Recorduri, fapte si întâmplari din rugbyul nostru

Dragi iubitori de rugby

Intr-o perioada de mai putine si vizibile miscari rugbystice - deh, lipsa competitiilor, îmi pastrez vie dorinta si vigoarea de a actiona pe acest site. Fac aceasta din placerea de a comunica, lucruri bine stiute despre rugbyul ce mi-a marcat profund viata, asa cum dese ori am spus, dar si cu speranta ca aceasta actiune de asociere si dezbatere rugbystica va prinde într-un fel viata, ca sa facem lumea noastra mai apropiata si mai deschisa.

Ma sperie gândul ca cineva dintre ai nostri stie ceva ce ar interesa si pe altii, sau are o experienta, cunoaste un amanunt ce poate deveni esential pentru mai bine, sau pur si simplu - ca tot omul - are opinia lui, si . . . îsi înghite perluta, nepasator sau, scuzati-ma, las. In sfârsit, asa am gândit o noua invitatie de a trai mai activ rugbyul ce ne place sa-l declaram „pasiune statornica”.

Ne-am înscris la acest site animati de dorinta de a fi mai aproape de George Balta si de a ne cunoste si uni contemporan prin rugby. Banuiesc ca o parte din cei înscrisi initial pe acest forum marcati, fara îndoiala ca noi toti, tot asa de o mare pasiune rugbystica, si-au pus obiectivul de a nu ajuta actiunea, ci dimpotriva de a o controla si tempera. Mie mi s-a spus de ce ma asociez cu cutare si cu cutare, ca uite ce-au facut si ce au dres, altora poate li s-au spus de mine, ca nu stiu ce refulari ma framânta s.a.m.d. si regretabil, usor, usor câteva voci foarte competente au cedat, disparând. Ei bine, eu sper sa-i recuperam si cu seriozitate si bun simt sa face ce ne-a animat imboldul initial. Sper ca, în special, la unele probleme de metodologie sportiva tehnicienii nostri cei mai avizati sa se manifeste public, exprimându-si stiinta si punctul de vedere. Ar fi un mare câstig pentru toata lumea.

In fine, voi initia sa va transmit, într-o noua serie de 5-6 mesaje, un alt capitol din acea carte pe care n-am reusit sa o impun la publicare. Este vorba de câteva recorduri românesti, de care cu siguranta de unele ati mai auzit sau poate altele o sa va si surprinda.

Revin cu rugamintea: cine are de adus corectii sau adaugiri o poate face, bine înteles, pentru evidentiarea adevarului si îmbogatirea cunoasterii rugbyului nostru.

Vasile Constantin-Mao

Capitolul 5

Recorduri, fapte ºi întâmplari din rugbyul nostru

5.1. Recorduri

Un lucru este sigur, nu avem noi românii bucuria de a promova cu mândrie faptele deosebite, rezultatele meritorii sau victoriile stralucitoare. Si pierderea este enorma, atât moral, în a ne considera partasi la acea mare reusita, cum si frustrarea activitatii ce se afla în spatele succesului, în mai puternica ei definire.

În acest sens as reaminti minimalizarea sau pierderea completa în neant a evidentelor istoriei rugbyului nostru, a marilor bravuri ale reprezentantilor nostri în trecut, istorioarele acelor splendide dispute cu marile echipe ale lumii, tururor acestora fiindu-le rezervata, în mare parte, uitarea.

Spun astea si vazând prin alte parti cum stiu oamenii sã-si cinsteascã eroii, ce au ei mai deosebit. As putea sa dau exemplul portughezilor, care fac din tot ce este mai acatarii “cel mai”: bun, frumos, lung, înalt etc., din Europa sau din lume, în fine motive de mândrie nationala. Nu ma refer atât la marii lor navigatori (Magelan, Vasco da Gama, Don Henrique etc.), carora le-au perpetuat memoria în statui, strazi, stabilimente comerciale, poduri etc., sau la faima lor de mari colonizatori (ai Braziliei, Angoliei, Mozambicului, Capului Verde, Macao, sute de milioane de vorbitori de limba portugheza), imense motive de lauda pentru ce au facut si fac ei în lume, vorbesc mai ales de sportivi. Marii lor campioni sunt continuu mediatizati în fel de fel de actiuni sociale, edilitare, campanii de sanatate etc.; fotbalistul Eusebio este sfânt simbol national, la fel ca fadista Amalia Rodrigues. Spre exemplu victoria naþionalei lor de rugby, prima la reprezentativa noastra si locul 1 ocupat în Cupa Europeana a Natiunilor editia 2003/2004 a fost mult popularizata, adesea reamintita. Nationala si reprezentantii federatiei au fost primiti la parlament si sarbatoriti de primul ministru, eveniment îndelung mediatizat.

Stateam si ma întrebam: „Oare când s-a întâmplat asa ceva la noi ?” Si câte motive de înalta mândrie nationala nu ne-a adus rugbyul!

Ei bine, rugbyul nostru ne-a dat pe parcursul ultimilor 50 de ani multe motive de mare mândrie, care ar fi meritat genul de prezentare si lobby-ul de care am vorbit si, cu siguranta, lumea ar fi stiut mai multe despre acest sport, impactul social la tineretul nostru, si poate chiar patrunderea în mediul scolar, ar fi fost altul decât putinul de azi.

Pe lânga maretia victoriilor si a celebritatilor sportive, cu efemeritatea lor fireasca, accentuata si mai mult de indiferenta românesca (lipsa publicatiilor, pierderi de evidente sau chiar ignorarea recuperatorilor de istorie rugbystica), o alta categorie de reusite, «mai palpabile», ce însotesc fenomenul sportiv, intereseaza mai mult si se pare ca polarizeaza atentia lumii noastre. Si este pacat, mare pacat, pentru ca primii pierzatori suntem noi.

Iata, am adunat câteva realizari si întâmplari din lumea rugbyului românesc care, alaturi de marile rezultate ale nationalei si de marile personalitati ce s-au distins din lumea acestuia, fac cinste cu prisosinta harului nostru rugbystic.

PRIMUL TIMBRU DIN LUME CU TEMATICA DE RUGBY

Povestea aceasta, facuta de unul dintre ai nostri, este asa de minunata si simbolica pentru initiativa în rezolvarea unei situatii dificile a rugbyului românesc ca merita toata lauda. Întâmplarea petrecuta pe fondul celui de al doilea razboi mondial, este povestita chiar de parintele timbrului cu pricina, printul Serban Ghica (Rugby World 3/2003) si care suna cam asa:

Serban Ghica devine în 1943 presedinte al Federatiei de Rugby. Deja în acea functie cu vârsta ce o avea la acea data (24 de ani!) stabilea cu siguranta un record mondial, iar ca presedinte al FRR era confruntat cu o seama de dificultati financiare, însasi echipamentul si deplasarile echipei reprezentative fiind în cauza. Colectionar de timbre, acesta are ideea de a face “timbrul salvator”. Profitând si de relatiile în cercurile politice ale vremii obtine aprobarea decretului pentru editarea timbrului, semnata de seful statului generalul Ion Antonescu. Îi cere coechipierului sau, de club si de nationala, marele international arhitectul Ascanio Damian (presedinte la rândul sau al FRR/1947-1952) sa deseneze timbrul. Asa s-a nascut timbrul de 200 lei din care partea federatiei era 186 lei. Posta a vândut atunci circa 70.000 timbre ce a adus federatiei un venit de apoximativ 13 milioane lei, ce a facut imediat din cea mai saraca federatie una foarte bogata.

Povestea nu se opreste aici: la 22 august 1944 în urma ruperii aliantei noastre cu Germania, presedintele împins de o presimtire a ridicat de la sediul FRR (situat în Piata Lahovari) banii si un important numar de timbre. Tocmai bine pentru ca a doua zi sediul a fost bombardat, disparând în flacari si toata arhiva federatiei.

Imediat dupa razboi, reprezentanti ai regimului comunist ordona destituirea tânarului presedinte si îl supune la fel de fel de represalii pentru vederile sale politice; acesta înainte de a începe un periplu prin fel de fel de puscarii si domicilii fortate, are timp sa organizeze un joc de lichidare, ca sa zic asa, si sa predea toata averea federatiei, miraculos facuta si la fel salvata. Bine înteles, fapta de un om de toata isprava, ca sa nu mai vorbim de . . . nobletea sa.

Fara îndoiala timbrul a fost la mare distanta o premiera mondiala românesca, isprava adusa greu si târziu la iveala, dar suficient sa dea timp sa-i cinstim initiativa si onestitatea marelui om: printul Serban Ghica.

Vara trecuta, pe o caldura tot asa torida, acest erou al rugbyului românesc si al micutei mele plachete, un om cu vorba calda si pace de dat la toti (ce din nefericire de prea putine ori am ajuns în preajma lui), a parasit tarâmul nostru besmetic. Atunci, la ultimul sau drum, fostul presedinte purtat de câtiva veterani jucatori ai Buzaului si asistat de alti câtiva inimosi împatimiti ai rugbyului, am simtit clar lipsa cultului, cum si a omagierii nobletii umane din jurul nostru.

* * *

Va urma:

Primul rezultat mondial de 100 puncte într-un joc-test

Record mondial românsc de spectatori la un joc de rugby

Norocoasa cifra 15 pentru nationala noastra

Pregatirea Cupei Mondiale !

In ultima interventie pe acest site (745 din 25/07 a.c.) am comentat sumar finalul pregatirilor reprezentativei noastre pentru cupa mondiala, respectiv stagiul montan din perioada 31 august - 5 septembrie. Reamintesc, în repetate rânduri (26/06; 28/06; 13/07; 18/07; 19/07 a.c.), în valorosul nostru site www.rugby.ro, a aparut stirea cu toate etapele pregatirii incluzând si specificarea la cea de a 5ª: Bagneres de Bigorre - la altitudinea de 1800 m . Stirea a fost difuzata si de alte publicatii (vezi www.prosport. ro).

Ma „impacientase” organizarea acestui stagiu montan la o data asa apropiata de debutul în marea competitie, jocul cu Italia din 12.septembrie. Si asta, spuneam, pentru fenomenele de adaptare destul de ample la care este supus organismul în efort intens prin trecerea de la ses la altitudine si invers, cum si prioritatea pentru antrenamentul cu mijloace specifice pentru care, mai mult ca sigur, statiunea montana respectiva trebuie ca are un teren adecvat, cu buturi si toate cele.

Ieri a aparut clarificarea: de fapt la Bagneres de Bigorre altitudinea este doar la 600 m , iar stagiul precedent, din perioada 20-31 august organizat la Mongie , se desfasoara la altitudinea de 1800 m .

Este clar, cu precizarile recente datele se schimba oarecum, dar eu îmi mentin parte din opinia exprimata.

Apoi, din acel program, difuzat în repetate rânduri, nu se afla nimic despre saptamâna dinaintea debutului Ma gândesc ca, normal, toate aceste ambiguitati ar putea fi ceva secrete pentru adversari si lumea din afara cercului intim al reprezentativei.

Vorbind despre programul de pregatire al unei reprezentative, de detaliile la „milimetru” ale acestuia, am fost întodeuna impresionat de sârguinta si organizarea managerilor marilor echipe în desfasurarea pregatirilor, a competitiilor sau a turneelor acestora, în care absolut orice amanut este tratat la perfectiune.

Imi închipui ca asa este si la noi, cu toate ca îmi reamintesc cum la editia trecuta a CM am fost complet surprins de antrenamentul improvizat dinaintea jocului cu Namiba, facut ad-hoc . . . pe plaja ! Daca va mai reamintiti, repriza a doua pierduta la africani, cu siguranta, putea sa aibe o legatura cu inspiratia ne la locul ei si riscanta a antrenorului. Chiar daca acesta a vizat un antrenament de deconectare si capacitare într-un cadru special, cu un mijloc de angrenare diferit !

Va doresc tuturor o vara mai racoroasa în continuare, iar reprezentativei noastre mult spor si daruire în pregatire.

Vasile Constantin-Mao

Se apropie Cupa Mondiala !

In timp ce natura, parca înebunita, frige, iar cei de acasa (în Iberia înca n-a ajuns calvarul) se crucesc, ferindu-se de pârjol, iata, nationala nostra prepara marea încercare a Cupei Mondiale. In asteptarea acestui eveniment ce exulta suficient spiritul rugbystic mondial ne mai animam si noi, cât putem, pe lânga reprezentantii nostri.

Primul motiv: jocul de pregatire cu România Amatori, în care tinerii nostri jucatori cu o daruire excelenta au fost în acea repriza „adevarata” (celelalte doua au fost de joc scoala) la nivelul reprezentativei, care a trebuit sa se mobilizeze ceva pentru a reusi un rezultat egal (1x1 la eseuri). Au lipsit câtva jucatori de baza (este o scuza ce prea des am folosit-o!), dar tot cu 15 piese au jucat. Ati retinut ca am spus la nivelul si nu la înaltimea marilor nostri internationali, care ne-au obisnuit cu exchibitii meschine, munciti mai mult de gândul cu câti bani se vor alege dupa aceasta Cupa Mondiala. Am mai remarcat si cu alta ocazie ca din tot acest bogat proces de profesionalizare rugbystica ai nostri au deprins la perfectie chestiunea cu drepturile si pretentiile si nu si fondul acestuia, care înseamna conceptie elevata despre performanta si grija pentru rezultate.

In fine, ce mai cred eu este ca, la o activitate asa de ampla si responsabila a echipei reprezentative, liderarea autoritara a grupului de catre capitan-antrenor- conducatori trebuie sa impuna nota de echilibru si seriozitate pentru realizarea instruirii si a obiectivelor competitionale. Si nu numai fizic si tehnico-tactic ci si psihologic, capacitând moral echipa în a-si folosi toate posibilitatile, umane si rugbystice, pentru servirea onorabila a culorilor patriei. Nu înteleg de ce la noi aceasta lideranta este ambigua si lasa loc la fel de fel de mofturi si pretentii, creind impresia ca bravii nostri internationali, ce în confruntari cu echipele mari par niste firavi juniori, fac concesii echipei nationale!

Legat de programul de pregatire al nationalei un punct mi-a creiat o reala nedumerire, si dau asta doar pe necunoasterea mea personala. Este vorba de stagiul montan de o saptamâna (31 august- 5 septembrie) de la Begneres de Bigorre la atitudinea de 1800 m , facut doar cu o saptamâna înaintea importantului debut la mondiale (jocul cu Italia din 12 septembrie), si asta din doua motive, astfel:

q Nu stiu daca acolo sus exista un teren si asta pentru ca în acea etapa avansata de pregatire, capitala este doar pregatirea specifica, cu perfectionarea jocului la fiecare moment si reglarea capacitatilor la efort, tot cu mijloace specifice de joc. Am mai vorbit (vezi interventia 617 din acest site, din 11 febroarie a.c.) cum la editia trecuta „ tehnicienii nostri” au bramburit atâta pregatirea ca dupa etapa de acumulari (tot montana) si jocurile de pregatire cu Franta si Tara Galilor si-au dat seama ca echipa este cu pregatirea fizica la pamânt, drept pentru care la Poiana Brasov au tras tare cu alergari pe munte si haltere cât cuprinde, iar rezultatele le cam stim, cum si vaicarelile lor la abundenta de greseli ale propriilor elevi.

q Cred ca prin antrenamentul la altitudine se urmareste o „biciuire fiziologica” a organismului jucatorilor si probabil ca alegerea acestui stagiu a fost avizata si confirmata si de specialistii medicinei sportive. Zic asta cunoscând chiar din experienta proprie ca adaptarea de la ses la altitudine si invers provoaca solicitari si tulburari diverse si diferentiate sportivilor. Nu am nici-o îndoiala ca, în acesta perioada atât de importanta a obtinerii formei sportive maxime, cele câteva zile de acomodare (2-4) este, din acest motiv, un timp incomplet folosit. As întelege oportunitatea stagiului acesta daca forma maxima este programata pentru jocul cu Portugalia, obiectiv ce ar fi oleaca trist. Oricum lucrând cu niste coordonate pe care nu le poti controla si domina, lucrul la altitudine poate fi un motiv de risc pentru realizarea obiectivului de instruire si chiar abordarea primului joc. Si asta, fara îndoiala, la niste bune intentii.

Cam atât si va urez tuturor putina racoare, sanatate si pace.

Vasile Constantin-Mao

Presedintii federatiei (4)

Din 1992 si pana astazi, patru presedinti au condus destinele federatiei romane.

Domnului Viorel Morariu, presedintele anilor 1992-1998, persoana ce se identifica cu istoria ultimilor 50 de ani ai rugbyului nostru, trecand performant si prin toate ipostazele activitatii (jucator, capitan al reprezentativei, antrenor – de club si de nationala, vicepresedinte si presedinte frr – activ si onorific, functii inalte in organismele internationale – fira si irb), i-am facut o scurta prezentare in acea serie referitoare la antrenorii de seama ai rugbyului nostru.

Domnul Dumitru Mihalache, fostul meu junior de acum 40 de ani, a exercitat functia de presedinte intre anii 1998 si 2001, acestuia urmandu-i domnii Octavian Morariu (2001-2005) si George Straton (2005 si in continuare).

Tot acest onorabil grup nu face exceptie de la caracterizarea generala ce am facut-o la initierea scurtei prezentari a acesti inalte si decisive functii federale. In plus, toti au actionat in fruntea rugbyului romanesc intr-o perioada extrem de dificila, marcata grav de criza post comunista – economica si sociala, de bulversarea acuta a intregii noastre miscari sportive, de desfiintarea masiva a gruparilor rugbystice, de emigrarea jucatorilor si antrenorilor etc. etc.

Gasesc corect, ca alaturi de propria-mi opinie legata de interventia acestora in stimularea activitatii din inalta functie (fapt deja exprimat in capitolul respectiv al cartii de care am mai vorbit : ”martor la 50 de ani de rugby romanesc”) sa lasam cuvantul domniilor lor de a expune opinia din inauntrul acestei ample si responsabile incercari.

Deci, propun continuarea in aceasta modalitate a prezentarii presedintilor federatiei, gandind ca nu poate fi decat benefica cunoasterea unei asemenea experiente; cu o analiza retrospectiva sau la zi asupra exercitarii mandatului prezidential in aceasta perioada tulbure, cu reusite si ratari, cu premizele si inerentele impedimente, cu propriul efort de promovare si chiar de supravietuire a activitatii, cu afirmarea si impunerea internationala etc. Ar putea constitui pentru toata lumea o idee de amploarea efortului si dedicatiei, cunoasterea unor sumedenii de sacrificii si chiar compromisuri facute in favoarea rugbyului. Dar mai ales, chiar o succinta prezentare, ar fi pentru urmatorii presedinti federali un izvor de inspiratie, un aviz concret in a trata complex aspectele fundamentale pentru mai binele rugbyului nostru.

Propunerea nu este hazardata, mai ales ca toate persoanele vizate sunt si membri ai grupului nostru de stiri_rugby.

Cred ca raspunsul la acest apel ar interesa foarte mult si ar fi bine venit.

Vasile Constantin-Mao

Presedintii federatiei (3)

CORNELIU BURADA (n. 1929)
Perioada: 1967-1982

Ministrul Transporturilor si Telecomunicatiilor in perioada mandatului, Corneliu Burada este atras spre rugby de atmosfera si oamenii de exceptie a acestui sport de la Grivita , unde a fost inginer sef. A fost presedintele FRR timp de 15 ani, preluand o activitate cu un incarcat palmares, dar fara o directionare sigura spre dezvoltare si consolidare a fundamentului acesteia. Or responsabilitatile functiei, or pasiunea imprumutata pentru rugby, i-au delimitat disponibilitatile federale. Si in acest caz ca si la precedentul (E.Draganescu) , prioritate in conducerea federatiei au avut-o consilierii apropiati, ce erau si vicepresedinti ai FRR.

Un lucru a facut insa, ca nimeni altul, in rastimpul presedintiei: a dispus sa se faca rugby in toate scolile din reteaua ministerului sau, si asta a fost grozav. In anii ‘70 si inceputul celor ‘80 peste 40 de echipe scolare raspandite in intreaga tara, isi disputau campionatul propriu, in vacantele scolare li se organizau tabere de pregatire, iar profesorii-antrenor i participau regulat la stagii de perfectionare. Si nu putine au fost locurile unde din aceste echipe scolare au aparut echipe de seniori, unele chiar de prima categorie. Mai mult, pe structura campionatului scolar MTTc s-a reorganizat in anul 1978 Campionatul National al Juniorilor si Scolarilor.
Miscarea determinata de presedinte si insuficient sustinuta de responsabilii tehnici federali avea sa sufere grav cand promotorul acesteia avea sa fie eliminat din functia ministeriala in urma unei capcane politice.

Fie ca antrenor al CCS Locomotiva, fie ca antrenor al echipei nationale de juniori sau presedinte al Comisiei de copii si juniori, am fost intotdeauna bine primit iar solicitarile- mi din plin satisfacute.



MARIN CRISTEA (n.1934)
Perioada: 1984-1989

Ca student, jucatorul Marin Cristea debuteaza in rugby in anul 1952 la Stiinta Bucuresti , avandu-l ca antrenor pe Gusti Fanella. In anul 1957 joaca la Metalul /Gloria Bucuresti, iar apoi lucrand la Medgidia infiinteaza in anul 1963 echipa “Cimentul” unde si joaca pana in 1968. A fost caracterizat ca un jucator polivalent (dar preferinta i-a fost pentru flanker) si a fost antrenat de cunoscutii tehnicienii Toma Moldoveanu, Ion Buzoianu, Alexandru Carnabel si Dragos Tenescu.

Se remarca ca tehnocrat de varf si politician de marca: in perioada 1976-1996 este ministrul adjunct la Ministerul de Constructii si apoi al Ministerul Lucrarilor Publice, iar in prioada 1996-2001 este parlamentar in Camera Deputatilor.

Sub mandatul sau de presedinte, FRR devine membru asociat al International Rugby Board, in timp ce reprezentativa noastra participa la prima editie a Cupei Mondiale (1987).

Confruntat in timpul mandatului sau cu o serie de acte de indisciplina si brutalitati in competitiile interne a pus accentul pe aspectul disciplinar- educativ al instruirii, ne avand insa anvergura (sau ajutorul necesar de la colaboratorii sai), pentru a atinge si celelalte probleme esentiale de care rugbyul nostru era suferind. Pentru aceasta nimic spectaculos nu s-a intamplat in cei 5 ani de presedintie, uitandu-se complet de planul de dezvoltare al rugbyului la nivel de copii si juniori.

Personal am crezut ca se va intampla aceiasi efervescenta rugbystica si in reteaua scolara a Ministerului de Constructii precum in reteaua MTTc, dar n-a fost sa fie asa.
Fara indoiala, interventiile mele au avut intotdeauna o audienta optima, presedintele fiind recunoscut pentru amabilitatea in relatiile cu lumea rugbyului.



MIHAI NICOLESCU (n.1943)
Perioada: 1990-1992

Isi incepe activitatea sportiva la “marea scoala de rugby” de la Constructorul Bucuresti , condusa de reputatul Mitica Ionescu. Cucereste aici 3 titluri de campioni nationali de juniori (1959, 1960 si 1961), jucand uvertura si fiind caracterizat printr-un joc inteligent si anticipativ, ce nu se prea intalnea la noi la acest nivel. A jucat la Arhitectura si Sportul Studentesc, cu o scurta trecere si pe la Dinamo Bucuresti. Maestrul emerit al sportului, a fost international in 25 de partide-test printre care are si o victorie contra Frantei in 1974 (15-10). In anul 1973 a fost declarat jucatorul anului.

A fost presedinte al FRR doi ani, alegerea sa fiind una de conjunctura. Rupt putin de activitatea rugbystica, probabil si datorita obligatiilor profesionale (arhitect sef al capitalei), a constituit o solutie de moment pe care au mizat in alegerea sa reprezentantii cluburilor, care incercau astfel sa tempereze “avantul revolutionar grivitean” care luase, in acele tulburi vremi, cu asalt (la propriu) federatia. Si din aceasta cauza, dar si al unei nuante utopice de a privi spinoasele probleme ale rugbyului, nu a avut capacitatea de a mobliza la mai bine colaboratorii sai si lumea noastra a rugbyului, asa cum o cerea situatia de atunci.

Insasi declaratia facuta la a 85ª aniversare a FRR petrecuta in 1998, intareste afirmatia ca M.Nicolescu era departe de a precepe clar realitatea rugbyului nostru, astfel:: “Consider ca rugbyul romanesc are suficiente resurse pentru a deveni din nou o forta mondiala. Semnele, mai ales in ce priveste activitatea de copii si juniori, sunt incurajatoare” (revista Dropgol - sept.1998). Spunea asta fostul presedinte cand totul si in special activitatea juniorilor (cu numai 8 echipe de juniori I!) era la pamant. Prevedea oare cu aceasta, hai sa-i zicem «glumeata declaratie», catastrofalele exchibitii ce urmau ale echipei noastre nationale (mai ales acel dureros 0-134 cu Anglia in 2001), ale lui Dinamo in Cupa Henkinen/2001, ale nationalei sub 21 ani la Cupa Mondiala 2002 etc.?

Personal, aflat in Biroul Federal pe timpul mandatului sau, m-am necajit mult pentru ezitarea ce o avea la decizia unor masuri favorabile activitatii celor tineri: campionatele nationale de juniori II si III au demarat greu, insistenta mea pentru infiintarea acestora parandu-i parca suspecta de cine stie ce interes, altul decat cel al impulsionarii activitatii la aceste categorii.

Presedintii de federatie (2)

ASCANIO DAMIAN (1914-2005)
Perioada: 1947-1952

Fara indoiala, alaturi de marele sau predecesor, Grigore Caracostea, ce a inradacinat acest sport pe meleagurile noastre, Ascanio Damian prin presedintia ce si-a asumat-o intr-o perioada extrem de critica pentru rugbyul romanesc, a fost un mare impulsor si un ferm organizator al activitatii.

Observati interventia acestui mare presedinte, sistematizata in cateva puncte:
 In primul rand decapitarea, din considerente politice, a rugbyului nostru, prin desfiintarea marilor echipe Tenis Club Roman, Stadiu Roman, Sportul Studentesc si Viforul Dacia, considerate grupari reactionare, a fost magistral contracarata organizativ: li s-au asigurat totusi acestor patru echipe functionalitatea in acea stare de soc, bineinteles, sub alte structuri si sub denumiri «materialiste» (Petrolul, Constructorul, Electrica, Politehnica) .

 Chiar in aceasta stare de uluiala, de inspaimantare la desconsiderarea valorilor sociale de catre comunisti, federatia intervine cu un program de dezvoltare nemaipomenit: obligativitatea tuturor echipelor de seniori de a prezenta in competitii si echipe de juniori. Foarte curand ca o consecinta fireasca a acestei masuri vor apare o serie de echipe noi sau, la echipele existente, esalonul de tineret.

 In aceasta perioada FRR aplica o politica ferma de largirea ariei de activitate cointeresand ministerele in sustinerea rugbyului (Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Invatamantului etc.). Intre anii 1949-1952 pe langa CSCA/Steaua si Dinamo, echipe devenite fanion chiar de atunci, apar o puzderie de echipe studentesti, «Stiinta sau CSU» (Bucuresti, Cluj, Petrosani, Timisoara, Iasi, Galati, Sibiu, Arad etc.), militare, «Armata sau CSA» (Brasov, Cluj, Sibiu, Medias, Blaj, Someseni etc.) si feroviare, «CFR sau Locomotiva» (Bucuresti, Cluj, Timisoara, Brasov, Sighisoara, Galati).

 In aceasta perioada federatia promoveaza o colaborare larga cu oficialitatile numeroaselor localitati din tara, cointeresandu- le la sustinerea rugbyului si organizand jocuri de popularizarea acestuia. Marile echipe bucurestene fac dese turnee demonstrative si de asemeni lotul national de juniori (in anul 1950 joaca succesiv in orasele Targu Mures, Turda, Brasov si Cluj).

 Toata aceasta propaganda s-a finalizat cu aparitia a numeroase echipe. Pentru ca aceste echipe sa aiba o indrumare metodologica adecvata federatia a demarat o ampla actiune de migrare a tehnicienilor bucuresteni spre diferite zone ale tarii; alaturi de secretarul federal al acelor ani, Eduard Denischi, intalnit la originea infiintarii diferitelor grupari rugbystice, si-au dat concursul la acesta actiune marii nostri antrenori din acea vreme: Ion Buzoianu, Alecu Stefanescu, Gogu Sfetescu, Gusti Fanella, Nae Ionescu, Alexandru Dragos/”mama- draga”, Grigore Aman, Dan Ionescu/Gaganel si altii.

Ma indoiesc ca acest amplu program de dezvoltare conceput si sustinut de presedinte cu echipa sa operativa, de fapt generatorul marilor performante ce au urmat, a fost studiat si luat in seama de presedintii ce i-au urmat. Ba mai mult, intr-un fel marginalizarea, ca si in alte cazuri, a acestei mari personalitati universitare si a rugbyului romanesc a privat zestrea acestuia de o mare capacitate morala si manageriala.

De ce s-a intamplat oare asa?
Pentru un simplul motiv: in timp ce marele presedinte al acelor vremuri tulburi avea in contul mandatului sau prezidential infiintarea a zeci si zeci de echipe, unii care i-au urmat, interesati doar de performanta si mai cu seama de rezultatele echipei nationale, au privat fundamentul activitatii de programe stimulatoare, ba mai mult au promovat o politica de concentrare valorica, ce, alaturi si de alte considerente economice, a restrans aria rugbyului la dimensiunea de astazi.

Personalitate de mare anvergura profesionala si sportiva, Ascanio Damian (profesor si rector al Institutului de Arhitectura- Bucuresti, Presedinte al Arhitectilor din Romania, Doctor Honoris Cauza al Institutului de Arhitectura Ion Mincu/2000), cu 4 jocuri contra echipa Frantei, a adunat 9 internationalizari intr-o perioada (1934-1949) cand de regula se juca un joc pe an sau nici atat. A activat la Sportul Studentesc cu care a si cucerit 5 titluri de campioni, jucand centru si remarcandu-se prin jocul sau spectaculos si cerebral.



EMIL DRAGANESCU (1920-2003)
Perioade: 1953-1967 si 1982-1984

Personalitate politica de prim rang al partidului si guvernului comunist, Emil Draganescu a fost presedintele FRR in doua perioade insumand 15 ani la conducerea destinelor rugbyului romanesc. Cu siguranta, importanta pozitie politica si marile functii in stat (Vice Prim Ministru al guvernului, Ministrul Constructiilor, al Comisiei de Statistica, al Energiei, al Turismului si Sportului) a oferit o protectie rugbyului, in special in cazul discriminarii practicate cu sporturile neolimpice.

Era foarte disponibil de a acompnia activitatea echipei nationale si aceasta conta foarte mult. Nu a fost si nici nu putea fi un tehnocrat pentru activitatea rugbystica, de aceea tot ce a facut (sau n-au fãcut) consilierii sai, a fost bun facut. Mai intervenea din cand in cand cate o victorie rasunatoare contra Frantei si totul era in regula; nationala urma o pregatire de sera, baza de mase a rugbyului ramanea tot restransa, iar ce jucam noi era altceva decat jocul evoluat practicat de marile echipe.

Chiar sub aceasta potentata presedintie, si putin dupa aceea, rugbyul bucurestean a fost grav vaduvit prin desfiintarea a nu mai putin de opt terenuri de rugby (!) si asta in ciuda legislatiei care prevedea ca bazele sportive dezafectate pentru obiective prioritare de stat trebuiau reconstruite la aceiasi parametri. M-am gadit atunci cand a disparut Constructorul, PTT, Gloria, Vulcan etc., ca si acum de altfel, ca presedintele FRR aflat in asa suspusa functie n-a facut nimic vital pentru baza materiala a rugbyului bucurestean, si asa destul de saraca de altfel.

Din 1960 a fost membru de onoare al FIRA, for care, pentru merite deosebite in dezvoltarea rugbyului romanesc, dar mai ales pentru performantele echipei reprezentative, i-a acordat in anul 1974 Medalia de Aur FIRA.

In ciuda bonomie si a popularitatii sale nu am apucat sa-i deschid usa si nici sa-i cer ceva pentru rugbyul de copii si juniori, asa cum aveam sa o fac cu ceilalti presedinti ce au urmat. Acum sunt incantat de coincidenta de a avea Mica Enciclopedie a Rugbyului cu autograful si dedicatia autorului (D.Manoileanu) , diplomat facuta presedintelui FRR, si primita de mine de la bunul amic Puiu Hustiu, ce a cumparat-o de la un anticar ambulant de la Universitate.


Va urma

Stimati iubitori ai rugbyului,

Voi prezenta in cateva interventii portretul, pe scurt, al unor presedinti ai federatiei noastre. Este de fapt un subcapitol dintr-o eventuala carte, de care am mai vorbit, si din care am redat si prezentarea antrenorilor nostri reprezentativi. Pe langa omagiul adus presedintilor federatiei, ideia este da a reaminti celor mai varstnici personalitati ce, din aceasta importanta postura, si-au pus amprenta pe destinele rugbyului nostru, iar celor mai tineri de a le da ocazia sa stie ce a mai fost si inainte de ei

Vasile Constantin-Mao


Capitolul 4
Cluburi si personalitati

4.2. Presedintii de federatie

Istoria rugbyului nostru in ultimii 50 de ani nu a cunoscut, din pacate, prin presedintii federatiei, daca nu mari reformatori care sa impulsioneze activitatea in genul celebrului Grigore Caracostea (parintele rugbyului romanesc), macar conducatori dotati pe langa pasiunea rugbystica si cu perspicacitatea la perfectionarea unuia sau a altuia din segmentele fundamentale ale acestui sport, consolidandu- i baza si continuand expansiunea acestuia in mase. Pentru ca un presedinte, cu toata echipa lui (vicepresedinti, comisii si colegii federale) dispune de un cadru institutional si poate forma un mecanism competent si capabil de a directiona organizatoric, metodologic si etic activitatea in fruntea careia se afla, facand-o, neaparat, cat mai profitabil social.

Este adevarat ca de prin anii ´50 pana in ´90, mare parte din perioada la care ma refer, pentru presedintia unei federatii sportive se cautau personalitati politice, potentati ai zilei, ce acordau un gir politic activitatii respective. Pentru jocul de rugby, etichetat dupa 23 august 1944, asa cum am vazut, drept «sport de elita», cosmopolit si chiar reactionar, prezenta unui inalt politician la presedintie era determinanta; adese ori, insa, in aceasta situatie, presedintii de federatie erau departe de o pregatire socio-sportiva si chiar fara nici-o pasiune deosebita pentru sportul respectiv.
Din fericire, si asa, rugbyul romanesc a gasit oameni de isprava, presedinti care prin perioade de restriste (trebuie amintite campaniile politice comuniste, adevarate calamitati, ce duceau la epurarea si din activitatea sportiva a, asa ziselor, elemente reactionare sau a ramasitelor burgheze si care se gaseau masiv in rugby) au facut ca jocul nostru sa fiinteze si chiar sa se extinda la dimensiunile atinse in anii ´60-´80.

Incep prezentarea acestor personalitati cu trei figuri proeminente ale rugbyului romanesc din afara perioadei ultimei jumatati de secol (n.a.: perioada la care se referea cartea respectiva): Grigore Caracostea, Ascanio Damian si Serban Ghica. Preferinta se datoreaza respectului si admiratiei pentru dedicatia acestora acordata rugbyului, modului exemplar cu care au onorat presedintia federatiei.


GRIGORE CARACOSTEA (1986-1956)
Perioada: 1915-1940

Este figura cea mai proeminenta a pionieratului rugbyului din þara noastra; jucator lina a doua la Tenis Club Roman, component al primei reprezentative de rugby a Romaniei participanta la Jocurile Interaliate de la Paris (1919). Si-a facut studiile in Franta iar in 1907 a jucat la CR Racing Paris. A condus echipa noastra olimpica castigatoare a medaliei de bronz la JO de la Paris (1924).

Pe drept cuvant este considerat parintele rugbyului in tara noastra, fiind fondatorul si primul presedinte al Comisiei Centrale de Football-Rugby (1915), care ulterior a devenit Federatia Romana de Rugby (1931). A fost presedintele federatiei pana in anul 1940. A fost membru si consilier in primul Comitet FIRA (for infiintat in 1934).

Oficialitatile franceze i-au conferit Ordinul Legiunea de Onoare (1931) si Medalia de Aur pentru Educatie Fizica (1935).

Ca presedinte ale celor doua foruri pe care le-a si fondat, pe parcursul celor 25 de ani, a determinat o admirabila structura organizatorica ce a impulsionat dezvoltarea rugbyului, in teren complet virgin, la cote impresionante; reamintesc in acest sens ca in capitala in anul 1934 activau 36 de grupari de rugby, cum si faptul ca tot aici se practica acest joc in toate liceele !

Nu dispun de date, dar cu siguranta, in afara de distinctia data de Regele Carol II in anul 1937 (ofiter al “Meritului Cultural pentru Sport”), insasi federatia ce el a creat, nu a gasit prilejul sa-i omagieze personalitatea, dar mai ales meritele in implantarea rugbyului la noi. Cred eu ca statuia sa in preajma federatiei ar fi fost un imbold pentru generatiile ce i-au urmat de a iubi onest rugbyul si de a-l sluji cu toata dedicatia, spre bucuria celor ce vin.


SERBAN GHICA (1919-2006)
Perioada: 1943-1945

«Printul Ghica» a cunoscut rugbyul la Colegiul National Sfantul Sava, iar apoi la Universitatea din Birmingham (Anglia) unde a studiat un an. Dupa terminarea Facultatii de Mine si Metalurgie in 1942 a fost angajat la Societatea “Petrosani”, unde impreuna cu alti colegi jucatori de rugby a infiintat doua echipe, una la Petrosani si alta la Lupeni (ultima reinfiintata) . A fost campion national cu echipa Tenis Club Roman si de 4 ori international, jucand pe postul de aripa de treisferturi.

Intre anii 1943-1945 este presedintele FRR, functie din care este inlaturat de regimul comunist. Pentru o lunga perioada peregrineaza prin puscarii si diferite domicilii fortate, interzicandu- i-se chiar sa mai calce pe un teren de rugby; si totusi la Buzau in anul 1974 se imprieteneste cu un prim secretar de judet (!) si infiinteaza gruparea Constructorul/ Contactoare, echipa care timp de 15-20 de ani a avut o buna prestatie in prima divizie.

Ca presedinte al FRR la numai 24 de ani, printul Ghica, pe langa conducerea destinelor rugbyului nostru intr-o perioada destul de critica (pe sfarsitul celui de al doilea razboi mondial), se identifica cu o initiativa concretizata materialiceste benefic pentru rugbyul romanesc si in acelasi timp onoranta, fiind si o premiera mondiala: primul timbru filatelic din lume cu tematica de rugby.

Fortat si de dificultati financiare (federatia nu avea bani pentru echipament si nici pentru sustinerea actiunilor echipei nationale) are ideea editarii unui timbru care avea sa faca din FRR cea mai bogata federatie a vremii din sportul romanesc.
La 22 august 1944 sediul federatie este distrus complet de bombardament si odata cu acesta si toata arhiva; nu si timbrele (zeci de mii) si o importanta suma de bani ce, printr-o premonitie, tanarul presedinte le-a ridicat in preziua catastrofei (vezi istoria primului timbru cu tematica sportiva (pag. 143).

“Imnul lui Ahoe”

Zilele acesta am avut o bucurie pe care vreau sa v-o impartasesc.
Am gasit textul “Imnului” compus de marele poet al rugbyului nostru, Tudor George-Ahoe, pentru Clubul Locomotiva. Despre acest imn, pe care poetul l-a facut la rugamintea mea, am scris la inceputul anului, cand Marian Burlacu a lansat blog-ul acestuia.
Redau ce am scris atunci despre momentul creierii acestuia:

“In anul 1986, la aniversarea a 10 ani a CSS Locomotiva, i-am cerut poetului sa-mi faca versurile unui imn-mars pentru echipa. M-a chemat la el acasa, locuia pe langa Stadionul Dinamo. Cam intr-o jumatate de ora mi-a dat versurile.
Ce m-a frapat, pe langa rapiditatea versificarii, a fost poziţia in care creia. Bine, locuinţa era ca al unui mare boem, un fel de hippy. Acesta, culcat pe spate şi fara perna, picior peste picior cu un caiet desupra pieptului scria intr-o poziţie destul de incomoda. M-am gandit atunci ca maestrul işi cinstea marele lui talent poetic cu un chin aidoma rugbystic, luat de prin placaje şi gramezi spontane.”

Am publicat imnul intr-o brosura aniversara, iar un profesor de muzica i-a facut melodia. Ne avand o muzica cu un ritm de mars, plus lipsa de exercitiu muzical al tinerilor jucatori, imnul nu a prins si deci nu a intrat in repertoriul echipei. Apoi m-am luat cu greutatile vietii si am lasat imnul pentru alta data.

La un moment dat poetul mi-a cerut sa-i dau o copie a textului si am o vaga idee ca n-am apucat sa i-o dau. Mi-a parut rau ca ar fi urmat, probabil, sa fie publicat in ultimul sau volum de poezii.

Am constatat dupa ani ca nu mai aveam nici-o brosura si nici de text nu am mai dat. Am refacut din memorie prima strofa si refrenul. Imi era realmente ciuda ca risipisem aiurea creatia unui mare om, ce ma aprecia si ma coplesise atat cu bonomia cat si cu imensul sau talent poetic.

Zilele acestea preocupat de lichidarea de aici, incercand sa-mi pun ordine in hartii, atent mai ales sa nu pierd vre-una fiscala, am dat peste un petec de hartie ingalbenit de vreme: imnul. Doamne! Asa m-am bucurat si asa de dragi mi-au fost versurile maiestre!
Mi-am zis “ce mare pacat ca poetul nu mai este sa i le retorn”. Si, iata, nici Locomotiva n-a scapat de efemer. Acum, poate, cu mai mult calm, ii faceam pe copii sa inalte in oratoriu “imnul vietii si sperantei rugbystice”, ce-i misca atat sensibilitatea poetului.

Iata imnul pe care il dedic tuturor iubitorilor de rugby si insotit si de o calda imbratisare prietenesca pentru George Balta.

Imnul Locomotivei
- I - - III -
Noi suntem tineri ceferisti Scaparatoarele gramezi
Si-n rugby ne-nfratim Imprastie scantei
Prin trecatoarele restristi Ca-ntr-un amnar sa te repezi
Avem un tel sublim. In lupta cu temei
Sarjam mereu cutezator Treisferturile- n lung sirag
S-orcat ne-ar fi de greu Se-nfrunta la balon
Spre tinta vietii-n aprig zbor Locomotiva-i clubul drag
Noi vom marca eseu! E clubul campion!

Refren Refren

- II - - IV -
Suntem la scoala invatati Locomotiva vom lupta
Ca vrednici muncitori Cu un elan nespus
Prin rugby curajosi barbati Ca steagul tau, emblema ta
Vom fi triumfatori! Sa urce tot mai sus!
Locomotiva, n-esti club drag Pe-arene vom lupta cu spor,
Cu glorii ne-ncoroni Cu patriotic har
Ne porti victoriosul steag Sa-nvinga mandrul tricolor
Esti club de campioni! Si frunza de stejar!

Refren Refren

Refrenul:
Locomotiva – club de bravi rugbysti
Locomotiva – club de ceferisti
Rugyu-i viata, lupta, joc sublim,
Rugbyu-i tineretea ce-o traim



Cu calde salutari tuturor,
Vasile Constantin-Mao

PS. Cu aceasta ocazie am revazut blog-ul lui Ahoe, ramas la cele doua interventii de inceput: a lui Marian Burlacu (cu doua creatii si un fragment dintr-un interviu al unui alt poet) si a mea. Sincer sa fiu, ma asteptam ca intr-un gest afectos si recunoscator, dat si de nostalgie, careva din atatia ce poetul i-a botezat cu har in rugby si in poezie, sa-i fi adus cinstire, complectandu- i portretul.

Remodelarea cluburilor (4)

Functia sociala a cluburilor si sectiilor de rugby

Motivatie
Am enuntat des acesta importanta atributie a cluburilor de rugby, functia sociala, manifestata la noi extrem de limitat si pornind doar de la initiative singulare si nu ca o strategie coordonata de castigare a noilor adepti ai jocului. Aceasta lipsa de preocupare in toata aria, a si dus la privarea activitatii de acea ambianta si atmosfera entuziasta ce, de regula, o genereaza jocul de rugby insasi. Am revelat faptul cum la noi acest joc sportiv extrem de atragator, cu o activitate generoasa in trairi afective si de ampla incarcatura morala, este ocultat marelui public, jocurile desfasurandu- se, in majoritatea cazurilor, in stricta intimitate a practicantilor si ceva rude sau prieteni. In decursul timpului, ceva animatie s-a produs spontan pe langa unele echipe si asta datorita unor rezultate spectaculoase si nu unor actiuni special concertate, dovada ca nici n-a permanetizat (amintesc atmosfera de la Constanta de pe langa Farul, aflat odata in voga).

Neglijandu-se acest aspect fundamental, rugbyul nostru a fost lipsit de acest stimul enorm, moral si chiar material, ce il constitue masa simpatizantilor. Destul de evident, prejudiciul se revela atat in cenusiul tribunelor noastre, cat si prin dezinteresul general pentru rugby (vezi: colosalele spectacole rugbystice televizate sunt vizionate in jurul insignifiantei cifre de 0,5%, nici unul din 200 cetateni ), iar opinia ca acest minunat joc este un sport brutal, periculos, stranguleaza enorm afluxul si adeziunea tinerilor in practicarea acestuia. Asa, aria rugbyului nostru a ramas redusa si extrem de saraca, in ciuda rasunatoarelor succese de nivel mondial generate de talentul miraculos al tinerilor nostri pentru acest joc.

In plus, imprumutand comportamente si mentalitati de la practicantii insasi, stresati de obsesia performantei inainte de toate, si tinuta putinilor nostri spectatori este rudimentara, inchistata, ne eliberatoare de sentimente si intense trairi pozitive. In general, grija echipelor pentru satisfacerea spectatorilor prin practicarea unui joc spectaculos este nula, acest fapt atragand si limitarea disponibilitatilor de joc ale jucatorilor. Am mai amintit cum la noi numai performanta in sine este apreciata si premiata, nu si infrumusetarea acesteia prin creativitate si inalta maestrie tehnico-tactica.

Este clar ca trebuie facut ceva, ceva serios si temeinic pentru a reda rugbyului toata aura lui de puternic fenomen social, incarcat de atatea argumente etice si estetice.

Iata cateva idei ce cred ca ar putea dimensiona in acest sens activitatea cluburilor. Sunt recomandari care, ca in oricare actiune publica, cer diplomatia relatiilor si perseverenta demersurilor, cum si prezentarea rugbyului si a amibiantei lui ca o oferta plauzibila si tentanta pentru larga populatie, de a cauta reconfortarea in mediul acestuia.

Programul, liderat de forul tutelar, trebuie sa fie temeinic elaborat, riguros implementat prin pregatirea adecvata si responsabilizarea cluburilor. Obiectivele si metodologia realizarii trebuiesc clar precizate si obligatorii pentru toate gruparile rugbystice, iar reperele programului dimensionate dupa categoria clubului. Aceste coordonate sunt cantitative si calitative si pot fi evaluate periodic, iar cluburile, remarcate in rezolvarea functiei sociale, evidentiate si stimulate ca atare.

Obiectivul principal al functiei sociale a cluburilor:
Divulgarea larga a jocului de rugby, facand cunoscute marile influente formativ-educative ale acestuia, vizand, concret; atragerea unui numar cat mai mare de apreciatori ai spectacolului rugbystic.

Principala preocupare in aplicarea programului:
Oferirea, pentru un numar cat mai larg de simpatizanti, a unei stari de confort psihic si fizic in prezenta spectacolului rugbystic. Acestia, spectatorii sau simpatizantii, trebuiesc invatati sa aprecieze si sa traiasca intens momentul saptamanal de relaxare, admirand si apreciind manifestarea tinereasca in armonia si barbatia rugbyului.

Masuri organizatorice:
Programul trebuie implementat si realizat fara nici-un rabat, fiind etapizat pe 2 si 4 ani.
In organigarma clubului/sectiei, un vicepresedinte responsabilizat cu functia sociala, trebuie sa fie un specialist abil, inventiv si neobosit, un mare animator public si un bun propagator de rugby.
Pentru un lobby eficace facut rugbyului trebuie sa se conceapa un program diversificat, cu actiuni oportun planificate. Acesta trebuie sa fie atragator, convingator si suficient de insistent, sa capteze interesul public. Afise, panouri publicitare in puncte de afluenta, pliante cu prezentarea rugbyului - pentru maturi si copii, emisiuni si anunturi publicitare la radio si TV.

Actiunea de constituire a grupului de simpatizanti ai clubului
In functie de categoria clubului propun (fara a avea un oarecare reper), dimensionarea numarului simpatizantilor pentru inceput la 300, 500 si 750 persoane.
Actiunea poate fi realizata:
 Prin participarea tuturor membrilor sectiei – jucatori, antrenori, conducatori -, cum si simpatizantii existenti, care trebuie sa convinga la acesta calitate rude, prieteni, vecini, colegi de serviciu etc.
 Prin actiunea de divulgare larga a jocului in randul copiilor si tinerilor, si atragerea parintilor la acompanierea acestora.
 Prin actiuni de atragere a salariatilor unitatii tutelare.
 Prin alte actiuni publicitare de atragere a noilor membri simpatizanti.

Membrii completeaza un formular adeziune si primesc un carnet cu numarul de membru simpatizant, ce va folosi fie pentru evidenta clara dar si pentru diferite actiuni de grup.
In etapa initiala grupul simpatizantilor, sau sustinatorilor, are numai avantaje oferite de club, cu scopul bine definit: de atragere a unui numar cat mai mare de adepti la cunoasterea mai indeaproape a rugbyului. Dupa conturarea actiunii se poate apela pentru contributia membrilor la propriul fond financiar al grupului (fara sa scoata din buzunar ceva ci numai prin declaratia de oferire a procentului de impozit, de care orice cetatean are dreptul sa dispuna). Legatura cu membrii simpatizanti trebuie sa fie bine stabilita prin: telefon, posta si internet.

Program de activitati pentru simpatizanti:
 Asistenta la jocurile oficiale
 Alte ocazii speciale:
- Debutul de sezon: cu prezentarea echipelor si jucatorilor
- Inchiderea sezonului: cu evidentierea rezultatelor si premierea remarcatilor
- Jocuri internationale, ale clubului si ale echipelor reprezentative
- Aniversarea clubului; sarbatorirea craciunului; balul rugbystilor etc.
Primirea si contactul cu simpatizantii de catre activul si sportivii clubului trebuie sa evidentieze o atmosfera de atentie si solicitudine, constientizandu- i ca prezenta alaturi de activitatea sportiva propriu zisa este extrem de utila. Intalnirile festive vor fi insotite de tratatii si de o buna si optimista atmosfera amicala.

Actiuni si servicii puse de club la dispozitia grupului de simpatizanti:
Actiuni de educatie sportiva si in special rugbystica:
 Cum pot si cum trebuie, vizionand un joc de rugby, sa profite din plin prin relexare psiho-fizica si divertisment, de petrecerea timpului in are liber, intr-o compania vesela si agreabila.
 Ce trebuie sa urmareasca in disputa sportiva si cum sa aprecieze efortul jucatorilor.
 Promovarea regulilor de fair-play; un factor decisiv este comportamentul ca atare al jucatorilor si oficialilor activitatii rugbystice.
 Cunoasterea regulilor simple de joc si ne interesarea, ca fapt minor, de arbitrajul jocului
Acestea pot fi transmise prin programe ”foilete” si prin crainicul jocului. De asemeni s-ar putea stimula publicarea periodica (trimestrial sau pe sezon) a unui “buletinul informativ” al simpatizantilor rugbyului pe initiative proprii si tematica educativa (civica si sportiva).

Asigurarea de bune conditii de petrecerea timpului la teren:
 Prin actiuni gospodaresti, si ceva investitii, trebuie schimbat in bine aspectul stadionului: reparatii si vopsitorie, curatenie, panouri publicitare etc.
 Informarea atenta si sub o forma placuta, prin programul de joc sau statia de amplificare, asupra jocului vizionat.
 Creiarea unei atmosfere placute printr-un fond muzical apreciat.
 Conditii rezonabile de a privi jocul in pozitie sezand.
 Acces la grupurile sanitare, atent intretinute.
 Bufet cu racoritoare si gustari.
 Oferirea spre cumparare a diferitelor produse cu insemnele clubului: tricouri, sepcute, fulare, insigne, fanioane, afise si alte publicatii de rugby
 Organizarea de diferite expozitii (auto-moto, echipamente sportive, produse artizanale), precum si de tombole si trageri la sorti a unor obiecte sportive pentru spectatori.

Alte actiuni importante pentru cointeresarea simpatizantilor:
 Folosirea prioritara a unor spatii ale clubului si stadionului pentru activitatea de mentinere a sanatatii: alergare si exercitii de gimnastica, culturism, aerobica si alte jocuri. In limita posibilitatilor, avansarea cu proiecte de amanajarea unei baze moderne pentru aceste activitati, ce poate deveni si profitabila.
 Organizarea barului clubului si a activitatii acestuia, in instalatii adecvate sau improvizate, la club sau la teren, daca nu, in asociatie cu un bar bine pozitionat in localitate (in care se rezerva o zi pentru iubitorii rugbyului); cu un program de transmisii tv de jocuri celebre sau ale propriei echipe, cu oferirea la consum de produse pe particularitatile varstelor, va fi, cu siguranta, locul placut si agreabil de intalnire al tuturor iubitorilor de rugby.

Modalitati atractive pentru simpatizanti, programate de club:
 Urmarirea in jocul echipelor a elementului spectacol: faze prelungite de joc, timp efectiv crescut de joc, marcarea punctelor mai ales din actiune (ce castig enorm al instrurii si in cunoasterea jocului ar fi acest pas mare in mentalitate! );
 Completarea jocului cu alte manifestari sportive (jocuri de copii, program aerobic, arte martiale, jocuri si intreceri traditional- populare) ;
 Asocierea jocului cu manifestari si spectacole distractive: muzicale, humoristice etc.

Legatura cu membri simpatizanti:
 Convocari publice sau personale la evenimentele majore
 Informarea periodica asupra: activitatilor clubului; calendarul competitional;
 Difuzarea programului competitional de sezon
 Felicitari cu ocazia marilor sarbatori (de anul nou) si oferirea calendarului clubului

Organizarea corpului de simpatizanti:
 Numirea unui sef al grupului care participa la fixarea programului si realizarea acestuia.
 Alegerea unui sef al galeriei, tip: “lider de grup”, bun comunicator, entuziast si cunoscator de rugby.
 Se creiaza si antreneaza repertoriul galeriei, combinand manifestarile vocal-muzicale (sloganuri incurajatoare, imnul echipei etc.) si gestuale (aplauze ritmate, valuri etc), care trebuie sa anime si sa implice placut tot grupul in atmosfera de joc.

Actiuni de responsabilitate pentru grupul de simpatizanti:
 Atragerea in campaniile mobilizatoare ale clubului, gen: “un jucator tanar pentru rugbyul romanesc” sau “un nou spectator pentru rugbyul din orasul nostru” etc.

* * *

In fine, v-am prilejuit o lectura mai lunga si va propun si inteventia proprie, si anume: scoateti din actiunile de mai sus tot ce credeti ca este fortat si fara rost. Daca o si inlocuiti cu alta actiune, pe care o considerati mai la obiect, iata ce treaba grozava gandim pentru rugbyul nostru.

Cu salutari prietenesti,
Vasile Constantin-Mao

Dragi prieteni ai rugbyului,

Primesc rar, dar consistent, semne de apreciere la temele ce le prezint pe acest site. Asa s-a intamplat si cu cel al D.lui Amarica, care, cunoscand bine organizarea rugbyului francez, crede ca anumite propuneri ar avea aplicabilitate si ar cadea bine rugbyului nostru.

Sincer sunt destul de sensibilizat de aceste sustineri, care ma mai si asigura ca nu mi-a plecat mintea cu sorcova, cum se zice, si cum de altfel se mai intampla de la o anumita varsta.

Ma manifest asa insistent, in primul rand, pentru ca asa inteleg sa-mi servesc o pasiune care mi-a marcat bine viata (altii, interiorizandu- si simtirea sau pur si simplu minimalizand elementele in discutie, pot crede acelasi lucru), si in al doilea rand, pentru ca multora din aceste lucruri, simple si la indemana de care vorbesc, le-am simtit valoarea in activitatea mea.

Si apoi, cred cu toata convingerea ca rugbyul este al tuturor si oricine, daca-i sta in putinta, nu are dreptul sa nu faca totul pentru binele acestuia.

Marturisesc ca sunt mahnit de tristetea acestui non combat, mai ales ca acesta, sunt sigur, se rasfrange si asupra spiritului entuziast si novator care ar trebui sa primeneasca atmosfera rugbyului nostru.

Va multumesc tuturor pentru atentie si va doresc numai bine.

Vasile Constantin-Mao

Remodelarea cluburilor (3)

Buna ziua.

Ati avut putin timp si interes pentru a gandi la problema remodelarii cluburilor, ce am propus-o in interventiile anterioare? Mi-ar place sa cred ca da.

Marturisesc ca tratand acesta tema mi-am dat seama cat a fost de neglijata, neindrumata si ne exploatata in folosul rugbyului activitatea cluburilor, si nu de azi de ieri ci din totdeauna. Uitati, chestiunea cu sustragerea, de regula, a cluburilor mari, deci ale acelora care aveau o baza material-financiara mai solida si posibilitati de instruire, de la cresterea si formarea segmentului tanar, a perspectivei clubului si a rugbyului insasi !
Exceptand Dinamo in ultimii ani, Steaua cu ceva timp in urma si Farul acum vre-o 25 de ani (cu generatia lui C.Florea, Gh.Varzaru, E.Necula si altii), cluburile mari nu se vad in disputa juniorilor. Insasi faptul ca si acum avem 12 echipe de U19 pentru 22-24 de echipe de seniori spune mult despre penuria elementelor ce trebuie sa revigoreze rugbyul nostru. Nici in activitatea de propagare a rugbyului in zona, de intarirea prestigiului clubului si a radacinilor jocului in mediul social, nu s-a facut mai nimic. Nu a fost initiativa locala, dar nici imboldul si indrumarea centrala.

Cunosc reglementari, palide si inconscvente, de angajare a tuturor gruparilor in cresterea juniorilor. Si atunci cluburile mari au gasit modalitatea de a se sustrage acestei obligatii de onoare, asociindu-se cu gruparile scolare, ramanand chipurile sa le tutelze si tot ne facand absolut nimic concret.

Dintre obiectivele ce le-am enuntat legat de tema, la dimensionarea activitatii relationata cu posibilitatile gruparilor, nu pot sa evidentiez care este mai dificil de angajat, toate reclamand maximum de profesionalism si dedicatie din partea intregii lumi a rugbyului nostru. Daca, spre exemplu, operatiunea de refacere a unor organigrame operative a cluburilor, capabile in a asigura cadrul material si metodologia de dezvoltare, este ampla si dificila, ce am putea spune de stuctura piramidala a activitatii, a echipelor si grupelor din instruirea sportiva?

Iata, un club de categ.1ª, care acum are o echipa de seniori in instruire si o grupa de juniori, sa zicem, va trebui la concluzionarea programului de dezvoltare sa prezinte pe langa echipa de seniori si o echipa de tineret, plus 8-10 echipe de juniori si 12-14 grupe de copii. Inainte de a spune, stupefiati, “nu se poate, omul a inebunit complet” (si pe buna dreptate, atatea echipe de copii nu are astazi nici tot Bucurestiul! ), ascultati cateva precizari, astfel:

- In primul rand, pentru ce atatea echipe si atata copilarime?
a/ Contrar celor care cred ca o varianta viabila ar fi “echipe mai putine si de mai buna calitate” (o expresie este si centrul national de rugby), ar parea ca solutia este mai la indemana si mai economica, in lumea sportului functioneaza o lege ce nu poate fi neglijata si anume: din 6-8 practicani tineri, numai unul are de parte sa premiza performantei sportive. Astfel, dintr-un lot de 24 de tineri J3 (15-16 ani), 3-4 jucatori sunt favoriti la performanta sportiva, dar dintre acestia (din motive, in special, sociale) doar jumatate finalizeaza sansa. Deci pentru a conta pe o echipa robusta de J-U19 iti trebuie in spate cel putin 2-3 echipe de J3. Stie acest lucru oricine s-a preocupat profesional si cu interes de problema.
b/ Apoi, functia sociala a rugbyului si, deci, a cluburilor, are drept componenta de baza: punerea la indemana unei mase cat mai largi de tineri a binefacerilor formative si educative ale jocului.

- Durata proiectului este de 6-8 ani; procesul este monitorizat, sustinut metodologic de catre sectorul tehnic federal si evaluat periodic pentru a evita ezitarile; daca anual clubul, angajat serios in program, organizeaza o grupa de juniori si una-doua de copii, la sfarsitul programului este cu sarcina indeplinita.

- Din experienta, consider ca pot fi minime cheltuielile la nivel de copii si juniori mici, acestea insemnand mai ales echipament, procurat chiar de familiile practicantilor, mai ales ca si majoritatea competitiilor sunt locale.

- Se recomanda ca actiunea de selectie si organizare a grupelor de copii si juniori sa inceapa de la nivelul claselor a 5ª si a 9ª (10-11 ani si 14-15 ani), urmand la fiecare an sa se repete operatia la clasele care urmeaza la acelasi nivel.

- Tot din experienta (vezi: Liceul Aurel Vlaicu si Liceul Nº 11- actualmente Metrorex, unitati scolare pe care asiduu le-am cultivat candva) recomand: orientarea pe un liceu mare, solutie care usureaza enorm organizarea si contactul cu masa elevilor. Aici, este nevoie de: obtinerea claselor speciale, cu profil rugby (intr-un ciclu de 4 ani – clasele 9-12 – inseamna stuctura a tot atatea echipe de juniori); o competitie pe liceu cu 3-4 echipe de fiecare an ar aduce alte multe elemente in aria jocului; cata diplomatie pentru a impune jocul de rugby ca un important asociat educativ la procesul scolar si cata dedicatie pentru a inocula ideia de rugby in populatia scolara, as putea sa va spun cu alta ocazie.

- Fiecare club trebuie sa identifice 2-3-5 scoli generale in care trebuie sa dezvolte activitatea cu copiii si de unde sa-si atraga varfurile pentru clasele speciale de liceu.

- In activitatea de dezvoltare si divulgare a jocului de rugby in zona, clubul isi poate face grupari satelit, cu activitate de sine statatoare dar dependente de club, cum si nuclee scolare. Aceasta dispersare a activitatii pe grupari satelit si nuclee scolare, poate rezolva oarecum necesarul de baza sportiva pentru instruire. La aceasta s-ar putea adaoga amenajarea in acelasi scop al spatiilor disponibile (la teren sau curtile scolilor) cum si descoperirea altor spatii noi.

- Cine face instuirea si educatia sportiva la atatea echipe si atata populatie tanara?
De retinut: activitatea se dezvolta progresiv.
Se impune: identificarea persoanelor cu predispozitii pedagogice: fosti antrenori, fosti sau actuali jucatori, parinti, profesori de educatie fizica - valorosi sunt aceia dintre fostii practicanti etc. Acesti “monitori-educatori” , responsabilizati si recompensati moral, si dupa posibilitati si material, vor fi instruiti la distanta de catre sectorul tehnic frr, iar cei mai interesati si destoinici vor fi profesionalizati in decursul timpului ca antrenori.

Asa cred ca am dat ceva lamuriri asupra unei sarcini de maxima importanta pentru viitorul clubului si al rugbyului nostru, si care, prin dimensiunea procesului, ar putea inhiba orice atent binevoitor. Imi inchipui ca realizand cu maxima implicare proiectul, ce potenta de perspectiva rugbystica ar putea fi la Baia Mare , la Suceva si oriunde in alta parte.

Cu salutari turturor,
Vasile Constantin-Mao