Saraca noastra mândrie!

Fara îndoiala jocul cu Noua Zeelanda a fost altceva, altceva decât aparitiile anterioare, fapt pentru care fara retinere ma alatur apreciatorilor acestei evolutii curajoase, cu angajare plenara a tuturor jucatorilor. Ma bucur mult ca echipa noastre n-a ratat aceasta ultima ocazie pentru a dovedi si la aceasta CM valente de buna echipa. Ma refer la momentele de bun angajament desfasurat în câteva atacuri prelungite ce au demonstrat posibilitati fizice, dar si tehnice, terminate cu puncte (în aceasta companie foarte pretioase), sau alte câteva oprite în extremis de adversar în apropierea terenului de tinta. Aceasta rascolire de orgoliu, printr-un joc viguros, era de fapt ce se vroia de la reprezentativa noastra si, sunt sigur, toti am gândit: daca am fi jucat asa în celelalte jocuri, altul era bilantul nostru la întrecerea mondiala. Fara îndoiala a contribuit la starea de satisfactie, într-un fel, înfruntarea acestui valoros adversar ce se detaseaza prin traditie si bogatia umana si materiala ce o dedica rugbyului, de noi, cu o arie tot mai mica si saraca în valori.

Din pacate diferenta de 77 puncte, zburdarea adversarilor adeseori prin apararea noastra, impresia de prada usoara la îndemâna unor „nazdravani” veniti parca din alta lume, ne-a pus la locul nostru umil, si la acest festin al rugbyului mondial. Pe de alta parte a contribuit, fara discutie, în mare masura si pregatirea facuta parca intentionat anapoda, ca sa nu mai vorbim de asistenta tehnica, lipsita de vlaga si inspiratie, în competitie.

Amintesc doar în treacat câteva aspecte din acest joc, astfel:

- Echipa noastra a intrat în jocul cu All Black’s, cu toata atitudinea pozitiva a jucatorilor, destul de departe de o stare de start optima pentru marea batalie (vezi eseul primit în prima faza). Cu siguranta, ca si în celelalte jocuri, concentrarea si disponibilizarea maxima a jucatorilor a fost ratata de antrenori pe parcursul reprizei de montare psihica si a încalzirii.

- Schimbarea timpurie a unor jucatori de buna anvergura în joc si tonici la acel moment, care dadeau si consistenta jocului nostru, a contribuit, consider eu, la dilatarea rezultatului care pe undeva a nedreptatit efortul jucatorilor de a se prezenta la adevarata lor valoare.

- In fine s-a vazut clar, în manifestarea generala a echipei la efortul de joc, scaparea de consecintele fiziologice ale ilogicului program de pregatire la altitudine, ce a grevat atât forma sportiva a jucatorilor în confruntarile anterioare; acest program, facut în detrimentul unei serioase pregatiri specifice, a si facut sa abunde în jocurile respective greselile de tehnica elementara.

Daca cineva le-a reprosat jucatorilor pe parcursul turneului ca n-au format o echipa în adevaratul sens al cuvântului, îi asigur ca nu a fost vina lor, mai ales când pe lânga nationala au „forfotit” atâtia specialisti de paraca erau la o întâlnire româno-franceza de . . . incompetenta.

.

Adresez calde felicitari internationalilor nostri pentru sârguinta lor în jocul cu o super echipa.

Vasile Constantin-Mao

PS - Folosesc prilejul pentru a solicita o analiza complexa si profunda a participarii la aceasta editie a CM, cu masuri clare orientate pe redirectionarea întregii activitati de formare si instruire a echipelor noastre.

Marile sclipiri ale nationalei României (9)

Dragi iubitori de rugby,

Astazi, în ziua unei foarte serioase confruntari ale rugbyului nostru în competitia mondiala (si la care conducerea tehnica a decis sa dea sansa de manifestare si jucatorilor mai tineri), actiune care precede întâlnirea cu vestitii All Black’s, am decis sa redau penultimul episod din serialul elogios la valoroasele rezultate ale nationalei noastre.

In asteptarea unei evolutii meritorii în jocul de diseara ale internationalilor nostri, si care asi vrea din tot sufletul sa-mi confirme prognosticul optimist ce l-am argumentat acum câteva zile, va doresc lectura placuta.

Vasile Constantin-Mao

Marile sclipiri ale nationalei României (9)

1975 - Primul Turneu la Antipozi

Primul turneu facut de nationala noastra în 1975 a fost privit de toata lumea ca o mare aventura (si chiar asa a fost), iar echipa a trait-o intens, cu toata implicarea afectiva si sportiva. A fost ceva nemaipomenit, “ce le-a schimbat multora dintre jucatori viata”, dupa cum declara într-un interviu un participant la aceasta actiune.

Câteva date despre rugbyul neozeelandez

Faima All Black’s, cu chemarea maura la lupta (ha-ka) si o seama de povesti în spate despre rugbyul din aceasta parte a lumii, dar si cu un joc impetuos, poate intriga orice iubitor de sport si sigur poate interesa mult orice admirator sau practicant de rugby.

Raspândirea si popularitatea jocului cu balonul oval în aceasta tara, rezultatele constant favorabile în disputa cu marile potente mondiale au la baza un interes national deosebit pentru rugby. Relativ la marea raspândire a rugbyului (se spune ca din trei locuitori, unul este jucator de rugby!), aceasta este consecinta unei ample campanii de implementare a acestuia în scoli pe la sfârsitul secolului 19 (rugbyul se preda ca orice obiect de studiu); aceasta actiune a venit sa adune tineretul, folosind echipele scolare de rugby, la un interes crescut pentru educatia si instructia institutionalizata; si asta pentru ca, si din cauza vietii materiale abundente, mare parte din tineri deviasera în comportament anti-civic. Proiect fericit împlinit, atât pentru societate cât si pentru rugby, acesta fiind sport national mult îndragit si apreciat aici. Asa s-a ajuns ca la aproximativ 4 milioane de locuitori numarul jucatorilor legitimati sa fie peste 200.000, iar spiritul democratic sa se exprime perfect în integrarea rugbystica nelimitata a populatiei maure.

Referitor la bogatia rugbyului de aici se mai spune ca orice neozeelandez ce are 3 dolari, cu siguranta unul îl va investi într-o afacere, altul îl va da pe bere si altul, nu se putea altfel, îl da pentru rugby. Si asta nu este o simpla poveste, ne-a încredintat de veridicitatea acesteia chiar All Black’s care la jocul-test disputat în 1981 la Bucuresti au insistat si platit (în ciuda curtoaziei si neîntelegerii organizatorilor) pentru obtinerea a 35 de bilete de intrare la joc, atâtea câte persoane numara delegatia. Era obisnuinta din tara lor, de a cinsti si sustine activitatea rugbystica.

Primul turneu în Europa al neo-zeelandezilor a fost senzational. Acesta s-a întâmplat în anii 1888-1889, în Marea Britanie, a durat 6 luni (din octombrie pâna în martie urmator) si au disputat 74 de jocuri (majoritatea cu echipe de club, iar trei au fost meciuri-test: cu Irlanda, Tara Galilor si Anglia); au realizat 49 de victorii, 5 meciuri au fost egale si au pierdut 23, realizând un esaveraj net favorabil : 772 puncte marcate si numai 305 primite.

Actualmente sistemul competitional si metodologia de pregatire sunt minutios si stiintific organizate. Academia de rugby, condusa de celebrul international Fitzpatrick, este realmente o fabrica de performeri.

Turneul reprezentativei noastre

Perspectiva turneului în Noua Zeelanda a produs o mare animatie în lumea rugbyului nostru, fiind poate pentru prima data când jucatorilor li s-au dat pe vara (turneul a avut loc în lunile august/septembrie) programe individualizate de pregatire fizica complexa; pregatirea centralizata pentru aceasta actiune debuta chiar cu testarea capacitatii fizice a acestora. Îmi amintesc cum prin iulie, pe caldura de foc, întâlneam pe stadionul Tineretului la diferite ore jucatori muncind interesati sa prinda avionul de Auckland.

Cei 26 de jucatori alesi si pregatiti pentru aceasta adevarata aventura au fost:

1/3. Vasile Turlea, Constantin Dinu si Nicolae Baciu, 2. Mircea Munteanu si Mircea Ortelecan, 4/5.Gheorghe Dumitru, Gheorghe Daraban si Dumitru Musat, 6/7. Alexandru Pop (capitan), Enciu Stoica si Constantin Fugigi, 8. Pompilie Bors, 9. Mircea Paraschiv si Sergiu Bargaunas, 10. Mihai Nicolescu, Mihai Bucos si Dumitru Alexandru, 11/14. Petrica Motrescu si Marian Aldea, 12/13. Gheorghe Nica, Ion Constantin ºi Gheorghe Varga, 15. Raducu Durbac si Ion Simion.

Antrenori: Valeriu Irimescu si Petre Cosmanescu

Primele patru zile de turneu au fost de acomodare în care antrenamentele au fost de o specificitate aparte, jucatorii nostri învatând chiar multe detalii tehnice. Acompanierea oficiala a echipei noastre de catre vestitul tehnician Vadanovich, a contat mult, acesta insistând în antrenamente pe agresivitatea în contacte, sustinerea prompta a coechipierului purtator de balon, limitarea spatiului de atac al adversarului etc., elemente cheie pentru un joc competitiv.

Programul turneului a cuprins nu mai putin de 8 jocuri, cu echipe bine cotate în rugbyul neozeelandez. Chiar de la primul joc jucatorii nostri, extrem de receptivi, se comporta remarcabil adjudecându-si victoria cu Poverty Bay/19-12, demonstrând un rugby viguros si evoluat tactic.

Rezultatele turneului (4 victorii, un egal si 3 înfrângeri) au fost apreciate favorabil, iar asistenta numeroasa la jocuri a fost un reper de totala satisfactie atât pentru organizatori cât si pentru reprezentativa noastra. Faptul ca acest turneu a fost un preludiu la jocul-test din 1981 de la Bucuresti , ce avea sa gratuleze la cele mai înalte cote rugbyul românesc, spune totul despre evolutia nationalei noastre la neozeelandezi acasa.

Ultimul joc al turneului a fost cu Noua Zeelanda Junior (U23), selectionata în care jucau Graham Murie, Loveridge, Green, Ian Kirkpatrick – jucatori celebri peste câtiva ani si care anul anterior câstigase un joc chiar la vestitii All Black’s/14-10. Disputat pe o vreme ploioasa, cu vânt puternic, jocul a fost un test destul de serios al echipei noastre; valoarea adversarului si conditiile neprielnice au solicitat complex manifestarea jucatorilor. Satisfactia rezultatului de egalitate (10-10) a fost deplina.

Rezultatele obtinute în turneu:

19-12 cu Poverty Bay; 14-9 cu Hamilton; 9-28 cu Manawatu; 0-3 cu North Aucland; 21-6 cu Marlborough; 12-9 cu Suthland; 4-12 cu Suth Cantebury si 10-10 cu N. Zeelanda Jun. (primele cifre în rezultat sunt ale echipei noastre, iar cele întarite sunt victoriile).

Va urma:

1981: All Black`s la Bucuresti , sau lectia rugbyului românesc cu titanii lumii

"Finala noastra"- România-Portugalia

Parca niciodata un joc la Cupa Mondiala nu a avut atâta încarcatura de responsabilitate pentru nationala noastra, dar si de speranta pentru lumea rugbyului de la noi, ca jocul din 25 septembrie de la Toulousse. Jocul cu Portugalia, asteptat si pregatit, presupunem, minutios de catre antrenori si jucatori, precedat de doua nereusite, a capatat valente de adevarata finala. Regretabil este ca aceasta „finala” se joaca pentru evitarea ultimului loc în grupa de calificari. Miza jocului, accentuata si de faptul ca reprezentativa noastra înca nu si-a gasit un ritm competitiv rezonabil, în timp ce lusitanii si-au atras elogii în jocurile cu adversari de elita, prin intentiile si disponibilitatile lor într-un joc generos, devine extrem de interesanta, cu un grad ridicat de incertitudine.

Personal mizez totul pe echipa noastra, ba mai mult nu m-ar mira un rezultat detasat de peste 30 puncte, cu 4 eseuri românesti!

Când spun asa nu ma hazardez deloc si asta chiar daca stimulati de prima lor participarea la CM , portughezii au facut o pregatire ca niciodata, intensa si riguros orientata pe specific de competitie, exista decalaje de capacitate si experienta, net favorabile nationalei noastre.

Nu mai departe cu un an în urma reprezentativa noastra, într-o disputa de orgoliu, a câstigat la Lisabona jocul în CEN cu 27-3, remarcându-se atunci presiunea irezistibila a pachetului nostru de inaintare, pe de o parte si jocul de atac spectaculos (dar nu si eficace) al liniilor dinapoi portugheze, pe de alta parte.

In afara de bilantul întrecerilor net favorabil noua, 10-1, nationala portugheza este compusa în majoritate din jucatori amatori care joaca în campionatul intern.

Cunoscând bine particularitatile rugbyului portughez am fost în dese rânduri surprins de abordarea ezitanta a disputei din partea echipei noastre, cedând parca benevol parte din initiativa, ce a dat ocazia adversarului sa-si etaleze calitatile de buni mânîitori ai balonului, inventivi si speculativi în atac. A facut exceptie jocul de la Lisabona de anul trecut, când înaintasii nostri si-au luat rolul în serios, au fortat si uzat adversarul la momentele fixe si în grupaje, l-au depasit constant.

Luând acel joc drept reper, bineînteles cu coeficientul de evolutie ce pare favorabil portughezilor, am putea construi tactica de joc pentru disputa în cauza. Ma voi limita doar la câteva aspecte, ce le consider importante în dinamica jocului, astfel:

- Echipa de moral, cu capacitati limitate la jocul de contact si la travaliu amplu, adversarul trebuie solicitat intens si fara menajament de la început, nelasându-le balonul, dificultându- le la maximum posesia si jucarea acestuia, limitându-le astfel initiativa de joc. Pentru a dificulta opozitia la jocul nostru de grupaj si chiar pentru solicitarea excesiva a adversarului as recomanda o alternanta în atacul razant cu cel la semi distanta, dupa 1-2 pase.

- La atacul portughez, de preferinta la mâna si surprinzator de pe tot terenul, chiar din propriul 22, se recomanda o presiune accentuata a primei perdele defensive, cu siguranta în placaj a primului aparator. Am mare încredere ca aici îi vom rupe, considerând actionarea la acest nivel o reala ameliorare a apararii noastre. Pentru tendinta lor de penetrare la nivelul centrilor sustinerea în dublaj a acestora, imediata si pe tot frontul terenului este importanta.

- Preferinta adversarului pentru atac este larg extinsa si la faza de contra-atac; aceasta trebuie contracarata, pe lânga loviturile de picior cât mai adecvate, cu presiune puternica pe balonul sutat si cu urcare rapida în linie de 2-3 aparatori.

- Bine, trebuiesc evitate greselile penalizabile în propriul teren, unde pot profita substantial jucând rapid balonul sau încercând fructificarea cu jucatori de buna calitate.

Daca mai luam în calcul ca portughezii au avut pâna la jocul cu noi un program mult mai dificil, cu un joc de extrema duritate în plus, sau ca la aproape o luna la coborârea de la atlitudine jucatorii nostri pot conta pe maxima capacitate fizica, avantajul este clar de partea noastra.

Se conteaza mult pe ambitia si orgoliul jucatorilor nostri, pe atentia si concentrarea lor în faza simpla de joc sau la deciziile capitale, pe daruirea si disponibilizarea tuturor energiilor într-un joc în care pot face diferenta si recupera mult din insatisfactiile traite aici.

Adversarul, entuziast si încrezator în sansa sa, chiar si-a obiectivizat pregatirea pentru disputa cu noi, este la îndemâna noastra si trebuie „pedepsit” printr-un joc avântat si necrutator, cerebral si calm, mai ales în atmosfera infernala ce o vor face, sper ca doar la începutul jocului, miile de sustinatori portughezi.

Le uram internationalilor nostri o zi de inspiratie, o zi de regasire în postura de mari învingatori. Toti meritam o satisfactie plina.

Vasile Constantin-Mao

Prietenilor mei dragi,

Ieri am fost în viile de la Jaristea - Odobesti. M-a solicitat un amic sa-l ajut la adusul de struguri pentru vin. Am trait o zi cu totul diferita, cu destule preocupari si impresii pentru a uita de obsesiile cotidiene.

Asteptând sa aduca culegatorii galetile cu rod, ca se ne umple sacii, am vorbit mult cu o batrâna vrânceana, marcata clar de credinta în Dumnezeu si, inerent, de capriciile naturii, de care depinde atât bogatia viei sale. In plus, ciugulind din ciorchinii încarcati de dulceata si soare, anihilasem complet amaraciunea rugbystica cu care sosisem aici.

M-am trezit din reveria maretului ritual bahian când, din vorba în vorba, am aflat de o legatura de rudenie ce aceasta o avea în lumea suspusa a rugbyului nostru.

„N-a fir-ar sa fie”, mi-am zis, mirajul în care ma pierdusem s-a dus! In plus, hopurile ce mi-au solicitat maestria la cundusul daciei împrumutate pe cei vre-o 2 km la iesirea din vie, cu planetarele sunând ciudat si bara din spate atingând pamântul de greutate, m-au readus complet la realitate si la gândurile mele constante.

Acasa site-ul stiri_rugby îmi adusese vesti diverse, privind pasiune, patima si discernamânt critic, pe de o parte, sau semne de indiferenta si eludare a problemelor esentiale ale rugbyului nostru, pe de alta parte.

Doua mesaje m-au emotionat în mod deosebit, astfel:

Primul s-a datorat aparitiei lui George Balta. Miscator mesaj, atât pentru debutul mult asteptat pe acest site, de fapt al lui si al rugbyului, cât si pentru continutul în sine, încarcat de delicatetea si suferinta sufletului sau, de patima lui pentru rugby.

Legat de aceasta interventie a lui George fac un aviz:

Domnilor, indiferent care va este credinta, care va este interesul, cât puteti iubi si ajuta cinstit si efectiv rugbyul, nu aveti voie sa nesocotiti acest exemplar si demn mesaj uman, de adevarat brav rugbyst.

George, gasesc prilejul sa-ti transmit ca ai în inima mea un locsor aparte, multa afectiune, si asta nu din compasiune ci pentru delicatetea si puterile morale pentru care multi te-am putea invidia. Daca as fi mai mult decât un simplu om, cu credinta în bine si în Dumnezeu ti-as da ce-ti doresti mai mult, dar asa vreau, cu tot dargul, sa-ti transmit cât mai mult din curajul, din ambitia si sperantele mele.

Ne vedem miercuri când sper ca dupa jocul cu portughezii, sa fim mult mai tonici si mândri la umbra stajarului nostru.

Al doilea s-a datorat unui fost junior, astazi arhitect la Baia Mare. Pe lânga un mesaj entuziast de acum câtva timp când ma anunta o frumoasa victorie a rugbyului baimarean care câstigase transmiterea televizata a jocului de deschidere a CM la un bar central al orasului, în defavoarea unui joc de fotbal, iata acum vine cu o chestiune rara: îsi ofera serviciile specializate în favoarea APRR mentionând :”nu vreau sa supar pe nimeni ci doar sa pun si eu umarul”

Da draga Cataline, umarul tau este atât de pretios si oportun venit parca sa dea dreptate celor care sustin ca s-ar mai putea face multe în rugbyul nostru cu pasiune, cu dedicatie pentru o idee frumoasa si nobila: educatia tinerilor prin acest sport. Sper ca rugbyul, prin suflul vostru generos, sa regaseasca adevaratul si onestul spirit rugbystic, fara de care, iata, intern sau extern, este afectata grav chiar si frunza de stejar.

Va salut calduros pe toti,

Vasile Constantin-Mao

O victorie pierduta

Regret enorm înfrângerea ce ne-am facut-o la jocul cu italienii. Zic asta, pentru ca în nici-un caz nu a fost o victorie reusita de ei ; daca am lua în consideratie doar eseurile ce s-au marcat si ar fi deajuns : ale noastre muncite si spectaculos realizate, ale lor . . . le stim.

Regret ca internationalii nostri nu au avut stapânirea de sine, concentrarea si organizarea cea mai buna în joc, pentru a trece de un adversar fragil (la acest joc), dar si peste ineptiile din instruire si din strategia de joc. Cu toate acestea victoria ne-a surâs. Amintesc numai faza din care adversarul a marcat ultimele puncte sau cea în care fundasul nostru nu a lucrat ca la carte un posibil eseu.

Regret amaraciunea tuturor.

Ma voi referi pe scurt numai la câteva aspecte :

Dl C.Bozonceanu vine cu niste întrebari de bun simt la care nu cred ca cineva din echipa tehnica a încercat vre-un raspuns, sau mai corect sa-si fi asumat responsabilitatea erorilor (a raspuns foarte explicit în schimb Laurentiu).

Recunosc am fost placut surprins de capacitatea internationalilor nostri la angajament si daruire în joc, fapt ce nu s-a manifestat si asupra abilitatilor tehnice, explicat clar de surghiunul la balon impus de specialistii nostri în perioada care impunea finisarea acestora ( numesc doar inexactitatile în circulatia balonului, la jucarea marginii sau la loviturile de picior de fructificare) .

Nu am înteles de ce nu ne-am inspirat de la lectia argentiniana, de atac cu lovituri de picior înalte, arma cu care acestia i-au înghesuit pe francezi.

Este clar ca echipei i-a lipsit Mitu, ïn joc ca si la fructificare. Cine a pedepsit echipa si rugbyul românesc cu aceasta stupida masura, uitând balta de sânge în care Petre a terminat jocul victorios cu Georgia de la Tblisi, sau genunchii rupti la nationala, trebuie sa- asume grava eroare fie el oricine presedinte, antrenor, manager.

In fine, personal, dupa aceasta prima repriza a sesiunii de doctorat rugbystic la care ne-am prezentat cu o lectie de bacaloreat, si aceea prost pregatita, din numeroasa echipa tehnica asi pastra vreo doi specialisti, ca sa avem insotitori de echipa, si i-as lasa pe baieti cu Tincu si Gontineac în cap sa se mobilizeze si sa joace cum stiu ei mai bine.

Este adevarat ca nu m-as mira ca Mr Antonin sa dea vina, inocent, pe antrenorul Italiei ca i-a sugerat cum sa joace tusa (cum l-a trimis, parca, si la ascensiuni prin Pirinei !), sau infatuat si artagos sa ne mai reaminteasca bogatul CV.

Dupa debutul competitiei, cu ratarea de aproape a unei mult asteptate victorii, urmeaza a 2-a mare sansa a nationalei noastre, jocul cu Scotia, sansa de a face, asa cum zicea cineva, istorie. M-ar revolta cine stie ce alta nastrusnicie « antrenoreasca » si de aceasta data, cum spre exemplu menajarea unor jucatori pentru jocul cu Portugalia! Sansa noastra, asa mica cum pare, este marea noastra sansa. Ar trebui sa declanseze ambitii si revolte. N-aveti grija au si ei, scotienii, spaimele lor : or fi uitat sau nu durerea din CM/1991 idolul lor G.Hastings, recordmenul de puncte la turneele finale care a ratat, chiar la Edinbourgh, calificarea istorica în semifinale irosind în ultimele minute ale jocului din fata butului o lovitura de pedeapsa în jocul cu NZ.

Echipa noastra ar trebui sa mizeze ca nu are nimic de pierdut, pe cand scotienii, tari si puternici, sunt stresati cu gandul la italieni, care i-au mai umilit odata in acest an.

Le urez baietilor din tot sufletul succes.

Vasile Constantin-Mao

Imbarbatari la daruire

Am terminat acum (18.00h) de citit articolul lui Florin Câmpeanu de pe rugby.ro, mesaj de îmbarbatare a echipei noastre nationale la durul debut de astaseara. La sfârsitul lecturii m-am surprins cu pulsul, tinut de altfel în frâu cu betablocante, destul de ridicat. Doresc din tot sufletul sa ai Florine “gura aurita” si, speranta tuturor, nationala noastra sa se regaseasca în postura de MARE ECHIPA. Ne-am bucura si noi imens si am avea dreptul sa visam frumos.

Vasile Constantin-Mao

Iata articolul de care am vorbit:

Ziua in care stejarii pot inflori

12-Sep-2007 by Florin Campeanu

Campeanu.ro» Articole» Rugby» Ziua in care stejarii pot inflori

Regretele zilei de ieri si grijile zilei de maine ne fura bucuria celei de azi.

Cand istoria iti da intalnire tot ce trebuie sa faci este sa-ti iei tricoul si ghetele de joc si sa o iei linistit spre stadion. Ai alaturi de tine 29 de colegi si o groaza de chipuri cunoscute: doctorul, ofiterul de presa, managerul, presedintele federatiei. Ar trebui sa te simti mai puternic. De fapt, esti mai puternic! Cand faci parte dintr-o echipa, nimic nu ti se poate intampla. Daca te uiti in ochii celui de langa tine si vezi determinare, e clar ca in lupta care se va da peste cateva ore nu vor exista invinsi si invingatori. Vor fi doar invingatori!

De cateva zile a inceput Rugby World cup 2007!. Oarecum ratacit printre “genialul Mutu” sau “oracolul Mitica Dragomir”, turneul final al competitiei supreme a sportului cu balonul oval a adunat la start 20 de echipe. Printre ele si echipa Romaniei, trimisa de algoritmul IRB intr-o grupa cu Noua Zeelanda, Scotia, Italia si Portugalia. Sanse putine, spun “cunoscatorii” ascunsi pe anumite forumuri, incapabili sa-si asume declaratiile si altfel decat intr-un cerc restrans de “prieteni”. Sanse suficiente insa pentru ca Romania sa fie marea surpriza a acestei Cupe Mondiale.

Poate veþi spune ca nu am dormit suficient azi-noapte, ca am gresit vitaminele de dimineata (sau le-am combinat cu cine stie ce alte medicamente, cu rezultate catastrofale pentru gandirea mea). Ei bine, imi asum acest risc. Imi asum riscul de a fi considerat necunoscator, un suporter uitat la capatul peluzei, care nu distinge bine jucatorii pe teren, care nu face diferenta intre un eseu si un dropgol. Da! Cred cu tarie intr-o victorie a Romaniei in meciul de azi. E adevarat, intalnim Italia, echipa care a obtinut in acest an doua victorii in Turneul celor 6 Natiuni, dar totul este posibil atata vreme cat privim doar catre inaltimi.

Paulo Coelho: “Atunci cand 10 pasi te despart de victorie, daca faci doar 9 ai pierdut...“ In razboiul de azi, Socol si baietii lui, de fapt ai nostri, trebuie sa faca 11 pasi. Este foarte posibil ca Romania sa nu mai aiba curand sansa a doua victorii la Cupa Mondiala. De aceea in arena trebuie sa fie 15 gladiatori gata sa se sacrifice in lupta cu leul italian. Sau tigru, sau puma, sau ce-o fi el sau ea… Nimic nu este mai trist in viata decat sa constientizezi ca puteai mai mult, dar n-ai facut. Au simtit-o toate generatiile care au reprezentat Romania la toate editiile Cupei Mondiale. Am simtit-o pe propria piele in 2003, in Australia, dupa meciul cu Argentina. Daca arbitrul a fluierat minutul 80 si tu inca nu ai spus tot ce aveai de spus, atunci cu greu te vei uita acasa sau la hotel in oglinda. Vei vedea un om demn de mila, un om care a avut sansa sa dea peste cap pronosticurile, sa arunce in aer bursa pariurilor, dar care, din diverse motive, nu a facut-o…

Plutarh: “Curajul este inceputul biruintei”. Lipsita de cativa oameni de baza, selectionata “frunzei de stejar“ isi incepe peste doar cateva ore drumul catre… viitoarea Cupa Mondiala. Piesa pusa in scena de rugbyul romanesc este in (cel putin) doua acte: 2007 si 2011. Datoria baietilor ce vor intra diseara pe teren este sa nu distruga bruma de speranta a copiilor care, azi, inca isi mai rup tricourile si genunchii pe cine stie ce teren lipsit de iarba, intr-un campionat de juniori care, cu siguranta, ar fi meritat mai multe echipe. Sunt multe de spus, acuzatii si argumente. Dar inainte de orice, sa ne bucuram de aceasta Cupa Mondiala! Sa ne unim cu totii, nu neaparat intr-o spirala, ci intr-o gramada in care sa impingem pana in terenul de tinta. Iulian Dumitras, Catalin Fercu, Csaba Gal, Romeo Gontineac, Gabriel Brezoianu, Ionut Dimofte, Lucian Sirbu, Ovidiu Tonita, Alexandru Manta, Florin Corodeanu, Cristian Petre, Sorin Socol, Bogdan Balan, Marius Tincu, Petrisor Toderasc, Razvan Mavrodin, Cezar Popescu, Cosmin Ratiu, Alexandru Tudori, Valentin Calafeteanu, Ionut Tofan si Dan Vlad pot astazi sa rescrie istoria recenta a rugbyului romanesc. Nu le va ridica nimeni, probabil, vreo statuie. Vor ramane pe un perete al federatiei sau intr-un muzeu al rugbyului, intr-o fotografie a bucuriei, cu un text: “Acesti baieti au invins Italia la RWC 2007”. Simplu, fara floricele, fara metafore, fara comparatii, asa cum sunt toate lucrurile in aceasta viata.

E dreptul meu sa cred, e dreptul nostru sa avem incredere. Sa indraznim sa speram mai mult. Sa acceptam ca inca suntem in noroi, dar sa ne indreptam privirea semet catre stele. Argentina a facut-o, Samoa a facut-o, SUA au facut-o, Namibia a facut-o, chiar si Georgia a crezut in sansa sa.

Peste cateva ore, ne vom aseza in tribuna sau in fata televizorului, ne vom inchina si vom fi unul cu cei 22 de oameni din teren. Victoria va fi a lor, alaturi de stafful tehnic, in frunte cu Robert Antonin si Daniel Santamans. Infrangerea va fi insa a noastra, a tuturor. Si ea nu va veni decat dintr-o atitudine de actor principal resemnat in Miorita sau din lipsa de decizie pe care, ca popor, o afisam de atatia ani. Rugbyul romanesc are sansa in aceasta seara sa demonstreze ca este altfel. Ca are o mentalitate de invingator. Stejarii trebuie sa ramana in picioare si sa triumfe in aerul sarat si cosmopolit al Marsiliei.

Astazi este ziua in care stejarii pot inflori. Hai ROMANIA!

P.S. Meciul Romania-Italia de la Rugby World Cup 2007 se va disputa la Marsilia , pe stadionul Velodrome, de la ora 21.00, in transmisiune directa pe TVR2.
P.P.S. Cuvintele sunt efemere, asa ca pronosticul meu pentru intalnirea de diseara este: victorie la limita Romania, cu eseu in ultimele 5 minute.

Cupa Mondiala: Au început marile emotii

Odata cu debutul marei competitii, marcat puternic de vigurosul “tangou argentinian”, am intrat din plin în febra preocuparilor si a emotiilor, a calculelor si a supozitiilor.

Infrângerea Frantei, una din principalele candidate la titlul suprem, ridica din plecare la cel mai înalt nivel cota incertitudinilor, a competitivitatii acerbe a seriilor de calificari. Jocul francezilor cu Irlanda, chiar de acum, are o nota de maxim dramatism ce ar trebui sa duca calitatea jocului si a disputei la apogeul posibilitatilor acestor mari bastioane rugbystice. Greselile, neatentiile si lipsa de siguranta, care au abundat parca nepermis în manifestarea gazdelor mondialului, am vazut, se platesc scump. Lipsa de clarviziune în joc si ne adoptarea solutiilor tactice propice se reasfrâng dur în economia jocului si pe tabela de scor.

Armele principale ale argentinienilor au fost: un presing extraordinar, defensiv si ofensiv (ce a stopat adversarul si l-a determinat sa greseasca grav); un excelent joc cu piciorul (cu lovituri înalte, bine plasate si prompt urmarite ce au limitat riposta adversarului) ; o capacitate psiho-fizica iesita din comum.

Si prin prisma acestei admirabile lectii argentiniene, încrederea si sperantele pentru debutul reprezentantilor nostri sunt accentuate. O strategie optima, o disciplina perfecta si o daruire totala pe parcursul întregii dispute, poate transforma jocul cu Italia într-o mare realizare, la plasarea nationalei noastre între vrednicile echipe ale lumii.

Ce bucurie enorma ar fi pentru tot nemul nostru.

Din toata inima uram internationalilor nostri sa faca cel mai bun joc al vietii lor. Mult, mult succes.

Vasile Constantin-Mao

PS: In prezentarea serialului “Marile sclipiri ale nationalei României” am revelat în dese rânduri cum reprezentantii nostri s-au regasit uneori în postura de MARE ECHIPA, ce a uimit prin joc si rezultate întreaga lume. Speram ca si acestei talentate si experimentate generatii, i-a venit rândul la gloria adevarata.

Marile sclipiri ale nationalei României (7)

1985: REPREZENTATIE PE TWICKENHAM!

Anglia - România: 22-15

Aparitia nationalei noastre pe celebra arena londoneza si înfruntarea echipei Angliei nu putea fi întâmplatoare. Stiu asta toti care cunosc ceva din spiritul britanic si mai ales din conservatorismul pe care acestia l-au impus rugbyului mondial. Am vazut ce greu au acceptat turneele Selectionatei Bucurestiului din anii ‘50 ºi ce dur a cazut în calea relatiilor noastre refuzul forurilor politice din tara noastra la cel de al treilea turneu.

Sigur de data aceasta au pledat pentru noi victoriile recente obtinute la echipa Frantei (din anii 1980 ºi 1982), cum si cele la echipele Tarii Galilor si Scotiei (din anii 1983, respectiv 1984), motive convingatoare pentru competitivitatea rugbyului românesc.

Jocul disputat la 5 ianuarie pe Twickenham a ridicat echipei noastre serioase probleme organizatorice, astfel:

· programat într-o perioada improprie pentru noi atât pentru competitie cât chiar si pentru pregatire specifica (datorita conditiilor climaterice) , s-a apelat la un stagiu de pregatire de 10 zile în Franta facut imediat dupa jocul cu Spania disputat la Madrid în ziua de 16.12.1984 în cadrul Campionatului European FIRA;

· stagiul din Franta a cuprins si 3 jocuri cu un ridicat grad de solicitare, adversare fiind selectionate regionale: a Tarii Basce, a Politiei Franceze si Midi Pirinee.

· apoi, însusi jocul test cu Anglia a fost precedat de alte doua jocuri cu selectionate zonale (Anglia Nord si Anglia Sud-Vest); aceste jocuri, pe lânga un rodaj al echipei noastre în ambianta specifica rugbyului englez, a produs din nefericire unele indisponibilitati în posturi cheie. Cel mai serios deranjament a fost la nivelul fundasului prin accidentarea lui Gh.Florea si a lui Al.Marin (acesta chiar de la jocul cu Spania) cum si a lui V.Ion, care, polivalent, putea acoperi postul. În aceasta situatie s-a apelat la o improvizatie: S.Podarascu, care manifestase o buna forma pe postul lui (uvertura), a trebuit sa debuteze pe postul de fundas al nationalei într-un joc de asemenea anvergura.

În ziua jocului pe o vreme friguroasa, dar cu o atmosfera incitanta creata de cei 35.000 spectatori, care îsi si vedeau favoritii zburdând, arbitrul galez W.D.Bevan a dat semnalul începerii disputei. Contrar asteptarilor celor care prevedeau o victorie lejera a echipei trandafirului, jocul a fost echilibrat, iar siguranta la fructificare al lui D.Alexandru din lovituri de picior a fost excelenta. În apropierea finalului de joc diferenta de numai 3 puncte (18-15) a creat jucatorilor nostri chiar iluzia unui succes; aceeasi iluzie a trait-o intens si întreaga lume a rugbyului românesc, jocul fiind televizat în direct. Din pacate, câteva greseli de receptia balonului în aparare au “invitat” adversarul în terenul nostru iar eseul marcat de englezi în finalul jocului a clarificat problema câstigatorului, ce crease suficient suspans, fixând rezultatul la 22-15.

Chiar si asa rezultatul este meritoriu pentru rugbyul românesc fiind apreciat si comentat corespunzator de marile publicatii, astfel:

Associeted Press: « englezii au obtinut o victorie dificila»

France Presse: «mijlocasul la deschidere Rob Andrew a salvat meciul (n.a. a marcat 18 din cele 22 de puncte) dar si prestigiul echipei sale. Anglia a trebuit sa munceasca mult pentru a se detasa în finalul jocului. De altfel se pune întrebarea daca nu cumva românii, cu mai multa îndrazneala n-ar fi putut sa produca o surpriza pe Twickenham»

Echipa a avut urmatoarea componenta:

1. Ion Bucan, 2. Emilian Grigore, 3. Gheorghe Leonte, 4. Gheorghe Dumitru (Haralambie Dumitras), 5. Gheorghe Caragea, 6. Florica Murariu, 7. Alexandru Rãdulescu, 8. Laurentiu Constantin, 9. Mircea Paraschiv (capitan), 10. Dumitru Alexandru, 11. Marian Aldea, 12. Marian Marghescu, 13. Adrian Lungu, 14. Marcel Toader, 15. Stelian Podarascu. A marcat: D.Alexandru: 15 puncte (5 lp)
Antrenori: Valeriu Irimescu si Theodor Radulescu

Dupa acest magnific joc al echipei noastre conducatorii delegatiei si antrenorii echipei si-au manifestat nemultumirea pentru ratarile în aparare sau chiar pentru randamentul sub asteptari al unor înaintasi, chipurile menajati pentru acest joc, fiind folositi mai putin în meciurile anterioare.

La o analiza, chiar superficiala, frapeaza programul extrem de încarcat la care a fost supusa echipa noastra înaintea unui eveniment atât de important, cum putea fi jocul cu Anglia. Disputarea a 7 jocuri în numai 20 de zile, toate jocuri cu un ridicat grad de solicitare si uzura fizica si psihica, la care se mai adauga si deplasarea dintr-un loc în altul, fara un timp minim pentru refacere (unele jocuri au fost si la doua zile distanta), te si miri cum de au mai rezistat jucatorii nostri în acel joc electrizant. A fost clar o defectiune manageriala, acceptând “cu ochii închisi” condiii prejudiciante pentru o manifestare convenabila, la întregul potential al reprezentativei noastre (si n-a fost singulara: vezi turneul selectionatei noastre din 1978 si tot în Marea Britanie, cu 7 jocuri în 18 zile si multe altele). În aceasta situatie, fara dubii, performanta realizata pe Twickenham la primul meci-test cu ce avea Anglia mai bun la acea data, are o aura deosebita si asta datorita talentului si capacitatilor jucatorilor si antrenorilor nostri.

Va urma:

1988: Primul meci-test câstigat pe pamânt britanic: T. Galilor- România 9-15

1981: All Black`s la Bucuresti , sau lectia rugbyului românesc cu titanii lumii

Marile sclipiri ale nationalei României (6)

1979: PRELUDIU LA MARILE REUSITE ÎN MAREA BRITANIE

Tara Galilor - România: 13-12

Am trait alaturi de rugby multe momente fericite, iar unul dintre acestea, de o mare participare emotionala, a fost fara îndoiala într-o zi de 6 octombrie a anului 1979, când pe celebrul Arms Parck am asistat la jocul nostru cu galezii. Consider ca acea mare bucurie traita atunci la Cardif , de a apartine unui rugby ce aratase virtuti incredibile, m-a marcat pentru toata viata.

Eram în acelasi timp în turneu în Marea Britanie cu o combinata de juniori a cluburilor Grivita Rosie si CSS Locomotiva. Asistasem anterior la jocul nationalei noastre cu selectionata de vest a Tarii Galilor, disputat la Llanelli ; câstigase echipa noastra si aratase un bun echilibru tactic, o forma promitatoare. Victoria de la Llanelli /15-11 se adauga altor trei tot atât de valoroase obtinute înaintea marelui eveniment, jocul test (cu Pontypridd/9- 3, cu T.Galilor Nord/38-15 si cu Munster/32-9) . Demn de retinut este ca turneul galez a fost precedat de victoria obtinuta cu echipa irlandezã Ebbw Vale/12-0.

La sfârsitul jocului, acolo pe Arms Parck, în aplauzele zecilor de mii de spectatori, crainicul stadionului multumea reprezentativei noastre pentru jocul de înalta clasa ce l-a prestat. Nu fusese o victorie româneasca, dar comportarea si jocul însusi, în substratul lui tehnico-tactic, lasase o impresie profunda, de mare echipa, si trebuie retinut, cã adversarii nostri nu era o echipa oarecare a Tarii Galilor: numai cu un an înainte câstigase autoritar, cu Marele Slem, Turneul celor 5 Natiuni. Noi, micul grup de români, martorii directi ai acelui eveniment eram pur si simplu coplesiti de emotie; contribuise, bine înteles la impresia generala si dramatismul disputei, cu incertitudinea învingatorilor pâna în ultimul moment.

De la început jocul s-a aratat interesant, riposta echipei noastre fiind la înaltime, temperând atacurile galeze, frenetic sustinute de cei peste 45.000 de spectatori. La pauza se consemneaza rezultatul de egalitate, prin transformarea pentru fiecare echipa a unei lovituri de pedeapsa (I.Constantin si Fenwik). Imediat dupa pauza echipa noastra preia conducerea (3-6) prin transformarea unei noi lovituri de pedeapsa de catre acelasi I.Constantin de la 40 m , fapt ce a dat mai mult aplomb jucatorilor nostri în atac. Cu un dropgol Gareth Davies readuce egalitatea pe tabela de marcaj. Presiunea echipei noastre creste si dintr-un mol dinamic tâsneste M.Munteanu pe partea închisa, percuteaza si paseaza lui Gh.Dumitru; acesta înainteaza si din placaj executa o pasa ideala la interior lui M.Ionescu. “Colosul” nostru cu trei aparatori în fata face un lucru incredibil si rar întâmplat: plonjeaza pur si simplu peste adversari si. . . cade într-un eseu de antologie rugbystica. M.Bucos transforma si rezultatul devine 6-12. Tribuna pentru o clipa amuteste, tocmai bine pentru a ne face auziti noi, grupul juniorilor români, în imensul stadion: “Hai România!, Hai România!.

Amenintati cu un esec galezi joaca în continuare infernal, totul la mâna, de pe tot terenul, maniera cu care învinsese, aici la ei acasa, multe echipe celebre. Echipa noastra rezista magistral, dar aproape de finalul jocului la o faza de atac cu înaintarea dupa o gramada ordonata primim eseu la colt; transformarea este ratata si este 10-12, iar soarta jocului se parea cã fusese scrisa. Dar iata ca M.Bucos face «marc» la linia de 22 m ; daca suta afara jocul era ca si terminat, cu victorie româneasca bineînteles. Schiteaza începutul elanului, când observa un adversar avansat la mai putin de 10 m ; se opreate si mai are timp sa-l arate arbitrului. Acesta lasa jocul sa decurga, urmeaza contactul în care fundasul nostru încearca totusi sa suteze dar face înainte; gramada pentru galezi, de unde balonul prin pasa demiului ajunge la acelasi Gareth Devies care în ultima secunda a jocului, printr-un dropgol salvator aduce victoria echipei sale, bineînteles, pe respiratia de usurare si satisfactie a compatriotilor sai: era 13-12!

Doua greseli, una copilareasca ce ne privea si alta de arbitraj (care obligatoriu la neexecutarea corecta a reluarii dupa marc trebuia sa acorde repetarea acesteia) ne-a privat în acea zi de o meritata victorie.

Echipa a avut urmatoarea componenta:

1. Cornel Scarlat, 2. Mircea Munteanu, 3. Constantin Dinu, 4. Ion Pintea, 5. Marin Ionescu, 6. Florica Murariu, 7. Enciu Stoica, 8. Gheorghe Dumitru (capitan), 9. Mircea Paraschiv, 10. Dumitru Alexandru, 11. Petre Motrescu, 12. Ion Constantin, 13. Ion Zafiescu, 14. Marian Aldea, 15. Mihai Bucos
Antrenori: Valeriu Irimescu si Adrian Mateescu

Jocul a avut un mare impact publicitar fiind si televizat de BBC pentru toata Marea Britanie cum si în tara, de TVR.

Eu, pe lânga satisfactia trairii în direct a unui excelent joc al echipei noastre si bucuria de a fi fost, împreuna cu sportivii mei (tineri dintre care multi aveau sa devina numai peste câtiva ani internationali) , martor la acest magnific eveniment, am trait si alte revelatii. Lasând la o parte mândria de a fi dat rugbyului românesc un jucator de talia lui M.Ionescu sau de a fi “înfruntat” cu micutul meu grup acea zdrobitoare galerie, efect bine perceput pe tot parcursul jocului chiar de jucatori înfierbântati de joc, am fost prins într-o atmosfera greu de imaginat daca n-o traiesti macar odata: este vorba de modul si dimensiunea cum traiesc galezii (britanicii în general) bucuria si descatusarea prin rugby. Freamatul vesel, exuberanta, în care fiecare îsi demonstreaza apartenenta la culorile nationale prin obiecte de îmbracaminte sau de alta natura (unele destul de bizare) si uralele ca un uragan ce-si împinge echipa în eseu, sau corul la unison al întregului stadion, chiar te facea sa crezi cã Arms Parck-ul e o catedrala a rugbyului si a bunei conveniente prin acesta.

Ca sa accentuez mai mult fervoarea sustinatorilor dar si tensiunea ce a domnit la acest joc (gratie magnificei comportari a echipei noastre), am observat în timpul jocului, în câteva rânduri trecând pe culoarul de jos al tribunei brancardieri si marturisesc ca nu întelegeam ce se întâmpla. Am aflat dupa aceea, din statistica jocului, ca fusesera nu mai putin decât 12 atacuri cardio-vasculare!

Nationala noastra nu câstigase în acea zi jocul, dar obtinuse în schimb o alta mare victorie facând o bresa sigura în înghetatele relatii britanico-româ ne, ce înca ne mai desparteau de la acel turneu anulat din anii 50. Noua ani mai târziu, altei generatii de bravi jucatori (din acea echipa doar Fl. Murariu a participat si la acel joc) i-a surâs sansa de a traii bucuria victoriei si de a se îmbata cu savoarea acesteia pe acelasi Arms Parck (1988, Tara Galilor-România/ 9-15!); dar la acea data splendida victorie asupra galezilor nu era singulara, pentru ca în anul 1983, la Bucuresti pe Stadionul National reprezentativa noastra reusea prima victorie de senzatie asupra unei nationale britanice, România-Tara Galilor/24-6! , bravura ce avea sa o repete si un an mai târziu tot pe acelasi stadion dar cu Scotia/28-22.

Va urma:

- 1985: Reprezentatie pe Twickenham: Anglia –România: 22-15

- 1988: Primul meci-test câstigat pe pamânt britanic: T.Galilor – România. 9-15