Fara îndoiala, se desprinde clar din discutiile ce au decurs pâna acum la acest subiect o anume „bâjbâiala” a echipei federale. Am sugerat într-o interventie anterioara sa se divulge parametrii concreti ai programului de care se tot vorbeste ca ar exista, cu numar de echipe pe diferitele categorii de copii si juniori: existente; prevazute a se înfiinta peste un an, doi, trei etc.
Raportat la cele 22 de echipe de seniori, care asteapta sa le vina anual 2-3 jucatori de la o echipa de juniori, am dat un minimum ce trebuia sa avem acum. Formula era urmatoarea:
Echipe
Seniori
Jun.U19
Jun.U18
Juniori 3
Juniori 4
Copii 1
Copii 2
Nr.
22
22
22
44
44
44
44
Mai mult, argumentând cu câteva actiuni limitate si în perspectiva a se derula, responsabilii federali neaga situatia trista din teritoriu. Cineva si spunea ca federatia a dat peste 1000 de baloane în tara si mai accentua: „mai multe decât jucatorii ce-i avem”!!!. Si tot persoana respectiva preciza ca pentru la anul echipele U19 si U18 vor fi obligate sa prezinte în comun loturi de 50 jucatori (adica acum aceste echipe, sau unele, au doar 15, 17 jucatori?).
Se refuza de catre frr atributiile în rugbyul scolar si sunt cu constiinta împacata ca nu stiu cine a declarat într-un raport ca anul acesta au fost înscrise vre-o 169 de echipe scolare în competitia de rugby. Si daca au spus asta si înseamna ca le avem?
In al doilea rând cred într-o superficialitate în a trata problemele copiilor si juniorilor. Mai mult cred ca, pâna la angajarea directorilor de dezvoltare, oricare din echipa tehnica federala, preferând activitatea pe lânga vre-un lot, academie etc., pasa treaba asta ca ne fiind a lui.
Apoi si experienta practica limitata a acestora (lipsa de activitate în mediul scolar pentru a întelege problematica impactului rugbyului la nivel de elevi, de profesori sau directori), sau chiar în înfiintarea unui club, sectie, echipa (cu multitudinea aspectelor de ordin organizatoric si metodologic) , poate constitui un imediment pentru o actionare clara si ampla.
Pentruca am vorbit de superficialitate, voi adauga si, în unele situatii, lipsa de profesionalism. Mentionez doar doua din multele ce le-am sesizat si asta numai pentru ca mi s-a recomandat sa vorbesc gramatical, cu „subiect si predicat”:
a. Vin asta vara la Oradea si-i dau unui amic un balon oficial IRB, iar el îmi ofera cu insistenta 10 baloane ce le primise de la inspectorat unde cineva stia ca facuse odata rugby si i le-a dat ca sa scape de ele!? Din ce buzunar atâta risipa gratuita? Ca îmi închipui ca ratarea a fost generala.
b. Primul turneu de rugby scolar, acum doi ani, la care antrenorul federal a reclamat ajutorul. In prima etapa se prezinta 22 echipe, animatie, entuziasm, dar si multe controverse – echipe cu jucatori de 14 ani în lupta cu altele de 18 ani, sau echipe complete de începatori cu altele cu jucatori legitimati; a doua etapa într-o zi friguroasa si umeda începe competitia pe la orele 9ºº iar la orele 16ºº elevii mai asteptau sa joace. Efectul: în a treia etapa s-au jucat vre-o 3-4 jocuri pentruca echipele au absentat în masa. In plus federatia a mai platit si niste recompense profesorilor care trecusera pe la stadion sa vada ce fac elevii lor pe acolo (!?), ca de echipe se ocupasera antrenorii.
Si categoric tehnicienii federatiei sunt si putin receptivi, la ce zic d-lor, „zomotul” de afara. Am gasit în aceste discutii pe grup atâtea referiri pertinente, de ordin conceptual sau practic, care cred ca au trecut pe lânga dânsii ca nimic. Zica asta si pentru ca mi-am exprimat interesul pentru doua proiecte laborios concepute de Mihai Vioreanu: cel despre o asistenta medicala complexa si cel cu rugbyul în doua scoli pilot. Si n-am auzit înca nici-o referire nici pro nici contra.
In fine, când la ultima CM în primul joc I.Tofan a acuzat o accidentare am fost surpins sa aud ca nu aveam nici-o rezerva pe acest post. M-am mirat, m-am crucit, cu toate ca mai vazusem în instruire si niste nazdravanii de te durea capul: pregatire fizica generala pe ruptelea cu 3 sapt. înainte de turneul final (facuta de un preparator fizic ce-l recunoscuse jucatorii nostri drept un magazioner-administ rator la un oarecare club francez!). Da, ne-am dus la un turneu de asemenea anvergura cu o singura uvertura.
Atunci, dar si dupa jocul de la Lisabona din primavara, când am vazut jocul limitat la nivel de treisferturi si nestiinta în jocul cu piciorul (un prejudiciu pentru echipa) am propus ca pentru uverturi sa se realizeze o specializare complexa cu toti jucatorii respectivi din capitala (de la juniori III pâna la seniori), facuta la mijlocul saptamânii. Aici, chiar cu concursul unor mari jucatori li s-ar putea deschide orizontul tactic cum si perfectionarea abilitatilor tehnice. Ar fi putut fi testati si psihologic, asupra echilibrului emotional si ratei de inteligenta practica etc., puteau primi programe speciale de pregatire. Propunere desconsiderata, bineînteles.
Asa faceau antrenorii lotului national de juniori odata pentru posturile cheie mijlocasi, fundas, tragator-prinzatori , actiuni voluntare si bine venite.
Dece s-a nesocotit propunerea? Aveam acum, dupa 3 ani, un experiment cu 8-10 uverturi, majoritatea foarte tineri, care nu putea fi decât benefic?
Am spus cele de mai sus convins ca propunerea-proiect ce o fac pentru amplificarea activitatii de copii si juniori poate fi viabila cu o singura conditie: sa fie tratata responsabil, cu mare dedicatie si profesionalism în primul rând de activul salariat si benevol al frr.
Problema cruciala este: presedintele, colegiul si biroul federal sa decreteze dezvoltarea activitatii de copii si juniori drept actiune prioritara a frr.
Aceasta prioritate ar însemna elaborarea si impunerea unei strategii ferme în care decisive sunt masurile urmatoare:
evaluarea din punct de vedere organizator si metodologic al procesului dezvoltarii; creiarea cadrului stimulativ si obligatoriu;
disponibilizarea persoanelor cheie pentru responsabilitati în proces;
alocarea fondurilor necesare;
capacitarea cluburilor, sectiilor si antrenorilor – pârghii capitale în proces.
Voi reveni cu detalierea subiectului.
Cu tot gândul bun pentru rugbyul nostru
Vasile Constantin-Mao
Raportat la cele 22 de echipe de seniori, care asteapta sa le vina anual 2-3 jucatori de la o echipa de juniori, am dat un minimum ce trebuia sa avem acum. Formula era urmatoarea:
Echipe
Seniori
Jun.U19
Jun.U18
Juniori 3
Juniori 4
Copii 1
Copii 2
Nr.
22
22
22
44
44
44
44
Mai mult, argumentând cu câteva actiuni limitate si în perspectiva a se derula, responsabilii federali neaga situatia trista din teritoriu. Cineva si spunea ca federatia a dat peste 1000 de baloane în tara si mai accentua: „mai multe decât jucatorii ce-i avem”!!!. Si tot persoana respectiva preciza ca pentru la anul echipele U19 si U18 vor fi obligate sa prezinte în comun loturi de 50 jucatori (adica acum aceste echipe, sau unele, au doar 15, 17 jucatori?).
Se refuza de catre frr atributiile în rugbyul scolar si sunt cu constiinta împacata ca nu stiu cine a declarat într-un raport ca anul acesta au fost înscrise vre-o 169 de echipe scolare în competitia de rugby. Si daca au spus asta si înseamna ca le avem?
In al doilea rând cred într-o superficialitate în a trata problemele copiilor si juniorilor. Mai mult cred ca, pâna la angajarea directorilor de dezvoltare, oricare din echipa tehnica federala, preferând activitatea pe lânga vre-un lot, academie etc., pasa treaba asta ca ne fiind a lui.
Apoi si experienta practica limitata a acestora (lipsa de activitate în mediul scolar pentru a întelege problematica impactului rugbyului la nivel de elevi, de profesori sau directori), sau chiar în înfiintarea unui club, sectie, echipa (cu multitudinea aspectelor de ordin organizatoric si metodologic) , poate constitui un imediment pentru o actionare clara si ampla.
Pentruca am vorbit de superficialitate, voi adauga si, în unele situatii, lipsa de profesionalism. Mentionez doar doua din multele ce le-am sesizat si asta numai pentru ca mi s-a recomandat sa vorbesc gramatical, cu „subiect si predicat”:
a. Vin asta vara la Oradea si-i dau unui amic un balon oficial IRB, iar el îmi ofera cu insistenta 10 baloane ce le primise de la inspectorat unde cineva stia ca facuse odata rugby si i le-a dat ca sa scape de ele!? Din ce buzunar atâta risipa gratuita? Ca îmi închipui ca ratarea a fost generala.
b. Primul turneu de rugby scolar, acum doi ani, la care antrenorul federal a reclamat ajutorul. In prima etapa se prezinta 22 echipe, animatie, entuziasm, dar si multe controverse – echipe cu jucatori de 14 ani în lupta cu altele de 18 ani, sau echipe complete de începatori cu altele cu jucatori legitimati; a doua etapa într-o zi friguroasa si umeda începe competitia pe la orele 9ºº iar la orele 16ºº elevii mai asteptau sa joace. Efectul: în a treia etapa s-au jucat vre-o 3-4 jocuri pentruca echipele au absentat în masa. In plus federatia a mai platit si niste recompense profesorilor care trecusera pe la stadion sa vada ce fac elevii lor pe acolo (!?), ca de echipe se ocupasera antrenorii.
Si categoric tehnicienii federatiei sunt si putin receptivi, la ce zic d-lor, „zomotul” de afara. Am gasit în aceste discutii pe grup atâtea referiri pertinente, de ordin conceptual sau practic, care cred ca au trecut pe lânga dânsii ca nimic. Zica asta si pentru ca mi-am exprimat interesul pentru doua proiecte laborios concepute de Mihai Vioreanu: cel despre o asistenta medicala complexa si cel cu rugbyul în doua scoli pilot. Si n-am auzit înca nici-o referire nici pro nici contra.
In fine, când la ultima CM în primul joc I.Tofan a acuzat o accidentare am fost surpins sa aud ca nu aveam nici-o rezerva pe acest post. M-am mirat, m-am crucit, cu toate ca mai vazusem în instruire si niste nazdravanii de te durea capul: pregatire fizica generala pe ruptelea cu 3 sapt. înainte de turneul final (facuta de un preparator fizic ce-l recunoscuse jucatorii nostri drept un magazioner-administ rator la un oarecare club francez!). Da, ne-am dus la un turneu de asemenea anvergura cu o singura uvertura.
Atunci, dar si dupa jocul de la Lisabona din primavara, când am vazut jocul limitat la nivel de treisferturi si nestiinta în jocul cu piciorul (un prejudiciu pentru echipa) am propus ca pentru uverturi sa se realizeze o specializare complexa cu toti jucatorii respectivi din capitala (de la juniori III pâna la seniori), facuta la mijlocul saptamânii. Aici, chiar cu concursul unor mari jucatori li s-ar putea deschide orizontul tactic cum si perfectionarea abilitatilor tehnice. Ar fi putut fi testati si psihologic, asupra echilibrului emotional si ratei de inteligenta practica etc., puteau primi programe speciale de pregatire. Propunere desconsiderata, bineînteles.
Asa faceau antrenorii lotului national de juniori odata pentru posturile cheie mijlocasi, fundas, tragator-prinzatori , actiuni voluntare si bine venite.
Dece s-a nesocotit propunerea? Aveam acum, dupa 3 ani, un experiment cu 8-10 uverturi, majoritatea foarte tineri, care nu putea fi decât benefic?
Am spus cele de mai sus convins ca propunerea-proiect ce o fac pentru amplificarea activitatii de copii si juniori poate fi viabila cu o singura conditie: sa fie tratata responsabil, cu mare dedicatie si profesionalism în primul rând de activul salariat si benevol al frr.
Problema cruciala este: presedintele, colegiul si biroul federal sa decreteze dezvoltarea activitatii de copii si juniori drept actiune prioritara a frr.
Aceasta prioritate ar însemna elaborarea si impunerea unei strategii ferme în care decisive sunt masurile urmatoare:
evaluarea din punct de vedere organizator si metodologic al procesului dezvoltarii; creiarea cadrului stimulativ si obligatoriu;
disponibilizarea persoanelor cheie pentru responsabilitati în proces;
alocarea fondurilor necesare;
capacitarea cluburilor, sectiilor si antrenorilor – pârghii capitale în proces.
Voi reveni cu detalierea subiectului.
Cu tot gândul bun pentru rugbyul nostru
Vasile Constantin-Mao
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu