marți, 1 mai 2007

Despre "proba de caritate" al lui Mihai Vioreanu

sau

un indemn la omenie

Eveniment inedit pentru rugby in general si al nostru in special, participarea in cursa de maraton de la Paris a fostului international, a marcat simtirea si asocierea lumii noastre rugbystice fata de scopul caritabil declarat, pe toata scala trairilor umane: de la elanul si devotiunea alergatorului pana la indiferenta aproape generala a oamenilor de rugby.

Personal m-am simtit mandru ca in acea maree umana era si unul de al nostru care ducea in inima, pe langa propria-i mandrie de a se putea lupta cu marele supliciu al probei, si o flacara, un gand cald si protector pentru un rugbyst de-al nostru, in floarea tineretii impins de soarta la grea suferinta.

Si pentru ca un gest donativ, asa cum s-a vrut, larg stimulat de eveniment, este o optiune voluntara si pur personala, este fara discutie un subiect extrem de delicat in a fi judecat sau chiar comentat. Vremurile nu sunt usoare. Pentru multi viata cotidiana este plina de privatiuni. Dar mult mai multi, Slava Domnului, au promovat si prosperat in viata si gratie rugbyului ce le-au intarit aspiratiile la bine si frumos.

Concursul, cu contributia de 100 ron in contul Asociatiei Prietenii Rugbyului Romanesc, a evidentiat participarea extrem de limitata a celor care se presupunea ca vor folosi ocazia pentru a-si dovedi atasamentul la o cauza nobila. Cred ca actiunea ar fi trebuit pregatita mult mai din vreme si difuzata cat mai divers si amplu, internetul ne fiind accesibil multora. Stiu, poate s-a contat excesiv pe membrii grupului de stiri_rugby, dar si aici, dupa cum s-a vazut, disponibilitatile, de data acesta, au fost reduse.

S-a strans totusi suma de aproximativ 2500 euro, ce fara indoiala pica bine pentru programul imediat al asociatiei (de fapt al celor 2-3 animatori ai respectivei grupari caritabile). Asa aflu, din discutii particulare, ca in acest cont al APRR au contribuit si alte meritorii actiuni, sustinute de regula de straini, strangandu-se o suma mult sub sperantele initiatorilor si departe de a rezolva niste urgente ce s-ar impune pentru usurarea unei perioade extrem de critice din viata unui semen de-al nostru. Pe langa acestea, fara indoiala, multe gesturi de atentie si atasament, de la oameni de rugby sau complet straini de acest sport, au sustinut curajul si nevoile amicului nostru George.

El are insa nevoie de un autoturism adaptat pentru transportul in carucior si schimbarea locuintei actuale, la care iesirea de la demisol este extrem de dificila. Pana cand, printr-o minune va aparea un filantrop generos, toate sperantele sunt in actiuni de genul celor desfasurate pana acum, bine inteles, asteptandu-se o rata mai semnificativa de participare afectiva si materiala a lumii noastre.

Ma gandesc ca APRR ar trebui consolidata organizativ (deocamdata am auzit de mebrii fondatori si mult disponibilul Peter Tweedie) si sustinuta in actiuni gen tombole, concursuri cu prognosticuri la marile jocuri sau confectionarea diferitelor insemne sportiv-utilitare pe care sa le valorifice la marile competitii (tricouri, sepcute, publicatii, insigne etc.).

Dar ambitiile APRR sunt mult mai mari, cei care ar avea nevoie de ocrotirea rugbyului pe care l-au iubit nu se limiteaza la un singur caz, iar sperantele de a sustine chiar in instruire tinerele talente sunt mult mai mult decat meritorii, dar atat deocamdata.

Pentru aceasta simtul nostru de solidarietate trebuie exersat, trebuie iesit dintr-o faza individualista, nepasatori, parca, la suferinta celor din jur.

Un ajutor pretios la aceste actiuni poate veni chiar de la forul de specialitate, interesat in promovarea initiativelor de sensibilizare morala si asociere a oamenilor rugbyului nostru. Refuz sa cred ca neparticiparea in corpore a membrilor suspusi ai acestui for la actiunea „maratonul caritabil” a fost o minimalizare a acestei initiative de mare noblete, cu un obiectiv caritabil atat de concret si necesar.

Un cuvant de stima profunda, de total respect si admiratie, nu ma pot abtine sa-l adresez sufletistilor nostri alergatori, Mihai si prietena sa, pentru promovarea unei atitudini si a unor responsabilitati care sa ne ridice la un nivel firesc de manifestare umana, marcat de generozitate, specifica de altfel lumii mari a rugbyului.

Initiativa, temeritatea voastra, efortul teribil, dar mai ales simtirea, gandul la un semen napastuit ce va incalzit inimile va inobileaza din plin, fiind, iata, pentru noi toti model si indemn la compasiune pentru cei din jur.

VASILE CONSTANTIN - MAO

PS. Redeau, pentru semnificat, fragmente din scrisoarea lui Mihai de dupa cursa:

«Impreuna cu Orla, prietena mea, am alergat aceasta cursa pentru George si gandul la George ne-a facut pe amindoi sa terminam cursa.

Le multumesc din suflet si o fac si in numele lui George prietenilor care m-au sustinut si au aderat la ideea de a-l ajuta si sustine pe George. Nu este putin lucru. Majoritatea celor care s-au inscris la acest concurs nu au legatura directa cu rugby-ul romanesc - sunt buni prieteni de ai mei si le multumesc pt suport.

Le multumesc inca o data celor ce au sprijinit acest eveniment caritabil. Celor ce au fost fie prea timizi, fie prea ocupati (si mai ales ma refer la cei implicati direct in rugbyul romanesc) le doresc sa descopere cat mai curind faptul ca "e mai frumos sa dai decat sa primesti".

Continui sa cred cu toata fiinta ca trasaturile principale ale rugby-ului sunt:

LUPTA, MANDRIE si SOLIDARITATE.

Mihai»

Niciun comentariu: