarea unei ocazii excelente de a înviora rugbyul nostru, este vorba de rugbyul scolar, când jocul nostru (prin interventiile lui O.Morariu) a câtigat un statut egal cu celelalte jocuri traditionale în scoala. M-a surprins lipsa de ajutor metodologic si organizatoric al activului tehnic federal, care trebuia sa sesizeze ca reusita actiunii scolare putea sa aibe un mare impact în mediul scolar. A lasat AMRB cu o actiune dificila ce a debutat în euforie (22 de echipe de licee bucurestene) , si a terminat, în a treia etapa, în record de neprezentari. Mi-a parut rau, dar am înteles totul când cea mai autorizata persoana mi-a spus clar: „rugbyul scolar nu este treaba noastra, este a MEC”?! Confuzia mea a fost teribila stiind ca ne laudam la IRB cu sute si sute de echipe scolare!?
In sfârsit hai sa vedem putin si realizarile. Ma voi referi în special la primele doua, si cele mai bine încadrate la subiectul în discutie:
- Actiunea cu Rugby-Tag din judetul Ilfov, excelenta ca efect dar si ca unicitate, este initiativa lui Fane Popescu (sustinut meritoriu de federatie). Fiind facuta de oameni legati de rugby doar prin obligatie didactica, daca Fane îl supara pe amicul sau inspectorul scolar, activitatea s-a dus, ramânând decât baloanele si materialele aruncate pe acolo. A mai început asa o actiune si pe la Gura Humorului , nu?. Hai sa fim mai concreti: de aici îsi va lua Lic. din Ciorogârla 20-25 de copii bine facuti pentru clasa speciala de rugby. Pai este asta o actiune cu care federatia sa-si sustina preocuparile de dezvoltarea rugbyului?
- Actiunea cu gradinitele, si mai excelenta, va dati seama ca neozeelandezii, de mici cu balonul oval, dar . . . trebuie sa asteptam vre-o 12-13 ani sa vedem ce-o iesi.
- De celelalte am mai zis, în mare parte proiecte, inatiative particulare sustinute de federatie.
Ce ar trebui facut?
In decursul anilor am dat, la sectorul tehnic si chiar presedintelui personal, fel de fel de propuneri orientate în a anima si desfasura activitatea la nivel de copii si juniori, asa ca n-am sa lungesc vorba. Daca ar vrea cineva sa le vada si nu mai sunt de gasit pe la federatie poate sa mi le ceara, le voi pune cu placere la dispizitie, doar avem acelas interes.
Realitatea este ca în momentul de fata federatia este într-o situatie critica cu tehnicienii. Daca un club ar solicita 2-3 antrenori forul nostru ar fi în mare încurcatura. De unde sa-i scoata? Nu m-ar mira daca cineva de aici ar spune: „nu este treaba federatiei, sa se descurce”. Atunci de unde 50-100 de instructori- educatori cât ar trebui pentru o actiune imediata, larga si bine concertata de federatie?
Pentruca Academia, speranta de profesionalizarea tehnicienilor, se ocupa în special cu perfectionarea, este si mai usor acest aspect.
Cred eu ca decisiva ar fi o strategie ferma, ceva vital pentru toata suflarea rugbyului românesc. Ce vreau eu sa zic cu asta este:
- implicarea în procesul de dezvoltare a întregului activ salariat sau benevol (structura superioara, membrii biroului federal, comisii federale), noi toti ceilalti botezati într-u rugby pâna la ultimul jucator (exemplu: si ultimul copil sa-si stie obligatia ca trebuie sa aduca la rugby 1-2 colegi, vecini etc.)
- parametri strategiei trebuie înocmiti de specialisti pe domenii: sociologie, psihologie, metodica penetrarii în mediu, metodologie sportiva, finante etc.
-un obiectiv urgent este reîmprospatarea corpului de tehnicieni cu instructori- educatori; cluburile, sectiile, antrenorii echipelor sa nominalizeze fosti sau actuali jucatori (se poate merge pâna la juniori U17), pe care sa-i atraga în instruirea unor grupe mici de copii, carora federatia sa le orienteze preocuparile cu un indreptar metodologic si alte materiale formative la distanta, cooptati în perspectiva calificarii ca antrenori.
- în prima faza, pâna la anumite conventii cu alte ministere ce tuteleaza unitati scolare, pentru activitatea concreta trebuie folosita structura din teritoriu: cluburile, sectiile de seniori, de juniori si de copii. In functie de anumite criterii (baza sportiva, posibilitati de instruire) federatia ar trebui sa orienteze si sa sustina gruparile la completarea sau multiplicarea echipelor la esaloanele de copii si juniori mici.
- orientarea cu predilectie pentru desfasurarea activitatii în scoli. Sectiile sa-si aleaga, în functie de categoria lor, 1-3 licee si 2-3 scoli generale unde prin inspectorate, conducerile scolilor si profesorii de ed. fizica sa obtina acceptul desfasurarii activitatii de rugby (facuta de profesori, sumar instruiti la specificitatea jocului, ajutati de catre antrenori si jucatori).
De unde fonduri? Nu îmi este greu sa raspund!
Ca orce activitate de nivel zero, repartizarea bugetului federatiei sa plece de aici, asa cum spunea T.Aprozeanu. Apoi, ceva economii la actiuni ce mi se par disproportionate:
- redus stagiile de pregatire exagerate la U 18 si U19: 130 zile anul trecut (ce nu le consider oportune nici pentru o instruire buna cum se pretinde);
- diferite sustineri financiare precum transport juniori 18 si 19, subventii antrenori, etc. sa fie conditionate de formarea echipelor de copii si juniori mici;
- si din punct de vedere economic si chiar psihologic nu gasesc justificarea primelor la juniori si mai ales pentru clasari modeste la CM ;
- sa se umble la decondurile unor actiunii (în tara sau strainatate) si poate cu mai multa atentie ramâne ceva. Ma gândesc când actiunea a fost programata pentru 40 pers. (cu angajare casa si masa) si se prezinta 10-15, sau asa zisele antrenamente al internationalilor în Franta etc.
- austeritate la recompensele pentru activul benevol.
Am gândit tot materialul de mai sus în logica urmatoarelor cifre.
Echipe
Seniori
Jun.U19
Jun.U18
Juniori 3
Juniori 4
Copii 1
Copii 2
Nr.
22
22
22
44
44
44
44
Daca în cei 5 ani trecuti, de când sa zicem ca „înnumaram bobocii”, trebuiau realizate aceste cifre si nu s-a facut nimic, ar fi ceva grozav daca s-ar realiza în urmatorii 3 ani.
(poate aflam si noi cifrele prevazute de federatie; sper ca nu am pus pe cineva în încurcatura, ca nici poveste de asa ceva!)
Cu acelasi gânduri bune si calde urari,
Vasile Constantin – Mao
Incep aceste scurte consideratii, facute strict despre problemele dezvoltarii activitatii de copii si juniori, cu precizarea ca dupa informarea federatiei la subiect constat ca nu vorbim despre acelas lucru. Pentru asta îmi si cer scuze daca voi ocupa inutil cu interventia mea timpul cuiva.
Am înteles sa intervin pentruca am activat profesional, dupa cum stiti, la acest nivel, si, în timpuri nu mai putin tulburi ca acum, am activat si ca antrenor federal de copii si juniori, postura din care am gândit si actionat (chiar de unul singur) pentru mobilizarea activitatii în teritoriu, care în nici-un caz nu era în situatia de astazi ce impune masuri mult mai ample si energice. Astfel:
- In anul 1990 am organizat si calificat, în curs comasat, 80 de antrenori ce, conditionat, desfasurau activitate de instruire la diferite niveluri;
- Am înfiintat Campionatele Nationale de Juniori II si III; exceptând capitala ce avea de mult competitie pentru aceste categorii, în doi ani numarul echipelor ajungând la 76, cele din tara fiind nou înfiintate. Turneele finale se disputau cu 8 echipe calificate din competitia pe serii regionale. In timpul TF echpele prezentau 8 jucatori din care 3 trebuiau sa îndeplineasca cerinte de gabarit si 5 cerinte ale dezvoltarii calitatilor motrice;
- Am obtinut, dupa multa batalie, obligativitatea echipelor de seniori de a avea cel putin doua echipe de copii si juniori în activitate. Aceasta reglementare mi-a fost de mare ajutor.
- Am organizat si realizat înfiintarea asa ziselor comitete regionale în Dobrogea, Ardeal si Moldova, care alaturi de actuala As.Municipala de Rugy Bucuresti organizau competitiile de juniori mici si copii, pentru care asigurau arbitrajul si întocmeau clasamente; în perspectiva era si popularizarea rugbyului în zona, depistarea de disponibilitati si înfiintarea de noi nuclee;
- Am acordat permanent ajutor metodic As.MRB si am sustinut, mobilizator si organizatoric formatiile din tara (asigurarea în conditii economice de camin si cantina) cu ocazia turneelor „primavara rugbyului bucurestean”.
- Am publicat un afis cu prezentare estetica si mobilizatoare a activitatii de copii (platit partial de mine) difuzat larg în toata tara;
- Am îndrumat activitatea echpei nationale de juniori, conducând comisia de copii si juniori care participa concret la selectia jucatorilor;
- Am desfasurat selectii pe ani de nastere, începând de la 12, cu doua ministagii de pregatire si verificare (primavara si toamna) desfasurate în Bucuresti cum si tabera de vara la Navodari ; una dintre aceste selectionate a fost si generatia 94/95 viitoare ocupanta a locului III la Brescia.
Am avut tot timpul un ajutor pretios din partea colegilor (de doua ori pe an participau la intruniri metodice); Comisia de Copii si Juniori participa la fixarea programului de activitate, la numirea antrenorilor diferitelor loturi si la selectia sportivilor.
Am avut tot timpul grija de a transmite cluburilor, sectiilor de rugby, aprecieri si multumiri pentru activitatea antrenorilor si a sportivilor nominalizati în loturi.
Remarcabil este ca la toate actiunile enumerate mai sus costurile deplasarii si sederii în Bucuresti si Navodari erau suportate de cluburi si de sportivi.
Ei bine, în toata aceasta activitate, ce într-o doara mi-am amintit-o, m-a sustinut o convingere câstigata în lucrul meu îndelungat cu tinerii: pentru activitatea de copii si juniori mici nu problema materiala este decisiva, ci cea organizatorica.
Reclamarea lipsei suportului financiar (de care adesea se vorbeste), cu efect concret anularea intentiilor, o numesc fara nici-o retinere „mascarea unui fals interes”.
Am iesit cu nepotelul si balonul de rugby pe bulevard, între blocuri, si am avut imediat 10-12 copilasi amatori sa facem o echipa de rugby a noastra. Concluzia: exista interesul copiilor pentru rugby; federatia ar trebui sa canalizeze toate disponibilitatile pentru captarea lor (sa nu se ridice din umeri ca nu sunt instructori) .
Ce ma surprinde este ca la semnale de alarma date de oameni complet dezinteresati, doar ca observatori si iubitori de rugby, vine federatia prin informarea recenta vrând parca sa ne spuna:”stati oameni buni ca nu este chiar asa” si ne însira o lista cam umflata (i-a uite domnule ce de teraba!). Mai toate actiunile enumerate fiind initiative particulare, o scoala, o clasa de rugby, alte câteva proiecte (deosebite, fara indoiala) dar deocamdata simple supozitii, din câte am înteles. Si acestea sustinute cu baloane si alte materiale de catre federatie (extraordinar fara discutie). Insusirea de catre federatie a acelor actiuni promotorii facute de oameni inimosi mi se pare un abuz de deposedare de merite. Chiar si interventia de ieri a lui Costel Toana, delicat facuta, pune ordine la chestiune (bravo Costele, nu pentru interventie ci pentru ce faci tu acolo).
Dar pornind de la federatie, sustinuta si de IRB special în aceasta directie, o actiune generala, mobilizatoare, din care sa se regenereze echipele noastre de seniori n-am sesizat. Ma gândesc ca cineva cu bun simt, cu functie federala obtinuta pe încrederea lumii rugbyului nostru, sau unul care traieste cu salariu bun din rugby si caruia-i statea în putinta sa faca ceva, uitându-se pe aceasta lista data public cu scopul sa astupe gurile (va asigur eu, bune) ar trebui sa-i fie mare jena.
Asa cum se prezinta situatia, în teren si în scriptele federatiei, repet ce-am spus, cred ca vorbim despre altceva.
Am înteles ca din acea strategie laborioasa, amanuntit prezentata la alegerile din 2001 si poate si în 2004 (ca sa înteleaga bine lumea ce viitor luminos i se pregateste rugbyului nostru!), nu s-a realizat nimic (în sensul dezvoltarii copiilor si juniorilor, sa fie clar), pâna acum câteva luni când au fost angajati directorii de dezvoltare. Dar nu ca nu s-a realizat ceva, dar au disparut echipe, sectii cu echipe cu esaloan complet (în Bucuresti „ajutate” si prin închiderea portilor Stad.Tineretului pentru cei care din totdeauna au fost acolo). In tara grupele de copii le numeri pe degete. De vre-o câtiva ani traditionalul turneu bucurestean nu se mai disputa, iar ce a fost în primavara asta la turneul pascal, este cam tot ce înseamna copii la noi (ar fi intrat usor în doua autobuze), recunoaste-ti, este întristator de putin.
Anihilarea în mare parte a AMRB (prin lipsirea de baza unde sa-si desfasoare activitatea grozava ce a dus-o atâta timp, si fara nici-un suport financiar pentru promovare si competitii), a fost înca o neatentie de neînteles a federatiei.
Performanta însa în neîmplinire a fost ratarea unei ocazii excelente de a înviora rugbyul nostru, este vorba de rugbyul scolar, când jocul nostru (prin interventiile lui O.Morariu) a câtigat un statut egal cu celelalte jocuri traditionale în scoala. M-a surprins lipsa de ajutor metodologic si organizatoric al activului tehnic federal, care trebuia sa sesizeze ca reusita actiunii scolare putea sa aibe un mare impact în mediul scolar. A lasat AMRB cu o actiune dificila ce a debutat în euforie (22 de echipe de licee bucurestene) , si a terminat, în a treia etapa, în record de neprezentari. Mi-a parut rau, dar am înteles totul când cea mai autorizata persoana mi-a spus clar: „rugbyul scolar nu este treaba noastra, este a MEC”?! Confuzia mea a fost teribila stiind ca ne laudam la IRB cu sute si sute de echipe scolare!?
In sfârsit hai sa vedem putin si realizarile. Ma voi referi în special la primele doua, si cele mai bine încadrate la subiectul în discutie:
- Actiunea cu Rugby-Tag din judetul Ilfov, excelenta ca efect dar si ca unicitate, este initiativa lui Fane Popescu (sustinut meritoriu de federatie). Fiind facuta de oameni legati de rugby doar prin obligatie didactica, daca Fane îl supara pe amicul sau inspectorul scolar, activitatea s-a dus, ramânând decât baloanele si materialele aruncate pe acolo. A mai început asa o actiune si pe la Gura Humorului , nu?. Hai sa fim mai concreti: de aici îsi va lua Lic. din Ciorogârla 20-25 de copii bine facuti pentru clasa speciala de rugby. Pai este asta o actiune cu care federatia sa-si sustina preocuparile de dezvoltarea rugbyului?
- Actiunea cu gradinitele, si mai excelenta, va dati seama ca neozeelandezii, de mici cu balonul oval, dar . . . trebuie sa asteptam vre-o 12-13 ani sa vedem ce-o iesi.
- De celelalte am mai zis, în mare parte proiecte, inatiative particulare sustinute de federatie.
Ce ar trebui facut?
In decursul anilor am dat, la sectorul tehnic si chiar presedintelui personal, fel de fel de propuneri orientate în a anima si desfasura activitatea la nivel de copii si juniori, asa ca n-am sa lungesc vorba. Daca ar vrea cineva sa le vada si nu mai sunt de gasit pe la federatie poate sa mi le ceara, le voi pune cu placere la dispizitie, doar avem acelas interes.
Realitatea este ca în momentul de fata federatia este într-o situatie critica cu tehnicienii. Daca un club ar solicita 2-3 antrenori forul nostru ar fi în mare încurcatura. De unde sa-i scoata? Nu m-ar mira daca cineva de aici ar spune: „nu este treaba federatiei, sa se descurce”. Atunci de unde 50-100 de instructori- educatori cât ar trebui pentru o actiune imediata, larga si bine concertata de federatie?
Pentruca Academia, speranta de profesionalizarea tehnicienilor, se ocupa în special cu perfectionarea, este si mai usor acest aspect.
Cred eu ca decisiva ar fi o strategie ferma, ceva vital pentru toata suflarea rugbyului românesc. Ce vreau eu sa zic cu asta este:
- implicarea în procesul de dezvoltare a întregului activ salariat sau benevol (structura superioara, membrii biroului federal, comisii federale), noi toti ceilalti botezati într-u rugby pâna la ultimul jucator (exemplu: si ultimul copil sa-si stie obligatia ca trebuie sa aduca la rugby 1-2 colegi, vecini etc.)
- parametri strategiei trebuie înocmiti de specialisti pe domenii: sociologie, psihologie, metodica penetrarii în mediu, metodologie sportiva, finante etc.
-un obiectiv urgent este reîmprospatarea corpului de tehnicieni cu instructori- educatori; cluburile, sectiile, antrenorii echipelor sa nominalizeze fosti sau actuali jucatori (se poate merge pâna la juniori U17), pe care sa-i atraga în instruirea unor grupe mici de copii, carora federatia sa le orienteze preocuparile cu un indreptar metodologic si alte materiale formative la distanta, cooptati în perspectiva calificarii ca antrenori.
- în prima faza, pâna la anumite conventii cu alte ministere ce tuteleaza unitati scolare, pentru activitatea concreta trebuie folosita structura din teritoriu: cluburile, sectiile de seniori, de juniori si de copii. In functie de anumite criterii (baza sportiva, posibilitati de instruire) federatia ar trebui sa orienteze si sa sustina gruparile la completarea sau multiplicarea echipelor la esaloanele de copii si juniori mici.
- orientarea cu predilectie pentru desfasurarea activitatii în scoli. Sectiile sa-si aleaga, în functie de categoria lor, 1-3 licee si 2-3 scoli generale unde prin inspectorate, conducerile scolilor si profesorii de ed. fizica sa obtina acceptul desfasurarii activitatii de rugby (facuta de profesori, sumar instruiti la specificitatea jocului, ajutati de catre antrenori si jucatori).
De unde fonduri? Nu îmi este greu sa raspund!
Ca orce activitate de nivel zero, repartizarea bugetului federatiei sa plece de aici, asa cum spunea T.Aprozeanu. Apoi, ceva economii la actiuni ce mi se par disproportionate:
- redus stagiile de pregatire exagerate la U 18 si U19: 130 zile anul trecut (ce nu le consider oportune nici pentru o instruire buna cum se pretinde);
- diferite sustineri financiare precum transport juniori 18 si 19, subventii antrenori, etc. sa fie conditionate de formarea echipelor de copii si juniori mici;
- si din punct de vedere economic si chiar psihologic nu gasesc justificarea primelor la juniori si mai ales pentru clasari modeste la CM ;
- sa se umble la decondurile unor actiunii (în tara sau strainatate) si poate cu mai multa atentie ramâne ceva. Ma gândesc când actiunea a fost programata pentru 40 pers. (cu angajare casa si masa) si se prezinta 10-15, sau asa zisele antrenamente al internationalilor în Franta etc.
- austeritate la recompensele pentru activul benevol.
Am gândit tot materialul de mai sus în logica urmatoarelor cifre.
Echipe
Seniori
Jun.U19
Jun.U18
Juniori 3
Juniori 4
Copii 1
Copii 2
Nr.
22
22
22
44
44
44
44
Daca în cei 5 ani trecuti, de când sa zicem ca „înnumaram bobocii”, trebuiau realizate aceste cifre si nu s-a facut nimic, ar fi ceva grozav daca s-ar realiza în urmatorii 3 ani.
(poate aflam si noi cifrele prevazute de federatie; sper ca nu am pus pe cineva în încurcatura, ca nici poveste de asa ceva!)
Cu acelasi gânduri bune si calde urari,
Vasile Constantin – Mao
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu