Dragi amici,
In dorinta de a aduce unele observatii din experienta proprie in instruirea rugbystica la nivelul grupelor de copii si juniori, iata incep cu cateva considerente generale si o intamplare, ce eu o cred cu destul talc.
Cum si cat a evoluat rugbyul in ultimile decenii ne releva in detaliu statisticile pe parametri principali ai jocului la marile competitii. S-a redus durata si numarul momentelor fixe (gramezile ordonate au scazut de la 37, media pe joc la CpM 1987, la numai 16 la CpM 2003, inceperile si reinceperile se fac numai prin dropgol etc.), marginile au devenit ocazii de mare variatie si creativitate tactica fiind o rampa de lansare spectaculoasa si eficace a atacului, s-a generalizat jocul penetrant-grupat la toate nivelele echipei. Apoi, s-a dinamizat enorm ritmul de joc prin disponibilizarea inaintasilor in jocul deschis, jocul cu lovitura de picior a capatat valente tactice deosebite etc.
Profesionalizarea jucatorilor a ridicat la randul ei capacitatile de manifestare psiho-fizica a acestora la limite performante nebanuite.
Bineinteles, este responsabila si sustine toata aceasta evolutie a jocului metodologia de instruire, care s-a perfectionat continuu. In toate fazele formarii sportive nu se mai poate admite improvizatia si anacronismul. Chiar in faza primara, de atragere a tinerilor spre „ideea rugby” (cand jocul este folosit informal si distractiv), pedagogia aplicata trebuie bine elaborata, iar educatorii-formator i trebuie sa fie talentati si dotati pentru aceasta misiune.
Nu mai vorbim de procesul invatarii si consolidarii deprinderilor tehnico-tactice, de perfectionarea capacitatilor motrice si psihologice sau de obtinerea si dirijarea formei sportive etc., cu rigori metodologice si didactice (bazate pe experienta stiintifica si profesionalism) ce trebuie sa opereze pentru rentabilizarea optima a resurselor umane si materiale.
Ei bine, toate aceste chei stau in mana si priceperea unei singure persoane, a antrenorului. El, antrenorul, cu dedicatie si lideranta, autorizata de profilul moral dar si de profesionalismul sau, poate transforma in valoare sportiva potente latente si spiritul de echipa.
Grija unei federatii pentru constituirea si "profesionalizarea" corpului de antrenori trebuie sa fie ampla si cuprinzatoare pentru toate segmentele activitatii (scolari, copii, juniori, seniori, reprezentative). Corpul tehnicienilor, prin disponibilitat ile tehnico-pedagogice ale membrilor sai, este fara discutie forta dinamizatoare a evolutiei rugbystice. Referitor la acest aspect, repet, superficialitatea a fost totala dealungul anilor, ajungandu-se nici mai mult nici mai putin la pierderea unei adevarate scoli rugbystice romanesti ce o faceau tehnicienii nostri prin anii ´60,´70. Acestei politici de minimalizare a functiei de antrenor (vezi faptul ca mult timp nu a existat o strategie de largirea si innobilarea cu valori rugbystice a corpului de antrenori si nici o informare curenta), i s-a adaugat, pe langa iesirea fireasca a venerabililor tehnicieni din circuit, reducerea masiva a corpului de tehnicieni prin abandonul unei parti insemnate (antrenorii formatiilor desfiintate) sau prin emigrarea altora.
Pentru a remarca, inca odata, importanta specializarii diferentiate a antrenorilor in functie de particularitat ile de varsta si instruire ale sportivilor cu care lucreaza, imi reamintesc urmatoarea intamplare, astfel:
Ani la rand un foarte bun tehnician englez (Jan Bletcher), formator districtual al RFU, a desfasurat diferite actiuni la federatia portugheza. Pe langa participarea la anumite stagii ale echipei nationale, in diferite perioade ale anului sustinea lectorate si antrenamente demonstrative pe langa comitetele regionale de rugby (au portughezii si asa ceva). In acesta postura l-am asistat in cateva ocazii, personal fiind extrem de interesat de tot ce spunea si facea acest gentelman.
Ei bine, antrenamentele lui, cu echipele de seniori sau selectionata regionala, erau asa de bine elaborate, cu exercitii de o diversitate incredibila si adaptate perfect la obiectivul antrenamentului (tehnic, tehnico-tactic sau fizic), cu o atmosfera extrem de antrenanta, dinamizata perfect prin gesturi sau vocabular de acesta. Nu exagerez cand spun ca realiza adevarate spectacole, asa cum ar trebui sa fie orice antrenament perfect.
Intr-o sambata insa, cand era programat un antrenament cu echipa de juniori, o defectiune de organizare a facut ca la ora programata in afara de antrenorii participanti la acel stagiu sa nu fie picior de junior la teren. Salvarea a fost conducerea unui antrenament de catre vestitul tehnician cu grupa mea de copii ce era gata de lucru. Un interes grozav m-a cuprins, curios sa vad cum lucra cu copiii, sa vad ce exercitii adaptate si jocuri elementare folosea. Varsta mica a copiilor (10-12 ani), nivelul diferit de instruire a acestora, comunicarea greoaie (vorbea in engleza), au fost fara doar si poate pentru vestitul Jan impedimente serioase.
Principalul este ca n-am gasit in programul lui (fara indoiala fortat improvizat) niciun exercitiu specific de invatare, un joc, ceva deosebit pentru implicarea afectiva a micutilor mei sportivi. In concluzie, se intelege ca antrenamentul nu putea sa nu fie bun, dar pentru mine intr-un fel atunci, in acea ipostaza, acel adevarat maestru a fost o deziluzie.
A fost limpede ca, oricat de mare si tare metodist era, nu era el specialist pentru segmentul de copii. In discutia de dupa antrenament am vorbit de pedagogia infantila, de motivativarea copiilor si stimularea trairilor prin joc, de exercitiile structurate de la cele simple la complexe, de stimularea auto increderii in actiune, de formarea deprinderilor de comportament in grup etc. Dar aceasta a fost o expunere teoretica.
Antrenamentul practic trecuse si inca odata ajungeam la parerea ca misiunea de antrenor sau educator de copii nu este o treaba chiar usoara, asa cum mai sunt tentati sa creada si astazi multi dintre cei care cred ca detin tot secretul rugbyului.
Aceasta intamplare ma face sa gandesc si la usurinta cu care la noi se aleg specialistii, ba sa sustina pentru antrenori diferite teme in care nu au nici-o experienta, ba chiar si pentru pregatirea fizica, pentru seven´s rugby, pentru echipa nationala mare sau alta mai mica, parca fara nici-un criteriu sau o minima garantie ca macar este o investitie de perspectiva.
Cu salutari tuturor,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu