Cu ceva timp în urma, când niste reprezentative tinere plecau spre competitii grele, am sesizat discrepante între obiectivele ce si le propuneau (din declaratiile antrenorilor, conducatorilor) si posibilitatile mai precare ale grupului, confirmate mai apoi si de rezultate. Acestea se dovedeau declaratii hazardate, fara nici-un suport, „doar sa ne facem singuri curaj”. Atunci am vorbit putin despre aspiratiile echipei, de deceptia generala data de rezultate dezolante fata de premizele exagerat prognosticate. De cele mai multe ori aspiratiile eronate sunt concluzionate cu un recul psihologic evident al grupului.
Aspiratia, dirijata cu tact, este liantul ce unifica energiile si situeaza plafonul psihic al echipei la nivel optim, recomandabil, la nivelul celor puternici si îndrazneti, maturi în rationament si echilibrati afectiv. Aspiratia la performanta a unei echipe, bazata pe particularitatile jucatorilor si nivelul instruirii, este rezultatul unui proces îndelung si corect dirijat. Pentru aceasta se poate vorbi de modelarea acesteia în pasi logici de evolutie, dar si de adaptabilitate în functie de anumite variabile ale pregatirii si competitiei (important fiind obtinerea formei sportive si manifestarea de moment, proprie si a adversarului) .
Se întelege ca numai la un anumit nivel al instruirii si al maturitatii sportive se poate vorbi de un echilibru între pragul de aspiratie si posibilitati, cu sanse reale si certitudini de realizare a performantei. In alte situatii, de supradimensionare a aspiratiei (pe stare de exaltare) sau subdimensionarea acesteia (data de teama si circumspectie exagerata) se recomanda prima varianta, cu grija de a nu fi rupta complet de realitate. Aspiratia e conditionata de componenta afectiv-sentimental a (element de baza) si de cea materiala.
O asistenta psihologica competenta da posibilitatea unei evaluari corecte a relatiei premize si posibilitati, si sugereaza-imprima un nivel de aspiratie optim, competitiv. Sunt clare atributiile antrenorului, robustetea morala ce reuseste sa o imprime echipei prin stilul convingator, ferm dovedit în instruire, în orice moment al acesteia.
Am facut aceasta scurta prezentare la subiect si pentru a încerca sa întelegem ce s-a întâmplat în cazul urmator:
Zilele trecute am fost negativ impresionat de procentajul aspiratiei la victorie pentru apropiatul joc cu Portugalia (doar 85,4%), identificat la testarea echipei nationale în al doilea sau stagiu de pregatire. Am putea foarte bine crede ca vreo 4-5 jucatori au glumit, pentru variatia testului, alegând varianta pierderii jocului cu portughezii, pe care, retineti, cu un an si ceva în urma i-am surclasat la ei acasa chiar într-un meci al orgoliilor si când de altfel echipa noastra nu a stralucit în joc. Daca acestia chiar au crezut în varianta exprimata este trist, iar daca au glumit este si mai trist, provocând fara sa-si dea seama (lipsa de maturitate!? ) nota de nesiguranta în grup. Nu mai dezvolt subiectul, dar promit ca voi reveni la timpul cuvenit spunându-va, bazat pe rationamente clare, de ce nu ma voi mira daca diferenta în acel joc va fi mai mare de 30 puncte, în favoare echipei noastre, bineînteles.
Apreciez pozitiv media aspiratiei la jocul cu Italia: 57,8%. Nu mai detaliez la ce ma gândesc când fac aceasta afirmatie si reiau doar un fragment din ce am spus cu alta ocazie (dupa victoria asupra Frantei la Auch – 12-6/1990):
„A fost o zi mareata, când prestatia splendida a jucatorilor nostri a fost perfect sustinuta de inspiratia si profesionalismul antrenorilor. Era înca o data dovada de ce pot face rugbystii români prinsi în zi de glorie.”
Si am dori cu totii ca forma sportiva sa sustina nivelul pozitiv al aspiratiei de acum al internationalilor nostri pentru jocul cu Italia.
Ce este interesant, este ca, multe din marile noastre victorii au cazut pe conjuncturi ce nu le prevedeau. Acest fapt evidentiaza capacitatea jucatorilor nostri, a noastra a românilor, de a depasi conditia în momente de mare prestigiu. Sa fi sosit pentru nationala noastra „momentul Italia” (cea umilita crunt de stejari în 1977 (69-0) si 1979 (44-0) la aceasta Cupa Mondiala? Dece nu?
Sta în inima si credinta jucatorilor nostri sa cucereasca elogiul marilor bravuri.
Cu salutari si urari de mult bine tuturor.
Vasile Constantin-Mao
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu