Frustrarile, trairi negative inerente într-o activitate ampla si de angajament, dependente de o sumedenie de factori obiectivi si subiectivi, sunt antagonice bucuriilor si satisfactiilor rezultate din acelasi proces, în cazul nostru jocul de rugby - cu cele doua faze principale ale lui: instruirea si competitia. Feedback-ul pozitiv, factor dinamizator al unei evolutii convenabile, sustinut puternic de starile si trairile benefice, trebuie sa estompeze cât mai mult din efectele negative ale frustrarilor dintr-o activitate competitiva (lipsuri, ratari, nedreptati, umilinte etc.).
In activitatea sportiva frustrarile în limitele unei normalitati sunt aprioric acceptate de jucatori (în special cele ce tin de practica sportiva însasi si substratul material al acesteia). Mai atent privite acestea sunt determinate de factori ce tin de aspectul material-organizato r si de cel metodologic. Pentru diminuarea efectelor negative, asupra acestora din urma se poate interveni, prin masuri organizatorice, psiho-pedagogice si didactice, astfel încât eliminarea sau limitarea unor situatii de stress si anxietate sa prevaleze bucuria si satisfactia practicarii rugbyului, lasând larg deschisa fereastra sperantei si aspiratiei la împlinire sportiva.
Consecintele acestei dualitati, bucurie-frustrare, depinde si de trasaturile de caracter ale jucatorilor, de educatia acestora, de placerea în practicarea rugbyului, dar si de influenta atmosferei de grup, a spiritului de echipa. In functie de influentele intrinseci si extrinseci, atitudinile manifestate de un jucator ce suporta o frustrare, sau o serie de frustrari, pot fi:
- un comportament robust si optimist - în cazul celor ambitiosi si puternici, sau
- abandonul activitatii (de regula la debutanti) sau participarea formala, interesat de un avantaj material (la adulti) - în cazul celor prinsi mai putin de pasiunea rugbystica..
O serie întreaga de frustrari general acceptate (prin educatie si placerea în a juca rugby), provin din însasi procesul de instruire, de efortul specific si activitatea rugbystica în sine. Aceste frustrari inerente, si care concura la educarea robustetii morale si fizice specifice rugbyului, trebuie luate în seama de conducatori, manageri si antrenori. Acestia sunt obligati sa adopte o stima si o apreciere deosebita pentru toti jucatori, cum si îmbunatatirea conditiilor materiale si dirijarea pedagogica competenta în vederea procurarii a cât mai multe bucurii si satisfactii compensatorii.
Retineti, am spus ca sunt obligati si asta pentru ca la noi lipseste acest respect pentru jucatori, cultul pentru rugbyul însasi. In mare parte si din aceasta cauza lumea noastra, a rugbyului, a ramas atât de restrânsa, chiar saraca.
Va si redau un fapt trist provocat, chiar de un antrenor, ce a provocat într-o împrejurar, o grava frustrare unui grup masiv de tineri jucatori.
Astfel:
In septembrie trecut, în timp ce pe Stadionul Arcul de Triumf se disputa o competitie nationala de copii si juniori mici, în sala de sedinte s-a amenajat vizionarea jocului Noua Zeelanda-Italia, în transmisiune directa de la CM (2007). Am sosit pe momentul începerii jocului si, pentru ca afara competitia se mai desfasurau înca, am fost surprins sa gasesc sala aproape plina: erau aproximativ 50 de jucatori bucuresteni si antrenorii lotului U17 care urmau sa aiba o actiune de selectie-pregatire. Nu va spun ce atmosfera pioasa „de catedrala” era, interesul pentru jocul de debut al grupei noastre, cu NZ ca în todeauna în mare verva, în fine, un imens spectacol plin de învataminte. Dupa vre-o 10 minute de joc intra antrenorul respectiv si cu un ton iritat, imperativ, cere tuturor tinerilor jucatori sa paraseasca sala, pentru a lasa loc liber câtorva antrenori, arbitrii si alte perosane adulte sa asiste la joc. Frustrarea, chiar la interesul rugbyului a acelor tineri captivati de jocul unor titani si, sigur, dornici de a învata ceva, facuta gratuit de un om al rugbyului, cu responsabilitati maxime în transmiterea a tot ce are acesta mai frumos, mi s-a parut dureroasa. Am vazut jocul în continuare cu câteva persoane în jur si multe scaune goale, marcat de o crasa neghiobie ce numai la noi se putea întâmpla, cum si de regretul ca n-am îndreptat gestul de neînteles si de neiertat al colegului.
In categoria frustrarilor inerente, specifice activitatilor sportive în general si rugbyului în special, intra:
- antrenamentele care reduc timpul pentru alte activitati cotidiene (distractive, de formare profesionala si de familie), ce le solicita jucatorilor eforturi suplimentare;
- sfârsitul de saptamâna petrecut cu deplasari si jocuri (în defavoarea repausului prin alte forme);
- marele volum de efort solicitat în pregatire, cum si specificul acestuia - de contact – ce predispune la lovituri curente si accidentari frecvente;
- multe alte numite „sacrificii”, benevol acceptate, ce dau vietii jucatorilor de jugby un curs aparte, abatut de la normalul cotidian.
Nu gasim în relatiile de la noi (generate fie de forul central, de cluburi, de echipe sau chiar de relatia antrenori-jucatori) manifestarea unei solicitudini si atentii speciale acordate tuturor jucatorilor, concretizate în eforturi continui pentru îmbunatatirea conditiilor de activitate, oferind acestora un confort recompensator la disponibilitatile ce le sunt solicitate.
Dar antrenorul, coordonatorul întregului proces educativ-instructiv , este profesional obligat:
§ sa acorde asistenta tehnica competenta, astfel încât învatarea si perfectionarea tehnico-tactica, a pregatirii în general, sa le dea sportivilor siguranta si optimismul la progresul sportiv; complexul de inferioritate în acest sens fata de alte echipe este dezolant, fiind o frustrare grea;
§ sa acorde permanent si absolut în egala masura tuturor jucatorilor atentia si indicatiile tehnice, cu revelarea resusitelor si aprecierea acestora; ne atentia, lipsa încurajarilor, pentru cei tineri este un prejudiciu în motivare;
§ reprosurile, critica nejustificata, în special pentru greseli de tehnica la începatori, pentru situatii imprevizibile si complicate la alte nivele, facute de regula de un tehnician cu un stil de antrenament superficial, sau cu un vocabular vulgar, jignitor, constituie sursa de frustrari deconcentrante. Reprosurile facute în public, în afara cadrului echipei, sunt afronturi dezastroase pentru demnitatea si auto-încrederea jucatorilor, iar relatia de stima fata de antrenor mult fragilizata.
Exagerarile antrenorilor în obtinerea performantelor provoaca, deseori, frustrari, daune foarte serioase.
Judecati urmatoarea anomalie careia i-am fost martor:
Am asistat la un episod ce m-a contrariat enorm pentru absurditatea situatiei creiate de antrenor. Joaca campioana noastra într-o cupa europeana un joc la Lisabona cu reprezentativa Portugaliei. Câstiga jocul, pe care l-a si dominat, numai ca victoria a stat în cumpana pâna la finalul jocului. La cabine antrenorul înfuriat îsi face numarul facându-i pe jucatori lasi si tradatori, ca sa spun doar epitetele permise într-un text. Fara discutie, pe acestia, frustrarea gratuita de la bucuria unei victorii onorante, i-a afectat profund. Dupa trei ore la masa festiva jucatorii erau în mare parte tot marcati de tristete. Antrenorul pierduse, iar, testul unui comportament rational. Ma gândeam atunci mai mult la încarcatura psihica a echipei care afecta cu siguranta recuperarea dupa efort, ce se realizeaza mult mai usor într-o stare de confort afectiv, nu si efectele ample, tardive, pe care cu totul nejustificat colegul le provocase.
Va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu