Pentru ca tot vorbim de ridicarea calitatii instruirii rugbystice in diferitele sale aspecte, iata intervin cu cateva referiri, deocamdata despre pregatirea fizica la nivel de copii si juniori, ce le consider importante si care cred ca merita o reflectie corespunzatoare.
Pentru pregatirea fizica precizez, fapt bine cunoscut, ca exista in viata sportiva a unui jucator anumite etape, strans legate de evolutia organismului in crestere (a proceselor senzorial-motoare) , pe care nu trebuie sa le pierdem in programarea si desfasurarea pregatirii sportive.
Si pentru ca acestea se refera la varsta copilariei si in special a perioadei pre-adolescente, cand plasticitatea proceselor scoartei cerebrale si capacitatea perceptiv-senzorial a sunt de maxima acuitate, disponibile pentru imense acumulari, aici, in aceasta etapa este cazul de a interveni specializat si bine orientat in instruire.
Ridic acest aspect pentru ca in rugbyul nostru, pe langa aria extrem de redusa la aceste segmente, niciodata nu au fost interventii metodologice serioase pentru a se valorifica aceasta etapa in formarea jucatorilor. Ramane de vazut cum Academia de Rugby va suplini aceasta lacuna.
Concret, consider ca preocuparea evidenta pentru o specializare rugbystica excesiva la nivel de copii si juniori mici in detrimentul unei instruiri complexe, chiar si prin exacerbarea spiritului competitiv, vine sa accentueze niste bariere limitative in manifestarea polivalenta a tinerilor. Cu siguranta, fapt dovedit, copiii nostri stiu sa paseze si sa placheze mai bine decat multi dintre copiii straini intalniti in rarele participari la turnee internationale. Dar oare este destul ca acestia sa devina si mari jucatori cu o activitate psiho-motoare complexa? Am exploatat convenabil acele etape de maxima receptivitate a influentelor formative, mai ales daca acestia au cunoscut activitatea sportiva dezorganizat sau in afara acestor etape?
In acest sens precizez urmatoarele:
- in decursul activitatii antrenorale nu m-am condus dupa o metodologie adecvata; am mentionat in repetate randuri ca de la cele mai mici categorii exersarea rugbystica se face prin unica metodologie cunoscuta, cea a adultilor, bineinteles miniaturizata, cu particularizari dupa flerul pedagogic al antrenorului;
- ulterior am constatat ca exagerand, uneori, lucram contradictoriu obiectivului ce-l vizam. Asa am descoperit si preceptul pentru practica sportiva ca important este: „nu sa faci mult ci sa faci totul foarte bine”, adica respecand la fiecare categorie de varsta particularitatile psiho-fiziologice, aplicand o metodologie de instruire adecvata.
Spre exemplu dezvoltarea vitezei (sub toate formele de manifestare) trebuie sa se faca cu eforturi de durata scurta si cu intensitate maximala, dar si cu refacerea organismului (90-95%) intre repetari. Presat si de timpul limitat de antrenament dar si de volumul cunostintelor si deprinderilor tehnico-tactice ce intodeauna obsedeaza antrenorul de juniori, perfectionarea vitezei ce o urmaream, fara pauzele respective intre repatari, se transforma de fapt in cresterea rezistentei la efort in regim de viteza, ceiace este cu totul altceva.
Apoi, viteza, calitate fizica "inascuta" (adica marcata de un ridicat indice genetic), se amelioreaza in contul unei tehnici corecte de alergare si a perfectionarii calitatii de forta exploziva. Asa ca tehnica cunoscuta la alergarea de viteza (care vizeaza contactul cu solul al piciorului pe partea anterioara a talpii, balansul amplu al membrului inferior in pasul anterior, postura corpului in alergare, cum si miscarea sincronizata a bratelor), am exersat-o amplu in exercitii de alergare accelerata si lansata, cu starturi din diferite pozitii etc. Tarziu aveam sa descopar un element principal in tehnica alergarii de viteza si care banuiesc ca este inca putin cunoscut in practica noastra rugbystica. Este vorba de asa zisa „miscare griffe” in care piciorul anterior precede contactul cu solul printr-o miscare energica si scurta, de retractare, spre inapoi. Prin acest gest, cheie in alergarea de viteza, partea anterioara a fuleului se scurteaza cu 15-20cm, dar prin apropierea sprijinului anterior de proiectia centrului de greutate, impulsul orizontal, orientat optim spre inainte, este eficace folosit in dezvoltarea vitezei. Fara acest detaliu ni se pare ca alergarea de viteza nu implica cine stie ce sofisticata tehnica, dar bineinteles ca prejudiciul in manifestarea sportivilor ne penalizeaza suficient ignoranta.
Pentru perfectionarea capacitatii coordonative, determinanta este perioada copilariei bogata in acumulari, cand usurinta invatarii intuitive stimuleaza enorm evolutia psiho-motoare a acestora (dependenta de caile de conducere a impulsurilor nervoase ce se maturizeaza destul de timpuriu). Daca s-a pierdut acest moment acumularile in contul coordonarii si dexteritatii motoare sunt mult mai incete si bineinteles limitate. De aceia se recomanda, la copii si juniori mici, interventia cu o pregatire complex-diversifica ta folosind prioritar mijloace sub forma de joc (cu componenta afectiva puternica sustinatoare a motivatiei si intersului acestora), cu exercitii cat mai variate de solicitare, luate din jocul de rugby dar si din atletism, gimnastica, natatie si, mai ales, din celelalte jocuri sportive.
Apoi, in perfectionarea rezistentei in alergare sau in efort combinat in general, destul de tarziu am aflat ca organismul isi perfecteaza disponibilitatile fiziologice la efortul aerob sau anaerob pana la un anumit punct dupa care lucrul si efortul este pierdere de timp si cheltuiala de energie fara rost.
Fara discutie, uimit chiar de capacitatea la care imi conduceam juniorii in efort, uneori am si exagerat, castigand mult insa prin aceasta in disciplinarea si motivarea grupului, pentru care pregatirea fizica este un mijloc prin excelenta. Multumesc cerului ca n-am avut accidente, controlul medical obligatoriu inainte de sezon era riguros si bine venit. Ce am reusit fie cu Rapid fie cu Locomotiva a fost o pregatire fizica complexa facuta pe parcursul intregului sezon, inclusiv in programul competitiv. Pista si tribuna stadionului Giulesti, sala de haltere cu suficiente discuri de 20-25 kg pentru lucru simultan, antrenamentele in Padurea Baneasa, stagiile la mare (cu alergarile pe nisip si in apa) sau la munte (cu alergarile in panta) erau ocazii de mare concentare a instruirii complexe.
O recompensa serioasa la preocuparea pentru o pregatire fizica complexa, am avut prin promovarea unui numar mare de jucatori, inca juniori, in formatii de seniori, chiar de prima marime. In acest sens cred ca mai detin inca performanta de a fi promovat un junior, si chiar inaintas, in nationala mare.
Bine, nu multi au pot intra intr-un complex sportiv serios, asa cum am avut eu posibilitati pe care am si stiut sa mi le apropii, sau cum au astazi loturile nationale, dar fiecare trebuie sa-si organizeze baza sportiva pentru o activitate de instruire cat mai divesificata.
Spre exemplu pentru pregatirea de forta indispensabil este montarea unui „portic” la teren, la care sa poata lucra simultan 6-8 sportivi. Programul ar putea cuprinde o gama variata de solicitari plecand de la cele cu incarcatura proprie pana la cele cu supra incarcatura (partener sau centuri cu greutati); ar putea fi aplicat, cu atentia respectiva, chiar si celor mai mici, miscarile putand fi usurate (mentinerea pozitiei de suspendat cu bratele in flexiune; tractiuni cu ajutor aplicat la un picior) sau ingreunate (flotari cu sprijinul picioarelor mai sus, abdomen din atarnat) etc.
Exercitarea de forta, ca si cea de rezistenta, ar putea fi facuta, in antrenamente speciale, sau in finalul antrenamentelor cu continut tehnico-tactica, locul unde trebuie plasata solicitarea la eforturile de forta si rezistenta. Important este, deasemeni, obisnuita si motivarea tinerilor jucatori pentru propria preparare fizica, determinanta pentru randamentul rugbystic.
Iata si cateva recomandari, propuneri:
1. Este imperios necesara sistematizarea metodologiei de instruire rugbystica la diferitele categorii de varsta, cu obiective formativ-educative clare ale activitatii, cum si mijloacele adecvate: elaborarea de programe cu structuri de exercitii pentru invatarea alergarii, complexitatea manifestarii motrice, cu jocuri cat mai diverse si precis directionate: pentru dezvoltarea indemanarii, vitezei, de lupta si contact etc., cum, bineinteles; si deprinderi si cunostinte rugbystice;
2. Organizarea pe langa competitiile de rugby si a unor concursuri de abilitate motoare a practicantilor (in ideia stimularii lucrului specializat la sectii);
3. La nivel de juniori obligativitatea gruparilor de a prezenta cu ocazia diferitelor competitii (turneele finale ale campionatelor nationale), pe langa anumite exigente de gabarit ale jucatorilor, un numar de 5-6 sportivi ce vor participa la un concurs de calitati motrice (alergare de viteza: 80-100m, alergare prelungita: 1000-1500m, forta cu incarcatura proprie) sau de abilitati combinate, motrice si tehnice (gen: pista de elemente tehnice, diferite stafete etc.). Ideia este ca pe langa pregatirea celor „reprezentativi” sa fie inclusi in programul complex de instruire si restul echipei.
Deocamdata atat la acest subiect, dar as fi foarte incantat cu o dezbatere prin interventii la importanta acestuia in rentabilizarea talentului tinerilor nostri.
Cu salutari tuturor,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu