Draga Mihai Vioreanu si dragi amici ai rugbyului,

Nu vreau sa scap prilejul oferit lumii noastre de George prin imensa, exemplara si brava lui atitudine de luptator, si voi aduce în discutie câteva elemente legate de tragica si mult complicata lui situatie. Fac acest demers chiar daca este extrem de delicat, prin faptul ca se refera la aspecte din intimitatea lui George, dar si pentru ca fac apel la un act absolut voluntar al fiecaruia, de as regla disponibilitatile afective si materiale pentru un gest caritabil. Mi-a dat ghes la aceasta o fraza din mesajul tau Mihai, în care sunt sigur ca ai crezut si ce ai spus a fost cu toata convingerea: „Nu uita ca daca ai vreodată nevoie de ceva , orice , cat de mic din toti cei din acest grup se gaseste cineva sa-ti fie de folos.”

Este stiut, ca tine, au fost si sunt persoane ce au intervenit generos si, mai rar, constant, in preocuparile generate de nenorocitul accident.

Ma bazez la aceasta interventie pe faptul ca, dupa doi an si jumatate, chiar asa cu mari retineri în comunicare si alte limite in participari, constituim un grup social amplu, omogen prin afinitati rugbystice si valoarea umana a membrilor.

Domnilor, George, nu vreodata, zilnic are nevoie de sustinerea noastra a tuturor; trebuintele lui curente sunt total amplificate fata de o situatie normala, iar doar imperioasa rezolvare a unei locuinte convenabile care sa evite supliciul zilnic, al lui si al familiei, cu iesirea si intrarea greoaie la subsolul locuintei actuale, spune destul despre dimensiunea nevoilor.

Dar ce vreau sa spun este:

Oameni buni, nu asteptati ca George sa va ceara un ajutor, pentru ca el (si familia lui) este o persoana cu totul aparte. Si de acest lucru ne-am putut da toti seama dupa cum în acesta groaznica tragedie el ne-a dat o lectie colosala de echilibru moral, de ambitie si dumnezeiasca speranta.

Apoi:

(1) Trebuie sa stiti, familia prietenului nostru reuseste ca din 4-5 surse de venit sa adune un buget sub mediu, situatie ce da lesne de inteles cum cheltuielile zilnice de intretinere si tratament, forteaza la mari exhibitii financiare si, evident, la privatiuni. Insasi ajutorul lui social de handicap este sub 100 euro (!?) si nu din vina lui nu poate beneficia de o pensie legala, cat de cat, linistatoare

(2) Nu am intalnit, si nici nu banuiam, familie, persoane aflate într-o situatie de un dramatism extrem care sa manifeste o asemenea impresionanta ponderatie, acceptare a crudei situatii cu calm si în totala demnitate. Este de fapt si marea sansa ca George sa duca o viata animata de sperante, presarata, iata, cu mari impliniri.

Frapati de obtimism si naturalete în comportament, vizavi de imense traume si tristeti, cu siguranta oricine admira curajul robust in sfidarea destinului infam. Ce este, insa, in inima dumnealor, a mamei, zdrobita la zborul frant al celui drag, chiar si cei mai intimi doar banuiesc teribila durere ascunsa sub sperante, credinta si incredere în viata.

Este, fara indoiala, un motiv în plus de a ne închina, si nu numai atat, in fata inaltelor virtuti morale cu care George si familia lui ne impresioneaza si inobileaza pe noi toti.

(3) Am intalnit „rugbysti” suparati pe rugby, fie ca un antrenor sau altcineva i-a nedreptatit candva, fie ceva insuccese si neimpliniri, fie un conflict de situatii. Unii chiar foarte bine realizati, poate chiar si datorita rugbyului, acuza „marile sacrificii” ce le-au facut pentru acest sport. Dar sa vezi mandria lui George si delicatetea mamei la trofeele si fotografiile de jucator, sau sa auzi de aici vorbe bune despre rugby si lumea lui, asta, da, este grozav de tulburator. Te si intrebi daca noi, majoritatea, chiar am iubit, si iubim, cu adevarat rugbyul, sau doar mimam acest sentiment.

(4) In cateva ocazii (mai recent de Paste, la bacalaureat) , am facut diverse apeluri la marinimie si un minimum ajutor. Doar vreo cativa au avut ragazul de viata si caldura sufleteasca sa fie si asa partasi la un gest de noblete uman-rugbystica. Doamne ce recunostinta si câte multumiri pentru cei marinimosi, mi-a fost dat sa aud! In sinea mea am fost mahnit de putinatatea raspunsurilor si inconsecventa gestului, ca si tine Mihai, pentru indiferenta celor mai multi la maratoanele tale caritabile sau alte apeluri. Mi-a dat însa un motiv de incredere, in disponibilitatile morale si materiale ale grupului, subscrierea la acele apeluri si a catorva pensionari beneficiari de venituri modeste.

(5) De aceia, inca odata, propun:

- periodic (lunar, trimestrial) sa ne facem simtita participarea concreta; pentru aceasta orice participare este extrem de importanta, contand mult si valoarea morala de a aduna lumea rugbyului nostru printr-un onorant act caritabil. Indraznesc sa spun ca detasarea de acest caz al nostru, indiferenta pentru o responsabilitate ce ne-o luam, ar fi o mare tristete.

Reamintesc mai jos conturile la care se poate opera.

- apoi, foarte important: trebuie ca prin relatiile dumneavoastra in lumea avuta sa gasim sponsori generosi, filantropi dispusi la o sustinere meritorie.

(6) Sunt sigur ca proaspatul student va finaliza studiul cu o profesie si poate cu o cariera ce-i poate asigura suportul material de viata. Va indemn din tot sufletul sa fim partasi cu dragoste si atasament la un crampei eroic de viata.

Daca cineva are propuneri, alte sugestii de facut îl rog sa nu ezite sa le expuna.

Cu toata prietenia,

Vasile Constantin-Mao

Iata conturile:

1. Cont bancar: BALTA GEORGE

RO81BACX00000032165 24000; RON; Banca Tiriac; Sucursala Mihai Bravu

2. Cont bancar: APRR (ASOCIAŢIA PRIETENII RUGBYULUI ROMÂNESC) - George Balta

BRDE ROBU; Sediul Dorobanti; Calea Dorobanţi 135, Bucuresti. Sector 1. Cod: 712311

Account No.:

LEI RO31 BRDE 445 SV 61370464450

EUR RO92 BRDE 445 SV 61371184450

Dragi si foarte pretiosi iubitori de rugby

Acesta este un apel pecare l-am adresat si difuzat tuturor cluburilor si Asociatiilor Judetene de Rugby.

Dragi si foarte pretiosi iubitori de rugby

(conducatori, antrenori, jucatori, spectatori si simpatizanti)

In primul rând va salut calduros si va felicit cu ocazia noului sezon competitional, urându-va din tot sufletul împliniri si satisfactii.

Stiu, în relatiile rugbyului nostru nu suntem obisnuiti cu asemenea firesti gesturi, sau alte semne de apreciere. Dar consider acesta un act de respect si de consideratie pentru greaua misiune de întretinere a flacarii rugbyului nostru.

Mentionez, nu intentionez cu acest gest sa ma substitui vreunui for sau sa subminez autoritati. Uzez doar de dreptul la opinie, de a sustine asa rugbyul caruia m-am dedicat profesional si afectiv, dornic de a stii ca acesta este competent dirijat spre recuperari si viitoare ample bucurii.

Pentru oficialii frr, pentru angajamentul acestora la binele rugbyului nostru, pledeaza suficient strategiile inexistente - pe care zic ca le aplica, pledeaza responsabilitatile - ce nimeni nu-si asuma, pledeaza marile ratari în actiunile de organizare si dezvoltare, pledeaza dezinteresul cu care trateaza probemele gruparilor, pledeaza usurinta cu care cheltuiesc fondurile pe actiuni de suprafata etc.

Inceputul de sezon, cu toate inerentele probleme, organizatorice si de animare, cu obligatii majore fata de contractul de televizare a jocurilor, gaseste toti factorii responsabili ai frr (presedinte si vicepresedinti, secretar general etc.) plecati pentru o luna peste mari si tari. Asa s-a întâmplat si la începutul sezonului trecut în care toata federatia se mutase pentru aceiasi lunga perioada însotind nationala la pregatiri în Pirinei, sau la Marsilia si Toulouse, la CM.

Credeti, chiar îi intereaza pe dumnealor soarta campionatelor noastre? Crede cineva ca, pe acolo prin Oceania, îi framânta pe responsabilii rugbyului românesc dramatica situatie a juniorilor, ajunsi la categoria U19 la doar 7 (sapte) echipe ?! Crede cineva ca-i încearca oarecare jena ca abuzeaza prea mult de toleranta si pasivitatea oamenilor rugbyului, facând ce vor si ne dând socoteala?

Este numai vina dumnealor sau si a oamenilor rugbyului, a acelora care de fapt îl fac, conducatori si antrenori de cluburi? De ce trebuie sa va faceti partasi la politica pe care o stiti, si o simtiti la tot pasul, prejudicianta pentru rugbyul national, inutila pentru gruparea d-stra?

Au trecut 7 ani si n-au facut nimic concret pentru stimularea activitatii.

Ba prin izolarea „federatiei” într-o zona restrictiva bunelor conveniente, a slabelor servicii, a mutilarii relatiilor fata de cei ce întradevar trudesc, dumnealor dovedesc ca au alte interese decât lumea onesta a rugbyului.

Nu are rost sa-i întrebam pe conducatori ce au de gând cu rugbyul nostru. Si-au dovedit incapacitatea, ba chiar reaua intentie de a face ceva bun pentru acesta. Nu mai repet imense ratari (adevarate gogomanii), mari consumatoare financiare, prejudiciante pentru activitatea interna si dezastruase pentru palmaresul international; este suficient sa vezi lipsa oricarei strategii, lipsa oricarei raspunderi, lipsa respectului si a minimei decente (vezi si cheltuielile cu plimbarile).

Va întreb, cu totala condescendenta, constient de imensitatea dificultatilor cu care va luptati sa asigurati rugbyului conditii de existenta si de competitivitate, îndemnându-va la un amplu si matur proces de constiinta (indiferent ca sunteti, sau nu, beneficiarii morali sau materiali ai anarhiei din frr): Nu credeti ca ati putea, si poate este si ultima ocazie, sa impuneti un drum mai sigur rugbyului nostru?

Este apelul ce-l fac, încercând o aliere a tuturor celor îndreptatiti si capabili sa faca ceva serios si consistent pentru redresarea rugbyului românesc.

Imi cer scuzele de rigoare daca prin patima si insistenta mea am incomodat pe cineva.

Va doresc multa sanatate tuturor,

Vasile Constantin-Mao

S-au taiat buturile de la stadionul nostru national!!!

Pentru a lasa loc unor porti de fotbal, necesare Cupei Balcanice a Talentelor Gillette si pentru un joc demonstrativ al fostelor vedete Hagi, Petrescu, Popescu, Stoichkov, Stancovik etc. din zilele de 13 si 14 septembrie, mândrele noastre buturi au fost date de pamânt.

Saptamâna viitoare se asteapta alte demolari pentru a lasa loc unui concert.

Bineînteles, activitatea celor opt cluburi de copii si juniori ce îsi desfasurau activitatea aici nu putea decât sa încurce federatia la angajarea de asemenea evenimente. Copiii au fost scosi afara de aici, gruparile s-au desfiintat, capitala (si implicit federatia) se mai lauda doar cu cele trei echipe de juniori U19!

Dar nu trebuie sa neglijam chiriile ce se obtin de la aceste actiuni, sume importante pentru a acoperi ceva, ceva din cheltuielile „plimbaretilor” la Antipozi.

Si pentru ca nu s-a facut nici-o precizare la dimensiunea si rolul suprastructurii nationalei noastre în turneul de pregatire, nu stim daca voiajul pentru cei fara treaba pe acolo a fost recompensator la prolifica activitate ce au desfasurat (veghind la subtierea continua a rugbyului nostru), sau promisor pentru ce nu vor face în viitor (?!)

Sa auzim si de bine,

Vasile Constantin-Mao

SOS – Juniorii: România are doar 7 echipe de juniori

Prin anii 1998/2001, actualul domn presedinte aflat atunci într-o „opozitie de ascensiune”, parea foarte interesat de soarta rugbului, acuzand anomalii în tratarea problemelor esentiale ale acestuia. Sustinea cu ardoare segmentul de copii si juniori (atu pentru oricine care vrea sa dea o lovitura electorala), convingând ca rugbyul nostru si-a gasit omul potrivit pentru redresarea întregului proces de recuperare organizatorica si competitiva.

Ce am putea spune acum, dupa 7-8 ani de dirijare a destinului rugbului românesc? Ma abtin de la comentarii detaliate, limitându-ma doar a întreba: cum a sustinut si orientat segmentul juvenil, argument cu care s-a impus la ascensiunea prezidentiala?

Si fac asta fiind acum, nici mai mult nici mai putin, decât complet stupefiat ca iata, am atins un record incredibil la numarul de echipe de U19, participante în viitoarea editie a campinatului national: 7 (sapte) echipe, din care 3 bucurestene si 4 provinciale! !!! Daca tinem seama ca, exceptând 2-3 dintre acestea, care au o selectie si instruire robusta, altele au o existenta simbolica.

Si înainte de a ni se spune ca aceasta este consecinta lipsei de interes pentru activitatea de copii si juniori din anii ´90 ai secolului trecut, voi mentiona urmatoarele:

§ Intr-o interventie anterioara am relevat o seama de reglementari pe care le promoveaza federatia si care contravin evident cresterii numarului echipelor, dezvoltarea si perfectionarea activitatii (transferurile la juniori si asocierile de sectii; competitiile necorespunzatoare si costisitoare; prevederea formala pentru cluburi de seniori de a prezenta echipe de juniori etc.). Acestea se suprapun pe lipsa unor campanii serioase legate de activitatea de dezvoltare (fara strategii, fara obiective, fara responsabilitati si evaluari), cum si lipsa unei preocupari serioase pentru formarea si perfectionarea tehnicienilor necesari.

§ Voi revela dificultatile creiate gruparilor si care au dus la disparitia echipelor de juniori mari. Acestea sunt:

- Organizarea competitiei nationale „sistem divizie” si, în plus, simultan cu doua promotii U19 si U18, fapt ce a deteminat costuri supra dimensionate si grave dificultati organizatorice (transport si cazare pentru 50 persoane etc.!); asa au disparut din sistemul competitional, fie grupari ce aveau posibilitatea prezentarii echipei de U19 (RC Brasov si altele) dar fara U18, fie echipe de U18 si care anul acesta puteau fi U19, care n-au avut activitate competitionala. Cine raspunde pentru asemenea ratare, ca si pentru cea cu Centrul National de Juniori si atâtea altele?

- Organizarea categoriilor de competitie pe fiecare an de nastere: U19, U18, U17, U16, U15, care, oricât am fi tentati sa credem ca apar mai multi jucatori, de fapt îngreuneaza mult formarea echipelor (sectiile or completându-si echipele cu elemente fara perspectiva, or renuntând la promotia respectiva). Aici apare si inechitatea demobilizanta datorita decalajului în favoarea gruparilor ce pot transfera jucatori.

Nu stiu ce gândeste presedintele la aceasta catastrofica criza, sau daca cât de cât are somnul nelinistit!

Pâna când oficialii vor decide ca activitatea de copii si juniori sa fie un obiectiv prioritar al frr, îmi fac datoria fata de rugby si sugerez urmatoarele:

- Categoriile de competitie ar trebui sa fie organizate pe doi ani de nastere, astfel: J1 18-19 ani; J2 16-17 ani; J3 14-15 ani. Este mai usor pentru sectii (care nici nu dispun de antrenori suficienti), este mai usor pentru antrenori de a închega o echipa, de a o instrui prin continuitatea.

- Competitii trebuie sa fie economice si stimulante: zonale, cu turnee finale de 8 echipe la toate categoriile (perspectiva unui turneu final de 8 echipe ar înseamna animatie si preocupari de instruire pentru mai multe echipe).

Fara îndoiala, un lucru se impune: luati domnilor problema în serios ca este groasa rau de tot. Daca nu se intervine rapid, la anul s-ar putea sa nu fie nici macar atâtea echipe. Spre exemplu, din cele 7 echipe de U19, tratarea cu indiverenta a situatiei CN Aurel Vlaicu (grupare de prima mâna, cu zeci de jucatori în loturile nationale), care de când a fost scoasa de pe Tineretului n-are nici macar unde juca, sa nu va mire daca va disparea.

In fine, pentru ceva ajutor, si total dezinteresat, îmi declar în continuare disponibilitatea, îndemn care îl mai recomand si altora.

Salut cu toata caldura pe toti prietenii rugbului.

Vasile Constantin-Mao