Reglementari pentru sustinerea dezvoltarii activitatii de copii si juniori

„Federatia dispune de un cadru instituţional şi poate forma un mecanism competent şi capabil de a direcţiona organizatoric, metodologic şi etic activitatea, făcând-o, neapărat, cât mai profitabila din punct de vedere social.”

Normele de functionare si reglementarile diferitelor segmente de activitate trebuie sa colaboreze si determine implementarea politicii promovate de forul central. Si nu ma îndoiesc ca toate reglementarile ce le voi enumara au avut ca fundament efecte pozitive atunci când au fost instituite. Spre exemplu: transferul unui junior într-o grupare de vârf nu poate decât sa-i favorizeze acelui tânar jucator un progres în instruire si o evolutie la un alt nivel.
In cazul largirii ariei de activitate, a cresterii numarului de echipe si implicit al practicantilor vom vedea cum o serie de reglementari sunt elemente decisive de obstructionarea acestui deziderat. Astfel:
Sistemul de transferari la nivel de juniori: asa liber cum este el nu poate favoriza aparitia noilor echipe. In acest caz, echipe bine constituite de J3 sau J2 ce s-ar putea transforma în timp în echipe de J1, cu finalizarea unei etape importante, chiar decisive în formarea si instruirea jucatorilor, de teama complicatiilor materiale, recurg la eliminarea acestei perspective, transferându- si vârfurile. Fara îndoiala ca mare parte din jucatori ce nu si-au manifestat valoarea (poate fi si pentru perioada mica de practica), automat se pierd, renuntând prematur la rugby. Si aceasta este o pierdere, restrictiva, grea.
Nu a fost de ajuns ca federatia a introdus taxe mari de transferari, trebuie sa intervina cu masuri de stimulare la nivelul guparilor ca acestea sa-si continue activitatea în perspectiva, pâna la finalizarea etapei de juniorat.
Propunere: revenirea la sistemul restrictiv de transferari. Acestea sa se poata face or în cazul schimbarii domiciliului de catre parinti, or la urmarea unei scoli a carei specialitate nu o are în orasul de rezidenta, cum si limitarea pentru o grupare a numarului de transferari ce poate primi (2-3) etc.
Sistemul competitional, asa cum este structurat la nivel de U19 si U18, pe sistem divizie nationala, este clar ca nu lasa alternativa de a intra în competitie a unor eventuale noi echipe. In rest pentru celelalte categorii, în afara de echipele din capitala cu o competitie oarecum regulata organizata de AMRB, cele din tara nu au pur si simplu competitie. Se trezesc echipele cu o infima experienta competitionala la jocurile de baraj pentru turneul final. Cu putine sanse pentru echipele din afara bucurestiului de a trece de optimi, dupa doua jocuri, gata, si-au terminat activitatea. Or se stie importanta în motivarea de practicare a rugbyului pe care o are jocul competitiv cum si influenta decisiva în progresul tehnico-tactic al tinerilor. Chiar si categoriile privelegiate, cu doar 10-12 etape pe an competitional, nu au suficienta practica a jocului.
Propunere: ramânerea în sistem divizie a unei categorii U18-19 iar pentru celelalte categorii (inclusiv noile echipe de juniori mari), diversificarea competitiilor, cu organizare zonala, dupa caz, în sistem cu etape de regularitate, sau în sistem turneu de o zi (cu mai multe jocuri în reprize scurte).
Sistemul de asociere libera între grupari, de doua sau chiar de trei sectii (!), reduce serios posibilitatea de aparitie a noilor echipe de juniori mari.
Propunere: interzicerea asocierii si, în compensatie, ajutate gruparile sa-si consolideze propria echipa de juniori mari.
Sistemul de tutelare a gruparilor de juniori, obisnuit de catre unele echipe de seniori. De regula, este pur formala aceasta tutelare, ce si exclude preocuparea respectivei grupari de seniori pentru cresterea propriilor elementelor tinere.
Propunere: Obligativitatea tuturor gruparilor cu echipe de seniori de a-si constitui esaloanele de copii si juniori (de preferinta juniori mari).
Comasarea valorilor în grupari de excelenta (vezi Centru National de Rugby), cu consecinte diverse, defavorabile unei activitati normale:
- desradacinarea jucatorilor tineri, cu scoaterea din mediul familial si al preocuparilor lor normale de formare scolar-profesionala ;
- privarea echipelor de baza de elementele valoroase, ce poate atrage o lipsa de motivare, fie în pregatire, fie în competitie;
- ne motivarea antrenorilor de sectii, privati de a lucra cu elementele lor de vârf;
- mari cheltuieli financiare;
- „profesionalizarea timpurie” poate fi un proiect solid, ferit de mari esecuri sportive si de readaptare sociala? Intreb asta ne stiind fundamentarea socio-pedagogica a proiectului si gândind ca mare parte dintre candidati poate nu prezinta certitudini de înalta perspectiva. Afara de un mic procent de "realizati" pe ceilalti cine îi angajeaza ca jucatori profesionisti de rugby? Banuiesc ca federatia se responsabilizeaza moral, si nu numai, cu acest aspect.
Nu stiu cine a sustinut ideea ca jucatorii sa se pregateasca la centru si sa joace la echipele lor, dar cu siguranta ca nu este în baza unei experiente de metodologie fireasca, stiindu-se ca jocul competitiv este o faza avansata a instruirii ce nu poate fi (decât la noi) rupt de antrenamentul de baza. Nu pot sa înteleg lucrul pe „ne ve” al antrenorilor de la centru, ce nu au în instruire reperul competitiei si al celor de la echipe, cu jucatorii pregatiti de altii. Apoi a mai intervenit si aceasta vânzoleala a jucatorilor între centru si echipele lor, cu mare cheltuiala a federatiei si oboseala excesiva a voiajorilor.
Propunere: am opiniat initial ca echipa c.n.r. sa joace în competitie superioara, dar cel mai clar ar fi revizuirea întregului proiect.
Stagiile extrem de lungi în pregatirea echipelor reprezentative (vezi: 130 de zile de instruire centralizata în editia trecuta pentru U19, U18) pot fi prejudiciante pentru însasi procesul de instruire, ce poate cadea în rutina. Chiar în editia respectiva stagiile prelungate nu au fost justificate de rezultate. Apoi, intervin considerente de care ar trebui sa se tina cont precum: echipele de baza ce resimt în motivatie si instruire lipsa vârfurilor, impedimentele în formarea scolar-profesionala a jucatorilor, sau neîncrederea în colaborare a antrenorilor nationali cu colegii de la echipele din teritoriu etc.

Pe de alta parte, metodologia aplicarii diferitelor reglementari impune o fundamentare clara cu o evidenta logica practica, programate ca realizabile, imediat pentru sau în perspectiva, impuse si acceptate firesc în teritoriu.
Exemplific cu o situatie din multe altele:
- pentru stimularea atragerii elementelor de mare perspectiva s-au impus echipelor anumite cerinte de gabarit; ca sa fie realizabile trebuiau directionate la categoria cu activitate mai ampla de selectie (juniori III) si apoi, progresiv, în 1-2-3 ani aceste criterii trebuiau sa se refere si la categoriile superioare. Or impunându-se global gruparile le-au refuzat pur si simplu (echipele de juniori mari ne având cum sa prezinte într-un timp scurt elementele respectiva). Asa ca a ramas abandonata o ideie de mare importanta pentru calitatea si robustetea fizica a jucatorilor nostri.

Acestea au fost cele câteva reglementari ce actioneaza în aria activitatii de copii si juniori si care surprind prin limitarea, daca nu chiar eliminarea, posibilitatilor de proliferare a numarului de echipe si de practicanti.

Vasile Constantin-Mao


P.S.
Inchei aceasta serie de interventii, careia m-am dedicat pledând doar cauza unui sector de activitate, cel al copiilor si juniorilor, nu îndeajuns de încadrat organizatoric, metodologic si material dupa importanta ce o are asupra fortificarii si afirmarii rugbyului nostru, cu regretul ca a trebuit sa relev situatii si atitudini ce contravin unui progres firesc.
Am actionat constient ca nu prejudiciez rugbyul românesc, dorindu-i din toata inima revigorare si prosperitate si nici persoanele dedicate acestei activitati, ferindu-ma de ne adevaruri. Imi cer scuze totusi pentru eventualele insistente si pentru faptul ca uneori am incomodat.
Nu-am avut nici-un interes în afara de a atrage serios atentia asupra acestui sector unde mi-am desfasurat întreaga activitate profesionala si pe care l-am simtit tot timpul discriminat.
M-ar fi bucurat foarte mult ca or logica si claritatea aspectelor relevate, or curajul cu care le-am prezentat, ca si perseverenta, sa fi fost motive de reflexie asupra modului cum ar trebui sa slujim o pasiune care ne-a înfrumusetat viata.

Cu tot sufletul pentru binele rugbyului nostru
Vasile Constantin-Mao