Cu mult timp în urma (pe la sfârsitul anilor ´70 când noi îi ridiculizam la prima reprezentativa) italienii au importat antrenori - chiar de renume (ex. P.Villepreux, J.M.Aguirre, J.Kirwan, P.Berbizier etc.), atât pentru activitatea echipelor reprezentative cât si de club. Acum fenomenul s-a extins si au apelat la antrenori straini, pe lânga italieni - constanti în aceasta solutie, galezii si, mai nou, dublii campioni mondiali – australienii. Cei mai solicitati sunt, fara discutie, tehnicienii neozeelandezi.
Noi, pe reculul grav al anilor ´90, am apelat la un antrenor strain – neozeelandezul John Phillips / 1999-2000, sperând în atenuarea unor efecte dezastroase în rugbyul nostru ca urmare a crizei social-economice, dar si a incapacitatii organizatorice si metodologice a federatiei de a interveni cât de cât salvator în acel context..
Dupa colapsul din 2000 (0-134 cu Anglia), patronat de tehnicienii nostri, am cautat plini de sperante solutia într-o echipa de tehnicieni francezi. B.Charrere si, apoi, R.Antonin, cu masive echipe franco-române de colaboratori, s-au remarcat prin a nu schimba nimic din retardul tehnico-tactic al reprezentativei si slaba competitivitate a acesteia. Influentele acestor specialisti în renovarea sistemului de instruire al celorlalte selectionate, ca sa nu mai vorbim de instruirea de baza - la sectiile din teritoriu, au fost ca si nule.
Acesti domni care si-au pus capacitatile de tehnicieni la dispozitia rugbyului nostru, proveniti din sisteme si medii social-rugbystice superior dezvoltate, probabil n-au înteles (dar si pentru complicatiile nefiresti din lumea acestui sport de la noi) si nici nu puteau întelege ceva din „balcanismul” rugbyului românesc. Plecând de la aceste exeperiente, nu tocmai grozave, sau cel putin nu la parametri ce se asteptau de la astfel de investitii, am putea prepara cum trebuie contributia si ajutorul metodologic al lui Ellis Meachen.
Problematica acestei situatii o cunosc, traind concret ani buni calitatea de antrenor strain la nivel de club. Bineînteles, tinând cont de proportia activitatii fata de cea de reprezentativa sau de o activitate la nivel national, am trait constient si intens avantajele situatiei dar si limitele si inconvenientele în desfasurarea profesiunii. Asa ca pot, avizat, sa spun câte ceva la aceasta problema.
Presupun ca în aceasta perioada de respiro, fara activitate competitionala si pregatiri centralizate, tehnicienii federali lucreaza febril la structurari de programe si strategii pentru atâte nevoi ale activitatii, inclusiv pentru rentabilizarea interventiei antrenorului neozeelandez, în vederea unui profit maxim de care are nevoie rugbyul nostru. Pentru asta le si sugerez urmatoarele elemente de care, cred eu, ar trebui sa se tina seama, astfel:
Reusita misunii antrenorului strain depinde de personalitatea si calitatile acestuia.
Fara discutie, curriculum profesional al lui Ellis Meachen, cum si „experienta Tonga”, îl detaseaza net de antecesori. Favorabila îi este acestuia si etapa de vârsta, cu disponibilitati multiple pentru travaliul profesional, dar, presupun, si cu obiective si aspiratii proprii.
Dintre cei amintiti mai sus:
- primul, probabil ca pâna în final, nici nu s-a desmeticit macar în ce lume intrase, dar sigur, nonsalant, nici nu încercase ceva;
- al doilea, Charrere, capricios din fire si superficial în fond, exagerând în teoretizarea pregatirii, chiar în detrimentul antrenamentului de baza, a omis multe aspecte fundamentale ale instruirii, astfel ca premizele reale ale nationalei au fost în mare parte compromise;
- ultimul, cu un CV bogat în atributii manageriale, folosit ridicol drept „spada” de contraatac la criticile ce si-a atras la desele nereusite antrenorale, sustine, aratând în dreapta si în stânga, ca n-ar avea dânsul nicio vina pentru noua ratare ce am încercat.
Toti au suferit de dificultate în comunicare; toti si-au facut staful în mare parte din persoane neabilitate pentru respectiva misiune; toti au eludat aspectul psihologic, ca sa nu mai vorbim de ultimii doi cu brambureala în programarea anapoda a instruirii (vezi stagiile montane). Toti n-au adus absolut nimic bun, nici în palmares si nici în influentarea instruirii de baza, din sectii; regretabil este ca ultimul mai conduce si cursurile academiei de rugby, cu „meritul” clar: consumator de fonduri importante, pentru ca în practica rezultatul este aproape zero.
Speram ca solutia actuala sa fi gasit persoana care, pe lânga un profil de mare antrenor, acesta sa aibe o perceptie optima a realitatii de la noi, abilitatea în dominare a relatiilor, perseverenta în munca, calitati determinante pentru îndeplinirea împreuna a unui proiect viabil de revitalizare a rugbyului nostru.
Reusita misiunii antrenorului strain depinde în egala masura de noi.
Venind din scoli si medii de înalt rugby, din structuri extrem de bogate material, dar si cu metodologii elevate de formare si instruire sportiva, tehnicienii straini n-ar putea sesiza singuri retardul si întortochelile din rugbyul nostru; trebuie ajutati, lucid si chiar autocritic, sa priceapa multe aspecte greu de înteles (chiar si de noi), precum: dece antrenorii se dovedesc reticenti la nou si uneori pizmasi periculosi; ca vor lucra cu jucatori a caror pregatire, în mare parte, s-a desfasurat, sau se desfasoara, în conditii mai mult decât precare (doar daca am aminti situatia celor mai bune grupari de juniori: Metrorex - pe un câmp înglodat si LAV – prin parcuri si sali!); ca „avem câteva flori dar nu avem gradina” etc., etc.
Ma îndoiesc ca Ellis Meachen (în afara de ce buni primitori suntem, sau cam ce rugby stim noi - ca ne-a vazut la Montauban ), a plecat acasa cu ceva din datele realitatii noastre rugbystice, ca sa pregateasca în cunostinta de cauza debutul în dificila lui calitate. Ca totul sa fie OK, cum ar trebui. Ar fi trist sa ratam si acum ocazia ce o avem, lasându-l pe dumnealui vreo 3-4 ani sa se dumireasca, asa cum am facut si cu ceilalti.
Chestiunea este ca i-am cam lasat pe respectivii tehnicieni sa faca singuri „minunea”. Când s-a putut (pe lânga ce si-au ales ei), li s-au dat ajutoare putin folositoare: închipuiti-va ca pe John Phillips îl „ajuta” M.Paraschiv, iar pe ceilalti persoane cât mai nereprezentative.
In aceiasi ideie nu se poate întelege dece la multele erori, ce regretabil au tot intervenit, oficialitatile au fost neutre, parca ferindu-se sa nu-si supere tehnicienii, asumându-si automat si coautoria la gafele lor.
Cred ca pe lânga acest eveniment ar trebui organizat un studiu amplu cu aplicatie imediata în practica la nivel national:
§ un studiu atent si aprofundat, pe multiple aspecte ale antrenamentului (tehnic, tactic si fizic: programari, structuri, mijloace etc.);
§ un studiu al aspectelor de atitudine si interventie a antrenorului;
§ nu exagerez, orice indicatie, sfat sau vorba ar trebui sa ramâna în zestrea noastra.
As vedea astfel o ipostaza a colaborarii, vizând o asimilare eficace a stilului neozeelandez, prezentat de Ellis Meachen în pregatirea reprezentativelor sau special pentru antrenori, astfel:
§ programarea temelor scoala
§ organizarea asistentei, cu participarea tuturor antrenorilor si cât mai des posibil;
§ dirijarea observatiei active;
§ dezbaterea imediata a elementelor evidentiate.
Antrenamentul (sau lectia) vizionat trebuie finalizat cu concluzionarea tematicii si într-un material atent elaborat si difuzarea acestuia în teritoriu.
Consider important ca pe lânga continutul antrenamentului sa se faca o observatie atenta asupra manierei atitudinale în interventii a antrenorului, cu siguranta complet diferita de gestica si mobilitatea limitata a antrenorilor nostri. Inregistrarea video a antrenamentelor, monitorizarea si analiza datelor (ritm-volum, repetari- intensitati; succesiuni-asocieri ) pot constitui materiale didactice importante.
Consider de baza obligativitatea participarii antrenorilor la convocari, cum si a aplicarii imediat în practica a noilor achizitii metodologice. Pentru aceasta se impune verificarea si evaluarea exigenta a aplicarii indicatiilor recomandate în pregatirea de baza, realizata de catre tehnicienii federali – implicati activ si concret în activitatea din teritoriu.
Stiti ceva? Ma îndoiesc ca avem capacitatea de a organiza, structura si exploata convenabil aceasta excelenta ocazie, de asimilare a unei metodologii avansate, sugerata si exemplificata de Ellis Meachen, adaptata, generalizata si chiar perfectionata de noi. Mi-ar placea mult sa fiu contrazis si actiunea sa fie plenar benefica.
Comunicarea, o problema esentiala
Problema importanta este comunicarea, adica transmiterea de catre tehnicianul neozeelandez pentru nevorbitorii de limba engleza, a atâtor elemente de mare subtilitate si complexitate ce însotesc antrenamentul si competitia, în multiplele lor aspecte. Pentru aceasta de mare importanta este interpretul.
Traducerea trebuie sa fie cât mai fidela, fara denaturari si inventii autohtone, date de nestapânirea limbii sau, pur si simplu, de necuprinderea subiectului.
In atare situatie, pe lânga cunoasterea limbii, interpretul trebuie sa fie un mare cunoscator al rugbyului, or din practica acestuia la înalt nivel, or dintr-o experienta antrenorala confirmata. Daca a fost greu sa prindem un tehnician de valoarea lui Ellis Meachen, cred, fara exagerare, tot asa de greu este sa gasim un interpret eficace. Acesta ar trebui sa capteze prin fidelitata traducerii, pe care ar trebui sa o dinamizeze si prin autoritatea si entuziasmul sau, conducând la maxima disponibilizare a jucatorilor, sau a consideratiei antrenorilor.
Nu stiu spre cine se îndreapta optiunile conducatorilor la aceasta functie, dar presupun ca au tot interesul sa fructifice plenar ocazia si vor tine seama si de experientele nu prea fericite în care interpretii nostri au avut, inerent, contributia de rigoare la limitarea randamentului sau a audientei în general.
Vasile Constantin-Mao
PS.
Personal, din prima declaratie a tehnicianului neozeelandez (www.rugby.ro / 13.12.2007), am fost frapat de un obiectiv interesant din proiectul pe care acesta îl anunta si care viza o structura scolara puternica. Mi-a sarit inima de bucurie, ca iata, la obsedantele mele reveniri pe aceasta tema, un mare tehnician ne reaminteste unde ar trebui sa se intervina pentru o reala revitalizare a rugbyului nostru. Am vazut sarcinile ce i s-au propus acestuia si, sincer, n-am fost surprins ca treaba cu rugbyul scolar lipseste cu desavârsire, probabil subiectul fiind considerat de conducatori o bagatela cu care nu trebuie sa-l solicitam pe reputatul specialist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu