Reflectii la viitorul rugbyului nostru

Si cei mai invatati sunt asa pentru ca le-a dat Dumnezeu ravna de a invata mereu.

Stiinta sportului, cel putin cea care se refera la performanta, este de o vasta complexitate si profunda subtilitate, adunand date, studii si experiente din cele mai diverse domenii. Fundamental, in intelegerea fenomenului, este cunoasterea sportului respectiv in toata intimitatea sa, cunoastere ce nu se poate realiza decat practicandu-l indelungat si la cel mai inalt nivel, dublata de pregatirea prin studiu aprofundat si experienta in practica antrenoratului, cum si informarea la zi asupra noutatilor in instruire.

Performanta sportiva in substratul ei este dependenta de trei factori determinanti (vezi articolul „pentru o metodologie moderna de instruire” publicat in stiri_rugby@yahoo.groups.com la 14.1.2007), astfel:

Potentialul genetic al sportivilor, care se refera la:

- valoarea biologica - constitutia fizica;

- valoarea personalitatii - constitutia psihica.

Valoarea intelectuala si experienta tehnicienilor, care se refera la:

- posibilitatile metodologice de concepere si dirijare a procesului de pregatire;

- capacitatea acestora de optimizare a mijloacelor didactice.

Alte elemente organizatorice, precum:

- timpul disponibil pentru pregatire;

- posibilitatile material-financiare ;

- sistemul competitional si nivelul acestuia;

- factorii sociali.

Intre acesti factori exista o interdependenta logica, lipsa sau nivelul precar al unuia compromitand aspiratiile la performanta.

Daca ne uitam mai atent peste aceasta sumara schema ne dam seama usor unde ne-am impiedicat la plamadirea unor performante veritabile ale rugbyului nostru tanar.

Ma voi referii doar la doua aspecte, astfel:

1. Maturizarea sportiva, in general si la fel si in rugby (adica: perfectionarea calitatilor motoare, consolidarea bagajului tehnico-tactic, fortificarea psihologica si multe alte elemente importante pentru activitatea de echipa), stare conditionanta pentru performanta, se obtine dupa minimum 6-8 ani de instruire sportiva. Nimic nu poate substitui acest proces prelungat de fortificare si perfectionare biologica si sportiva a jucatorilor.

Nu se pot astepta performante mari in alte situatii. Pentru aceasta a si aparut conceptul de atragere si instruire precoce a sportivilor, de aceea activitatea la copii trebuie tratata cu toata atentia. Nu cu mult in urma se si spunea ca diferenta intre rugbyul francez si cel neozeelandez este ca primii incep rugbyul la 6-7 ani iar ceilalti la 3-4 ani, cu consecintele stiute si atat de relevante in performanta!

2. Apoi, instruirea sportiva se face intr-un proces unitar de antrenament si competitie, ambele faze fiind de importanta capitala in perfectionarea sportiva: individuala, dar mai ales colectiva-de echipa. Daca antrenamentul este cumulativ in atatea repere bio-sportive ce insotesc formarea si perfectionarea sportiva, competitia este etapa de cizelare calitativa si de consolidare a abilitatilor tecnico-tactice si psihice, exacerbate de disputa sportiva. Or antrenamentul intr-o parte si competitia in alta parte, chiar daca mai sunt asemenea practici la altii, este clar o mare eroare metodologica cu riscul asumat de compromiterea aspiratiilor, dublate si de imensul si inutilul sacrificiu financiar.

Daca vorbim de subiectul la zi, testarea internationala a viitorului nostru rugbystic, numit pe buna dreptate de un jurnalist „momentul adevarului”, personal am in vedere (1) experienta proprie in calitate de antrenor al echipei nationale de juniori, (2) selectia, pregatirea si rezultatele obtinute de reprezentativele noastre in aceasta primavara, si (3) accentuarea preocuparilor pentru performanta la acest segment, implicit competitivitatea la nivel international ce au intervenit ulterior.

Se poate intampla frecvent la o baza mica de selectie (din pacate situatie in care ne plasam si noi) sa intervina o generatie mai „subtire” (fara o pregatire de baza robusta, fara lider) si la care si fragilitatea psihica specifica varstei sa-si puna cuvantul in contra-performanta. In acest sens n-am fost scutit nici eu de umilinte, in vremuri, cand pregatirea lotului se facea in doua-trei stagii de pregatire.

Apoi mai pot interveni si erori de pregatire a competitiei precum o presiune psihica excesiva prin super motivare sau dramatizare a consecintelor unui rezultat de joc, ce la un teren labil poate determina efecte negative, inhibitoare (asa cum banuiesc ca s-a intamplat la jocurile de debut ale reprezentativelor U18 si U19; la ultima presupun ca a lipsit si tactul pedagogic, sau subtilitatea psihologica, pentru redresarea imediata a moralului de competitie).

Chestiunea la subiect este ca chiar si cu rezultatele mai bune care se asteptau, nu se schimba nimic in situatia dezolanta a activitatii de la noi:

- redusa cantitativ ca arie de practicanti si ne slefuita calitativ, educativ si formativ, la cerintele actuale (tot 10-12 echipe de juniori mari pentru 20-22 de echipe de seniori, iar categoria copii ramasa doar cu vagi urme ale trecutului);

- tot aceeasi structura organizatorica, neimplicata corespunzator si nedirijata;

- tot aceiasi instruire mostenita din vremurile vestitului amatorism rugbystic etc.

Or cand selectia se face dintr-un contigent infim, inevitabil, valorile sunt rare, iar sansele la performanta expuse hazardului. Imi reamintesc cum acum trei ani cand R.Antonin, insotit de specialistii nostri, a facut prin tara cateva actiuni de selectie pentru actualul lot, s-a remarcat numarul foarte limitat al candidatilor, valoarea fizica slaba a acestora (exceptand grupul de la Iasi), si, categoric, manifestarea generala foarte slaba a abilitatilor rugbystice.

Si totusi cunoscand programul de instruire a celor doua generatii imi este greu sa-mi explic cum de nu s-a realizat mai mult. Si asta mai ales pentru generatia U19 care a intrat in actualul an competitional dupa un altul plin de cantonamente (130 de zile !) finalizat cu rodaj in campionatul european, urmat apoi in majoritatea timpului de instruire centralizata (in cadrul Centrului National sau stagii de pregatire in tara si strainatate) .

Cata investitie a necesitat acest proiect, iata falimentar? Ce alte actiuni serioase de stimularea si largirea activitatii s-ar fi putut face cu atata banet prapadit in van ?

Amintea cineva in comentarii la site-ul prosport de diferitele propuneri ce le-am facut pentru stimularea concreta a activitatii la segmentul tanar. Ei bine, nu pot sa marturisesc toata mahnirea ce ma incearca la negarea de catre federalii nostri a situatiei triste din teren, lasand sa se inteleaga ca totul este sub control, iar interventiile colaterale fara rost..

Sunt sincer inspaimantat pentru acest viitor al rugbyului nostru, tot asa cum parea a fi si actualul presedinte al frr, prin anii 1998-99, cand pleda aprig pentru masuri capitale de stimulare a activitatii la nivel de copii si juniori. In locul acestora au aparut solutii de sera extrem de costisitoare, sau altele neconcludente.

In locul deciziei de statuare a activitatii de copii si juniori ca obiectiv prioritar al frr care ar fi presupus un efort organizatoric si mobilizator general, de responsabilizare a tuturor unitatilor si personalului salariat si benevol din rugby, s-a ales ca solutie de baza actiunea rugby-tag, care nu zic ca nu este o actiune meritorie, dar daca cineva asteapta o reanimare a activitatii de aici se inseala, chiar cu tot numarul mare de echipe si de practicanti declarati. Crede cineva ca aceasta este o actiune revigoranta pentru rugbyul nostru, cand marea majoritate a acestor „rugbysti” ar trebui pregatita de niste profesori de educatie fizica (fara nici-o contigenta cu sportul acesta) si care vor mai aparea (sau nu) in acest sezon la vre-o competitie de ocazie ?

Ma gandesc numai ca o mica parte din sumele cheltuite, iata inutil cu atatea cantonamente ale loturilor U18 si U19 (suprapuse peste semi-cantonamentul permanent in care acestea erau la c.n.r), care puteau fi dirijate pentru a activa si sustine centre de copii si juniori mai ales la Barlad , Suceava, Petrosani etc. actiune cu dublu efect, care ar fi stimulat si respectivele sectii de seniori ce stau astazi intr-un fir de ata si din lipsa unor loturi complete de jucatori.

In fine, cred ca acum, la jumatatea programului finantat de IRB, fara nici-o clipa de ragaz ar trebui totul regandit, modificat ce este de modificat, pentru ca altfel nici rezultatele de acum nu ne vor mai fi la indemana peste putin timp.

Cu tot gandul bun pentru rugbyul nostru.

VASILE CONSTANTIN - MAO

Semnificatia unui maraton

Maratonul, proba atletica, este la originea sa simbolul vestirii unei mari victorii. Implicarea atotcuprinzatoare si dedicarea in misiune a soldatului grec, ce ducea cu el bucuria castigarii razboiului cu persii, a inclus si sacrificiul acestuia care a sucombat in urma teribilului efort.

In lumea rugbyului nostru, putin exersata in a participa asociativ la actiuni sociale, pasiva chiar la cele in intersesul acestui sport, pe care il declaram drept mare pasiune, aparitia unui maraton, si mai ales in scop caritabil, este un act atat de surprinzator prin unicitate, dar mai ales prin simbolul uman ce il promoveaza.

Oameni buni:

- sa multumim cerului ca n-am fost lezati de mari napaste;

- sa multumim rugbyului ca in aspra lui lupta ne-a cizelat sufletele;

- sa multumim nelinistitorului imbold care ne chama la un maraton al demnitatii si compasiunii ce o datoram semenilor loviti de soarta.

Iti multumim tie brav si vrednic rugbyst de „cursa lunga”, ca printr-un gest atat de semnificativ in efortul halucinant al unui maratonist, ne faci partasi de fapt la o victorie umana.

VASILE CONSTANTIN - MAO

Urez tuturor un Paste Fericit, cu sanatate si incredere in viata!

Ma gandesc cu toata caldura inimii si la George Balta:

Te indemn, cu credinta in cele sfinte si in cei din jur, sa ai sufletul deschis la bucuria vietii.

Sa fii mandru de camaraderia, rara astazi, a unor mari oameni apropiati si bucuros la orice gest de atentie si afectiune.

Fericirea o poarta fiecare in suflet: fii tu destoinicul ce o descoperi mai repede decat multi altii.

HRISTOS A INVIAT!

Mao

Portugalia, adversara nationalei noastre la Cupa Mondiala

Oare nationala lusitana va fi doar o sansa pentru o frumoasa victorie a reprezentativei frunzei de stejar?

Fara indoiala calificarea in extremis a Portugaliei pentru turneul final al Cupei Mondiale recompenseaza talentul si perseverenta unor harnici luptatori. Talentul l-au demonstrat lusitanii cu prisosinta in ultimii ani in Cupa Europeana a Natiunilor, in care n-a mai fost ca alta data un simplu outsider, sau in marile competitii de Rugby Seven’s, unde in ultimii 10-15 ani sunt competitori de baza.

Merita elogii si aprecierile de rigoare si pentru faptul ca este si singura echipa de amatori participanta la turneul final al CM. Din intreg lotul angajat in campania de calificare doar patru jucatori activeaza in campionate straine (trei in Franta si unul in Scotia, si nu la echipe de prima linie).

Sunt convins ca ambitionarea lor la calificare a avut si un impuls de la faptul ca initial au fost exclusi din planul de ajutorare finaciara al IRB pentru natiunile din al doilea val, plan in care suntem si noi beneficiari.

Ultimul baraj al portughezilor, jocurile cu uruguaienii, actiune suficient de intens tratata de mass-media, a creat un mare interes si animatie in lumea rugbystica de aici. Suspansul creat mai ales de eseul sud-americanilor in finalul primei runde (12-5) a accentuat euforia reusitei finale, selectionata portugheza demonstrand si o mare capacitate de mobilizare in situatii critice.

Declaratiile capitanului si a antrenorului echipei, imediat la sosire, mi-au atras atentia prin seriozitatea si taria argumentelor in care acestia cred, astfel:

Vasco Uva – capitanul echipei, nr.8: ”Suntem fericiti de reusita noastra. Suntem singura echipa de amatori de la turneul final al CM si ne vom concentra toate fortele sa invingem nationala romana in grupa de calificare. La Toulouse tot stadionul va fi portughez!”

Thomas Morais – antrenorul echipei: „Ne-am calificat greu, dar meritat. Stim ca avem mult de muncit pana la Cupa Mondiala in asa fel ca diferenta chiar si fata de Noua Zeelanda sa fie cat mai mica. Calificarea noastra istorica trebuie sa o transformam in revigorarea intregii structuri a rugbyului nostru, plecand mai ales de la activitatea de copii si juniori”.

In timp ce capitanul echipei ne reaminteste de suportul lor moral in ampla comunitate portugheza din Franta si in mobilizarea lor pentru jocul considerat „mai la indemana”, cu echipa noastra, tanarul, dar ilustrul, tehnician portughez atinge aspectele profunde ale acestei calificari. Acesta, cu care am discutat adeseori, a vrut sa spuna cam asa: „prin dedicatie si bravura, noi antrenorii si jucatorii, ne-am facut datoria fata de rugbyul nostru, acum este randul conducatorilor ca profitand de conjunctura, cu tot discernamantul, sa traseze si sa dirijeze cadrul organizatoric si metodologic pentru o activitate mai ampla si consistenta in teritoriu.

Vorbind despre viitoarea noastra disputa din cadrul turneului final al CM mentionez drept regretabil faptul ca in cateva randuri chiar si mai experimentata si dotata noastra reprezentativa a fost surprinsa de jocul spectaculos si imprevizibil al portughezilor, dandu-le chiar ocazia de a savura gustul victoriei surprinzatoare (2004) sau de a ne contesta meritele (2005). Chiar si la ultima noastra victorie (27-3, la Lisabona in martie 2006) au ramas cu satisfactia de a fi jucat un rugby mult mai generos decat noi, care am excelat prin capacitatea de penetrare a inaintasilor, insa si printr-un joc tactic limitat si o lunga lista de greseli. Am relevat aceasta realitate si pentru a incerca sa justific aspiratiile marturisite ale capitanului portughez.

Personal, din mai multe motive, se intelege, m-am bucurat de reusita portugheza gandind ca in jocurile de calificare din grupa avem un adversar mai accesibil, si asta fie ca ne este destul de cunoscut, fie constient de limitele acestei echipe, de care in ultimul timp reprezentativa noastra nu a profitat intodeauna si destul.

In plus pe langa programarea jocului din 25 septembrie de la Toulouse, favorabila noua (portughezii fiind atunci dupa trei examene extrem de dure, noi doar doua si speram motivante), am speranta ca echipa noastra va gasi mobilizarea de rigoare pentru a onora cu o victorie mai mult decat reconfortanta permanenta romanesca la marele festin al rugbyului mondial.

VASILE CONSTANTIN - MAO

PS - Duminica Floriilor am petrecut-o participand cu echipa anului I a facultatii de educatie fizica din Coimbra la un turneu regional, deschis gruparilor in stadiul de formare. Au participat sase echipe la acest al 2-lea turneu, din patru programate in acest sezon. Pentru elevii mei, veniti la initiativa proprie din vacanta pascala ca sa joace rugby, turneul a fost o ocazie de frumoase satisfactii, iar pentru mine satisfactia a fost nu atat pentru ca au castigat turneul, cat mai ales gandind ca acesti viitori profesori vor duce in scoli si experienta cu bucuria imensa ce se poate trai in jurul balonului oval.

Asa am aflat ca la aceasta categorie sportiva (a 4-a), activeaza pe patru regiuni un numar de 25 echipe care, fara mari exigente organizatorice si de instruire, completeza si anima miscarea rugbystica de aici. Acesta activitate se adauga celor trei divizii federale, cu 32 echipe de seniori (Divizia Nationala: 8 echipe; Divizia I: 8 echipe si Divizia a II-a: 16 echipe).

Termin aceasta scurta completare, bineinteles, fara comentarii (!)