Dragi amici intru' rugby

Dumnezeu are bucurii pentru toata lumea!

Reusita lui George la bacalaureat, pe care (stiti) nu l-a putut sustine la timpul lui, are o semnificatie extraordinara, si nu numai pentru el si cei apropiati, pentru noi toti, intreaga lume a rugbyului nostru. Bucuria si mandria ce i-am simtit-o in glas la telefonul de felicitare m-a emotionat. M-a emotionat la fel ca atunci cand mi-a aratat inregistrarea pe internet, cum el conducea singur masina. M-a emotionat ca de fiecare data cand sunt in prezenta lui, sau a vreunui membru al familiei, pentru abnegatia de a lupta cu vitregia sortii, pentru demnitatea ce o exprima in fata unei imense, incalculabile dureri, pentru credinta si dragosetea ce o poarta, inca, rugbyului.

In perioada de cand sunt in apropiat contact cu D-stra, prin mesajele ce le transmit pe grupul de discutii stiri_rugby legate de preocupari la mai binele rugbyului nostru, m-am tot gandit la o actiune care sa determine participarea tuturor, semn de forta unei opinii, semn de constientizare a importantei fiecaruia in mediul nostru rugbystic. Ei bine, gasesc aceasta imensa reusita a lui George drept un moment propice ce merita atentia si recompensa noastra, a tuturor, pentru exemplul si curajul de viata ce ni-l transmite. Cu toata prietenia, cu toata caldura, fac apelul de a va opri, de a iesi o clipa din presiunea zilei ce-o traiti, sa ganditi si sa va preocupati putin de prietenul si bravul nostru George.

Alaturi de dedicatia lui Peter Twedie si Mihai Vioreanu, substantiali in ajutorul material de care el are atata nevoie, al Dr.Alin Popescu si alti apropiati, propun sa folosim acest prilej si sa ne facem prezenta apreciind maretia umana la unul de al nostru. Numarul mare de aderenti la actiunea ce o propun (chiar cu minimum disponibil) va fi o proba de maturizare a grupului, va fi un mare succes uman. Contez cu mare incredere pe noi toti, coechipierii lui.

Inca odata, bravo George! Te asigur in numele intregului grup ca suntem tare mandri de tine.

Vasile Constantin-Mao

Reamintesc contul in care putem face "premierea" noastra:

Cont bancar: Balta George:

RO81BACX00000032165 24000; RON; Banca Tiriac; Sucursala Mihai Bravu

Este suficient pentru rugbyul romanesc doar un mare succes managerial (sau ale unor prevederi regulamentare) ? (2)

Recunosc, manifest o mare neincredere, asupra intentiei si chiar a capacitatii oficialilor de decizie si a echipei tehnice federale de a amplifica oportun excelenta situatie oferita rugbyului nostru prin contractul de televizare a importantelor sale evenimente. Aceasta neincredere vine si de la faptul ca multe alte oportunitati de revigorare a rugbyului nostru au fost ratate cu o mare usurinta.

Inainte de a mentiona irosirea unei excelente situatii de largirea ariei de practicare a rugbyului, voi aminti diluarea totala a programului de dezvoltare finantat de 3-4 ani de IRB, care n-a adus nici o modificare fie in marirea numarului tinerilor practicanti, fie la valoarea acestora. Tot 10-11 echipe de juniori U19 avem, care ar trebui sa improspateze loturile celor 20-22 echipe de seniori, iar la categoriile mici (am urmarit atent turneele finale la U16 si U17) deficientele de selectie si instruire sunt dezarmante. Acestea sunt realitati, argumente care confirma ineficienta unor programe de dezvoltare, ba chiar lipsa unei strategii in acest sens.

Pentru o oarecare similitudine in amploarea posibilelor influente favorabile cu acest grozav succes managerial (contractul cu televiziunea) , ce bine intentionat si competent tratat ar putea determina o iesire din impasul involutiv al rugbyului nostru, amintesc intervenirea cu patru ani in urma a reglementarii ca rugbyul sa fie prins in competitiile scolare in rand cu celelalte jocuri sportive.

Personal, ce am trait intreaga activitate in scoala, am considerat respectiva reglementare un act fantastic pentru rugbyul nostru. Rugbyul putea sa iasa dintr-o injusta discriminare, putea sa apara amplu in programele de educatie fizica, scolile puteau fi interesate sa-si faca si sa-si sustina echipele; si asta era extraordinar. Categoric, prin aceasta reglementare, sustinuta metodologic si organizatoric cu competenta necesara, rugbyului nostru i se oferea sansa unei noi dimensiuni.

Cand insa am vazut intrarea precipitata in competitie, cu un regulament total anapoda (in care echipe de varsta 14-15 ani jucau cu cele de 18-19 ani, sau echipe de incepatori jucau cu cele formate in totalitate din jucatori legitimati etc.) si intr-o organizare nu tocmai specializata (fapt ce a produs mari nemultumiri la participanti) , am trait mahnit drama unei mari ratari.

Ei bine, atunci - in 2004, in afara de 6-7 echipe scolare in Moldova, baza a constituit-o competitia capitalei. Aici, entuziasmul, ce a atras in prima etapa 18 echipe de baieti si 5-6 de fete, s-a risipit repede astfel ca in a doua etapa au fost multe forfait-uri, iar in a treia, si ultima, s-au prezentat mai putin de jumatate din echipe, practic, competitia devenind o intrecere a cluburilor.

Ca aceasta excelenta ocazie de raspandire a rugbyul in mediul scolar a iesit asa, nu am mai fost surprins din moment ce chiar presedintele mi-a declarat textual: "Nu este actiunea noastra, este a Ministerului Educatiei". Crede cineva ca ii pasa cuiva de acolo de putinatatea si necazurile rugbyului nostru?

Din acea excelenta premiza au ramas astazi doar intreceri scolare de R7 la care participa cateva echipe de scoli formate cu jucatori de la cluburi. De baza a fost atunci, ca si in multe alte actiuni facute de ochii lumii, cifra frauduloasa declarata la IRB despre „imensa noastra activitate scolara”, cu …160 de echipe (?!). Ba, a mai ramas si o mare rispia de baloane si materiale, imprastiate fara rost in toata tara.

Este adevarat, atunci, federatia a fost pusa in fata unei actiuni fundamentale, de ampla anvergura, fara nici un proiect sau un program concret in fata, dar si cu un corp de tehnicieni limitat la maximum (nu era disponibil nici-un antrenor sau educator pentru asa o treaba).

Ce ne facem insa ca nici acum dupa 4 ani de activitate a Academiei de Rugby (alta mare consumatoare de fonduri si de iluzii), federatia este in exact acelasi stadiu cu aceasta problema, adica fara tehnicieni disponibili pentru asa ceva. Dece? Ar putea oare cineva cu responsabilitate sa spuna?

Este clar, rugbyului nostru ii fusese rezervata, prin neimplicarea de neinteles si incapacitatea profesionala in gestionarea unei mari oportunitati, o noua amanare la speranta spre revigorare.

Sper ca de data aceasta declaratia importanta despre contractul cu televiziunea („este un pas important spre profesionalizare”) sa nu fie doar vorbe de circumstanta, ci o exprimare responsabila si competenta cu acoperire in intentii si programe serioase de imbunatatire a activitatii.

Vasile Constantin-Mao

PS. S-a desfasurat in aceasta primavara in capitala o larga actiune scolara de rugby-tag, finalizata cu competitia de evaluare la inceputul lunii iunie. Desfasurata sub egida frr, actiunea a fost provocata din initiativa unui sponsor generos - Galaxia, care prin D.l Ceausu a obtinut un parteneriat de colaborare pe termen de trei ani cu MEC.

Ei bine, si aceasta actiune, conform traditiei ocultarii activitatilor centrale, s-a incheiat fara nici o concluzie.Si asta, cu siguranta, pentru ca ceea ce trebuia sa fie un succes decisiv la inplantarea rugbyului in cele 35 scoli generale a fost o ratare trista, intentia de a atrage aceste unitati la sustinerea jocului de rugby transformandu- se in indepartarea totala de aceasta idee. Inchipuiti-va, dupa ce profesorilor din scoli li s-a promis remunerarea activitatii, plata a fost suspendata pe motivul ca numarul elevilor la evaluarea finala nu ar fi fost la dimensiunea asteptata. Nu stiu daca cine a decis aceasta s-a si gandit ca rugbyul nu va mai avea in acele scoli un sustinator de baza, profesorul de educatie fizica. Si asta este iar o mare, o imensa pierdere.

Si de data aceasta, de baza, a ramas propaganda la „imensa noastra activitate la nivel de copii” (intentionat s-a potrivit competitia finala cu turneul IRB) si, probabil, cifrele umflate in rapoarte. Sigur au fost multe materiale risipite degeaba, dintre miile de rugy-tagisti rarisimi fiind aceia care au aparut si in sectiile cluburilor. A fost clar irosirea unei alte bune ocazii pentru rugbyul bucurestean de a-si schimba peisajul sarac in copii.

Am fost invitat sa particip la organizarea actiunii. Am participat cu entuziasm si buna intentie la trei sedinte ale organizatorilor. M-am retras in momentul cand am vazut desconsiderarea oficialilor frr pentru trei cerinte organizatorice ce am considerat (in baza experientei mele) ca se impuneau, si anume:

1. Scolile in care urmau sa se aplice programul trebuia nominalizate de antrenorii cluburilor, care cunoasteau apropierea de baza sportiva, accesul in scoala si receptivitatea profesorilor pentru aceasta activitate. Asa scolile au fost ales dupa cum profesorii, participanti la o consfatuire metodica a capitalei, tentati cu retribuirea pecuniara si-au declarat disponibilitatea, aparand astfel foarte multe scoli din afara ariei de circumscriere a cluburilor;

2. Activitatea de rugby la orele de ed.fizica trebuia sa o desfasoare antrenorii responsabili (interesati de depistare si atragere in sectie de cat mai multi si buni practicanti, dar si de o remuneratie consistenta) . Prevazandu-se insa ca acestia doar sa controleze activitatea profesorilor a iesit ce a iesit, adica mai nimic. Cum putea un profesor la lectia de ed. fizica cu 25-30 de elevi sa se ocupe de cei 6-8 „rugbysti” si sa-i lase pe ceilalti? Dintr-un inceput stiam ca in final profesorii vor prezenta grupul de elevi indemanateci si buni la toate sporturile, fapt ce in mare parte s-a si intamplat.

3. O data pe saptamana (sambata) echipa scolii trebuia sa mearga la stadion pentru o initiere in rugbyul adevarat, dar si pentru „invatarea drumului” la terenul de rugby. Cu o lectie de educatie fizica si un „antrenament” erau doua doua actiuni de inoculare rugbystica. Nu s-a facut asa. Altfel, cum am mai spus, din aceasta ampla si promisoare activitate extrem de putini elevi au devenit practicanti de rugby.

Sincer regret ca n-am avut audienta si puterea de a impune metodologia expusa, pentru ca actiunea putea sa fie extraordinara. La anuntarea retragerii din aceasta actiune mi-am exprimat dorinta unei convorbiri cu presedintele frr care insa, am reconstatat, n-a fost interesat de aceasta.

Injustitie în reparatie?

Nu stiu prin ce miracol, ce semn divin, a facut sa se treaca peste o încapatânare stupida, care, stiti bine, a privat tanara noastra reprezentativa de un start competitiv normal (si nu asa cum a fost, cu umilinte si complexe, doar ca n-am stiut, sau n-am vrut, sa facem si noi ce au facut georgienii si argentinienii).

Prezenta lui Florin Corodeanu la Turneul IRB a fost total benefica. In primul rând a dat o nota de consistenta tânarului si dotatului nostru pachet de inaintare; apoi, a marcat doua eseuri decisive; a confirmat greseala aberanta de a ne risipi potentele nationale pe capricii.

In fine, prezenta lui onesta si modesta m-a bucurat mult, îl felicit si aplaud din toata inima.

Vasile Constantin-Mao

PS. O oarece satisfactie a fost si pentru cei care au fost convinsi, si chiar si-au exprimat opinia, ca s-a gresit enorm cu valorosul nostru „esalon francez”.

Prejudicii de palmares pentru rugbyul romanesc

Recenta competitie europeana de R7, ce a calificat primele cinci locuri la CM, a fost iar, pentru noi, extrem de grea. Clasarea pe locul 10 si in urma Portugaliei, Georgiei, Spaniei, Germaniei, Ucrainei si Rusiei este dovada superficialitatii cu care este tratata, in ciuda declaratiilor ferme, chiar si activitatea de reprezentare internationala a rugbyului nostru. Si pentru ca de cativa ani buni se repeta figura, culminand, stiti bine, cu infrangeri grele chiar de la adversari din alta clasa (lituanieni, moldoveni, olandezi si altii) fara ca forul tutelar, vre-o comisie tehnica, in fine cineva responsabil, sa intervina cu un proiect de masuri organizatorice si metodologice concrete menite sa redreseze situatia, iata stam pasivi si asteptam umilinte si mai grele.
Or cu un campionat national de R7 care se consuma in doua etape si la care doar primele echipe, cele care se lupta pentru titlul, il iau mai in serios (restul vin ca in vacanta, cu cine vrea sa se mai oboseasca putin) nu se poate astepta la altceva. Fara niste exigente de participare si perfectionare in specificitatea jocului (cu punctaj in contul gruparilor pentru participare si rezultat), fara alte turnee cu cele mai bune echipe prinse in calendarul frr (organizate in etapele pregatitoare sau in lungile intreruperi pentru actiunile internationale) , sau fara nici-o preocupare pentru organizarea unui turneu international, stadiul actual al rugbyului nostru redus este sortit mediocritatii de astazi, asteptand ocazii sa mai ciupim si noi cate o victorie la reprezentantele unor activitati mai subtiri decat a noastra.
Nici formarea reprezentativei nu urmeaza etapele firesti ale constituiri si pregatirii lotului, a echipei insasi. Chiar faptul ca cele doua etape ale CN (care ar trebui sa releve capacitatile si pregatirea selectionabililor) au fost programate dupa ce reprezentativa a participat la cele doua turnee europene de calificare, ca, in general disponibilitatea pentru acest inportant obiectiv este, pur si simplu, la discretia jucatorilor, fapt ce da o nota de improvizatie - cu schimbarea echipei de la actiune la actiune, spune multe.

Iar cand activitatea de baza este continuu prejudiciata cu motivul (si finantarea concreta): "totul pentru reprezentarea internationala" , pare anormala minimalizarea tristelor rezultate (vezi si la celelalte reprezntative) , cum si ne intervenirea cu masuri eficiente de redresare.

Si aceasta ultima si deranjanta isprava in reprezentarea internationala a rugbyului nostru este dovada erorii de a iesi oricum la rampa cu echipe nationale care nu sunt emanate de o activitate cat de cat serioasa in spate. Asa a fost si cu echipa feminina de R15 la calificarile pentru europene, sau chiar cu reprezentativele de juniori. Cineva trebuie sa se dumireasca ca nici stagiile de pregatire supradimensionate (retineti, in jur de 100 de zile in acest sezon la U20 !!) nu poate suplini lipsa unui program eficient de amplificarea activitatii, pe de o parte, si imbunatatirea procesului de instruire, pe de alta parte.

Este si motivul pentru care semnalez inca odata prejudiciile de imagine aduse cu buna stiinta la imaginea rugbyului nostru.

Vasile Constantin-Mao

PS. Apreciez in mod deosebit interventiile lamuritoare ale D-lui Florin Campeanu si atentia ce o acorda prin aceasta grupului nostru de caritate si discutii in ale rugbyului. Speram ca este un important semn de depasirea unei inchistari, a unei evidente desconsiderari pentru tot ce vine din "afara", si in special din partea grupului noastru, care, iata, se incapataneaza sa existe, sa intervina cu seriozitate la problematica rugbyului romanesc, sa sufere si sa se bucure pentru acesta. Astept cu mare nerabdare ca si alti oficiali sa aibe delicatetea si disponibilitatea de a dialoga cu noi. Nu ar fi decat spre binele rugyului nostru.

Draga Prietene,

Ti-am spus ca sunt de vreo 10 zile in Grecia, mai precis la Komotini, oras pe parcursul spre Salonik, unde traieste o ruda. La 25 km mai la sud, la Fanar, se intinde cat vezi cu ochii o plaja cu nisp fin, scaldata de apele "zeesti" bine cuvantate ale marii Egee. Zilnic facem acest drum pentru 2-3 ore plaja si baia marina ce fortifica pe oricine.
Mi-a placut mult, dar mult de tot, gandul optimist din raspunsul tau, ca poate vreodata vei "calca" si tu o plaja greceasca. Iti doresc din tot sufletul sa ti se implineasca gandul, iar perseverenta, credinta si taria de caracter, ce te insotesc in munca de recuperare, nu-mi lasa nici-un dubiu ca intr-o zi aceasta speranta se va realiza.

Ce vreau astazi sa-ti spun este o poveste de viata extraordinara pe care am cunoscut-o aici. Astfel:
Insotim rudele noastre care, chiar din primele zile, ne-au vorbit de o tanara eroina de pe aici, pe care o cunosc de mai bine de 15 ani. Vine de la Komotini cu autobuzul public, iar de la statie pana la locul ei de plaja are de parcurs pe jos 1,5-2 km. Cand apropiatii mei au cunoscut povestea acestei tinere, cu 15 ani in urma, au intalnit-o atunci vara pe acea portiune de drum mergand in carucior. Era tetraparetica dupa un accident de motocicleta, cu leziuni grave medulare in zona cervicala. Dupa vreo 3 ani au vazut-o mergand destul de greu insotita de 1-2 persoane, iar dupa alti 4 ani era complet independenta in deplasare. Cumnata mea, o recunoscuta specialista in neurologie, a insotit cu atentie si interes profesional evolutia acestui caz, vorbindu-mi acum despre recuperarile evidente de la etapa la etapa, dar si cu mare admiratie pentru tanacitatea ei.
Doream mult sa vad aceasta luptatoare, dar probabil pragramul ei era diferit de al nostru.
Ieri am intalnit acel adevarat fenomen de vointa si forta de viata. Am vazut-o din spate mergand aproape normal, cu oarecare spasticitate in piciorul stang.
In dumul ei spre plaja, care constituie un punct obligatoriu din programul de miscare, multi cunoscuti si prieteni din deplasarea motorizata ce o intalnesc ii adreseaza admirativ salutari si vorbe frumoase de incurajare.

Sincer iti spun, cu si mai multa speranta, m-am gandit si rugat: Da-i Doamne lui George al nostru, la curajul si rabdarea, la credinta si perseverenta lui de acum, bucuria implinirii unui vis firesc.

Te imbratisez cu toata prietenia si pe curand,

V.Constantin- Mao

Modificari în regulamentul de joc (2)

Am incheiat scurta prezentare a interventiei anterioare amintind de o grija deosebita ce trebuie sa existe, chiar o metodologie de implementare în rugbyul nostru a modificarilor la regulamentul de joc. Am exprimat acest imperativ gândind ca, si în acest caz, la noi adaptarea la noi exigente se face superficial, concret supunându-ne mai mult sau mai putin cerintelor arbitrajului. Nu si cu înarmarea jucatorilor, a echipelor cu mijloacele tehnico-tactice de aplicare si valorificare în profitul propriu al noilor reglementari. Se observa clar aceasta superficialitate în tratarea acestui proces, mai ales, prin penalizarea frecventa în jocuri internationale (vezi greselile la grupaje) sau nefructificarea în jocul nostru a consecintelor regulamentare (vezi jocul cu piciorul).

La aceasta ultima observatie voi dezvolta putin subiectul si sub impresia defavorabila perceputa la recentele evolutii ale echipelor noastre fruntase si chiar al echipei reprezentative, prin practicarea unui joc abuziv si ineficient al jocului cu piciorul, care spune mult despre calitatea instruirii.

Lasand la o parte valorificarea excelenta a jocului cu piciorul din perioada de mare glorie a rugbyului nostru, când o înaintare puternica procura baloane clare unei uverturi ce cu un excelent sut presiona adversarul, echilibrând miraculos decalaje imense, pare surprinzator si total anacronic cum joaca astazi internationalii nostri.

Prin liberalizarea sutarii balonului direct în margine doar dinapoia liniei de 22m, cum si suportul în margine la prinzator (ce-i mareste acestuia pana la 100% probabilitatea prinderii), s-au redus drastic din joc numarul marginilor din loviturile de picior de degajare. Normal, se feresc echipele sa cedeze usor balonul adversarului.

Ei bine, la noi lipseste acesta preocupare. In trei jocuri din Turneul IRB, n-am retinut un mol defensiv voit organizat sau vre-un contra-atac. N-au avut jucatorii aflati în defensiva o varianta la lovitura de degajare în margine si . . . benevol, au oferit adversarului posibilitatea unui nou atac!

In rugbyul evoluat de astazi forma de „atac cu lovitura de picior” este o alternativa importanta (si de cele mai multe ori, decisiva la victorie) la „ atacul penetrant-grupat” sau „atacul larg-desfasurat” . Ponderea in jocul unei echipe a unei forme sau alteia depinde de o seama de considerente de strategie tactica si bine înteles de disponibilitatile proprilor jucatori. Se constata chiar la nivel mondial (în ciuda ultra specializarii ce o solicita jocul cu piciorul, dar si al eficientei evidente in joc), acordarea unei ponderi limitate în instruire; de aici si numeroase ratari datorate de: inoportunitate tactica, slaba executie tehnica si nesincronizare a coechipierilor.

Variatia oportuna a diferitelor forme de joc creiaza adversarului incertitudine si destabilizare defensiva. Apelarea excesiva la mijloacele unei forme sau alteia de joc usureaza echipei în defensiva sarcina. Toate aceste chestiuni de pe la nivel de juniori ar trebui cunoscute si urmarita aplicarea cât mai logica în joc.

Tot în recentul Turneu IRB, a carui analiza probabil ca înca nu s-a finalizat, a surprins neplacut predispozitia jucatorilor (am putea-o numi indisciplina tactica, daca n-a fost impusa de antrenori)) din liniile dinapoi pentru jocul cu piciorul. Spunea D-l Clej, intr-o interventie anterioara pe acest grup de discutii, ca aceast gen de executii ar trebui sa fie ultima alternativa de joc si nu prima, cum s-a dovedit la noi. Este logic aceasta si pentru ca, fata de balonul purtat sau pasat, prin lovitura de picior, practic, se pierde posesia acestuia, probabilitatea recastigarii depinzând de multe alte repere apartinand propriei echipe sau celei adverse.

N-o sa înteleg nici cum, ce rost aveau în atacul reprezentativei noastre (retineti, într-un joc) acele 10-12 lovituri de urmarire foarte înalte executate de pe orice zona a terenului si de oricare jucator, cu majoritatea coechipierilor în pozitie afara din joc, decat daca convenim cu toti, jucatori si tehnicieni, ca nu aveam alte solutii de joc si trebuia sa scapam cat mai repede de balon (!?) .

Lovitura tactica de picior înalta se recomanda la dificultarea apararii într-o zona critica (în fata butului), asociata cu o presiune prompta a coechipierilor. Se urmareste „testarea sigurantei” si sensibilizarea fundasului; se asociaza cu un balon umed etc.

In schimb n-am vazut în arsenalul tehnico-tactic al internationalilor nostri nici-o lovitura de picior cu traiectorie scurta (în spatele primei linii defensive) sau cu balon razant-rostogolit si nici lovituri oblice de avansare în terenul advers plasate în apropierea liniei de margine, in spatele aripei adverse, ca sub presiune sa oblige adversarul sa-l scoata in margine.

In fine, am vrut sa spun ca trebuie tratata cu maxima seriozitate metodologia pregatirii la orice nivel (dar neaparat cu indice de maiestrie pentru reprezentative) a adaptarii in joc fata de noile modificari. Este vorba de specularea spatiului de 5 m în atac la gramada ordonata, ca si aparare fata de aceasta zona, sunt variate solutii în jucarea celor doua tipuri de margine, cum si atacul si apararea la parbusirea molului.

Sincer interesat, dar si datorita timpului foarte scurt pana la inceperea noului sezon, inca de luni astept pe www.rugby.ro din partea tehnicienilor federali recomandari pentru tehnicienii sectiilor din tara privitor la tratarea instruirii vizavi de aceste prevederi regulamentare ce vizeaza dinamizarea atacului.

Constantin Vasile-Mao

Modificari în regulamentul de joc, un stimulent al fazei de atac

De regula, modificarile de regulament vizeaza ajutarea fazei de atac.

In acest sens, cel mai elocvent exemplu este evolutia punctarii eseului, care în decursul istoriei a tot crescut, de la 0p la 5p. astazi. Clar, aceasta crestere s-a petrecut tocmai pentru a stimula fructificarea prin acest spectaculos procedeu si implicit atacul care îl creiaza.

La fel, organizarea marginii la nivelul sutarii, când balonul a fost scos direct, din afara spatiului de 22m, a vizat mentinerea balonului în joc.

Mai recent a fost prevederea regulamentara care fixa jucatorii liniei a 3ª în gramada pâna la iesirea balonului din conturul acesteia. Bine înteles, tot cu scopul de a descatusa atacul la acest moment.

Aceasta observatie poate conduce la ideia ca faza defensiva este mai usor de tratat si perfectionat in instruire, având un obiectiv concret: de anihilare a atacului. Perfectionarea si creativitatea tehnico-tactica de atac, adaptarea disponibilitatilor jucatorilor în cadrul unor sisteme, determina in fond evolutia jocului. Când în joc apare un oarece impas (asa cum a devenit, spre exemplu astazi, tinerea prelungita a balonului în mol) atunci legiuitorul intervine cu modificarile necesare.

Iata, si de data acesta chiar si noile reglementari privitoare la aparare (darâmarea molului si sutarea afara a balonului introdus în propriul spatiu de 22m) vin, de fapt, sa amplifice jocul de atac prin gasirea unor alternative ofesive la aceste momente restrictionate.

Consider important ca aplicarea practica a modificarilor de regulament sa nu se limiteze doar o simpla informare asupra textelor si a modului de a fi judecate de arbitru aceste situatii. O treaba serioasa implica în sectii un studiu aprofundat si un exercitiu adecvat pentru valorificarea maxima a acestor modificari în jocul echipelor.

International Rugby Board a stabilit un proiect cu grup de legi de joc modificate,

aplicabil pe plan mondial cu scop experimental (2008/2009) incepând cu 1 august a.c.

1. Desemnarea arbitrilor asistenti. Prin dezvoltarea jocului in ultimii ani si prin modificarea liniei de offside la gramada, arbitrul are nevoie in meci de mai multa asistenta. Aceasta va fi acordata in meciuri de diferite nivele, cand exista un asistent calificat pentru aceasta asistenta.

2. Prabusirea molului: molul poate sa fie prabustit, cu conditia ca aceasta manevra sa o faca jucatorii in aparare, care ii trag pe adversari doar din zona corpului, intre umeri si solduri.

3. Gramada ordonata are acum o linie de offside care va fi la 5 metri de linia ultimelor picioare din gramada. Regula veche de offside ramane valabila pentru mijlocasul la gramada. Spatiul in plus aparut din aceasta modificare creaza noi optiuni de atac pentru echipa care castiga balonul la gramada.

4. Sutarea balonului din spatiul de 22 m: cand o echipa introduce balonul prin orice procedeu, inapoi, in propriul 22, si apoi un jucator suteaza mingea direct in margine, jocul se va relua cu o repunere de pe linia de unde s-a sutat; cu exceptia cazului in care s-a format un moment de placaj, de gramada spontana sau de mol, dupa ce balonul a intrat in spatiul de 22.

5. Marginea rapida: daca o echipa repune rapid din margine inainte ca aliniamentul sa se formeze, repunerea poate fi dreapta sau in spate, spre propriul teren de tinta. Aceasta va da mai multe optiuni atat in atac cat si in aparare si va da posibilitatea si arbitrilor sa judece faza mai usor.

6. Marginea normala: orice echipa isi poate aduce in margine oricati jucatori vor. Echipa care repune in margine nu mai decide numarul maxim de participanti. Echipa in aparare decide daca aduce mai putini sau mai multi participanti, sau numar egal de participanti. Asta va reduce timpul in decizia de cine este si cine nu este participant la margine.

- se pastreaza regula cu minumum doi jucatori in margine.

- jucatorul care primeste mingea din margine, de obicei mijlocasul la gramada, trebuie sa stea la 2 metri de aliniament, astfel incat sa fie bine identificat. Nu pot fi doi jucatori in pozitii similare.

- adversarul direct al celui care repune mingea, de obicei taloneurul, trebuie de asemenea sa stea la 2 metri de aliniament. Astfel nu va putea face protej in margine pentru primul prinzator in spatiul de 5 metri de la margine, care ar da astfel un avantaj neloial echipei in aparare.

7. Atinsul la steagul de colt: daca un jucator cu balonul sau daca balonul atinge steagul de colt nu mai este margine de tinta, decat daca balonul este culcat pe steagul de colt. Aceasta regula va da posibilitatea arbitrilor sa judece situatia mai usor. Daca balonul atinge steagul de colt si apoi revine in teren, poate fi jucat.